La 48 de ani, legendarul sportiv e gata să revină în cariera de jucător activ! Singurul obstacol pentru revenirea deceniului

Tom Brady, cel mai mare jucător de fotbal american din istorie, a declarat că este pregătit să revină pe teren. Totuși, fostul mare jucător a precizat care este marele său obstacol în acest sens. Tom Brady, considerat cel mai mare jucător din istoria NFL, a afirmat că la 48 de ani se află într-o formă excelentă pentru a reveni la jocul pe care îl iubește. Totuși, în calitate de acționar minoritar al celor de la Las Vegas Raiders, este imposibil ca Tom Brady să revină ca jucător, conform regulamentului. „Cred că răspunsul ar fi: «Da, sunt pregătit și aș putea să mă întorc, dar nu mă lasă poziția, pentru că sunt proprietar minoritar al Raiders», așa că nu pot reveni ca jucător”, a declarat Tom Brady, potrivit Marca. De asemenea, actualul analist de la FOX Sports a declarat că nu a fost surprins de revenirea lui Philip Rivers, care, după patru ani de inactivitate, a revenit ca fundaș pentru Indianapolis Colts, în ciuda faptului că are 44 de ani. „Dacă Philip s-a antrenat și a făcut ceea ce trebuie, atunci îl vom vedea cu toții în formă maximă și oferind un spectacol grozav împotriva echipei Seattle Seahawks duminica viitoare”, a mai spus Tom Brady.
Anunț important al Ministerului Transporturilor privitor la realizarea unui sector al Autostrăzii Unirii

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat pe Facebook că începe proiectarea pentru încă 47 de kilometri din Autostrada A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț. „Marcăm o nouă etapă importantă pentru Autostrada Unirii-A8: alte două loturi ale autostrăzii care va lega Moldova de Transilvania au, de acum, Ordinele de începere emise. Compania Națională de Investiții Rutiere a emis astăzi, Ordinele de începere pentru încă 47 de kilometri din secțiunea montană a Autostrăzii A8 și a stabilit că, pentru lotul 1C Sărățeni-Joseni (32,4 km) etapa de proiectare va începe din data de 30 martie 2026, iar pentru următorul lot, 1D Joseni-Ditrău (14,4 km) din 12 ianuarie 2026”, a scris Șerban pe rețeaua de socializare. Conform ministrului, contractele de proiectare și execuție pentru cele două loturi au o valoare de aproape 6 miliarde lei și au fost semnate în urmă cu două săptămâni, antreprenori fiind asocieri conduse de constructori din România. Astfel, pentru toți cei 116 kilometri, adică cele patru loturi montane dintre Sărățeni, județul Mureș, și Pipirig, județul Neamț, ale Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț sunt stabilite termenele de începere după cum urmează: -Lotul 1C Sărățeni-Joseni (32,4 km) proiectarea începe din 30 martie 2026 -Lotul 1D Joseni-Ditrău (14,4 km) proiectarea începe din 12 ianuarie 2026 -Lotul 2A Ditrău-Grințieș (37,9 km) proiectarea a început din 30 iunie 2025 -Lotul 2B Grințieș-Pipirig (31,5 km) proiectarea începe din 30 martie 2026. 2026 va fi anul proiectării secțiunii de munte Sărățeni-Pipirig a Autostrăzii Unirii, pe cele patru loturi fiind prevăzute 180 de poduri și viaducte, precum și 38 de tuneluri, a precizat Ciprian Șerban.
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția

Sorana Cîrstea (35 de ani) s-a declarat impresionată după ce a mers în vacanță, împreună cu partenerul ei, Ion Țiriac Jr. (49 de ani), la St. Moritz, considerată cea mai selectă stațiune din Elveția. Stațiunea de renume mondial preferată de cuplul Sorana Cîrstea – Ion Țiriac Jr. se află chiar în inima Alpilor elvețieni, fiind leagănul turismului de iarnă. St. Moritz este o destinație frecventată de milionarii pasionați de schi atât datorită pârtiilor spectaculoase, cât și a evenimentelor sportive de top găzduite aici. Chiar în acest weekend, în celebra stațiune elvețiană are loc etapa de Cupă Mondială la schi alpin, competiție în care Lindsey Vonn a scris istorie, obținând a 83-a victorie a carierei. Sorana Cîrstea, îndrăgostită de St. Moritz: „Am fost în multe locuri, dar acesta este, fără îndoială, preferatul meu” Sorana Cîrstea nu și-a putut stăpâni entuziasmul după ce a schiat și s-a relaxat în orașul situat la aproximativ 1.800 de metri altitudine, pe marginea unui lac alpin: „Am fost în multe locuri, dar acesta este, fără îndoială, preferatul meu”, a scris „Sori” pe Instastory. Sorana nu a ratat ocazia de a vizita și târgul de Crăciun din St. Moritz, fotografiindu-se în fața unui brad superb. Târgul este preferat de familiile regale, celebritățile și schiorii care călătoresc frecvent cu avioanele private. Denumit Glatschin, acest târg de poveste include un patinoar, un „sat gastronomic” cu cofetărie, bar de vin fiert și punch, precum și standuri unde sunt puse în vânzare obiecte de artizanat local, conform Robb Report. Sorana Cîrstea trăiește intens în vacanță, înaintea ultimului ei sezon în circuitul WTA Desigur, principala activitate a Soranei Cîrstea și a fiului miliardarului Ion Țiriac la St. Moritz a fost schiatul, sportiva postând și o fotografie în care apare pregătită să coboare pe pârtie. Cîrstea trăiește intens în vacanța din Elveția, în condițiile în care se pregătește să atace ultimul sezon al carierei în circuitul profesionist de tenis: „Anul viitor va fi al 20-lea an în turneu ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți pe teren și m-au făcut să continui. Acestea fiind spuse, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an în circuit. Când iubești ceva atât de mult, nu e ușor să spui «la revedere». Deocamdată nu este un rămas bun, ci un «ne mai vedem o dată»”, a transmis Sorana Cîrstea, ocupanta locului 43 WTA.
Liderul grupului AUR în ECR s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea

O delegație de europarlamentari din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) a avut privilegiul să fie primită la Palatul Apostolic din Roma de Sfinția Sa Papa Leon al XIV-lea. Eurodeputatul Adrian Axinia, liderul grupului AUR în ECR, a luat parte la întâlnire, unde au fost discutate perspectivele Europei Unite. La eveniment a participat și europarlamentarul Gheorghe Piperea. „A fost o onoare și o mare bucurie să-l întâlnesc pe Sfinția Sa Papa Leon al XIV-lea. Am fost cu atât mai emoționat cu cât această întâlnire a avut loc în Postul Crăciunului, atunci când așteptăm vestea a nașterii Mântuitorului. Chiar dacă sunt creștin-ortodox practicant, visez la momentul Marii Reconcilieri și cred că lucrurile care ne unesc sunt infinit mai multe decât cele care ne despart. În aceste momente de inflexiune a istoriei în care proiectul european cunoaște o cumpănă, e important să privim creștinismul ca un liant și ca o valoare imuabilă pe care s-a construit Europa Unită. Noi, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, credem că rolul Bisericii trebuie să fie activ și că munca noastră este complementară. Lumea Credinței și Lumea Rațiunii trebuie să ofere un răspuns omului în căutarea fericirii”, a declarat Adrian Axinia, eurodeputat AUR/ECR. „Unele evoluții importante ale civilizației occidentale”, a remarcat Papa Leon al XIV-lea în discursul său, arată „o legătură intrinsecă între creștinism și istoria europeană, o istorie care trebuie apreciată și serbată”. „În mod specific, mă gândesc la bogatele principii etice și la modelele de gândire care constituie patrimoniul intelectual al Europei creștine. Acestea sunt esențiale pentru a salvgarda drepturile dăruite de Dumnezeu și demnitatea inerentă a oricărei persoane umane, de la concepere până la moartea ei naturală. Ele sunt fundamentale, de asemenea, pentru a răspunde la provocările prezentate de sărăcie, excluziunea socială, lipsurile economice, precum și de criza climatică, violența și războiul în curs de desfășurare. A se asigura că vocea Bisericii continuă să fie auzită, nu în ultimul rând prin intermediul doctrinei ei sociale, nu înseamnă a reface o epocă din trecut, ci a garanta faptul că resurse fundamentale pentru cooperarea viitoare și pentru integrare nu vor fi risipite”, a declarat Papa Leon al XIV-lea. În ultimele sale cuvinte din discurs, Papa a declarat că este foarte important dialogului dintre ceea ce Benedict al XVI-lea numea „lumea rațiunii și lumea credinței – lumea secularității raționale și lumea crezului religios”. „Înalț rugăciunea mea”, a spus Papa Leon al XIV-lea, „pentru ca voi să faceți partea care vă revine angajându-vă de o manieră pozitivă în acest important dialog, nu doar pentru binele oamenilor din Europa, dar și pentru binele întregii familii umane”.
Ne-ve-ro-si-mil! Cea mai mare surpriză s-a produs la Campionatul Mondial de handbal feminin, iar prima finalistă s-a aflat

Germania a reușit să producă cea mai mare surpriză de la Campionatul Mondial de handbal feminin. Naționala feminină a Germaniei a reușit să treacă de Franța în semifinale și să obțină calificarea în marea finală a competiției. Germania a reușit o mare surpriză la Campionatul Mondial de handbal feminin, după ce a învins-o în semifinale pe Franța, nimeni alta decât campioana en-titre. Meciul s-a încheiat cu scorul de 29-23 pentru nemțoaice. Echipa Germaniei a controlat partida de la început până la final, iar efortul lor a fost răsplătit cu o calificare meritată în ultimul act al competiției. La pauză conduceau deja cu 15-12. Înainte de joc, Franța era văzută ca favorita clară, însă Germania a gestionat extraordinar meciul și a produs marea surpriză. În marea finală, Germania o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Norvegia și Olanda. Nu trebuie uitat că Franța este deținătoarea titlului mondial, cucerit în 2023, când a învins Norvegia cu 31-28.
Monumentele istorice din România vor fi centralizate într-o platformă digitală, cu imagini 3D și date de arhivă

Potrivit comunicatului publicat de Ministerul Culturii, bugetul proiectului este de peste 17 milioane de euro și își propune, să contribuie la digitalizarea patrimoniului cultural. Platforma eMonumente va crea o bază de date digitală care cuprinde informații despre monumentele istorice, atât din arhive și instituții, cât și fotografii, dar și filmări panoramice realizate din teren sau chiar hărți interactive cu clădirile de patrimoniu din România. Platforma va conține informații și imagini detaliate pentru minim 20.000 de monumente istorice din România. Dintre aceste obiective, 2.000 vor fi digitalizate 3D. De asemenea, pe monumente vor fi puse și etichete cu cod QR, pentru a fi scanate de vizitatori. „Digitalizarea patrimoniului cultural este o investiție în viitorul comunităților noastre. eMonumente va oferi publicului acces rapid la informații despre monumente și va crea noi oportunități pentru educație, turism și dezvoltare locală. Este un pas esențial pentru o cultură conectată, deschisă și pregătită pentru viitor”, a declarat ministrul Culturii, András István Demeter. Proiectul este implementat în parteneriat cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Centrul Național de Cartografie și are o durată de 48 de luni. Proiectul eMonumente este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF). La începutul lunii decembrie, Ministrul Culturii anunța lansarea proiectului ePatrimoniu, platforma digitală care reunește la nivel național, informații complete despre patrimoniul mobil, imobil și imaterial al țării.
Șefa afacerii care i-a adus 400.000.000 de euro lui Ion Țiriac le-a ruinat speranțele femeilor: E o diferență imensă față de bărbați și nu e vorba doar de forță!

Garbine Muguruza a primit o poziție importantă de conducere la turneul pe care l-a administrat în trecut Ion Țiriac. Fosta mare jucătoare de tenis a fost pusă să vorbească despre un subiect controversat în lumea tenisului. Garbine Muguruza a fost întrebată care este diferența reală dintre băieți și fete în tenis, iar dubla câștigătoare de Grand Slam a oferit un răspuns tranșant. Fosta jucătoare a precizat foarte clar că băieții sunt mult mai rezistenți din punct de vedere fizic, iar diferența este una imensă față de meciurile fetelor. „M-au întrebat despre cum e să joci împotriva unui bărbat. M-am antrenat toată viața cu parteneri de sparring, care sunt tineri cu care joci când nu vrei să concurezi împotriva unui adversar și vrei să exersezi ceva secret, și am pierdut mereu în fața lor. Mă tot întrebam cum a fost posibil așa ceva. În timpul unui meci, bărbații au mai multă rezistență. Cu totul altceva e dacă meciul este strâns, competitiv, dar pe termen lung, băiatul te va învinge. Cred că este o mare diferență, nu știu de ce să nu o spun. E important să o spun și să o recunosc. M-am antrenat toată viața cu parteneri de sparring, cu băieți, cu frații mei… și a fost mereu frustrant”, a declarat Garbine Muguruza, potrivit sport.es. Garbine Muguruza a primit o funcție de conducere la turneul care a fost în trecut al lui Ion Țiriac Concret, Garbine Muguruza, fostă jucătoare de tenis și dublă câștigătoare de Grand Slam, va avea un rol important în organizarea turneului Mutua Madrid Open. Ea va conduce competiția alături de Feliciano Lopez. Ediția cu numărul 24 a turneului va fi găzduită la Madrid între 20 aprilie și 3 mai 2026. Muguruza se alătură astfel lui Lopez, care se ocupă de coordonarea evenimentului încă din 2019, pe vremea când turneul se afla sub patronajul lui Ion Țiriac. Muguruza a oferit o prima reacție cu privire la acest subiect și s-a declarat încântată de oportunitatea pe care a primit-o. „Este o onoare extraordinară. Acest turneu a fost întotdeauna dedicat inovaţiei şi spargerii tiparelor şi sunt deosebit de încântată să fac parte dintr-un proiect care continuă să evolueze şi nu se teme să aducă schimbări semnificative în sportul nostru”, a declarat Muguruza, citată în comunicat.
Jalonul din PNRR care include Legile Justiției nu a fost inclus în nici o cerere de plată, anunță Comisia Europeană. Undă verde pentru modificarea legislației

„În cadrul Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență, Comisia Europeană evaluează fiecare jalon (milestone) utilizând dovezi furnizate de autoritățile naționale, fiind ghidată de criterii clare și obiective. Legile Justiției, legate de jalonul 423 din Planul Național de Redresare și Reziliență al României, nu au fost încă evaluate de Comisie, deoarece nu au fost incluse până în prezent în nicio cerere de plată”, a declarat pentru G4Media un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Într-o declarație, ministrul Justiției, Radu Marinescu, afirmase miercuri că jalonul respectiv ar fi fost îndeplinit. „Aceste legi sunt și jalon înscris în PNRR, apreciat de noi ca îndeplinit, și pentru care se va depune cererea de plată numărul 4 foarte curând, ca să primim banii europeni. Așadar, Ministerul Justiției și-a îndeplinit competențele în legiferarea unui cadru modern pentru a asigura independența și funcționarea eficientă a justiției, mai departe acestea ținând de autoritatea judecătorească, parchete și CSM”, a declarat ministrul Radu Marinescu. „Principiul esențial al independenței justiției impune neamestecul politic, iar CSM este, conform Constituției, garantul independenței justiției. Am observat că, totuși, se menționează că majoritatea magistraților este considerată de bună credință ori membrii CSM se aleg prin formule majoritare. Toate procedurile privind alegerile, cercetarea și promovarea, selecția în funcții de conducere se desfășoară conform legilor sus menționate, recent adoptate ca jalon în PNRR”, a mai spus ministrul Justiției. Trebuie precizat că, pentru a lua banii europeni din PNRR, România trebuie să facă o serie de reforme asumate și care trebuie verificate de Comisia Europeană. Printre aceste jaloane se numără și legile justiției. Actualele legi ale justiției au fost elaborate de Cătălin Predoiu în 2022, când acesta era ministru al Justiției. Legile lui Predoiu au fost criticate de comisara europeană Vera Jourova, de Comisia de la Veneția, dar și de o parte a societății civile și a presei. G4Media a scris pe larg la acel moment despre efectul profund nociv al legilor, multe din ele inspirate de tentativele lui Liviu Dragnea de a distruge justiția. Printre principalele modificări făcute de Predoiu și votate de coaliția PSD-PNL-UDMR din 2022 se numără mutarea competenței de investigare a infracțiunilor comise de magistrați la Parchetul General, în loc de DNA sau DIICOT.
Mesajul lui Rafael Nadal după ce a ajuns pe masa de operație: O aveam de mult timp

Rafael Nadal (39 de ani), marele campion al tenisului deținător a 22 de titluri de Grand Slam, și-a îngrijorat fanii după ce a ajuns pe masa de operație. Chiar dacă în ultimul an nu a mai depus eforturi competiționale, fiind retras din activitate, Rafael Nadal se confruntă cu o problemă cronică la mână, care a necesitat o intervenție chirurgicală. Cu toate acestea, Rafa a obișnuit lumea tenisului cu spiritul său de luptător, iar „regele zgurii” a dat din nou dovadă de optimism, glumind după ce a ieșit din operație. Rafael Nadal a suferit o operație la mână, dar a găsit puterea să glumească Rafael Nadal a stârnit îngrijorare în mediul online, cu ultima apariție. Spaniolul a distribuit o fotografie în care apare cu mâna dreaptă bandajată și susținută într-o eșarfă. Nadal a găsit, totuși, puterea să glumească, spunând că va sări peste viitorul Australian Open „Se pare că nu voi putea juca la AustralianOpen în luna ianuarie. A trebuit să mă supun unei intervenții la mână, din cauza unei probleme pe care o aveam de mult timp, dar sper să fiu bine în curând!”, a transmis „matadorul”, în cursul zilei de vineri, pe X. Potrivit publicației Tennis World USA, Nadal a fost operat de doctorul Angel Ruiz Cotorro, la Clinica Teknon, cu ajutorul doctorilor Vilaro și Alex Lluch. Accidentările i-au grăbit retragerea lui Rafael Nadal Rafael Nadal s-a confruntat cu mai multe probleme medicale de-a lungul carierei, iar acestea s-au accentuat în ultimele sezoane. Ibericul s-a retras oficial din tenis la turneul final al Cupei Davis de anul trecut, desfășurat la Malaga. Ultima problemă serioasă din cariera lui Rafael Nadal a fost accidentarea la șoldul stâng suferită la Australian Open 2023, care l-a ținut departe de teren timp de aproape un an, grăbind retragerea sa din tenis. Rafa s-a operat de două ori la șold, dar nu a mai putut reveni la nivelul din trecut, în ciuda determinării sale ieșite din comun. Ultimul titlu cucerit de Nadal a fost la turneul său de casă, Roland Garros, în anul 2022.
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, acuză că nivelul de trai ar putea scădea dacă Guvernul Bolojan va îngheța creșterea salariilor

„Aflăm că inflația anualizată rămâne în continuare la 10%, un nivel extrem de ridicat.(…) Prețurile la energie sunt mai mari cu 62% decât în noiembrie anul trecut”, a declarat Petrișor Peiu, citând date publicate de Institutul Național de Statistică. El a explicat că „prețurile mari la energie au influențat o creștere a prețurilor la absolut toate bunurile și serviciile”. Acesta a adus în discuție și creșterea de taxe decisă de Guvernul Bolojan, despre care a precizat că reprezintă „un al doilea motiv” din cauza căruia inflația rămâne ridicată. „Toată această creștere de taxe s-a dus oameni buni fix în creșterea de prețuri. Ce înseamnă acum această creștere de prețuri, această inflație uriașă? Păi dacă ne uităm că avem o inflație de 10% și o creștere a salariului mediu net de doar 5%, înseamnă scăderea nivelului de trai. Deocamdată cu 5%, dar inflația va continua să crească, salariile vor continua să rămână aceleași și scăderea de nivel de trai va crește foarte mult anul viitor”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, în cadrul unui comunicat de presă.