Miruță, despre tăierile de venituri de la bugetari: Avem o burtă mai mare decât cuprinde paltonul

Întrebat, marți, ce îi va face pe șefii de instituții publice, care nu s-au atins deloc de banii bugetarilor, să facă asta de aici înainte, Radu Miruță a spus că „pentru că trebuie să închidă fermarul la palton, că nu-i mai încape”. „Avem o burtă mai mare decât poate cuprinde laterala paltonului. Trebuie să tragi un pic de burtă ca să închizi, altfel vei îngheța de frig. Nu vrea nimeni să reducă din cheltuielile cu salariile. Poate că ar trebui să le dublăm. Poate că sunt oameni care merită salarii de trei ori mai mari. Dar nu suntem într-o lume perfectă. Suntem într-o lume în care trebuie să ne încadrăm cu ce avem pe masă. Eu nu întreb de ce avem atât de puțin pe masă astăzi. Eu nu întreb cine a spart farfuriile anii trecuți, încât acum plătim să adunăm cioburile. Eu spun că sunt un ministru disciplinat, care nu vin în fața românilor să spun că avem o soluție miraculoasă și că problema nu există”, afirmă Radu Miruță la B1TV. Ministrul Apărării afirmă că singura judecată rațională este fie reduse și din cheltuielile pe care guvernul le face, „pentru că până acum am rezolvat parțial problema punând taxe pe alții”.
David Popovici și-a deschis sufletul: Am fost depășit de noul nivel de frică, frica de cât de bun poți să fii cu adevărat

David Popovici a oferit un interviu special pentru Olympics în care a vorbit deschis despre fricile sale și cum s-a simțit după ce a reușit să facă performanțe uriașe în natație. Cel mai titrat înotător român aflat în activitate a dezvăluit cum a fost cuprins de teamă și panică la Campionatele Mondiale din 2025 de la Singapore. Cu toate acestea, a reușit să își controleze emoțiile și a obținut două medalii de aur. Acum, privește optimist că are un nou țel important, acela de a triumfa la Los Angeles 2028. David Popovici, dovada vie că și cei mai buni sportivi au temeri: „Nu puteam înțelege pe deplin” Pentru David Popovici succesul absolut obținut în sportul care l-a consacrat i-a stârnit o teamă de care nu se mai lovise până atunci. A avut parte de o lipsă de motivație incredibilă și nu știa cum să controleze acest lucru. A simțit că îi e frică de cât de bun ar putea să devină, după ce a doborât record după record și a câștigat aurul atât la Europene, Mondiale cât și la Jocurile Olimpice de la Paris. „Teama pe care am avut-o chiar înainte de aceste Campionate Mondiale m-a făcut să vreau să mă retrag din toate probele la care eram înscris. Nu știam de ce, eram foarte confuz. De obicei sunt foarte stăpân pe emoțiile mele. Dar mă simțeam speriat și nu eram pregătit să fiu vulnerabil, nu eram pregătit să mă deschid. Mi-am dat seama că nu era vorba de frica de a pierde. Era mai degrabă faptul că, la antrenamente, am ajuns să văd cât de bun pot fi cu adevărat și, astfel, am atins acel potențial al meu. Iar văzând asta, simțind asta și știind că aici aș putea înota timpi incredibili, pentru mine a fost un tip complet nou de frică, pe care nu o puteam înțelege pe deplin. M-a copleșit, pentru că acest nivel următor de teamă înseamnă, de fapt, să-ți fie frică de cât de bun ai putea deveni, pentru că, chiar și atunci, ce te faci dacă nu e suficient? Sunt foarte bucuros că, cu ajutorul grupului meu de sprijin, am reușit să găsesc puterea de a încerca, pur și simplu de a participa, și să plec de acolo și cu două medalii. Faptul că nu am stabilit recordul mondial de data aceasta este foarte important pentru mine. Dacă aș fi făcut-o, cred că aș fi plecat din Singapore simțindu-mă gol pe dinăuntru. Încă vreau să am ceva pentru care să trag, ceva la care să mă gândesc după vacanță și care să mă facă să mă trezesc dimineața și să merg la antrenament.”, a declarat David Popovici pentru Olympics. Americanii, surprinși de performanțele românului care nu are parte de cele mai bune condiții de pregătire Față de rivalii săi, David Popovici a avut parte de condiții modeste de pregătire. De câțiva ani trage semnale de alarmă cu privire la bazinul de la Lia Manoliu, dar până acum nici campionul olimpic nu a avut suficientă influență să schimbe ceva. „Aceste motivații sunt cu atât mai importante pentru Popovici, care se antrenează în condiții învechite și cu o competiție limitată la baza sa de pregătire din București, în timp ce majoritatea rivalilor săi se perfecționează în centre moderne de înaltă performanță, alături de medaliați olimpici și mondiali.”, notează americanii.
Ministrul Sănătății respinge scenariul tăierilor de salarii și anunță reorganizarea spitalelor pe patru categorii / Eu nu știu la Ministerul Sănătății, să existe vreun document strategicde tăiere cu 10% a salariilor

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a respins public informațiile potrivit cărora în sistemul sanitar ar urma să aibă loc reduceri salariale și a anunțat că ministerul lucrează la un proiect de reorganizare structurală a spitalelor, care vizează reclasificarea acestora în patru categorii și introducerea unei noi clase de „spitale strategice”. Invitat la Antena3, Rogobete a declarat că nu există „niciun document strategic” la nivelul Ministerului Sănătății care să prevadă tăieri de 10% ale salariilor din sistem și că orice ajustare bugetară va fi făcută „echilibrat, nu pe fugă, nu peste noapte”. „Reclasificarea spitalelor pe patru categorii și înființarea unei categorii noi, spitalele strategice, este un proiect început încă de anul trecut. Nu are nicio legătură cu reducerea fondului de salarii, ci cu o reorganizare a unităților sanitare care funcționează după un model vechi de peste 30 de ani”, a spus Rogobete. Tarifele CNAS, nu salariile, sunt vizate de schimbare Rogobete a explicat că, în prezent, spitalele sunt împărțite în opt categorii, fiecare având un tarif diferit pe serviciul medical decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), un sistem care nu mai reflectă realitățile actuale. „Când spun tarif diferit, mă refer la tariful pe serviciu medical plătit de CNAS, nu la salariu. Între timp s-au făcut investiții, tehnologia a avansat și este necesară o reorganizare”, a precizat ministrul. Potrivit acestuia, noul sistem va avea patru categorii de spitale, fiecare cu tarife diferențiate în funcție de rang și de performanță, iar bugetul va fi reechilibrat prin introducerea unor criterii clare de eficiență. „În momentul de față avem 8 categorii de spitale, fiecare tarifat diferit și când spun tarifat diferit mă refer la punctul pe serviciu, la tariful pe serviciu pe care îl plătește Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru serviciu medical, nu pentru salariu, și care nu mai are legătură cu realitatea de astăzi pentru că între timp s-au făcut multe investiții în spitale, lucrurile s-au mai schimbat, tehnologia asigur că a avansat și atunci este necesară o reorganizare pe patru categorii. Evident că fiecare categorie de spital va avea un tarif diferit în funcție de rangul spitalului, tarif diferit pe punctul de serviciu medical, pe serviciu medical pe care îl oferă. Reducerea bugetului, reducerea cheltuielilor, dacă pot spune așa, în sănătate se va face într-un mod echilibrat, nu pe fugă, nu pe genunchi, nu peste noapte și bugetul se va reechilibra prin includerea criteriilor de performanță”, a spus Rogobete. Probleme serioase de personal și gărzi plătite la nivelul din 2017 Ministrul a atras atenția și asupra inechităților din sistemul sanitar, în special în ceea ce privește resursa umană. „Gărzile sunt plătite la nivelul anului 2017 și pot continua cu inechitățile care se întâmplă și vedem de câteva săptămâni Sănătatea este din nou în agenda zilei cu o serie de disfuncționalități care țin în special de inechitățile resursei umane. Eu nu știu la Ministerul Sănătății, minister pe care îl conduc, să existe vreun document strategic de tăiere cu 10% a salariilor. Da, există multe măsuri pe care le-am o parte făcute deja, sunt implementate, o parte urmează, care au un singur rol și anume de a reașeza serviciile de sănătate, de a face economii în interiorul sistemului”, a declarat Rogobete. „Ca om politic, poți să-ți dai cu părerea” În același context, Alexandru Rogobete a făcut un apel la echilibru în discursul public, după ce ministrul Apărării, Radu Miruță, și-a exprimat opinii personale pe teme care țin de domeniul Sănătății, administrat de Rogobete. „Sigur, ca om politic poți să-ți dai cu părerea, dar fac apel la un discurs în cunoștință de cauză atunci când vorbim despre domenii pe care nu le coordonăm”, a spus ministrul Sănătății. Rogobete a subliniat că măsurile pregătite de minister urmăresc exclusiv „reașezarea serviciilor de sănătate și realizarea de economii în interiorul sistemului”, nu diminuarea drepturilor salariale ale personalului medical.
Ilie Bolojan a luat decizia în plină austeritate a României. Întâlnirea de la Palatul Victoria l-a convins: În limitele condițiilor economice

Țara noastră urmează să gazduiască, pentru a doua oară, Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia de iarnă 2027. Premierul Ilie Bolojan susține că, în ciuda condițiilor de austritate totală în România, Guvernul va susţine organizarea acestui eveniment care va avea loc la Brașov. În acest sens, prim-ministrul l-a primit la Palatul Victoria pe Spyros Capralos, șeful Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene. FOTE 2027. Ilie Bolojan, întâlnire importantă la Palatul Victoria în plină austeritate România va găzdui din nou la anul Festivalul Olimpic al Tineretului European. Premierul transmite că, în ciuda măsurilor de austeritate impuse de autorități, Guvernul va susţine organizarea FOTE 2027 (Brașov). Prim-ministrul l-a primit la Palatul Victoria pe Spyros Capralos, șeful Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene. La discuții au mai fost prezenți Mihai Covaliu, preşedintele COSR, George Boroi, secretar general al COSR, şi Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic. Începerea pregătirilor pentru FOTE se suprapune cu evenimentele care au loc în Anul „Nadia Comăneci” și care marchează în 2026 împlinirea a 50 de ani de la performanţa fabuloasă obținută de Nadia Comăneci la Olimpiada de la Montreal (1976). „Programul dedicat acestui moment aniversar va include, pe parcursul întregului an, evenimente sportive, educaţionale, culturale şi cu dimensiune internaţională. În acelaşi timp, România se pregăteşte să găzduiască, pentru a doua oară, Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia de iarnă 2027, care va avea loc la Braşov. Dreptul de organizare a fost acordat ţării noastre în cadrul Adunării Generale a EOC din 2024, după ce România a mai găzduit competiţia în 2013”, transmite Executivul. „Nadia Comăneci este un exemplu şi o sursă de inspiraţie pentru tinerii care aleg sportul. Performanţele sportivilor români contribuie semnificativ la imaginea României la nivel internaţional. Ne bucurăm că ţara dumneavoastră va găzdui din nou Festivalul Olimpic al Tineretului European”, a declarat preşedintele EOC, Spyros Capralos. Foto: FacebookComitetul Olimpic și Sportiv Român Premierul e ferm convins că evenimentul reprezintă „o oportunitate pentru ţara noastră” Festivalul Olimpic al Tineretului European, a 18-a ediție din istoria competiției, reuneşte cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani de pe „Bătrânul Continent”. Evenimentul organizat sub Tâmpa este văzut de prim-ministrul Ilie Bolojan ca o mare oportunitate pentru țara noastră. „Guvernul va susţine organizarea acestor evenimente, în limitele condiţiilor economice actuale. Apreciem sprijinul constant al Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene pentru dezvoltarea sportului românesc. Organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European reprezintă o oportunitate pentru ţara noastră”, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan. Viceprim-ministrul Tanczos Barna, prezent și el la întâlnire, a precizat că atribuirea FOTE confirmă încă o dată experienţa țării noastre în organizarea competiţiilor internaţionale: „Festivalul Olimpic al Tineretului European demonstrează că România este recunoscută atât pentru rezultatele sportive, cât şi pentru capacitatea de a găzdui competiţii la standarde înalte”.
CSM cere Guvernului deblocarea concursurilor de admitere în magistratură

Concursurile de admitere în magistratură au fost suspendate pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026 prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. CSM cere acum deblocarea concursurilor de admitere, la fel cum s-a procedat în alte domenii de activitate, precum domeniul sănătăţii sau educaţiei, susținând că „realizarea actului de justiţie are o importanţă socială cel puţin egală”. „În condiţiile unui deficit de judecători de aproximativ 15% în luna ianuarie 2026, fiind vacante 751 de posturi de judecător dintr-o schemă naţională de 5070 de posturi, buna funcţionare a justiţiei în vederea realizării unui act de justiţie de calitate este grav afectată, în detrimentul cetăţenilor, iar dispozițiile legale care au blocat organizarea concursurilor de admitere în magistratură nu fac decât să genereze premisele amplificării lipsei cronice de resurse umane la nivelul instanţelor judecătoreşti. Adoptarea imediată a acestor măsuri se impune cu atât mai mult în contextul actual din sistemul judiciar, caracterizat de creșterea exponențială a volumului de activitate, aspecte ignorate de puterea executivă, deşi Consiliul a semnalat public de mai multe ori situaţia resurselor umane şi a solicitat implementarea de măsuri legislative pentru ocuparea posturilor vacante. Iar în condiţiile actuale, caracterizate de instabilitatea statutului magistratului şi atacuri repetate la adresa corpului profesional din partea celorlalte puteri în stat şi a unor reprezentanţi mass-media, există riscul diminuării în continuare a numărului de judecători prin plecări voluntare din sistemul judiciar”, potrivit unui comunicat de presă transmis marți de CSM. Potrivt documentului citat, instanţele din România se află pe primul loc în Uniunea Europeană ca volum de activitate, în cursul anului 2025 fiind înregistrate aproximativ 3,6 milioane de dosare pe rolul instanţelor judecătoreşti, care au fost gestionate în condiţiile unui deficit de judecători situat în jurul procentului de 20% pe tot parcursul anului de referinţă. „Totodată, trebuie conştientizat că potrivit statisticii întocmite de Consiliu, în România 49 de judecătorii funcţionează în sistem de avarie, încărcătura pe judecător fiind în cazul multora dintre acestea peste încărcătura medie la nivel naţional, astfel cum s-a evidenţiat în documentul ataşat. Astfel, dintr-o schemă aprobată de 4 – 5 posturi de judecător, în cadrul unora dintre aceste instanţe sunt efectiv în funcţie între 1 – 3 judecători, cu consecinţa afectării profunde a eficienţei actului de justiţie şi a duratei procedurilor derulate”, se arată în comunicat. Secţia pentru judecători solicită Guvernului României să îşi asume măsuri legislative concrete pentru a crea cadrul legal necesar acoperirii deficitului de judecători, întrucât pentru buna funcţionare a societăţii româneşti este esențială eficientizarea activității instanțelor de judecată, prin prioritizarea componentei de resurse umane, consecinţele deficitului de personal asupra dreptului constituţional al cetăţenilor de acces la justiţie într-un termen rezonabil fiind directe şi grave.
Sârbii au văzut noua Dacia C-Neo și o consideră deja o adevărată lovitură

Noua Dacia C-Neo, așa cum este cunoscută intern, a fost deja zărită în fotografii spion, iar acum au apărut informații suplimentare. Dacia are în pregătire un nou model de succes care va fi prezentat în toamnă. Se estimează că prețul se va situa între 23.000 și 28.000 de euro. C-Neo pune accent pe confortul celor 3 pasageri din al doilea rând de scaune, iar sârbii consideră că este o adevărată lovitură Noua Dacia C-Neo este un hibrid din segmentul C care va fi poziționat sub modelul Bigster, practic ca „fratele său mai mic”. Noua Dacia C-Neo, așa cum este cunoscută intern, a fost deja zărită în fotografii spion, iar acum sunt disponibile informații suplimentare despre designul, motorizările și prețul său, scrie publicația greacă „Car and Driver”. Se așteaptă ca lungimea vehiculului să fie de aproximativ 4,6 metri, în timp ce designul se va inspira din alte modele, în special din popularul Bigster, care se vinde bine și în Serbia. Soecialiștii din această țară se așteaptă la farurile caracteristice, ușor de recunoscut, ale mărcii, la o gardă la sol crescută și la un aspect general sportiv și musculos. Interiorul va oferi o ambianță familiară, deoarece poziția de condus și filosofia generală amintesc direct de Bigster. Printre elementele comune se numără un nou volan multifuncțional și un ecran tactil pe consola centrală. E de așteptat ca vânzările pe cele mai mari piețe europene să înceapă înainte de sfârșitul anului 2026 C-Neo va avea un caracter familial, cu accent pe confortul celor trei pasageri din al doilea rând de scaune, oferind mai mult spațiu pentru coate și un portbagaj spațios. Nu este așteptată o versiune cu 7 locuri. În ceea ce privește gama de motorizări, noua Dacia C-Neo va fi disponibilă inițial cu o combinație populară – benzină și GPL, dar și o transmisie automată EDC, precum și tracțiune integrală cu motor electric pe puntea spate. În acest caz, autonomia cu ambele rezervoare pline este așteptată să fie de până la 1.000 de kilometri, scrie Sportal. Motorul cu 3 cilindri de 1,2 litri va fi oferit în versiuni cu 120 și 150 CP. Versiunea mai slabă va fi cuplată cu o transmisie manuală sau automată, în timp ce versiunea mai puternică va fi disponibilă atât cu tracțiune față, cât și cu tracțiune integrală. Oferta va include și recent prezentatul motor 1.8 Hybrid cu 155 CP și transmisie automată. Premiera oficială a modelului este așteptată la scurt timp după Salonul Auto de la Paris din octombrie. Vânzările pe cele mai mari piețe europene ar trebui să înceapă înainte de sfârșitul anului 2026. Se estimează că prețul se va situa între 23.000 și 28.000 de euro, sume cu care nu poți cumpăra deocamdată un SUV mare, bine echipat.
România ar putea semna alături de Kazahstan un Memorandum de înțelegere în sectorul agricol

„România este deschisă consolidării parteneriatelor internaționale în agricultură, iar cooperarea cu Republica Kazahstan oferă oportunități concrete pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar și pentru schimbul de expertiză”, a declarat ministrul agriculturii, Florin Barbu, potrivit comunicatului publicat, marți, de Ministerul Agriculturii pe Facebook. Discuțiile s-au concentrat pe stadiul actual din sectorul agricol și agroalimentar, dar și a consolidării acesteia. Au fost analizate noi posibilități de dezvoltare, bazate pe domeniile comune de interes, atât ale României, cât și ale Republicii Kazahstan, potrivit sursei citate. Cei doi oficiali au purtat și discuții cu privire la posibila semnare a unui Memorandum de înțelegere în domeniul agriculturii între Ministerul Agriculturii din România și omologii din Kazahstan. Documentul urmează să fie definitivat în vizita de lucru la Astana a Ministrului Agriculturii, care ar putea avea loc în acest an. Memorandumul vizează dezvoltarea cooperării în domenii precum producția vegetală și animală, mecanizarea agriculturii, industria alimentară, dezvoltarea rurală, sectorul irigațiilor, serviciile de consultanță agricolă și cercetarea științifică, potrivit sursei citate. Kazahstan este un partener strategic al României în Asia Centrală, relația bilaterală fiind susținută inclusiv prin participarea la misiuni economice și agricole și prin schimburi de bune practici, un exemplu în acest sens fiind domeniul cercetării agricole și cooperarea între universitățile de profil din cele două state.
Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, efectuează o vizită crucială în China pentru consolidarea relațiilor comerciale și de securitate

Scopul vizitei este consolidarea relațiilor comerciale și de securitate, în contextul tensiunilor recente dintre Canada și Statele Unite și al conflictelor comerciale cu China, scrie Reuters. Experții canadieni consideră că această călătorie ar putea aduce acorduri concrete sau cel puțin promisiuni de cooperare viitoare. Carney a acceptat invitația Chinei încă din octombrie anul trecut, după întâlnirea cu președintele Xi Jinping în Coreea de Sud. Deși acea întâlnire nu a generat progrese semnificative, aceasta a sugerat posibilitatea reluării dialogului după perioadele tensionate generate de arestarea directorului financiar al Huawei în 2018. În cadrul vizitei din 14-17 ianuarie, Carney urmează să semneze mai multe memorandumuri în curs de negociere, iar oficialii canadieni estimează că rezultatele vor depăși simbolismul vizitei. Comerțul cu petrol și canola va fi un punct central al discuțiilor. Canada exportă majoritatea petrolului către SUA, dar planurile de creștere a importurilor americane din Venezuela ar putea deschide oportunități pentru piața chineză. În privința canolei, tarifele antidumping impuse de China în august au blocat practic exporturile canadiene, iar autoritățile canadiene nu se așteaptă la eliminarea imediată a acestora. Vizita ridică și preocupări legate de securitate și drepturile omului. Experții avertizează asupra riscurilor colaborării în domenii sensibile, precum inteligența artificială sau mineralele critice, și își exprimă îngrijorarea privind respectarea drepturilor omului în China, inclusiv cazul jurnalistului Jimmy Lai și al unor cetățeni canadieni executați în China. În același timp, China își arată disponibilitatea de a aprofunda încrederea reciprocă și de a prezenta Canada ca un partener comercial stabil, subliniind potențialul de diversificare a relațiilor externe ale Canadei în afara emisferei americane.
Un fost ministru al Apărării îl atacă dur pe actualul șef al ministerului: Să îl detașăm pe noul Rambo de la Apărare în Groenlanda

Reprezentantul PSD a atacat USR, partidul din care face parte actualul ministru al Apărării. „USR pare să aibă resurse inepuizabile de neterminați. Atunci când vine vorba de tot felul de catastrofe de indivizi e sac fără fund. De la Moșteanu la Buzoianu, până la briliantul taman înfiletat la Apărare. Un șir de personaje autosuficiente care par convinse că au venit cu fotoliul de ministru de acasă și că România e un laborator de experimente, pe nervii, siguranța și viitorul acestei țări. Bizarii aceștia chiar au impresia că statul român e o jucărie pe care o pot întoarce pe toate părțile după bunul plac, că instituțiile fundamentale sunt niște cifre în Excel și că sistemul de siguranță națională poate fi tratat ca o firmă de curierat în reorganizare”, a scris Mihai Fifor pe Facebook. Fifor a mai susținut că ideea creșterii vârstei de pensionare în Armată este periculoasă. „Ideea creșterii vârstei de pensionare în Armată și structurile de ordine publică și siguranță națională din pix, paușal, la „efortul colectiv” din mintea cooperativei lui Bolojan este nu doar cinică, ci profund periculoasă. Este o decizie luată de oameni care n-au purtat niciodată bocanci, n-au stat în poligon, n-au ieșit în misiuni și n-au simțit ce înseamnă presiunea reală a unei arme în mână, în proximitatea unui război. România nu este într-un context geopolitic normal. Avem 600 de kilometri de frontieră cu un stat aflat în război. Suntem pe flancul estic al NATO. Suntem linia de contact a Alianței cu Federația Rusă. În acest context, să veniți și să spuneți că „soluția” pentru echilibrarea bugetului este să țineți militarii în sistem până la 55, 60 sau 65 de ani sau cât v-o ieși vouă la zar este o dovadă de iresponsabilitate strategică”, a explicat fostul ministru al Apărării. Fifor îl vrea pe ministrul Apărării în Groenlanda Potrivit lui Fifor, „armata nu este o corporație sau o agenție de funcționari” care poate fi tratată „contabil”. „Dacă vreți siguranță națională, nu o tratați contabil. Bugetul se echilibrează din risipa politică, din sinecuri, din agenții inutile, din armate de pile și clienți. Nu din coloana vertebrală a statului. Pentru că un stat care își umilește militarii, mai devreme sau mai târziu, rămâne fără apărare. Și, dacă tot se consideră un mare strateg militar și vizionar geopolitic, poate că n-ar fi rău să îl detașăm pe termen nelimitat pe noul Rambo de la Apărare, în Groenlanda. Un erou de calibrul său sigur rezolvă dosarul mai repede decât o face NATO. Până atunci, însă, lăsați Armata României în pace! Jucați-vă în altă parte”, a precizat Fifor. Propunerea ministrului Apărării Ministrul Apărării, Radu Miruță, a explicat recent că fiecare ordonator principal de credite trebuie să reorganizeze instituția pe care o conduce pentru a reduce cu 10% fondul de salarii, fără a tăia salariile de bază. Radu Miruță a adăugat că fiecare ministru decide cum aplică măsura, prin disponibilizări, reducerea sporurilor sau diminuarea funcțiilor de conducere. Pentru Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI și SPP, soluția găsită este creșterea vârstei de pensionare. „Compromisul acceptat de coaliție este să nu tai din salariu, să nu tai din numărul de angajați, dar să contribui la efort prin creșterea vârstei de pensionare”, a explicat ministrul Miruță. În prezent, vârsta de pensionare pentru militari și polițiști este de 48 de ani.
Cuba a luat decizia și le-a arătat americanilor și lui Trump direcția aleasă: Viitor unit cu China

În contextul în care Donald Trump a lansat zilele trecute noi amenințări la adresa Cubei, președintele statului, Miguel Diaz-Canel, a luat o decizie care i-a neliniștit teribil pe americani. Șeful statului de la Havana a reconfirmat disponibilitatea țării sale de a extinde relațiile, inclusiv în sport, cu China, „adversarul de temut” al Statelor Unite. Președintele Diaz-Canel anunță extinderea relațiilor pe toate „fronturile” între Cuba și China În ciuda americanilor și a lui Donald Trump, președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, a reafirmat expansiunea relațiilor cu China, inclusiv în sport, în urma unei întâlniri pe care a avut-o, în urmă cu câteva luni, cu Gao Zhidan, președintele Comitetului Olimpic Chinez, scrie plenglish.com. În timpul întâlnirii cu Gao, care este și directorul Administrației Generale de Stat pentru Sport din China, Diaz-Canel și-a manifestat disponibilitatea de a desfășura eforturi comune pentru evenimente internaționale, schimb de metodologii, progrese științifice, inovare și pregătirea antrenorilor și sportivilor. Șeful statului a subliniat, de asemenea, că vizita a avut loc în conformitate cu consensul avut cu Xi Jinping, președintele și secretarul general al Partidului Comunist din China (PCC), „care ne-a condus la construirea unei societăți cu un viitor comun”. „Avem mai multe vizite din partea prietenilor noștri chinezi din diferite domenii și domenii ale vieții economice și sociale, dar ne-a lipsit o vizită bună din partea sportului și credem că aceasta completează această dorință”, a transmis președintele cubanez. La rândul său, Gao a mulțumit pentru ospitalitate și a subliniat primirea călduroasă a autorităților sportive gazdă, pe care au catalogat-o un semn al relațiilor speciale dintre cele două țări. La întâlnirea care a avut loc în urmă cu câteva luni au participat, printre alți înalți oficiali din domeniul sportului, și Osvaldo Vento, președintele Institutului Național de Sport, Educație Fizică și Recreere (INDER), dar și Roberto Leon Richards, președintele Comitetului Olimpic Cubanez (COC). Foto: Mediafax Foto Donald Trump a trecut la amenințări. „Încheiați un acord, înainte să fie prea târziu!” Donald Trump a lansat din nou un val de amenințări la adresa Cubei, afirmând că în această țară nu vor mai ajunge „petrol și bani” din Venezuela și a cerut imperios Havanei „să încheie un acord înainte să fie prea târziu”. „Cuba a trăit mulți ani datorită cantităților mari de petrol și bani din Venezuela. În schimb, Cuba a furnizat ‘servicii de securitate’ ultimilor doi dictatori venezueleni, dar nu va mai face acest lucru!”, a scris Trump pe rețeaua sa socială, Truth Social. Șeful de la Casa Albă a declarat că majoritatea specialiștilor cubanezi care îl protejau pe președintele Nicolas Maduro, „au murit în urma acțiunii recente a trupelor americane”, iar Venezuela „nu mai are nevoie de protecție împotriva bandiților care îi țineau ostatici”. „Venezuela are acum alături pe Statele Unite ale Americii, cea mai puternică armată din lume, pentru a se apăra, și noi o vom apăra. Nu va mai ajunge nici petrol, nici bani în Cuba. Zero! Încheiați un acord, înainte să fie prea târziu!”, a conchis președintele Statelor Unite.