Spaniolii au comparat Dacia Sandero cu MG3 și au decis pe care merită mai mult să dai banii

spaniolii-au-comparat-dacia-sandero-cu-mg3-si-au-decis-pe-care-merita-mai-mult-sa-dai-banii

Dacia Sandero este una dintre cele mai bine vândute mărci la spanioli alături de MG3, astfel că cele două modele au fost comparate pentru a vedea care este mai rentabilă. Spaniolii au vrut să compare cele mai bine vândute mărci low-cost și au dat verdictul despre modelul pe care merită să dai banii. În prezent, achiziționarea unui automobil la preț rezonabil este aproape imposibil. Chiar și mașinile low-cost au prețuri ridicate din cauza costurilor de producție. Dacia Sandero și MG3 par a fi alternativa economică pentru spanioli deoarece ambele concurează într-o gamă de preț atractivă, dar din pespective complet diferite. În timp ce Sandero continuă pe aceeași rețetă Dacia în care accesibilitatea și prețul scăzut primează, MG3 se concentrează ami mult pe oferirea unor tehnologii moderne, design adaptat cerințelor piețe și a unui sistem hibrid care îl face printre cele mai avansate modele din clasa sa, au concluzionat spaniolii. Modelul de la producătorul local surprinde prin spațiu și simplitate Marca românească îi surprinde pe spanioli cu faptul că este un vehicul practic, fiabil și foarte spațios, care reușește să mențină un preț mai scăzut față de concurență. „Filosofia din spatele modelului Sandero rămâne aceeași care i-a permis succesul de-a lungul anilor: oferirea unui spațiu generos și a unei funcționalități la un preț greu de întrecut.”, au mai scris spaniolii. Versiunile pe GPL și benzină sunt atractive deoarece au costuri reduse de întreținere și oferă o autonomie crescută. GPL-ul începe să devină o opțiune tot mai des folosită de spanioli. Prețul de pornire pentru Dacia Sandero în Spania este de 13.490 de euro. În funcție de echipare, poate ajunge până la 19.000 de euro. MG3, design modern și mai multă tehnologie la preț rezonabil În timp ce Sandero se evidențiază printr-un spațiu mare la interior pentru o mașină din segmentul său de piață, MG3 reprezintă un model mai avansat din punct de vedere tehnologic. Are un design exterior care oferă mai multă dinamică și e mai atractic. Abordarea ambițioasă a designerului se vede și la interior. De asemenea, cel mai important aspect este ce se găsește sub capotăă. Are un sistem hibrid care oferă un consum foarte redus. Față de Sandero, la modelele de bază de la MG3 sunt dotări tehnologice și sisteme de asistență a șoferului. Spaniolii recomandă ambele modele în funcție de dorințele șoferilor. Dacia Sandero e ideală pentru cheltuielile mici de întreținere, în timp ce MG3 e perfect pentru cei care doresc un model modern, cu tehnologii de ultimă generație, la un preț avantajos. „Dacă prioritatea principală este obținerea celei mai economice, spațioase și practice mașini posibile, Dacia Sandero rămâne una dintre cele mai inteligente achiziții de pe piață. Cu toate acestea, pentru cei care caută o opțiune mai modernă, mai bine echipată, cu un sistem de propulsie hibrid eficient, MG3 oferă un produs evident mai avansat. Pe de altă parte, echilibrul general al modelului chinezesc este deosebit de frapant. Acesta combină tehnologia, eficiența și dotările într-o formulă greu de găsit la prețul său. Sandero rămâne regele practicității, dar MG3 se poziționează ca o alternativă mai completă pentru cei care caută o mașină economică, adaptată cerințelor actuale.”, au concluzionat spaniolii.

Presa maghiară:România, în pragul falimentului de stat

presa-maghiara:romania,-in-pragul-falimentului-de-stat

Publicația Magyar Nemzet titrează pe prima pagină că România s-ar putea îndrepta spre pragul falimentului de stat dacă partidele politice nu găsesc o soluție urgentă la blocajul actual. Ziarul vorbește despre „haosul politic” în care politicienii români au adâncit țara și explică efectele economice și sociale: „Impasul politic nu este doar o problemă teoretică la București; are un impact direct și grav asupra vieții de zi cu zi a populației. România se află într-o situație fiscală catastrofală, cu un deficit care se apropie de 8% din PIB, aproape de trei ori limita de 3% permisă de UE. Mai mult, fără un guvern funcțional și complet, țara nu este capabilă să implementeze reformele necesare pentru a accesa finanțarea de aproximativ 11 miliarde de euro din fondul de redresare al Uniunii Europene. Pierderea acestor resurse înseamnă oprirea investițiilor în infrastructură, construcția de drumuri și dezvoltarea de spitale. În plus, agențiile internaționale de rating de credit iau deja în considerare retrogradarea ratingului României din cauza instabilității politice. Acest lucru face ca finanțarea datoriei publice să fie mai scumpă, ceea ce duce direct la slăbirea monedei naționale, la o creștere suplimentară a inflației deja ridicate și la o creștere drastică a ratelor dobânzilor la creditele acordate populației. Întrucât guvernul executiv nu poate adopta noi legi sau măsuri fiscale pe termen lung, salariile din sectorul public, indexarea pensiilor și plățile beneficiilor sociale vor deveni, de asemenea, incerte în lunile următoare„. Într-o notă mai critică, Magyar Nemzet publică o analiză prin care contestă avansul economic al României în regiune, susținând că ultimele date arată o stagnare sau o scădere a nivelului de trai pentru populație din cauza inflației greu de controlat. Publicația prezintă datele Oficiul Central de Statistică din Ungaria și cifrele de la institutul național de statistică din România: În Ungaria, salariul mediu brut în aprilie a fost de 772,2 mii de forinți, iar în România a fost de 9.740 de lei, ceea ce reprezintă 705,2 mii de forinți la cursul de schimb mediu lunar oficial al Băncii Naționale a Ungariei pentru luna aprilie (72,41 HUF/RON). Deci datele noastre (ale Ungariei) sunt cu 9,5% mai mari. În Ungaria, salariul mediu net calculat cu reduceri a fost de 541,2 mii de forinți în aprilie, iar în România a fost de 5.843 de lei, ceea ce reprezintă 423 de mii de forinți. Suntem (n.r Ungaria) cu aproape o treime, cu 28 la sută, mai buni. În Ungaria, creșterea câștigului salarial mediu net este de 11,2%, în România este de 3,5%. În Ungaria, inflația pentru consumatorii maghiari a fost de 2,1% în aprilie, o valoare mai mică decât în ​​orice altă țară din zona euro, iar în România a fost de 10,7%, cea mai slabă valoare din întreaga UE. Astfel, creșterea salariului real intern a fost de 8,9% în aprilie, în timp ce în România s-a înregistrat o scădere de 6,5%. Dinamica salarială din Ungaria este una dintre cele mai ridicate, în timp ce cea din România este cea mai slabă. În Ungaria, PIB-ul a crescut cu 1,7% în primul trimestru față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce în România a scăzut cu 1,5%. România se află deja în recesiune tehnică, PIB-ul fiind în scădere de șase luni. În Ungaria rata de ocupare a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani în primul trimestru al acestui an a fost de 80,9%, ceea ce reprezintă a opta cea mai bună rată din UE, în timp ce în România a fost de doar 68,5%, ceea ce reprezintă a doua cea mai slabă rată. În Ungaria, rata șomajului a fost de 4,7%, mult sub media UE (6,2%), iar în România a fost de 6,5%, o valoare mai proastă decât media UE. Conform măsurătorilor oficiale ale UE, proporția persoanelor care trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială în Ungaria în anul de referință 2024 a fost de 19,5%, ceea ce este mai mic decât media UE, iar în România a fost de 27,4%, ceea ce reprezintă a treia cea mai mare și mai slabă valoare din UE. „Nu mă bucur că vecinul nostru – și odată cu el maghiarii de peste graniță – sunt în declin, dar mantra repetată obositor despre cea mai săracă țară și România jalnică este demonstrabil greșită, să nu credem! Fiecare să decidă dacă este o denaturare conștientă sau o lipsă de pregătire profesională! Și sper sincer să nu ajungem în declin. Fostul prim-ministru polonez Mateusz Morawiecki a spus în filmul „Ultimul avertisment” că guvernarea răzbunării nu este bună pentru economie, relatează Magyar Nemzet.

A câştigat medalia la Jocurile Olimpice după 14 ani de la competiție

a-castigat-medalia-la-jocurile-olimpice-dupa-14-ani-de-la-competitie

Jocurile Olimpice din 2012 au rămas în istorie deoarece Londra a devenit primul oraș care a găzduit 3 astfel de evenimente. După 14 ani, o sportivă a intrat în posesia unei medalii. Scandalul de dopaj generalizat din Rusia este departe de a se termina. Rezultatele a 3 rusoaice la JO 2012 au fost anulate, iar Alysia Montano a fost urcată de pe locul 5 pe 3. Cum a fost posibil ca o sportivă să câștige medalia la 14 ani de la terminarea Jocurilor Olimpice Despre proba feminină de 800 de metri din cadrul competiției atletice de la Jocurile Olimpice din 2012 s-a scris mult timp. Sportiva sud-africană Caster Semenya a terminat pe locul secund. Stabilea performanțe incredibile de la o lună la alta și, coroborat cu aspectul fizic, forul mondial altletic i-a făcut un test de sex. Rezultatele nu au fost niciodată publicate oficial, dar unele au fost divulgate în presă. Concluzia unor specialiști a fost că Semeya ar avea o trăsătură intersexuală. Dar acesta nu a fost singurul scandal. În finală au participat și 3 rusoaice, Mariya Savinova, Ekaterina Poistogova și Elena Arzhakova. Cea de-a doua și-a schimbat, ulterior, naționalitatea, „devenind” turcoaică. S-a măritat, iar în scripte apare ca fiind Guliyev. Toate cele 3 rusoaice, dar și mulți alți sportivi ruși, au fost investigate în dosarul privind practicile antidoping ale Rusiei de acum un deceniu. Concluzia a fost că rusoaicele au folosit steroizi interziși. Drept urmare, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a luat, în martie 2024, o decizie istorică. A anulat anuleze toate rezultatele obținute de cele 3 între 17 iulie 2012 și 20 octombrie 2014. Savinova a acceptat decizia, dar Guliyev a făcut apel, scrie presa americană. Demersul a fost sortit eșecului, fiind respins în mai 2025. Pe cale de consecință, World Athletics a modificat rezultatele finalei de 800 de metri de la Londra. Montano vrea să primească medalia de bronz în cadrul unei ceremonii la Jocurile LA28 Astfel, CIO a dat medalia de argint Pamelei Jelimo din Kenya, iar pe cea de bronz lui americancei Alysia Montano. Inițial, aceasta a terminat finala pe locul 5, dar a ajuns pe 4, după ce Savinova a fost descalificată retroactiv pentru dopaj. Montano a concurat ultima dată în 2017. Ea fusese deja „promovată” de pe locul 4 la medalia de bronz, în aceeași probă de 800 de metri, la CM din 2011 la 2013. Motivul a fost, de fiecare dată, același: pedepsele retroactive pentru dopaj aplicate sportiuvelor care au reprezentat Rusia. CIO a transmis sportivilor care au câștigat medalii realocate să spună când și unde să le primească, iar Montano a optat pentru o ceremonie la Jocurile LA28. „2012 – acum 12 ani. Multe pierderi. 3 momente pe podium care ar fi trebuit să se întâmple în timp real, dar nu s-au întâmplat!”, a scris Montano pe rețelele de socializare. „Am mers mai departe știind în adâncul sufletului. Nu puteam lăsa pe cei dopați să câștige. Am mers mai departe alături de familie, știind că această medalie olimpică e a mea. Am spus-o de fiecare dată. Nu am regrete, doar că mi-aș fi dorit să fiu susținută în timp real, pentru că am alergat curată. M-am reprezentat pe mine, familia mea, țara mea, prietenii mei, susținătorii mei și comunitatea mea cu onoare. Mi-am respectat și respect concurenții și eforturile lor”, a mai transmis ea.

AUR propune majorarea plafonului pentru microîntreprinderi la 500.000 de euro pentru sprijinirea antreprenorilor români

aur-propune-majorarea-plafonului-pentru-microintreprinderi-la-500.000-de-euro-pentru-sprijinirea-antreprenorilor-romani

Potrivit expunerii de motive, reducerea succesivă a plafonului pentru microîntreprinderi, de la un milion de euro la 100.000 de euro, a afectat grav mii de firme românești, obligate să treacă la un regim fiscal mai împovărător și mai complex. Inițiativa legislativă propune revenirea la plafonul de 500.000 de euro, nivel care ar permite unui număr important de întreprinderi mici să își continue activitatea în condiții mai favorabile și mai predictibile. „În aceste zile știm cu toții că economia României este în corzi și, în principal, suferă IMM-urile. Din această cauză, venim cu o lege care va ridica plafonul pentru microîntreprinderi de la 100.000 de euro, cât este astăzi, la 500.000 de euro. Țineți cont că plafonul pentru microîntreprinderi a fost redus de la 1.000.000 de euro, apoi la 500.000 de euro, la 250.000 de euro, iar astăzi a ajuns la 100.000 de euro, o sumă nesemnificativă, care nu îi ajută pe antreprenori”, a declarat deputatul AUR Lucian Mușat. Deputatul AUR subliniază că IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei românești și că actualul plafon nu mai reflectă realitățile economice cu care se confruntă antreprenorii români. „Dacă această măsură va fi votată de Parlamentul României, noul plafon de 500.000 de euro va aduce o gură de oxigen companiilor care sunt greu încercate în aceste zile și ar putea salva de la faliment alte câteva zeci de mii de firme care, din păcate, își desfășoară activitatea din ce în ce mai greu”, a precizat Lucian Mușat, deputat AUR. Sprijinirea IMM-urilor reprezintă o condiție esențială pentru relansarea economiei românești, păstrarea locurilor de muncă și stimularea investițiilor. Prin această inițiativă legislativă, AUR oferă antreprenorilor români un cadru fiscal mai stabil, mai predictibil și mai apropiat de realitățile economice actuale.

Nu doar Cristi Chivu face performanță în Italia! Un pilot bucureștean se descurcă de minune în Formula 4

nu-doar-cristi-chivu-face-performanta-in-italia!-un-pilot-bucurestean-se-descurca-de-minune-in-formula-4

Un alt român e pe cale să cucerească titlul în Peninsulă, nu la fotbal ci la Formula 4. În weekend, la Monza, a făcut performanța carierei. A treia etapă din Campionatul Italian de Formula 4 a avut loc în acest weekend recent încheiat, în „Templul vitezei” de la Monza. Pilotul bucureștean David Cosma Cristofor a reușit cel mai bun rezultat al său din acest sezon, după ce a terminat pe podium cele 3 curse, din care în două a fost chiar pe locul 2, după finlandezul Luka Sammalisto. Rezultatul i-a adus și o urcare de o poziție în clasamentul general. Astfel, David e acum pe locul 2 cu 181 de puncte, după pilotul nordic. Pilotul din Capitală e însă cel mai bine clasat pilot din echipa lui, prestigiosul team, Prema Racing. „A fost o cursă dificilă, din păcate nu am reușit să-mi creez o oportunitate de a trece pe locul 1. Să fiu cinstit, am avut unele probleme cu mașina în cursa a doua dar și așa mă bucur că am adunat destul de multe puncte pentru campionat, ceea ce era crucial. Mai am de lucru la mașina, dar una peste alta sunt mulțumit”, a punctat David, între curse. Ce bonus a primit românul Prestațiile lui David i-au sărit în ochi tocmai și tatălui actualului lider din Formula 1: Marco Antonelli, care are echipă în Formula 4 italiană, AKM Racing. Acesta ar dori să-l aibă în proiect pe pe român în echipa lui. În trecut, odată cu finalul carierei în karting, David a și făcut teste alături de AKM împreună chiar cu Kimi în team-ul tatălui său. Pentru rezultatul acesta din weekend, Prema Racing, echipa la care rulează David i-a oferit un bonus românului: o serie de teste gratuite cu un monopost de Formula 3 în viitorul apropiat! Demn de remarcat e că pe durata concursului de la Monza, David l-a avut îndeaproape ca și sfătuitor pe fostul pilot de Formula 1, Vitantonio Liuzzi, care în trecut a rulat pentru Red Bull și Toro Rosso.

Jordan Chiles îşi caută drumul în viață după ce a terminat cursurile universitare. Ce şanse sunt să mai participe la Jocurile Olimpice

jordan-chiles-isi-cauta-drumul-in-viata-dupa-ce-a-terminat-cursurile-universitare.-ce-sanse-sunt-sa-mai-participe-la-jocurile-olimpice

Jordan Chiles (25 de ani) își caută drumul în viață după ce a terminat cursurile universitare și a vorbit recent despre șansele să participe la Jocurile Olimpice din 2028. Sportiva a povestit că are mai multe planuri pentru viitor și a dezvăluit că își dorește să se implice în mai multe activități, care nu au legătură cu gimnastica. Verdict despre participarea la Jocurile Olimpice 2028 Jordan Chiles a terminat cursurile universitare și a vorbit despre planurile de viitor pe care le are. Sportiva în vârstă de 25 de ani nu știe sigur dacă va participa la Jocurile Olimpice 2028 și a precizat că va luat o hotărâre în viitorul apropiat. „Nu știu ce va face Jordan la vârsta de 25 de ani. Am planificat câteva vacanțe, nu am mai fost de multă vreme în vacanță. Așa că, relaxarea mă va face foarte, foarte fericită. Cred că cel mai important lucru pe care l-am făcut în ultima vreme a fost să iau lucrurile zi de zi, lună de lună, să văd cum se desfășoară totul și să pornesc de acolo LA28 este mereu în mintea mea, pot spune asta. Dacă voi participa la aceste Jocuri Olimpice, vreau să o fac în felul meu, vreau să înțeleg de ce. Nu e un nu, nu e un da, tot sunt 50-50”, a povestit Jordan Chiles, conform people.com. Ce planuri de viitor are Jordan Chiles Jordan Chiles nu se gândește doar la gimnastică. Sportiva a dezvăluit că își dorește să intre în lumea actoriei și că iubește Marvel și supereroii. Totodată, sportiva în vârstă de 25 de ani a mai povestit că are de gând să se implice în diverse afaceri și să deschidă un restaurant. „Îmi doresc să joc, vreau să intru în lumea actoriei. Ca dublură de cascador, ca actriță de voce sau pur și simplu ca personaj din care pot face parte și pe care să îl creez. Știu că e o nebunie să spun asta, dar iubesc Marvel și supereroii. Încă mă cred o supereroină pentru că lucrurile pe care le facem în gimnastică nu au sens, dar hei, asta facem. Sunt o mulțime de lucruri pe care mi le doresc, să deschid restaurante și diferite afaceri… Simt că există diferite părți din mine pe care oamenii nu le-au văzut încă cu adevărat”, a mai povestit Jordan Chiles, conform sursei menționate anterior.

12 filiale ale PNL, decapitate. Ionel Bogdan: Au încălcat deciziile partidului

12-filiale-ale-pnl,-decapitate.-ionel-bogdan:-au-incalcat-deciziile-partidului

Ionel Bogdan a anunțat că cele 12 filiale vor intra într-un proces de reorganizare. „Așa cum știți, în urma congresului, toate filialele, pentru că nu s-au organizat încă alegeri în filialele PNL din țară, au rămas într-un interimat, adică toți președinții de filiale sunt interimari”, a spus liberalul, care a adăugat că pentru o parte dintre filiale nu au fost prelungite interimatele. Este vorba, printre altele, de filialele Argeș, Brașov, Călărași, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov și cele din sectoarele 2, 3, 4 și 5. Deputatul liberal a anunțat și motivele pentru care au fost luate aceste decizii. „În primul rând, au încălcat în mod deliberat și repetat deciziile PNL. Apoi, nu au participat la congres sau chiar au obstrucționat participarea delegaților din acele filiale la congres. Sunt motive multiple pentru care aceste filiale n-ar fi trebuit să aibă prelungit interimatul”, a spus Ionel Bogdan. Thuma: am fost dat afară din partid Printre filialele propuse pentru reorganizare este și cea din Ilfov, condusă de Hubert Thuma, unul dintre contestatarii lui Ilie Bolojan. Acesta a anunțat marți după-amiaza că a fost dat afară din partid. „Azi am fost dat afară din partidul în care am câștigat fiecare mandat, de 25 de ani, prin vot. Nu prin numire, nu prin relații, ci prin vot. Spre deosebire de domnul Bolojan, care a fost prefect prin numire, secretar general al Guvernului prin numire, prezent în consilii de administrație prin numire, eu nu am ocupat niciodată o funcție numită politic. Am ocupat funcții pentru care cetățenii și-au dat acordul explicit, cu ștampila pe buletin”, adaugă Thuma pe Facebook.

Tomescu a câștigat trofeul Țiriac Foundation Trophy de la Constanța, după abandonul lui Boitan în ultimul act

tomescu-a-castigat-trofeul-tiriac-foundation-trophy-de-la-constanta,-dupa-abandonul-lui-boitan-in-ultimul-act

Finala turneului ITF Țiriac Foundation Trophy – M15 Constanța, competiție găzduită de Tenis Club IDU Mamaia și dotată cu premii totale de 15.000 de dolari, s-a încheiat într-un mod pe care nimeni nu și l-ar fi dorit. Favoritul principal, Adrian Boitan (405 ATP), a fost nevoit să abandoneze în setul decisiv al confruntării cu Dan Alexandru Tomescu (684 ATP), după ce o problemă la genunchiul drept i-a afectat serios jocul. Până la apariția problemelor fizice, constănțeanul părea să se îndrepte spre trofeu. Boitan a controlat mare parte din primul set și l-a închis cu 6-4, folosindu-și superioritatea la schimburile de pe fundul terenului. Momentul cheie al finalei s-a produs însă spre finalul manșei inaugurale. Boitan, sportiv crescut și format pe terenurile de la Tenis Club IDU Mamaia, a început să acuze dureri la genunchiul drept, fiind nevoie de intervenția fizioterapeutei turneului. Deși a încercat să continue, mobilitatea sa a fost vizibil afectată. Profitând de dificultățile adversarului, Dan Alexandru Tomescu (fav.6) a ridicat nivelul jocului și a egalat situația la seturi, după un 6-3 convingător. În decisiv, bucureșteanul și-a continuat seria bună și s-a desprins rapid la 3-0, moment în care Boitan a decis că nu mai poate continua și a pus capăt partidei. Pentru Tomescu, succesul de la malul mării confirmă o săptămână excelentă, în care a eliminat mai mulți adversari bine cotați și a demonstrat constanță de la primul până la ultimul meci. „A fost o săptămână foarte bună pentru mine, mă simt foarte bine la Constanța, așa cum m-am simțit de câte ori am jucat aici. Am avut încredere în mine, am simțit încă de acum două săptămâni că voi juca bine aici și că pot să câștig”, a declarat noul campion. „Cred că a fost o recidivă, am mai simțit asta acum două săptămâni, la Bistrița” La rândul său, Adrian Boitan a explicat circumstanțele abandonului: „Din păcate, am simțit o durere la genunchi pe finalul primului set, durere care nu m-a mai lăsat să joc la nivelul meu și… asta a fost. Cred că a fost o recidivă, am mai simțit asta acum două săptămâni, la Bistrița. Acum, teoretic, am meci marți, la Târgu Mureș, dar o să vedem cum evoluează lucrurile și dacă voi putea participa.” Titlul obținut la Constanța este al șaselea din cariera lui Dan Alexandru Tomescu în circuitul ITF și primul din acest sezon. Victoria îi aduce nu doar premiul financiar rezervat campionului, ci și 15 puncte ATP, extrem de valoroase pentru un jucător aflat în plină cursă de recuperare a pozițiilor în clasamentul mondial. Dincolo de rezultatul sportiv, turneul de la Mamaia a reprezentat și o reușită organizatorică. Revenirea Constanței în calendarul competițiilor internaționale este un pas important pentru tenisul românesc, mai ales într-un oraș cu o tradiție impresionantă în acest sport. De pe terenurile de la IDU au pornit spre performanță nume importante precum Simona Halep și Horia Tecău, iar Constanța i-a dat tenisului românesc și pe Andrei Pavel, George Cosac sau Ionuț Moldovan. Ediția din acest an a demonstrat că există interes, infrastructură și public pentru ca litoralul să rămână o destinație constantă pe harta tenisului profesionist internațional.

Deputat USR: Un guvern PSD ar fi încă o farsă de guvern Veștea 2.0

deputat-usr:-un-guvern-psd-ar-fi-inca-o-farsa-de-guvern-vestea-2.0

„O propunere de guvern PSD nu înseamnă decât încă o farsă de guvern Veștea 2.0. Singurele diferențe sunt că Veștea era un «acoperit» PSD, iar acum PSD își va pune în frunte propriul om, cu legitimația de partid la vedere”, a scris deputatul USR Bogdan Rodeanu într-o postare pe Facebook. „În ceea ce-i privește pe trădătorii propuși în guvern și pregătiți să susțină această formulă, nici acolo nu se schimbă mare lucru. Dacă ieri Predoiu avea carnet de partid PNL, mâine va avea carnet de partid la PSD. Funcția rămâne în continuare aceeași. Se schimbă doar explicația: ceea ce ieri era trădare, mâine devine muncă de partid”, a adăugat parlamentarul. „În România par să existe două state” Rodeanu afirmă că nu numele viitorului premier îl îngrijorează, ci ceea ce el descrie drept existența a „două state” în România. „Există statul român, cel al cetățenilor care muncesc, plătesc taxe, respectă legea și își pun speranța că votul lor poate schimba ceva. Și există România PSD”, susține Bogdan Rodeanu. Deputatul USR descrie „România PSD” ca pe o rețea întinsă în administrație, companii de stat, agenții și instituții care gestionează bani publici. „O Românie care a ajuns să fie ca o iederă crescută pe zidurile statului. Te uiți la zid și nu îl mai vezi. Vezi doar planta care l-a acoperit. Funcții, instituții, agenții, companii de stat, toate legate într-o rețea care are un singur scop: să se protejeze și să se hrănească din putere, din banul public”, a scris el. Rodeanu a spus că un guvern minoritar PSD ar însemna, de fapt, „două guverne PSD”: „Unul în Executiv, pe care PSD vrea să îl formeze oficial. Și încă unul în Parlament, acolo unde pesediștii lucrează deja cu AUR ori de câte ori interesul politic o cere”. El afirmă că un asemenea cabinet nu ar putea funcționa fără o majoritate parlamentară care să îi voteze legile, bugetele și deciziile importante. „Pentru formula «acoperită», PSD-iștii nu au strâns destule voturi. Faptul că ea poate reveni mâine sub un alt nume nu este un semn de schimbare. Nu este un semn de reformă. E aceeași minciună”, a conchis Rodeanu.

Lovitură grea pentru Ungaria rămasă fără Viktor Orban! Motivul pentru care echipa nu merge în Champions League

lovitura-grea-pentru-ungaria-ramasa-fara-viktor-orban!-motivul-pentru-care-echipa-nu-merge-in-champions-league

Ne pregătim pentru un nou sezon palpitant în Liga Campionilor la handbal masculin, mai ales că Dinamo va lua iar startul în cea mai importantă competiție europeană. Cum formatul pus la cale de EHF s-a schimbat, au fost țări care au sperat să aibă cât mai multe echipe la cel mai înalt nivel. Iar ProSport a aflat de ce Ungaria, de exemplu, n-a putut să o trimită și pe Tatabanya alături de granzii Europei. Ungaria a sperat la trei echipe în Liga Campionilor: „Ar fi fost un precedent periculos!” Liga Campionilor la fotbal și-a schimbat formatul, iar handbalul se pregătește pentru o schimbare radicală, despre care a scris și ProSport. Astfel, în prima fază a competiției, chiar și echipele clasate pe locurile 3 și 4 nu merg acasă, urmând să participe în European League, acolo unde Dinamo a ajuns până în Final Four. Înaintea tragerii la sorți, Tatabanya a primit însă o lovitură grea și nu a fost acceptată în competiție, așa că Ungaria va fi reprezentată doar de Veszprem și PICK Szeged. Previzibil, în aceeași situație a fost Valur, din moment ce provine dintr-un campionat modest, așa cum este cel al Islandei. Elverum nu a fost însă acceptată nici ea, așa că Norvegia, țară cu mare tradiție în handbal, se va baza doar pe Kolstad, adversara lui Dinamo din sezonul precedent. „Dacă Tatabanya ar fi fost primită de EHF în Champions League, atunci era fără îndoială un precedent periculos cu Ungaria în prim-plan. Trei echipe în Liga Campionilor ar fi fost prea mult pentru ei. Dacă i-ar fi acceptat, atunci și România ar fi putut să ceară două echipe în această competiție, să mai fie una pe lângă campioană, care a fost mereu Dinamo în ultimii ani. Tatabanya și-a jucat șansa, chiar dacă ea era foarte mică de la bun început. Asta știau și ei! Au vrut să facă asta mai ales pentru a trage un semnal de alarmă, a fost un mesaj și pentru autoritățile de acolo. În Ungaria este acum o problemă mare în privința finanțării sportului și, cu siguranță, asta se întâmplă și după ce Viktor Orban nu se mai află la putere”, susțin sursele ProSport. 26 iunie este data la care va avea loc tragerea la sorți pentru noul sezon din Liga Campionilor Germania a dat câștigătoarea European League și merge cu trei echipe. Danemarca și Franța, marile lovituri Germania dă trei echipe în noul format din Liga Campionilor, iar asta pentru că a dat câștigătoarea European League. Astfel, handbalul a preluat modelul din fotbal, iar Melsungen face un pas important după ce a dat marea lovitură la Hamburg. Marea lovitură este dată de Danemarca. Această țară era sigură doar de prezența lui Aalborg, o forță în ultimii ani în Liga Campionilor. EHF însă a acceptat-o pe GOG, primind-o la „masa bogaților” și pe Aarhus. Franța a dat și ea lovitura. PSG n-a avut emoții, la fel și Nantes, chiar dacă era pe lista de upgrade. Surpriza a venit însă din partea celor de la Montpellier. În rest, toate campionatele importante din handbal dau doar două echipe, în timp ce Spania se poate lăuda doar cu Barcelona, câștigătoarea competiției din 2026. Dinamo este și ea din nou în Liga Campionilor, în timp ce Serbia profită de noul format și o aduce în prim-plan pe Partizan. Ce echipe erau sigure de participarea în Liga Campionilor: Zagreb, Aalborg, Barcelona (câștigătoarea Final Four-ului din 2026), PSG, Magdeburg, Veszprem, Kolstad, Kielce, Sporting, Dinamo, Melsungen (câștigătoarea European League) 13 echipe au primit upgrade: Aarhus, GOG, Nantes, Montpellier, Fuchse Berlin, Szeged, Wisla, Porto, Vardar, Celje, Partizan, Kriens-Luzern, Kristianstad