Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a demisionat: Aleg să plec

premierul-republicii-moldova,-alexandru-munteanu,-a-demisionat:-aleg-sa-plec

„Azi îmi închei mandatul de prim-ministru”, a transmis Alexandru Munteanu, într-o postare pe Facebook. El a spus că a acceptat propunerea de a fi premier „cu multă responsabilitate” și cu „ferma convingere” că poate contribui la schimbarea lucrurilor în bine. „În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec”, a afirmat Munteanu. Premierul demisionar le-a mulțumit miniștrilor, echipelor acestora și oamenilor care, potrivit lui, au muncit „cu profesionalism și bună-credință”. Alexandru Munteanu a mai transmis că va continua să își servească țara „din orice poziție” se va afla. „Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm. Vă mulțumesc!”, a subliniat Alexandru Munteanu. Alexandru Munteanu a fost numit prim-ministru al Republicii Moldova în toamna anului 2025, după victoria Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile parlamentare. Demisia premierului vine într-un moment tensionat pentru guvernarea de la Chișinău, după scandalul MOLDATSA, care a dus în ultimele zile la demisii, excluderi din PAS și controale anunțate la întreprinderile de stat.

România, victorie istorică la baschet masculin în fața Greciei!

romania,-victorie-istorica-la-baschet-masculin-in-fata-greciei!

Naționala masculină de baschet a României a obținut o victorie istorică împtriva puternicei echipe a Greciei, în Grupa B a preliminariilor Cupei Mondiale din 2027. Partida de la Oradea a adus primul succes al tricolorilor în fața Greciei după 52 de ani, adversara fiind medaliată cu bronz la ultimul Campionat European. România a învins Grecia la baschet masculin, într-una dintre cele mai mari surprize din istoria calificărilor la Cupa Mondială Echipa țării noastre s-a impus cu 73-66 (35-38), în Oradea Arena, în Grupa B a preliminariilor Cupei Mondiale din 2027. Succesul istoric s-a datorat evoluția senzaționale din ultimul sfert a formației pregătită de Mihai Silvășan, România câștigând parțialul cu un incredibil 22-8. România a învins Grecia la baschet masculin, într-una dintre cele mai mari surprize din istoria calificărilor la Cupa Mondială. Foto: FIBA basketball Grecia avea șansa să se califice în faza următoare a competiției dacă ar fi câștigat, dar succesul „tricolorilor” menține Grupa B deschisă. Cu un efort defensiv incredibil, România a șters un deficit de 14 puncte. Momentul crucial s-a produs la 69-66 în ultimul minut, când Emi Cate a blocat o încercare de „layup”. Grecia se află pe locul 12 în clasamentul mondial, în timp ce România este doar pe 63. Diferența de 51 de poziții este cea mai mare în defavoarea unei echipe care s-a impus în aceste preliminarii. După ce a strălucit cu U-BT Cluj-Napoca, Daron Russell continuă să fie eroul baschetului din România, înscriind 20 de puncte în această victorie istorică. De asemenea, Lucas Tohatan a jucat cel mai bun meci al lui la națională, cu 13 puncte și 6 pase decisive. De precizat că 10 jucători diferiți au punctat pentru echipa lui Silvasan. După acest succes istoric, România are șanse să ajungă în runda următoare. „Tricolorii” joacă duminică ultimul meci din grupă, cu Muntenegru, la Bar. Ce a spus antrenorul Mihai Silvășan după victoria senzațională cu Grecia În clasament, pe primul loc se află Grecia, cu 8 puncte, urmată de România, 7 puncte, Portugalia și Muntenegru, câte 6 puncte și un joc mai puțin. Primele trei clasate se califică în faza următoare a preliminariilor. Anterior, România a fost învinsă acasă de Muntenegru, iar cu Portugalia și-a împărțit victoriile. „De obicei, apărarea este aspectul pe care îl poți controla. În atac poți spera să îți creezi aruncări bune, însă nu îți vor intra de fiecare dată. În apărare, însă, printr-o concentrare și un efort exemplar, poți controla lucrurile mult mai bine decât în faza ofensivă. Cred că am reușit să facem acest lucru. România a învins Grecia la baschet masculin, într-una dintre cele mai mari surprize din istoria calificărilor la Cupa Mondială. Foto: FIBA basketball Evident, nu a fost perfect, însă ne-am bazat pe o defensivă foarte puternică. Și am reușit. Recuperările s-au transformat în puncte pe contraatac pentru noi. Cred că avem un avantaj când recuperăm sau interceptăm și plecăm în tranziție, mai ales când jucăm cu doi conducători de joc, fie cu Lucas și Fatts, fie cu Şomăcescu și Fatts. Una peste alta, povestea acestui meci a fost scrisă, iar acum mergem mai departe. Ne concentrăm pe următorul meci. Este o victorie mare. Mă bucur că am reușit să învingem Grecia, mă bucur că am fost pe bancă la această victorie și că am avut o atmosferă senzațională în echipă. Cred că, de cele mai multe ori, atmosfera și chimia din cadrul unei echipe fac diferența dintre victorie și înfrângere”, a explicat Mihai Silvășan, potrivit GSP.

O țară care se învecinează cu Rusia anunță că vrea să colaboreze cu NATO

o-tara-care-se-invecineaza-cu-rusia-anunta-ca-vrea-sa-colaboreze-cu-nato

Anunțul a fost făcut de un oficial din Azerbaidjan. Conform Nexta, el a spus că armata țării sale ar putea participa la operațiunile pentru menținerea păcii sub egida ONU și NATO. „În prezent, sunt studiate posibilitățile de participare a armatei la diferite operațiuni desfășurate de ONU și NATO, cu scopul de a contribui la menținerea păcii internaționale”, a declarat ministrul apărării din Azerbaidjan, Zakir Hasanov. Anunțul poate fi surprinzător chiar dacă mult timp relațiile dintre Rusia și Azerbaidjan au fost tensionate. Totuși, după apropierea țării vecine Armenia de UE, Rusia a încercat să parieze pe relațiile cu Azerbaidjan pentru a-și păstra influența în regiune. Rusia, Armenia, Azerbaidjan, o relație zbuciumată În ultimii ani, Armenia s-a apropiat de Uniunea Europeană și s-a distanțat de Rusia, ceea ce i-a determinat pe ruși să amenințe cu privire la posibile creșteri ale prețurilor gazelor. De asemenea, rușii au oprit unele schimburi comerciale cu Armenia. La alegerile parlamentare din Armenia, partidul premierului armean Nikol Pashinyan a obținut o victorie zdrobitoare. Pashinyan promovează o apropiere a țării de UE și, implicit, o distanțare de influența Rusiei.

Sorana Cîrstea, reacție sinceră când a fost comparată cu Novak Djokovic la Wimbledon: Sunt încântată!

sorana-cirstea,-reactie-sincera-cand-a-fost-comparata-cu-novak-djokovic-la-wimbledon:-sunt-incantata!

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 3 la Wimbledon, după care a avut o reacție sinceră cu privire la comparația cu Novak Djokovic. Învingătoare cu 6-3, 6-4 în fața jucătoarei australiene Kimberly Birrell, Sorana Cîrstea repinge comparația cu Novak Djokovic cu privire la greșelile nerforțate dintr-un meci. Sorana Cîrstea este încântată de comparația cu legendarul Novak Djokovic Turneul de la Wimbledon, al doilea de Mare Șlem al anului, este în plină desfășurare. Sorana Cîrstea a avut nevoie de doar 72 de minute pentru a trece de Kimberly Birrell. La finele confruntării, sportiva aflată în ultimul an al carierei a oferit un interviu în exclusivitate pentru ProSport. Întrebată cum comentează faptul că a făcut, la fel ca Novak Djokovic, mai puțin de 10 greșeli neforțate într-un meci, ea a recunoscut că este încântată de comparație. Sorana Cîrstea este încântată de comparația cu legendarul Novak Djokovic. Foto: ProSport „Da, dar el joacă 3 seturi din 5. Însă sunt încântată să fiu în orice conversație în care se vorbește despre Djokovic. A fost un meci solid, în care am încercat să nu mă grăbesc și, în același timp, să joc disciplinat, să atac mingile care trebuioa atacate, iar la celelalte să încerc să stau la joc. Cu fiecare meci încep să mă simt ceva mai comod pe această suprafață și încerc să înțeleg cum funcționează, pentru că este una atipică. Nu am atât de mult timp să mă obișnuiesc cu iarba, dar se vede de la zi la zi un progres și azi adversara a avut un rever destul de plat, care îmi dădea destul de mult ritm. Așa că am încercat să mă folosesc de viteza cu care lovea pentru a redirecționa mingea”, i-a spus Sorana lui Daniel Chican. Motivul pentru care Sorana Cîrstea a riscat mai mult cu returul în meciul cu Birrell De asemenea, Cîrstea a făcut o paralelă între meciul cu Birell și prestația pe care a avut-o în primul tur, când a învins-o pe cehoaica Sara Bejlek cu 6-1, 7-6 (6). Ea a spus că, de această dată, a fost un meci fără multe suișuri și coborâșuri și a simțit că a jucat bine de la început la final. „Am avut un nivel mai bun decât în primul tur, ceea ce mă bucură. Per total, a fost un meci bun. Cred că am reușit să fac cam tot ce mi-am propus. Se vedea că adversara este comodă pe iarbă, o suprafață care îi place, însă mă bucur de această victorie și că m-am calificat, din nou, în turul 3. După primul meci, am vorbit puțin cu Adrian (n.r. – antrenorul Adrian Cruciat) și i-am spus că am avut doar 50 la sută procentajul primului serviciu în teren. Sorana Cîrstea este încântată de comparația cu legendarul Novak Djokovic. Foto: ProSport Este destul de puțin pentru o suprafață cum este iarba. Aici este important să joci cu primul serviciu. Am încercat să fiu mai atentă. Au fost momente în care nu îmi intra, am încercat să-l pun la joc. La fel și la retur, dar acțiunea a fost mai ușoară, pentru că este dreptace și îmi este mult mai ușor să returnez unei dreptace. Per total, cred că totul a mers mai bine ca în primul tur, de la serviciu, retur, mișcare, dreapta, rever și e normal să mă bucure această victorie. E normal ca atunci când îți intră primul serviciu să ai alt atu. Atunci poți să intri în teren, să domini, iar lucrul acesta m-a făcut să mă simt puțin mai relaxată și pe retur. Știind că pot să mă bazez pe serviciu, la retur mi-am permis să risc puțin mai mult și să fiu mai curajoasă. Iarba este o suprafață pe care serviciul contează enorm de mult și după primul meci a fost ceva la care ne-am uitat și am încercat să lucrăm. Mă bucur că astăzi a funcționat”, a mai spus jucătoarea. Ce a spus Cîrstea despre meciul cu Linda Noskova, din turul 3 de la Wimbledon Adversara româncei în turul 3 la Wimbledon este cehoaica Linda Noskova, pe care a mai întâlnit-o de 4 ori în sezonul aflat în plină desfășurare. Scorul general al confruntărilor directe este 3-2 pentru Cîrstea, care a câștigat toate meciurile în acest an, la Dubai, Miami și Roma. Noskova s-a impus în 2024 la Brisbane, iar în acest an s-a calificat în optimile de finală de la Indian Wells, după 6-7 (6), 6-4, 6-4. „Mi-era dor, că nu am mai jucat de două turnee cu ea. Cred că este a cincea oară când ne întâlnim anul acesta. Nu știu dacă mi s-a mai întâmplat să fiu în luna iulie și să mă întâlnesc cu aceeași jucătoare de 5 ori. Aș vrea să mai încerc și alte adversare. Dar, asta este. Ne cunoaștem destul de bine. După 4 jocuri în acest an, ne știm jocul pe dinafară. Însă acum este diferit, fiind un meci pe iarbă. Sorana Cîrstea este încântată de comparația cu legendarul Novak Djokovic. Foto: ProSport Cred că este prima dată când jucăm una împotriva celeilalte pe această suprafață. Sunt liniștită, sunt bucuroasă și sper să fac un meci bun și în turul 3. Am avut norocul ca acea accidentare de la Queen’s să nu fie atât de gravă și să pot să mă recuperez în 10 zile. Însă iarba este o suprafață atipică, pe care te poți accidenta foarte ușor. Am venit aici cu o săptămână mai devreme. Am dorit să încerc să mă obișnuiesc, să lucrez la partea de mișcare și tot ceea ce înseamnă acomodarea cu iarba. Cred că m-a ajutat mult această săptămână. Încercăm să facem lucrurile la fel și să reușesc să fiu sănătoasă, pentru că asta este cel mai important. Sunt foarte mulți români în tribune și mă bucur să-i am, din nou, alături. Sunt atât de recunoscătoare pentru toți suporterii”, a precizat Cîrstea.

Începe atacul la vârf! Alpinistul Horia Colibășanu a ajuns în tabara de la baza masivului Gasherbrum II

incepe-atacul-la-varf!-alpinistul-horia-colibasanu-a-ajuns-in-tabara-de-la-baza-masivului-gasherbrum-ii

Alpinistul timișorean Horia Colibășanu (49 de ani) a ajuns în tabăra de bază pentru expediția de escaladare a masivului Gasherbrum II, al doisprezecelea optmiar al lumii pe care vrea să-l cucerească. Ca de obicei, cel care în viața de zi cu zi este stomatolog va încerca o ascensiune fără oxigen suplimentar și fără șerpași, o încercare ce presupune o rezistență psihică și tenacitate la cote maximă. Călătoria a durat 12 zile Colibășanu a ajuns la tabără de bază miercuri, 1 iulie, după nu mai puțin de 12 zile de călătorie. Mai întâi, pe cale aerului, cu escale: Timișoara – Istanbul – Islamabad – Skardu. De acolo, a mers în Askole. Colibășanu a mers pe ruta clasică pentru ghețarul Baltoro, prin Munții Karakorum, și apoi, prin taberele intermediare Jhula, Paju, Urdukas și Goro II. Astfel a ajuns în tabăra de bază, de la 5000 de metri altitudine. „Am ajuns în tabăra de bază după o drumeție lungă și solicitantă. A fost foarte cald. În Paju, la aproximativ 3.600 de metri altitudine, am făcut o zi de pauză. A ajutat la aclimatizare. Unii alpiniști din echipa de expediție au avut probleme cu deshidratarea, dar eu sunt bine, sănătos. Am avut destul de mult de lucru până am amenajat platformele și ne-am instalat corturile. Acum ne odihnim. Sperăm ca sâmbătă să facem prima ieșire la altitudine, în funcție și de vreme”, a transmis Horia Colibășanu. O ascensiune ce se anunță complicată Gasherbrum II este al treisprezecelea masiv ca altitudine al lumii, dar este greu de urcat. E în zona Karakorum și, adesea, vremea e foarte capricioasă. Astfel, alpiniștii trebuie să profite de ferestrele de ascensiune, care sunt foarte scurte. Colibășanu a simțit-o pe pielea lui în 2024, când s-a oprit la 6650 de metri pe acest masiv. A căzut atunci într-o crevasă, dar a revenit în zonă peste doi ani. El mai are de atins trei din cei 14 optmiari ai lumii. În cariera sa, alpinistul originar din Slatina, dar stabilit în Banat, a ajuns deja pe K2, Manaslu, Dhaulagiri, Shishapangma, Annapurna, Makalu, Lhotse, Everest, Kangchenjunga, Broad Peak și Nanga Parbat. În șapte cazuri, a fost o premieră românească: K2, Manaslu, Dhalaugiri, Annapurna, Lhotse, Everest și Kangchenjunga. Până în prezent, Colibășanu nu a ajuns pe vârfurile Cho Oyu, Gasherbrum I și Gasherbrum II. El urcă fără oxigen suplimentar și șerpași.

Scandalul privind justiția din România ajunge la Parlamentul European. PSD reclamă PNL la Bruxelles

scandalul-privind-justitia-din-romania-ajunge-la-parlamentul-european.-psd-reclama-pnl-la-bruxelles

Europarlamentarii PSD au sesizat joi Comisia pentru Libertăți Civile (LIBE) a Parlamentului European, cerând ca declarațiile recente ale reprezentanților PNL despre justiție să fie analizate în cadrul dialogului european privind statul de drept. Social-democrații susțin că declarațiile liberalilor „ridică semne de întrebare din perspectiva respectării independenței justiției, a separației puterilor în stat și a statului de drept”. Potrivit PSD, demersul nu urmărește ca Parlamentul European să se pronunțe asupra dosarelor aflate pe rolul instanțelor din România, ci asupra „declarațiilor publice formulate în ultimele zile de reprezentanți ai Partidului Național Liberal, prin care au fost contestate modul de repartizare a completurilor de judecată și activitatea instanțelor în dosare privind propriul partid, precum și anchete penale referitoare la presupuse fapte de corupție în care sunt vizați lideri liberali”. PSD se sprijină pe poziția CSM Eurodeputații PSD citează reacția Consiliului Superior al Magistraturii, care a vorbit despre o „escaladare fără precedent” a discursului împotriva instanțelor și a avertizat că „astfel de mesaje pot afecta încrederea cetățenilor în imparțialitatea și autoritatea sistemului judiciar”. În același timp, social-democrații afirmă că „presiunile publice asupra magistraților, contestarea legitimității instanțelor sau încercările de discreditare a justiției înainte de epuizarea procedurilor legale sunt incompatibile cu principiile independenței justiției, separației puterilor și statului de drept”. De la contestația PNL la reacția magistraților Miercuri, Tribunalul București a suspendat hotărârea Consiliului Național Extraordinar al PNL prin care a fost convocat Congresul partidului. Hotărârea a fost pronunțată de un complet specializat în litigii privind partidele politice. După anunțarea soluției, PNL a cerut transparență privind modul de constituire și repartizare a completurilor specializate care judecă dosarele referitoare la partide. Ulterior, premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul analizează posibilitatea sesizării Curții Constituționale în legătură cu atribuțiile instanțelor și a susținut că justiția nu poate decide asupra unor chestiuni care țin de organizarea autorităților publice și de utilizarea fondurilor publice. Declarațiile au fost urmate de reacții din partea Tribunalului București, Curților de Apel, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Consiliului Superior al Magistraturii. Instituțiile au respins criticile privind activitatea instanțelor, au apărat independența justiției și au avertizat că astfel de declarații pot afecta încrederea publicului în sistemul judiciar.

Patrick Mouratoglou a dat verdictul despre Serena Williams după ce a jucat la 44 de ani la Wimbledon: Incredibil!

patrick-mouratoglou-a-dat-verdictul-despre-serena-williams-dupa-ce-a-jucat-la-44-de-ani-la-wimbledon:-incredibil!

Patrick Mouratoglou (56 de ani) a văzut meciul pe care Serena Williams l-a disputat la Wimbledon, după aproximativ patru ani de pauză, și a dat un verdict clar despre sportiva în vârstă de 44 de ani. Reamintim că aventura Serenei Williams l-a Wimbledon s-a încheiat încă din primul tur, după ce a pierdut în fața australiancei Maya Joint (20 de ani), scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6, după un meci de peste două ore, disputat pe Centre Court. Patrick Mouratoglou a stat cu ochii pe revenirea Serenei Williams la Wimbledon și a dat un verdict clar după meciul pe care legendara sportivă l-a pierdut în fața australiencei Maya Joint, scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6. Fostul antrenor al Simonei Halep este de părere că Serena Williams a avut parte de o evoluție foarte bună, având în vedere că a revenit în competiție după o pauză de patru ani. Totodată, Patrick Mouratoglou a mai precizat că nivelul pe care l-a arătat sportiva în vârstă de 44 de ani pe teren a fost „incredibil”. „Să nu vă lăsați induși în eroare, meciul Serenei a fost unul de foarte înalt nivel. Poate că adversara ei nu se află în top 20, dar a jucat la nivelul unei jucătoare din top 20 mondial. În primul rând, cred că Serena a fost impresionantă. Are 44 de ani, nu a mai jucat niciun meci de 4 ani, are doi copii și joacă la un astfel de nivel încă din prima clipă în care intră pe teren. E incredibil. În al doilea rând, adversara ei a avut un an slab, dar în acel meci a reușit să joace la cel mai înalt nivel al ei. Cred că Serenei i-a luat, aș spune, un set și jumătate să intre cu adevărat în meci. Știți, nu a mai jucat de 4 ani, așa că este normal”, a declarat Patrick Mouratoglou, într-o postare făcută pe contul personal de Instagram. „Poate juca la cel mai înalt nivel” Patrick Mouratoglou a declarat că Serena Williams a demonstrat că, la vârsta de 44 de ani, poate juca la cel mai înalt nivel, mai ales dacă își va reveni din punct de vedere fizic. „După un set și jumătate, am văzut la ce nivel este capabilă să joace acum. La jumătatea setului al treilea, a început să obosească. Nu a putut menține aceeași calitate până la final. Dar ce am învățat? Cu siguranță, ea poate juca la cel mai înalt nivel”, a mai precizat Patrick Mouratoglou.

Bolojan atacă la CCR decizia ÎCCJ: Justiția nu poate decide cum se împart banii publici

bolojan-ataca-la-ccr-decizia-iccj:-justitia-nu-poate-decide-cum-se-impart-banii-publici

Premierul Ilie Bolojan spune că instanța de judecată „s-a substituit puterii executive și legislative în materie bugetară și a gestionării finanțelor publice”. De ce a decis Guvernul să sesizeze Curtea Constituțională „Sarcinea puterii judecătorești, conform legii și Constituției, este de a interpreta și de a aplica legile existente, iar din punctul de vedere al juriștilor Guvernului, instanța își depășește sfera de competență atribuită constituțional, pentru că, potrivit legii 500 din 2002 privind finanțele publice și codului administrativ, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare și alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară reprezintă atribute exclusive și suverane ale puterii executive și legislative. În acest moment, puterea judecătorească nu are nici competența tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat, obligând guvernul să aloce sume pentru un singur sector, e vorba de plată a restanțelor salariale din zona de justiție. Instanța perturbă direct echilibrul bugetar național, act ce reprezintă o ingerință directă în activitatea executivă a statului”, a spus Ilie Bolojan. Miza conflictului: aproape 8 miliarde de lei și penalități uriașe Bolojan a reamintit că la finalul lunii martie, ICCJ a sesizat Curtea de Apel București, solicitând obligarea guvernului să achite 4,8 miliarde lei, sume reprezentând restanțe salariale câștigate prin procese sau penalități la aceste restanțe. Guvernul a constatat, însă, că Curtea de Apel București a emis această acțiune la începutul lunii mai. Guvernul a contestat această acțiune și termenul care a fost stabilit de către instanță este 9 iulie. „Prima instanță a stabilit, în afară acestei sume, și penalități de 1% pe zi din această sumă, care reprezintă 48 de milioane de lei pe zi, deci e o sumă enormă, de aproximativ 9 milioane de euro, în afară a amenzilor și altor aspecte de genul acesta, stabilite pentru Ministerul de Finanțe și pentru Guvern. Acest cuantum este în fapt mult mai mare, pentru că, în afară de aceste sume solicitate de Înalta Curte, mai sunt și sume în zona de Parchet, care și acestea sunt de aproximativ 3 miliarde de lei. Deci, o sentință, de un anumit tip, declanșează alte efecte bugetare”, a mai psus Bolojan, după ședința de Guvern. Guvernul avertizează asupra unui precedent cu impact asupra bugetului de stat Premierul reamintește că din data de 16 noiembrie 2023, când Ordonanța de Urgență 99 a intrezis expres conducătorilor de instituții publice, care au calitatea de ordonatori de credite să mai stabilească, prin acte administrative, drepturi salariale suplimentare, peste cele prăvăzute de legislația specifică, în zona de justiție, au fost, ulterior acestei date, astfel de decizii, „deși ele sunt sub sancțiunea anulării de drept acestor sume”. „O instanță ne poate obliga… poate obliga Executivul să modifice bugetul de stat, deși modificarea și rectificarea acestuia sunt atribuții ale Parlamentului, iar elaborarea proiectului de buget este o competență exclusivă a Guvernului. Ministerul de Finanțe, care ne-a prezentat această notă săptămâna trecută, consideră că o astfel de decizie ar aduce atingere separației și echilibrului puterilor în stat și ar crea grave prejudicii asupra bugetului de stat și, la propunerea Ministerului de Finanțe, Guvernul a adoptat astăzi (joi – n.r.) decizia de a asesiza Curtea Constituțională cu privire la acest conflict juridic și am înregistrat astăzi la Curte această sesizare”, afirmă premierul. Precedent periculos Acesta atrage atenția că, dincolo de această dimensiune constituțională, o astfel de soluție este „un precedent pentru toți ordonatorii principali de credite”, pentru că, dacă rămâne definitivă, orice ordonator nemulțumit de faptul că nu-i s-au alocat sumele, așa cum consideră de cuvință, ar putea obține, pe calea conteciosului administrativ, obligarea Ministerului de Finanțe să suplimenteze propriul buget sub tot felul de presiuni legate de penalitații. „În condițiile în care noi avem, prin buget, angajamente legate de instituțiile europene, angajamente legate de păstrarea unor echilibre bugetare, încadrarea în ținta de deficit, ieșirea din această procedură de deficit excesiv, alocarea preferențială în bază a unei hotărări judecătorești, deschiderea unor așa zise rectificări, care sunt efectuate de puterea judecătorească, fără respectarea prevederilor legii care stabilește cum se modifică bugetul de stat, și, dat fiind situația în care suntem, practic, dacă ar aparea o astfel de sentință, am fi puși în imposibilitatea de a o pune în aplicare. De ce? Pentru că, gândiți-vă, Guvernul este sub o formă de interimat, prin urmare, nu avem posibilitatea să emitem acte normative cu putere de legea, deși neexecutarea atrage niște penalitații enorme, doar din adunarea acestor penalități ne dăm seama în ce zonă ne ducem. Procedura legii care permite aprobarea și rectificarea bugetului prevede cât se poate de clar că rectificarea poate fi făcută numai după elaborarea și publicarea de către Ministerul Finanțelor a raportului privind execuția bugetară pe primul semestru. Deci nu poate fi făcută mai repede”, explică Ilie Bolojan. De asemenea, sursele de finanțare fiind inexistente, ar impune că alocarea acestor sume să se facă fie prin majorarea deficitului, cu costuri de finanțare mărite, fie prin reducerea drastică a altor categorii de cheltuieli, care ar afecta buna funcționare, fie prin majorarea impozitelor și taxelor.

O Lada veche se vinde cu prețul unui Mercedes nou. Secretul de sub capotă

o-lada-veche-se-vinde-cu-pretul-unui-mercedes-nou.-secretul-de-sub-capota

O Lada veche, de fabricație 1981, se vinde cu prețul unui Mercedes nou, potrivit unei listări făcute pe un site specializat în vânzări de ocazie. Însă secretul de sub capota emblematicei mașini „face toți banii”, adică cei 63.000 de euro pe care vânzătorul îi cere pentru aceasta. Mașina, model Lada 2105 VFTS, a fost scoasă la vânzare în Germania, iar potrivit sportal.blic, a fost transformată într-o adevărată mașină de cursă. O Lada veche face senzație în rândul iubitorilor de mașini de colecție, iar prețul cu care se vinde pe eBay, o platformă specializată în vânzări de ocazie, unde ajunge cât un Mercedes nou, ar avea justificare. Asta, deoarece mașina a trecut printr-o serie de modificări la nivelul motorizării și ascunde sub capotă „o adevărată bestie de curse”, după cum au numit-o cei de la sportal.blic. Berlina, ieșită de pe linia de producție a celebrei fabrici AvtoVAZ, ca autoturism standard, și-a început noua sa „viață” în 1985, când a fost transformată de niște experți, iar importatorul austriac OAF a certificat mașina atât pentru raliuri, cât și pentru circulația pe drumurile publice. Timp de patru ani, până la finalul lui 1989, această Lada a dominat, fără întrerupere, campionatul austriac de raliuri, fiind condusă de piloți legendari precum Rudi Strobl, Rainer Walenczko sau Engelbert Helm. De la începutul anilor ’90, mașina a ajuns într-un garaj din Austria, unde a rămas până în 2018, când actualul proprietar a readus-o la viață cu ajutorul unor specialiști în mașini de raliu. Potrivit carscoops, din 2020, Lada deține Pașaport Tehnic Istoric de la Federația Internațională de Autoturism (FIA) și îndeplinește cerințele de omologare B222, fiind astfel certificat oficial și autorizat să participe la cursele de raliu din Grupa B. Motorul acestui model de Lada este de 1,6 litri, cu aspirație naturală, fiind echipat cu două carburatoare Weber și un colector de admisie cu debit mare. Are o putere de 128 cai-putere, de la 75 cai -putere (varianta standard), cu o greutate de 920 de kilograme. Cutia de viteză este cu cinci trepte și raporturi scurte, de tip „dog-box”, care alimentează un diferențial Torsen cu alunecare limitată. Mașina a fost abandonată 34 de ani într-un hambar. Cum arată după ce a fost spălată pentru prima oară Lada, una dintre cele mai cunoscute mașini sovietice Lada este una dintre cele mai cunoscute mașini sovietice, produs la fabrica VAZ (Volzhsky Automobilny Zavod), înființată în 1966 în Toliatti (1.000 de kilometri de Moscova). Prima mașină Lada a avut drept model italian, Fiat 124, mașina anului 1967, dar a trecut prin mai multe modificări, fiind actualizat la condițiile meteo aspre din fosta URSS. Dacă în primul an de producție au fost construite peste 210.000 de unități de Lada 2101, în octombrie 1974 au fost produse zilnic 2.230 de unități, pe cele trei linii. În decembrie 2007, AvtoVAZ și-a vândut 25% din acțiuni constructorului francez Renault, iar din martie 2022, aceștia dețin controlul a 99% dintre acțiuni, conform Profit. Hambarul din pădure care ascunde cea mai surprinzătoare comoară descoperită în ultimii ani

Noul model Dacia a apărut pe străzile Parisului și francezii sunt uluiți! E mașina viitorului

noul-model-dacia-a-aparut-pe-strazile-parisului-si-francezii-sunt-uluiti!-e-masina-viitorului

Pe străzile Parisului și-a făcut apariția noul model de la Dacia, care ar urma să aibă un preț mai mic decât Spring, iar reacțiile au fost pozitive. Dacia Hipster încă nu a fost dată la producția în serie, deocamdată fiind la stadiul de prototip. Proiectul îndrăzneț al celor de la Dacia de a avea un automobil foarte mic, potrivit pentru oraș și full electric începe să prindă contur, mai ales după ce francezii s-au arătat impresionați de test drive-ul de pe străzile celui mai cunoscut oraș european. Cum au reacționat francezii când au văzut primul model Hipster scos pe stradă de Dacia Anul trecut, Dacia a prezentat, în premieră, prototipul unui autovehicul cu care vrea să dea lovitura în următorii ani pe piața electricelor de oraș. A venit momentul ca producătorul local să testeze și reacția utilizatorilor, astfel că a scos pe străzile din Paris modelul futurist. Hipster a ajuns în diverse locuri din celebrul orașul european așa că a avut parte de un feedback în timp real, nu doar din poze și clipuri video. Potențialii clienți au rămas plăcut impresionați de micuțul model care ar fi ideal pentru a face față traficului intens din marile orașe și pentru a găsi rapid loc de parcare. Mașina încă nu e omologată, dar a circulat cu numere de teste câteva sute de metri printre mașinile din Paris. Potențialii clienți s-au arătat încântați de dimensiunile reduse și de aspectul inedit al acestui model. „Îmi place forma, este compactă. Chiar dacă este foarte pătrățoasă, o găsesc feminină”, a precizat un trecător, în timp ce altul a evidențiat aspectul „cool și futurist” al acestui prototip. „Îmi place, cred că este o mașină de oraș excelentă pentru Paris. Este foarte în ton cu vremurile”, a fost o altă reacție. Care sunt problemele care au împiedicat Dacia să lanseze Hipster Producția în serie a noului model Hipster depinde în mod direct de crearea unei categorii oficiale de vehicule E-Car. Fără derogări speciale de la UE privind vehiculele ultracompacte, producătorului i-ar fi imposibil să realizeze acest model fără costuri ridicate. Legislația actuală nu e foarte clară privind aceste tipuri de vehicule care din punct de vedere tehnic nu ar fi considerate ca fiind mașini. La finalul verii, ar urma ca Dacia să lanseze primul cvadriciclu electric la un preț avantajos. „Acesta va deveni un concurent serios pentru Citroën AMI, care domină acest segment de piață, fiind un vehicul electric compact ideal atât pentru adolescenții de peste 14 ani, cât și pentru adulți, pentru deplasări scurte în oraș. Prin urmare, Dacia va ocoli provocările legislative, conformându-se normelor minime impuse categoriei L6e (cvadricicluri ușoare), fără a renunța însă la ideea de a lansa ulterior o versiune de serie a modelului Hipster, mai bine echipată, dar și mai scumpă.”, au precizat francezii. Dacia Hipster ar urma să aibă o lungime de 3 metri și 1.53 metri înălțime, cu o greutate de sub 800 kg. Portbagajul ar avea o configurație modulară cu 70 de litri, dacă scaunele ar fi ocupate, și 500 litri, cu bancheta rabatată. Autonomia ar fi de până la 130 km și ar atinge viteză de până la 90 km/h.