PSD îl acuză pe prefectul de Timiș de abuz în serviciu și cere încetarea mandatului lui Fritz

Social-democrații susțin că diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de șase luni reprezintă doar o „amendă simbolică” și afirmă că prefectul avea obligația legală de a constata încetarea de drept a mandatului de primar al lui Dominic Fritz, nu să interpreteze legea. „În atenția Prefectului USR de Timiș, care abuzează de funcție în încercarea de a-i salva mandatul de primar al șefului său de partid, Dominic Fritz: Nu, domnule Prefect, în cazul primarilor aflați în conflict de interese nu se aplică doar o amendă simbolică de 10%! Aveați obligația să constatați încetarea mandatului de primar, nu să vă substituiți instanței și să interpretați legea după bunul plac! Fritz și-a pierdut DE DREPT mandatul în momentul în care instanța l-a condamnat definitiv pentru conflict de interese”, a transmis PSD, pe Facebook. Precedentele invocate de PSD Social-democrații îi transmit lui Finta să ia exemplu „de la ceilalți prefecți care au respectat legea”. Astfel, PSD invocă mai multe precedente despre care afirmă că demonstrează modul în care a fost aplicată legea în cazuri similare: „Prefectul județului Bistrița-Năsăud a emis, pe 19 noiembrie 2021, ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Silivașu de Câmpie, Ioan Tiberiu Cămărășan, condamnat definitiv pentru conflict de interese, pe aceeași lege pe care a fost condamnat și primarul Fritz de la Timișoara! Prefectul județului Argeș a emis, pe 19 martie 2019, ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului municipiului Pitești, Cornel Constantin Ionică, după rămânerea definitivă a raportului ANI de conflict de interese. Exact ca în cazul primarului Fritz! Prefectul județului Neamț a emis, în data de 1 martie 2017, ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Agapia, Neculai Tănasă, în urma rămânerii definitive a condamnării pentru conflict de interese, în baza deciziei ÎCCJ. Exact ca în cazul primarului USR de la Timișoara! Primarul comunei Lupșa, județul Alba, Dănuț Brânzan, și-a pierdut mandatul de drept după ce a pierdut definitiv, la ÎCCJ, procesul împotriva ANI, care l-a găsit în conflict de interese, fix la fel ca în cazul șefului USR”. „Respectați legea” PSD îi transmite prefectului că, în calitate de jurist, nu poate invoca necunoașterea precedentelor și îl avertizează că „nu veți putea pretinde că nu ați știut când veți fi cercetat pentru abuz în serviciu”. „Respectați legea și luați act de încetarea mandatului șefului dvs. de partid, Dominic Fritz”, au conchis social-democrații. Prefectul de Timiș, Paul Finta (USR), a redus cu 10% indemnizația primarului Timișoarei, Dominic Fritz, pentru șase luni, după decizia definitivă a ÎCCJ în dosarul de conflict de interese administrativ. Dominic Fritz a anunțat că acceptă sancțiunea, dar susține că dosarul are o miză politică. El afirmă că legea prevede diminuarea indemnizației, nu încetarea mandatului, și acuză PSD că încearcă să folosească cazul pentru a-l înlătura din funcția de primar.
Jordan Chiles s-a pozat în costum de baie, în așteptarea deciziei finale în cazul medaliei Anei Bărbosu

Aflată în așteptarea deciziei definitive în cazul medaliei Anei Bărbosu (19 ani), dosar care este din nou pe masa celor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), americanca Jordan Chiles (25 de ani) profită de timpul liber și de vacanța de vară și se pozează în costum de baie. Imaginile postate pe social media, în care se vede că nu pare afectată de situația delicată în care este de aproape doi ani, de la JO Paris, au stârnit valuri de reacții din partea celor care o urmăresc. Gimnasta Jordan Chiles, deși este în așteptarea unei decizii finale a TAS în cazul medaliei olimpice a Anei Bărbosu, pare foarte relaxată și se pozează în costum de baie. „Doar o fată în bikini”, este descrierea pe care Jordan Chiles a avut-o la postarea sa de pe Instagram, unde în numai câteva ore au apărut aproape 15.000 de reacții și sute de comentarii. Jordan Chiles apare într-un duș în aer liber, îmbrăcată în costumul de baie, din două piese, roz, care îi scoate în evidență corpul îndelung lucrat în sala de forță. „Doamne, ce corp!”, „Minunată!”, „Feroce”, „Oh la la”, „Absolut minunată”, „Mă simt ca la McDonald’s. I’m loving it (n.r. replica lanțului de fast-food, în traducere: Îmi place la nebunie)”, „Dumnezeu a trimis un înger!”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți. Multe au fost doar „inundate” de emoticoane, de la „inimi” și „pupici” la „flăcări”, semn că gimnasta iar a încins atmosfera. Medalia olimpică, „ping-pong” între Jordan Chiles și Ana Bărbosu Ana Bărbosu a câștigat medalia de bronz în finala de la sol la JO Paris, însă americanca a contestat decizia juriului, astfel că momentul de bucurie al româncei, urcată pe podium, cu tricolorul pe urmeri, s-a transformat în numai câteva secunde într-o adevărată agonie. Forul român nu a acceptat decizia prin care Ana Bărbosu a fost deposedată de medalie și a atacat-o la TAS, motivând că americanii au făcut contestația după timpul regulamentar, iat TAS i-a dat dreptate României și a revent asupra clasamentului. La rândul lor, americanii au contestat noua decizie TAS, iar Federația Americană de Gimnastică și Jordan Chiles au înaintat un apel la Tribunalul Federativ Elvețian, care a decis retrimiterea cazului la TAS, pentru rejudecare. Astfel, că la doi ani de la Jocurile Olimpice de la Paris, se așteaptă decizia finală în acest caz. Pentru acest nou pas în controversatul dosar, Comitetul Olimpic Sportiv Român avea nevoie de suma de 100.000 de euro, iar Parlamentul României a găsit soluția în această privință, prin depunerea unui amendanent care prevede dreptul COSR de a folosi banii din cont pentru plata avocaților.
Chinurile campionului Lucian Bute pentru a trece proba cântarului la meciuri: Nu aveam salivă în gură, buzele uscate, eram deshidratat, crampe musculare

Lucian Bute și-a amintit de perioada în care era în activitate și de chinurile pe care le trăia pentru a reuși să treacă proba cântarului înaintea meciurilor importante pe care le avea de disputat. Fostul mare campion a dezvăluit că reușea să slăbească aproximativ cinci kilograme în cinci sau șase zile și că făcea eforturi uriașe pentru a ajunge la greutatea optimă. Cum slăbea Lucian Bute 5 kg în doar câteva zile Lucian Bute, unul dintre mari campioni ai sportului românesc, și-a amintit recent de perioada în care era în activitate și de chinurile pe care le trăia pentru a reuși să treacă proba cântarului. Acesta a dezvălui că reușea să slăbească aproximativ cinci kilograme în doar câteva zile și că făcea eforturi importante pentru a ajunge la greutatea optimă. „În săptămâna meciului, în acele cinci zile sau șase zile, pierdeam undeva la 5 kg. Doar din apă. Transpiram! Saună. Eu tot timpul mi-am făcut categoria, în seara dinaintea cântarului eram deja în categorie. Niciodată n-a fost o problemă ca în ziua cântarului să stau prin saune, să mă chinui să pierd câte două kg. În seara dinaintea cântarului, undeva la 500 de grame mai aveam de dat. (Dar dormeai?) Foarte greu. Nu aveam salivă în gură, buzele uscate, eram deshidratat, crampe musculare. Era destul de greu. Abia după cântar, după ce mă hidratam și mâncam ….. (Câte kilograme mai luai până în meci?) Ajungeam la greutatea de când începeam cantonamentul. (Deci tu plecai de la 83, făceai greutatea, 76, 200) Și în seara meciului aveam 84. Eram precum un burete. În secunda 2, după ce coboram de pe cântar, erau două-trei kg de lichide pe care le beam”, a declarat Lucian Bute la podcastul lui Silviu Tudor Samuilă. Carieră impresionantă pentru Lucian Bute Lucian Bute este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari pugiliști din istoria României. Născut pe data de 28 februarie 1980, la Pechea, județul Galați, acesta și-a construit cea mai mare parte a carierei profesioniste în Canada și a fost unul dintre cei mai apreciați sportivi ai generației sale. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale Militare din 2001 și bronzul la Campionatele Mondiale din 2003, Bute a trecut la profesioniști, în anul 2004. În luna octombrie 2007, acesta a cucerit titlul mondial IBF la categoria supermijlocie, după victoria în fața columbianului Alejandro Berrio. Românul și-a apărat centura de nouă ori consecutiv, învingând adversari precum Librado Andrade, Brian Magee, Jean Paul Mendy și Glen Johnson. Astfel, a devenit unul dintre cei mai dominanți campioni ai categoriei. Lucian Bute a suferit prima înfrângere din cariera profesionistă în 2012, în fața britanicului Carl Froch. Marele campion și-a încheiat cariera cu 32 de victorii, dintre care 25 prin KO, cinci înfrângeri și un meci egal.
Piedone îl reclamă la DNA pe prefectul de Timiș pentru că l-a menținut pe Dominic Fritz în funcție

Plângerea vine după ce Prefectura Timiș a anunțat, marți, 4 august, că Dominic Fritz va avea indemnizația diminuată cu 10% pentru o perioadă de șase luni, ca urmare a încălcării regimului juridic al conflictului de interese. Instituția a precizat că ordinul a fost emis în baza Legii nr. 176/2010 și a Codului administrativ. Piedone: „Legea trebuie aplicată, nu interpretată” Cristian Popescu Piedone susține că prefectul, propus pentru această funcție de USR, ar fi trebuit să dispună încetarea mandatului lui Dominic Fritz, nu doar reducerea indemnizației. „Legea trebuie aplicată, nu interpretată. În fața legii, toți suntem egali. Unde-i lege, nu-i tocmeală”, a transmis Piedone, într-o postare pe Facebook. Potrivit documentului publicat de acesta, plângerea penală îl vizează pe Paul Finta „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 Cod penal”, dar și pentru eventuale alte infracțiuni care ar putea rezulta din verificările procurorilor. Piedone le cere procurorilor DNA să stabilească dacă prefectul avea obligația legală de a emite un ordin privind încetarea mandatului primarului Timișoarei sau dacă sancțiunea aleasă respectă Codul administrativ, Legea nr. 176/2010 privind integritatea și celelalte acte normative aplicabile. Sesizarea solicită analizarea hotărârii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a raportului Agenției Naționale de Integritate, a ordinului emis de prefect și a avizelor juridice care au stat la baza acestuia. Piedone mai cere verificarea corespondenței Prefecturii Timiș cu Ministerul Afacerilor Interne, ANI și alte instituții, precum și audierea prefectului și a funcționarilor implicați în luarea deciziei. Depunerea unei plângeri penale nu înseamnă însă că persoana reclamată este vinovată. Procurorii urmează să verifice dacă faptele sesizate intră în competența DNA și dacă există elemente care justifică deschiderea unei anchete penale. De ce a fost declarat Dominic Fritz în conflict de interese Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, pe 18 iunie 2026, recursul formulat de Dominic Fritz și a menținut hotărârea Curții de Apel Timișoara prin care fusese confirmat raportul ANI. Instanța supremă a reținut că primarul a participat la emiterea unui act administrativ care a produs beneficii pentru o persoană de la care primise un împrumut pentru finanțarea campaniei electorale din 2020. Potrivit ANI, Fritz a aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal și l-a înaintat Consiliului Local. Documentația aferentă fusese realizată de firma unui arhitect care îl împrumutase în campania electorală cu 25.000 de lei. Dominic Fritz a susținut că proiectul fusese pregătit în timpul mandatului fostului primar Nicolae Robu și că funcționarii municipalității i-au recomandat să continue procedura administrativă deja începută. Ce arată datele publicate de ANI Agenția Națională de Integritate a transmis, înaintea emiterii ordinului în cazul Fritz, că monitorizează 122 de persoane aflate sub interdicția de trei ani calculată de la încetarea mandatului sau a funcției. Pentru majoritatea acestora, măsurile aplicate au constat în diminuarea salariului sau a indemnizației cu procente cuprinse între 5% și 20%, pentru perioade de până la șase luni. ANI a precizat că 22 dintre persoanele declarate în conflict de interese în timpul exercitării unei funcții elective continuă să ocupe o funcție aleasă. Datele prezentate de ANI indică faptul că, în practica administrativă actuală, constatarea unui conflict de interese nu a determinat automat încetarea imediată a mandatului în toate cazurile. Agenția a arătat însă că susține modificarea legislației, astfel încât încălcarea regimului conflictului de interese să nu mai poată fi sancționată doar printr-o diminuare temporară a veniturilor. Paul Finta a fost numit prefect al județului Timiș printr-o hotărâre de Guvern adoptată la 18 iunie 2026, după ce a fost propus pentru această funcție de USR.
Ce a însemnat, de fapt, colaborarea David Popovici – Pan Zhanle dinaintea Campionatelor Europene de la Paris

David Popovici (21 de ani) și Pan Zhanle (22 de ani) au avut parte de o colaborare importantă, un stagiu de pregătire comun, chiar înaintea Campionatelor Europene de înot de la Paris. Deși au fost rivali la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 și la Mondialele de la Singapore 2025, această colaborare a fost una de bun augur. Ce însemnătate are colaborarea dintre David Popovici și Pan Zhanle chiar înaintea Europenelor de la Paris Dragoș Luscan, antrenorul resposabil cu pregătirea fizică a lui David Popovici a vorbit despre ceea ce a însemnat colaborarea dintre înotătorul român și chinezul Pan Zhanle, care a avut loc în perioada dinaintea Campionatelor Europene de la Paris. Tehnicianul susține că aceasta colaborare dintre cei doi rivali și-a atins obiectivul fixat, iar efectele sale se vor vedea atât la Paris, cât și la alte competiții ulterioare. „Acesta este obiectivul nostru. Face parte din strategia noastră. Ideea este ca fiecare să aibă ceva de câștigat din această colaborare. Antrenându-te la o intensitate ridicată și având permanent un adversar de asemenea nivel lângă tine, cred că este un lucru foarte benefic pentru David, atât în perspectiva Campionatelor Europene, cât și a competițiilor viitoare. Obiectivul principal al acestei colaborări este ca David să devină mai bun, iar pe termen lung să putem folosi experiența acumulată și pentru generațiile viitoare de înotători din România”, a declarat Luscan, pentru Agerpres. Luscan, despre Pan Zhanle: „La început era puțin stângaci și mai greoi în execuții” Tehnicianul a vorbit și despre capacitatea de adaptare a lui Pan Zhanle la programul de pregătire, care a fost oarecum diferit de cel cu care era chinezul obișnuit. „La început era puțin stângaci și mai greoi în execuții. Apoi a intrat în programul de pregătire al lui David. A încercat să urmeze tot ceea ce face David și să se adapteze sistemului nostru de lucru. La început, vă dați seama, sunt două culturi diferite și doi sportivi care, în competiții, trebuie să se învingă unul pe celălalt. A existat puțină tensiune la început, pentru că, efectiv, s-au studiat reciproc. S-au urmărit atât la Kinetofit, în sala de forță, cât și în bazin. Fiecare a vrut să vadă ce îl face special pe celălalt”, a mai spus Dragoș Luscan. David Popovici este campion olimpic la Paris 2024, în proba de 200 metri liber, și medaliat cu bronz în proba de 100 metri liber, pe care a câștigat-o Pan Zhanle. Pe lângă acest aur olimpic, chinezul și-a mai pus în palmares titlul olimpic la ștafeta de 4X100 metri liber și medalie de argint în ștafeta mixtă de 4X 100 metri liber. La „Mondialele” din 2025, David Popovici a scris istorie după ce a cucerit medalii de aur la 100 metri liber și 200 metri liber, în timp ce rivalul său reușit doar argintul în proba de 4 x 200 metri liber. La Paris, David Popovici va concura în 100 metri liber și 200 meri liber. Înotătorul român a cucerit aur la ambele probe în cele două ediții ale „Europenelor”, de la Roma 2022, respectiv Belgrad 2024. Seriile și semifinalele de la 100 metri liber snt programate pe 11 august, iar finala va avea loc pe 12 august. În proba de 200 de metri liber, seriile și semifinalele sunt pe 13 august, iar finala pe 14 august.
Marian Vanghelie, propunerea-surpriză pentru Finanțe. Teodorovici: Este cu zece clase peste Nazare

Invitat în emisiunea „Subiectul Zilei” la Gândul Eugen Orlando Teodorovici a lansat o propunere surprinzătoare pentru conducerea Ministerului Finanțelor: Marian Vanghelie. Fostul ministru al Finanțelor l-a comparat pe fostul primar al Sectorului 5 cu actualul titular al portofoliului, Alexandru Nazare, și a susținut că Vanghelie l-ar depăși net. „Vanghelie este cu zece clase peste Nazare. Marian Vanghelie ar fi un ministru al Finanțelor mai bun decât mulți dintre cei care au ocupat această funcție, pentru că are fler”, a declarat Eugen Teodorovici. Teodorovici: Vanghelie ar ști să-i pună la lucru pe specialiști Teodorovici susține că avantajul lui Marian Vanghelie nu ar consta neapărat într-o pregătire tehnică în domeniul finanțelor publice, ci în instinctul politic și în capacitatea de a-i chestiona pe specialiști înainte de a lua o decizie. „Dacă i-ai chema pe specialiștii din Finanțe în fața lui Vanghelie, i-ar întreba care este problema și ce soluții propun. Vă garantez că ar alege cea mai bună variantă, pentru că are acel instinct și știe să pună întrebările potrivite”, a afirmat fostul ministru. Eugen Teodorovici i-a criticat, în același timp, pe cei care conduc în prezent instituțiile economice ale statului. „Cei de acum nu au nici voce, nici talent”, a adăugat acesta. Declarația reprezintă o opinie exprimată de Teodorovici într-o emisiune de televiziune, nu o nominalizare oficială făcută de un partid sau de coaliția de guvernare. De la Primăria Sectorului 5 la dosarele Economat Marian Vanghelie a fost unul dintre cei mai influenți lideri ai PSD București și a condus Sectorul 5 timp de aproximativ 15 ani, începând din 2000. Cariera sa politică a fost însă puternic afectată de anchetele penale și de arestarea preventivă din 2015. În martie 2025, Curtea de Apel București a anulat definitiv condamnarea de 11 ani și opt luni de închisoare pe care Vanghelie o primise în primă instanță în dosarul în care DNA îl acuza că ar fi primit o mită de aproximativ 30 de milioane de euro. Judecătorii l-au achitat pentru acuzațiile de abuz în serviciu și spălare de bani, iar procesul pentru luare de mită a fost încetat deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale. Instanța a dispus însă confiscarea specială de la Marian Vanghelie a aproximativ 13,7 milioane de lei. În noiembrie 2025, ANAF a anunțat începerea executării silite pentru recuperarea acestei sume. Autoritatea fiscală a menținut sechestrul asupra a două apartamente, a pus sechestru pe un autoturism Mercedes și pe acțiuni deținute de Vanghelie la mai multe societăți. Două procese privind achizițiile Economat Sector 5 Fostul primar este în prezent judecat și în dosare separate referitoare la achizițiile făcute prin societatea Economat Sector 5. În primul dosar, trimis instanței în decembrie 2024, DNA îl acuză pe Vanghelie de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Ancheta vizează, între altele, achiziții de produse alimentare și patinoare artificiale despre care procurorii susțin că ar fi fost realizate la prețuri supraevaluate. În mai 2026, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar Economat, alături de alte 30 de persoane fizice și juridice. Procurorii îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat și de 26 de acte de complicitate la abuz în serviciu. DNA susține că gruparea ar fi derulat, între 2018 și 2020, achiziții de produse alimentare, tarabe, nebulizatoare, măști, geluri dezinfectante și obiecte de papetărie la prețuri majorate artificial. Prejudiciul total estimat de anchetatori depășește 120 de milioane de lei. Potrivit procurorilor, prețurile produselor ar fi fost majorate, în medie, de aproximativ nouă ori, existând și cazuri în care acestea ar fi ajuns de 31 de ori mai mari decât prețurile furnizorilor inițiali. DNA susține că două societăți administrate în fapt de Vanghelie ar fi obținut foloase necuvenite de peste 99 de milioane de lei.
Dacia Duster şi Dacia Bigster, reduceri substanțiale de preț. Reacţia britanicilor

Dacia Duster și Dacia Bigster au devenit și mai atractive pe piața din Marea Britanie, după ce versiunile full-hybrid ale celor două SUV-uri au primit reduceri importante de preț. Britanicii au remarcat imediat că modelele Dacia ajung să fie printre cele mai accesibile SUV-uri hibride disponibile. Britanicii au tras concluzia după reducerile Dacia Potrivit Auto Express, Dacia Duster Hybrid 155 are acum un preț de pornire de 23.345 de lire sterline în echiparea Expression, după o reducere de 1.750 de lire. Modelul vine cu dotări mult mai generoase decât versiunile de bază Dacia din trecut, precum jante de aliaj de 17 inch, ecran tactil de 10,1 inch, conectivitate Apple CarPlay și Android Auto, aer condiționat și cruise control. Britanicii notează că reducerea se aplică și versiunilor Journey și Expression ale Dusterului hibrid. Acestea ajung la 25.045, respectiv 25.845 de lire sterline, iar echipările superioare adaugă elemente precum jante de 18 inch, scaune încălzite, tapițerie mai bună, bare de plafon cu aspect robust și accente de culoare cupru. Dacia Duster Cargo este disponibilă și ea în versiune hibridă, la 22.495 de lire sterline plus TVA. Această variantă renunță la bancheta din spate și oferă un spațiu de încărcare de 1.149 de litri, cu o sarcină utilă de 430 kg. Pentru cei care au nevoie de mai mult spațiu, Dacia Bigster vine cu o reducere de 1.475 de lire sterline. Versiunea Hybrid 155 Expression pornește acum de la 26.715 lire sterline. Modelul oferă un portbagaj mai mare decât Duster, de 612 litri, față de 430 de litri. Versiunile Bigster Journey și Extreme costă 28.265, respectiv 28.515 lire sterline. Auto Express amintește că Bigster a fost unul dintre SUV-urile de clasă medie remarcate la premiile publicației din 2026. Motor de 1,8 litri Cele două modele folosesc motorizarea full-hybrid 155, cu motor de 1,8 litri, care a înlocuit vechea unitate de 1,6 litri. Sistemul dezvoltă 153 CP și permite ambelor SUV-uri să accelereze de la 0 la 62 mph în mai puțin de 10 secunde. Dacia susține că modelele pot depăși 60 mpg, iar britanicii spun că rezultatul este realist. Directorul creativ Auto Express, Darren Wilson, rulează în prezent un Bigster hibrid și obține aproximativ 59 mpg. Reducerile vin la scurt timp după ce Dacia a anunțat și noile versiuni hibride 4×4 pentru Duster și Bigster. Acestea costă cu aproximativ 1.000 de lire sterline mai mult și sunt disponibile în echipările Journey și Extreme pentru Bigster, respectiv doar în versiunea Extreme pentru Duster.
Rusia a luat decizia. Polonia e direct vizată: Din motive de securitate!

Rusia a luat decizia finală în privința participării la Campionatul Mondial masculin de volei. Spre nemulțumirea ucrainenilor, Federaţia Internaţională de Volei (FIVB) a permis rușilor să trimită o echipă la Campionatul Mondial din 2027, la scurt timp de la ridicarea suspendării de către CIO. Naționalele masculine și feminine ale Rusiei s-au calificat direct la Cupa Mondială, care va avea loc în Polonia (masculin) și SUA (feminin). Cu toate acestea, președintele Federației de volei din Rusia a anunțat că echipa națională va boicota prezența la ediția din Polonia pe considerente politice. Tensiunile militare dintre Rusia și Ucraina împiedică sportivii ruși să ia parte la Mondialul de volei Deși s-a calificat direct la Cupa Mondială, naționala masculină a Rusiei nu va participa la competiția de volei care va avea loc anul viitor în Polonia, invocând motive de securitate. „Considerăm că acest turneu va avea un caracter prea politic. În același timp, continuăm să colaborăm cu Federația Internațională de Volei (FIVB) în privința unei posibile participări a echipei noastre feminine la Campionatul Mondial din America de Nord, care va fi organizat de Statele Unite și Canada în 2027”, a declarat Stanislav Șevcenko. Atât naționala masculină cât și cea feminină vor lua parte anul viitor în Liga Națiunilor, însă naționala masculină nu va face deplasarea în Polonia pentru Cupa Mondială. Ucrainenii și ruși se vor putea duela în Liga Națiunilor, însă FIVB ar putea stabili un alt format al competiției pentru a evita cât mai mult un posibil meci direct între cele două națiuni aflate în război. „Fiecare decizie care restabileşte locul Rusiei în sportul internaţional transmite mesajul că se pot uita crimele de război, oraşele distruse, copiii ucişi şi familiile devastate. Sportul nu există în afara realităţii. Atâta timp cât Rusia continuă războiul împotriva Ucrainei, echipele şi sportivii ruşi nu ar trebui să aibă locul lor în competiţiile internaţionale. (…) Sportul trebuie să întruchipeze pacea, respectul şi demnitatea umană, şi nu să-i recompenseze pe cei care le distrug.”, a transmis Oleh Plotnytskyi, component al lotului ucrainenilor și jucător de la Perugia. Polonia este una dintre țările care au ajutat în mod direct Ucraina în războiul cu Rusia. Acest fapt i-a făcut pe ruși să nu dea curs participării la Cupa Mondială. Nu mai puțin de 1.5 milioane de refugiați ucraineni se află pe teritoriul Poloniei. La ultima ediție a Cupei Mondiale, din 2025, România a participat pentru prima oară după 43 de ani. A avut un debut cu o înfrângere în fața Poloniei, una dintre marile favorite la titlu. „Tricolorii” au cedat și în celalalte meciuri cu Olanda și Qatar.
Diana Buzoianu acuză PSD că a modificat din pix Strategia pentru biodiversitate: Sper ca România să-și obțină miliardul de euro

Comisia pentru mediu din Senat a adoptat, marți, un raport de admitere pentru Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, jalon prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după introducerea mai multor amendamente. Una dintre modificările aprobate prevede că „riscul de poluare trebuie redus cu 50%”, fără ca acest lucru să însemne obligativitatea reducerii la jumătate a cantității de pesticide utilizate în agricultură. Strategia a fost inițial contestată de senatorii PSD, care au susținut că documentul ar afecta dezvoltarea unor proiecte majore de infrastructură. După introducerea modificărilor, reprezentanții PSD au votat în favoarea raportului, alături de senatorii USR, PNL și UDMR. Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat că forma inițială a strategiei ar fi blocat investiții importante în România. „Strategia doamnei Buzoianu îngropa practic România pentru că bloca practic orice proiect major de infrastructură (hidrocentrale, autostrăzi, rețele de energie electrică) și așa mai departe. Dacă au înțeles că nu merge să distrugi România protejând anumite specii, mă bucur foarte tare. Am făcut observații și schimbări pe care le-am făcut la capitolul energie, la capitolul transporturi. Acolo am schimbat fundamental viziunea pe care a prezentat-o Ministerul Mediului și pur și simplu am creat un echilibru între ceea ce înseamnă proiecte de infrastructură și protejarea mediului. Suntem de acord să protejăm mediul, să trăiască păsărelele și peștișorii, dar cred că prioritar este ca România să se dezvolte”, a afirmat Daniel Zamfir. La scurt timp după vot, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a criticat amendamentele adoptate în Senat și a spus că acestea modifică obiectivele asumate de România la nivel european. „În documentul de astăzi, în strategia care a trecut astăzi, PSD a venit cu un amendament prin care modifică inclusiv obiectivul acesta pe care România și l-a asumat la nivel european din 2020. Este lezne de înțeles cum o strategie națională nu poate să modifice angajamente europene asumate la nivel european și, repet, devine cu atât mai ridicol acest amendament cu cât ne dăm seama că el, de fapt, nu este atașat decât comunicațional, poate, de o dorință a PSD-ului de a se urca, de a cățăra acest val”, a declarat Buzoianu. Ministra a mai spus că modificarea nu schimbă obligațiile asumate de România la nivel european. „Nu există niciun fel de sancțiune pentru România dacă nu îndeplinește acest obiectiv, dar există, într-adevăr, o nevoie ca România să arate că încearcă să îndeplinească acest obiectiv asumat la nivel european. (…) Avem un sistem ultra-echilibrat care permite o dezbatere reală și nu impune arii protejate care să apară peste noapte în anumite zone. (…) Ne dorim să îndeplinim acest obiectiv, dar ne dorim să îl îndeplinim alături de comunități”, a explicat aceasta. Diana Buzoianu a criticat și eliminarea din strategie a măsurii privind realizarea unui audit „despre cum au fost administrate parcurile naționale”, întrebând „de le este frică” celor din PSD. „Iată că astăzi s-a modificat din pix practic într-o strategie națională un obiectiv asumat de România într-o strategie europeană. Mai avem, de asemenea, amendamente care au trecut absolut aberante, precum s-a scos măsura care prevedea un audit, realizarea unui audit, despre cum au fost administrate parcurile naționale, rezervațiile. Și întrebarea pentru PSD este de ce le este frică? Noi știm asta, noi știm de ce le este frică. (…) Argumentul invocat de PSD că nu își doresc acest audit pentru că el ar costa este absolut aberant. (…) Acest audit oricum va fi făcut (…) și oricât va costa acest audit cu siguranță va fi o fracție din prețul ceasurilor lor scumpe cu care se arată în conferințe de presă cu cutiile de pantofi și cu vizitele Nordis”, a afirmat ministra. Diana Buzoianu a transmis că „PSD vine și spune nu, noi vrem doar politrucii noștri să se ocupe, să nu vină niciun expert să ajute în administrarea acestor arii”. Totodată, ministra a respins afirmațiile potrivit cărora strategia ar bloca investițiile în infrastructură, inclusiv proiectele hidroenergetice. „S-a creat această minciună și campanie care spune că această strategie s-ar opune investițiilor. (…) Strategiile nu creează noi legi. Dacă astăzi o hidrocentrală are un acord de mediu, în urma adoptării acestei strategii acordul de mediu ar fi rămas exact la fel. (…) Strategiile nu pot adăuga prevederi noi legislative. Ele doar pun în aplicare obiective care au fost asumate deja la nivel național și la nivel european”, a explicat Buzoianu. „Noi o să depunem amendamente, inclusiv la Camera Deputaților, pentru a îndrepta aceste amendamente care au fost adoptate astăzi într-un mod absolut aberant la Senat. Riscul este. Eu sper să nu se întâmple și eu sper ca România să-și obțină în continuare miliardul de euro în urma adoptării acestei strategii”, a declarat Diana Buzoianu.
Botoșaniul, la putere! Europenele de la Varese de canotaj, dominate de sportive din orașul lui Valeriu Iftime

Canotajul românesc a finalizat Campionatele Europene de la Varese, Italia, pe primul loc în clasamentul pe medalii. Bilanțul e unul fabulos: 8 medalii dintre care 6 de aur, una de argint și una de bronz. Interesant este că 8 dintre sportivii medaliați provin din județul Botoșani: Simona Radiș, Mugurel Semciuc, Claudiu Neamțu, Fabrizio Scripcariu, Geanina Juncanariu, Iulia Bălăucă, Andrada Moroșanu și Andrei Vatamaniuc. Chiar dacă echipa de fotbal, patronată de Valeriu Iftime, e mândria județului, recentele performanțe din canotaj schimbă ierarhia. Deși este asimilată Botoșaniului, Elisabeta Lipă, fosta mare canotoare, actual președinte al FR de Canotaj, s-a născut în localitatea Siretul, județul Brașov. Cu toate acestea există legături cu județul Botoșani: a crescut și a copilărit în localitatea Cândești, județul Botoșani, în casa bunicilor săi. De asemenea, principala arenă sportivă din municipiu îi poartă numele: Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din Botoșani. „La Varese am trăit fiecare start cu sufletul la gură, fiecare finiş cu lacrimi în ochi şi fiecare medalie cu o mândrie greu de descris. Şase titluri europene şi opt medalii nu înseamnă doar performanţă. Înseamnă ani de muncă, sacrificii, disciplină şi credinţa că România poate fi din nou în vârful Europei. Sunt profund mândră de fiecare sportiv, de fiecare antrenor şi de întregul colectiv care a făcut posibil acest rezultat extraordinar. Aţi demonstrat că atunci când există unitate, caracter şi pasiune, limitele pot fi depăşite. Le mulţumesc tuturor celor care sunt alături de canotajul românesc şi care cred în această generaţie excepţională. Aceste 8 medalii sunt mai mult decât nişte trofee. Sunt dovada că România continuă să scrie istorie pe apă şi că viitorul nostru este unul plin de speranţă”, a declarat Elisabeta Lipă. Elisabeta Lipă participă la evenimentul de lansare pentru prima bază de canotaj din România omologată internațional. Sursă foto: ProSport Cum s-au împărțit medaliile? Aur pentru Simona Radiş şi Adriana Adam (W2-), cu un nou record al Campionatelor Europene Aur pentru Ştefan Berariu şi Florin Lehaci (M2-) Aur pentru echipajul masculin de 8+1 (M8+), primul titlu european al României în această probă Aur pentru echipajul feminin de 8+1 (W8+), după un parcurs impresionant, început cu un nou record al Campionatelor Europene în calificări Aur pentru Marian Enache şi Iulia Bălăucă (Mix2x), primul titlu european al României în această probă Aur pentru echipajul de 8+1 mixt (Mix8+) Argint pentru echipajul de patru rame masculin (M4-) Bronz pentru echipajul de patru vâsle feminin (W4x)