Bolojan: Astăzi ne înclinăm în fața victimelor Mineriadei. Ce spune premierul interimar despre România democratică

„În urmă cu 36 de ani, România a trăit unul dintre cele mai dureroase momente ale începutului său democratic. Mineriada din 13-15 iunie 1990 a însemnat violență împotriva propriilor cetățeni”, a transmis Bolojan, pe Facebook. Premierul interimar a subliniat că persoane care își exercitau dreptul la liberă exprimare și la protest au fost agresate, umilite, arestate ilegal și reduse la tăcere prin forță, iar evenimentele s-au soldat cu morți, răniți și traume „traume care au rămas deschise până astăzi”. Potrivit lui Bolojan, democrația „democrația nu înseamnă doar alegeri, ci și respect pentru libertatea de exprimare, pentru drepturile fundamentale și pentru demnitatea fiecărui cetățean”. „La 36 de ani de la acele evenimente, avem datoria să păstrăm vie memoria victimelor și să transmitem generațiilor tinere că statul trebuie să fie întotdeauna de partea cetățeanului, niciodată împotriva lui. Adevărul, justiția și asumarea trecutului înseamnă respect față de cei care au suferit și despre consolidarea unei democrații în care asemenea abuzuri să nu mai fie posibile niciodată”. În finalul mesajului, Bolojan a spus că „astăzi ne înclinăm în fața victimelor Mineriadei. Într-o Românie democratică, violența și represiunea nu pot fi niciodată instrumente ale puterii”.
Noi detalii despre relația dintre Simona Halep și bogătașul cu peste două decenii mai în vârstă

Imaginile cu Simona Halep și afaceristul Dorin Mateiu în ipostaze romantice pe insula miliardarilor de la Mykonos au încins internetul. Relația dintre fostul lider WTA și bogatașul cu peste două decenii mai în vârstă ca ea datează de ceva timp, însă acum s-a aflat și locul unde s-au cunoscut pentru prima dată. Unde s-au cunoscut Simona Halep și magnatul Dorin Mateiu și cine ar fi fost „intermediarul” Simona Halep și Dorin Mateiu (58 de ani) au fost surprinși împreună în vacanță pe insula Mykonos. Chiar dacă în ultimii ani despre relația celor doi au apărut tot felul de speculații, cel poreclit „Regele mezelurilor” a negat cu vehemență o idilă cu fosta mare tenismenă a României. „Suntem cunoștințe. Asta pot să spun. O relație amoroasă, de cuplu? Doamne ferește! Exclus așa ceva”, a declarat Dorin Mateiu, care a adăugat că s-au cunoscut în complexul Rahmaninov, unde fosta sportivă deține un apartament de lux, și că interacțiunile lor au fost strict amicale. Totuși, se pare că începuturile legăturii dintre ei datează de ceva timp, într-o locație discretă de la marginea Capitalei. Mai precis, pe un teren de golf de lângă Periș, iar „intermediarul” ar fi fost nimeni altul decât Dinu Pescariu, potrivit Cancan. Marea noastră campioană s-a îndrăgostit iremediabil de golf și a început să-l practice frecvent după ce s-a retras din tenis. „Mi-am dezvoltat pasiunea pentru golf. Mă bucur tare mult că putem şi în România, lângă Bucureşti, să avem un teren de golf cu toate facilităţile!”, spunea Simona anul trecut. Luciana a ieșit rapid din peisaj Despre Simona Halep se știe că a trecut deja printr-un divorț cu cântec, după o căsnicie de scurtă durată cu Toni Iuruc. De partea cealaltă, viața personală a lui Dorin Mateiu este o enigmă, singurul lucru știu este că are legătura strânsă cu fiica sa, Anca, cea care impresionează pe terenurile de golf în Dubai, acolo unde și locuiește. Până recent, în peisajul milionarului apărea peste tot o anume Luciana, atât în zona personală, cât și cea profesională. Totuși, după apropierea de Simona, respectiva femeie nu mai este în spectrul lui Mateiu. Nu se știe deocamdată dacă aceasta mai locuiește în Dubai, acolo unde ar fi fost stabilită până recent și unde magnatul locuia luni bune din timpul unui an. „Regele mezelurilor” este un jucător important în industria alimentară din România și are o avere estimată undeva la 65-70 de milioane de euro. La rândul său, Simona a câștigat peste 40 de milioane de euro din tenis, iar acum derulează mai multe afaceri, cu preponderență în horeca și imobiliare.
S-a terminat! Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian sunt OUT de la Queenss Club!

Cele două românce prezente la la Queens’s Club, Sorana Cîrstea (36 de ani) și Jaqueline Cristian (28 de ani), au părăsit competiția. Zi dură pentru Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian la Queens’s Club! Ambele au fost eliminate în optimi, fără să câștige vreun set. Turneul de la Queens’s Club continuă fără Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian Queens’s Club a fost primul turneu pe iarbă pentru jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, după prezența la Roland Garros. Este, practic, debutul sezonului pe iarbă, al cărui punct culminant îl reprezină turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, programat între 29 iunie și 12 iulie. Prima dintre cele două românce prezente la Queens’s Club care a intrat pe teren a fost Jaqueline. De cealaltă parte a terenului s-a aflat Katie Boulter (73 WTA), din Marea Britanie. La capătul unui meci în care nu și-a găsit ritmul, românca a cedat cu 1-6, 3-6, în doar 67 de minute. În primul set, Cristian și-a făcut serviciul la 0-4. Și partea a doua a confruntării a fost controlată de sportiva din Marea Britanie. Ea a condus cu 2-0, s-a diatanța la 4-1, iar la 5-3 a convertit în punct prima mige de meci. În urma acestui rezultat, Boulter conduce cu 3-1 la meciurile directe, disputate pe absolut toate suprafețe existente în circuitul WTA. Jaqueline s-a impus în 2018, cu 2-6, 6-3, 7-6 (5) în prima rundă al turneul ITF de la Burnie (Australia) pe hard. În 2022, Boulter a câștigat cu 6-3, 6-1, în primul tur la Tallion. Competiția s-a desfășurat în sală. De asemenea, tot în 2006, la Rouen, pe zgură, britanica s-a calificat în sferturi după 7-6 (5), 4-6, 6-1. România are 4 reprezentante acceptate direct pe tabloul principal de la Wimbledon La rândul ei, Sorana Cîrstea, desemnată favorita cu numărul 7 a competiției Queens’s Club, a fost scoasă din cursă de altăî britanică, Emma Răducanu. Partida a durat o oră și 27 de minute, iar în primul set sportiva cut ată româțn s-a distanța imediat la 4-0. Sorana s-a apropiat la 3-4, dar Răducanu a fructificat prima minge de set. Nici partea a doua a confruntării nu a fost echilibrată. S-au consemnat două breakuri, ambele în contul Emmei Răducanu, care a convertit în punct a doua minge de meci. Ambele succese ale lui Răducanu în meciurile directe s-au consemnat pe iarbă. Precedentul a fost acum 5 ani, în turul 3 la Wimbledon, când a câștigat cu 6-3, 7-5. Cîrstea a câștigat finala din 2026 de la Transylvania Open, care s-a jucat pe 7 februarie, cu 6-0, 6-2, la capătul unui meci în care adversara a acuzat probleme medicale. Organizatorii de la Wimbledon au făcut publică lista jucătoarelor acceptate direct pe tabloul principal. România va avea nu mai puțin de 4 reprezentante. Cel mai probabil, Cîrstea și Cristian vor fi capi de serie, deoarece sunt pe locurile 17 și 31 pe trespectiva listă. Celelalte jucpătoare sunt Gabi Ruse și Camelia Begu. Aceasta din urmă se află pe locul 288 mondial, dar are clasament protejat pentru poziția 82. Până în acest moment, au anunțat forfait pentru al treilea turneu de Mare Șlem al anului, canadianca Victoria Mboko (9 WTA), americanca Hailey Baptiste (26 WTA), ambele cu stat de cap de serie, și britanica Sonay Kartal (60 WTA).
Tomac dezvăluie primele măsuri ale viitorului Guvern. Ce urmează pentru taxe, impozite și pensii

„Nu ne dorim și nu vom majora taxe și impozite în acest an, nici anul viitor”, a afirmat Tomac la România TV. Promisiuni pentru pensionari Premierul desemnat a anunțat că pensiile ar urma să fie indexate începând cu 1 ianuarie 2027. El a precizat că măsura va fi aplicată ținând cont de resursele bugetare și de angajamentele asumate privind reducerea deficitului. „Guvernul pe care îl voi conduce va indexa pensiile de la 1 ianuarie 2027”, a declarat Tomac. Acesta a susținut că, în urma consultărilor cu specialiști, există posibilitatea asumării unor astfel de măsuri fără a pune în pericol echilibrele financiare. „Este esențial să începem să respectăm legile acestei țări, evident, ținând cont de resursele pe care le avem și de obligațiile pe care ne le-am asumat în ceea ce privește deficitul. Dar, discutând cu specialiștii pe care ii avem, înțeleg că putem să ne asumăm aceste angajamente și, prin urmare, exact asta vom face. Trebuie să avem grijă de oamenii care au nevoie de sprijin în această țară, într-un moment extrem de complicat”, a adăugat el. Măsuri pentru economie și energie Tomac a afirmat că una dintre prioritățile sale este relansarea economiei prin reducerea birocrației și susținerea investițiilor private. Potrivit acestuia, sectorul energetic are un rol esențial în dezvoltarea economică și trebuie sprijinit prin măsuri care să ofere mai multă flexibilitate investitorilor. „Vom debirocratiza mult în domeniul energetic”, a spus Tomac. El a subliniat că România dispune de resurse importante și că mediul privat a investit semnificativ în acest sector. Guvern tehnocrat, în Parlament săptămâna viitoare Eugen Tomac a anunțat că viitorul Guvern ar putea ajunge în Parlament săptămâna viitoare pentru procedurile de audiere și vot. Acesta a explicat că a optat pentru o formulă formată din specialiști din afara partidelor politice, pe fondul neînțelegerilor dintre principalele formațiuni parlamentare. „Voi lua în preajma mea cei mai buni specialiști pe care i-are această țară tocmai pentru că suntem hotărâți să facem bine pentru România”, a spus Tomac. „Am optat pentru o formulă care cred că este una sănătoasă, corectă din punct de vedere instituțional”, a afirmat Tomac. Potrivit acestuia, noul Executiv va fi alcătuit din „oameni bine pregătiți”, iar obiectivul este obținerea unei majorități în Parlament pentru învestirea Guvernului.
Presa din Canada, bucuroasă după 1-1 cu Bosnia: Un punct istoric!

Canadienii au reacționat imediat după fluierul de final din meciul cu Bosnia în care au obținut un punct nesperat. A început Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada, iar una dintre gazdele ediției din 2026 a început cu dreptul meciurile din grupă. Canada s-a văzut condusă pe tablă încă din minutul 21 atunci când golgheterul Superligii, Jovo Lukic a deblocat tabela. Când părea că meciul se îndreaptă spre un rezultat nefavorabil gazdelor, Larin a restabilit egalitatea și a adus un „punct istoric”. Canada obține primul punct de la un Campionat Mondial În ziua a doua a Campionatului Mondial a avut loc festivitatea de deschidere de pe terenul canadienilor. Aceștia au pornit cu gânduri mari să obțină prima victorie din istorie la un turneu final. Alphonso Davis și Jonathan David sunt starurile cu care canadienii vor să dea lovitura și să bifeze măcar optimile de finală. Fosta adversară a României, Bosnia, a fost prima adversară a Canadei. A fost un meci istoric în fața a peste 43.000 de fani care au venit să își susțină favoriții. Lukic a dat lovitura, iar starul celor de la U Cluj a fost aproape de a bifa golul de 3 puncte. Pe final de joc, gazdele au mutat inspirat și Cyle Larin a lovit decisiv, în minutul 78. Până la final, cele două echipe s-au anihilat reciproc și nu au mai avut șanse mari de a se desprinde pe tabelă. „Golul lui Cyle Larin din ultimul moment aduce Canadei un punct istoric, în remiza de 1-1 cu Bosnia-Herțegovina”, au notat canadienii. Canada a luat parte la alte două ediții de Campionat Mondial, în Mexic 1986 și Qatar 2022. De fiecare dată a pierdut partidele din grupă, astfel că e primul punct obținut din istorie. Dacă Larin nu reușea să egaleze, ar fi trebuit să mai aștepte până la meciul cu Qatar, gazda ultimului Mondial. „Au jucat cu pasiune. Au jucat amenințător. Au jucat cu toată inima și au revenit pentru a egala cel mai important meci din istoria lor, 1-1. A fost primul lor punct la o Cupă Mondială și, ca și cum asta nu le-ar fi făcut ziua suficient de memorabilă, au făcut-o acasă, în fața unei mulțimi pline de fețe pe care le cunoșteau și oameni dragi. Cyle Larin, care intrase cu doar două minute mai devreme, a marcat egalarea în minutul 78 în fața a 43.002 de fani, majoritatea canadieni. Dacă ar fi adăugat un acoperiș în timpul extinderii stadionului din Toronto, acesta nu ar fi supraviețuit.”, a mai titrat presa locală.
Nicușor Dan salută decizia UE de a începe negocierile de aderare cu Moldova și Ucraina: Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în familia europeană

„O zi de referință pentru istoria extinderii Uniunii Europene!”, a transmis Nicușor Dan, vineri seara, pe Facebook. Potrivit șefului statului, „cele 27 de state membre au agreat să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, prin deschiderea primului cluster dedicat valorilor fundamentale”. Președintele a subliniat că România a sprijinit cele două state încă de la începutul parcursului lor european și va continua să facă acest lucru. „România a susținut statele vecine încă de la începutul acestui proces și va continua să le stea alături cu expertiză și sprijin multisectorial pe tot parcursul lor europea Șeful statului a apreciat că extinderea Uniunii Europene contribuie la consolidarea spațiului european de democrație, securitate și prosperitate”. În finalul mesajului, președintele a transmis că „o Europă unită, care își extinde spațiul de democrație, securitate și prosperitate, este o Europă mai puternică și mai competitivă. Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în familia europeană”.
Ce face după 30 de ani gimnasta americană campioană olimpică la Atlanta 1996

Gimnasta care a intrat în istorie prin aurul cu SUA la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996 şi a produs o mare durere României revoluționează acest sport. În urmă cu exact 3 decenii, echipa de gimnastică a Statelor Unite câștiga aurul olimpic. Una dintre cele care au contribuit la acest succes a fost Dominique Dawes (49 de ani). Cum încearcă să schimbe gimnastica sportiva care a produs o mare durere României la JO din 1996, de la Atlanta Dominique Dawes a câștigat, de-a lungul timpului, o singură medalie de aur. A fost chiar titlul olimpic de la Atlanta. La respectiva competiție, echipa feminină a România a terminat concursul pe 3, fiind devansată și de Rusia. Dawes a devenit prima femeie de culoare din Statele Unite ale Americii care a câștigat o medalie olimpică individuală în acest sport, chiar la acea ediție, la sol. Ea și colegele ei din ceea ce presa americană a numit «Cei șapte magnifici» au apărut la scurt timp pe cutiile de Wheaties, un produs de bază în bucătăriile din întreaga țară. În timp, ea a vorbit și despre dezamăgirile îndurate până la aurul olimpic, inclusiv o greșeală la sol, proba ei prefertă. De atunci, Dawes a încercat să remodeleze cultura sportului care a transformat-o într-un nume cunoscut, prin intermediul rețelei sale de Academii Dominique Dawes. La sediile din Georgia, Maryland, Texas și Virginia, ea încearcă să stabilească o nouă viziune asupra gimnasticii. Concret, fosta gimnastă pune accent pe sănătate, comunitate și bucurie la fel de mult ca pe excelență, în special pentru fetele de culoare, care au fost adesea lăsate la margini. „Încercăm să facem lucrurile diferit. Nu înseamnă nimic dacă al tău copil este un gimnast grozav, dar dar stima de sine este afectată, la fel sănătatea mintală și nu știe să aibă relații în această lume”, a declarat Dawes, acum mamă a patru copii, potrivit Capital B. Dawes nu mai vrea să vadă imagini cu sportive prăbușindu-se de durere pe saltea Cultura pedepselor date gimnastelor a fost descrisă de jurnalista Joan Ryan în cartea sa, cu un an înainte ca Dawes să câștige aurul. Ryan a punctat că fetele erau izolate de cei dragi și învățate să ignore accidentările și să-și suprime individualitatea, în timp ce încercau să se transforme în atlete disciplinate. Acest lucru a reieșit cel mai bine în evidență la JO de la Atlanta. După ce și-a accidentat glezna la sărituri, Kerri Strug a executat și a doua săritură, prăbușindu-se pe saltea de durere. În acest context, scopul lui Dawes este să facă din gimnastică o sursă de bucurie și sentiment de apartenență, nu o goană după medalii. Copiii au o singură copilărie, iar ea își dorește ca aceasta să fie sănătoasă. Această nouă metodă de pregătire este piesa de rezistență a academiilor lui Dawes. Accentul pus pe bucurie și comunitate începe de la temelie, cu bunătatea, empatia și dorința de a ajuta colegul să își găsească momentul „medaliei de aur” în fiecare zi. Antrenorii sunt angajați pentru capacitatea lor de a se conecta cu copiii și cunoștințele lor tehnice. Există planuri de extindere, inclusiv deschiderea unei academii în New Jersey. Dawes spune că gimnastica poate fi distractivă Ea înțelege amploarea misiunii pe care și-a asumat-o. Cultura pe care încearcă să o remodeleze s-a consolidat de-a lungul mai multor generații. Academiile ei reprezintă o viziune alternativă, dar una în tensiune cu cele mai încăpățânate presupuneri ale sportului. Sunt semne că unele presupuneri încep să se atenueze. Femeile concurează mai mult timp, astfel că nu doar fetele aflate la pubertate se pot bucura de o carieră sportivă. Corpurile gimnastelor sunt mai puțin înfometate și se pune mai mult accent pe forță. Cel mai elocvent exemplu este Simone Biles, cea mai decorată gimnastă din istorie, care pare că sfidează gravitația. Dawes nu doar vrea să continue această transformare, ci vrea să o aprofundeze. Pentru ea, mult mai importante sunt comunitățile care gravitează spre academiile ei. Părinții socializează, prieteniile înfloresc, iar tinerele gimnaste, inclusiv fetele de culoare, sunt învățate că valoarea lor trece dincolo de criticile unui antrenor. „Gimnastica nu trebuie să fie un sport atât de extenuant, poate fi distractivă. Copiii pleacă transpirați, pentru că muncesc din greu, dar se bucură și de călătorie”, a încheiat Dawes.
Rusul Egor Kornev e noul dușman al lui David Popovici la 100 metri liber

Multiplul campion la natație David Popovici (21 de ani) are un nou rival de temut, în persoana rusului Egor Kornev (22 de ani), care a stabilit un nou reper în proba de 100 de metri. Născut pe 6 februarie 2004la Sankt Petersburg, Egor Kornev a făcut senzație la Campionatul Național al Rusiei, rescriind istoria recordurilor din această țară. Tânărul de 22 de ani și-a continuat parcursul fulminant joi, înregistrând un timp de 46,96 în finala probei de 100 metri stil liber masculin. Practic, el a doborât recordul național, stabilit tot de el, în ziua precedentă, cu 3 sutimi. În acest moment, este la egalitate, alături de Caeleb Dressel, pe locul 6 în istoria mondială, potrivit Sweim Swam. În semifinalele care au avut loc miercuri, Kornev a parcurs distanța în 46,99, doborând vechea performanță, 47,11, realizată de Kliment Kolesnikov la JO de la Tokyo. Cu acea occazie, Kornev a devenit doar al șaptelea om din istorie care a coborât sub 47 de secunde pe 100 de metri. Una dintre cele mai așteptate curse ale zilei s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Kliment Kolesnikov a câștigat titlul la proba de 100 m spate cu timpul de 52,52. El a rezistat revenirii lui Pavel Samusenko, care a terminat pe locul doi cu timpul de 52,72. Kliment a înotat în semifinale cu un timp mai bun, 52,51, a patra performanță a sezonului. Oleg Kostin și-a luat revanșa în fața lui Egor Kornev, în finala probei de 50 m fluture Proba masculină de 100 m bras a avut o evoluție incredibilă. Ivan Kozhakin l-a depășit la sprint pe marele favorit, Kirill Prigoda, câștigând cu timpul de 58,93. Prigoda, care a stabilit cel mai bun timp în semifinale în 59,30, a trebuit să se mulțumească doar cu locul al doilea. Kozhakin a confirmat forma excelentă, după ce în aprilie a înotat 58,91. La proba feminină de 100 m bras, s-au înfruntat două dintre cele mai bune sportive ruse din ultimul deceniu. Yuliya Efimova s-a impus, câștigând cu timpul de 1:06,90. Ea a învins-o pe Evgeniia Chikunova cu doar nouă sutimi de secundă, care a obținut argintul cu timpul de 1:06.99. La proba feminină de 50 m fluture, titlul i-a revenit Mariei Osetrova, câștigătoare cu timpul de 25,60, dar cursa a fost deosebit de echilibrată. Alexandra Kuznetsova, autoarea unui incredibil 25,59 în semifinală, a terminat pe locul trei, cu timpul de 25,78. După ce și-a pierdut recordul național în fața lui Kornev în semifinale, Oleg Kostin și-a luat revanșa în finala probei de 50 m fluture. El a câștigat în 22,79, lăsându-l în urmă pe Kornev, care a terminat pe locul doi în 22,94. Recordul țării rămâne la Egor, datorită timpului de 22,59 stabilit în ziua precedentă.
USR a decis: nu va vota pentru învestirea Guvernului Tomac

Comitetul Politic al USR a decis că parlamentarii partidului nu vor vota pentru învestirea Guvernului Tomac. Anunțul a fost făcut vineri de președintele Dominic Fritz după consultarea liderilor USR. Anunțul nu reprezintă o surpriză. Anterior, consultările filialelor au arătat că membrii de partid nu agreează ideea unui guvern de tehnocrați. În plus, liderii USR cred că un Guvern Tomac ar putea reprezenta un paravan pentru PSD. De asemenea, premierul desemnat Eugen Tomac nu a inclus în propunerea sa de cabinet numele actualilor miniștri ai USR, așa cum a cerut Dominic Fritz. USR ca PNL O decizia similară au luat și liberalii. Joi, în urma ședinței Biroului Politic Național, PNL a decis, în unanimitate, că nu va vota guvernul Tomac. În urma celor două decizii, la care se adaugă reticența UDMR și refuzul AUR, proiectul Tomac pare să fie condamnat la eșec. Calculele s-au simplificat, situația s-a complicat Pentru ca un nou Guvern să fie învestit, sunt necesare minimum 233 de voturi în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului. În total, Parlamentul are 464 de aleși. Configurația parlamentară arată astfel: PSD are 127 de parlamentari, după plecarea deputatului Victor Ponta la grupul Uniți pentru România, AUR are 90, PNL are 76, USR are 59, UDMR are 31, grupul minorităților naționale are 17, SOS România are 15, Uniți pentru România are 15, PACE – Întâi România are 11. În plus, sunt 23 de parlamentari neafiliați. O formulă PSD-PNL-USR-UDMR ar fi avut o majoritate clară pentru învestirea Guvernului. Prin deciziile PNL și USR de a nu vota Cabinetul Tomac, această variantă iese din calcul. În lipsa PNL și USR, situație devine mult mai complicată. Eugen Tomac ar avea nevoie, în primul rând, de voturile PSD și UDMR, la care ar trebui să se adauge minoritățile naționale, grupurile mai mici și o parte dintre parlamentarii neafiliați. Potrivit calculelor parlamentare, dacă PSD, UDMR, minoritățile naționale, Uniți pentru România, PACE – Întâi România și toți parlamentarii neafiliați ar vota disciplinat Cabinetul Tomac, premierul desemnat ar aduna 224 de voturi. Numărul este cu 9 sub pragul de 233 necesar pentru învestirea Guvernului. Pentru a trece de pragul majorității, Cabinetul Tomac ar avea nevoie și de voturi din partea unor „rebeli” de la PNL și USR. Premierul desemnat Eugen Tomac nu a discutat cu AUR și S.O.S. România, formațiuni care au împreună 105 parlamentari.
A luat medalie olimpică şi acum are o carieră strălucitoare în domeniul investițiilor bancare, pe Wall Street

Sasha Cohen a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice la vârsta de 20 de ani, dar mega-competiția mondială nu au reprezentat totul pentru ea, ci doar începutul. Patinatoarea a dovedit că o carieră în sport nu se termină în momentul retragerii și că intrarea, în cazul ei, în domeniul investițiilor bancare, pe Wall Street, i-a definitivat viața. Sasha Cohen a trecut de la strălucirea de pe gheață la cariera în domeniul bancar de investiții pe Wall Street Patinatoarea a obținut medalia de argint la Olimpiadă, pe când avea doar 20 de ani, iar această mare performanță a însemnat punctul de plecare pentru ea. Nu în sport, ci în cu totul alt domeniu de activitate. După ce a părăsit patinajul profesionist, Sasha a fost atrasă de managementul investițiilor bancare, pe Wall Street. „Nu aveam să fiu niciodată definită de ceea ce am făcut la 20 de ani. Când voi avea 60 de ani, nu vreau să-mi amintesc că cea mai frumoasă noapte din viața mea a fost, știți, la 20 de ani”, a scris ea într-un eseul pentru The New York Post, citat de conform townandcountrymag.com. Tranziția, adaugă Cohen, a fost determinată atât de curiozitatea intelectuală, cât și de o mare ambiție. Sasha, care s-a născut în Los Angeles în 1984, și-a definit, de asemenea, traiectoria post-sportivă ca fiind ceva distinct american. Fiică a unui imigrant ucrainean, Sasha spune că, din fericire, a avut posibilitatea de a-și alege propria cale în viață: „Pentru că m-am născut în Statele Unite, am avut de ales să merg la gimnastică sau la patinaj artistic. Nu a fost un program de stat în care statul alegea cine ce putea face”. Foto: Instagramsashacohennyc Inspirată de miliardarul Warren Buffet Sasha Cohen recunoaște tehnologia din ziua de azi a deschis noi căi care nu existau în trecut. Aceasta a declarat că era o mare fană a lui Warren Buffett, iar cariera acestuia a inspirat-o să urmeze o cale pe Wall Street. „Întotdeauna am avut un interes pentru finanțe. Îmi amintesc că atunci când concuram, mă uitam la CNBC și am început să mă interesez de cotația aurului la vârsta de 15 ani și mă întrebam de ce existau fluctuații atât de mari în cazul acestuia” Tripla medaliată la Campionatele Mondiale va avea întotdeauna un loc aparte în istoria patinajului artistic american. Argintul câștigat de Cohen în 2006 a fost timp de 20 de ani ultima medalie olimpică câștigată de o patinatoare artistică din SUA la simplu feminin, o secetă întreruptă de Alysa Liu la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 de la Milano.