Nicolae Ceauşescu, furios după ce România a ratat medalia de aur la Jocurile Olimpice

Nicolae Ceaușescu, fostul lider comunist al țării, a fost extrem de furios după ce delegația României de handbal a ratat medalia de aur la Jocurile Olimpice. Întregul episod a fost dezvăluit de Marin Dan, fost campion mondial la ediția din 1974. Anii ’70 au reprezentat cea mai prolifică perioadă a handbalului masculin românesc, deoarece sportivii autohtoni au pus mâna pe medalia de aur la Campionatul Mondial din 1970, apoi pe medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 1972. Totuși, acest rezultat nu l-a mulțumit pe Nicolae Ceaușescu, care a reacționat dur. Nicolae Ceaușescu, supărat foc pe delegația de handbal a României Nicolae Ceaușescu aștepta medalia de aur de la Jocurile Olimpice din 1972, la proba de handbal masculin, după ce sportivii români triumfaseră la Campionatul Mondial din 1970. Liderului comunist i se promisese primul loc de către șefii sportului de la acea vreme. „Acum, după atâția ani, îmi aduc foarte bine, chiar dacă au trecut atâția ani. Au fost mai multe întâmplări acolo. Sigur că eram favoriți, câștigasem ultimul campionat mondial de la Paris. Eu vorbesc de cum ne-am pregătit pentru Jocurile Olimpice. Veneam cu o firmă, cu niște rezultate, eram campionii mondiali de la Paris. S-a făcut un program, bănuiesc, s-a băgat și politicul, asta aveam să o aflăm mai târziu, pentru că Ceaușescu i-a chemat pe șefii sportului de la vremea respectivă și le-a spus, când au fost întrebați ce medalii se așteaptă și unde, handbalul a fost pus la medalia de aur. Ceaușescu a înțeles că asta a fost o promisiune, că România va câștiga aurul. Pierdem finala pentru calificarea în finală, cu iugoslavii, care erau nașii noștri. Când am venit de la Jocurile Olimpice, toată lumea era supărată. Eu vorbeam mai direct ce simțeam și am spus că o să vină vremea când, pentru o medalie de bronz, o să faceți cruci pe la toate bisericile și o să vă rugați să se mai repete performanța asta. Am pierdut un singur meci, la un gol, după un 7 metri dubios”, a spus Marin Dan, conform iAMSport. Prestații bune ale handbaliștilor români la Jocurile Olimpice din 1972 Jocurile Olimpice de la München, din anul 1972, au adus prestații solide ale handbaliștilor români, care au obținut medalia de bronz. „Tricolorii” au câștigat grupa preliminară, după victorii clare împotriva Spaniei, Norvegiei și Republicii Federale Germania. În grupa principală, România i-a întâlnit pe reprezentanții Ungariei, pe care i-a învins cu scorul de 20-14, apoi a fost învinsă de Iugoslavia, scor 14-13. „Tricolorii” au trecut de Republica Democrată Germană, scor 19-16, în finala mică.
Mutare spectaculoasă! A venit o fostă jucătoare de top de la CSM București

Echipa de handbal SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat transferul interului stânga Emilie Arntzen de la Ikast, norvegianca semnând din vara viitoare un contract pentru două sezoane. Viitoarea jucătoare a Vâlcii are un palmares de invidiat cu naționala Norvegiei, care cuprinde titlul mondial în 2021 și argint în 2017, titlul european în 2014, 2016, 2020 și 2022 și un bronz la Olimpiada din 2016. A câștigat și Liga Campionilor în 2021 alături de Vipers Kristiansand. A mai jucat 4 ani la CSM București Emilie a evoluat la CSM București în perioada 2021-2025, fiind una dintre cele mai constante jucătoare și demonstrând o polivalență remarcabilă, jucând la fel de bine pe mai multe posturi. Astfel, după un sezon la Ikast, norvegianca revine în România, dar la Rm. Vâlcea. „Sunt foarte entuziasmată pentru acest nou capitol al carierei mele și de această dată, pentru că mă voi alătura familiei de la Vâlcea. Abia aștept să vă cunosc pe toti și să lucrăm împreună, pentru a ne atinge obiectivele” a spus interul stânga pentru pagina oficială clubului SCM. Lider în defensivă Vâlcea își întărește astfel și defensiva, una mult schimbată în bine de la revenirea antrenorului Florentin Pera, fostul selecționer al naționalei. „Pe lângă faptul că este un adevărat lider în defensivă, Emilie este cunoscută și pentru leadership, viziunea sa de joc, dar și capacitatea de a crea superioritate pe faza de atac, toate aceste elemente definite grație experienței acumulate în acest parcurs internațional de invidiat. Pentru formația noastră, prezența sa aduce un plus de valoare, pentru atingerea viitoarelor obiective din Liga Florilor și competițiile europene” se arată în descrierea făcută jucătoarei de SCM Rm. Vâlcea. Urmează studii de asistență socială Arntzen urmează studii de asistență socială, dar îi place si să gătească. „Emilie este un adevărat model. Este o persoană foarte sociabilă și empatică, căreia îi place să fie în mijlocul oamenilor și să fie implicată în activități care au sens pentru ea. În paralel cu sportul de performanță, urmează studii în domeniul asistenței sociale, domeniu în care își dorește să lucreze cu persoane aflate în dificultate, de la oameni în proces de recuperare din dependențe, la persoane reintegrate în societate după detenție ori copii fără sprijin familial. În timpul liber, îi place cafeaua de specialitate, să petreacă timp alături de coechipiere, de prieteni, și are o pasiune pentru gătit, în special pentru deserturi” mai punctează SCM în informarea în care a făcut public transferul nordicei. SCM Râmnicu Vâlcea a mai anunțat două transferuri importante pentru sezonul viitor, olandeza Sarah Dekker (24 ani) pentru postul de extremă dreaptă și franțuzoaica Marie-Helene Sajka pe inter dreapta. La capitolul plecări, cele mai importante sunt cele ale coordonatorilor de joc Rebeca Necula și Mia Zschocke și al extremei dreapta Tuva Hove. Norvegianca a semnat în Danemarca, cu HØJ Elite, în timp ce viitoarea destinație a Rebecăi Necula nu a fost încă anunțată oficial. Foto Mădălina Donose
Reacția Soranei Cîrstea după ce a ajuns în Australia: nu s-a putut bucura de Revelion. FOTO

Sorana Cîrstea (35 de ani) a transmis un mesaj de la Brisbane (Australia), înainte ca sportiva din România să ia startul în sezonul de hard australian pentru ultima oară în carieră. Cîrstea, jucătoare de tenis aflată pe locul 43 WTA, se arată încrezătoare înaintea debutului său în sezonul 2026, care va fi și ultimul din cariera ei. Astfel, Sorana se află pentru ultima oară în postura de jucătoare profesionistă în Australia. Principalul obiectiv rămâne, fără îndoială, turneul de Grand Slam de la Australian Open, programat în perioada 18 ianuarie – 1 februarie, însă românca își va face încălzirea la Brisbane, unde va concura între 4 și 11 ianuarie. Sorana Cîrstea a transmis un mesaj din Australia, înaintea ultimului sezon din carieră După ce s-a antrenat în complexul de la Brisbane, Sorana Cîrstea le-a transmis fanilor un mesaj din Australia: „Vă trimit gânduri bune din Brisbane”, a scris sportiva, mesajul ei însoțind fotografia în care „Sori” face semnul victoriei. Anterior, Sorana Cîrstea urcase pe Instastory o imagine cu „Pat Rafter Arena”, terenul central al turneului dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. Alături de Sorana, pe tabloul principal de la Brisbane se află și Jaqueline Cristian (39 WTA), în timp ce Gabriela Ruse (88 WTA) a luat startul în calificări. Gabi a obținut o victorie spectaculoasă vineri dimineață, în runda inaugurală, scor 6-1, 6-0 cu Alana Subasic (Australia, 537 WTA). De ce „nu a avut Revelion” Sorana Cîrstea Sorana Cîrstea nu a putut petrece Revelionul în ultimii 20 de ani, fiind nevoită de fiecare dată să călătorească la turnee, în condițiile în care sezonul competițional din tenis debutează chiar în prima săptămână a anului. La un moment dat, partenerul româncei, Ion Țiriac Jr., a vorbit despre sacrificiile uriașe pe care Sorana le-a făcut de-a lungul carierei: „28 de ani de antrenamente, peste 25 de accidentări serioase. N-a avut Crăciun, zile de naștere sau Revelion. A călătorit peste 1.000.000 de kilometri. O viață presărată cu lacrimi, dureri, îndoieli, înfrângeri grele! Și vine un moment în călătoria ei când acest zâmbet din suflet face ca totul să merite. Ceea ce ai reușit este întârziat și pe deplin meritat!”, a afirmat fiul miliardarului Ion Țiriac.
Fosta speranță a circuitului WTA s-a făcut călugăriță și a explicat motivul: M-am simțit atrasă de surori

O fostă jucătoare profesionistă de tenis, care a participat inclusiv la Australian Open, a ales viața monahală, luându-i prin surprindere pe fanii sportului alb. Olivia Lukaszewicz, în vârstă de 37 de ani, și-a schimbat complet viața față de perioada în care juca tenis: și-a lăsat familia în țara natală pentru a deveni călugăriță. Lukaszewicz a fost considerată o speranță de către conaționalii ei, iar organizatorii Australian Open i-au acordat un wild card la ediția din 2004. Astfel, la doar 15 ani, Olivia a trăit un moment memorabil, întâlnindu-se în primul tur cu legendara Justine Henin (Belgia). A jucat împotriva lui Justine Henin la Australian Open, dar a ales viața monahală Olivia Lukaszewicz a fost învinsă cu 6-0, 6-0 de Justine Henin, însă la următoarea ediție a Australian Open și-a spălat rușinea, câștigând un meci în calificări, 6-1, 2-6, 6-4, în fața Jarmilei Wolfe. Cu toate acestea, Olivia nu a reușit să ajungă în elita tenisului, retrăgându-se din activitate la doar 22 de ani. A urmat o perioadă de frământări, după care fosta speranță a tenisului și-a găsit calea, mergând la o cunoscută congregație religioasă feminină din Germania. Asta deși în tinerețe își dorea foarte mult să-și întemeieze o familie: „În multe privințe, decizia de a renunța la tenis a fost foarte dificilă pentru mine, dar în același timp m-a umplut de speranță, pentru că dorința mea cea mai profundă a fost întotdeauna să mă căsătoresc și să am o familie. Mi-am dorit mult o relație conjugală și să fiu mamă. Nu puteam înțelege de ce Dumnezeu făcea ca o dorință atât de bună și frumoasă precum căsătoria să fie atât de greu de atins pentru mine. Eram într-un punct foarte jos al vieții mele, treceam printr-o perioadă extrem de dificilă și eram supărată pe Dumnezeu, ca și cum ar fi fost vina Lui”, și-a început Olivia povestirea, potrivit Catholic Outlook. Olivia Lukaszewicz (foto stânga), alături de Surorile de Maria de la Schonstatt. Sursă foto: Catholic Outlook. Olivia Lukaszewicz a explicat cum a luat decizia de a se face călugăriță: „Nu m-am mai uitat înapoi” În mijlocul acestei stări de deznădejde, ea a simțit nevoia să vorbească cu cineva și a avut curajul de a se adresa unui preot paroh, care a devenit, din acel moment, îndrumătorul ei spiritual: „Am trecut printr-o perioadă de trei luni care mă va uimi pentru totdeauna. Prin căile Sale misterioase, Dumnezeu m-a condus spre înțelegerea faptului că a fi soție și mamă nu se rezumă doar la planul natural. Dumnezeu mă chema la El, să-L primesc pe Isus Hristos ca pe cel mai frumos Mire posibil și să devin mamă spirituală pentru mai mulți copii decât aș fi putut naște în mod firesc”. Fosta sportivă e explicat cum a ajuns să se alăture Surorilor de Maria Schoenstatt: „În cele din urmă, m-am simțit atrasă în mod special de Surorile de Maria Schoenstatt, datorită poveștii mele de viață și legăturii profunde pe care o aveam cu Maica Domnului. Am început acolo și nu m-am mai uitat înapoi, în ciuda numeroaselor sacrificii pe care această cale le-a presupus”, a adăugat Lukaszewicz. În cei aproape patru ani petrecuți în străinătate, ea s-a întors acasă o singură dată, pentru scurt timp, în septembrie 2023, pentru a participa la hirotonirea preoțească a singurului ei frate, Matthew Lukaszewicz. Acesta slujește acum ca preot asistent în Parohia Sfânta Familie din Mosman, în Arhiepiscopia de Sydney. Recent, Olivia s-a întors din nou în Australia, de această dată pentru o perioadă mai lungă, stabilindu-se la casa provincială din Mount Schoenstatt, Mulgoa, unde îi slujește pe oamenii din Sydney: „Nu mi-am imaginat niciodată o astfel de viață pentru mine. De multe ori încă nu pot să cred unde m-a condus Dumnezeu și în ce moduri a făcut-o, dar am deplină încredere că El are motivele Sale și acest lucru îmi este suficient. În ciuda tuturor sacrificiilor, simt o bucurie imensă și o pace lăuntrică greu de descris, știind că spun zilnic un «da» plin de bucurie voinței lui Dumnezeu”, a concluzionat Olivia Lukaszewicz.
Claudiu Năsui, USR: Adevărul e că guvernului Bolojan nu i-a păsat nici de firme nici de oameni

Declarațiile sale reprezintă o poziție politică asumată, formulată în contextul dezbaterilor privind deficitul bugetar și măsurile de ajustare fiscală. În mesajul său, Claudiu Năsui folosește un limbaj dur pentru a descrie efectele pe care, în opinia sa, le-au avut deciziile guvernamentale asupra firmelor mici. „Atâta timp cât Bolojan, mama lui Bolojan sau oricine bagă mâna în buzunarul firmelor mici atât de agresiv, falimentând zeci de mii de firme, pentru mine nu e cu nimic diferit de alți ticăloși care au trecut prin politică”, afirmă deputatul USR. Potrivit lui Năsui, astfel de politici ar demonstra o continuitate a practicilor pe care el le consideră nocive pentru economie, indiferent de numele sau profilul politic al celor aflați la guvernare. „Adevărul e că guvernului Bolojan nu i-a păsat nici de firme nici de oameni”, susține Claudiu Năsui. Acesta își concentrează critica asupra modului în care executivul ar fi ales să gestioneze problema deficitului bugetar. În interpretarea sa, guvernul ar fi optat pentru soluții rapide, cu impact imediat asupra veniturilor la buget, fără a lua în calcul consecințele economice pe termen lung. „A ales calea ușoară de a reduce deficitul pe termen scurt, chiar dacă asta îngroapă economia pe termen lung. Un fel de «operația a reușit, pacientul e mort»”, afirmă Năsui. Deputatul USR consideră că majorarea taxelor a fost prioritară în raport cu reducerea cheltuielilor publice, despre care spune că ar fi trebuit să reprezinte prima opțiune. „A crescut taxele și nu s-a atins de cheltuielile pe care trebuia să le taie primele”, declară acesta. În același context, Claudiu Năsui respinge explicația potrivit căreia anumite decizii ar fi fost impuse de partenerii de guvernare, în special de PSD. „«Nu i-a lăsat PSD» ar merge ca scuză dacă n-ar fi crescut taxele. Acolo, ce să vezi, PSD i-a lăsat”, afirmă liderul USR. Năsui mai susține că guvernul ar fi încercat să contrabalanseze efectele acestor măsuri printr-o strategie de comunicare intensă, bazată pe marketing politic. „Chiar dacă a investit în marketing politic și propagandiști. Propaganda merge doar pe termen scurt. Pe termen lung adevărul iese întotdeauna la iveală”, mai spune deputatul. În opinia sa, efectele politicilor economice contestate încep să fie resimțite de un număr tot mai mare de cetățeni, nu doar de mediul antreprenorial. „Am tot vorbit despre asta de luni de zile. De dinainte să fie cool. Acum începe să simtă și majoritatea populației răul făcut”, afirmă Claudiu Năsui. În final, deputatul USR concluzionează că România ar fi ratat o nouă șansă de reformă structurală, responsabilitatea pentru acest eșec revenind, în opinia sa, actualei guvernări. „Păcat că România a pierdut încă o oportunitate de reformă”, conchide Claudiu Năsui.
Cătălin Oprișan a spus ce gândesc românii despre Simona Halep: Lasă-mă și cu figuranta asta

Jurnalistul Cătălin Oprișan s-a referit la modul în care este privită fosta mare jucătoare română de tenis Simona Halep de către români. Retrasă din activitate în februarie 2025, Simona Halep a fost considerată figurantă de către mulți români. Cătălin Oprișan argumentează că e și vina fostei sportive. Simona Halep este asociată de români cu o figurantă, din punctul de vedere al lui Cătălin Oprișan Ziua de 4 februarie 2025 este cea în care Simona Halep a pus capăt tenisului profesionist. S-a retras după ce a fost învinsă cu 1-6, 1-6 în primul tur la Transylvania Open, lăsând o moșternire impresionantă, printre care două titluri de Mare Șlem, la Roland Garros în 2018 și Wimbledon, un an mai târziu. Jurnalistul Cătălin Oprișan este de părere că, din cauza felului în care a administrat relația cu presa română și tinerele care îi călcau pe urme, nu a vrut să transmită mai departe ceea ce i-a dat tenisul. „(n.r. Crezi că Simona Halep a fost apreciată la adevărata ei valoare?) Nu, nu. Dar, am un dar – și acum o să luăm hate o tonă: nici ea nu a făcut niciun efort. La nivel de profesionalism, nu ai ce să vorbim. N-a avut deschiderea către presă și către oameni. Și acum cei care ne privesc vor spune: «Dar unde scrie că ești obligat să ai deschiderea asta? Ți se pare că Zlatan nu e fotbalist și a fost o fire deschisă? Le-a dat ălora picioare în cap, unde a fost deschis?». La ceea ce ar fi făcut Simona, la tot ceea ce a creat în jurul ei – «Eu vreau să devin Simona» – cred că putea face ceva mai mult, în sensul în care face acum David Popovici”, a spus jurnalistul la podcastul „2 la 1”. Jurnalistul a pus-o la zid și pe Cristina Neagu Cătălin Oprișan amintește faptul că, pe 17 ianuarie, David Popovici va înota în bazinul olimpic de la Otopeni, fără să ia vreun ban, în cadrul evenimentului „Sprint with the Stars”, la care vor participa și alte nume mari ale natației internaționale. Conceptul acestui concurs aparține lui Adam Peaty, triplu campion olimpic în probele de bras, și lui Ed Baxter. Primul va ajunge și el la Otopeni. Înotători începători, cu precădere copii, se întrec într-o primă fază între ei doar în curse scurte, de 50 de metri, la toate procedeele. Cei mai rapizi 9 din fiecare grupă de vârstă trec mai departe din serii spre finale. În ultima cursă, pe culoarul din mijloc înoată una dintre vedetele invitate, plecând cu un handicap calculat în funcție de vârstă. Oprișan crede că relația slabă a Simonei Halep cu presa și tinerele care-i călcau pe urme a fost cauzată și de faptul că, de-a lungul timpului, a fost manageriată de Ion Țiriac și Virginia Ruzici. În context, el a pus-o la zid și pe Cristina Neagu, retrasă din activitate tot în 2025. „Ai văzut vreo fată pe stradă cu tricou cu Neagu, în viața ta? Îți spune ceva? Din ambele părți: nici din partea ei, nici din partea societății. Messi a handbalului”, a punctat Oprișan.
Miruță, despre contribuția României la mecanismul PURL pentru Ucraina: Banii sunt deja prinși în buget. Este în interesul securității naționale

„În primul rând, banii sunt deja prinși în buget. Nu a fost o alocare în afara bugetului pe care Ministerul Apărării îl primise la începutul anului. În al doilea rând, este un sprijin pe care România l-a făcut cam printre ultimele țări”, a spus Miruță. „Unele țări au făcut sprijinul într-un mod secret” Ministrul a arătat că România a ales să acorde sprijinul într-un mod transparent. „Unele țări au decis să facă acest sprijin într-un mod secret, într-un mod clasificat. Noi am decis să fie într-un mod transparent, pentru că există în spațiul public o discuție despre sprijinul și valoarea sprijinului pe care România l-a acordat până acum Ucrainei. Și este o decizie asumată, dar nu se fac publice aceste lucruri, pentru că e o chestiune de strategie, dacă vreți, militară”, a afirmat ministrul Apărării, vineri seara, la Antena 3 CNN. PURL, diferit față de altă forme de ajutor militar Miruță a explicat că, în acest caz, mecanismul de sprijin funcționează diferit față de alte forme de ajutor militar. „Nu putem pune pe ecranul televizorului ce capacități a avut Armata Română și ce cantități din capacitățile acelea au fost date. Însă aici e o chestiune un pic diferită, pentru că există un mecanism propus de Statele Unite, prin care țările care vor să sprijine Ucraina pun la comun o sumă de bani, care va intra în bugetul NATO, iar din bugetul NATO se achiziționează produse din Statele Unite, care sunt transmise, centralizate și coordonate pentru a sprijini Ucraina”, a explicat el. Ministrul Apărării a subliniat că sprijinirea Ucrainei este legată direct de securitatea României. „Eu cred că, dincolo de faptul că e bine să ajutăm, este în interesul României. Nu putem discuta nici despre școli, nici despre spitale, nici despre mediul economic, despre dezvoltarea afacerilor, dacă nu avem securitate”, a declarat Miruță. Acesta a adăugat că menținerea războiului dincolo de granițele României reprezintă un avantaj strategic. „Să-și imagineze cei care critică această decizie cam ce s-ar întâmpla în România dacă ar fi rușii pe la Galați și cam cum s-ar mai mișca mediul economic și cum ne-am mai întreba noi ce să facem. Cât timp războiul este ținut dincolo de granița României, pentru România zona asta tampon este un câștig fantastic și, da, trebuie să ajutăm și vom ajuta în continuare, în limitele pe care România le are”, a mai spus ministrul Apărării. România s-a alăturat mecanismului „Lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei” (PURL), propus de Statele Unite ale Americii, cu o contribuție de 50 de milioane de euro.
Fostul campion la atletism al României a ajuns polițist: „Sunt subcomisar”

Un fost campion al atletismului românesc a ales un drum diferit după retragerea din sportul de performanță. Mihai Donisan, participant la Campionate Mondiale și Europene la săritura în înălțime, este astăzi ofițer de poliție, cu gradul de subcomisar. Mihai Donisan a reprezentat România la competiții internaționale majore și a obținut cea mai importantă medalie a carierei în 2009, la Jocurile Francofoniei de la Beirut, unde a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Patru ani mai târziu, a revenit pe podium, cu argintul pe care l-a obținut la ediția din 2013. După încheierea carierei de sportiv, fostul atlet a intrat în sistemul de ordine publică, pas făcut la recomandarea Elisabeta Lipă. A susținut examenul de admitere, l-a promovat și, între timp, a fost avansat în grad. „Am dat examenul, l-am luat. Acum sunt subcomisar de poliție”, a spus Donisan, pentru Sport.ro În prezent, Mihai Donisan activează la CS Dinamo, unde se ocupă exclusiv de pregătirea tinerilor sportivi. După ce a lucrat efectiv ca polițist în perioada pandemiei, rolul său este acum axat pe antrenorat și formarea noii generații. „Am fost cooptat de doamna Elisabeta Lipă, care mi-a propus să mă transfer de la pompier la poliție, ca să mă pot antrena. Am dat examenul, l-am luat. Acum sunt subcomisar de poliție, în acest an am fost avansat. Am lucrat în perioada pandemiei ca polițist, dar acum sunt doar antrenor la CS Dinamo”, a spus fostul sportiv pentru sursa menționată anterior. Cea mai rapidă sportivă din țara noastră și-a dat demisia din Federația Română de Atletism Atleta Maria Mihalache, una dintre sportivele de viitor, se află în conflict deschis cu șefii FR de Atletism. Tânăra sportivă consideră că a fost dezavantajată chiar de instituția care ar trebui s-o apere și să aibă grijă de cariera ei. În primăvara anului trecut, sportiva de 22 de ani a câștigat proba de 60 de metri la Campionatele Balcanice de Atletism în Sală, desfășurate la Belgrad. A fost prezentă și în proba de 60 de metri la Campionatele Europene de Atletism în Sală din 2025, care au avut loc la Apeldoorn, ajungând în semifinale cu un record personal de 7,26 secunde. „Conform regulamentului oficial al European Athletics, mi-am îndeplinit baremul de calificare pentru Campionatele Europene U23 de la Bergen, îndeplinind de nu mai puțin de 6 ori baremul de 11,68. Federația Română De Atletism nu a ținut cont de acest aspect, neincluzându-mă în lotul României pentru acest Campionat European”, a spus Maria Mihalache.
Miruță, despre dronele rusești de la granița României: Ridicările de F-16 sunt aproape zilnice

„S-au ridicat două avioane F-16 de la Fetești. Sunt proceduri clasice pe care specialiștii din Armata Română le fac în colaborare și în coordonare cu centrul de la Torrejón, NATO, din Spania. Radarele românești văd dincolo de graniță și, în anumite contexte, atunci când se identifică o țintă, o dronă care se îndreaptă înspre România, în funcție de context se decide tehnic dacă, preventiv, se ridică avioanele pentru a monitoriza dacă ținta asta ar intra în spațiul aerian românesc sau nu”, a spus Miruță, vineri seara, la Antena 3 CNN. Atacuri „constante” ale rușilor Ministrul a explicat că situația este deosebit de sensibilă în proximitatea graniței cu Ucraina, în special în zona Izmail. „Fiindcă suntem în proximitatea graniței cu Ucraina, în special în zona Izmail, unde există atacuri constante ale rușilor împotriva celor din Ucraina, împotriva zonelor portuare din Ucraina, e foarte la limită între a-ți da seama dacă drona care vine să atace Ucraina se oprește fix la limită sau scapă și în spațiul aerian românesc. Și atunci, în funcție de situație, există în zonă și apărarea antiaeriană, există și aceste avioane care se ridică pentru a preveni dacă cineva ar vrea să treacă mai mult de spațiul aerian românesc și, da, sunt ridicări aproape zilnice, cel puțin în ultimele două zile”, a declarat ministrul Apărării. Legislația privind încălcarea spațiului aerian Întrebat dacă forțele aeriene române și cele aliate au mandat să doboare dronele care încalcă spațiul aerian sau terestru al României, Miruță a făcut referire la legislația recent modificată. „Sunt comunicări care se întâmplă în timp real, dați-vă seama că e vorba de câteva minute. Legea modificată acum două luni de zile permite ca decizia să fie pentru doborâre. Pentru drone și pentru avioane nemilitare, decizia finală este militară, este la comandantul unității care gestionează așa ceva. Pentru avioane civile, decizia finală este la ministru”, a precizat el. Coordonarea cu structurile NATO Ministrul a subliniat că deciziile sunt luate în urma unei evaluări complexe, în coordonare cu structurile NATO. „Evident, în legătură cu piloții, în legătură cu cei de la centrul de la Torrejón, coordonat de NATO, sunt foarte mulți parametri care sunt măsurați și clarificați înainte de a se lua această decizie. Însă, da, dați-vă seama că la viteza pe care o au dronele, trecerea Dunării e o chestiune de câteva secunde și atunci noi, văzând dronele pe radarele românești, îndreptându-se de la 15, 20, 40 de kilometri, în funcție de situație, nu pentru toate dronele care se văd pe radarele românești se ridică avioanele, ca să fim foarte clar înțeleși. Dar da, atunci când se ridică, decizia tehnică este că ar fi mai indicat să se ridice și să prevină decât să nu”, a mai declarat Miruță. Autoritățile au emis vineri un nou mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, după ce au fost detectate drone la granița cu România. Două aeronave de luptă F-16, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, au fost ridicate în aer pentru a monitoriza zona de frontieră cu Ucraina, în nordul județului Tulcea.
Americanii nu l-au uitat pe David Popovici, deşi l-au desemnat înotătorul anului pe francezul Leon Marchand. Ce au zis despre român

Dublu campion mondial, la 200 și 400 metri mixt, Leon Marchand a fost desemnat înotătorul anului de către americani, dar aceștia nu l-au uitat pe David Popovici. David Popovici a câștigat două medalii mondiale de aur în 2025, la 100 și 200 metri, iar americanii amintesc și despre recordul european la 100 de metri. Fiind amândoi dubli campioni mondiali, David Popovici și Leon Marchand au fost departajați în funcție de timp realizați. Și, în contextul în care francezul a bătut un record vechi de 5116 zile, a fost preferat de americani drept înotătorul anului. Specialiștii de la Swim Swam notează că anul 2025 al lui Popovici poate fi evidențiat de cele două medalii de aur câștigate la Singapore, la 100 metri liber și 200 metri liber, plus recordul european și al CM la 100 metri liber. Concret, timpul de în 46,51 este al doilea cel mai rapid din istorie, plasându-l pe Popovici la puțin peste o zecime de recordul mondial al lui Pan Zhanle, 46,40. „La 200 metri liber a fost o luptă mult mai strânsă. După prima jumătate, Popovici a fost cu o jumătate de secundă mai lent decât Luke Hobson și la peste 6 zecimi înainte de ultima lungime de bazin, dar a reușit un timp fulminant de 26,43, depășindu-l pe american și «dublând» medalia de aur câștigată la Jocurile Olimpice de la Paris cu 1:43,53. În 2025, românul a înotat de trei ori distanța de 100 metri liber, în bazin lung, sub 47 de secunde. El deține, de asemenea, cinci dintre cele mai rapide 10 performanțe din istoria probei. Popovici și-a meritat cu brio premiile”, recunosc americanii. Leon Marchand a pulverizat recordul european la 200 metri mixt, cu peste o secundă și jumătate În ceea ce îl privește pe Leon Marchand, cu toate că a avut o pregătire scurtă până la startul sezonului, francezul a realizat o altă performanță istorică în 2025, motiv pentru care a câștigat, a doua oară la rând, premiul pentru „Înotătorul anului”. Marchand și-a început campania din 2025 abia la sfârșitul lunii aprilie, din cauza unei accidentări la umăr în decembrie 2024. A participat la doar 3 competiții înainte de CM de la Singapore. Din acest motiv, a renunțat la probele de 200 fluture și 200 bras, la care a câștigat aurul olimpic în 2024, concentrându-se exclusiv pe cele de 200 și 400 metri mixt. În semifinalele probei de 200 metri mixt, Marchand a realizat o performanță absolută, doborând recordul mondial vechi de 5116 zile al americanului Ryan Lochte, cu un uluitor de 1:52,69. El și-a pulverizat și propriul record european, 1:54,06, care era a doua cea mai rapidă performanță din istoria probei. Marchand a terminat primul în finala probei de 400 metri mixt de la Singapore, cu timpul de 4:04,73. Este a cincea cea mai rapidă performanță din istorie și a patra cea mai rapidă din cariera francezului.