Terenurile agricole ale României dispar pe zi ce trece

terenurile-agricole-ale-romaniei-dispar-pe-zi-ce-trece

Una din componentele cheie ale bogăției naționale, terenurile agricole, se înstrăinează pe zi ce trece. Străinii cumpără pe bandă rulantă teren agricol în România. Investiția în terenuri agricole, mai ales cele arabile, pare un activ profitabil. S-a ajuns ca cifre impresionate de sute de mii de hectare să ajungă în portofolii deținute de alte țări, și asta doar la nivel de persoane fizice. Datele despre terenurile deținute de persoane juridice străine sunt secrete. În același timp, țări vecine precum Polonia și Ungaria, dar și alte țări europene reglementează foarte strict accesul străinilor la terenurile agricole, considerându-le o resursă strategică națională. În doar 4 ani, suprafața agricolă deținută de străini a crescut cu 33% Chiar și în plină criză economică gobală, străinii continuă să cumpere teren agricol în România. Compania daneză FirstFarms A/S, de exemplu, își consolidează poziția pe piața agricolă din România. A anunțat, acum câteva zile, noi investiții pentru 2026. Danezii sunt interesați în mod special de achiziția de terenuri agricole dotate cu sisteme de irigații funcționale, notează economica.net. FOTO – Caracter ilustrativ: colaj Shutterstock În prezent, compania exploatează aproximativ 7.400 de hectare în România. Dintre acestea, peste 5.100 de hectare sunt în proprietate, plasând danezii printre investitorii străini majori din sectorul agricol local. Acest trend al achiziției de terenuri de către cetăţenii străini datează de mai mulți ani. De subliniat că, în doar 4 ani, suprafaţa de teren deţinută de persoane fizice din afara ţării a crescut cu 33%. Însă, datele privind investitorii persoane juridice nu sunt furnizate de autorități. Persoanele juridice străine care au cumpărat teren sunt un mister Instituția vizată, Agenţia Naţională de Cadastru, susține însă că nu are date privind suprafeţele de teren agricol deţinute de persoane juridice controlate de investitori străini. În țara noastră, cetăţenii străini deţin pe persoană fizică peste 28.000 de hec­tare de te­ren, o supra­faţă echi­va­lentă cu două oraşe mari precum Timişoara sau Cluj-Napoca, sau chiar Bucureştiul şi o comună de lângă el, arată o analiză ZF pe baza datelor Agenţia Naţio­nală de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Agenţia nu are însă date privind suprafeţele de teren agricol deţinute de persoane juridice controlate de investitori străini. 0,27% din terenul nostru agricol este deţinut de străini persoane fizice Acum 5 ani, în anul 2021, străinii dețineau în România 21.050 de hectare în total. Acum,cifrele arată o expansiune accelerată, datorată inclusiv accesului mai facil la resursele funciare, care conturează un fel de oraş „invizibil“, potrivit ZF. În total, în România sunt 13,4 mi­lioane de imo­bile şi 10,6 milioane de hectare cu categoria de folosinţă „teren agricol“. Din această cifre, 33.940 de imobile sunt deţinute de cetăţeni străini, alături de 28.363 de hectare. Practic, 0,27% din terenul agricol românesc este deţinut de străini pe persoană fizică, mai arată datele de la ANCPI. Ungaria interzice prin Constituție cumpărarea de teren, văzut ca „avere națională” Ungaria este unul dintre cele mai ferme exemple din Uniunea Europeană referitoare la dreptul de proprietate asupra activelor sale. Constituția și legislația subsecventă din țara vecină definesc terenul agricol drept „avere națională”. În consecință, străinii nu pot cumpăra teren agricol. Inclusiv cetățenii UE pot achiziționa doar dacă îndeplinesc condiții stricte: rezidență, activitate agricolă reală, limite de suprafață și control administrativ sever. Scopul acestor restricții este evident: blocarea speculei și păstrarea pământului în proprietatea maghiară. Premierul ungar Viktor Orban. Foto: Marton Monus/-/dpa Polonia – control prin autorizații și drept de preempțiune Un alt caz relevant este Polonia. Proaspăt intrată în G20, țara cu un PIB care a depășit în 2025 un trilion de dolari permite achizițiile doar în cazuri excepționale, cu aprobări guvernamentale. Statul are drept de preempțiune, dând prioritate fermierilor locali. De notat că piața agricolă poloneză este atent monitorizată pentru a preveni concentrarea terenurilor în portofolii externe și intrarea masivă a capitalului străin. Președintele Karol Nawrocki este un mare susținător al prorprietății statului. Foto: Profimedia Germania și Austria pot bloca vânzările excesive În Germania, – mult timp cea mai bogată țară europeană -, autoritățile regionale au dreptul de a bloca vânzările care duc la speculă sau concentrare excesivă. Și Austria aplică un sistem similar nemților. Astfel, fiecare land are competența de a aproba sau refuza tranzacțiile, care implică criterii de interes public și echilibru rural, potrivit Revista-ferma. Elveția interzice aproape complet achizițiile de terenuri Alte țări din nordul Europei precum Danemarca sau Norvegia, dar și Elveția, care nu e membră UE, condiționează achizițiile de terenuri de statutul de rezidență al solicitantului în țara respectivă, precum și de cunoștințe de agricultură sau legături cu acest domeniu. Norvegia pune condiții stricte pentru achiziția de terenuri / sursa foto: Profimedia Elveția interzice aproape complet străinilor să cumpere teren agricol. Norvegia permite statului să blocheze vânzările considerate că ar pune în pericol interesul național. România vede terenurile ca pe o marfă, nu ca pe un bun strategic Prin simpla comparația a legislației, se poate observa imediat că țara noastră este una dintre cele mai permisive piețe de teren agricol la nivel european. Astfel, spre deosebire de Ungaria sau Polonia, România nu vede în terenul agricol o resursă strategică, ci pur și simplu o marfă inclusă în mecanismul pieței libere ca oricare alta. Sursa acestei situații paradoxale are legătură, în ceea ce privește România, cu aderarea la Uniunea Europeană. Însă, cu toate că și Ungaria și Polonia sunt membre depline UE, acestea au avut grijă să reglementeze strict accesul străinilor la resursa agricolă. De la aderarea la UE, țara noastră a dat acces neîngrădit la cumpărare După expirarea perioadelor de tranziție post-aderare la UE, România le-a permis cetățenilor străini și entităților juridice străine să cumpere teren agricol, mai scrie sursa citată anterior. Deși Legea nr. 17/2014 a introdus mecanisme precum dreptul de preempțiune, condiții de rezidență sau obligația de a desfășura activitate agricolă, aceste bariere sunt relativ ușor de ocolit prin firme, structuri juridice sau intermediari. În consecință, sute de mii de hectare de teren agricol sunt controlate de investitori străini sau fonduri internaționale. Ca efect direct, prețul pământului a crescut peste capacitatea fermierilor români. Concentrarea terenurilor a accelerat. Micii agricultori sunt tot mai

Android 17 va pune alertele de notificare pe pilot automat: le vezi pe cele care contează și ignori aplicațiile care fac spam

android-17-va-pune-alertele-de-notificare-pe-pilot-automat:-le-vezi-pe-cele-care-conteaza-si-ignori-aplicatiile-care-fac-spam

Google promite că va adresa problema alertelor de notificare nejustificate cu ajutorul inteligenței artificiale, Android 17 venind cu un sistem algoritmic pentru filtrarea notificărilor nedorite, care ți-ar putea scuti timp prețios în fiecare zi. Android 16 oferă deja opțiuni granulare pentru dezactivarea anumitor tipuri de notificări și blocarea alertelor declanșate de anumite aplicații care abuzează de această funcție. Utilizatorii pot acționa direct asupra alertelor nedorite, blocând temporar sau permanent notificările sâcâitoare declanșate de anumite aplicații. Însă mecanismul nu funcționează decât dacă intervii în mod direct, ceea ce presupune un anumit nivel de cunoștințe și implicare din partea ta pentru personalizarea experienței Android. Nu și cu Android 17, noul filtru dezvoltat de Google și bazat pe inteligență artificială acționând în mod dinamic asupra aplicațiilor care abuzează de notificări declanșate prea des. Spre exemplu, dacă o aplicație declanșează multe alerte de notificare iar tu nu interacționezi aproape deloc cu acestea, Android va începe să le ascundă pentru tine, bb reducându-le în primă fază vizibilitatea. Așa cum spune și numele, funcția Notification rules îți va permite să definești propriile reguli pentru notificările declanșate de aplicațiile instalate pe telefon, ba chiar să setezi afișarea cu prioritate (sau ignorare) alertelor de notificare asociate cu anumite contacte din agenda telefonului. După crearea unei reguli, vei putea seta acțiunea relevantă, care include modul Silent, Blocare, Silent și gruparea alertelor într-o singură notificare, Evidențiere și Evidențiere + alertare. Folosirea noului sistem de reguli ar trebui să prevină „ supraîncărcarea” bb listei de notificări cu alerte mult prea frecvente, cum se poate întâmpla atunci când participi la un grup de chat unde au loc schimburi frecvente de mesaje. Pe lângă gestionarea notificărilor emise de aplicații, vei putea folosi Notification rules și pentru a „temporiza” alertele declanșate pentru apeluri și mesaje text, scoțând în față un anumit contact bun pe care îl definești cu prioritate și ne sunt mai în spate apelurile asociate spre exemplu cu numere de teleshopping sau sms-uri trimise de farmacia încearcă să-ți vândă medicamente la promoție. Deocamdată nu este clar dacă sistemul Notification rules va fi disponibil încă de la lansarea Android 17, dar unul dintre build-urile One UI 9 neoficiale conține deja informații legate de această funcție, ceea ce deschide posibilitatea ca funcționalitatea să fie oferită și pe dispozitivele altor producători. Back to top button

Anker Innovation: mai puține gadgeturi, mai puține griji; cum să călătorești fără stres cu telefonul mereu încărcat

anker-innovation:-mai-putine-gadgeturi,-mai-putine-griji;-cum-sa-calatoresti-fara-stres-cu-telefonul-mereu-incarcat

Ni s-a întâmplat tuturor cel puțin o dată: rămâi undeva, în vacanță, cu bateria telefonului descărcată și te întrebi cum ajungi înapoi la hotel – sau, pentru aventurierii mai puțin norocoși, înapoi la cort. Cum vara se apropie rapid, să ai la îndemână un power bank pentru o încărcare rapidă a telefonului poate deveni una dintre cele mai inspirate idei pentru concediul din acest an. Faceți cunoștință cu Anker Power Bank A1695, bateria externă compactă care te ajută să călătorești fără griji. O singură baterie pentru toate nevoile Planurile de vacanță ar trebui să ia mereu în calcul și neprevăzutul: informează-te în prealabil despre ce soluții de transport vei avea la dispoziție, încheie o asigurare de călătorie, păstrează niște bani în numerar într-un loc sigur, ca și copii ale documentelor importante, și, nu în ultimul rând, asigură-te că ai o modalitate de a rămâne conectat oricând ai nevoie, cu o sursă proprie de energie. În ziua de azi, oamenii călătoresc cu mai multe dispozitive ca niciodată, toate consumatoare de energie: smartphone-uri, căști wireless, tablete, camere foto, laptopuri, e-readere, smartwatch-uri, asta fără a mai pune la socoteală nevoile familiilor care călătoresc cu bebeluși sau copii mici. Toate aceste dispozitive au nevoie de cabluri, încărcătoare și adaptoare. De aici și noua tendință spre simplificare în materie de călătorii. Paradoxal, deși tehnologia ne-a făcut viața mai ușoară, ea vine la pachet cu un cost: trebuie să-ți amintești să iei cu tine toate accesoriile necesare. De unde și ideea de a simplifica planificarea călătoriilor, folosind un singur power bank pentru a încărca toate dispozitivele. Tot mai mulți călători și nomazi digitali care lucrează doar online renunță astăzi la încărcătoare multiple în favoarea bateriilor externe de mare capacitate și cu mai multe ieșiri, ca Anker A1695. Patru dispozitive încărcate simultan Minimalismul nu înseamnă totuși compromisuri, ci a alege în mod inteligent ce echipamente servesc cel mai bine nevoilor tale. Anker A1695 integrează o baterie de 25.000 mAh, cu o putere totală de până la 165W, trei porturi USB-C și unul USB-A, care permit încărcarea a până la patru dispozitive simultan. Pentru cineva aflat într-un zbor de lungă durată, aceasta înseamnă că își poate alimenta în același timp telefonul, laptopul, căștile și smartwatch-ul, fără să mai aibă nevoie de mai multe încărcătoare (și prizele aferente). Aritmetica încărcării telefonului În condiții reale de utilizare, luând în calcul și pierderile de eficiență, A1695 oferă aproximativ între 13.750 și 17.500 mAh de energie utilizabilă. Aceasta se traduce prin: 4-5 încărcări complete pentru un smartphone (cu baterie de 3.000 – 4.000 mAh) 1-2 încărcări pentru laptop, în funcție de model multiple încărcări pentru accesorii (căști, smartwatch, baterii pentru camera foto) În termeni practici, pentru o escapadă urbană de trei zile, dacă iei doar telefonul cu tine este posibil să nici nu mai ai nevoie de încărcătorul de priză. O baterie standard de telefon ține, de regulă, o zi în condiții de utilizare intensă; power bank-ul Anker poate asigura încărcarea completă pentru mai multe zile consecutive. Dacă ai însă mai multe dispozitive, este totuși recomandat să iei cu tine și un încărcător. Încărcare ultra-rapidă Dispozitivele de mare putere, precum A1695, mai au un avantaj major: pot încărca dispozitivele conectate foarte repede. Power bank-ul Anker dispune de trei porturi USB-C și unul USB-A. Două dintre porturile USB-C dispun de cabluri retractabile încorporate, cu lungimea de 0,3 m, respectiv 0,69 m. Cablul mai scurt suportă până la 20 kg, iar cel mai lung a fost testat pentru peste 20.000 de retractări; ambele rezistă la peste 20.000 de îndoiri. Fiecare port USB-C poate livra până la 100 W, suficient pentru încărcarea rapidă a laptopurilor. În teste de laborator, un MacBook Pro de 16 inci cu procesor M3 ajunge la 50% în puțin peste o jumătate de oră. Astfel, pentru cei care lucrează online, încărcarea înseamnă doar o scurtă pauză, nu o așteptare îndelungată. La fel de importantă este și reîncărcarea rapidă a power bank-ului, prin USB-C. Conectat la o sursă de până la 100W, acesta ajunge la aproximativ 30% capacitate în circa 20 de minute. Un alt element util este ecranul power bank-ului, care, în timpul încărcării, afișează procentul și timpul rămas. Când alimentează alte dispozitive, acesta indică puterea de intrare și ieșire, starea bateriei și temperatura acesteia. Sistemul monitorizează temperatura de 3 milioane de ori pe zi, pentru a preveni supraîncălzirea bateriei. Însă dincolo de specificațiile tehnice, beneficiile utilizării unei baterii externe sunt și de ordin psihologic: mai puține bagaje și cabluri, iar stresul de a uita acasă un încărcător dispare. Pentru cei care călătoresc des, aceasta înseamnă mai puține bătăi de cap. Gândit pentru mobilitate Având aproximativ dimensiunea unei doze de suc și cântărind sub 600 de grame, Anker A1695 ocupă puțin spațiu (sigur mai puțin decât încărcătoarele pe care le înlocuiește), fiind astfel ideal pentru persoanele care călătoresc în interes de afaceri, pentru studenți și nomazi digitali care lucrează online, dar și pentru turiști.

Guvernul Bolojan vrea din nou să se împrumute de la români. Ce dobânzi neimpozabile oferă statul

guvernul-bolojan-vrea-din-nou-sa-se-imprumute-de-la-romani.-ce-dobanzi-neimpozabile-ofera-statul

Ministerul Finanțelor lansează nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pe an.  Subscrierile sunt de peste 7,75 miliarde lei în primul trimestru din 2026. Anunțul oficial a fost făcut vineri. Astfel, în perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% și, respectiv 7,50%. Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată. Programul TEZAUR se bucură de un interes ridicat din partea populației: doar în primul trimestru al anului 2026, subscrierile au depășit 7,75 miliarde lei (7.750.234.269 lei), o sumă considerabilă care reflectă încrederea românilor în acest instrument de economisire, anunță Finanțele. Când și unde pot fi cumpărate titlurile de stat Între 6 aprilie 2026 – 6 mai 2026, prin platforma Ghișeul.ro; Între 6 aprilie 2026 – 7 mai 2026 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online; Între 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026 de la sediul unităților Trezoreriei Statului; Între 6 aprilie 2026 – 7 mai 2026 în mediul urban și 6 aprilie 2026 – 6 mai 2026 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A. Avantajele investiției în Programul TEZAUR Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Titluri de stat și pe website C.N. Poșta Română S.A. Reamintim că începând cu luna martie 2025, Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță. Ghid pentru transferul rapid al fondurilor din contul TEZAUR Pentru a veni în sprijinul investitorilor cu o experiență complet digitalizată și eficientă, Ministerul Finanțelor a pregătit un ghid pentru transferul sumelor din contul de subscriere TEZAUR înapoi în contul bancar personal. Procesul se realizează prin completarea documentului Ordin de plată multiplu electronic (OPME), urmând pașii de mai jos: Descărcați formularul de pe site-ul Ministerului Finanțelor, secțiunea Tezaur Online, și deschideți-l exclusiv cu Adobe Acrobat Reader. Completați câmpurile cu datele de identificare (CNP) și IBAN-ul contului bancar în care doriți să primiți banii. Calculați suma finală: Din suma totală de transferat, deduceți comisionul aferent transferului: 0,51 lei pentru transferuri de până la 50.000 lei sau 6 lei pentru sume mai mari. Validați și salvați documentul PDF inteligent. Încărcați formularul în contul dumneavoastră SPV, utilizând butonul „Depunere formulare” de pe același site. După încărcarea cu succes a documentului, transferul sumelor se va procesa în cel mai scurt timp posibil. Consultare ghid. Recomandarea autorului: Bolojan îți cere bani împrumut, dar riști să îți dea înapoi mai puțini, că ți-i mănâncă inflația. Guvernul a scos la vânzare titluri de stat cu dobândă care va fi înghițită de creșterea prețurilor

Abonații Netflix dintr-o țară europeană pot primi despăgubiri de până la 500 euro în baza unei decizii judecătorești

abonatii-netflix-dintr-o-tara-europeana-pot-primi-despagubiri-de-pana-la-500-euro-in-baza-unei-decizii-judecatoresti

O acțiune judecătorească îndreptată împotriva companiei americane Netflix a ajuns la un deznodământ neașteptat, un tribunal din Italia stabilind că scumpirile succesive aplicate abonamentelor Netflix, în perioada 2017-2024, au fost ilegale. Abonații, cetățeni italieni, vor avea dreptul la reducerea tarifului actual și la despăgubiri care ar putea ajunge, în unele cazuri, până la 500 de euro. Dar decizia luată de un tribunal european ar putea fi doar începutul, oferind baza legală pentru alte acțiuni judecătorești în cascadă, mult mai ușor de soluționat pornind de la precedentul creat de un tribunal din Roma. Mișcarea Consumatorilor din Italia (Movimento Consumatori) a dat în judecată Netflix Italia, sesizând caracterul abuziv și nul al clauzelor care permiteau modificarea unilaterală a prețului abonamentelor și a altor condiții contractuale. Practica constatată din 2017 și până în noiembrie 2024 a fost incriminată de judecătorii italieni, care impun acum restituirea diferenței de preț între abonamentul majorat și tariful practicat până la data constatării ilegalității. În funcție de vechimea abonamentului, abonații Netflix din Italia ar putea obține până la 500 de euro despăgubiri. Același tribunal precizează să sunt exceptate majorările referitoare la contractele încheiate după ianuarie 2024. Clauzele, care încălcau Codul Consumatorului din Italia permiteau schimbarea arbitrară a prețului abonamentele, fără a preciza un motiv justificatoriu în contract. În urma deciziei, abonații au dreptul la reducerea tarifului actual al abonamentului cât și la la rambursarea sumelor plătite în mod nejustificat, plus eventuale despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Spre exemplu, un abonat Netflix premium care și-a activat abonamentul în 2017 și care plătește acum 19.99 euro trebuie să fie despăgubit cu diferența corespunzătoare abonamentului de început, de 11,99 de euro, Netflix restituind diferența de sumă. Similar, un abonat Netflix care a optat pentru pachetul Standard, în prezent la valoarea de 13,99 de euro/lună, trebuie să fie despăgubiți până la nivelul unui abonament lunar 9,99 euro: “Un client premium care a plătit fără întrerupere abonamentul Netflix din 2017 până în prezent are dreptul la o rambursare de aproximativ 500 de euro, în timp ce un client standard are dreptul la o rambursare de aproximativ 250 de euro. Majorările ilegale vizează și abonamentul de bază, care a înregistrat o creștere de doi euro în octombrie 2024”, au explicat cei doi avocați care au reprezentat Mișcarea Consumatorilor. Totuși victoria obținută de Movimento Consumatori în acțiunea pornită la tribunalul italian nu produce efecte după anul 2024 și nu influențează cu nimic actuala politică de abonamente Netflix. În plus, nu este clar dacă abonații care care și-au închis între timp abonamentul Netflix contractat înainte de anul 2024 pot obține la fel de ușor despăgubiri. Între timp, instanța a cerut Netflix să publice conținutul hotărârii pe propriul site și în publicații de importanță națională și să informeze toți consumatorii intalieni, inclusiv cei care s-au dezabonat, cu privire la nulitatea clauzelor și la dreptul la rambursare. Alessandro Mostaccio, președintele Mișcării Consumatorilor, plusează cu declarații amenințătoare: “Dacă Netflix nu va reduce imediat prețurile și nu va rambursa clienții, vom iniția o acțiune colectivă pentru a garanta tuturor utilizatorilor restituirea sumelor plătite în mod nejustificat”. “Dacă Netflix nu va reduce imediat prețurile și nu va rambursa clienții, vom iniția o acțiune colectivă pentru a garanta tuturor utilizatorilor restituirea sumelor plătite în mod nejustificat”, a declarat Alessandro Mostaccio, președintele Mișcării Consumatorilor. De partea Netflix, platforma ar număra aproximativ 3 milioane de foști/actuali abonați italieni eligibil pentru despăgubiri, suma de plată putând atinge 750 milioane de euro. Însă lipsa de informare a consumatorilor și obstacolele birocratice ce ar trebui înfruntate pentru obținerea acestor sume probabil că va amortiza în mod substanțial impactul financiar suportat de compania americană.

10.000 de firme și persoane din județul Iași au solicitat DGRFP să-și plătească eșalonat datoriile

10.000-de-firme-si-persoane-din-judetul-iasi-au-solicitat-dgrfp-sa-si-plateasca-esalonat-datoriile

Circa 10.000 de firme și persoane din județul Iași au solicitat DGRFP să-și plătească eșalonat datoriile. În anul 2025, contribuabilii au continuat să utilizeze această metodă de plată. La finalul anului trecut, peste șapte mii de eșalonări se aflau în derulare, scrie Ziarul de Iași. La finalul anului 2025 au fost în derulare mai multe eșalonări (7.362), spre deosebire de finalul anului 2024 (3.429 de eșalonări). Valoarea totală din 2024 era de 722,15 milioane lei. Acum, la finalul lui 2025, valoare a ajuns la 1,182 miliarde lei. În acest sens, a fost indicată o creștere semnificată de la an la an, atât la volum, cât și în rândul contribuabililor. 10.000 de firme și persoane din județul Iași au solicitat DGRFP să-și plătească eșalonat datoriile / foto: Shutterstock Firme și persoane din județul Iași au solicitat Finanțelor să plătească eșalonat Conform datelor, pe parcursul anului 2025, la DGRFP – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice au existat 9.797 de solicitări pentru obținerea unor înlesniri la plată. Au fost dispuse aprobări pentru 8.177 de cereri. „Contribuabilii au utilizat și în anul 2025 măsura eșalonărilor la plată pentru a beneficia de suspendarea executarii silite pentru sumele care fac obiectul executari, amânarea la plată a penalitaților de întârziere aferente obligațiilor fiscale eșalonate la plată, în vederea anulării, pentru necalcularea și nedatorarea penalităților de întârziere pe perioada de eșalonare la plată”, au transmis  reprezentanții DGRFP Iași. Datele centralizate la data de 31 decembrie 2025 arată: Cele 7.362 de eșalonări în derulare aveau o valoare totală de 1.182,84 milioane lei; Au fost depuse garanții în valoare de 630,92 milioane de lei: 64,71 de milioane lei au fost deja încasate în perioada de eșalonare; 393,99 de milioane lei a fost soldul rămas de încasat; Datorii de 788,85 de milioane lei, după pierderea unor eșalonări. De menționat faptul că cele mai multe eșalonări active provin din regimul aprobat după 1 ianuarie 2023. Citește mai mult pe Ziarul de Iași. Sursă foto: Shutterstock (imagini cu rol ilustrativ)

Microsoft forțează actualizarea PC-urilor cu Windows 11 la cea mai recentă versiune disponibilă

microsoft-forteaza-actualizarea-pc-urilor-cu-windows-11-la-cea-mai-recenta-versiune-disponibila

În anticiparea retragerii suportului pentru versiunea Windows 11 23H2, Microsoft forțează instalarea automată a versiunii 25H2 pe toate PC-urile eligibile. Utilizatorii vor fi înștiințați cu un simplu mesaj de notificare, anunțând că cea mai nouă versiune de Windows versiune se va instala automat la următoarea repornire a PC-ului. Potrivit Microsoft, poți alege tu un moment oportun pentru declanșarea manuală a procesului de actualizare, sau ”o vom face noi pentru tine”. Problema nu e neapărat că noua versiune Windows 11 25H2 este instalată forțat pe PC-urile care altfel ar rămâne fără actualizări de securitate esențiale, ci aceea că procesul de instalare durează considerabil mai mult timp decât la aplicarea obișnuitelor actualizări săptămânale. Astfel, chiar și pe configurații de top vei avea de așteptat cel puțin 40 de minute, iar asta în scenariul cel mai optimist. Dacă folosești un laptop sau PC de cu resurse limitate de procesor și memorie, atunci productivitatea ta la birou va avea cu siguranță de suferit. ” Dispozitivele care rulează edițiile Home și Pro ale Windows 11, versiunea 24H2, care nu sunt gestionate de departamentele IT, vor primi automat actualizarea Windows 11, versiunea 25H2. Puteți alege momentul repornirii dispozitivului sau puteți amâna actualizarea.” Astfel, dacă PC-ul folosit este unul administrat în mod centralizat de responsabilul IT al companiei la care lucrezi, atunci probabil că nu vei avea surprize neplăcute la acest capitol. În schimb, dacă vrei doar să folosești laptopul personal, timpul tău liber ar putea fi acaparat cu o actualizare Windows 11 cât pentru o reinstalare completă, cu riscurile aferente în ce privește apariția unor erori sau probleme de compatibilitate neprevăzute. Cât despre „noua versiune” Windows 11 24H5, acesta e disponibilă deja de câteva luni, propagarea acesteia la toate PC-urile eligibile fiind întârziată tocmai de bug-uri și probleme de compatibilitate cu diferitele configurații hardware și software. Așa că nu poate fi exclusă posibilitatea ca în urma actualizării forțate să descoperi că PC-ul tău are probleme pe care nu le avea înainte, sau că nu mai funcționează deloc. Șansele ca asta să se întâmple sunt mici dar niciodată zero. Dacă vrei să eviți surpriza pregătită de Microsoft instalând chiar acum versiunea 25H2, trebuie doar să vizitezi meniul Settings > Windows Update unde folosești opțiunea „Check for updates”. Dacă sistemul tău este eligibil, vei vedea o solicitare de actualizare acum. Reține că actualizările de la Windows 10 la Windows 11 rămân opționale, chiar dacă asistența generală pentru Windows 10 s-a încheiat anul trecut. Alternativ din aceeași pagină Windows Update poți dezactiva complet instalarea actualizărilor de orice fel, însă pe o durată nu mai mare de 60 de zile, după care aplicarea actualizărilor Windows va fi reluată automat.

Ryanair avertizează: 1/10 zboruri din această vară ar putea fi anulat

ryanair-avertizeaza:-1/10-zboruri-din-aceasta-vara-ar-putea-fi-anulat

Directorul companiei Ryanair a emis un avertisment îngrijorător. Mulți turiști și-ar putea anula vacanțele planificate pentru vara acestui an din cauza crizei petroliere. Turismul global ar putea experimenta cel mai zdrobitor declin de la pandemia de coronavirus din anul 2020.  El a declarat la ITV News că unu din zece zboruri ar putea fi anulate dacă războiul din Iran și criza petrolieră vor continua. Directorul executiv Ryanair, Michael O’Leary Directorul Ryanair: 10% din zboruri, anulate Directorul executiv al companiei aeriene spune că dacă Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă, Ryanair nu va funcționa la capacitate maximă din cauza penuriei de carburanți. „Strâmtoarea Ormuz a fost închisă de 30 de zile. Dacă mai rămâne închisă încă 60 sau 90 de zile, vom înfrunta un scenariu neștiut. Și este limpede că ar putea fi anulate 5-10% din zboruri în lunile mai, iunie și iulie”, a spus Michael O’ Leary. Zborurile întârziate ar putea costa mai mult, a atenționat directorul. De asemenea, companiile aeriene nu vor putea anticipa ce rute ar putea fi anulate, a explicat O’Leary. El a adăugat că este de așteptat ca furnizorii de carburanți să anunțe companiile aeriene cu câteva zile înainte. „Dacă este un risc de 10-20% pentru aprovizionarea cu combustibil în iunie, iulie sau august, atunci noi și celelalte companii aeriene trebuie să luăm în considerare anularea unor zboruri sau să reducem capacitatea”, a concluzionat directorul Ryanair. Îndemnul directorului companiei aeriene pentru pasageri Din acest motiv, anularea zborurilor ar putea fi mai greu de gestionat. Totuși, O’Leary îi îndeamnă pe turiști să-și programeze vacanțele de vară „cât mai repede posibil”. Ilsole24ore scrie că marile companii aeriene din Europa ar putea fi lovite de criza energetică chiar din aprilie. Penuria de combustibil s-ar putea face resimțită pe tot continentul din luna mai. Publicația raportează că cele mai vulnerabile la criză vor fi companiile aeriene din țările mediterane (Spania, Italia, Grecia), acestea fiind dependente de rutele navale din Canalul Suez pe care este transportat petrolul din țările arabe. Rebelii Houthi din Yemen au amenințat că ar putea bloca Strâmtoarea Bab al-Mandab din Canalul Suez. Impactul blocadei iraniene din Strâmtoarea Ormuz asupra turismului global Potrivit datelor companiei de analiză Kpler, 18,8 milioane de tone de carburnați pentru avioane au fost transportate prin Strâmtoarea Ormuz în ultimul an. Războiul Iranului împotriva aliaților SUA din Golful Persic presupune tăierea aprovizionării cu carburanți pentru marile companii aeronautice. China, al doilea producător global de carburanți pentru industria aeronautică, a restricționat exporturile. Și compania germană Lufthansa este pregătită pentru penuria de combustibil, a spus directorul executiv Carsten Spohr. „Dacă penuria de kerosen are loc,  va fi resimțită în afara Europei”, a spus Spohr pentru ziarul FAZ. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: Liderii UE avertizează: războiul din Iran ar putea cauza efecte similare cu cele ale pandemiei de COVID-19

Google Vids, înlocuitorul Sora de la Open AI, va putea fi accesat gratuit de toți utilizatorii Google

google-vids,-inlocuitorul-sora-de-la-open-ai,-va-putea-fi-accesat-gratuit-de-toti-utilizatorii-google

Cu finanțare acoperită din alte ramuri mai profitabile ale companiei, Google își continuă neabătut planurile pentru integrarea funcțiilor bazate pe inteligența artificială în aproape toate produsele sale software. Lansat recent pentru utilizatorii Workspace Business și Enterprise care au optat pentru abonamente AI Pro și Ultra, generatorul de clipuri video asistat de AI primește îmbunătățiri și urmează să fie deschis în versiune Free, pentru tot deținătorii de conturi Google. Google spune că oricine va putea accesa Google Vids pentru a genera gratuit videoclipuri realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, utilizând modelul Veo 3.1. La fel ca defunctul Sora, Google Vids poate transforma simple descrieri mesaje text sau fotografii statice în clipuri de opt secunde. De asemenea, utilizatorii își pot edita proiectele pentru a include coloane sonore personalizate create de Lyria 3, în timp ce abonații Google AI Pro și Ultra vor putea genera piese complete de până la trei minute. În afară de opțiunea generării unor clipuri mai lungi și la rezoluție mai înaltă, utilizatorii abonați la planul premium au acces la control regizoral asupra avatarelor personalizate bazate pe inteligență artificială, care funcționează practic ca actori virtuali într-un proiect video. Extensia Google Vids Screen Recorder O altă noutate majoră este extensia Google Vids Screen Recorder pentru browserul Chrome. Aceasta îți permite să obții capturi de ecran și să folosești camera web direct din tab-ul în care ai deschis interfața de editare Google Vids. Spre exemplu, poți folosi camera web pentru a genera propriul tău avatar, respectiv capturi de ecran pentru crearea fundalului și obiectelor din producțiile tale AI. În exemplul oferit de Google, atunci când se dorește crearea unei reclame pentru a vinde un anumit produs, autorul clipului pornește cu selectarea unui avatar, încarcă imagini cu produsul respectiv și descrie în limbaj natural scena pe care încearcă să o obțină. Iar AI-ul va genera un videoclip care să redea scena respectivă. Același avatar poate fi reutilizat în diferite scene, cu modificări ale mediului sau ținutei, după cum este necesar. Aceste două funcții de avatar vor fi disponibile pentru toate conturile Google Workspace plătite la nivel global, în engleză, franceză, germană, italiană, coreeană, portugheză, spaniolă și japoneză. De asemenea, creatorii își pot publica videoclipurile finalizate direct pe YouTube din interfața Vids. Începând cu această săptămână, Google anunță că conturile Google AI Ultra și Workspace AI Ultra pot genera până la 1.000 de videoclipuri Veo pe lună.

518 lei în plus la pensie, pentru pensionarii din aceste localități din România. Cine se încadrează

518-lei-in-plus-la-pensie,-pentru-pensionarii-din-aceste-localitati-din-romania.-cine-se-incadreaza

O anumită categorie de pensionari din România beneficiază de 518 de lei în plus la pensie. Sunt vești importante pentru seniorii români, iar ajutorul financiar vine din partea statului. Lunar, circa 800.000 de cetățeni din România depind de banii suplimentați de stat pentru a putea primi pensia minimă. În funcție de județ, pensionarii pot primi între 438 și 627 de lei. Datele indică faptul că aproape 800.000 de pensionari din România beneficiază de astfel de sume, pentru a putea ajunge la pensia minimă de 1.281 de lei. Banii sunt oferiți lunar, iar această măsură este parte a Legii nr. 360/2023. 518 lei în plus la pensie, pentru pensionarii din aceste localități din România Cine primește 518 lei în plus la pensie Potrivit tabelului de mai sus, o categorie de pensionari beneficiază, lunar, de 518 lei în plus la pensie. Este vorba despre pensionarii care sunt parte ai localităților din județul Arad. Există 19.536 de beneficiari care provin din sistemul public (asigurări sociale de stat). De altfel, 702 pensionari agricultori (beneficiari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor) beneficiază de câte 371 de lei, potrivit Newsweek.ro. De asemenea, potrivit tabelului, 22.907 persoane din județul Argeș încasează câte 544 de lei în plus, pentru a ajunge la pragul pensiei minime. În județul Alba, 13.815 persoane iau câte 546 de lei în plus, la pensie. Județul Bacău: 527 de lei în plus la pensie pentru 27.299 de pensionari; Județul Bihor: 481de lei în plus la pensie pentru 23.564 de pensionari; Județul Bistrița: 596 de lei în plus la pensie pentru 17.284 de pensionari; Județul Botoșani: 523 de lei în plus la pensie pentru 21.149 de pensionari; Județul Brașov: 524 de lei în plus la pensie pentru 12.389 de pensionari; Județul Brăila: 504 lei în plus la pensie pentru 14.861 de pensionari; Județul Buzău: 574 de lei în plus la pensie pentru 25.564 de pensionari. Autorul recomandă: Pensiile sunt livrate mai devreme în aprilie 2026. Anunțul Ministerului Muncii despre plata pensiilor înainte de Paște Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi sprijin de până la 1.000 lei de la stat, anunță Florin Manole. Cine va putea beneficia Pensionarii din România care primesc 300 lei în plus la pensie, de Paște. Cine se încadrează Tabel pensii | Ce pensie vei primi pentru meseria ta, daca ai muncit 45 de ani cu carte de muncă Legea asigurărilor și pensiilor pentru prestatorii de munci casnice fost adoptată. Cine și cum poate beneficia Harta pensiilor la nivelul UE. Cine trăiește cel mai bine în Europa și unde nu ajung banii de la o lună la alta