Analiza set cu set a finalei Jannik Sinner – Alexander Zverev de la Wimbledon

analiza-set-cu-set-a-finalei-jannik-sinner-–-alexander-zverev-de-la-wimbledon

Finala în urma căreia Jannik Sinner, 24 de ani, și-a apărat titlul la Wimbledon, după o victorie în patru seturi cu Alexander Zverev, 29 de ani, ultimul campion de la Roland Garros, poate fi decriptată din două perspective tehnice cu impact decisiv strategic: serviciu și mingile critice în momentele care au creat diferența, în special tie-break-ul setului secund și finalul următoarelor două manșe. Sintetic, Sinner, locul unu ATP, a aplicat geometric cum poate fi controlat timpul de reacție și, mai ales în cazul lui Zverev, locul doi ATP, de deplasare pentru a recupera o minge defensivă. Jannik Sinner a câștigat finala cu Alexander Zverev de la Wimbledon, scor 6-7, 7-6, 6-3, 6-4. Numărul 1 mondial nu l-a învins pe noul lui secondant în ierarhia ATP prin forța execuțiilor razante care făceau ca mingea să nu sară ci să alunece și prin „ștrangularea” timpului vital necesar pentru a construi punctul: italianul a combinat serviciul, returul și jocul complet (drop-shoturi, loburi, apărare și tranziții) pentru a rupe ritmul germanului. Primul set 6-7 (7), ZVEREV Cheia setului: perioada primei manșe coincide cu exact timpul în care germanul a izbutit să aplice tactica potrivită de a-l anihila pe Sinner, ca plan strategic. Statisticile înregistrate de Zverev în primul set sunt relevante: •79% „primul serviciu” în teren •82% puncte câștigate cu „primul serviciu” •52% din totalul punctelor •doar 1 „dublă greșeală” „Serviciul” i-a oferit germanului control în schimb în majoritatea ghemurilor. Ce a făcut diferența? Nu „servici-ul” ca execuție ci prima lovitură după „serviciu”. Zverev și-a obținut, instant, poziția pentru a lovi cu „dreapta”, iar în primele nouă game-uri Sinner a fost neputincios ca sa aibă inițiativă deoarece era permanent obligat să lovească și să se apere din deplasare pe mingi diferite, ca efect și lungime. Cu ce a rămas totuși Sinner în meci? Cu disciplina de care s-a folosit ca să minimalizeze la doar 7 numărul „erorilor neforțate” în timp ce Zverev a comis „erori neprovocate” mai mult decât dublu , 15. Aceasta este prima fisură. Germanul a strâns punctele spectaculoase, italianul a proiectat stabilitate. Momentul decisiv Tie-breakul: Zverev și-a asumat riscuri cu execuții „la linie” lovind mingi plate, plasate departe de corpul italianului care a replicat câteva forehanduri puțin mai scurte. Asta a însemnat „unghiuri de atac” pentru german din interiorul terenului „deschis”. Este singurul moment al finalei în care germanul a controlat complet presiunea inoculată de tie-break-ul de debut al finalei. •În setul de început, Zverev a contabilizat un procentaj astronomic la „prima servă” (79% în meci). Germanul a reușit să își conserve serviciul și să îl împingă pe Sinner în tie-break, unde plusul de eficiență al germanului pe punctele de presiune (67% față de doar 33% la Sinner) i-a adus setul. Setul doi al finalei Jannik Sinner – Alexander Zverev a fost cel care a schimbat soarta meciului 7-6 (2), Sinner A fost setul care a schimbat, radical, soarta finalei datorită tacticii italianului și nu scorului. Cheia setului. Sinner a modificat poziția la „retur”: a intrat aproape un pas în teren pe „serviciul doi” al lui Zverev, fără a căuta „lovituri câștigătoare” ci avantajul vitezei loviturilor într-un ghem la „primire”. Italianul a anulat arma letală a germanului atunci când „primul serviciu” nu i-a intrat lui Zverev. Ce a făcut diferența? Până în ultimele 3 jocuri ale setului secund, Zverev lovea „prima minge” după serviciu din interiorul terenului. În ultimele trei ghemuri, germanul a fost obligat de Sinner să o lovească: •2-3 metri în spatele liniei de fund; •mai des pe rever; •mai jos, adică pe traiectorie descendentă ceea ce însemna pentru Sinber fracțiuni de secundă pentru repoziționare în teren dar și timp pentru a anticipa intenția direcționărilor germanului. Rezultatul: Zverev a mai controlat schimbul, indiferent de lungimea raliului. Dominarea lui Sinner: italianul a dictat direcția schimburilor în special cu „dreapta-inversă” și în special „forehand inside-out”. Plus, backhand în lung de linie combinat cu retur foarte adânc. Exact combinația care îi place cel mai mult italianului. Momentul decisiv, tie-breakul al cărui scor, 7-2, nu este întâmplător. Sinner a dictat inteligent, aproape fără greșeală, în timp ce Zverev a forțat mai mult „închidă punctul” decât să-l construiască. A fost momentul în care încrederea a translatat, definitiv, către italian. •În manșa secundă, italianul a reglat ritmul. Chiar dacă procentajul lui Zverev la „serviciu” a rămas ridicat, Sinner a redus erorile neforțate (doar 7 pe tot meciul, față de cele 15 ale lui Zverev). În tie-break-ul secund, Sinner a dominat autoritar (7-2), restabilind echilibrul psihologic. Setul trei al finalei Wimbledon 2026 6-3, Sinner: este setul în care diferența de nivel tactic a fost colosală. Cheia setului: Returul, iar statisticile sunt impresionante ca definire a randamentului. „Return Rating” •Sinner, 133 •Zverev, 70 O diferență uriașă. Ce spun aceste cifre? Nu că Sinner lovea „retururi câștigătoare” ci plasa execuții: •aterizau foarte adânc; •anulau atacul imediat al germanului; •îl obligau pe Zverev să înceapă schimburile defensiv. Ce a făcut diferența? Sinner s-a impus datoria șireteniei de a lua 30% din punctele pe „primul serviciu” al lui Zverev, față de procentul de 20% stabilit de german. La nivel de top mondial, decalajul este uriaș. Dominarea lui Sinner nu a însemnat puncte luate cu „lovituri câștigătoare”. Italianul l-a obligat pe Zverev să execute lovituri din poziții defensive, de multe ori după ce mingea îl depășea. A fost diferența dintre tenisul spectaculos și jocul eficient. Momentul critic: Breakul izbutit de Sinner. După acel game, Zverev a fost, practic, anihilat tactic și constrâns să lovească mai tare. Exact ceea ce Sinner a dorit pentru a folosi viteza mingilor germanului configurată cu schimbarea de direcție și înălțime a execuțiilor. Setul patru Sinner – Zverev 6-4, setul campionului: Cheia setului a constat în gestionarea plasamentului „primului serviciu” pe procentaje identice ca eficiență, 69%. Diferența apare imediat, după: Puncte câștigate cu primul serviciu Sinner: 80% Zverev: 70% Aceasta este matematica setului. Ce a făcut diferența? Sinner a câștigat, aproape, toate punctele importante fără să riște inutil: statistica confirmă ca a comis doar 5 „erori neforțate” în tot setul. Dominarea lui Sinner: Dominance Ratio: 1,25

Nicușor Dan se întâlnește azi cu liderii din fosta coaliție la Cotroceni. Se caută un premier

nicusor-dan-se-intalneste-azi-cu-liderii-din-fosta-coalitie-la-cotroceni.-se-cauta-un-premier

Nicușor Dan se va întâlni cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, președintele UDMR, Kelemen Hunor, și liderul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Varujan Pambuccian. Întâlnirea va avea loc la Palatul Cotroceni, luni, la ora 9:00. Anunțul privind întâlnirea cu liderii fostei coaliții vine în contextul blocajului privind desemnarea unui nou premier, la mai bine de două luni de la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură. Președintele nu vede încă o soluție și cere partidelor să își asume public ceea ce susțin La summitul NATO de la Ankara de săptămâna trecută, președintele Nicușor Dan a declarat că la mai bine de două luni de la declanșarea crizei politice, el nu vede încă o soluție clară pentru formarea unei majorități guvernamentale și le cere liderilor partidelor să își asume public variantele pe care le susțin. Mai mult, în spațiul public s-a vehiculat ideea ca aceste consultări să fie publice, televizate, pentru ca românii să vadă ce își doresc liderii partidelor politice și ce stă la baza blocajului existent de mai bine de două luni. România se află de mai bine de două luni în criză politică, după ce PSD a retras sprijinul Guvernulului condus de Ilie Bolojan și a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură. Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, după ce moțiunea a fost adoptată în Parlament cu 281 de voturi „pentru”. Criză politică începută din 5 mai După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități. Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar, iar Tomac și-a depus mandatul. Ulterior, Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea, din PNL, pentru funcția de premier. La momentul respectiv, președintele PNL, Ilie Bolojan, declara că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan a fost făcută fără consultarea conducerii partidului și a calificat decizia drept „un act ostil”. Fără sprijinul partidului din care face parte, Guvernul propus de Veștea a picat în Parlament, după ce a obținut doar 189 de voturi.

Trei românce în turul 2 al calificărilor la UniCredit Iași Open. Duel românesc pentru un loc pe tabloul principal

trei-romance-in-turul-2-al-calificarilor-la-unicredit-iasi-open.-duel-romanesc-pentru-un-loc-pe-tabloul-principal

Duminică dimineață a debutat la Baza Sportivă Ciric ediția a 5-a a turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs dotat cu premii totale în valoare de 246.388 de euro și 250 de puncte WTA. România a avut la startul calificărilor opt jucătoare, iar trei dintre acestea au reușit să avanseze în turul decisiv, urmând să joace luni pentru un loc pe tabloul principal. Ilinca Amariei și Carmen Herea vor juca în meci direct pentru un loc pe tabloul principal Ieșeanca Ilinca Amariei, 23 de ani, locul 585 WTA, a furnizat una dintre marile surprize ale tabloului de calificări, învingând-o în primul tur pe favorita 5, Caroline Werder, din Germania, numărul 242 mondial. După ce a pierdut primul set la zero, Ilinca a revenit spectaculos și le-a adjudecat pe următoarele două cu 6-4, 6-2. În turul 2, Ilinca o va întâlni pe compatrioata sa Carmen Andreea Herea, 20 de ani, locul 571 WTA, cea care a trecut în runda inaugurală de Ekaterina Kazionova, numărul 400 mondial, scor 6-3, 7-5. Astfel, România are asigurată încă o jucătoare pe tablou, alături de Jaqueline Cristian (favorită principală), Gabi Ruse (favorită 6) și Miriam Bulgaru (wild card). Irina Fetecău, victorie spectaculoasă în calificări În turul 2 al calificărilor a avansat, duminică, și Irina Fetecău. Sportiva în vârstă de 30 de ani, situată pe locul 1.312 WTA, a învins-o pe favorita 11, italianca Tatiana Pieri, numărul 426 mondial, scor 6-4, 5-7, 6-1 și va juca în meciul decisiv cu favorita 5, armeanca Elina Avanesyan, finalistă în 2024 la Iași, când a fost învinsă în ultimul act de Mirra Andreeva. Celelalte cinci românce prezente la start în calificări au fost eliminate în primul tur. Ieșeanca Andreea Prisăcariu (26 de ani, locul 435 WTA), favorită 12, a fost învinsă de jucătoarea spaniolă Georgina Garcia Perez, 6-1, 6-4, iar Cristiana Todoni (19 ani, locul 576 WTA) a cedat în fața principalei favorite Leyre Romero Gormaz, din Spania, locul 143 WTA, 6-0, 6-3. Tot în două seturi a fost învinsă și Eva Maria Ionescu, 19 ani, locul 717 WTA, 1-6, 2-6 cu Elena Pridankina, favorită 4. De asemenea, Maria Sara Popa (20 de ani, 461 WTA) a cedat în primul tur în fața americancei Claire Liu, numărul 146 mondial, favorită 2, scor 6-3, 6-4, iar tânăra Maia Ilinca Burcescu (16 ani, 876 WTA) a fost învinsă de americanca Varvara Lepchenko, 40 de ani, numărul 175 mondial, favorită 3, scor 4-6, 6-3, 6-3. Rezultatele din primul tur al calificărilor la UniCredit Iași Open: [1] L. Romero Gormaz (ESP) vs [WC] C. Todoni (ROU) 6-0, 6-3 [WC] I. Amariei (ROU) vs [6] C. Werner (GER) 0-6, 6-4, 6-2 G. Garcia Perez (ESP) vs [12] A. Prisăcariu (ROU) 6-1, 6-4 C. A. Herea (ROU) vs [10] E. Kazionova 6-3, 7-5 [WC] I. Fetecau (ROU) vs [11] T. Pieri (ITA) 6-4, 5-7, 6-1 [2] C. Liu (USA) vs M. S. Popa (ROU) 6-3, 6-4 [3] V. Lepchenko (USA) vs [WC] M. I. Burcescu (ROU) 4-6, 6-3, 6-3 Z. Kulambayeva (KAZ) vs [8] L. Zaar (SWE) 7-6 (4), 6-3 [4] E. Pridankina vs E. M. Ionescu (ROU) 6-1, 6-2 [5] E. Avanesyan (ARM) vs E. Seibold (GER) 6-2, 6-0 [9] I. Oz (TUR) vs M. Okalova (SVK) 6-0, 6-3 [7] A. Ibragimova vs M. Kozyreva 6-2, 6-0 Programul zilei de luni, 13 iulie: Terenul Central start 11:00 [WC] I. Amariei (ROU) vs C. A. Herea (ROU)  [1] L. Romero Gormaz (ESP) vs Z. Kulambayeva (KAZ)  NB 3:00 PM [7] A. Bondar (HUN) vs [WC] S. Sorribes Tormo (ESP)  NB 5:30 PM [WC] C. Burel (FRA) vs Y. Putintseva (KAZ)  [WC] N. Podoroska (ARG) vs [2] P. Marcinko (CRO)  Terenul 5 start 11:00 [4] E. Pridankina vs G. Garcia Perez (ESP)  [5] E. Avanesyan (ARM) vs [WC] I. Fetecau (ROU)  NB 3:00 PM A. Charaeva vs V. Jimenez Kasintseva (AND)  [WC] A. I. Anghel (ROU) / D. Simionescu (ROU) vs [2] J. Maleckova (CZE) / M. Skoch (CZE)  M. Bulgaru (ROU) / M. S. Popa (ROU) vs [3] A. Detiuc (CZE) / I. Khromacheva  Terenul 6 start 11:00 NB 1:30 PM [2] C. Liu (USA) OR M. S. Popa (ROU) vs [9] I. Oz (TUR)  NB 3:00 PM [3] V. Lepchenko (USA) OR [WC] M. I. Burcescu (ROU) vs M. Kozyreva OR [7] A. Ibragimova  NB 6:30 PM L. Zaar (SWE) / K. Zimmermann (BEL) vs O. Gavrila (ROU) / A. Prisacariu (ROU)  Maghiarul Zsombor Piros, noul campion al turneului Concord Iași Open. Titouan Droguet, la a doua finală consecutivă pierdută la Iași Jucătorul maghiar Zsombor Piros, locul 169 ATP, este noul campion al turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open – Powered by MET, concurs prevăzut cu premii totale de 160.680 de euro și 100 de puncte ATP. La capătul unei finale spectaculoase, cu schimburi electrizante ce au ridicat tribunele în picioare, sportivul din Ungaria în vârstă de 25 de ani l-a învins pe francezul Titouan Droguet, 25 de ani, numărul 116 mondial, favorit 4, scor 6-1, 7-6 (2). Zsombor Piros, campion la Concord Iași Open Pentru Piros, acesta este al doilea turneu consecutiv câștigat în România, după ce săptămâna trecută a triumfat la Challenger-ul de 75 de puncte de la Brașov. Zece meciuri, tot atâtea victorii pentru Piros în cele două săptămâni petrecute în România. De remarcat că jucătorul maghiar Zsombor Piros a cedat un singur set până la finală, în optimi, când a trecut de al treilea favorit, bosniacul Damir Dzumhur. Titouan Droguet, două finale consecutive pierdute la Iași Pentru Droguet, în schimb, aceasta a fost a doua finală consecutivă pierdută la Iași, după ce anul trecut ceda în ultimul act în fața danezului Elmer Moller, scor 6-3, 1-6, 6-7 (2) Până la finală, Titouan Droguet a câștigat toate cele patru meciuri fără să piardă vreun set, iar în sferturi și semifinale a eliminate favoriții 7 (Gustavo Heide), respectiv 1 (Valentin Royer). De asemenea, Droguet a eliminat nu mai puțin de 3 conaționali în drumul către finală. Pentru triumful de la Iași, Piros va primi 100 de puncte ATP și un cec în valoare de 23.750 de euro, în timp ce finalistul Titouan Droguet rămâne cu 50 de puncte

Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: E DE NERECUNOSCUT!

englezii-au-vazut-o-pe-simona-halep-cu-dorin-mateiu-si-au-ramas-uimiti:-e-de-nerecunoscut!

Simona Halep (34 de ani) a primit invitația de a vedea finala feminină de simplu de la Wimbledon și a fost însoțită de afaceristul Dorin Mateiu (59 de ani). Englezii au văzut-o și au rămas uimiți. Campioană la Wimbledon în 2019, Simona Halep și-a împărtășit pe rețelele de socializare experiența de la ediția din 2026. Britanicii au apreciat transformarea ei de când s-a lăsat de tenis. Englezilor nu le-a venit să creadă când au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu La 7 ani de când a devenit campioană la Wimbledon, Simona Halep a revenit pe Terenul central din cadrul All England Lawn Tennis and Croquet Club. Nu ca jucătoare, ci invitată de către organizatori pentru a asista, din loja regală, la finala feminină de simplu, după cum a remarcat publicația britanică Express. „Fosta câștigătoare de la Wimbledon a împărtășit pe rețelele sociale recunoștința față de organizatori și a apărut cu o transformare fizică uimitoare. Simona Halep e de nerecunoscut și le-a mulțumit celor care au invitat-o la finala de Sâmbătă pentru experiența de neuitat”, au scris jurnaliștii englezi. Ea a fost însoțită de omul de afaceri Dorin Mateiu (VEZI POZELE ÎN GALERIA FOTO), iar la câteva minute după ce Linda Noskova a învins-o pe compotrioata ei Karolina Muchova, românca a avut o primă reacție. „Cu adevărat onorat să fiu din nou aici. Mulțumesc, Wimbledon, pentru o zi atât de memorabilă și pentru o altă experiență de neuitat. Să fac parte din acest club și să mă întorc aici ca membru este o onoare dincolo de cuvinte. Wimbledon va ocupa întotdeauna un loc foarte special în inima mea”, a scris ea pe facebook, după ce a stat la doar câțiva metri de prințesa de Wales și de fosta ei mare rivală, Maria Sharapova. Simona Halep și Dorin Mateiu au stat în spatele Prințesei de Wales. Sursa foto: PROFIMEDIA – 13.07.2026 Fanii fostei mare jucătoare de tenis au apreciat imediat mesajul ei și s-au întrecut în comentarii care mai de care mai frumoase. „Simona, tu ești!! Încă ești preferata mea”, „Nu am recunoscut-o”, Un loc binemeritat pentru tine! Wimbledon este în inima ta, dar și a noastră. Nu vom uita bucuria pe care ne-ai adus-o! Să ai o vară frumoasă ca tine, Simo!” sunt câteva dintre comentarii. După ce s-a impus la Roland Garros în 2018, Simona Halep, ajunsă între timp la 34 de ani, s-a impus fără emoții pe iarba londoneză, 6-2, 6-2 în fața Serenei Williams. Simona Halep s-a retras din activitate în februarie 2025 Jurnaliștii amintesc faptul că, în 2022, românca a primit o suspendare de 4 ani pentru încălcarea legilor internaționale antidoping, după ce a fost testată pozitiv cu roxadustat. Este vorba despre un supliment medical folosit pentru creșterea numărului de globule roșii din sânge. În urma unui apel la Curtea de Arbitraj Sportiv, suspendarea Simonei a fost redusă în 2024 la 9 luni. S-a ajuns la concluzia că românca nu luase intenționat roxadustat. Suplimentul respectiv provenea dintr-un produs contaminat. Ea a revenit pe teren la scurt timp după decizia Curții de Arbitraj Sportiv. Doar că pauza mult prea lungă, de un an și jumătate, a avut un efect negativ asupra performanțelor fostului lider WTA. Ea a fost eliminată prematur la Miami Open și Hong Kong Open, înainte de a renunța la tenisul profesionist în februarie 2025. Simona Halep a făcut anunțul retragerii din activitate după ce a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti, cu 1-6, 1-6, în primul tur la Transylvania Open.

Alexandru Rogobete face apel la unitate înaintea negocierilor politice: România este astăzi în comă, la terapie intensivă

alexandru-rogobete-face-apel-la-unitate-inaintea-negocierilor-politice:-romania-este-astazi-in-coma,-la-terapie-intensiva

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că actuala clasă politică trebuie să își asume responsabilitatea pentru lipsa de încredere a românilor în politică și să pună accent pe soluții, nu pe conflicte. „Dacă noi, clasa politică, nu reușim să oferim oamenilor mai mult decât conflicte, frică, neîncredere și dezbinare (…) nu putem continua să căutăm doar vinovați și să uităm de soluții reale”, a scris Rogobete pe Facebook. Acesta susține că România nu are nevoie de „salvatori” care pretind că pot rezolva singuri problemele țării, ci de echipe care să lase deoparte orgoliile și să pună interesul național pe primul loc. „Marile schimbări nu au fost niciodată opera unui singur om. Ele au fost construite de echipe, de oameni care au avut curajul să lase orgoliile deoparte și să pună interesul național mai presus de interesul personal sau de partid”, afirmă fostul ministru. În mesajul său, Rogobete face referire și la întâlnirea politică programată pentru ziua următoare, pe care o consideră decisivă pentru stabilitatea țării. „Mâine va avea loc o întâlnire politică extrem de importantă pentru echilibrul acestei țări. Să renunțăm la iluzia că un singur om poate salva România”, transmite acesta. Fostul ministru folosește și o metaforă inspirată din domeniul medical, afirmând că România se află „în comă, la terapie intensivă”, iar în astfel de momente este nevoie de cooperare, nu de conflicte. „În astfel de clipe, medicii nu se ceartă între ei în jurul patului bolnavului. Lucrează împreună pentru a-i salva viața. Și nu există un singur om, există o echipă”, a conchis Alexandru Rogobete.

Sinner rămâne REGE în ATP! A câștigat finala de la Wimbledon cu Zverev și un premiu fabulos

sinner-ramane-rege-in-atp!-a-castigat-finala-de-la-wimbledon-cu-zverev-si-un-premiu-fabulos

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner (24 de ani) , liderul clasamentului mondial, și-a apărat trofeul la Wimbledon. El l-a învins pe Alexander Zverev (29 de ani), aflat la prima lui finală pe iarba londoneză. Victoria cu 6-7 (7), 7-6 (2), 6-3, 6-4 îi consolidează lui Sinner locul 1 în clasamentul ATP, dar îi aduce și un premiu de 4,22 milioane de euro. Jannik Sinner a câștigat finala de la Wimbledon și regele din ATP încasează un munte de bani Partida a durat 3 ore și 48 de minute, iar în primele două seturi fiecare jucător și-a făcut serviciul. Doar Zverev a avut mici emoții la 3-4 în primul set, dar a salvat mingea de break. Totul s-a rupt pentru jucătorul german în setul al treilea, când a alunecat. Accidentat la genunchi, și-a ieșit din ritm, iar Sinner a câștigat câte un break în următoarele două seturi. Italianul a devenit al 10-lea jucător care și-a păstrat titlul la Wimbledon, după ce în luna mai fusese eliminat, surprinzător, în turul 2 la Roland Garros. Zverev a profitat de acest lucru, câștigând primul lui titlu de Mare Șlem din palmares, învingându-l în ultimul act pe italianul Flavio Cobolli cu 6-1, 4-6, 6-4, 6-7 (5-7), 6-1. Deși a trecut prin momente dificile în prima săptămână de la Wimbledon, Sinner și-a găsit cel mai bun tenis în etapele finale. După ce l-a învins pe Novak Djokovic în semifinale cu un triplu 6-4, principalul favorit a avut o altă prestație sigură în condiții de vânt pe Terenul Central. „Amândoi am început foarte bine. Ne-am pregătit în cel mai bun mod posibil, eu și echipa mea, așa că trebuie să mulțumesc întregii echipe pentru sprijinul pe care îl primesc. A fost o finală uimitoare, încă o dată, și este nevoie întotdeauna de doi jucători, iar eu și Sascha am încercat să dăm tot ce aveam. Sunt foarte fericit pentru această victorie, dar și de nivelul la care am jucat amândoi. Nu există un loc mai bun pentru a juca tenis”, a spus Sinner. Ultimul german care a câștigat titlul la Wimbledon a fost Michael Stich, în 1991 Italianul a câștigat până acum 17 Mari Titluri, categorie în care intră cele de Mare Șlem, trofee la finalele Nitto ATP, turneele ATP Masters 1000 și medalii olimpice de aur la simplu. Marele lui rival, spaniolul Carlos Alcaraz, absent la Roland Garros și Wimbledon din cauza unor probleme medicale, a câștigat 15 Mari Titluri. „Felicitări lui Jannik. A arătat încă o dată de ce este cel mai bun jucător din lume. A fost minunat să împart Terenul central cu tine în ziua finalei, este minunat să fiu aici. Am avut două luni destul de bune, chiar dacă am pierdut această finală. Două luni uimitoare. Am intrat la Wimbledon fără să ajung niciodată într-un sfert de finală aici și am jucat prima finală. La 29 de ani, este prima dată când am ocazia să câștig acest trofeu”, a spus Zverev. În context, Boris Becker, campion la Wimbledon în 1985, 1986 și 1989, și Michael Stich, câștigător în 1991, rămân singurii germani care au ridicat trofeul la The All England Club. Zverev a fost primul german care a ajuns în finala de la Wimbledon de la Becker în 1995. Atunci, americanul Pete Sampras l-a învins pe Beckker cu 6-7 (5), 6-2, 6-4, 6-2.

Craiova găzduiește Campionatul Balcanic de Atletism U20. Aproape 300 de sportivi din 18 țări participă la competiție

craiova-gazduieste-campionatul-balcanic-de-atletism-u20.-aproape-300-de-sportivi-din-18-tari-participa-la-competitie

Potrivit edilului, la competiție sunt prezenți peste 400 de delegați, dintre care aproape 300 de atleți, care concurează în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente regionale dedicate sportivilor sub 20 de ani. Campionatul este organizat sub egida Balkan Athletics și reunește reprezentanți ai federațiilor naționale din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Grecia, Israel, Kosovo, Malta, Muntenegru, Republica Moldova, Serbia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Macedonia de Nord și România. Este pentru a doua oară când Craiova găzduiește această competiție internațională „Faptul că această competiție revine la Craiova confirmă încă o dată că orașul nostru dispune de o infrastructură sportivă modernă și de capacitatea organizatorică necesară pentru a găzdui evenimente sportive internaționale de cel mai înalt nivel. Ne bucurăm să fim, din nou, gazda unei competiții care promovează performanța”, a transmis Lia Olguța Vasilescu într-o postare publicată pe Facebook. Competiția se desfășoară pe parcursul acestui weekend și reunește unii dintre cei mai valoroși tineri atleți din regiunea Balcanilor.

Ce au scris italienii de la Gazzetta dello Sport despre moartea lui Adrian Rus Sinner

ce-au-scris-italienii-de-la-gazzetta-dello-sport-despre-moartea-lui-adrian-rus-sinner

Tragedia consumată pe circuitul de la Brno, în Republica Cehă, în timpul Campionatului de Motociclism Alpe Adria, în care a murit Adrian Rus „Sinner” a ajuns și la urechile italienilor. Doi motocicliști au fost uciși într-o coliziune la mare viteză în timpul unei curse din Republica Cehă, obligând organizatorii să anuleze restul evenimentului. Unul dintre ei era român. Austriacul Philipp Steinmayr și Adrian Rus „Sinner” au murit sâmbătă, 11 iulie, în timp ce concurau în Campionatul Alpe Adria. Primul a murit pe loc, iar românul, care urma să împlinească 44 de ani pe 11 august, a decedat la spital din cauza rănilor. Alpe Adria International Motorcycle Championship (AAIMC) este un campionat de 6 etape, care se desfășoară în toată Europa, iar la start se aliniază doar motociclete pe producție. Concursul este organizat de Uniunea de Motocicliști Alpe Adria (UMAA), fondată în 1981. Cursele de șosea sunt disciplina cu cel mai mare succes. În medie, la aceste evenimente iau parte în fiecare sezon nu mai puțin de 500 de piloți. Evenimente au o istorie de peste două decenii. „Tragedie la Brno: Piloții Philipp Steinmayr și Adrian Rus-Sinner mor în Campionatul Alpe Adria”, este titlul dat de prestigioasa publicație italiană Gazzetta dello Sport. „Cei doi motocicliști au murit în urma unei coliziuni pe pistă. Întregul program de weekend a fost anulat. Austriacul Philipp Steinmayr, în vârstă de 32 de ani, și românul Adrian Rus-Sinner, în vârstă de 43 de ani, au murit din cauza rănilor grave suferite în accident. Steinmayr, care s-a oprit pe pistă din cauza unei probleme tehnice la scurt timp după startul cursei din categoria STK1000/SBK, a fost lovit de Rus. Austriacul a murit la fața locului, în timp ce românul a fost spitalizat. Adrian Rus-Sinner era și un vlogger cunoscut în comunitatea curselor de motociclism”, se arată în material. Yamaha lui Adrian Rus-Sinner a început cursa de pe penultimul loc Steinmayr, campionul Campionatul Mondial de Anduranță din 2022 la categoria Stock, era unul dintre cei mai în vogă sportivi ai week-end-ului. În sesiunea de calificări de sâmbătă dimineață, austriacul a înregistrat al doilea cel mai rapid timp, în spatele liderului general Michal Filla. Pilotul în vârstă de 32 de ani a avut o relație specială cu pista cehă, așa cum se explică în biografia sa. «Când aveam 19 ani, l-am însoțit pe tatăl meu într-o excursie la Brno și am început să merg acolo pe motocicleta mea de șosea, o Kawasaki Z750. După câteva ture, am încercat și Ducati-ul lui și mi-a plăcut foarte mult! După acea, mi-am cumpărat o Yamaha R6 și am început să fac ceea ce iubesc cu adevărat: cursele!”, scria el. Yamaha lui Adrian Rus-Sinner a început cursa de pe locul 46, penultimul, pe grilă. În urma accidentului, organizatorii au decis să anuleze întregul program rămas pentru weekend”, mai notează ziariștii de la Gazzetta dello Sport. Federațiile membre ale UMAA sunt cele din Cehia, Italia, Ungaria, Serbia, Grecia, Austria, Bosnia Herțegovina, Slovenia, Croația, Slovacia, Polonia, România și filiala din Europa a forului mondial. Ziariștii de la TVP World au altă versiune asupra accidentului. Ei scriu, preluând constatări preliminare ale autorităților cehe, că motocicleta lui Steinmayr nu s-a mișcat de pe pistă. Explicația este aceea că Honda a suferit o defecțiune mecanică cu puțin timp înainte de începerea cursei. Rus, fără să știe că Steinmayr nu a pornit, l-a lovit la mare viteză. Steinmayr concurase anterior pentru echipa poloneză Wojcik Racing Team în CM de Anduranță FIM, care include inclusiv cursa de 24 de ore de la Le Mans pentru motociclete. Pe lângă cariera de pilot, Rus era cunoscut și pentru producerea de videoclipuri online despre motociclete și automobilism.

Conor McGregor, prima reacție după ce a rezistat doar 69 de secunde în lupta cu Max Holloway

conor-mcgregor,-prima-reactie-dupa-ce-a-rezistat-doar-69-de-secunde-in-lupta-cu-max-holloway

Revenirea lui Conor McGregor în UFC, după o pauză de cinci ani, s-a transformat într-un coșmar.  Starul irlandez a rezistat doar 69 de secunde în confruntarea cu Max Holloway, după ce a suferit o accidentare =la genunchiul drept și nu a mai putut continua. Ce mesaj a transmis ConorMcGregor după meciul cu Max Holloway Problema a apărut în debutul luptei, în momentul în care McGregor a încercat o lovitură de picior. Arbitrul a intervenit și a oprit confruntarea încă din prima rundă, iar victoria i-a fost acordată lui Holloway. După final, americanul s-a apropiat de adversarul său pentru a verifica în ce stare se află. Pentru McGregor, momentul a fost cu atât mai greu de acceptat cu cât revenirea sa în ring era una dintre cele mai așteptate apariții din lumea UFC. La scurt timp după luptă, au apărut speculații potrivit cărora irlandezul ar fi intrat deja accidentat în confruntare. McGregor a negat categoric această variantă și a susținut că problema a apărut complet neașteptat. „Mi s-a oprit motorul. Sunt distrus. Nu aveam nicio accidentare înainte de luptă. Am executat lovituri, am proptit piciorul și am sărit de multe ori în toată perioada de pregătire și chiar în culise, înainte de meci. S-a întâmplat din senin. Sunt mai mult decât deprimat. Pot descrie asta doar ca pe un infern”, a transmis Conor McGregor pe pagina sa de X. Primele informații indică o posibilă ruptură a ligamentului încrucișat anterior. Dana White, șeful UFC, a declarat că aceasta este și suspiciunea medicilor, însă diagnosticul final nu a fost încă anunțat. „Credem că și-a rupt ligamentul încrucișat anterior. Medicii sunt de aceeași părere”, a spus Dana White după confruntare. Conor McGregor: „Mă voi întoarce” McGregor a revenit ulterior cu un al doilea mesaj, în care și-a exprimat frustrarea, dar a insistat că nu intenționează să renunțe la carieră. „Eram atât de pregătit pentru această luptă, încât nu pot să cred ce s-a întâmplat. Comentariile că aș fi fost neatent la intrarea în meci sunt o prostie. Eram calm, pregătit și încrezător. Sunt în șoc. Diavolul mă privește literalmente în față. Nu voi ceda. Voi merge la biserică, voi trece peste asta. Nu mă voi lăsa doborât și mă voi întoarce”, a transmis irlandezul.

Sorin Grindeanu atacă PNL înaintea consultărilor de la Cotroceni: Brătienii second-hand s-au trezit brusc în conștiință și luptă cu PSD

sorin-grindeanu-ataca-pnl-inaintea-consultarilor-de-la-cotroceni:-bratienii-second-hand-s-au-trezit-brusc-in-constiinta-si-lupta-cu-psd

Liderul PSD susține că liberalii încearcă să se poziționeze împotriva social-democraților, deși au făcut parte din guvernare în ultimii ani. „Brătienii second-hand s-au trezit brusc în conștiință și luptă cu PSD”, afirmă Sorin Grindeanu. El îi acuză pe liberali că, în loc să propună măsuri pentru economie, continuă să promoveze un discurs politic anti-PSD. Acuzații privind economia și Guvernul În aceeași postare, Grindeanu susține că actualul Executiv va împrumuta România cu 25 de miliarde de lei mai mult decât în anul precedent și vorbește despre pierderi de locuri de muncă și falimente în economie. Totodată, liderul PSD critică reducerea a 15.000 de posturi din Educație, despre care afirmă că este prezentată drept o reformă. Atacuri la adresa PNL și a foștilor parteneri de guvernare Sorin Grindeanu spune că măsurile privind companiile de stat au fost pregătite de miniștri PSD. „În acest timp, miniștrii demiși – ca Pîslaru, împart contracte de milioane de lei firmelor de casă, înființate tot de ei. S-a stins lumina în cămară și au dispărut și rafturile! Iar o doamnă (Oana Gheorghiu – n.r.) pe care nu a votat-o nimeni ne spune cu emfază ipocrită că discordia în coaliție a apărut când s-a ajuns la companiile de stat. Nu, doamnă! Iar nu ați înțeles nimic”, adaugă social-democratul. „Programul anti-PSD nu este o soluție” În finalul mesajului, liderul social-democrat afirmă că atacurile împotriva PSD nu rezolvă problemele românilor. „Lupta anti-PSD nu a generat niciodată vreo soluție reală pentru români. Doar ură. Atunci când nu ai un program pentru economie și pentru cetățeni, singurul care îți rămâne la îndemână este programul anti-PSD”, a transmis Sorin Grindeanu. Blocajul privind desemnarea premierului: Nicușor Dan se întâlnește luni cu liderii din fosta coaliție la Cotroceni Luni, președintele Nicușor Dan se va întâlni cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, președintele UDMR, Kelemen Hunor, și liderul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Varujan Pambuccian. Întâlnirea va avea loc la Palatul Cotroceni la ora 9:00. Anunțul vine în contextul blocajului privind desemnarea unui nou premier, la mai bine de două luni de la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.