Daniel David ia în calcul plecarea din fruntea Ministerului Educației în 2026

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că există discuții privind o posibilă plecare a sa din funcție anul viitor, subliniind că ar fi corect ca bugetul educației pentru 2026 să fie implementat de un ministru care l-a negociat. Declarația a fost făcută la TVR INFO. Întrebat dacă intenționează să rămână în Guvern până la finalul mandatului premierului Ilie Bolojan, Daniel David a explicat că venirea sa la minister a fost gândită inițial pe termen scurt, pentru a contribui la stabilizarea instituțională și a sistemului educațional. „Eu vă spun sincer, eu am venit cu un orizont de câteva luni până în luna mai când trebuia aşezată instituţia prezidenţială şi stabilizată ţara. Din mai am venit cu ideea că rămân până când începe şcoala, pentru a ajuta trecerea ţării prin evaluările internaţionale că arăta foarte rău ca un ministru al celui mai mare sistem bugetar să plece şi nu ştiam cum o să înceapă şcoala după măsurile fiscal-bugetare. După aceea ideea era că rămân până când Comisia Europeană face evaluarea globală şi o să ne spună că lucrurile sunt ok, fondurile europene nu sunt blocate şi ţara este stabilă. Nu vizez o carieră politică. Cred că mi-am adus contribuția și am tot amânat plecarea de foarte multe ori”, a afirmat ministrul, precizând că în această perioadă reflectează serios la viitorul său mandat. Daniel David a subliniat că nu ar fi corect să elaboreze bugetul pentru anul viitor fără a-și asuma continuarea mandatului. „Nu este corect să faci un buget pe un an și apoi să pleci”, a spus ministrul, adăugând că, deocamdată, nu poate oferi un răspuns clar privind plecarea sa, dar confirmă că este un subiect asupra căruia meditează în aceste zile.
E o mașină de făcut bani! Coco Gauff e lider în Topul Forbes cu cea mai mare sumă câștigată, pentru al doilea an consecutiv

Jucătoarea de tenis Coco Gauff (SUA, 21 de ani) este o adevărată mașină de făcut bani, după ce în acest an a reușit să câștige aproximativ 33 de milioane de dolari, câștig de o pune în postura de lider Forbes pentru al doilea an la rând. La începutul acestui an, fostul număr 2 WTA și-a deschis propria agenție de management, iar acum, în baza câștigurilor obținute în 2025, a acumulat a patra cea mai mare sumă de bani din toate timpurile, după totalurile din 2021 ale lui Naomi Osaka (57,3 milioane de dolari) și Serenei Willimans (45,9 milioane de dolari), dar și după propriul câștig din 2024 (34,4 milioane de dolari). Coco Gauff, în prezent locul 3 WTA, este o mașină de făcut bani, după ce în acest an a reușit să obțină aproape aceeași sumă pe care a câștigat-o în anul trecut și se află pe prima poziție în Topul Forbes, pentru al doilea an la rând. Câștigurile lui Coco Gauff vizează atât cele obținute din tenis, cât și pe cele din afara sportului. Potrivit Forbes, pe lângă colaborările cu mărci precum New Balance, Rolex și Bose, Coco Gauff a investit și în liga de baschet feminin Unrivaled și a încheiat un parteneriat cu studioul Religion of Sport pentru a produce proiecte TV, film și digitale. „Pe măsură ce am crescut, nu am mai vrut să fiu doar imaginea unor mărci, ci să fiu chiar marca. Tatăl meu mi-a spus întotdeauna că acesta era planul lui pentru mine când eram mai mică și că depindea de mine dacă voiam să mă alătur sau nu. Când am împlinit 18 ani, am știut că asta era ceva pentru care voiam să lupt”, a declarat Coco Gauff, citată de Tennis. Coco Gauff are în palmares 11 trofee WTA, la simplu, și 10 la dublu. Dintre acestea, trei sunt de Grand Slam: US Open (2023) și Roland Garros (2025), la simplu, respectiv, Roland Garros (2024, la dublu, alături de Katarina Siniakova). În 2024 a câștigat, în premieră, Turneul Campioanelor. Alte jucătoare de tenis în topul câștigurilor Jumătate din cei 20 de sportivi enumerați de Forbes sunt din tenis. Aryna Sabalenka, liderul WTA, a reușit în acest an să câștige 30 de milioane de dolari, iar Iga Swiatek, locul 2, a urmat-o, cu 25,1 milioane de dolari. Pe listă se mai află Zheng Qinwen, cu 21 de milioane de dolari. Madison Keys, campioana de la Australian Open 2025, Naomi Osaka, Elena Rybakina, câștigătoarea Turneului Campioanelor, și Jessica Pegula au intrat în Top 10, iar Amanda Anisimova și Jasmine Paolini ocupă locurile 11, respectiv 17. Rybakina a intrat în acest top cu un câștig total de 12,5 milioane de dolari, iar cea mai mare parte provine din premiul obținut după ce s-a impus la Turneul Campioanelor, 5,235 milioane de dolari.
Fost președinte al CCR: Referendum pe profesii nu există în România și nu poate fi organizat legal

„În România, conform Constituției și legislației, există două feluri de referendum. Un referendum la nivel național, pe care îl poate provoca președintele după consultarea Parlamentului – și așa trebuie ținut minte – și prin care poate chema poporul să se exprime cu privire la o problemă de interes național. Și mai există referendumul de interes local, organizat în unitățile administrativ-teritoriale, în comune, orașe, județe”, a explicat Augustin Zegrean. Acesta a subliniat că legislația românească nu permite organizarea unor referendumuri dedicate unor categorii profesionale. „Deci nu avem, spre regretul președintelui probabil, referendum pe meserii. Nu avem așa ceva în România. Nu știu cum au gândit cei de la Cotroceni să facă acest referendum, dar nu este posibil, n-au cum”, a declarat fostul președinte al CCR. Zegrean a arătat că nici o eventuală consultare a judecătorilor nu poate lua forma unui referendum și nu poate produce efectele dorite de șeful statului. „Nu poți să întrebi judecătorii dacă lucrează din interesul țării sau din interes propriu. Dacă președintele vrea o consultare în rândul judecătorilor, nu o poate face ca referendum”, a precizat acesta, amintind că „Consiliul Superior al Magistraturii asigură, în primul rând, independența judecătorului, pentru asta a fost înființat”. Fostul președinte al Curții Constituționale a mai explicat că, potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi revocat în ansamblu. „Pot fi revocați judecători sau membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, dar procedura este foarte complicată, foarte greoaie. După cum am socotit eu, ar dura cam un an de zile o procedură de eliminare din funcție a unui judecător”, a afirmat Zegrean, subliniind că „să-i scoți pe toți de acolo de urgență, cum spune președintele, nu este posibil, dacă respectă legile”. În opinia sa, singura alternativă ar fi modificarea legislației, cu riscuri majore. „Nu știu unde se va ajunge”, a avertizat Zegrean. Zegrean: Nicușor Dan, membru al CSM, potrivit Constituției, „dar fără drept de vot” Referindu-se la întâlnirea de la Cotroceni pe această temă, fostul președinte al CCR a spus că aceasta „este informală, este în afara Constituției, este în afara legii”. El a reamintit că președintele României este, potrivit Constituției, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, „dar fără drept de vot”. Întrebat dacă demersurile șefului statului pot fi considerate o ingerință politică în justiție, Augustin Zegrean a răspuns tranșant: „Președintele este un om politic, din câte știu eu. Atribuțiile președintelui sunt prevăzute în Constituție. Poate să facă exact cât scrie acolo. Nici mai mult, nici mai puțin. Nimeni nu-i poate da alte atribuții decât Constituția”.
Ce face acum Alexandra King, femeia cu care Ilie Năstase s-a căsătorit în SUA, la o nuntă cu Donald Trump invitat

Actrița Alexandra King, a doua soție a fostului tenismen român Ilie Năstase, are cum 73 de ani și duce o viață liniștită în Statele Unite ale Americii. Ilie Năstase (79 de ani), primul lider al clasamentului ATP, a avut cinci căsnicii de-a lungul timpului, extrem de mediatizată fiind cea cu americanca Alexandra King. Asta și prin prisma faptului că la nunta celor doi a fost prezent Donald Trump, actualul președinte al SUA, care a avut o relație apropiată cu Năstase. Alexandra King, fosta soție americană a lui Ilie Năstase, nu îl mai simpatizează pe Donald Trump, deși l-a avut invitat la nuntă Ilie Năstase și Alexandra King s-au căsătorit în 1984, la doi ani după divorțul tenismenului de fotomodelul belgian Dominique Grazia. Nunta a avut loc în SUA și a reunit numeroase celebrități printre invitați, inclusiv pe Donald Trump. Interesant este că Alexandra King nu îl mai simpatizează pe Donald Trump, fiind o susținătoare a democraților și, inclusiv, a fostului președinte Joe Biden, așa cum reiese din postările sale de pe Instagram. Ilie și Alexandra au fost căsătoriți până în 2002 și în timpul mariajului au adoptat doi copii, pe Nicholas și Charlotte. Actrița americană a ales să păstreze numele fostului soț, iar în prezent o cheamă Alexandra King-Năstase. Ce căsnicii a mai avut Ilie Năstase După ce a divorțat de Alexandra King, marele tenismen român a luat-o de soție pe Amalia Teodorescu, dar nici această căsnicie nu avea să reziste prea mult (2004-2010). A patra parteneră de viață a lui Năstase a fost Brigitte Sfăt, în perioada 2013-2018, iar actuala soție este Ioana Simon, cu care Ilie se află acum în pragul divorțului. Pe lângă Nicholas și Charlotte, copiii adoptați în căsnicia cu Alexandra King, Ilie Năstase mai are două fiice din mariajul cu Amalia, Alessia și Emma, precum și o fiică cu prima soție, Dominique Grazia, pe nume Nathalie.
Tudorel Toader: Președintele a făcut o declarație politică fără nicio finalitate juridică

„Președintele a făcut o declarație politică fără nicio finalitate juridică. Președintele nu poate organiza referendum în cadrul magistraților. Președintele poate să inițieze referendum de interes național. Sunt decizii ale Curței Constituționale care spun că președintele are competența exclusivă de a stabili problemele de interes național. Iar justiția, organizarea, funcționarea ei este o problemă de interes național. Însă, ceea ce a spus președintele, că CSM-ul pleacă acasă de urgență, este absolut imposibil fără revizuirea Constituției. Ori, revizuirea Constituției presupune o procedură complicată, noi avem o Constituție semirigidă și nu o putem face de azi pe mâine, imediat după sărbători”, spune la Digi24 Tudorel Toader. Fostul ministru al Justiției afirmă că „rezultatul acestei consultări poate sta la baza unei inițiative legislative eventual de modificare a legii privind organizarea CSM-ului, care e altceva”: „CSM-ul este o autoritate de rang constituțional. Nu poate să plece acasă fără revizuirea Constituției”. Întrebat dacă declarația lui Nicușor Dan reprezintă, așa cum a transmis CSM, o ingerință politică în treburile justiției, Toader a spus: „Nu că ar fi, chiar este. Simplu fapt că președintele vrea să fie jucător, am înțeles, dar trebuie să joace pe terenul Constituției, în limitele, în exigențele Constituției. Președintele poate să participe la lucrările CSM-ului, când participă conduce, dar respectându-și mandatul, respectându-și competențele. (…) Președintele poate să inițieze un referendum de interes național pe tema justiției și atunci se respectă procedura din legea specială a referendumului, se respectă procedura de revizuire a Constituției, care este cu totul altceva decât o declarație intempestivă că dacă voi consulta membrii corpului magistraților, CSM-ul pleacă acasă. Pe lângă faptul că întrebarea aceea care i-a fost prefigurată, dacă CSM-ul slujește un interes public sau de grup, este neclară și este neconstituțională la rândul ei. În referendum întrebarea trebuie să fie clară, ca alegătorul votantul să înțeleagă exact mesajul și nu judecăți de valoare”, încheie Tudorel Toader. Președintele Nicușor Dan a anunțat că va organiza un referendum în rândul magistraților pentru a afla dacă Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau în interiorul unui bresle. Nicușor Dan a anunțat că, pentru a clarifica aceste aspecte, va organiza în ianuarie un Referendum în cadrul Corpului Magistraților, în cadrul căreia va exista o singură întrebare esențială: „Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. „Dacă magistrații vor decide că CSM acționează în interes public, vom continua discuțiile legislative și tot ceea ce am planificat. Dar dacă, însă, magistrații în majoritatea lor, vor spune că Consiliul Superior al Magistraturii nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei, atunci Consiliul Superior al Magistraturii va pleca de urgență”, a spus președintele.
Legendara campioană olimpică s-a simțit trădată de români: Asta spunea lumea atunci

Marea campioană Ana Maria Brânză a povestit cum s-a simțit dezamăgită de români după ce a fost acuzată de aceștia că a ratat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing. Ulterior, la mulți ani distanță, legendara sportivă a luat din nou argintul la Olimpiada de la Tokyo, dar lumea nu a mai fost atât de dură cu ea, făcându-o să tragă concluzia ca asta „spune multe despre noi, ca oameni”. Ana Maria Brânză, dezamăgită de români: „Spune multe despre noi” Scrimera Ana Maria Brânză a dezvăluit că s-a simțit dezamăgită de români după ce i s-a reproșat în spațiul public că a rata aurul la JO de la Beijing din 2008. La 13 ani distanță, fosta mare sportivă a câștigat din nou argintul la proba individuală de floretă la Olimpiada de la Tokyo, dar compatrioții nu au mai taxat-o atât de virulent, făcându-o să tragă concluzia ca asta „spune multe despre noi, ca oameni”. „La Beijing, lumea spunea că Ana Brânză ‘a pierdut aurul’. După Tokyo, au fost mult mai puțini cei care au văzut lucrurile așa. Diferența asta, la 13 ani distanță, spune multe despre noi, ca oameni. Pentru mine, medalia de la Beijing a fost momentul în care am urcat pentru prima oară pe podiumul olimpic și mi-am promis că voi face tot ce ține de mine ca să revin acolo. La Tokyo, în schimb, a fost cea mai muncită medalie a mea, cea pentru care a trebuit să mă reconstruiesc, să mă reinventez, să mă străduiesc mai mult ca niciodată. Ambele sunt perfecte în felul lor. Nu pot spune că nu mi-ar fi plăcut aurul, dar cred sincer că sportul m-a răsplătit, uneori, chiar m-a răsfățat”, a spus Ana Maria Brânză, la iAMSport. Foto: Sport Pictures Aur cu echipa la Rio Ana Maria Brânză a ratat aurul la individual, însă a reușit până la urmă să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice. S-a întâmplat în 2016, la Olimpiada de la Rio, atunci când împreună cu ale sale colege Loredana Dinu, Simona Gherman și Simona Pop au câștigat aurul în proba pe echipe la floretă. Tricolorele au învins în ultimul act la competiția sud-americană naționala similară a Chinei, scor 44-38.
Prima reacție din CSM după declarațiile lui Nicușor Dan: Referendumul în Justiție este un demers absolut inacceptabil

Judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a criticat dur declarațiile președintelui Nicușor Dan privind organizarea unui referendum în Justiție, catalogându-le drept „absolut inacceptabile în orice stat democratic”. Ene a subliniat că nu există niciun temei legal care să permită președintelui organizarea unui „referendum în cadrul corpului magistraților” pentru revocarea membrilor CSM. Potrivit judecătorului, o astfel de acțiune ar încălca grav principiul separației puterilor în stat, comparând ipotetic situația cu un referendum organizat de Justiție pentru demiterea Președintelui sau dizolvarea Parlamentului. Membrii CSM pot fi revocați doar prin decizia Adunărilor Generale ale judecătorilor, precizează Ene, iar orice inițiativă individuală, chiar din partea Președintelui țării, nu are nicio competență în acest sens. Judecătorul a mai atras atenția că demersuri de tip plebiscitar, precum cel propus de Nicușor Dan, riscă să erodeze statul de drept și să creeze dezamăgire în rândul magistraților, dat fiind că din 885 de semnatari ai unei petiții pe tema libertății de exprimare, doar 20 au dorit să se întâlnească cu președintele. „Așadar, pe când un referendum pentru a stabili dacă Guvernul, Parlamentul și Preşedintele României se mai bucură de susținerea poporului? Asemenea declarații și demersuri sunt absolut inacceptabile în orice stat democratic. Dacă vrem ca România să rămână un stat de drept și membru al UE, trebuie să ne menținem respectul pentru independența Justiției și separația puterilor în stat”, a concluzionat Alin Ene. Nicușor Dan anunță un Referendum în Corpul magistraților Președintele Nicușor Dan a anunțat că va organiza un referendum în rândul magistraților pentru a afla dacă Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau în interiorul unui bresle. Nicușor Dan a anunțat că, pentru a clarifica aceste aspecte, va organiza în ianuarie un Referendum în cadrul Corpului Magistraților, în cadrul căreia va exista o singură întrebare esențială: „Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. „Dacă magistrații vor decide că CSM acționează în interes public, vom continua discuțiile legislative și tot ceea ce am planificat. Dar dacă, însă, magistrații în majoritatea lor, vor spune că Consiliul Superior al Magistraturii nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei, atunci Consiliul Superior al Magistraturii va pleca de urgență”, a spus președintele.
Sorana Cîrstea le-a atras atenția reprezentanților WTA, după o declarație despre Rafael Nadal

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 43 WTA) l-a menționat pe Rafael Nadal în timpul unui interviu, iar declarația româncei nu a trecut neobservată de Asociația Tenisului Feminin (WTA). Sorana Cîrstea a mărturisit că atitudinea lui Rafael Nadal (39 de ani, fost lider ATP) a reprezentat o importantă sursă de inspirație pentru ea, ajutând-o să înțeleagă că fiecare punct trebuie jucat ca și cum ar fi ultimul. Totodată, Cîrstea a explicat că, odată cu maturizarea sa ca jucătoare, a realizat care sunt lucrurile care contează cu adevărat în cariera unei tenismene. Sorana Cîrstea, declarație uimitoare despre Rafael Nadal: „El nu juca meciuri, juca puncte” Declarația făcută de Sorana Cîrstea în cadrul podcastului Tennis Insider Club, realizat de fosta ei colegă, Caroline Garcia, i-a impresionat pe reprezentanții WTA. Forul mondial a preluat clipul cu pe contul oficial de Instagram: „Uită-te la Nadal! El nu juca meciuri, el juca puncte. Fiecare punct în parte! Este intensitate de o mie la sută. Uneori nici nu ar trebui să știi scorul. Trebuie să joci fiecare punct la maximum. Iar mai târziu, în cariera mea, am reușit să fac această schimbare și să joc în felul acesta. Este mult mai plăcut. Să te concentrezi pe lucrurile pe care le poți controla: antrenamentele, încălzirea, rutinele, alimentația, odihna, lupta. Acesta este unul dintre lucruri, da. Când intri pe teren, lupți! Nu contează cum te simți în ziua respectivă. Și acesta este încă un lucru pe care l-am învățat: nu trebuie să joc de 10 din 10 ca să câștig un meci. Uneori, un șapte este mai mult decât suficient”, a spus Sorana Cîrstea. Jucătoarea română se pregătește să ia cu asalt ultimul sezon al carierei și al 20-lea pentru ea în circuitul de tenis profesionist. Primul turneu la care va evolua Sorana în 2026 va fi cel de la Brisbane (Australia), în perioada 4-11 ianuarie.
Protest la Cotroceni în ziua consultărilor pe Justiție. Declic anunță protestul colind: Colindăm, justiția să reparăm!

Potrivit organizatorilor, acțiunea va avea loc luni, 22 decembrie, începând cu ora 9:30, în fața Palatului Cotroceni, sub sloganul „Colindăm, justiția să reparăm!”. Protestul este gândit ca o formă pașnică și simbolică de presiune civică, în contextul dezbaterilor tot mai intense privind disfuncționalitățile din sistemul judiciar. Consultările pe Justiție și acuzațiile privind tergiversarea marilor dosare Protestul are loc în aceeași zi în care Administrația Prezidențială a anunțat discuții cu magistrații, pe fondul dezvăluirilor recente despre mecanismele prin care dosare importante de corupție sunt tergiversate până la prescripție sau sunt blocate. Declic susține că aceste practici afectează grav statul de drept și încrederea publicului în Justiție, motiv pentru care societatea civilă trebuie să rămână vigilentă și activă. Mesaje de solidaritate pentru magistrații care vorbesc public Pe durata consultărilor de la Cotroceni, participanții la „protestul colind” vor afișa și transmite mesaje de solidaritate cu magistrații care au denunțat public problemele din sistem, dar și cu cei care vor participa luni la discuțiile cu președintele Nicușor Dan. Organizatorii afirmă că acțiunea este menită să le ofere sprijin moral celor care aleg să vorbească deschis despre presiunile și atacurile la adresa independenței Justiției. Declic: „Tăcerea încurajează capturarea Justiției” Denisa Soare, coordonatoarea acțiunii Declic, atrage atenția asupra rolului președintelui în acest moment sensibil. „Președintele României are datoria morală să transmită un semnal ferm că dezvăluirile despre abuzurile din Justiție nu vor fi ignorate. Tăcerea și lipsa de reacție îi încurajează pe cei care vor să captureze sistemul. Fără o intervenție clară și coordonată din partea decidenților, riscul de a pierde independența Justiției devine real și iminent”, spune ea. Protestul de la Cotroceni, parte dintr-o mobilizare civică mai amplă „Protestul colind” de la Cotroceni vine în continuarea altor acțiuni civice recente, precum coregrafia din Piața Victoriei „Bolojan, te sună România!” și inițiativa prin care aproape 200.000 de cetățeni au semnat pentru reformarea Justiției.
Simona Halep, luată prin surprindere în timp ce petrecea o zi liniștită la Dubai. FOTO

Simona Halep (34 de ani), fost lider WTA, a avut parte de un moment cu totul neașteptat, în timp ce petrecea o zi liniștită la Dubai (Emiratele Arabe Unite). Sesiunile de golf au devenit noua activitate preferată a Simonei Halep, intrând treptat în rutina campioanei. Chiar și în zilele de duminică, la final de săptămână, „Simo” alege să practice acest sport. Dar în complexul de lux de la Dubai unde Halep joacă golf, pot apărea și momente imprevizibile, așa cum reiese din ultima postare a româncei pe Instastory. Simona Halep a trăit un moment cu totul neașteptat, duminică, în timp ce juca golf la Dubai Simona Halep a împărtășit cu fanii ei virtuali o imagine rară, surprinsă în timp ce juca golf la Dubai: o căprioară și-a făcut apariția pe teren, schimbându-i cu adevărat ziua româncei. Momentul a emoționat profund pe sportiva din Constanța, care a adăugat și un emoticon în formă de inimă pentru a-și exprima starea sufletească. Simona este o mare iubitoare de animale și, la un moment dat, le-a povestit fanilor că are mai multe animale de companie, printre care câini și chiar un pește, pe care l-a numit „Nike”. Simona Halep, momente speciale alături de Darren Cahill Simona Halep a atras atenția în ultima vreme cu mai multe momente pe care le-a trăit la Dubai, inclusiv un antrenament special cu vedeta circuitului ATP, Jannik Sinner. De asemenea, săptămâna aceasta, Halep a luat masa cu actualul antrenor al lui Sinner, care a fost un adevărat mentor pentru dubla campioană de Grand Slam. Darren Cahill a ajutat-o pe Simona să ajungă pe locul 1 mondial și să cucerească primul titlu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros 2018. Sportiva noastră a stat 64 de săptămâni în fotoliul de lider mondial, petrecând nu mai puțin de 373 de săptămâni consecutive în Top 10 WTA.