Simona Halep a văzut cum arată hotelul ei după petrecerea de Revelion și a reacționat. FOTO

simona-halep-a-vazut-cum-arata-hotelul-ei-dupa-petrecerea-de-revelion-si-a-reactionat.-foto

Simona Halep (34 de ani) s-a arătat impresionată de imaginile surprinse la hotelul ei din Poiana Brașov, sâmbătă, în ultima zi a sejurului de Revelion dedicat turiștilor. Halep este încrezătoare că oamenii vor continua să se cazeze în număr mare, mai ales că ninsorile au creat o atmosferă de poveste în stațiunea montană. Campioana tenisului a organizat pentru prima oară sejururi de Revelion la Poiana Brașov, turiștii scoțând din buzunare între 1.430 și 2.080 de euro per persoană. Pachetele oferit de Halep au acoperit patru nopți de cazare, în perioada 30 decembrie 2025 – 3 ianuarie 2026, cina festivă din seara de Revelion fiind inclusă. Simona Halep, entuziasmată după ce ninsoarea a „îmbrăcat” hotelul ei din Poiana Brașov după Revelion La finalul sejurului de Revelion, hotelul Simonei Halep se află într-un peisaj de poveste, acoperit de ninsoarea ce îmbracă acoperișul clădirii, dar și zona care înconjoară unitatea de patru stele. „Simo” a urcat pe internet o fotografie cu zăpada căzută în fața hotelului, însoțită de un emoticon care exprimă entuziasmul și de etichetarea locației. De asemenea, pe contul oficial de Instagram al hotelului Simona Halep au fost postate mai multe fotografii atât noaptea, cât și din timpul zilei, care arată spectacolul creat de natură la Poiana Brașov. Cum atrage hotelul Simonei Halep turiștii după sărbători În contextul în care pârtiile din Poiana Brașov sunt acum practicabile datorită ninsorilor abundente, reprezentanții hotelului Simonei Halep au transmis un mesaj turiștilor, invitându-i să se bucure de munte chiar și după încheierea sărbătorilor: „Te gândești dacă acum e momentul potrivit pentru munte? Răspunsul e simplu: da. Pârtiile din Masivul Postăvaru sunt în stare foarte bună zilele acestea. Zăpadă, vreme ok, un început de an exact așa cum trebuie. Tu vii pentru schi. Noi ne ocupăm de restul: cazare confortabilă, spa, liniște, restaurant cu preparate atent gândite și seri care se încheie frumos. Ianuarie, așa cum ne place”, a fost mesajul hotelului Simonei Halep.

Premierul Ilie Bolojan critică amânarea deciziei CCR privind pensiile magistraților: Este o problemă de minimă justețe socială

premierul-ilie-bolojan-critica-amanarea-deciziei-ccr-privind-pensiile-magistratilor:-este-o-problema-de-minima-justete-sociala

Șeful Guvernului a subliniat că, în lipsa unor informații din interiorul CCR, din relatările publice reiese existența unei „minorități de blocaj” care ar fi dus la amânarea deciziei, deși, în opinia sa, astfel de chestiuni ar trebui tranșate cât mai rapid pentru a permite intrarea în vigoare a legii și pentru a evita tergiversările. „Cu cât aceste decizii se iau mai repede, cu atât legea poate să intre în vigoare și nu se amână lucrurile. Sper să se găsească resorturile și înțelepciunea ca pe data de 16 ianuarie să se ia o decizie”, a afirmat Bolojan, făcând referire la următorul termen stabilit de CCR. Premierul a insistat că proiectul de lege nu este îndreptat împotriva unei categorii profesionale și nu reprezintă o inițiativă de imagine sau o ambiție politică, ci răspunde unei necesități de echitate socială și sustenabilitate bugetară. El a arătat că pensionările la vârste de 48-52 de ani, cu pensii apropiate de ultimul salariu, sunt greu de justificat în contextul în care majoritatea populației active lucrează până la 65 de ani, iar sistemul public de pensii funcționează cu subvenții consistente de la bugetul de stat. „Dacă vrem o economie mai puternică în anii următori, trebuie să avem mai mulți oameni care lucrează în economia reală și un sistem de pensii sustenabil”, a spus premierul, adăugând că majorarea vârstei de pensionare în cazurile de pensionare anticipată este inevitabilă. Întrebat despre faptul că patru dintre judecătorii CCR care nu au intrat în ședință au fost numiți de Partidul Social Democrat, Ilie Bolojan a evitat să sugereze o coordonare politică, precizând că nu dorește să amplifice tensiuni instituționale. El a afirmat că speră ca deciziile judecătorilor să fie luate în mod independent, „așa cum le dictează conștiința”. Totodată, premierul a avertizat că, deși blocajul poate continua teoretic în lipsa cvorumului necesar, o astfel de practică este „anormală” pentru o instanță constituțională și nu ar trebui să se bazeze pe tactici de amânare. „Cei care ocupă aceste funcții bine plătite au datoria să fie prezenți la ședințe și să ia decizii”, a concluzionat Ilie Bolojan. Următoarea ședință a Curții Constituționale pe tema pensiilor magistraților este programată pentru 16 ianuarie.

Femeia care l-a impresionat pe Radu Banciu a avut un destin tragic și a murit la doar 46 de ani: Era fantastică!

femeia-care-l-a-impresionat-pe-radu-banciu-a-avut-un-destin-tragic-si-a-murit-la-doar-46-de-ani:-era-fantastica!

Radu Banciu (55 de ani), poate cel mai controversat jurnalist din România, a dezvăluit cine este femeia care l-a impresionat și chiar inspirat într-o oarecare măsură. Este vorba tot despre o jurnalistă, ex-jucătoare de tenis, care a avut un destin tragic și a murit la vârsta de doar 46 de ani. Radu Banciu recunoaște că „a furat” meserie de la Doina Stănescu, regretata jucătoare de tenis și jurnalistă Radu Banciu are o carieră în presa sportivă de aproape trei decenii și de mai bine de 15 ani cochetează și cu televiziunea din postura de moderator, fiind unul dintre cei mai controversați jurnaliști din domeniu. Pe micile ecrane, Banciu a debutat la postul Eurosport, unde a comentat ciclism, inclusiv faimosul Tur al Franței, împreună cu Radu Naum. Această oportunitate i-a fost pusă pe masă de Doina Stănescu, ex-jucătoare de tenis și jurnalistă la Prosport, care pe vremea aceea ocupa funcția de director editorial al postului. Prin intermediul unei intervenții pe care a avut-o recent, Radu Banciu a desemnat-o pe Doina Stănescu drept „cel mai bun jurnalist de televiziune” din România și totodată a mărturisit că de la ea a învățat 90% din tot ce a făcut bun în televiziune. „Doina Stănescu era meticuloasă, eu am prins-o, am intrat cu ea. Am spus asta: a fost cel mai bun jurnalist de televiziune pe care l-am cunoscut! Absolut senzațională, de la ea am învățat cam 90% din ce am făcut bun în televiziune, era fantastică, bă! Și îți spunea după fiecare… așteptam în lift, îmi povestea jumătate de oră, țineam piedică să nu se închidă liftul, după fiecare emisiune. Aștepta și îmi spunea: «Știi că acolo, la un moment dat, când face Naum pauza aia, tu trebuia să spui altceva». Nu îmi mai aminteam. «Tu acolo nu trebuia să îi dai… tu l-ai aprobat, nu trebuia să spui așa». Știa, îți urmărea tot, tot, tot, de la cum suflai…”, a declarat Radu Banciu, potrivit Iamsport. Doina Stănescu a activat și ea din postura de comentator TV Tot la Eurosport, Doina Stănescu a comentat meciuri de tenis împreună cu Ion Țiriac, iar acest cuplu l-a cucerit total pe Radu Banciu, fiind descris drept „genial” și „cel mai tare posibil în România”. Născută la București, în 1958, Doina Stănescu a practicat tenis de performanță pentru Clubul Sportiv Dinamo, însă după 20 de ani, când se afla în pragul absolvirii facultății la Institutul de Educație Fizic și Sport, ea a descoperit că mai are o pasiune. Astfel, în 1981, la 23 de ani a început o carieră de jurnalist în cadrul Agerpres. A trecut apoi pe la Sportul, Gazeta Sporturilor, Sportul Românesc și Prosport. Și, așa cum am precizat deja, mai apoi a preluat funcția de director editorial la postul de televiziune Eurosport România. În vara lui 2004, după o grea și îndelungată suferință, din cauza unei boli complicate, Doina Stănescu s-a stins din viață la vârsta de doar 46 de ani și a lăsat cu inimile frânte o mulțime de oameni.

Bolojan: Trebuie să creștem vârsta de pensionare în toate domeniile

bolojan:-trebuie-sa-crestem-varsta-de-pensionare-in-toate-domeniile

„Trebuie să creștem vârsta de pensionare în toate domeniile, în așa fel încât cei care se pensionează să se pensioneze cât mai aproape de 65 de ani. Asta e valabil și pentru celelalte sisteme care se pensionează anticipat”, a declarat Ilie Bolojan.     Acesta a dat ca exemplu zona Internelor. Dacă un polițist criminalist sau de poliție judiciară ajunge la maturitatea experienței profesionale la 50 de ani, Bolojan a precizat că acesta ar mai putea lucra „încă zece ani fără niciun fel de probleme”. „ Așa este în toată Europa. Nicăieri nu se pensionează oameni experimentați care nu sunt într-o situație de indisponibilitate fizică de a se face datoria mai repede”, a declarat premierul.  Bolojan a invocat ca motive echitatea socială, suportabilitatea bugetului public, dar și o mai mare calitate a serviciilor. Întrebat când ar putea avea această reformă, premierul a precizat că ar fi nevoie de schimbări cât mai repede posibil pentru echilibrarea sistemelor, atât cel bugetar, cât și a sistemului de pensii. „Lucrurile trebuie făcute cât mai repede posibil, cu cât se fac cât mai repede posibil, cu atât echilibrarea sistemelor noastre se face mai repede. Noile generații se duc în economia reală, unde nu avem cu cine să lucrăm. E o problemă foarte serioasă pentru România, pentru că n-ai cum să ai o creștere economică sănătoasă dacă cei care lucrează în economie sunt foarte puțini.  Suntem pe penultimul loc în Europa, din punctul ăsta de vedere, vrem să avem o creștere economică, vrem să ne fie mai bine, atunci trebuie să fim în situația în care, din punct de vedere al unei morale sociale minimale, din punct de vedere a unei economii robuste, din punct de vedere a unor calități, a unor servicii publice, e nevoie ca să creștem vârsta de pensionare cât mai aproape de vârsta standard pentru toate domeniile”, a conchis premierul. 

Alexandru Dedu candidează la șefia Federației Române de Handbal

alexandru-dedu-candideaza-la-sefia-federatiei-romane-de-handbal

Alexandru Dedu, actual manager al clubului SCM Timișoara, și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al Federației Române de Handbal, pe care a mai deținut-o în două mandate. Dar, Dedu spune că se va retrage dacă vor candida alți foști internaționali și vine chiar cu o listă de opțiuni. Fostul jucător al Barcelonei a postat pe pagina personală de Facebook: „An bun tuturor! Se apropie «alegerile» la FRH. În ultimele luni m-am gândit foarte serios dacă o nouă candidatură la funcția de Președinte este o alegere corectă pentru mine. Am împărțit foaia pe jumătate și am pus plusurile și minusurile. Printre foarte multe motive pro/contra sunt: familia, familia, familia, datoria, cariera, proiectul SCM Timișoara, vârsta, experiența, puterea, relațiile interumane și deloc pe ultima poziție dragostea pentru sport și în special pentru Handbal, viața mea. De ce scriu toate astea acum, pe 1 Ianuarie? Fiindcă am promis multor oameni că nu mai amân decizia. Ca atare, DA, o să candidez”. De ce candidează? Apoi, Dedu declară că nu candidează pentru a câștiga și dă o lungă listă de persoane pentru care s-ar retrage. „Scopul principal nu este să câștig alegerile. Doresc să vin în fața Dumneavoastră și să vă spun cum văd REALITATEA Handbalului. Cred ca sunt cel mai în măsura în momentul asta să fac o analiza reală. De ce această aparentă lipsa de modestie? Datorită CV-ului sportiv, datorită multor ani petrecuți in Administrația Sportiva la nivel de top (Președinte LPH, Președinte FRH, Vicepreședinte COSR, Vicepreședinte FRHG, Membru al ComEx al COSR pentru sporturile de iarna), datorită faptului ca nu am «tușit» sa mă «întorc in iarba» si să muncesc alături de voi, la nivel de Club, unde am trăit și trăiesc toate problemele cotidiene cu care va confruntați. Rezultatele profesionale, familia, atitudinea și comportamentul cred că mă îndreptățesc să fac afirmația de mai sus. Cunoscând realitatea din interiorul FRH și având deja o experiența în sensul asta, știu câtă muncă și mai ales cât de greu o să fie pentru a se reintra pe un făgaș normal. Din cauza asta, dacă vreun fost Internațional Român cu experiența reala dobândita in Campionate Profesioniste puternice va candida, EU VOI FACE UN PAS ÎN SPATE și îl voi susține. Condițiile mele sunt: să fie mai tânăr, sau cât se poate de tânăr, să fie fost jucător al Echipei Naționale, să fi avut șansa sa cunoască din interior un Campionat puternic si mentalitatea specifica, să avem idei apropiate în legătură cu implementarea unei strategii la nivel de țară. Ar ajuta enorm să aibă si experiența administrativă și/sau academică. Mă gândesc cu drag la Cristina Vărzaru, Mica Brădeanu, Mihai Popescu sau Iulian Stamate. Sunt convins ca sunt și alții, dar, pe cei enumerați îi cunosc și îi stimez”, mai spune Dedu. Dedu ar vrea să plece de la SCM Timișoara Dincolo de nivelul declarativ, în lumea sportivă se vorbește de câteva luni că Dedu și-ar căuta un nou angajament. La SCM Timișoara, unde la 1 februarie face un an de mandat ca manager, lucrurile nu stau deloc bine. Administrația Fritz nu e foarte încântată că s-au tot cerut suplimentări de bugete. Pentru decembrie, clubul a rămas din nou fără bani, după un episod similar petrecut la final de august. Iar viceprimarul ar fi transmis clubului să se descurce și să facă rost de sponsorizări. Anul 2026 va avea un start complicat din punct de vedere al alocării bugetare și, mai mult, Dedu a vrut să-și aducă mai mulți colaboratori, dar Paula Romocean, prima femeie viceprimar din Timișoara, s-a opus.

Premierul Ilie Bolojan: Deficitul bugetar din 2026 trebuie să fie sub 6,4%. Reducerile de cheltuieli vor fi decise înainte de adoptarea bugetului

premierul-ilie-bolojan:-deficitul-bugetar-din-2026-trebuie-sa-fie-sub-6,4%.-reducerile-de-cheltuieli-vor-fi-decise-inainte-de-adoptarea-bugetului

Șeful Guvernului a explicat că fiecare minister și autoritate publică centrală derulează în prezent audituri de personal, iar pe baza acestora vor fi adoptate hotărâri și ordonanțe de guvern menite să reducă cheltuielile. Potrivit premierului, aceste decizii trebuie finalizate într-un interval de aproximativ trei săptămâni – o lună, astfel încât în a doua jumătate a lunii ianuarie toate ministerele să fie pregătite. „Reforma administrației este o măsură necesară, inclusiv pentru administrația centrală. Reducerile de cheltuieli trebuie făcute înainte de buget, nu după”, a afirmat Ilie Bolojan. În ceea ce privește ținta de deficit, premierul a reiterat angajamentul Guvernului ca deficitul bugetar pe 2026 să fie sub 6,4% din PIB, obiectiv asumat pentru a limita creșterea cheltuielilor cu dobânzile și pentru a consolida finanțele publice. Totodată, Ilie Bolojan a oferit date privind execuția bugetară pe anul trecut, precizând că deficitul s-a situat sub 8,4% din PIB. „Pentru prima dată am respectat această țintă de deficit”, a spus premierul, explicând că rezultatul a fost obținut atât prin creșterea unor taxe, cât și printr-o mai bună colectare a veniturilor și reducerea cheltuielilor. Potrivit acestuia, cheltuielile bugetare au fost reduse cu peste 2 miliarde de lei față de anul precedent, în special în ultimele patru luni ale anului, când au început să se vadă efectele măsurilor de austeritate. De asemenea, Guvernul a reușit să achite integral datoriile către constructori și să închidă programele de finanțare către autoritățile locale și compania națională de investiții fără restanțe reportate pentru anul următor. Premierul a mai precizat că bugetul de investiții pentru 2025 este estimat la aproximativ 130 de miliarde de lei, echivalentul a aproape 7% din PIB, o componentă importantă fiind reprezentată de fondurile europene. Accesarea acestora va fi o prioritate majoră în anul următor, în condițiile în care România trebuie să finalizeze până în toamnă o parte semnificativă din Planul Național de Redresare și Reziliență. „Avem de atras aproximativ 10 miliarde de euro, atât granturi, cât și împrumuturi. Este esențial să nu pierdem niciun euro din granturi și sperăm să accesăm și componenta de împrumuturi”, a declarat Ilie Bolojan.

„Ați fost înfometate”. Campioana olimpică la gimnastică Monica Roşu rupe tăcerea despre metodele cuplului Bellu – Bitang

„ati-fost-infometate”.-campioana-olimpica-la-gimnastica-monica-rosu-rupe-tacerea-despre-metodele-cuplului-bellu-–-bitang

Timp de ani întregi, una dintre cele mai sensibile teme din gimnastica românească a fost legată de alimentația sportivelor și de metodele de pregătire din perioada de glorie. Acum, la mai bine de două decenii de la retragere, Monica Roșu a rupt tacerea și a vorbit despre acuzațiile de „înfometare” asociate cu numele antrenorilor Octavian Bellu și Mariana Bitang. Ce spune fosta gimnastă despre perioada de „înfometare” Dublă campioană olimpică la sărituri, la Atena 2004, Monica Roșu respinge ideea că gimnastele ar fi fost supuse unor regimuri extreme care să le pună sănătatea în pericol. Din perspectiva ei, termenul a fost de multe ori interpretat greșit, mai ales de către cei care nu cunosc culisele sportului de performanță. Fosta gimnastă explică faptul că programul zilnic era extrem de solicitant. În aceste condiții, spune ea, lipsa alimentației ar fi făcut imposibilă susținerea efortului fizic din sala de antrenament. Regimul era strict, dar gândit astfel încât organismul să primească nutrienții necesari pentru a rezista volumului uriaș de muncă. Monica Roșu recunoaște că, din perspectiva unor adolescente, restricțiile puteau fi percepute ca o formă de „înfometare”. Nu existau excese, iar alimentele considerate interzise nu făceau parte din meniul zilnic, mai ales înaintea competițiilor importante. Dulciurile, pizza sau pastele nu lipseau complet, dar erau consumate cu măsură și în momente bine alese, de obicei după încheierea concursurilor. „Probabil că noi așa o percepeam atunci” „Probabil că noi așa o percepeam atunci, poate, o ușoară înfometare, dar nu era înfometare, pentru că organismul avea nevoie de nutrienți ca să poată rezista în sala de antrenament și pentru a putea face toate acele elemente și acele ore. Gândește-te că noi mergeam în sală și munceam opt ore, cum muncește un adult la birou, astăzi. Acel regim al nostru era foarte bine pus la punct și echilibrat, astfel încât să ne luăm din mâncare toți nutrienții de care organismul avea nevoie. Adică, nu mâncam cum ne-am fi dorit noi, probabil, pizza toată ziua, dulciuri, clătite, paste. Le primeam și pe acestea, fără doar și poate. Nu înainte de competiții, când regimul era strict, dar după ce se termina competiția, mâncam ce ne doream. Așa este, ne doream să mâncăm ciocolată în fiecare zi, dar mai aveam și un cântar sau un centru de medicină care ne spunea că nu suntem în graficul kilogramelor pe care organismele noastre le pot suporta. Atunci, clar că trebuia să avem grijă și mâncam un rând de ciocolată sau două cuburi, în loc de jumătate, cum am fi mâncat noi, în perioada aceea”,  a declarat Monica Roșu pentru Sport.ro

Ambasadorul României în SUA: Când un regim își ține poporul ostatic prin frică, foame și represiune, nu mai vorbim despre politică

ambasadorul-romaniei-in-sua:-cand-un-regim-isi-tine-poporul-ostatic-prin-frica,-foame-si-represiune,-nu-mai-vorbim-despre-politica

Într-o postare pe Facebook, publicată sâmbătă seară, în urma conferinței de presă a lui Donald Trump, Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite și-a afirmat susținerea cu privire la demers. „Când un regim își ține poporul ostatic prin frică, foame și represiune, nu mai vorbim despre „politică”, ci despre dreptul oamenilor la libertate. De aceea, susțin intervenția Statelor Unite în Venezuela: un sprijin legitim pentru cetățenii care cer alegeri reale, drepturi și demnitate, împotriva unui regim tiranic”, a scris Andrei Muraru.  Acesta a comparat situația din Venezuela cu regimul comunist. „Românii știu prea bine cum arată un stat capturat de un dictator. Regimul Ceaușescu a fost ilegitim nu doar prin alegeri falsificate, ci prin violență, cenzură și umilirea sistematică a oamenilor. Venezuela merită același lucru pe care ni l-am dorit și noi: sfârșitul dictaturii și începutul unei vieți normale, în libertate”, a conchis Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA.  Comentarii despre situație a oferit și premierul Ilie Bolojan, care a afirmat că România nu recunoște președinția lui Maduro și speră, în același timp, la o tranziție pașnică. De asemenea, ministra de Externe, Oana Țoiu, a precizat că România susține demersurile internaționale ce vizează tragerea la răspundere a regimului condus de Maduro. Sâmbătă seara, președintele SUA, Donald Trump a desfășurat o conferință de presă în care a tratat subiectul situației din Venezuela.  În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, SUA au atacat Caracas, capitala Venezuelei, capturându-l pe președintele Nicolás Maduro.

Marea campioană s-a retras la doar 26 de ani și acum a avut puterea să spună de ce

marea-campioana-s-a-retras-la-doar-26-de-ani-si-acum-a-avut-puterea-sa-spuna-de-ce

La mulți ani distanță, Gabriela Sabatini a vorbit deschis despre adevăratul motiv care a făcut-o să spună adio tenisului profesionist mult prea devreme. Fosta campioană de la US Open a recunoscut că decizia nu a avut legătură cu accidentările sau cu forma fizică. Dimpotrivă. Corpul era pregătit să continue, însă mintea nu a mai putut face față presiunii permanente a sportului de elită. Devenise celebră la doar 15 ani  Sabatini a devenit celebră extrem de devreme. La doar 15 ani ajungea în semifinalele de la Roland Garros, iar de acolo cariera ei a intrat într-un ritm infernal. A câștigat US Open-ul în 1990, a jucat finala de la Wimbledon, a adunat zeci de titluri și a urcat până pe locul 3 mondial. Din exterior, totul părea perfect. În realitate, lucrurile arătau diferit. Sabatini spune că au existat momente în care intra pe teren fără nicio dorință reală de a juca. Zile în care rutina competițiilor, antrenamentelor și așteptărilor devenea apăsătoare, iar motivația dispărea complet. A fost un proces lent, care a început cu ani înainte de retragerea oficială, spune ea. Argentinianca a dezvăluit că primele semne au apărut încă din adolescență, când avea doar 17 ani. Atunci a reușit să treacă peste acel blocaj, dar senzația s-a întors mai târziu, mai puternică și mai greu de ignorat. Din 1994, cu doi ani înainte de retragere, a început să lucreze cu un psiholog sportiv pentru a înțelege ce i se întâmplă. O carieră impresionantă, cu 27 de titluri la simplu Decizia finală a venit în 1996. La 26 de ani, Sabatini a ales să se oprească, deși rezultatele o mențineau în elita tenisului mondial. A simțit că, dincolo de trofee și clasamente, costul mental devenise prea mare. „Mintea mea nu a mai putut”, a fost concluzia ei. Palmaresul ei rămâne însă unul impresionant: 27 de titluri la simplu, două trofee WTA Finals și o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Seul 1988. În 2006, Gabriela Sabatini a fost inclusă în International Tennis Hall of Fame. „Te simți ca și cum ai cădea într-o depresie și spui: «Nu vreau să joc, nu vreau să fiu aici», și totul pare la fel, iar eu nu mai aveam motivația să fiu acolo. Mintea mea nu mai putea suporta. La 26 de ani, fizic, eram în formă excelentă. Deja procesasem totul. Cred că a început probabil în 1994, cu aproximativ doi ani mai devreme. Atunci am început să lucrez cu un psiholog sportiv, cu care mai colaborasem deja, pentru a înțelege ce se întâmpla cu mine” a spus aceasta.

Oana Țoiu: Suntem în strânsă coordonare cu partenerii din UE pe situația din Venezuela

oana-toiu:-suntem-in-stransa-coordonare-cu-partenerii-din-ue-pe-situatia-din-venezuela

Șefa diplomației române a declarat că Bucureștiul participă la consultări europene pentru pregătirea unei declarații comune înaintea Consiliului de Securitate al ONU, în contextul deteriorării situației politice și de securitate din Venezuela. Potrivit Oanei Țoiu, aducerea lui Nicolas Maduro în fața justiției ar putea limita traficul de droguri, ar putea oferi venezuelenilor o perspectivă de viitor și ar consolida respectarea regulilor internaționale. Ministra a subliniat că România urmărește cu atenție evoluțiile din Venezuela și din cauza existenței unei comunități cu rădăcini românești. Prioritatea autorităților române rămâne siguranța cetățenilor români din această țară, iar misiunile diplomatice și consulare din America Latină sunt pregătite să ofere sprijin, în coordonare cu structurile Uniunii Europene. Oana Țoiu a mai precizat că, în ultimele ore, statele UE au activat un mecanism comun de informare și asistență consulară. România susține un comportament responsabil din partea autorităților de la Caracas și inițierea rapidă a unor demersuri care să permită revenirea Venezuelei la un regim democratic. În mesajul său, ministra de Externe a amintit și de situația liderei opoziției venezuelene, María Corina Machado, forțată să trăiască în clandestinitate din cauza presiunilor regimului Maduro. Ea a transmis că regimurile autoritare nu pot suprima la nesfârșit voința cetățenilor. România și Uniunea Europeană susțin combaterea traficului de droguri și a criminalității organizate, considerate amenințări directe la adresa securității comune. „Împărtășim pe deplin prioritatea combaterii traficului de droguri și a criminalității organizate, care reprezintă o amenințare semnificativă la securitatea noastră comună”. UE a instituit mai multe rânduri de sancțiuni împotriva regimului de la Caracas, inclusiv după alegerile prezidențiale din iulie 2024, considerate profund viciate. România și Uniunea Europeană nu îl recunosc pe Nicolas Maduro drept președinte legitim al Venezuelei.