Parlamentul European cere deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu Republica Moldova

parlamentul-european-cere-deschiderea-tuturor-clusterelor-de-negociere-cu-republica-moldova

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, că raportul anual privind Republica Moldova a fost adoptat în plenul Parlamentului European cu 505 voturi pentru, 115 împotrivă și 45 de abțineri. Mureșan a precizat că raportul include mai multe amendamente depuse de el, alături de alți eurodeputați, prin care se cere accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Arătăm, astfel, sprijinul total pe care Parlamentul European îl acordă parcursului european al Republicii Moldova”, a transmis Mureșan. Eurodeputatul a mai spus că Parlamentul European consideră Republica Moldova „fruntașă în procesul de aderare” și că progresele făcute de Chișinău trebuie răsplătite prin accelerarea negocierilor. Raportul condamnă și „încercările repetate ale Federației Ruse de a destabiliza Republica Moldova”, inclusiv tentativele de influențare a rezultatelor alegerilor. „Ca atare, cerem creșterea sprijinului financiar și tehnic pe care Uniunea Europeană îl oferă Republicii Moldova, astfel încât aceasta să fie mai sigură, să combată amenințările externe și să continue pe drumul european”, a adăugat eurodeputatul. Siegfried Mureșan a subliniat că viitorul european al Republicii Moldova este „una dintre marile priorități ale Parlamentului European”, deoarece „o Moldovă sigură, stabilă și integrată în Uniunea Europeană este în beneficiul securității întregii Europe”.

Novak Djokovic a avut reacția anului când a fost comparat cu Lionel Messi: Ar fi genial!

novak-djokovic-a-avut-reactia-anului-cand-a-fost-comparat-cu-lionel-messi:-ar-fi-genial!

Imediat după ce s-a calificat în semifinalele turneului Wimbledon 2026, după un meci de peste 5 ore, Novak Djokovic (39 de ani – 8 ATP) a fost comparat cu Lionel Messi (39) și a avut o reacție fabuloasă. Nu doar Djokovic a obținut o calificare importantă, ci și Messi, care a dus-o pe naționala Argentinei în sferturile Cupei Mondiale de fotbal. Cum i-a răspuns Novak Djokovic reporterului care l-a comparat cu Lionel Messi Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele de la Wimbledon, după o victorie dramatică pe care a obținut-o împotriva canadianului Felix Auger-Aliassime (25 de ani – 4 ATP). Sârbul s-a impus la capătul a 5 seturi intense, scor 7-6(10), 3-6, 6-3, (4)6-7, 7-6(4), și după nu mai puțin de 5 ore și 15 minute de luptă. Stors de puteri, Djokovic s-a afișat la conferința de presă și tot a găsit puterea de a glumi cu reporterii, mai ales atunci când a fost comparat cu Lionel Messi, care la 39 de ani a dus-o aproape de unul singur pe Argentina în sferturile Cupei Mondiale. Messi are 8 goluri la turneul final din America de Nord și până acum a marcat în fiecare meci jucat. Iar în optimea de finală cu Egipt, pe care argentinienii au întors-o de la 0-2 la 3-2, Messi a înscris un gol și a oferit o pasă decisivă. Djokovic nu i-a contestat valoarea lui Messi, însă a glumit și a spus că și-ar dori și el, la cei 39 de ani ai lui, să joace tot 90 de minute, și nu partide de 5 ore: „Eh, ar fi grozav să joc și eu doar 90 de minute ca Messi!”, a răspuns Novak Djokovic, potrivit Sportal.blic.rs, după ce jurnalistul italian Ubaldo Scanagatta a făcut comparația dintre cei doi mari sportivi, ambii în vârstă de 39 de ani. Ce îl așteaptă pe Djokovic în semifinalele Wimbledon 2026 Rămâne de văzut cum se va recupera Novak Djokovic în următoarele 48 de ore, deoarece vineri, pe 10 iulie, îl așteaptă o confruntare cu liderul ATP. În semifinalele de la Wimbledon 2026, Djokovic va da peste italianul Jannik Sinner (24 de ani – 1 ATP), care l-a răpus în ediția trecută de la All England Club. Totuși, în ultima lor confruntare, pe 30 ianuarie 2026, la Australian Open, Djokovic a reușit să îl învingă pe Sinner cu 3-2 la seturi. „Este palpitant să faci parte dintr-un meci atât de epic, de peste cinci ore. Acesta este cu siguranță unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am jucat vreodată la Wimbledon. Cred că am jucat mai mult doar cu Roger în 2019. A fost extrem de echilibrat, Felix a menținut un nivel incredibil de ridicat. A cedat puțin abia în supertiebreak, iar eu am reușit să lovesc mingile potrivite la momentul potrivit. Publicul a fost fantastic, s-a bucurat de spectacol. Să vedem cum mă voi recupera. Din fericire, am o zi suplimentară de odihnă, ceea ce este de neprețuit. Pe de o parte, este o surpriză plăcută că sunt încă în stare să mă lupt cu băieți cu 15 ani mai tineri decât mine și să-i înving în astfel de maratoane. Pe de altă parte, mă aștept întotdeauna la maximum de la mine și sunt foarte autocritic. Vreau să mă bucur de aceste momente, pentru că cine știe ce aduce ziua de mâine. Vreau măcar încă un pas înainte, dar acesta a fost, în realitate, ca o finală – am dat absolut tot ce am avut. Mă bucur că am făcut parte dintr-un alt meci istoric”, a mai declarat Djokovic, după calificarea în semifinalele de la Wimbledon.

Miruță, despre amenințările cu drone: România și-a învățat lecția. Dineu cu aliații NATO din Indo-Pacific

miruta,-despre-amenintarile-cu-drone:-romania-si-a-invatat-lectia.-dineu-cu-aliatii-nato-din-indo-pacific

Potrivit comunicatului publicat, miercuri, de Ministerul Apărării, în cadrul dineului au fost prezenți oficiali Australia, Japonia, Noua Zeelandă, dar și Republica Coreea. În cadrul evenimentului, liderii de la Ankara și-au reafirmat angajamentul pentru Apărarea Colectivă, mai precis Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic, precum și consolidarea NATO 3.0. De asemene, continuarea sprijinului pentru Ucraina a rămas „un punct prioritar”, inclusiv sprijinirea programului NATO de achiziție de arme pentru Kiev, PURL. Miniștrii au confirmat sprijinul în acest sens. De la Ankara, Miruță a transmis că România „a făcut pași concreți pentru repornirea producției militare”. „Suplimentar deciziei de a își menține creșterea cheltuielilor pentru Apărare, România a făcut pași concreți pentru repornirea producției militare, în ultimul an semnând contracte de cooperare industrială pentru 5 facilități de producție”, a declarat Miruță. Acesta a vorbit și despre amenințările cu dronă pe flancul estic, afirmând că țara noastră „a contractat sisteme anti-dronă”, dar a solicitat susținere temporară până când echipamentele vor ajunge în țara noastră. „În ceea ce privește amenițările cu dronă din flancul estic, România și-a învățat lecția și a contractat sisteme de apărare anti-dronă, considerând legitimă solicitarea de susținere aliată temporară până când acestea vor fi livrate”, a declarat Miruță. Miruță a precizat că România susține întărirea pilonului european, NATO 3.0, dar și că România este pregătită să demonstreze „unitate și solidaritate”, pentru a a avea „forțele și capacitățile necesare” pentru a se apăra de amenințări, dar și a descuraja agresiunea Rusă. „Din perspectiva României, Rusia rămâne o amenințare pe termen lung și susținem întărirea pilonului european în cadrul NATO. Suntem determinați, la nivel aliat, să demonstrăm credibilitate, unitate și solidaritate, astfel încât să avem instrumentele, forțele și capabilitățile necesare să descurajăm orice agresiune și, la nevoie să ne apărăm în fața oricărei amenințări”, a declarat Miruță. O concluzie a acestui dineu la care au participat și aliații din regiunea Indo-Pacific (IP/4) a fost faptul că problemele globale în materie de Securitate sunt interconectate și există nevoie de măsuri concrete pentru combaterea lor. Soluția este creșterea cooperării în industria de Apărare, inclusiv prin adoptarea noilor tehnologii.

Tatăl lui Lewis Hamilton a scos la vânzare 27 de mașini pentru 3.500.000 de euro

tatal-lui-lewis-hamilton-a-scos-la-vanzare-27-de-masini-pentru-3500.000-de-euro

Tatăl lui Lewis Hamilton (41 de ani), multiplul campion mondial, a scos la vânzare 27 de mașini din colecția sa pentru 3.500.000 de euro, ca să facă rost de bani. Astfel, pasionații de mașini clasice au ocazia de a pune mâna pe una sau mai multe dintre acestea, printre care modele de la Jaguar, Mini Cooper, Aston Martin, Triumph, dar și Mercedes, constructor pentru care pilotul a concurat timp de 12 ani și cu care a câștigat șase dintre cele șapte titluri. Anthony Hamilton (66 de ani), tatăl lui Lewis, pilotul de Formula 1, și-a scos la vânzare, prin licitație individuală, 27 de mașini din colecția sa, iar suma pe care o poate obține pentru toate acestea ajunge la 3.500.000 de euro. Licitația, organizată de Iconic Auctioneers, va avea loc pe 25 iulie, în cadrul weekendului British Racing Drivers’ Club Classic de la Silverstone, locul unde se desfășoară Grand Prix-ul Marii Britanii. Cele mai multe dintre aceste mașini sunt britanice, cu nume foarte cunoscute, însă există și trei exemplare de Mercedes-Benz. Prețul de pornire al licitației variază de la 25.000 de euro, pentru modeul Triumph Spitfire 4 – Mk1, din 1964, până la 641.000 de euro, pentru modelul Jaguar XJ 220, din 1994, Acesta are puțin peste 5.000 de kilometri la bord, iar conform Iconic Auctioneers „istoricul său de întreținere este impecabil”, notează Marca. „Colecția Anthony Hamilton este o selecție superbă de mașini, care se remarcă prin profunzime, calitate și personalitate. De la reproducerile modelelor Jaguar XJ220 și XKSS până la prototipurile Triumph, modelele Aston Martin și Mini Cooper S, aceasta reflectă o pasiune evidentă pentru automobilismul britanic în forma sa cea mai plină de caracter. Prezentarea acestor mașini la Silverstone, lângă linia dreaptă Hamilton, pare absolut potrivită”, a declarat Lionel Abbot, specialitul în atomobile de la Iconic Auctioneers, citat de Motorsport. Mașină de peste 70 de ani, printre cele scoase la vânzare Cea mai veche mașină dintre cele scoase la vânzare de Anthony Hamilton este modelul Swallow Doretti, din 1955, cu un preț de vânzare de 58.000 de euro, în timp ce modelul David Brown Automotive Speedback GT are doar 10 ani, cu un preț de vânzare de 280.000 de euro. În impresionanta colecție scoasă la vânzare se află și trei modele de Mercedes-Benz, iar una dintre mașini, 300 SL din 1989, i-a aparținut anterior regretatului boxer de categorie grea Billy Walker, mai notează cei de la Motorsport. Aceasta are un preț de vânzare de 58.000 de euro. Lewis Hamilton, prima victorie după doi ani  În urmă cu trei săptămâni, Lewis Hamilton a reușit prima sa victorie în circuit după doi ani, când a câștigat Grand Prix-ul de la Barcelona, după o cursă de senzație. „În primul rând, trebuie să încep prin a le mulțumi enorm tuturor de aici, de la Ferrari, lui Fred (n.r. Frederic Vasseur, director de echipă). Au crezut în mine și m-au adus la această echipă. Părea imposibil, dar echipa a continuat să mă susțină, am făcut atât de multe îmbunătățiri”, a declarat Hamilton, după succesul său.

O campioană națională are nevoie de ajutor pentru a reprezenta România la Campionatele Mondiale

o-campioana-nationala-are-nevoie-de-ajutor-pentru-a-reprezenta-romania-la-campionatele-mondiale

România va participa și în acest an cu un lot extrem de numeros la Campionatele Mondiale de Culturism-Fitness din Spania. Competiția supremă va avea loc în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, la Santa Sussana, un oraș familiarizat cu întrecerile de nivel înalt din culturism, aflat în apropiere de Barcelona. Aproximativ 50 de sportivi români merg la Mondiale pe cheltuiala proprie sau a clubului Federația Română de Culturism și Fitness va deplasa la Mondiale un lot lărgit de aproximativ 100 de sportivi, însă va suporta cheltuielile doar pentru 44 dintre aceștia, care formează lotul A. Restul sportivilor, medaliați la Campionatele Naționale desfășurate în luna mai, la Sibiu, vor participa la Mondiale pe cheltuiala proprie. Sau a cluburilor de care aparțin, în cel mai fericit caz. Sportiva ieșeană Ștefana Ursache, campioană națională la bodyfitness, are nevoie de ajutor pentru a reprezenta România la Mondiale Cum fondurile federației sunt insuficiente, doar sportivii din lotul A, 44 la număr, vor participa la competiția supremă pe cheltuiala forului condus de Gabriel Toncean. Cei din lotul lărgit, aproximativ 50, vor suporta toate costurile. Deloc puține, în condițiile în care avionul, cinci nopți de cazare la Santa Sussana și taxele de înscriere la toate probele depășesc suma de 1.000 de euro. Din a doua categorie face parte și sportiva ieșeană Ștefana Ursache. În vârstă de 37 de ani, Ștefana reprezintă Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iași și la Campionatele Naționale din acest an a obținut trei medalii. Eleva antrenoarei emerite Felicia Purice Russ a devenit campioană națională la bodyfitness masters și a obținut alte două medalii de bronz, la fitness acrobatic și bodyfitness senioare. Ștefana, care a început să concureze la vârsta de 36 de ani și este deja campioană națională, a apelat la un credit pentru a achita o parte din sumă, dar a solicitat ajutorul pentru a strange toți banii necesari participării la Campionatul Mondial. Sportiva de 37 de ani a postat un anunț pe pagina personală de Facebook în care solicită ajutorul, publicând și contul personal în care pot fi virate sume de bani. „Voi avea onoarea de a reprezenta România la Campionatul Mondial. Este o mare onoare, dar și o responsabilitate pe care mi-o asum cu toată seriozitatea. Triplă vicecampioană la categoria Body Fitness în cadrul Campionatului Național de Fitness și Culturism 2025, Campioană Națională Body Fitness Master 2026, medaliată cu bronz la Body Fitness Senioare și cu bronz la Fitness Acrobatic, am fost propusă și acceptată în lotul național de Fitness și Culturism. Astfel, voi avea onoarea de a reprezenta România, la Campionatul Mondial de la Santa Susanna, Spania, desfășurat în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2026, participarea fiind finanțată integral pe fonduri proprii. Este o mare onoare, dar și o responsabilitate pe care mi-o asum cu toată seriozitatea. Totodată, este un vis devenit realitate. Am achitat deja pachetul inițial, în valoare de 705 euro, care include cazarea, mesele și taxa de înscriere pentru categoria de bază, Body Fitness Master. Noroc cu cardul de cumpărături BT! Categoria mea de bază se suprapune cu alte două categorii la care sunt înscrisă – Fitness Acrobatic și Body Fitness Senioare – iar, dacă voi avea onoarea de a concura alături de un partener, și la categoria Perechi. Taxa de înscriere este de 100 de euro pentru fiecare categorie suplimentară. Dacă există persoane sau companii care doresc să mă susțină în acest parcurs și să contribuie la reprezentarea României la Campionatul Mondial, orice ajutor financiar este binevenit și apreciat din suflet. Las mai jos datele conturilor mele: Titular cont: Ștefana Ursache Revolut ID: @stefsan IBAN: RO37REVO0000169013961632 BIC/SWIFT: REVOROBB Banca Transilvania IBAN: RO92BTRLRONCRT00R2136602 SWIFT: BTRLRO22 Vă mulțumesc din inimă pentru orice formă de susținere – fie că este o sponsorizare, o donație sau pur și simplu o distribuire a acestui mesaj. Fiecare gest mă aduce mai aproape de șansa de a reprezenta România cu mândrie pe scena mondială”, a fost mesajul postat de sportiva ieșeană pe pagina personală de Facebook. CSM Iași va participa cu 12 sportivi la Campionatul Mondial de la Santa Sussana Secția de performanță culturism-fitness de la Clubul Sportiv Municipal Iași, coordonată de antrenoarea emerită Felicia Purice Russ, va participa la Campiontul Mondial din Spania cu 12 sportivi. Iulia Bălașa, Iulia Pavel, Lucian Popa și Andrei Apetrei, campioni naționali în acest an, la Sibiu, figurează în lotul A și au, astfel, asigurate cheltuielile de către federație. Din lotul lărgit, pe lângă Ștefana Ursache, mai fac parte alți șapte sportivi medaliați la Campionatele Naționale care vor merge în Spania pe cheltuiala proprie. Aceștia sunt Florentina Știufliuc, Oana Nicolae, Patricia Matei, Angela Gherman, Georgiana Hodorogianu, Andrei Andrici și Bogdan Moruz, ultimul fiind fost campion mondial la culturism-fitness.

Rareș Bogdan critică măsurile fiscale adoptate de Bolojan: Ai promis reforma statului, dar modelul aplicat e o rețetă toxică

rares-bogdan-critica-masurile-fiscale-adoptate-de-bolojan:-ai-promis-reforma-statului,-dar-modelul-aplicat-e-o-reteta-toxica

Într-o postare făcută pe Facebook marți seara, europarlamentarul PNL susține că reducerea deficitului bugetar ar fi putut fi realizată prin tăierea risipei, digitalizarea administrației și stimularea creșterii economice, nu prin creșterea poverii fiscale. El a subliniat că măsurile adoptate afectează atât mediul de afaceri, cât și populația, și afirmă că tot mai mulți români, inclusiv antreprenori, iau în calcul plecarea din țară. „Aud români care vor să plece din țară, sătui. Unii sunt chiar antreprenori care, atunci când tu, Ilie, anunțai reforma statului, spuneau, exact ca modelul lor cultural, că austeritatea este o soluție pentru scăderea deficitului. Nu pricep cum i-ai vrăjit așa. Ei, acum nu mai sunt convinși. Sunt aproape învinși de propria naivitate. Dacă-i pui paiete unei maimuțe nu înseamnă că e Stiglitz. (…) Ai promis reforma statului, dar modelul aplicat e o rețetă toxică. TVA crescut a scumpit alimentele de bază și medicamentele, taxarea pensiilor a luat de la bătrâni, creșterea accizelor și a taxelor pe imobile a lovit direct în buzunar”, a scris Rareș Bogdan în mesajul postat pe Facebook. Reproșurile lui Rareș Bogdan pentru Bolojan Eurodeputatul îi mai reproșează lui Bolojan că nu s-a consultat cu specialiști, care l-ar fi putut sfătui să nu aleagă ca soluție austeritatea. „O minimă decență te-ar fi obligat, Ilie, să întrebi niște economiști reali, nu servili sau îmbătrâniți în rele, dacă cineva, de pe această planetă, a trecut prin situația României. More or less… Că pe hârtie, matematica e simplă: crești birurile, ai mai mulți bani. Însă este o scurtătură a leneșilor și riscă să blocheze definitiv motorul. Istoria (chiar recentă) arată că austeritatea fiscală pe spatele privatului și a cetățeanului duce în prăpastie. 5 exemple de manual: Grecia a fost distrusă de austeritatea care a probușit PIB-ul cu 25%. Franța lui Hollande a provocat un exod masiv de capital, prin suprataxare. Italia lui Monti a ucis creșterea ecoomică prin taxe. Și mai avem Argentina și Venezuela, de unde putea învăța că a trata mediul privat ca pe un sac fără fund pentru a finanța un aparat birocratic uriaș generează hiperfinflație, sărăcie, colaps”, mai notează Rareș Bogdan. Potrivit acestuia, reducerea deficitului ar fi trebuit să înceapă cu restructurarea aparatului administrativ și combaterea evaziunii fiscale. „Existau – și încă există – alternative reale pentru scăderea deficitului, fără a distruge economia: tăierea instituțiilor parazitare, a sinecurilor, a achizițiilor publice umflate, comasarea instituțiilor cu atribuții similare, combaterea evaziunii fiscale (…) și digitalizarea pe bune a ANAF”, a afirmat europarlamentarul. Cu ce mesaj ar fi trebuit să se ducă Bolojan la Comisia Europeană, în opinia lui Rareș Bogdan Rareș Bogdan susține, de asemenea, că Guvernul ar fi trebuit să negocieze cu Comisia Europeană un calendar diferit de consolidare fiscală, bazat pe reforme și investiții, nu pe creșterea taxelor. „Da, avem o presiune a cifrelor: deficitul bugetar continuă să crească, piețele financiare ne omoară cu dobânzile, sabia agențiilor de rating și a Comisiei Europene pentru consolidare fiscală este uriașă. Deci suntem din nou în filmul unde trebuie măsuri dure pe termen scurt, ca să ai un fel de provizion? Eroare!! Știi ce puteai face, Ilie? Mergeai la Comisie și ziceai așa: nu pot reduce deficitul acum. Dacă vreți acum pe loc, pot doar prin taxare, deci scade consumul și vă afectează și pe voi. Desființez instituțiile-sinecuri, instituțiile care se suprapun și unde angajații plimbă hârtii, anulez cheltuielile nejustificate. Mă lăsați să fac relaxare fiscală, ca să încurajez oamenii să angajeze/producă, relaxez taxarea muncii, ofer facilități noilor firme, bag în proiecte europene firme românești – există mecanisme care permit unei țări să aibă un deficit mai mare dacă acei bani se duc în cofinanțări de proiecte europene și investiții productive, nu pe consumul aparatului de stat. Efect: Crește, crește, crește PIB-ul. Deci scade deficitul. Vrei să ne duci în junk?”, a conchis Rareș Bogdan.

Dacia Bigster și Dacia Duster III, rechemate de urgență în service din cauza problemelor!

dacia-bigster-si-dacia-duster-iii,-rechemate-de-urgenta-in-service-din-cauza-problemelor!

Modelele Dacia Bigster și Dacia Duster III au fost rechemate de urgență în service din cauza unei probleme care implică defecte ce ar putea afecta suspensia spate. Trei modele de mașini se află în centrul une rechemări de la consumatori. Vorbim despre Renault Austral, autovehicul produs în perioada martie 2023 – ianuarie 2025, Dacia Duster III și Dacia Bigster. Pentru modelele producătorului român, proprietarii au fost sfătuiți să contacteze dealerul auto. Dacia Bigster și Dacia Duster III au o problemă cu privire la arcurile suspensiei spate Potrivit informațiilor apărute pe site-ul rappel.conso.gouv.fr, problema referitoare la Dacia Bigster și Dacia Duster III constă în arcurile suspensiei spate. Există posibilitatea ca acestea să nu fi fost fabricate la dimensiunile corecte, aspect care ar putea conduce către ruperea lor. „Mașina s-ar putea lăsa, iar arcul rupt ar putea cădea pe șosea, crescând riscul de accident. Grupul de apărare a consumatorilor Rappel.conso.gouv menționează, de asemenea, un risc de rănire”, notează Capital. NU RATA: Spaniolii spun că Dacia are cel mai bun SUV ieftin cu care să-ți duci familia în vacanță Cum stau lucrurile în privința mașinii Renault Austral În ceea ce privește modelul Austral al celor de la Renault, rechemarea are legătură cu o altă problemă. Concret, e vorba despre faptul că unitatea de control ABS-ESP ar fi putut fi programată eronat de către furnizor. În cazul în care sistemul de frânare nu funcționa cum trebuie, șoferul nu primea o avertizare în bord. „Prin urmare, alte funcții ar putea funcționa defectuos, cum ar fi asistența la frânarea de urgență, ABS-ul, programul electronic de stabilitate, frânarea automată de urgență, servofrâna hidraulică și compensarea hidraulică a frânei. Principalul risc este cel al unui accident și al vătămării corporale. Proprietarii vehiculelor afectate de această rechemare sunt îndemnați să ia legătura cu dealerul lor”, au conchis oamenii de presă din Hexagon. CITEȘTE ȘI: Catalanii, verdict neașteptat: „Dacia a îmbunătățit Sandero și a ieșit o mașină incredibilă!” Dacia, creștere a volumelor în anul 2025. Locul secund în Europa la un capitol În 2025, Dacia a vândut 697.408 vehicule, reprezentând o creștere cu 3,1% față de anul 2024. Brandul a depășit pragul de 10.000.000 de vehicule vândute începând din 2004 și a ajuns pe locul al doilea pe podiumul european al vânzărilor către clienți persoane fizice. Iată o scurtă analiză: Sandero: 289.295 de unități vândute la nivel mondial (în scădere cu 6,5% prin comparație cu anul 2024); Bigster: 67.573 de unități vândute la nivel mondial; Spring: 35.034 de unități vândute la nivel mondial (în creștere cu 53% față de anul precedent).

Cât costă războiul. Polonia a dezvăluit suma cheltuită pentru ajutorul acordat Ucrainei

cat-costa-razboiul.-polonia-a-dezvaluit-suma-cheltuita-pentru-ajutorul-acordat-ucrainei

Polonia a dezvăluit cât de mult a transferat Ucrainei de la începutul războiului. Potrivit Nexta, suma totală este de aproape 4 miliarde de euro. Conform acordului cu NATO și SUA, în cazul unei amenințări, Varșovia va primi de zece ori mai multe echipamente decât cele oferite ucrainenilor.. Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a anunțat luni că a dispus declasificarea tuturor informațiilor privind echipamentele militare donate Ucrainei în perioada 2022–2026. Decizia a fost luată ca urmare a acuzațiilor potrivit cărora Varșovia a transferat în secret în Ucraina rachete interceptoare pentru sistemele Patriot. Conform acuzației, rachetele au fost livrate în luna martie fără a informa Parlamentul polonez. Kosiniak a precizat că decizia privind desecretizarea a fost luată după consultări cu premierul Donald Tusk și are ca scop asigurarea transparenței față de opinia publică. Polonia este unul dintre principalii susținători ai Ucrainei Ministrul Apărării a subliniat că programul de livrări de echipamente militare către Ucraina a fost început de fostul guvern condus de partidul Lege și Justiție (PiS). De asemenea, fiecare transfer a fost comunicat președintelui Poloniei, mai întâi lui Andrzej Duda, iar în prezent lui Karol Nawrocki. Polonia se numără printre principalii susținători militari ai Ucrainei după începutul războiului în februarie 2022. Polonia a furnizat tancuri, vehicule blindate, aeronave, muniție și a găzduitunul dintre cele mai importante hub-uri logistice pentru livrările de armament occidental către Kiev. În ultimele săptămâni, relațiile dintre Varșovia și Kiev au fost marcate de tensiuni, ca urmare a unor dispute privind cooperarea militară și probleme istorice. Ajutorul din România, la secret În România, valoarea ajutorului acordat Ucrainei este în continuare secretă. Recent, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a vorbit despre solicitările privind desecretizarea ajutorului oferit de România Ucrainei și a explicat de ce doar o parte din aceste informații pot fi făcute publice. Oficialul a subliniat că actualele date comunicate respectă o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării și că orice schimbare depinde de o nouă hotărâre a CSAT. O analiză a Curs de guvernare arată că România a oferit Ucrainei, din 2022 până în septembrie 2025, aproximativ 1,5 miliarde de euro. Suma include ajutor militar, umanitar și financiar.

Anatomia divorțului strategic dintre Sorana Cîrstea și Adrian Cruciat de la Wimbledon

anatomia-divortului-strategic-dintre-sorana-cirstea-si-adrian-cruciat-de-la-wimbledon

Pentru prima dată comunicarea dintre o jucătoare și antrenorul ei e disecată pentru a dezvălui mecanismul nevăzut și necunoscut prin care cuvintele venite de la staff-ul tehnic aflat în lojă construiesc, punct cu punct, un succes într-un Grand Slam. Pe terenul 12 de la Wimbledon, în timpul partidei din turul al doilea jucată de Sorana Cîrstea cu Kimberly Birrell (6-3, 6-4), ProSport dezvăluie, cuvânt cu cuvânt, fluxul de indicații și sfaturi specifice recomandate de antrenorul româncei, Adrian Cruciat. Cum a interpretat Sorana Cîrstea cele transmise de Adrian Cruciat Sfaturile antrenorului Adrian Cruciat date Soranei Cîrstea în meciul câștigat de româncă în duelul cu Kimberly Birrell: Set 1: 3-0, 4-2 Picioarele pregătite… Stai în ghem ! Joacă diagonala de avantaj. Du-te cu al doilea retur în atac. Ia decizii corecte! Vezi mingea și alegi simplu. Alegi corect fiecare punct . Mingi noi, de jos plasează la retur. Alegi și folosești picioarele. La retur mai relaxată la picioare. Jos și te duci pe minge. De aia ești încordată… Alergi. Cu încredere ! Set 2: Fă două simulări, faci pași spre minge. Nu o aștepta… Este mult mai bine pe picioare… Fiecare punct, al fel Stânga, lent, sus (primul serviciu) Nu te grăbi și stai în minge Trage aici, ghemul tău…(înainte care Birrell să facă contra-break și să egaleze la 2 în manșa secundă) Ții jocul. Pas mare spre înainte… Jocul tău, fă-l ! Ține de plan, la fiecare punct. Cu încredere pentru ca dai bine… Activă pe picioare, du-te la minge. Următorul punct, bine încercat (retur dreapta-cross) Excelent ! (după atac la fileu pentru minge de intercepție) Activă, te duci în teren (în ghem cu serviciu de meci la 5-4 setul 2) Acest monolog tehnic reprezintă dovada supremă de autenticitate care generează relaționarea jucătoare-antrenor și cimentează autoritatea profesională a tehnicianului prin intervenții exacte, oportune și, uneori, cu „finețe chirurgicală”. Pentru Sorana indicațiile din tribună ale lui Cruciat au însemnat: * Gestionarea startului și a ritmului (Set 1: 3-0, 4-2): Pentru a bloca elanul australiencei, Cruciat a început cu fundamentele biomecanice și de poziționare: „Picioarele pregătite”, „Stai în ghem” și „Alergi. Cu încredere !”. Conștient că dinamica pe iarbă cere agresivitate din startul schimbului de mingit, Cruciat a ținut și dictat direcția strategică deja stabilită înaintea partidei cu Birrell: „Joacă diagonala de avantaj” și „Du-te cu al doilea retur în atac”, instrucțiuni menite să o fixeze pe australiancă în defensivă. * Claritate mentală sub presiune: Într-un sport al fracțiunilor de secundă, antrenorul a acționat ca un filtru de calm: „Ia decizii corecte”, „Vezi mingea și alegi simplu”, respectiv „Alegi corect fiecare punct”. Când s-au schimbat mingile, el a ajustat imediat lungimea: „Mingi noi, de jos plasează la retur”. * Corecțiile tensiunii fizice: Observând momentele lui Cîrstea de rigiditate musculară la retur, Cruciat a intervenit punctual: „Alegi și folosești picioarele” și „La retur mai relaxată la picioare. Jos și te duci pe minge. De aia ești încordată…” – o conexiune directă între starea mentală și execuția tehnică. * Gestionarea crizelor din Setul 2: Când Birrell a încercat să echilibreze meciul, indicațiile lui Cruciat au devenit extrem de dinamice: „Fă două simulări, pași spre minge. Nu o aștepta…”, urmat de validarea „Este mult mai bine pe picioare…” și stabilizarea tactică „Fiecare punct, la fel”. * Sincronizarea geometrică și faza de break: Pentru a uniformiza lansarea mingii la serviciu în condiții de vânt, Cruciat i-a cerut Soranei precizie: „Stânga, lent, sus (la primul serviciu)” și „Nu te grăbi și stai în minge”. Înainte ca Birrell să facă re-break și să egaleze la 2 în manșa secundă, Cruciat a simțit pericolul: „Trage aici, ghemul tău…”. Imediat după, antrenorul i-a cerut lui Cîrstea recuperarea controlului în raliuri mai lungi de 4-5 lovituri: „Ții jocul. Pas mare spre înainte…”, „Jocul tău fă-l”, „Ține de plan la fiecare punct” și „Cu încredere pentru că dai bine”. * Închiderea meciului în forță: Pentru un final de meci dominant, antrenorul a cerut Soranei să avanseze în teren, în special pe mingiile mai puțin lungi ale lui Birrell: „Activă pe picioare, du-te la ea”. După un retur lung în cross-out, a venit încurajarea: „Următorul punct, bine încercat” urmată de un „Excelent!” entuziast odată cu un atac la fileu pe o minge de intercepție. În ghemul final, la 5-4, Cruciat a fost ferm și clar: „Activă, te duci în teren”. Toate aceste zeci de intervenții arată un antrenor conectat la fiecare execuție a lui Cîrstea, mesaje ale lui Cruciat transpuse de Sorana, instantaneu, în puncte pe tabela de marcaj. Paradoxul financiar: lider strategic sau simplu angajat? Această armonie tehnico-tactică s-a ruinat în turul al treilea de la Wimbledon 2026 când Sorana Cîrstea a jucat cu Linda Noskova, într-o primă întâlnire directă pe iarbă după 4 meciuri disputate în 2026 pe o altă suprafață de joc, ciment vopsit (hardcourt). Relaționarea Cîrstea – Cruciat a scos la suprafață dezechilibrele scalate particularizat de la jucătoare la antrenor, fără a fi specifice nu numai în tenisul românesc. În circuitul WTA, un antrenor de top din estul Europei primește un salariu standard care se variază de la 2.000 la 4.500 de dolari săptămânal, fără bonusuri de performanță. Pentru a înțelege dimensiunea raportului de salarizare din tenisul feminin, această sumă este cel puțin de două ori mai mică decât pretențiile pecuniare ale unui Thomas Johansson sau Sven Groeneveld în perioadele angajamentelor cu Sorana Cîrstea. Baza lor fixă pornește de la 6.000 până la 10.000 de dolari săptămânal sau un onorariu lunar, garantat, cuprins între 20.000 și 30.000 de dolari, indiferent dacă sportiva joacă sau nu în acea perioadă. La acestea se adaugă procentul din premii și bonusurile de obiectiv: de regulă, un antrenor român nu pretinde un procent mai mare de 8 % din premiile brute realizate de jucătoare în timp ce antrenori străini ca Darren Cahill, Sven Groeneveld, Patrick Mouratoglou sau Thomas Johansson cer o rată cuprinsă între 10 și 12 la sută din „prize money”. Diferența majoră este configurată însă de clauzele de performanță uriașe: un antrenor cu valoarea de piață a suedezului Thomas Johansson, are prevăzut,

Florentin Petre, Dănciulescu și Prunea, parte din show-ul baschetbalistic de la Circul Metropolitan

florentin-petre,-danciulescu-si-prunea,-parte-din-show-ul-baschetbalistic-de-la-circul-metropolitan

Maratonul baschetului 3×3 de la Circul Metropolitan s-a încheiat duminică seara după cinci zile de competiție. Florentin Petre, Dănciulescu sau Prunea au fost și ei protagoniști pe terenul de baschet și au susținut din tribune naționalele României. La tineret, în FIBA 3×3 Nations League, tricolorii au reușit câteva victorii spectaculoase în timp ce în FIBA 3×3 Women’s Series, competiția profesionistă feminină, Rapid București a ajuns printre primele patru echipe. Turneele au fost organizate de către Primăria Sectorului 2 în cadrul seriei de evenimente sportive Sectorul 2 – Sectorul Sportului, care a mai inclus în perioada 26-30 iunie și activități și competiții dedicate comunității. Florentin Petre, Dănciulescu și Prunea, parte din show-ul baschetbalistic de la Circul Metropolitan. Echipele de tineret ale României sunt susținute de legende ale fotbalului Invitați speciali la partidele de sâmbătă ale României din FIBA 3×3 Nations League, Florentin Petre, Florin Prunea și Cătălin Munteanu au intrat și pe teren în cadrul show-ului de baschet acrobatic al trupei Face Team. „A fost visul meu de mic să mă apuc de baschet, doar că am rămas mic și m-am apucat de fotbal”, a glumit Florentin Petre, care a intrat pe teren alături de foștii săi colegi de la Dinamo și a aplaudat din tribune naționalele de tineret ale României. După succesul istoric al tricolorilor mari în fața Greciei, la Oradea, în calificările pentru Campionatele Mondiale de 5la5, tinerii lor coechipieri din naționala U21 de 3×3 au reușit de asemenea o victorie în fața elenilor. Ionel Dănciulescu a fost și el prezent la Circul Metropolitan, duminică, oferind pasa de deschidere a meciului România – Franța la feminin. Tricolorele au cedat acea partidă, 7-21, după ce mai devreme învinseseră Anglia cu 21-10. România se află pe locul patru atât la masculin cât și la feminin după primele trei etape ale Conferinței Europa 3. Spania victorioasă la București, Rapid în semifinale Echipa Spaniei a cucerit FIBA 3×3 Women’s Series Bucharest și a intrat în posesia unui cec în valoare de 14.000 de dolari. Ibericele au învins în ultimul act Lituania, scor 15-10. În competiția hibrid în care participă atât echipe naționale cât și echipe private sau de club, Rapid București a cedat în semifinale în fața Lituaniei, scor 19-13 pentru baltice. Hortense Limouzin, starul naționale Franței care joacă pentru Rapid și serbat ziua de naștere chiar pe terenul de baschet de la Circ. Ea a fost cea de-a treia marcatoare a competiției, cu 28 de puncte. Spectacol pe teren, activități pentru comunitate în zona fanilor Cele cinci zile de spectacol total de la Circul Metropolitan București au fost completate de demonstrații de baschet acrobatic ale trupei Face Team din Ungaria, care au inclus și câteva momente magice sincronizate cu proiecții 3D. Artiștii Circului Metropolitan au evoluat pe teren propriu și au oferit secvențe de neuitat din spectacolele pe care instituția din Capitală le găzduiește de-a lungul stagiunii, în timp ce trupele de dans Contessina, Drag de Măgurele și iSports Dancers au pigmentat pauzele dintre meciuri. Britanicul Joel „The Royal Guard” Henry a câștigat concursul de slam-dunk care s-a disputat sâmbătă seara. El a trecut în finala de Jeremiah „Skywalker” Walker cu câteva reușite stratosferice. Pe locul al treilea s-a clasat Cassidy Leishman. Baschet, volei, badminton, tenis de masă, gaming precum și o serie de jocuri și concursuri au oferit spectatorilor prezenți la circ tot atâtea posibilități de a petrece timpul liber de-a lungul unor zile pline de sport atât pe terenul principal cât și în zona fanilor. O experiență unică pentru baschetbaliști amatori În deschiderea competițiilor internaționale de baschet 3×3 găzduite de Circul Metropolitan au fost programate partide din cadrul BCR Sport Arena Streetball, care au oferit șansa jucătorilor amatori să evolueze în condițiile unui turneu profesionist la cel mai înalt nivel. „A fost o experiență pe care cred că o poți trăi o singură dată în viață, să joci într-o asemenea arenă”, a declarat unul dintre participanți. Jucătorii au fost prezentați în stil NBA, pe muzică, cu spectacol de lumini și proiecții 3D pe suprafața de joc.