O tânără a primit wild card pe tabloul principal al unui turneu de tenis, deși nu știa să dea în minge. VIDEO

o-tanara-a-primit-wild-card-pe-tabloul-principal-al-unui-turneu-de-tenis,-desi-nu-stia-sa-dea-in-minge.-video

Scene rar întâlnite pe terenurile de tenis s-au petrecut chiar în startul sezonului 2026, după ce o tânără care nu știa nici măcare să țină racheta în mână a putut evolua pe tabloul principal al unui turneu profesionist. Imaginile hilare au fost surprinse miercuri la turneul ITF de categorie W35 de la Nairobi (Kenya), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de dolari. Hajar Abdelkader, o tânără din Egipt, a intrat pe tabloul principal grație unui wild card oferit de organizatori, aceasta reușind o contraperformanță incredibilă. Abdelkader s-a făcut de râs în meciul disputat în primul tur contra Lorenei Schaedel, sportivă din Germania aflată pe locul 1.026 WTA. Pe parcursul partidei, Hajar Abdelkader a arătat că nu stăpânește tehnica de lovire, neputând nimeri mingea nici măcar la serviciu. Așa cum era de așteptat, având în vedere nivelul arătat, Abdelkader a pierdut cu 6-0, 6-0, reușind să câștige doar trei puncte pe toată durata meciului. Pare că Hajar Abdelkader a jucat tenis pentru prima dată în viața ei și cel mai probabil a fost și ultima oară când a participat într-un turneu. Ça, c’est les ITF qu’on aime ! 🤣😍 Wild card tableau principal de l’ITF 35K de Nairobi, au Kenya. 🇰🇪 L’Egyptienne Hajar Abdelkader jouait visiblement pour la première fois de sa vie au tennis. 0 et 0. 3 points gagnés (exploit vu son niveau).pic.twitter.com/pYnGSrSy24 — Tennis Legend (@TennisLegende) January 7, 2026 Prestația egiptencei a stârnit comentarii ironice în mediul online, iar fanii s-au întrebat cum a fost posibil ca aceasta să primească un loc pe tabloul principal al unui turneu profesionist. „E ca și cum ai juca cu prietenul care n-a ținut niciodată o rachetă în mână” Momentul a fost intens comentat pe platforma X: „E ca și cum ai merge la tenis într-un camping și ești de acord să joci cu prietenul tău care n-a ținut niciodată o rachetă în mână. Adevărata întrebare este: cum a reușit să obțină un loc pe tabloul principal al turneului? În general, vedem astfel de lucruri în calificări, iar jucătoarele pot intra pentru că nu se ocupă toate locurile”, a scris administratorul contului Tennis Legend, urmărit de peste 54.000 de persoane.  În cadrul turneului de la Nairobi, unde Hajar Abdelkader a fost acceptată pe tabloul principal, favorită principală este bulgăroaica Isabella Shinikova (357 WTA), în timp ce Natalija Senic (Serbia, 366 WTA) are statut de cap de serie 2.

Pentagonul evaluează eficacitatea femeilor în roluri de luptă terestră

pentagonul-evalueaza-eficacitatea-femeilor-in-roluri-de-lupta-terestra

Departamentul Apărării a lansat o analiză oficială a „eficacității” femeilor în posturi de luptă terestră, la aproape zece ani după ce interdicția care le excludea din unitățile de infanterie, blindate și artilerie de linia întâi a fost eliminată. Evaluarea va dura șase luni și va solicita liderilor Armatei și Corpului Pușcașilor Marini să transmită date despre pregătire, antrenament, performanță, victime și climatul de comandă al unităților și personalului de luptă terestră, potrivit unui memoriu din decembrie al subsecretarului Apărării pentru Personal, Anthony Tata. Pentagonul prezintă această analiză ca pe o metodă de a măsura „eficacitatea operațională a unităților de luptă terestră” și integrarea femeilor în aceste roluri în ultimul deceniu. „Institutul pentru Analize de Apărare analizează eficacitatea includerii femeilor în roluri de luptă terestră pentru a se asigura că standardele sunt îndeplinite și că Statele Unite mențin cea mai letală armată”, a declarat Kingsley Wilson, secretar de presă al Pentagonului, într-un comunicat acordat Military Times. Institutul este o organizație privată, non-profit, finanțată în mare parte de guvernul federal, care cercetează și analizează probleme de securitate națională pentru Departamentul Apărării. „Standardele noastre pentru posturile de luptă în arme de luptă vor fi de elită, uniforme și neutre din punct de vedere sexual, deoarece greutatea unui rucsac sau a unei ființe umane nu contează dacă ești bărbat sau femeie”, a mai spus Kingsley Wilson, precizând că secretarul Apărării, Pete Hegseth, „nu va compromite standardele pentru a satisface cote sau o agendă ideologică – acesta este bunul simț”. Pete Hegseth, care și-a exprimat anterior opoziția față de femeile din roluri de luptă terestră, a stabilit noi standarde de fitness fizic pentru aceste posturi într-un discurs susținut în septembrie. Șeful Pentagonului a declarat că fiecare poziție de luptă trebuie să revină la „cel mai înalt standard masculin” și a recunoscut că „dacă asta înseamnă că nicio femeie nu se califică pentru anumite posturi de luptă, așa să fie”.

Răsturnare de situație în cuplul Ilie Năstase Ioana Năstase. Anunțul momentului

rasturnare-de-situatie-in-cuplul-ilie-nastase-ioana-nastase.-anuntul-momentului

Ilie Năstase are parte de o răsturnare surprinzătoare de situație în cazul divorțului de soția sa, Ioana Năstase. Sărbătorile i-au prins pe cei doi împreună, din nou. La mai bine de jumătate de an de la momentul la care s-a anunțat divorțul lui Ilie de Ioana Năstase, fostul tenismen a petrecut Sărbătorile alături de femeia cu care și-a împărțit ultimii ani. Aceasta a dezvăluit în vara anului trecut că nu va renunța la divorț, dar situația pare schimbată. Ilie și Ioana Năstase au petrecut Sărbătorile împreună Deși sunt în plin divorț, Ilie Năstase și Ioana Năstase au petrecut împreună în această perioadă. „Nasty” a fost acuzat de femeie că este violent fizic și verbal, astfel că divorțul părea iminent. Prima înfățișare a avut loc pe 30 octombrie 2025, dar cauza a fost amânată până pe 15 ianuarie 2026. „Eu, de Crăciun, am fost la soacra mea. Suntem oameni normali la cap, nu suntem animale. Lăsați, e deja noul an, totul a trecut, suntem bine. Eu întotdeauna am fost bine cu doamna Ioana. Nu știu, dacă știți dumneavoastră, vă duceți dumneavoastră acolo (n.r. – la procesul de divorț), eu nu știu nimic. Suntem bine și suntem sănătoși”, a declarat Ilie Năstase, conform celor de la Spy News. Ioana Năstase confirma divorțul înainte de Crăciun Situația este una radical opusă față de ceea ce Ioana Năstase prezentase în urmă cu aproape o lună, atunci când a dezvăluit că divorțul continuă. Femeia era sigură de faptul că divorțul de „Nasty” este cea mai bună soluție. „Nu mai simt nevoia să discut pe tema acestui subiect. De câteva zile nu știu nimic de el. Dar nu vreau să mai comentez ceva. El este imprevizibil. În ultima perioadă nu m-a mai interesat. M-am gândit la mama mea, la familie. Mă ține Dumnezeu sănătoasă să pot face față. A fost un an mai greuț, dar îi mulțumesc lui Doamne, Doamne că sunt bine”, a declarat Ioana Năstase, conform Cancan. „Va fi un divorț fără partaj. Nu avem bunuri în comun. Eu îmi doresc doar liniște, mai ales în această perioadă. Cel mai important este să fim sănătoși. Noi nu mai locuim împreună. Dar asta nu înseamnă că nu vorbim sau nu ieșim la o cafea. Personal, eu voi fi mereu lângă el, dacă va avea nevoie. Pot spune doar că și-n București, ca și la Constanța, stăm perete-n perete”, a spus Ioana Năstase în vara anului trecut, conform sursei de mai sus.

Volodimir Zelenski, vizită oficială în Cipru la debutul mandatului UE al Nicosiei

volodimir-zelenski,-vizita-oficiala-in-cipru-la-debutul-mandatului-ue-al-nicosiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns miercuri în Cipru pentru discuții cu președintele cipriot Nikos Christodoulides și cu reprezentanți de rang înalt ai Uniunii Europene. Informația a fost transmisă miercuri de purtătorul de cuvânt al președinției, Serhii Nykyforov. În cursul serii, Volodimir Zelenski va lua parte la un eveniment oficial care marchează începutul mandatului de șase luni al Ciprului la conducerea Consiliului Uniunii Europene. Programul vizitei cuprinde o întâlnire cu Nikos Christodoulides la ora 11:15, ora locală, urmată de o întrevedere cu arhiepiscopul George al III-lea al Ciprului la ora 12:15. La ora 15:30, Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, și cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, alături de președintele Ciprului. Nikos Christodoulides, care a avut o întrevedere cu Volodimir Zelenski la Kiev în luna decembrie, a declarat că sprijinirea parcursului european al Ucrainei este una dintre prioritățile mandatului Ciprului la Uniunea Europeană. Ciprul preia conducerea Consiliului UE de la Danemarca, o țară care este un aliat apropiat al Kievului. Autoritățile daneze au susținut deschiderea negocierilor de aderare pentru Ucraina, însă demersul nu a avansat din cauza poziției Ungariei, notează Kyiv Independent. Premierul ungar Viktor Orban, cunoscut drept unul dintre cei mai apropiați lideri europeni de Kremlin, a susținut că intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană ar avea „consecințe catastrofale”. De la începutul războiului la scară largă, Cipru a oferit Ucrainei ajutor financiar, umanitar și de securitate, inclusiv prin mecanismele Uniunii Europene. Totodată, statul cipriot a primit critici pentru rolul său ca rută de acces pentru capital rusesc în Uniunea Europeană și pentru statutul de refugiu fiscal pentru oligarhi ruși. Vizita lui Volodimir Zelenski în Cipru are loc la scurt timp după deplasarea sa la Paris, pe 6 ianuarie. Acolo, președintele ucrainean a participat la discuții cu lideri europeni privind garanțiile de securitate pentru Ucraina după încheierea războiului.

Bogdan Stoica scrie istorie: luptă în K-1 Tokyo și devine primul român prezent în toate marile promoții de kickboxing

bogdan-stoica-scrie-istorie:-lupta-in-k-1-tokyo-si-devine-primul-roman-prezent-in-toate-marile-promotii-de-kickboxing

Luptătorul român Bogdan Stoica va participa la turneul K-1 World Grand Prix –90 kg, programat să aibă loc la Tokyo, Japonia, la începutul lunii viitoare. Stoica va intra în competiție direct din faza sferturilor de finală, unde îl va întâlni pe sportivul italian Mattia Faraoni, într-o luptă revanșă după controversa de acum doi ani. Apariția în K-1 marchează un moment important în cariera lui Bogdan Stoica, care devine astfel primul luptător român din istorie prezent în toate marile promoții internaționale de kickboxing, după ce a evoluat anterior în Superkombat, Glory, Enfusion și ONE Championship. De-a lungul carierei sale, Stoica a câștigat multiple titluri naționale și internaționale și a fost recunoscut pentru performanțele sale în categoria grea. În Superkombat și Enfusion, sportivul a obținut titluri de campion mondial, în Glory și ONE Championship a reprezentat România în competiții internaționale de nivel înalt, printre cei pe care i-a învins de-a lungul carierei numărându-se Luis Tavares, Vladimir Tok, Fabio Kwasi și Zinedine Hammeur Laine. Turneul K-1 World GP de la Tokyo se desfășoară într-un format eliminatoriu, într-o singură seară în care câștigătorii meciurilor din sferturile de finală avansează în semifinale și finală. Astfel, dacă va trece de Faraoni, în aceeași seară, pe 8 februarie, Stoica îl va înfrunta pe învingătorul dintre iranianul Mahmoud Sattari și japonezul K-Jee. Pe lângă aceștia, în piramidă mai sunt confirmați Ibrahim El Bouni (Maroc/Olanda), Marco Antonio (Brazilia), Aslan Koshiev (Kazahstan) și Nikita Kozlov (Rusia). K-1 este una dintre cele mai prestigioase promoții de kickboxing din lume, recunoscută pentru nivelul ridicat al sportivilor și pentru tradiția de a organiza competiții care reunesc cei mai buni luptători internaționali încă din 1993, atunci când a avut loc primul World Grand Prix din istorie. Duelul cu Mattia Faraoni reprezintă pentru Stoica o revenire pe ring împotriva unui adversar cunoscut, într-un context diferit față de prima întâlnire. Accidentarea suferită în urmă cu doi ani a întrerupt atunci meciul, iar acum sportivul român va intra într-o confruntare complet diferită. Bogdan Stoica slăbește 15 kilograme pentru lupta din Japonia Înaintea competiției din Japonia, Stoica a declarat că este apt din punct de vedere fizic și pregătit pentru turneu: „Este un pas important în cariera mea să pot lupta în K-1. Sunt pregătit pentru turneu și pentru meciul cu Mattia Faraoni. Abia aștept să îl revăd în ring, din acea seară îmi tot doresc revanșa, iar acum sunt bucuros să am parte de ea”. Pentru competiția din Japonia, Stoica slăbește aproximativ 15 kilograme, turneul desfășurându-se la -90 de kilograme. „În ultimele luni mi-am dorit să lupt doar la grea, la +100, dar când am aflat că există această posibilitate, am spus da fără să clipesc. Cu siguranță voi fi în categorie până la ora luptei”, a adăugat campionul român. Turneul K-1 World GP de la Tokyo se va desfășura în Yoyogi National Stadium, una dintre cele mai cunoscute arene sportive din Japonia, situată în centrul capitalei. Complexul este renumit pentru organizarea de evenimente internaționale de sport și divertisment, fiind gazda unor competiții de box, arte marțiale și sporturi de contact de nivel înalt. ProSport a vorbit cu managerul DFS, Alin Huiu, după ce Bogdan Stoica a semnat contractul: „Mă bucur că am avut ocazia să contribui la acest moment din parcursul lui Bogdan. Inițiativa este rezultatul unei colaborări constructive între K-1, ISKA și DFS, care creează noi oportunități pentru sportivii români de a accede în circuitul K-1. Totodată, anul acesta România va găzdui turneul de calificare K-1 Max pentru Europa de Est, un pas important pentru dezvoltarea acestui sport în regiune”.

Nicușor Dan, poziție fermă despre Venezuela și Groenlanda. Ce spune despre NATO și Statele Unite

nicusor-dan,-pozitie-ferma-despre-venezuela-si-groenlanda.-ce-spune-despre-nato-si-statele-unite

Întrebat cum s-ar poziționa ca președinte al României în cazul unei intervenții americane în Venezuela și dacă o astfel de acțiune ar încălca dreptul internațional, Nicușor Dan a făcut trimitere la poziția oficială a Uniunii Europene, la care România a aderat. „În primul rând, pe Venezuela a existat o declarație a Uniunii Europene, 26 din cele 27 de țări din Uniune, între care și România, foarte nuanțată, și asta este poziția pe care noi o avem. Vă dați seama că acea declarație a fost rezultatul unor discuții negocieri pe text.” Nicușor Dan a fost întrebat și despre situația Groenlandei, în contextul unor declarații venite din partea Statelor Unite, precum și dacă un eventual scenariu de anexare ar putea duce la sfârșitul NATO. „În ceea ce privește Groenlanda, în primul rând nu vorbim de o intenție oficială a administrației americane. Am avut niște declarații și, în al doilea rând, situația este cu totul și cu totul diferită.” El a subliniat statutul juridic și strategic al Groenlandei, arătând că nu există un risc real în acest moment. „E vorba de un teritoriu autonom care este parte din coroana daneză și care este teritoriu NATO, deci nu se pune problema.” Declarațiile au fost făcute de Nicușor Dan la Paris, în contextul unei discuții despre politica externă, relația transatlantică și poziționarea României în cadrul Uniunii Europene și al NATO.

Sorana Cîrstea, nașa Jelenei Ostapenko! A învins-o din nou pe letonă și o va înfrunta pe Aryna Sabalenka în optimi la Brisbane

sorana-cirstea,-nasa-jelenei-ostapenko!-a-invins-o-din-nou-pe-letona-si-o-va-infrunta-pe-aryna-sabalenka-in-optimi-la-brisbane

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a învins-o pe Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA) și s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA), cea mai bună jucătoare de tenis a momentului, este următoarea adversară a româncei. Sorana Cîrstea a reușit un nou meci solid la Brisbane, marți dimineață, făcând instrucție cu Jelena Ostapenko, scor 6-2, 7-6(5) după o oră și 47 de minute de joc. Acesta este a doua victorie consecutivă a Soranei contra campioanei de la Roland Garros 2017, pe care a învins-o și anul trecut, scor 6-0, 2-1 (abandon) în primul tur la Wuhan (China). Cîrstea a început ca din tun sezonul 2026, care va fi ultimul pentru ea în circuitul de tenis profesionist. Sportiva noastră și-a asigurat calificarea în optimi la Brisbane după două succese convingătoare, în runda inaugurală trecând de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA), scor 6-3, 6-1. Sorana Cîrstea, a doua victorie consecutivă contra Jelenei Ostapenko!  Sorana Cîrstea a reușit totodată o performanță ieșită din comun, servind nu mai puțin de 11 ași în fața Jelenei Ostapenko! Românca a comis trei duble greșeli, în timp ce sportiva din Letonia nu a realizat niciun as, făcând tot trei duble greșeli. După ce Cîrstea a controlat setul inaugural, cele două jucătoare au mers umăr la umăr în actul secund, până în tie-break. Cu un joc mult mai solid decât al adversarei, Sorana a convertit a doua minge de meci pe care și-a creat-o, scor 6-2, 7-6(5). Cu toate că Sorana Cîrstea a obținut a doua victorie consecutivă în fața Jelenei Ostapenko în circuit, aceasta continuă să o conducă pe româncă în meciurile directe, cu 4-3. Urmează un meci de gală cu Aryna Sabalenka, în optimi la Brisbane Pentru „Sori” urmează un meci de gală în optimile de finală, joi, contra campioanei en-titre Aryna Sabalenka. Liderul WTA a defilat în turul al doilea de la Brisbane: 6-0, 6-1 cu Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA). Dacă va reuși surpriza în fața bielorusei, Cîrstea o va înfrunta în sferturi pe câștigătoarea meciului Madison Keys (SUA, 7 WTA) – Diana Shnaider (Rusia, 21 WTA). Pe tabloul principal de la Brisbane au luat startul trei reprezentante ale României, dar Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au fost eliminate în primul tur.

Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: România nu va trimite trupe în Ucraina

nicusor-dan,-dupa-reuniunea-coalitiei-de-vointa:-romania-nu-va-trimite-trupe-in-ucraina

„În primul rând, coaliția asta știți că funcționează de doi ani și președinții României care au participat au avut un mandat pe care și l-au luat și deci ceea ce dumneavoastră știți că România și-a asumat, cam același lucru este, adică nu trupe în Ucraina, suport logistic, pregătire pentru militari ucrainieni în România sau în alte țări europene în colaborare cu armate din respectivele țări, participare la programe comune de înarmare”, a precizat președintele României, în declarațiile de presă susținute la Paris. Șeful statului a subliniat că documentul rezultat în urma reuniunii nu va fi „o simplă declarație de intenție”, iar fiecare stat participant va trebui să își asume formal obligațiile. „Și pentru ca documentul de azi să nu fie o simplă declarație de intenție pentru fiecare din țări, inclusiv pentru România, aceste angajamente vor fi trecute prin Parlamente deci în momentul în care o să avem un decupaj pe fiecare dintre țări cu ce presupune asta, acest decupaj va fi un act pe care Parlamentul României îl va aproba”, a mai spus Nicușor Dan. Declarațiile au fost făcute după reuniunea desfășurată la Paris, dedicată garanțiilor de securitate pentru Ucraina și rolului „Coaliției de Voință” în monitorizarea unui eventual acord de pace.

Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko și s-a calificat în optimi la Brisbane

cati-bani-a-castigat-sorana-cirstea-dupa-ce-a-invins-o-pe-jelena-ostapenko-si-s-a-calificat-in-optimi-la-brisbane

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a dat o lovitură financiară la început de an, după calificarea spectaculoasă în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). După ce a i-a administrat o înfrângere usturătoare Jelenei Ostapenko (Letonia, 23 WTA), scor 6-2, 7-6(5), Sorana Cîrstea și-a asigurat un un cec consistent. Turneul de la Brisbane, car marchază începutul sezonului în tenis, este dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. Sorana impresionează lumea tenisului, în condițiile în care a anunțat că 2026 va fi ultimul an al ei în circuitul WTA. Pentru un loc în sferturile de finală de la Brisbane, Cîrstea se va duela cu liderul mondial Aryna Sabalenka (Belarus), cea care a în turul al doilea a făcut instrucție cu Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA): 6-0, 6-1. Calificarea în optimile de finală de la Brisbane i-a adus Soranei Cîrstea un premiu în valoare de 19.909 dolari, precum și 60 de puncte în clasamentul WTA. Sportiva născută la București, crescută la Târgoviște și stabilită în prezent la Dubai a ajuns la câștiguri totale de 10,84 milioane de dolari din premiile obținute de-a lungul carierei. Dacă o va învinge și pe Aryna Sabalenka, sportiva noastră va încasa 37.640 de dolari. Campioana turneului de la Brisbane va fi recompensată cu un cec de 214.530 de dolari. Sorana Cîrstea, 11 ași în meciul cu Jelena Ostapenko Sorana Cîrstea a reușit ceva ieșit din comun la meciul cu Jelena Ostapenko de marți, românca realizând nu mai puțin de 11 ași. De partea cealaltă, fosta campioană de la Roland Garros nu a avut niciun serviciu direct câștigător. Jurnaliștii străini au rămas impresionați de prestația româncei: „Sorana Cîrstea obține o altă victorie importantă săptămâna aceasta, eliminând-o pe Jelena Ostapenko și ajungând în optimile de finală la Brisbane. A făcut 11 ași, servind incredibil de bine săptămâna aceasta. Ultimul sezon al carierei sale a început excelent. Următoarea adversară? Aryna Sabalenka”, a scris jurnalistul portughez Jose Morgado pe X. 

Nicușor Dan spune când vor avea loc consultările cu magistrații și referendum intern, după dezvăluirile Recorder despre justiție

nicusor-dan-spune-cand-vor-avea-loc-consultarile-cu-magistratii-si-referendum-intern,-dupa-dezvaluirile-recorder-despre-justitie

Documentarul Recorder a generat un val de reacții în rândul judecătorilor și procurorilor, mulți dintre aceștia semnalând presiuni, disfuncționalități instituționale și lipsa unor mecanisme reale de dialog. În acest context, mai mulți magistrați au solicitat discuții directe cu președintele României. Referindu-se la aceste solicitări, Nicușor Dan a explicat că întâlnirile vor avea loc în cursul lunii ianuarie. „Pe magistratură, în prima parte a întrebării, mai sunt cam 30 de persoane care și-au exprimat intenția de a veni la o discuție și cărora le-am spus că ne vom întâlni în ianuarie. O să facem asta, adică o să-i contactăm pe rând și o să vedem când putem să ne întâlnim cu ei.” Șeful statului a confirmat și organizarea referendumului intern despre care vorbise anterior, precizând că este vorba despre o consultare în interiorul sistemului judiciar, nu despre un referendum național. „În ceea ce privește acele referendumuri în consultare despre care vorbeați, am spus că le facem și le facem în acest mod. O să stabilim detaliile chiar în aceste zile de început de an și, probabil, în cursul lunii ianuarie le vom organiza.” Întrebat dacă ia în calcul participarea la o ședință a Consiliului Superior al Magistraturii, Nicușor Dan a spus că acest lucru este posibil, dar că așteaptă mai întâi date suplimentare. „O să vedeți. O să mergem la o ședință a CSM, dar aștept niște date înainte de a face acest lucru”, a conchis președintele.