Numele lui Patrick Mouratoglou, menționat de jurnaliștii străini după ce Carlos Alcaraz și-a demis antrenorul

numele-lui-patrick-mouratoglou,-mentionat-de-jurnalistii-straini-dupa-ce-carlos-alcaraz-si-a-demis-antrenorul

Numele lui Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, este pe buzele mai multor oameni după ce Carlos Alcaraz s-a despărțit de mentorul său, Juan Carlos Ferrero. Patrick Mouratoglou a rămas liber de contract, în condițiile în care a încetat colaborarea cu Naomi Osaka în vara acestui an, iar jurnaliștii străini s-au gândit la francez după vestea despărțirii bruște dintre Carlos Alcaraz și Juan Carlos Ferrero. Mouratoglou, care a mai lucrat cu vedete precum Serena Williams, Simona Halep sau Holger Rune, este considerat un „guru” al antrenorilor de tenis, putându-l ajuta pe liderul ATP Alcaraz în această perioadă delicată. Reacțiile străinilor la posibilitatea ca Patrick Mouratoglou să devină antrenorul lui Carlos Alcaraz: „Să ne amintim unde a dus-o pe Simona Halep Cu toate că ziariștii spanioli au anunțat că cel mai bun tenismen al lumii ar urma să îl instaleze ca antrenor principal pe Samuel Lopez, mulți consideră că Alcaraz are nevoie de un tehnician mult mai titrat. Jurnaliștii de la Tennis Letter au abordat într-o notă ironică posibilitatea ca Patrick Mouratoglou să devină noul antrenor al lui Carlos Alcaraz. „Telefonul lui Carlos Alcaraz sună chiar acum”, au scris aceștia în descrierea unei imagini în care Patrick Mouratoglou apare pe ecranul unui telefon. Posibilitatea nu li s-a părut însă nerealistă unor utilizatori ai platformei X: „Nu cred că este o opțiune rea”, a comentat cineva. Alții au fost însă mai critici și au amintit de colaborarea lui Mouratoglou cu Simona Halep: „Hmm… să ne amintim unde a dus asta în cazul Simonei Halep. Și-a atribuit meritele pentru perioada Serenei, dar povestea cu Halep rămâne una tulburătoare”. Carlos Alcaraz ar fi dorit reducerea procentului acordat lui Juan Carlos Ferrero Carlos Alcaraz nu a mai reînnoit contractul cu Juan Carlos Ferrero, antrenorul care l-a pregătit încă de la vârsta de 15 ani, contribuind decisiv la ascensiunea sa formidabilă. Potrivit informațiilor apărute recent în presa din Spania, ruptura ar fi avut la bază aspecte financiare, Carlos nemaidorind să îi ofere antrenorului același procent din premiile câștigate. În același timp, Alvaro Alcaraz, fratele lui Carlos și actual sparring partner din echipa spaniolului, ar fi solicitat un rol mai important: „Alvaro Alcaraz, fratele mai mare al celui mai bun tenismen al planetei, ar putea primi o poziție mai relevantă. Până în prezent, acesta a avut rolul de sparring partner și se bucură de încrederea deplină a lui Carlitos, alături de care călătorește încă de la debutul în circuitul profesionist. Cei doi au petrecut împreună inclusiv ultimele vacanțe, la Miami”, a scris Marca.

Manifestările antisemite au explodat pe rețelele de socializare în ultimele ore. Institutul Elie Wiesel, avertisment după incidentul Vexler și votul pe legea anti-extremism

manifestarile-antisemite-au-explodat-pe-retelele-de-socializare-in-ultimele-ore.-institutul-elie-wiesel,-avertisment-dupa-incidentul-vexler-si-votul-pe-legea-anti-extremism

Potrivit INSHR-EW, pretextul valului de mesaje îl reprezintă reacțiile venite din zona opoziției parlamentare după gestul deputatului Silviu Vexler (reprezentant al comunității evreiești în Parlament), care a rupt în plen un colaj cu mai multe personalități ale culturii române, asociate cu texte sau poziționări antisemite. Momentul a avut loc într-o ședință tensionată, în care inițiatorul proiectului a fost întrerupt și contestat, iar parlamentari ai opoziției au afișat portretele unor autori canonici, transformând dezbaterea într-un conflict simbolic despre „cultură” vs. „propagandă”. Ce s-a întâmplat în plen În timpul dezbaterilor, Vexler a îndepărtat afișul lipit de zona tribunei, iar după ce acesta a fost reaplicat, l-a mototolit și l-a rupt, gest pentru care ulterior și-a cerut scuze. Într-o altă relatare, deputatul a invocat că a fost provocat și intimidat în sală, susținând inclusiv că ar fi fost amenințat, iar incidentul s-a produs într-o atmosferă ostilă. Miza: legea care înăsprește pedepsele pentru extremism și discurs instigator la ură Contextul imediat al disputei este votul asupra legii care modifică cadrul de combatere a extremismului (inclusiv OUG 31/2002) și Legea 157/2018, cu prevederi mai dure pentru organizații și materiale fasciste/legionare/rasiste/xenofobe, precum și pentru negarea sau minimalizarea Holocaustului, inclusiv în mediul online. Camera Deputaților a adoptat proiectul la reexaminare cu 173 de voturi „pentru”, 106 „împotrivă” și 6 abțineri, după ce, anterior, președintele Nicușor Dan retrimisese legea în Parlament. În procedura de reexaminare, Senatul a votat forma transmisă mai departe pe 8 decembrie 2025, potrivit fișei legislative. INSHR-EW: protest în fața Templului Coral, scandări antisemite În mesajul invocat de institut, INSHR-EW mai afirmă că, „ieri”, de Ziua Minorităților Naționale din România (marcată anual pe 18 decembrie), un grup de protestatari s-ar fi strâns în fața Templului Coral din București, iar în filmări publicate online s-ar fi auzit huiduieli și scandări antisemite, inclusiv „afară cu voi!”. Institutul consideră că transformarea reprezentantului comunității evreiești într-o țintă a unei campanii de ură cu instigări explicite are efect de intimidare asupra întregii comunități și cere autorităților „maximă responsabilitate”, subliniind că solidaritatea publică în astfel de momente este „testul maturității” societății.

O tenismenă din Franța susține că i s-au oferit bani pentru a pierde în România: a întâlnit-o pe jucătoarea accidentată de Toto Dumitrescu

o-tenismena-din-franta-sustine-ca-i-s-au-oferit-bani-pentru-a-pierde-in-romania:-a-intalnit-o-pe-jucatoarea-accidentata-de-toto-dumitrescu

Jucătoarea franceză de tenis Marine Partaud (31 de ani) reclamă faptul că a fost contactată de mafia pariurilor chiar la un turneu desfășurat în România! Partaud a făcut declarațiile în contextul unei anchete de amploare legată de meciuri trucate, aflată în plină desfășurare. Fosta ocupantă a locului 371 WTA susține, într-un interviu acordat jurnaliștilor francezi de la RMC, că a fost interpelată de un bărbat în România, iar acesta i-a oferit 1.000 de euro în schimbul pierderii unui singur game. Partaud a participat la un singur turneu în țara noastră în ultimele 7 sezoane, desfășurat la Brașov, în anul 2022, unde a întâlnit-o pe Ilinca Dalina Amariei, jucătoarea implicată în acest an în accidentul cu Toto Dumitrescu. Franțuzoaica a mai venit în România și la o competiție WTA, desfășurată la București, în 2018, unde a pierdut contra Elenei Rybakina în primul tur. O franțuzoaică declară că i s-a cerut să trântească game-ul la un turneu disputat în România: „Îți dau 1.000 de euro cash” Potrivit informațiilor publicate vineri, 19 decembrie, de sursa citată, mai mulți jucători de tenis au fost plasați în arest la domiciliu, în urma unei vaste anchete legată de trucarea meciurilor în tenisul profesionist.  Rețeaua ar fi compusă din indivizi care au convins jucători sau jucătoare să piardă meciuri sau game-uri. Țintele lor nu sunt vedete din tenisul mondial, ci sportivi vulnerabili, slab clasați, care se luptă să supraviețuiască în tenis. Aceștia nu au sponsori, nu au antrenori permanenți și își plătesc singuri toate cheltuielile. Iar Marine Partaud a confirmat existența acestui fenomen, oferind drept exemplu un episod petrecut în România. „Știu că, la un moment dat, am fost abordată în România, la un turneu, unde un tip mi-a spus: «Dacă pierzi primul game, îți dau 1.000 de euro cash la ieșirea de după meci, în spatele clubului». După aceea m-am gândit că nu e posibil. 1.000 de euro, din păcate, era suma pe care o câștigam dacă luam tot turneul. Mi s-a părut absurd”, a declarat ea. „Înțeleg că unii jucători sau jucătoare pot ceda tentației, pentru că 1.000 de euro este o sumă enormă”, a adăugat Partaud. Marine Partaud a învins-o pe Ilinca Amariei în primul tur, apoi a pierdut contra unei alte românce Este clar că turneul la care face referire Marine Partaud a fost de nivel ITF, iar indiciile conduc către competiția de la Brașov. Sportiva din Franța a învins-o pe Ilinca Amariei (23 de ani) cu 7-6(0), 6-4 în runda inaugurală, pierzând în faza următoare contra unei alte românce, Ștefania Bojică (20 de ani), scor 6-2, 7-5. Ancheta în care trei jucători de tenis au recunoscut deja faptele este desfășurată de Serviciul Central pentru Curse și Jocuri din cadrul Direcției Naționale a Poliției Judiciare din Franța. Această instituție se ocupă cu destructurarea rețelelor de trucare de meciuri. „Ne bazăm pe informatori, pe informații primite, pe denunțuri. Uneori apar rezultate surprinzătoare, care ne determină să verificăm dacă nu a existat un act de corupție. Există și pariuri atipice, care ridică semne de întrebare privind o posibilă corupție sportivă. Analizăm fluxurile financiare, convorbirile telefonice, schimburile dintre corupători și cei corupți, orice element care poate fi folosit pentru a-i prinde pe vinovați”, a explicat comisarul general Stephane Piallat.

Bolojan, despre Revoluția din 1989: Sunt recunoscător celor care au ieșit în stradă / Experiența sa ca student la Timișoara

bolojan,-despre-revolutia-din-1989:-sunt-recunoscator-celor-care-au-iesit-in-strada-/-experienta-sa-ca-student-la-timisoara

În decembrie 1989 actualul premier Ilie Bolojan era student în anul II la facultatea de Mecanică. Acesta a mărturisit, că, deși a ieșit în stradă, nu a cerut certificat de revoluționar. „Eram student la Timișoara. (…) Eram anul 2, la facultatea de mecanică, am prins 17 decembrie la Timișoara, în Maria, dar nu mi-am scos certificat de revoluționar”, a declarat Ilie Bolojan, în cadrul unui interviu pentru Cotidianul.  Potrivit lui Bolojan, studenții au fost în Timișoara până în data de 20 – 21, când a fost evacuat Complexul Studențesc. „Când faci anumite lucruri, nu cred că te gândești că vei lua o pensie după aceea, nu le faci pentru asta. (…) O faci pentru că crezi în ceva, vrei ceva, pentru că nu ți se pare în regulă ceea ce se întâmplă și pentru libertățile tale. Este șocant pentru un tânăr să vadă că, într-un sistem opresiv, sunt oameni care au curajul să strige și te trag după ei”, a recunoscut Ilie Bolojan.  Bolojan: ’89 era un fel de apogeu al comunismului ceaușist în România Ilie Bolojan a declarat că anul 1989 a fost un apogeu al comunismului ceaușist în România. Acesta s-a declarat recunoscător pentru toți cei care au ieșit în stradă. „Gândiți-vă că în 89 era un fel de apogeu al comunismului ceaușist în România. Eu sunt recunoscător celor care au ieșit în stradă și pentru mine ceea ce s-a întâmplat în ’89 este o Revoluție. Ce s-a întâmplat după aceea, sigur, se poate discuta, dar oamenii care au ieșit în stradă, în Timișoara, în București și în alte părți, pur și simplu au ieșit pentru libertate”, a declarat Ilie Bolojan.

Simona Halep le-a arătat fanilor preparatul care nu îi lipsește de pe masa de sărbători

simona-halep-le-a-aratat-fanilor-preparatul-care-nu-ii-lipseste-de-pe-masa-de-sarbatori

Simona Halep (34 de ani), dublă campioană de Grand Slam și cea mai titrată jucătoare din istoria tenisului feminin românesc, a intrat deja în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Simona Halep le-a dezvăluit fanilor care este preparatul ei favorit pentru masa tradițională de sărbători, dar și ce gen de muzică ascultă în această perioadă specială. Sportiva, retrasă din activitate în luna februarie a acestui an, s-a bucurat întotdeauna de sărbătorile de iarnă, pe care le petrece de obicei în România, alături de cei apropiați. Panettone, desertul care nu lipsește de pe masa Simonei Halep de sărbători Într-un story creat vineri pe pagina ei oficială de Facebook, Simona Halep le-a arătat fanilor un preparat pe care mulți îl consumă de sărbători: Panettone! Desertul preferat de „Simo”, cozonacul tradițional italian, originar din Milano, este dulce, pufos, cu formă de cupolă, bogat în ouă, unt, stafide și fructe confiate. Panettone crește de trei ori și este nelipsit de la mesele de Crăciun, cu toate că în prezent se consumă tot mai des pe parcursul anului, având și variante cu ciocolată, fistic sau creme. Simona Halep a intrat în atmosfera Crăciunului ascultând o melodie a Elenei Gheorghe Din story-ul postat de Simona Halep mai reies și alte detalii interesante: fostul lider WTA savurează un pahar de suc de portocale și ascultă melodia „De Crăciun”, interpretată de Elena Gheorghe, în timp ce se bucură de desertul italian. Cu o zi înainte, joi, Halep s-a răsfățat din punct de vedere culinar la un restaurant din Dubai, unde a apărut alături de fostul său antrenor, australianul Darren Cahill. De această dată, Simona Halep a ales un meniu pe care, în perioada în care concura în circuitul profesionist, îl evita: un burger și o băutură carbogazoasă, un detaliu care a scos în evidență faptul că românca nu mai respectă aceleași restricții alimentare ca în timpul carierei.

Orban: Coaliția nu va rezista până în 2028, PSD are un comportament incorect

orban:-coalitia-nu-va-rezista-pana-in-2028,-psd-are-un-comportament-incorect

Fostul premier Ludovic Orban acuză PSD de comportament incorect față de partenerii de guvernare. Ludovic Orban crede că „a pierdut toată coaliția, în ansamblu, din cauza lipsei de corectitudine a PSD în raport cu partenerii de guvernare”. El consideră că „practic, dacă PSD continuă felul ăsta de raportare la coaliție, coaliția riscă să se distrugă. Nu o să mai suporte partenerii de guvernare această atitudine ostilă”. Întrebat ce alternative ar fi, fostul prim-ministru a răspuns: „Sunt, să scoată PSD de la guvernare, se poate guverna și cu Guvern minoritar, eu sunt exemplul în viață încă de om care a condus un Guvern minoritar”. Orban: sunt incapabili să înțeleagă situația Întrebat dacă actuala coaliție va rezista până la rotativa premierilor din 2027, Ludovic Orban a răspuns: „Sunt sceptic, nu cred că PSD își va modifica comportamentul, sunt incapabili să înțeleagă situația în care se găsește România și mai ales să-și schimbe năravurile, vechile năravuri”. „Sincer, m-ați întrebat, vă răspund sincer, nu cred că această coaliție va dura până în 2028”, a declarat Orban.

Performanță uriașă pentru România: patru medalii de argint la Campionatul European de Box Under 17

performanta-uriasa-pentru-romania:-patru-medalii-de-argint-la-campionatul-european-de-box-under-17

România a reușit o performanță uriașă la Campionul European de Box Under 17 care s-a desfășurat în Germania, unde a cucerit patru medalii de argint și două de bronz, una dintre cele de argint fiind obținută în competiția feminină, atingând obiectivul propus pentru această ediție a Europenelor de juniori. Iuseim Birhan-Pasa (categoria 46 de kg), Denis Alexandrescu (categoria 50 kg), Florin Ulmeanu (categoria 63 de kg) și Timea Andreea Țapu (categoria 75 de kg) sunt cei care au câștigat argint european, iar Mădălin Călugăr (categoria 48 kg) și Raian-Nicholas Cola (categoria 54 kg) sunt cei medaliați cu bronz. Pugiliștii care au luptat în ziua finalelor au fost susținuți și de Adriana Stănescu, ambasadorul României în Germania, care a ținut să-i felicite pentru ce au reușit la această ediție a Europenelor pentru juniori. România a fost la numai un pas de a cuceri aur la Campionatul European de box Under 17, unde a avut patru sportivi, dintre care trei au fost în competiția masculină. După o calificare spectaculoasă în finală, Iuseim Birhan-Pasa (categoria 46 de ani) s-a luptat în finală cu Gardash Rahimov (Azerbaijzan), dar a pierdut cu 2-3. Denis Alexandrescu (categoria 50 de kg) a fost învins, categoric, 0-5, de irlandezul Kristian Jubani. Tot categorică a fost și înfrângerea lui Florin Ulmeanu (categoria 63 de kg), care s-a luptat cu maghiarul Istvan Czifra. La feminin, în finala categoriei 75 kg, Timea Andreea Țapu a luptat cu Vasylyna Olasiuk (Ucraina), care s-a impus cu 5-0. Medaliile de bronz pentru lotul României au fost obținute de Mădălin Călugăr (categoria 48 kg), care a trecut de Ali Aliyev (Azerbaijzan), respectiv de Raian Cola (categoria 54 kg), care a câștigat cu germanul Calvin Mattern. România a participal cu 24 de sportivi, 12 la masculin și 12 la feminin. „Suntem o echipă solidă, ambițioasă, cu spirit de luptă” La finală a asistat și ambasadorul României în Germania, Adriana Stănescu. „Efortul și performanțele obținute de sportivii români sunt întotdeauna meritorii și ne bucurăm ca în calitate de diplomați ai României să le putem fi aproape atunci când participă la competiții internaționale. Este un gest de normalitate, care vine din mândria de a fi român și încrederea în puterea tinerei generații de a duce mai departe realizările noastre”, a declarat Adriana Stănescu, ambasadorul României, citat de Federația Română de Box. De altfel, prezența diplomatului a fost apreciată și de Georgian Anghel, unul dintre antrenorii lotului național de juniori. „Ne-a onorat prezența doamnei ambasador și vorbele calde ale Excelenței sale. Suntem bucuroși că am reușit să arătăm la această competiție că suntem o echipă solidă, ambițioasă, cu spirit de luptă și de sacrificiu pentru culorile țării”, a transmis Georgian Anghel. Staff-ul lotului României a fost format din Zarif Radu, Valentin Anghel și Georgian Anghel. Deși rezultatele sunt departe de cele obținute în urmă cu mai mulți ani, actualul lot a reușit să își atingă obiectivele propuse pentru Europenele din 2025, obținerea a 1-2 medalii și 1-2 locuri 5.

Noapte furtunoasă la Bruxelles. Macron: Va trebui să vorbim cu Vladimir Putin

noapte-furtunoasa-la-bruxelles.-macron:-va-trebui-sa-vorbim-cu-vladimir-putin

Președintele francez le-a spus reporterilor că „este util” ca europenii să vorbească cu liderul rus Vladimir Putin. „Cred că noi, europenii și ucrainenii, trebuie să găsim un cadru pentru a angaja o discuție în forma cuvenită”, a spus Emmanuel Macron, potrivit Politico. Președintele Franței a adăugat că europenii nu ar trebui să permită ca negocierile să fie conduse exclusiv „de intermediari”. Declarația sa vine în contextul în care discuțiile de pace intermediate de SUA par să evolueze. Acestea au luat avânt după o întâlnire de la Berlin, de săptămâna aceasta, în care s-a vorbit și despre garanțiile de securitate pentru Kiev. „Va trebui să vorbim cu Vladimir Putin”, a fost concluzia lui Macron. La finalul discuțiilor de la Bruxelles, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat optimistă. „Am obținut un acord prin care putem satisface nevoile de finanțare ale Ucrainei pentru următorii doi ani. Comisia a propus două soluții; ambele solide din punct de vedere juridic, ambele fezabile din punct de vedere tehnic… statele membre au decis să sprijine împrumuturile UE de pe piețele de capital… vom face acest lucru pe baza unei cooperări consolidate”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 90 de miliarde de euro pentru Ucraina Acordul de la Bruxelles a fost obținut la capătul unor discuții care au ținut 15 ore. Participanții la summit-ul UE au ajuns la un consens privind un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. „Decizia de a acorda Ucrainei un sprijin de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026-2027 a fost aprobată. Am promis, am realizat”, a scris președintele Consiliului European, António Costa, pe X. Summit-ul UE de la Bruxelles s-a încheiat după miezul nopții fără un acord privind utilizarea activelor rusești înghețate, a anunțat anterior un oficial UE. Miza discuțiilor a fost uriașă. În statele UE sunt „înghețate” aproximativ 200 miliarde de euro aparținând băncii centrale a Rusiei. Cea mai mare parte se află în Belgia. Propunerea discutată și respinsă ar fi transformat aceste fonduri, direct sau prin mecanisme de garanție, într-un „împrumut de reparații” pentru Kiev. Varianta a fost analizată deoarece ucrainenii riscă să rămână fără bani începând de la jumătatea lui 2026, conform evaluărilor folosite în timpul negocierilor. Până la urmă, liderii UE au ales soluția de finanțare temporară pe termen mediu. Ei vor „să acorde un împrumut Ucrainei… pe baza împrumuturilor UE de pe piețele de capital, susținute de marja de manevră a bugetului UE”.

Campioana olimpică s-a trezit singură în fața celei mai grele provocări din viață. Ce decizie a luat

campioana-olimpica-s-a-trezit-singura-in-fata-celei-mai-grele-provocari-din-viata.-ce-decizie-a-luat

Ana Maria Brânză, una dintre emblematicele figuri ale sportului românesc din ultimele două decenii, a dezvăluit cum s-a simțit cea mai mare provocare a vieții sale. Campioana olimpică la scrimă admite că retragerea a fost foarte dificilă. După ce a cucerit aurul olimpic la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, Ana Maria Brânză a devenit una dintre cele mai importante figuri ale sportului românesc pe plan internațional. Sportiva a mai câștigat medalii și la JO 2008, de la Beijing, precum și la JO 2021, de la Tokyo. Ana Maria Brânză, dezvăluiri despre provocarea retragerii din sport După ce a obținut medalia de argint în Japonia, Ana Maria Brânză și-a anunțat retragerea la vârsta de 37 de ani, pentru a începe o nouă etapă a vieții sale. Fosta sportivă spune că momentul „zero” a fost unul cu impact major. „A fost o perioadă dificilă, tranziția din cariera sportivă este, cred, una dintre cele mai consumatoare experiențe pentru orice sportiv. Indiferent de nivelul la care ai performanță, în momentul în care te retragi îți pierzi reperele. Este un moment delicat în care ai nevoie de sprijin, dar mai ales de timp ca să înțelegi cine ești dincolo de sală, de teren, de competiție. În clipa în care am realizat că îmi este greu să mă ajut singură am început să caut ajutor. Da, poate pentru unii sună ciudat, dar am simțit că nu am resursele și instrumentele necesare pentru a depăși singură acea etapă. Așa că am început să vorbesc despre ce simțeam. Cu timpul, am înțeles mai multe despre această perioadă de tranziție și am început să acționez în consecință. La trei ani distanță pot spune că sunt într-un echilibru acum, însă, da, a fost o etapă extrem de provocatoare”, a spus Ana Maria Brânză, conform iAMSport. „Cea mai dureroasă înfrângere din cariera mea” Ana Maria Brânză a mai spus că cel mai mare regret al carierei sale este înfrângerea suferită la Jocurile Olimpice de la Londra, din anul 2012. Fosta sportivă a plecat fără medalie din Regatul Unit, ceea ce i-a provocat o mare tristețe. „Fără îndoială, momentul Londra 2012 rămâne cea mai dureroasă înfrângere din cariera mea. Plecasem în Marea Britanie cu un bagaj plin de speranțe și m-am întors îngenuncheată și în lacrimi. După acel episod am înțeles un lucru esențial. Atunci când ești jos, jos de tot, singurul lucru pe care îl poți face este să te ridici, să te scuturi și să mergi mai departe. În sport, pur și simplu nu îți permiți să rămâi acolo. Trebuie să te ridici și să continui drumul performanței”, a mai spus aceasta, conform sursei de mai sus.

Ședință la USR pentru nominalizarea lui Miruță la Apărare și a lui Darău la Economie

sedinta-la-usr-pentru-nominalizarea-lui-miruta-la-aparare-si-a-lui-darau-la-economie

Potrivit USR, Comitetului Politic va vota propunerea ca actualul ministru al Economiei, Radu Miruță, să preia funcția de ministru al Apărării, acesta urmând să ocupe și poziția de vicepremier. Pentru conducerea Ministerului Economiei, este propus senatorul Irineu Darău. Reprezentanții formațiunii susțin că propunerea lui Radu Miruță pentru Ministerul Apărării este una firească „având în vedere rigoarea de care a dat dovadă în activitatea guvernamentală, dar și în contextul implicării sale directe și consistente în implementarea Programul SAFE în România, program de înzestrare a Armatei cu interacțiune între Ministerul Apărării și industria națională de apărare de la Ministerul Economiei”. „În cele șase luni de mandat la Ministerul Economiei, am demonstrat că pot pune o instituție pe direcția corectă, că pot elimina nedreptăți și că știu cum să valorific resursele naturale ale României. Am încredere deplină că succesorul meu va menține această linie, iar eu voi rămâne un sprijin constant în Guvern pentru continuitatea acestor proiecte. În același timp, consider esențial să consolidăm sectorul Apărării, să întărim capacitățile industriale și să modernizăm producția, astfel încât România să fie mai bine pregătită pentru provocările actuale de securitate. Ca vicepremier, mă voi asigura că proiectele pe care le-am început la Ministerul Economiei își urmează foaia de parcurs pe care am gândit-o. Mă simt onorat de această nominalizare și sper să pot arăta că fac treabă bună pentru România, indiferent de sigla instituției pe a cărei poartă intru”, a declarat Radu Miruță. Irineu Darău, propus pentru funcția de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, are o experiență profesională de peste 15 ani acumulată în mediul privat, inclusiv în contexte internaționale, lucrând pentru companii și proiecte complexe din domeniul industrial, financiar și tehnologic. Activitatea sa a inclus arhitectură software, coordonare de proiecte și echipe, precum și colaborarea cu clienți internaționali de anvergură. Din 2020, este senator de Brașov, arată USR. „Sunt onorat și responsabilizat de încrederea pe care colegii din USR mi-o acordă. Îmi asum deplin misiunea de a coordona domeniile complexe de care răspunde acest minister și de a căuta soluții raționale și constructive. Voi continua reformele începute de colegul meu Radu Miruță, voi căuta proactiv soluții pentru industria românească și voi promova o mai bună gestiune a companiilor de stat. Bazându-mă pe experiența mea profesională de 15 ani în dezvoltare software, voi susține digitalizarea accelerată a serviciilor publice esențiale și un parteneriat deschis cu cei mai buni experți români”, a declarat Irineu Darău. Postul de ministru al Apărării a rămas vacant după demisia lui Ionuț Moșteanu. „Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara”, anunțat el. Interimatul a fost asigurat de Radu Miruță.