Fostul antrenor al Simonei Halep, implicat într-un scandal major în Franța: Nu e nevoie să mă dai în vileag

fostul-antrenor-al-simonei-halep,-implicat-intr-un-scandal-major-in-franta:-nu-e-nevoie-sa-ma-dai-in-vileag

Patrick Mouratoglou (55 de ani), ultimul antrenor important din cariera Simonei Halep (34 de ani), se află în mijlocul unui nou scandal. Mouratoglou și fostul tenismen francez Jo-Wilfried Tsonga (40 de ani) au intrat într-un schimb dur de replici. Totul a început după ce Jo-Wilfried Tsonga, fost număr 5 ATP, a comparat actualul Top 10 cu cel din anii săi de activitate. Patrick Mouratoglou i-a răspuns conaționalului său, iar reacția fostului mentor al Simonei Halep l-a scos din sărite pe Tsonga. Patrick Mouratoglou a lucrat cu Simona Halep în anul 2022 iar, antrenorul francez i-a mai antrenat de-a lungul carierei pe Serena Williams, Stefanos Tsitsipas, Holger Rune și Naomi Osaka. Patrick Mouratoglou, scandal uriaș cu Jo-Wilfried Tsonga  Conform L’Equipe, scandalul dintre Patrick Mouratoglou și Jo-Wilfried Tsonga a fost iscat de o comparație a fostului tenismen între generația de astăzi și cea a lui Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic: „Mi-ar fi plăcut să-l văd pe Carlos Alcaraz câștigând Roland Garros după ce ar fi învins în turul 3 pe Juan Martin Del Potro, în optimile pe Andy Murray, în sferturi pe Novak Djokovic, în semifinale pe Roger Federer și în finală pe Rafael Nadal. Pentru că acum, el cu Sinner domină detașat, sunt doar doi”, a spus Tsonga. Patrick Mouratoglou a contrazis apoi afirmațiile lui Jo-Wilfried Tsonga, pe pagina sa de Instagram: „Nu cred deloc că Jack Draper, Holger Rune, Alex De Minaur, Taylor Fritz, Ben Shelton sau Felix Auger-Aliassime nu sunt jucători foarte buni și periculoși. Sunt mari jucători! Îmi pare rău, Jo, dar nu sunt sigur că i-ai fi învins regulat. Și să nu uităm că Alcaraz și Sinner l-au învins pe Djokovic, deținător a 23 de titluri de Grand Slam, pentru a începe să câștige turnee majore”, a spus Mouratoglou. Vizibil deranjat, Jo-Wilfried Tsonga a reacționat dur la videoclipul postat de Patrick Mouratoglou, prin mai multe story-uri pe Instagram, în cursul zilei de miercuri. Tsonga l-a criticat pe Mouratoglou pentru faptul că nu a jucat niciodată tenis la nivel profesionist: „Acum câteva zile, Patrick Mouratoglou a încercat să-și facă câteva mii de vizualizări. Nu, nu, Patrick, nu sunt de acord! Cred că ar trebui să respecți măcar puțin jucătorul care am fost, în loc să-l denigrezi”, a început Jo-Wilfried tirada. „Nu vei ști niciodată ce înseamnă să joci tenis” Fostul finalist de la Australian Open a continuat: „Ai dreptate într-un singur punct: asta nu le diminuează meritul lui Alcaraz și Sinner că domină atât de mult. Tu nu vei ști niciodată ce înseamnă cu adevărat să fii jucător de tenis, să intri în arenă. Nu ești persoana potrivită să mă corectezi și să-mi dai lecții despre nivelul înalt. Dar cred că am dreptul să-mi pun această întrebare. Tu vei rămâne doar antrenorul, the coach (n.r. – porecla lui Mouratoglou), comentatorul, organizatorul de evenimente, te felicit pentru asta, dar tu nu vei simți niciodată în carne și oase ce înseamnă să fii jucător de tenis, să intri în arenă. Nu știi ce e aia. Tu ești antrenor, nu ești cel mai în măsură să mă corectezi și să-mi dai lecții despre tenisul de nivel înalt. Dacă vrei să discutăm despre ceea ce faci, pentru că ne cunoaștem de 25 de ani, ia-ți telefonul și sună-mă dacă vrei să vorbești despre tenis, nu e nevoie să mă dai în vileag pe rețelele sociale și să folosești imaginea mea pentru promovarea ta și recunoașterea ta. Îți urez un An Nou fericit, continuă să faci ceea ce faci pentru tenis, faci bine, dar, te rog, respectă măcar puțin jucătorii, chiar dacă o faci pentru buzz, PR sau altceva”, a transmis Jo-Wilfried Tsonga.

Negocieri pentru șefia SRI și SIE: Predoiu și Abrudean, favoriții PNL. PSD are propriile propuneri

negocieri-pentru-sefia-sri-si-sie:-predoiu-si-abrudean,-favoritii-pnl.-psd-are-propriile-propuneri

PNL susține pentru conducerea Serviciului Român de Informații două nume cu greutate politică: ministrul de interne Cătălin Predoiu și președintele Senatului, Mircea Abrudean. Varianta propusă inițial de președintele Nicușor Dan, avocatul Gabriel Zbârcea, a fost respinsă în urma discuțiilor politice din coaliție, potrivit surselor apropiate negocierilor, relatează G4media. Gabriel Zbârcea nu mai este luat în calcul inclusiv din cauza poziționărilor sale publice, în contextul în care acesta se declarase naționalist și suveranist, etichetări care au creat reticență în interiorul partidelor. În paralel, PSD are cel puțin trei variante pentru conducerea Serviciului de Informații Externe. Cel mai vehiculat nume rămâne consilierul prezidențial Marius Lazurcă, însă în discuții au mai fost menționați Vasile Dâncu, Claudiu Manda și europarlamentarul Andi Cristea. Un acord final între partenerii de guvernare nu a fost încă stabilit. Un alt nume pomenit informal pentru SRI este Florin Vlădică, din cadrul Administrației Prezidențiale, însă acesta ar avea șanse mai mici de susținere oficială, în special din partea liberalilor. Funcția de director al SRI este vacantă de peste doi ani și jumătate, de la plecarea lui Eduard Hellvig. Președintele Nicușor Dan nu a anunțat oficial nicio propunere, dar a afirmat că va lua o decizie într-un termen „rezonabil”, după consultarea majorității parlamentare. Procesul de desemnare a șefilor SRI și SIE face parte dintr-un pachet politic mai larg care include și numiri la conducerea parchetelor, motiv pentru care PSD, principalul partid din Parlament, are un cuvânt decisiv. Negocierile arată tensiunile din coaliție în privința controlului asupra serviciilor de informații, într-un moment în care fiecare partid încearcă să își maximizeze influența instituțională.

Cristina Neagu, lacrimi şi durere în noul an: „S-a transformat în infinit”

cristina-neagu,-lacrimi-si-durere-in-noul-an:-„s-a-transformat-in-infinit”

Cristina Neagu, una dintre cele mai emblematice figuri ale handbalului mondial, are parte de lacrimi și durere în noul an. Fosta sportivă i-a oferit un omagiu tatălui ei, printr-o postare pe Instagram. Constantin Neagu a murit în urmă cu aproape doi ani, la vârsta de 68 de ani. Fosta jucătoare a lui CSM București a publicat pe rețelele de socializare o fotografie alături de tatăl ei, ca un omagiu. Cristina Neagu a spus despre părintele său că a fost „8-ul care s-a transformat în infinit”. Cristina Neagu, lacrimi și durere cu gândul la tatăl ei În aprilie 2024, Constantin Neagu s-a stins din viață, la vârsta de doar 68 de ani. Bărbatul a fost o prezență importantă în viața fostei jucătoare de la CSM București. „8-ul care s-a transformat în infinit”, a spus Cristina Neagu, pe Instagram, în ziua în care tatăl ei ar fi împlinit vârsta de 70 de ani. În anul 2010, Constantin Neagu a fost extrem de emoționat când a aflat că fiica lui a câștigat Balonul de Aur. Acum, Cristina Neagu a publicat pe rețelele de socializare o fotografie alături de acesta, cu o descriere emoționantă. „Doamna antrenoare Maria Covaci a fost cea care mi-a dat vestea cea mare. Când am vorbit cu Cristina la telefon pentru a o felicita m-au năpădit emoțiile și am izbucnit în plâns”, a spus Constantin Neagu, în urmă cu 15 ani. Mihai Bendeac, șocat de modestia lui Constantin Neagu Mihai Bendeac a povestit, în urmă cu 15 ani, un episod pe care l-a trăit cu Constantin Neagu. Actorul, celebru atunci pentru emisiunile „Mondenii” sau „În puii mei”, l-a întâlnit pe tatăl fostei jucătoare de la CSM București când a cerut o cursă cu taxiul. „Un domn în jur de 50 de ani, îmbrăcat simplu, cu o modestie ce rima cu autoturismul destul de îmbătrânit și care-și trăda prin «gemetele» încheieturilor zecile și sutele de mii de kilometri parcurși prin gropile Bucureștiului. Luându-mi privirea de la el, am observat un «brăduleț» odorizant agățat de oglinda retrovizoare, «brăduleț» pe care era imprimat numele echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea. Încântat, i-am spus: «Apreciez că aveți în mașină însemnele Oltchimului! Sunt mare fan!». Dau să închid ușa și-l aud pe taximetrist spunându-mi cu niște ochi ce se transformaseră într-un ocean de mândrie: «Da. Îl am de la fata mea». Curios, am întrebat: «Dar cine e fata dumneavoastră?». Mă așteptam să-mi spună că lucrează ca maseur, ca secretară la club, contabilă sau ceva de genul. Însă răspunsul m-a împietrit: «Cristina Neagu…». Siderat, i-am întins mâna, zâmbind tâmp, și am îngăimat un penibil «Felicitări, vă rog să-i transmiteți toate cele bune și că sunt fanul ei». Am închis portiera, taxiul s-a îndepărtat și eu am rămas pe alee, împietrit precum statuia lui A.I. Cuza de la intrarea în parcul cu același nume. Unde trăim?! Cristina Neagu este cea mai bună jucătoare de handbal din lume. Deci nu din România, nu din Europa. Din lume! Cristina are toate șansele să transforme, dacă nu a transformat deja, trio-ul de aur Hagi, Nadia, Ilie Năstase într-un cvartet. Ea este Messi al handbalului. Reprezintă, pentru lumea handbalului, cam ce reprezintă Michael Phelps pentru lumea natației. Sigur, vor fi unii care vor spune: «Și ce dacă, mă? Dacă fii-sa e cea mai tare handbalistă din lume, ce-ar trebui să facă? Să renunțe la muncă?». Păi, hai s-o luăm așa… Să presupunem că omul era la 12 și jumătate noaptea, în weekend, pe străzi și nu în mijlocul familiei dintr-o pasiune nebună pentru meseria de taximetrist. Să presupunem că este atât de pasionat de șoferie încât simte treaba asta ca pe o menire. Chiar și așa… Fiind tatăl unui geniu al sportului mondial, ar fi trebuit să conducă un Bentley galben, pe care să scrie «Compania Neagu Taxi». Uluitor! Și mai uluitor e faptul că ea, Cristina Neagu, stă într-un apartament. Avem o țară ciudată. Nu avem asfalt, dar avem regi ai asfaltului care stau în palate și conduc Bugatti. În schimb, avem handbal, dar regina handbalului stă într-un apartament și merge cu Logan”, scria actorul pe blogul său, în 2011.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță atingerea la termen a unui jalon major din PNRR

ministerul-investitiilor-si-proiectelor-europene-anunta-atingerea-la-termen-a-unui-jalon-major-din-pnrr

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis într-un comunicat de presă că atingerea țintei 267 din PNRR reprezintă „un jalon major pentru dezvoltarea economiei românești și integrarea României în industrii europene strategice”. Ținta vizează participarea României la Proiectul Important de Interes European Comun „Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare”. „La acest termen, România a îndeplinit integral și a depășit angajamentele asumate, prin: selectarea a peste 10 entități participante sau asociate; contractarea unor proiecte cu o valoare totală de peste 375 milioane euro, peste pragul minim de 360 milioane euro prevăzut în PNRR; un proiect readus pe traiectoria de implementare și dus la capăt”, a precizat MIPE. Contracte de finanțare și plăți realizate Colaborarea MIPE–MEDAT a condus la semnarea a 23 de contracte de finanțare, pentru participanți direcți și indirecți, la angajarea unor investiții de peste 375 milioane de euro prin fonduri europene și la efectuarea unor plăți de aproximativ 112 milioane de lei în decembrie 2025, aferente contractelor semnate în anul 2024 cu participanții direcți din cadrul PIIEC. „Structura proiectului este gândită astfel încât investițiile europene majore să genereze un ecosistem național, în care companii, universități și institute de cercetare colaborează pentru dezvoltarea de tehnologii, competențe și soluții cu valoare adăugată ridicată, cu efecte economice pe termen lung.”, a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Pe baza acestui rezultat, România își consolidează poziția și se pregăștește pentru participarea la noi inițiative europene de tip IPCEI, în domenii precum inteligența artificială, semiconductorii avansați și infrastructura digitală, biotehnologiile, vehiculele curate și conectate, materiile prime critice și lanțurile valorice asociate, precum și tehnologiile nucleare inovatoare, mai arată ministerul.

Surprize anunțate de organizatorii turneului la Cluj! Emma Răducanu revine în România, iar Ana Bogdan își reia cariera

surprize-anuntate-de-organizatorii-turneului-la-cluj!-emma-raducanu-revine-in-romania,-iar-ana-bogdan-isi-reia-cariera

Turneul WTA 250 de la Cluj-Napoca (31 ianuarie – 7 februarie 2026) va marca mai multe momente interesante pentru fanii tenisului. Emma Răducanu, Ana Bogdan sau Sorana Cîrstea se află printre jucătoarele care și-au anunțat prezența în Ardeal. Transylvania Open WTA 250 revine în 2026 cu o ediție puternică și aduce la Cluj jucătoare de top mondial, inclusiv pe Emma Răducanu (29 WTA), fosta campioană de la US Open. Emma a mai venit în România în anul 2021, imediat după triumful de la Flushing Meadows, fiind răpusă de Marta Kostyuk în sferturile de finală, scor 6-2, 6-1. De asemenea, Sorana Cîrstea (41 WTA), sportivă aflată la ultimul sezon al carierei, revine la Cluj-Napoca pentru o nouă participare, după ce a declarat că s-a simțit excelent în fața publicului din BTarena. Anastasia Potapova este deținătoarea trofeului Transylvania Open, iar sportiva de origine rusă, care acum reprezintă Austria, se întoarce la Cluj-Napoca pentru a-și apăra titlul. Emma Răducanu revine în România pentru a juca la turneul Transylvania Open de la Cluj, iar Ana Bogdan își reia cariera la aceeași competiție Potrivit unui comunicat al organizatorilor, o prezență aparte va fi cea a Emmei Răducanu, campioană de Grand Slam, care va evolua pentru a doua oară la Transylvania Open. Cu origini românești, Emma se bucură de o susținere aparte în țara noastră. Tabloul principal va include și alte jucătoare române, precum Jaqueline Cristian, Ana Bogdan sau Gabriela Ruse. Jaqueline Cristian a încheiat anul trecut pe cel mai bun loc al carierei, 39 WTA, în timp ce Gabriela Ruse a revenit în top 100, pe locul 83, după ce a câștigat turneul de la Trnava. În schimb, Ana Bogdan și-a pus cariera pe pauză în luna iulie a anului trecut, dar și-a propus să își relanseze cariera în fața propriilor fani, la turneul dotat cu premii în valoare totală de 283 347 de dolari. Reacția directorului turneului: „Ne bucură în mod special revenirea Emmei Răducanu” Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open, sponsorizat de Kaufland România, a declarat: „Aducem din nou la Cluj-Napoca un turneu de tenis de top, cu un tablou principal puternic, care reunește jucătoare de clasă mondială și multe sportive române ce merită din plin susținerea publicului. Revenirea Emmei Raducanu după cinci ani ne bucură în mod special, mai ales știind cât de iubită este în România. Ne onorează faptul că suntem un turneu la care jucătoarele aleg să revină an de an, pentru atmosferă, pentru condițiile excelente și pentru publicul extraordinar din BTarena. În acest an, am investit și mai mult în experiențele din afara terenului, pentru ca turneul să fie o experiență completă atât pentru public, cât și pentru jucătoare”, a precizat Ciorcilă. Cea de-a șasea ediție a Transylvania Open WTA 250 se va desfășura pe hard, în BTarena din Cluj-Napoca. Lista jucătoarelor acceptate pe tabloul principal la WTA 250 Transylvania Open 2026:  EMMA RADUCANU (EX) (locul 29, GBR) JAQUELINE CRISTIAN (locul 38, ROU) SORANA CIRSTEA (locul 41, ROU) ANASTASIA POTAPOVA (locul 55, AUT) XINYU WANG (locul 57, CHN) OLGA DANILOVIC (locul 67, SRB) DONNA VEKIC (locul 69, CRO) ANTONIA RUZIC (locul 70, CRO) ANNA BONDAR (locul 73, HUN) VARVARA GRACHEVA (locul 75, FRA) CAMILA OSORIO (locul 76, COL) ELISABETTA COCCIARETTO (locul 81, ITA) PETRA MARCINKO (locul 82, CRO) ELLA SEIDEL (locul 84, GER) ELENA-GABRIELA RUSE (locul 85, ROU) SARA SORRIBES TORMO (locul 85, ESP) OLEKSANDRA OLIYNYKOVA (locul 90, UKR) KAMILLA RAKHIMOVA (locul 91, UZB) KAJA JUVAN (locul 99, SLO) VERONIKA ERJAVEC (locul 103, SLO) ANASTASIA ZAKHAROVA (locul 104) LUCIA BRONZETTI (locul 105, ITA) MAYAR SHERIF (locul 107, EGY)

Trump îl invită pe președintele Columbiei, Gustavo Petro, la Casa Albă după amenințări militare

trump-il-invita-pe-presedintele-columbiei,-gustavo-petro,-la-casa-alba-dupa-amenintari-militare

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat miercuri că se fac aranjamente pentru o vizită a președintelui Columbiei, Gustavo Petro, la Casa Albă, după o convorbire telefonică între cei doi lideri. Anunțul a venit la câteva zile după ce președintele Donald Trump a amenințat Columbia cu acțiuni militare, relatează Reuters. Trump și Gustavo Petro au purtat acum și prima lor discuție directă de la revenirea în funcție a președintelui american în ianuarie 2025. Donald Trump a acuzat conducerea columbiană că permite traficul de cocaină către SUA și a impus sancțiuni președintelui, deși, conform informațiilor, conversația telefonică a fost una bună. „A fost o mare onoare să vorbesc cu președintele Columbiei, Gustavo Petro, care m-a sunat pentru a-mi explica situația drogurilor și alte neînțelegeri pe care le-am avut. Am apreciat apelul și tonul său și aștept cu nerăbdare să îl întâlnesc în viitorul apropiat”, a scris Trump pe rețelele de socializare. Donald Trump a precizat că „se fac aranjamente” pentru ca întâlnirea să aibă loc la Washington, fără a anunța o dată exactă. În timpul convorbirii, Gustavo Petro a menționat că a cerut reluarea dialogului între cele două state și a spus că este nevoie de o comunicare mai deschisă. „Am vorbit la telefon pentru prima dată de când a devenit președinte”, a spus Gustavo Petro susținătorilor în Bogota, adăugând că apelul a fost respectuos. Această invitație vine după amenințările lui Trump privind posibilitatea unei intervenții militare, lansate în contextul unei operațiuni americane în Venezuela.

Campionul și-a deschis agenție loto. A dat 6 bilete câștigătoare din 10 la marea extragere cu premiu de 2.000.000 de euro!

campionul-si-a-deschis-agentie-loto-a-dat-6-bilete-castigatoare-din-10-la-marea-extragere-cu-premiu-de-2000.000-de-euro!

Un fost sportiv, cunoscut pentru multiplele sale performanțe la yachting, și-a deschis o agenție loto, apoi a dat șase bilete câștigătoare din zece la marea extragere, cu un premiu total de 2.000.000 de euro. Javier Hernandez Cebrian a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice. Campionul olimpic la yachting a renunțat la cariera sportivă, iar acum face bani dintr-un domeniu neașteptat, din postura de director al unei agenții loto. Fost campion olimpic, acum director al unei agenții loto Spaniolul este în prezent antrenor în domeniul care l-a consacrat, yachtingul, un sport foarte popular în Peninsula Iberică. Cebrian locuiește în Tenerife, acolo unde se ocupă direct de o agenție loto. Anul nou i-a adus un pas important în noua carieră, câștigarea a șase bilete din zece la Loteria Copiilor, cu o valoare uriașă, de 2.000.000 de euro. În total, au fost înregistrate 6.703 câștiguri la ediția din această săptămână a loteriei El Niño. Practic, El Día menționează că 1,2 milioane de euro din marele premiu vor fi împărțite prin agenția spaniolului, din Tenerife. „Am vândut șase bilete câștigătoare pentru marele premiu la loteria El Niño, unul online și cinci la ghișeu. Unii dintre norocoși sunt vecini din cartier. Am acordat un al patrulea premiu anul trecut, dar anul acesta a fost și mai special. Suntem atât de fericiți, eram ocupat cu cadourile nepoților mei când, dintr-o dată, m-am uitat la telefon și am văzut că aveam o mulțime de apeluri pierdute și mesaje de la colegi. Nu-mi venea să cred”, a spus Cebrian, conform Diario de Avisos. Javier Hernandez Cebrian, un fost olimpic spaniol De-a lungul carierei sale, Javier Hernandez Cebrian a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, dar doar la două din postura de sportiv. În celelalte trei ediții, ibericul a fost antrenor pentru lotul de sailing al Spaniei. Fostul sportiv a câștigat o medalie de bronz la Campionatele Mondiale din 2008, dar și două medalii de argint la Campionatul European, din anul 2009. Spaniolul a concurat pentru țara natală în probele de laser sailing, la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, respectiv Londra, 2012. Cebrian este extrem de fericit cu ceea ce a reușit la Loteria Chicharro, după cum se poate vedea pe contul său de Instagram, acolo unde este urmărit de aproximativ o mie de oameni. Spaniolul a republicat la story mai multe capturi de ecran cu apariții ale businessului său în presa iberică.

Zelenski: Proiectul de acord privind garanțiile de securitate între Ucraina și SUA este gata de finalizare cu Trump

zelenski:-proiectul-de-acord-privind-garantiile-de-securitate-intre-ucraina-si-sua-este-gata-de-finalizare-cu-trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat joi că proiectul acordului privind garanțiile de securitate dintre Ucraina și Statele Unite se află „în esență gata” și mai are nevoie doar de o aprobare din partea președintelui Donald Trump. Declarația a venit după un summit organizat la Paris, marți, pe 6 ianuarie, la care au participat reprezentanți europeni, americani și ucraineni, scrie Kyiv Independent. În urma întâlnirii, Ucraina, Franța și Marea Britanie au semnat o declarație de intenție pentru o posibilă desfășurare, după război, a unei forțe multinaționale pe teritoriul ucrainean. În ultimele săptămâni, Kievul și Washingtonul au lucrat separat la documentul privind garanțiile de securitate oferite de SUA și la un cadru mai larg pentru încheierea războiului declanșat de Rusia. „Au fost abordate și probleme complexe din cadrul de bază pentru încheierea războiului, iar partea ucraineană a prezentat posibile opțiuni pentru finalizarea acestui document”, a declarat Zelenski pe rețelele de socializare. Președintele ucrainean a menționat aspecte sensibile precum chestiunile teritoriale și controlul centralei nucleare de la Zaporijia, aflată sub ocupație rusească. „Înțelegem că partea americană va interacționa cu Rusia și așteptăm feedback cu privire la disponibilitatea reală a agresorului de a pune capăt războiului.”, a mai spus Zelenski. După întâlnirea cu Donald Trump în Florida, la finalul lunii decembrie, Zelenski a spus că garanțiile de securitate oferite de SUA ar urma să fie valabile timp de 15 ani, cu opțiunea unei prelungiri. În paralel cu aceste discuții de pace, Rusia continuă atacurile asupra Ucrainei, cu un mare impact asupra infrastructurii energetice, în condițiile de vreme extrem de scăzută. În ultimele zile, au fost vizate capitale regionale din estul și sudul țării, iar regiunile Dnipropetrovsk și Zaporijia au rămas aproape complet fără electricitate în seara de 7 ianuarie.

Cum a ales Ion Țiriac nașul de botez pentru fiul său. Miliardarul român, în atenția presei internaționale

cum-a-ales-ion-tiriac-nasul-de-botez-pentru-fiul-sau.-miliardarul-roman,-in-atentia-presei-internationale

Presa internațională scrie despre un episod rar din viața lui Ion Țiriac (86 de ani), când omul de afaceri român a ales un mare campion al tenisului ca naș de botez pentru fiul său. Jurnaliștii argentinieni dezvăluie, într-un articol publicat la început de 2026, că nașul băiatului cel mare al lui Ion Țiriac este nimeni altul decât legendarul Guillermo Vilas (73 de ani). Țiriac are o imagine excelentă în America de Sud și în special în Argentina, ținând cont că l-a transformat pe Vilas într-un adevărat fenomen. Antrenat 8 ore pe zi de român, cvadruplul campion de Grand Slam a făcut senzație în circuitul ATP al anilor ’70 cu ajutorul lui Țiriac. Ion Țiriac l-a ales pe legendarul Guillermo Vilas ca naș de botez pentru fiul său: „Cei mai frumoși ani din viața mea” Relația specială dintre cei doi a continuat și în afara terenului de tenis, Guillermo Vilas devenind nașul de botez al lui Ion Alexandru Țiriac (49 de ani). Publicația TyC Sports amintește că perioada colaborării cu Vilas a reprezentat, potrivit mărturisirilor lui Ion Țiriac, cei mai frumoși ani din viața românului: „Supranumit «Contele Dracula» în perioada în care era jucător activ, Țiriac a fost antrenorul lui Vilas în cei mai glorioși ani ai carierei argentinianului. Împreună au construit o carieră plină de realizări, printre care se numără titlurile de la Australian Open, US Open și Roland Garros. În 1977, cel mai bun an al jucătorului născut la Mar del Plata, au dominat circuitul de la un capăt la altul și, deși clasamentul nu a reflectat pe deplin acest lucru, Vilas a fost superior tuturor rivalilor săi. În acel sezon, cuplul Vilas-Țiriac a avut o serie incredibilă de 46 de victorii consecutive, un record valabil și astăzi, a câștigat 16 titluri (inclusiv Roland Garros și US Open) și a încheiat anul cu 136 de victorii. De asemenea, au ajuns în finala Australian Open, turneu pe care argentinianul avea să-l câștige în următoarele două ediții. La câteva zile după ultimul meci al lui Vilas, românul a scris o scrisoare în revista El Grafico, intitulată «Cei mai buni ani din viața mea». Acolo povestește, printre altele, că l-a ales pe Vilas ca naș al fiului său. De asemenea, a scris cuvinte foarte emoționante care reflectă afecțiunea reciprocă: «Cu Guillermo am fost împreună timp de 13 ani. Pot asigura că au fost cei mai buni 13 ani din viața mea. Prin el am reușit ceea ce nu am putut realiza ca jucător. Am găsit transmițătorul ideal pentru ceea ce credeam că trebuie să fie tenisul, dar și un prieten excepțional»”, au relatat jurnaliștii sud-americani. „Averea românuluie este estimată la 2,5 miliarde de dolari, în ciuda faptului că a pierdut din influență” În același articol este menționată și situația actuală a lui Ion Țiriac, cu accent pe averea sa uriașă, estimată la aproximativ 2,5 miliarde de dolari, care îl plasează în continuare printre cei mai bogați oameni din lume: „Țiriac, fostul tenismen român în vârstă de 86 de ani, a avut o viață demnă de un film. În copilărie a fost foarte sărac și a ajuns să omoare șobolani pentru a se hrăni, însă mai târziu a început să se remarce în sport, lucru care i-a schimbat destinul. A participat la Jocurile Olimpice de la Roma din 1964 ca membru al echipei de hochei pe gheață, a fost în Top 55 ATP, i-a antrenat pe Guillermo Vilas și Boris Becker, iar astăzi este una dintre cele mai bogate persoane de pe planetă. Averea românului este estimată la aproximativ 2,5 miliarde de dolari, iar, în ciuda faptului că a pierdut din influență odată cu înaintarea în vârstă, rămâne unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din sport, atât din prezent, cât și din trecut. Datorită succeselor din cariera de sportiv, a reușit să creeze conexiuni care ulterior l-au transformat într-un magnat”, a mai notat sursa citată.

Ucraina respinge rapoartele despre ocuparea Andriivka din regiunea Sumî

ucraina-respinge-rapoartele-despre-ocuparea-andriivka-din-regiunea-sumi

Satul Andriivka, din regiunea Sumî, aproape de granița cu Rusia, rămâne complet sub controlul Forțelor de Apărare Ucrainene, anunță oficialii ucraineni. Informațiile potrivit cărora satul ar fi fost capturat de trupele rusești sunt false, a transmis Centrul de Comunicații al Grupului de Forțe Kursk. Conform declarației oficiale, în ciuda repetatelor încercări ale Rusiei de a avansa în zonă, forțele ucrainene își păstrează pozițiile de apărare a regiunii. „Andriivka a fost și rămâne sub controlul total al Grupului de Forțe Kursk. Nu se poate vorbi despre nicio ocupație”, se arată în raport, notează Kyiv Post. De asemenea, grupul a recunoscut că armata rusească încearcă să își extindă controlul în regiune, dar a precizat că aceste acțiuni nu au avut succes. Anterior, analiștii proiectului DeepState au susținut că trupele ruse ar fi ocupat Andriivka. „Raportul unei resurse populare de monitorizare despre presupusa ocupare a Andriivka în regiunea Sumî este, ca să spunem așa, surprinzător”, a declarat Grupul Kursk. Armata a îndemnat cetățenii să trateze cu precauție informațiile de pe câmpul de luptă provenite din astfel de surse, spunând că Rusia folosește aceste rapoarte pentru a provoca multă panică. La sfârșitul lunii decembrie, forțele ucrainene au respins o tentativă de străpungere rusească în regiunea Sumî, după rapoarte conform cărora trupele Moscovei ar fi luat cu forța zeci de civili dintr-un sat de frontieră. Aceasta a marcat o nouă ofensivă a Rusiei într-o zonă care evitase luptele grele de la contraofensiva rapidă a Ucrainei din 2022. „Luptele sunt în curs de desfășurare în prezent în satul Hrabovske”, a declarat forța operativă comună a Ucrainei, adăugând că trupele ucrainene „depun eforturi pentru a-i împinge pe ocupanți înapoi pe teritoriul rusesc”. Anterior, avocatul poporului pentru drepturile omului din Ucraina, Dmytro Lubinets, a precizat că trupele rusești au reținut cu forța aproximativ 50 de civili din Hrabovske. El a mai declarat că locuitorii au fost ținuți în condiții precare, fără posibilitatea de a comunica, și ulterior transportați în Rusia. Între timp, armata Rusiei susține că a capturat satul Vysoke, situat la câțiva kilometri de Hrabovske.