ASUS ExpertBook Ultra anunțat în România. Cum arată, ce poate face și cui se adresează

ASUS România a anunțat marți, 10 martie, disponibilitatea la precomandă a laptopului flagship de business ASUS ExpertBook Ultra. Evenimentul desfășurat în București l-a avut ca gazdă pe Bogdan Ivașcu, country manager ASUS România, care a prezentat noul model și poziționarea lui în portofoliul companiei. În deschidere, reprezentantul ASUS a explicat arhitectura gamei business, numită de companie commercial, împărțită în două mari direcții. Seria P este destinată utilizatorilor obișnuiți din mediul business, companii sau profesioniști care au nevoie de laptopuri fiabile, dar fără cerințe tehnice avansate. Iar seria B este orientată către securitate avansată, administrare IT și performanță, fiind dedicată mediului enterprise și profesioniștilor IT. ASUS ExpertBook Ultra este vârful acestei game și succesorul modelului ExpertBook B9, unul dintre cele mai ușoare laptopuri business din ultimii ani. ASUS ExpertBook Ultra, laptop sub un kilogram și sub 11 mm Portabilitatea rămâne una dintre ideile de bază ale noului model. Greutatea lui ASUS ExpertBook Ultra pornește de la 0,99 kg și laptopul are o grosime de doar 10,9 mm. Șasiul este construit dintr-un aliaj de magneziu și aluminiu prelucrat CNC, peste care ASUS a aplicat un strat ceramic care oferă rezistență mai bună la zgârieturi față de finisajele metalice obișnuite. Laptopul a trecut prin testele ASUS Superior Durability Test, care cuprind până la 157 de proceduri: cădere de la 120 cm, torsionare, presiune pe panou și tastatură, rezistență la lichide și durabilitatea porturilor. Pe lângă testele interne, a obținut și certificarea militară MIL-STD-810H, cu 24 de proceduri standardizate care acoperă altitudine, temperaturi extreme, ciclu îngheț-dezgheț, umiditate, șoc, vibrații, nisip și praf, vibrații navale și radiații solare. Balamaua a fost testată pentru 50.000 de cicluri, iar porturile USB-C pentru 15.000 de conectări. Intel Core Ultra X9 388H și sistemul de răcire La interior laptopul vine cu procesoare care urcă până la Intel Core Ultra X9 388H din seria Intel Core Ultra Series 3, cu un TDP de 50W și 50 TOPS pentru unitatea NPU dedicată, suficient pentru certificarea Microsoft Copilot+ PC. Memoria RAM ajunge până la 64 GB LPDDR5X la 9.600 MT/s. ASUS a prezentat și comparații cu generațiile Intel anterioare. Față de Lunar Lake, noul chip oferă peste 50% mai multă performanță multi-thread la consum similar. Față de Arrow Lake, consumul scade cu peste 30% la performanță echivalentă. GPU-ul integrat Intel Arc B390 depășește cu peste 50% procesarea grafică integrată oferită de Lunar Lake și Arrow Lake. O comparație care mi-a atras atenția ar fi că Intel Core Ultra X9 388H cu grafica integrată Arc B390 la 45W egalează în medie o NVIDIA RTX 4050 Laptop care consumă 60W. Mai exact, că oferă un avantaj de circa 10% în jocuri 1080p când upscaling-ul este activ. Și de la CPU+NPU+ GPU să trecem la răcire. Sistemul ExpertCool Pro este proiectat să gestioneze întregul TDP de 50W printr-un design care acoperă lățimea laptopului. Rezultatele în materie de zgomot sunt de cel mult 20 dB în modul Whisper, iar în modul Balanced, cel mai folosit, nivelul sonor rămâne sub 28 dB. Ecran 3K Tandem OLED cu 1400 nits și protecție Gorilla Glass Panoul 3K Tandem OLED cu touchscreen are o luminozitate maximă pe AUTO de 600 nits, iar în HDR se duce până la 1400 nits. Rata variabilă de refresh oscilează între 30 și 120 Hz. Spațiul de culoare acoperit este 100% DCI-P3 și 133% sRGB, cu o acuratețe cromatică Delta-E sub 1. Panoul are certificare VESA DisplayHDR True Black 1000. Ecranul folosește tratament anti-reflexii Corning Gorilla Matte și Gorilla Glass Victus pentru rezistența la șocuri. Extras: touchpad haptic, 6 difuzoare și AI local Touchpad-ul haptic are suprafață din sticlă, fără piese mecanice în mișcare, și șase senzori care detectează forța apăsării mai precis. Sistemul audio, pe care ASUS îl numește „6D Spatial Speakers”, cuprinde șase difuzoare (4 woofere și 2 tweetere), cu suport Dolby Atmos și Smart Amplifier. ASUS MyExpert, asistentul AI, rulează local, fără ca datele să fie trimise în cloud. Include o interfață de tip chat prin care utilizatorul poate cere rezumarea documentelor, traducerea textelor sau căutarea rapidă în fișierele locale. Camera web și microfonul au și ele parte de procesare AI pentru apeluri video. Platforma de securitate ExpertGuardian oferă actualizări de securitate garantate pentru cinci ani și acoperă trei niveluri: protecție firmware (Dual ROM Recovery, TPM 2.0, Intel vPro); securitate pe dispozitiv (cititor amprentă, Windows Hello, obturator fizic pentru camera web, SSD cu criptare hardware); administrare IT prin ASUS Control Center. Baterie, autonomie și porturi Bateria de 70 Wh folosește o tehnologie high-density 2S2P. ASUS promite o autonomie de până la 26 de ore, cu încărcare la 50% în 30 de minute. Conectivitatea include două porturi Thunderbolt 4 (cu suport Power Delivery și DisplayPort), două USB 3.2 Gen 2 Type-A, un HDMI 2.1 și un jack audio combo de 3,5 mm. ASUS ExpertBook Ultra, preț, garanție și disponibilitate ASUS ExpertBook Ultra este disponibil în România la precomandă. Configurația cu procesor Intel Core Ultra X7, 64 GB RAM și 1 TB stocare are un preț de listă de 12800 lei. Garanția standard este de 3 ani și acoperă inclusiv bateria. Service-ul se face prin partenerii ASUS: ETA2U și FLAX și ”integratori care asigură service-ul pentru ceea ce vând”. ASUS are și un call center dedicat atât utilizatorilor business, cât și consumer. Dispozitivele achiziționate în perioada de precomandă primesc garanție extinsă la 5 ani. Piesele de schimb sunt disponibile timp de șapte ani. În final, Bogdan Ivașcu a mai punctat două lucruri interesante despre piața locală. Segmentul commercial vinde în România aproape la fel de bine ca cel de gaming, circa 50.000 de unități anual, însă prețurile unităților de business sunt în general mai mici decât ale celor de gaming. Reprezentantul ASUS a mai avertizat că, în contextul actual al pieței, prețurile laptopurilor s-ar putea chiar dubla în trimestrul următor.
Cum ar intra România în criza energetică anunțată la nivel global. Situația la zi a producției de gaze, energie și combustibili. Gândul face recensământul investițiilor care ar fi trebuit să ne transforme în hub regional, dar țara nu este nici măcar indep

Piețele energetice globale sunt zguduite de un nou val de tensiuni, după ce prețul petrolului depășise pragul 100 de dolari pe baril, luni, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Ulterior, după declarațiile președintelui american Donald Trump și după deschiderea strâmtorii Ormuz, piețele s-au mai liniștit și prețul petrolului a scăzut spre 80 de dolari pe baril, dar rămân în continuare sus față de nivelul de dinainte să escaladeze războiul din Iran. Întrebarea este cât de echipată este economia României pentru șocul energectic global, în condițiile în care despre România se vorbește de ani de zile că ar avea potențial să devină un „hub regional” de energie. Dar investițiile întârzie să apară și România nu numai că nu este „un hub regional”, dar nici măcar independentă energetic. Criza energetică începe să se resimtă în întreaga economie, iar efectele perturbării transportului prin Strâmtoarea Ormuz, unul dintre cele mai importante coridoare energetice ale lumii, accentuează sentimentul de nesiguranță. Într-un context în care criza energetică bate la ușă, România riscă din nou să fie prinsă pe picior greșit, mai ales că proiectele energetice importante sunt întârziate, blocate sau inexistente. Tensiunile din Orientul Mijlociu continuă să producă efecte imediate. Mai mulți jucători importanți din regiune precum Irak, Kuweit și Emiratele Arabe Unite au suspendat sau redus producția din cauza dificultăților de export provocate de blocajele Strâmtorii Ormuz. În Irak, de exemplu, producția a fost redusă cu peste două treimi deoarece rezervoarele de stocare s-au umplut. România consumă anual aproximativ 10–11 miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar o mare parte din acest necesar este acoperit din producția internă. Cu toate acestea, sectorul gazelor naturale nu este lipsit de probleme deoarece exploatarea zăcământului offshore Neptun Deep nu a început încă, deși proiectul este considerat strategic pentru securitatea energetică a României. În plus, producția realizată de compania Black Sea Oil & Gas ar fi exportată în mare parte către Bulgaria, în baza unui contract pe termen lung cu Engie. De asemenea, lucrările de exploatare pentru zăcământul de la Caragele, unul dintre cele mai mari descoperite pe uscat în ultimii ani, nu au început. Capacitățile de producție nu au fost extinse sau modernizate la timp La capitolul energie electrică, vulnerabilitățile sistemului sunt evidente. Capacitățile de producție existente nu au fost extinse sau modernizate la timp, iar multe dintre proiectele strategice întârzie de ani de zile. Centralele de la Turceni și Ișalnița nu au constructor desemnat, deși proiectele sunt întârziate de aproximativ 5 ani. Mai mult decât atât, la finalul lunii august, urmează să fie închise carierele de lignit și grupurile energetice pe bază de lignit ale Complexului Energetic Oltenia, ceea ce va elimina o parte importantă din capacitatea actuală de producție națională. Centrala Nucleară Cernavodă În plus, alte investiții majore, precum termocentrala de la Iernut, se confruntă cu decalaje și mai mari. Aceasta este întârziată cu aproximativ 7 ani, iar proiectul de la Mintia nu a finalizat nici măcar primul grup energetic, deși turbina a fost deja adusă. Situația este complicată și pentru reactorul 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă. În 2027, reactorul va intra în lucrări de retehnologizare, ceea ce va scoate temporar din sistem aproximativ 740 MW de capacitate de producție. De asemenea, două hidrocentrale, situate pe râul Jiu și râul Mureș, se află în stadii de finalizare de peste 90%, dar nu au fost puse în funcțiune. De altfel, România continuă să importe energie, peste 2.500 MW în momentele critice, din cauza lipsei capacităților de producție și stocare care să acopere consumul de seară. Avem eoliene dar nu știm să le folosim Deși România are potențialul necesar pentru dezvoltarea proiectelor eoliene, strategia națională aproape inexistentă o determină să fie complet expusă în fața unei eventuale crize energetice. Investițiile în producția verde au demarat în forță în 2012, după ce statul a decis să contribuie cu subvenții la dezvoltarea sectorului, în special în zona Dobrogei, dar au ajuns să producă doar 13% din totalul producției interne de energie electrică a României. În contrast, în Spania, energia eoliană a asigurat aproximativ 24% din totalul producției naționale de electricitate. De altfel, primele parcuri eoliene și fotovoltaice care au apărut în România au fost în Dobrogea. În plus, Dobrogea este și cea mai bună regiune din țară pentru producția de energie eoliană, iar Brăila, Constanța, Galați, Ialomița și Tulcea sunt județele care completează lista celor mai bune locații pentru dezvoltarea sectorului. România nu are capacități suficiente pentru stocarea energiei Pentru România, parcurile fotovoltaice și eolienele s-ar traduce în gigawați care ar da țării un plus de securitate energetică, ar scădea prețul energiei și ar apropia-o de ținta de energie verde pe care și-a asumat-o față de celelalte țări din Uniunea Europeană. Dar ce le ține în loc? Capacitatea limitată de stocare a României. Deși există zeci de proiecte de acest fel, care au toate aprobările necesare pentru a fi construite în România, nu avem posibilitatea să integrăm energia în Sistemul Energetic Național. Acest lucru se face, în cazul marilor producători, doar prin Transelectrica, compania care administrează rețeaua de transport a energiei electrice. În multe zone din țără infrastructura nu este suficientă pentru preluarea unor cantități mari de energie, mai ales dacă nu există investiții suplimentare în linii de transport și stații electrice. Rafinăriile sunt parțial închise și suntem dependenți de importuri Tensiunile din Orientul Mijlociu pun România într-o situație de vulnerabilitate și când vine vorba de aprovizionarea cu carburanți. Deși suntem producător regional de petrol, prețul la pompă și existența stocurilor sunt o combinație între tensiunile geopolitice și suspendarea temporară a capaciății interne de rafinare a petrolului. Două dintre cele mai mari unități de producție, Petromidia Năvodari și Petrotel Lukoil sunt indisponibile în prezent. Doar rafinăria Brazi funcționează la capacitate, cu petrol intern, dar și din import, iar stocurile pe care Rompetrol le-a constituit anterior ar trebui să acopere în parte necesarul intern. În acest context, cea mai grea situație de care s-ar putea lovi România ar fi în cazul motorinei. Țara noastră, la fel ca majoritatea statelor europene, depinde în mare măsură de importuri pentru acest
Office.eu este o alternativă Microsoft Office creată special pentru utilizatorii europeni

Derivată din baza de cod LibreOffice, platforma Office.eu funcționează în întregime pe infrastructură europeană și oferă servicii de procesare de text, stocare de fișiere, mesagerie, calendare și e-mail. Spre deosebire de alternativa Office 365 de la Microsoft, Office.eu garantează „suveranitatea datelor la nivel local”, noul spațiu de lucru digital fiind creat pentru a oferi companiilor și instituțiilor o alternativă, la platformele software de birou utilizate pe scară largă, controlată la nivel european. Accesibilă deocamdată pe bază de invitație și înscrierea pe o listă de așteptare, platforma este descrisă ca un mediu bazat pe cloud, construit în întregime pe infrastructură europeană și deținut de o companie europeană. Collabora Online precizează că obiectivul propus este de a reduce dependența îndelungată de ecosistemele software dominate de furnizorii americani: „Am văzut din ce în ce mai mult cât de esențial este să devenim independenți de cloud și să ne bazăm pe software construit în jurul valorilor europene”, a declarat Maarten Roelfs, CEO al Office.eu. „Timp de mulți ani, Europa s-a bazat pe software-ul american și, prin urmare, a creat un anumit risc de dependență, dar a cedat și controlul asupra propriilor date. Office.eu dovedește că avem acum o alternativă europeană puternică, cu suveranitatea, confidențialitatea și transparența în centrul său.” Serviciul oferă o colecție de instrumente pentru productivitate care combină editarea documentelor, stocarea fișierelor, funcții de comunicare, calendare și servicii de e-mail într-o singură platformă. Deși este comercializată ca o nouă alternativă la ecosistemele dominante de software pentru birou, platforma se bazează pe software open-source existent, ceea ce scurtează timpul de implementare și garantează compatibilitatea cu cele mai comune formate de documente. Office.eu rulează pe o infrastructură construită în jurul Nextcloud Hub și centre de date europene care combină gestionarea fișierelor, sistemele de mesagerie și spațiile de lucru colaborative. „Office.eu este 100% deținut de europeni și funcționează în întregime pe centre de date europene. Datele și aplicațiile rămân exact acolo unde le este locul și sunt în siguranță față de controlul din afara Europei”, a adăugat Roelfs. „Suita de birou este foarte intuitivă și ușor de utilizat, permițând o trecere fără probleme de la software-ul american la Office.eu. De asemenea, îi ajutăm pe clienți să migreze convenabil de la Microsoft 365 și Google Workspace.” Fără a oferi detalii exacte, Collabora Online susține că tarifele platformei Office.eu vor fi comparabile cu ofertele existente pe piață. De asemenea, compania va pune la dispoziție companiilor și utilizatori individual instrumentele de migrare necesare pentru a muta datele în platformă.
Motivele pentru care Volkswagen va da afară 50.000 de oameni în Germania, din anul 2030

Directorul executiv al Volkswagen Wolfsburg, Oliver Blume, a anunțat că va da afară 50.000 de angajați din anul 2030, după ce a înregistrat o scădere de profit net cu 44% în 2025 (până la 6,9 miliarde de euro). Este cel mai catastrofal rezultat de la scandalul Diesselgate din 2015. Principalele cauze ale declinului companiei auto germane Producătorul de mașini susține că principalele cauze ale scăderii profitului au fost: tensiunile comerciale SUA-UE; cererea scăzută de automobile germane în China și în SUA; creșterea competiției cu mașinile electrice din China; Și brandul de lux Porsche a fost grav lovit în 2025, după ce a înregistrat o scădere de profit de la 5,3 miliarde de euro la 90 de milioane de euro. . Volkswagen trece prin cea mai dificilă perioadă din ultimul deceniu Veniturile companiei Volkswagen au stagnat la 322 de miliarde de euro, iar profitul operațional s-a redus la jumătate, la 8,9 miliarde de euro, potrivit Economedia.ro. Marți dimineața, la bursa de la Frankfurt, acțiunile companiei Volkswagen au crescut cu 3,7% după comentariile lui Donald Trump care au dus la scăderea prețurilor la petrol. Volkswagen anunță extinderea în România a unui program controversat Grupul Volkswagen a confirmat că România se află printre cele aproximativ 40 de țări europene incluse în acest program, care va începe în ianuarie 2026, inițial cu modelele Volkswagen, urmând ca ulterior să fie extins și către Audi, Porsche, Škoda, CUPRA și Volkswagen Autovehicule Comerciale. Potrivit companiei, vor fi utilizate date provenite din situații reale de trafic, colectate de la camerele și senzorii mașinilor. Aceste informații pot include trasee parcurse, condiții de drum, manevre ale șoferilor, dar și imagini cu alți participanți la trafic, precum pietoni sau bicicliști. Volkswagen susține că aceste date vor fi folosite pentru perfecționarea sistemelor de asistență, cum ar fi menținerea benzii de circulație, avertizările de pericol sau reacțiile automate în zone aglomerate, inclusiv în apropierea școlilor sau în parcările supermarketurilor. Sursa Foto: Profimedia/Shutterstock Autorul recomandă: Concedierile din mediul privat în prima jumătate a anului 2025, cu 30% mai MARI decât anul trecut. Vor urma disponibilizări și în rândul bugetarilor
Telefoanele Samsung își vor da restart automat la fiecare 3 zile, dacă această setare rămâne bifată

Samsung activează funcționalitatea ”Inactive Restart”, dezvoltată mai întâi de Apple și preluată de Google anul trecut, implementând pe telefoanele Galaxy S25 și Galaxy S26 un mecanism de securitate care forțează repornirea automată după trei zile de inactivitate. Totul ar fi început de la o „problemă” întâlnită de polițiștii din Statele Unite, telefoanele iPhone confiscate de la suspecții vizați de arest preventiv repornind spontan dacă sunt lăsate mai mult timp nefolosite. Cum ar fi, încuiate într-o cameră separată unde sunt depozitate de obicei obiectele confiscate spre a fi folosite drept probe în investigațiile aflate pe rol. În cazul dispozitivelor iPhone a fost observat și un efect de „molipsire” a altor dispozitive cu iOS. Inclusiv cele folosite de reprezentanții forțelor de ordine. Potrivit observațiilor făcute de polițiști, telefoanele iPhone confiscate reporneau automat după câteva zile de inactivitate sau deconectare de la rețeaua de telefonie mobilă. Iar imediat după ce repornesc, iPhone-urile trimit semnale de un anume tip propagate prin conexiunea bluetooth, determinând și iPhone-urile polițiștilor să repornească fără un motiv anume. În cele din urmă a ieșit la iveală că și Google a implementat un mecanism de securitate asemănător celui folosit de Apple, repornirea automată a dispozitivelor cu Android fiind indusă de inactivitate și nimic altceva. Confirmată anul trecut, funcționalitatea Inactive Restart este suportată începând cu versiunea Android 16, dar până acum nu a fost activată pe dispozitivele Samsung. Aparent, dispozitivele Galaxy S25 și S26 au această funcție deja, în timp ce Fold 7 tocmai a preluat-o pe calea unei actualizări de securitate. Între timp, și alte modele de telefoane Samsung au început să prezinte „simptome” neobișnuite, alarmând utilizatorii care interpretează repornirile spontane drept indicator pentru un telefon pe care să se defecteze. Motivația din spatele introducerii acestui mecanism a pornit de la o prezumție generală, confirmată și de specialiști în securitate cibernetică, că repornirea telefoanelor inteligente la anumite intervale de timp poate fi o tactică eficientă pentru zădărnicirea tentativelor de hacking. Odată ce telefonul este repornit, toate mecanismele de securitate sunt readuse la starea inițială: semnăturile folosite la recunoașterea amprentelor există doar în formă criptată, stocate în memoria telefonului, iar alte funcții de securitate care poate au fost deblocate de utilizator în timpul folosirii normale a telefonului au trecut înapoi la o stare latentă, cea mai sigură cu putință. Odată ce telefonul a repornit, acesta se află într-o stare numită „înainte de prima deblocare (BFU), în care nu poți utiliza datele biometrice pentru a-l debloca. În plus, toate datele rămân criptate și inaccesibile în această stare. Pentru a accesa telefonul, trebuie să-l deblocați folosind un model, parolă sau cod PIN. Interesant este că dacă starea BFU nu este depășită printr-o autentificare reușită, atunci dispozitivul nu va reporni din nou, neexistând niciun motiv pentru continuarea acestui ciclu. În cazul telefoanelor Samsung, funcția Inactive Restart poate fi găsită la secțiunea More Security a meniului Settings. De reținut este că nu vine bifată în mod implicit, dar o poți activa dacă dorești să beneficiezi de aceea extra-protecție în situația furtului sau confiscării telefonului, șansele ca datele tale să poată fi accesate într-o operațiune de hacking scăzând considerabil după expirarea celor 72 de ore în care telefonul nu a fost deblocat cu succes.
O nouă zi, o nouă scumpire la pompă. Cu cât au crescut prețurile pentru un litru de benzină și de motorină

Prețul benzinei și al motorinei a crescut pentru a patra oară de la începutul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al conflictului izbucnit în Iran. Prețurile au urcat în noaptea de luni spre marți cu 0,10, chiar 0,15 lei pe litru. Combustibilul diesel s-a scumpit cu încă 15 bani pe litru, iar creșterea cumulată a ajuns la aproape 50 de bani. Prețul benzinei a crescut cu 10 bani pe litru, iar creșterea cumulată a ajuns la 30 de bani pe litru, față de nivelul înregistrat la începutul războiului din Iran. Motorina trece de 8,8 lei/l în unele stații Potrivit datelor din piață, majorarea aplicată de OMV Petrom a dus prețul motorinei standard la aproximativ 8,72-8,76 lei pe litru în stațiile Petrom din Capitală. În stațiile OMW din București, prețul a ajuns în jurul valorii de 8,81-8,85 lei pe litru. De asemenea, benzina la rândul său, s-a scumpit până la 8,27-8,32 lei pe litru, în stațiile Petrom din Capitală și până la 8,36-8,41 în cele OMW. În condițiile date, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că au fost discutate mai multe scenarii în ceea ce priveşte evoluţia preţului la carburant, iar una dintre soluţiile vizate ar fi şi aceea a redeschiderii rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti, la rafinăria Petromidia din judeţul Constanţa a fost amânată o revizie tehnică, iar cea de la Petrobrazi lucrează la capacitate maximă pentru a asigura o cantitate cât mai mare de carburant, necesară pe piaţa internă. „Am prezentat mai multe scenarii care sunt analizate în cel mai profund detaliu de Ministerul de Finanţe care o să iasă în foarte scurt timp cu câteva informaţii extrem de clare. Între timp, noi continuăm aprovizionarea, am luat în calcul să redeschidem, să reoperaţionalizăm rafinaria Petrotel, care va putea să rafineze până la 20% din petroluri rafinate în România şi automat să ne asigure mai multe produse petroliere în piaţă şi de asta mă asigur în aceste momente că avem suficiente produse petroliere, suficientă motorină, suficientă benzină”, a spus Bogdan Ivan. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ungaria interzice exporturile de combustibil. Ce măsuri ia Guvernul de la Budapesta pentru a-și proteja cetățenii și întreprinderile, pe fondul războiului din Orient Ministrul Bogdan Ivan ştie cum se poate controla preţul carburantului: „Noi nu rugăm frumos pe nimeni. Noi avem pârghii, ca şi stat, ca să acţionăm”
Viktor Orban plafonează prețurile la pompă din Ungaria începând de azi. Anunțul oficial al premierului ungar. În România, prețurile sar de 9 lei

Viktor Orban plafonează prețurile la pompă din Ungaria începând de azi. Anunțul oficial al premierului ungar. Între timp, în România guvernată de prim-ministrul liberal Ilie Bolojan, prețurile de la pompă sar de 9 lei. Premierul Ungariei a anunțat că de azi va plafona prețul la carburanți. Măsura care a limita prețurile la carburanți a intra în vigoare din această noapte, a declarat Viktor Orban, pe fondul creșterii prețurilor la petrol după agravarea crizei energetice globale în urma escaladării războiului din Iran. „Prețurile plafonate la combustibil intră în vigoare de astăzi, de la miezul nopții!”, a scris premierul maghiar pe pagina sa de Facebook. Iată prețurile plafonate la benzină și gaz Benzină: 595 HUF Gaz: 615 HUF Viktor Orban a spus că prețul la petrol va fi limitat la 595 de florinți (1.75 de dolari, potrivit Reuters) per litru, iar prețul la diesel va fi limitat la 615 de florinți (1,81 dolari) per litru. Urmează alegeri decisive Pe 12 aprilie 2026 se vor desfășura alegerile parlamentare în Ungaria. Principalele partide oponente sunt Fidesz-KDNP (alianța conservatoare maghiară eurosceptică) și partidul conservator pro-european TISZA. Cel mai recent sondaj, publicat de McLaughlin & Associates, afiliat cu guvernul, îl dă câștigător pe FIDESZ cu 43%, iar TISZA obține 37%. Sondajul publicat de Zacecs Research, afiliat opoziției, dă câștigător partidul TISZA cu 50% (22-28 februarie 2026), ceea ce l-ar face eligibil să formeze majoritatea parlamentară și să formeze un partid monocrom. FIDESZ pierde alegerile cu 38%. Sursa Foto: Mediafax Foto Autorul recomandă: Cât gaz și petrol a importat Europa din Rusia în 2025. Tranzitul prin Ucraina a umplut și conturile Kievului. Cât a încasat Ucraina de la Rusia
Metrou în Militari Residence și în Chiajna. Va afecta blocurile din zonă?

Specialiștii în monitorizare geotehnică și structurală atrag atenția că proiectul de metrou din Cartierul Militari Residence trebuie să urmeze pași foarte importanți. Este vorba de un cartier care s-a construit „pe repede înainte”, iar structura terenului din zonă ar putea fi afectată și modificată. Asta ar putea conduce la daune pentru clădirile care se află una „lipită” de cealaltă. Metrorex are în plan extinderea Magistralei 3 de metrou către Chiajna, respectiv cartierul Militari Residence. În total, ar fi vorba de 8 stații noi, cu o lungime totală de 19 kilometri, spunea recent directoarea Metrorex, Mariana Miclăuș. „La acest moment, suntem la stadiul de elaborare a documentațiilor privind constituirea acestui obiectiv de investiții”, susține Mariana Miclăuș, director general al Metrorex. Mariana Garștea, președinte al Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală, a explicat pentru Gândul ce trebuie să facă autoritățile în cazul unui proiect atât de important dintr-o zonă vulnerabilă. „Extinderea Magistralei 3 spre Militari Residence este o necesitate reală pentru zeci de mii de oameni care fac zilnic o navetă epuizantă, fără alternative serioase de transport public. Îi înțeleg și cred că merită această investiție. Dar înainte de a construi mai mult într-o zonă deja vulnerabilă, autoritățile au responsabilitatea să înțeleagă ce există acolo. Orice lucrare majoră de infrastructură generează efecte asupra construcțiilor din vecinătate: vibrații, tasări, modificări ale terenului. Când vorbim despre un cartier construit rapid, dens, pe un teren neevaluat sistematic, aceste efecte nu pot fi lăsate la voia întâmplării”, a declarat Mariana Garștea pentru Gândul. Metrou în Militari Residence: Prelungirea M3 va avea 8 stații Potrivit specialistei în monitorizare structurală, există câteva măsuri concrete pe care autoritățile ar trebui să le ia în considerare, înainte și pe durata acestui proiect: „Evaluarea stării structurale a construcțiilor din zona de influență a viitoarelor lucrări. Nu după ce apar problemele. Ci ca pas obligatoriu al studiului de fezabilitate. Oamenii care locuiesc acolo au dreptul să știe în ce stare sunt clădirile în care trăiesc. Implementarea unui program de monitorizare geotehnică și structurală. Asta pe toată durata execuției, cu date accesibile și transparente. Clarificarea răspunderii în cazul în care lucrările afectează construcțiile existente: un cadru clar, înainte de primele lucrari, nu litigii după. Un plan integrat de intervenție pentru infrastructura de bază din zonă – canalizare, accesuri de urgență, utilități – fără de care metroul singur nu rezolvă vulnerabilitatea structurală și socială a acestor cartiere”, mai explică Mariana Garștea. Potrivit Metrorex, documentațiile vizează următoarele segmente: a) Preciziei – Chiajna, 3.3 km, două stații; b) Preciziei – Cartierul Latin/Bragadiru, 4.36 km, două stații; c) Păcii-Linia de Centura Vest, 3,7 km, patru stații. Prin acest proiect vor fi conectate la magistrala de metrou M3 două zone rezidențiale extrem de importante și de agglomerate, precum Militari Residence și Prelungirea Ghencea. De asemenea, se va face o legătură și cu zona comercială Complex Comercial Militari, a detaliat Mariana Miclăuș pentru Arena Construcțiilor. Racordul va fi construit paralel cu linia de tren ce pleacă din centură către depoul Militari și va avea stație comună cu inelul feroviar / trenul metropolitan în zona București Vest, apoi se va desprinde către est în direcția cartierului Militari Residence. Lungimea estimată este de 3.3 km. Sunt prevăzute și două stații supraterane (Stația Autostrada A1, Stația Strada Osiei). Metrou în Militari Residence, discuții cu Primăria Chiajna Cartierul „Militari Residence”, denumit generic după numele primului complex rezidențial din această zonă din vestul Bucureștiului, ar putea avea o stație de metrou. Reprezentanții Metrorex au precizat pentru Gândul că poartă discuții în acest sens cu autoritățile din Chiajna. Proiectul depinde foarte mult de primăria din Chiajna (Ilfov). Ar urma să se construiască o singură stație, care să plece de la Preciziei. Gândul a dezvăluit încă din septembrie 2024 că Metrorex are în plan o stație de metrou în Militari Residence. „Noi vrem să ajungem în cât mai multe localități din Ilfov. În ceea ce privește zona unde se află cartierul Militari Residence, acolo au fost mai multe discuții cu primarul din Chiajna, Mircea Minea. Noi i-am expus inițiativa noastră. A rămas că dânșii vor analiza propunerea. Vom avea o discuție în curând”, au precizat reprezentanții Metrorex pentru Gândul. RECOMANDAREA AUTORULUI: Metrou în Militari Residence. Metrorex are în plan extinderea Magistralei 3, de la Preciziei până în Chiajna
Șefa FMI lansează un avertisment fără precedent: Pregătiți-vă pentru ceva inimaginabil

Directoarea FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat luni că întreaga planetă trebuie să se pregătească pentru „inimaginabil” după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu. Ea spune că inflația va crește și va duce la creșterea prețurilor cu 10% la nivel global, potrivit Reuters. Sfatul directoarei FMI? Autoritățile trebuie să anticipeze scenarii extreme și să se pregătească înainte ca acestea să devină realitate. Pentru prima oară de la pandemia de COVID-19, lumea este din nou pusă la grea încercare de scumpiri, blocaj comercial și inflație. Inflația globală ar putea urca cu 40 de puncte Georgieva a declarat luni la un simpozion al Ministerului Finanțelor din Japonia, la Tokyo, că prețul petrolului crește cu 10% și se menține la acel nivel cea mai mare parte a anului. Astfel, inflația globală va urca cu 40 de puncte de bază. Directoarea FMI a transmis un mesaj clar guvernelor și companiilor din întreaga lume. „Reziliența noastră este pusă din nou la încercare de noul conflict din Orientul Mijlociu”, a spus ea. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: După criza financiară din 2008 și pandemia din 2020, generația milenială se confruntă cu a treia mare provocare globală: scumpirea petrolului
Din două vorbe, Trump a scăzut brusc prețul petrolului în lume. Cotațiile au căzut de la 91 de dolari pe baril la 85 de dolari. Ce a spus președintele american

Potrivit Trading Economics, barilul de petrol a scăzut brusc după ultimele declarații ale lui Trump: de la 100 de dolari de la deschiderea de luni la 85 de dolari. În acest moment, barilul este la 88 dolari. Trump a spus că are un plan de a amortiza creșterea prețurilor la petrol după izbucnirea războiului cu Iran, după ce prețul barilului a ajuns la 120 de dolari, cu 65% mai mare decât era înainte de război. Trump: Am un plan pentru toate „Am un plan pentru toate, bine?”, a spus Trump într-un scurt interviu telefonic în a zecea zi de război cu Iranul. „Am un plan pentru toate. Veți fi foarte fericiți.”, a adăugat Trump, acum presat de criza petrolieră care are deja un impact negativ asupra companiilor și consumatorilor americani înaintea alegerilor intermediare din noiembrie. Trump a declarat că vasele au început să navigheze din nou în Strâmtoarea Ormuz și că se „gândește că criza s-a terminat”. El a avertizat Iranul că nu atace niciun vas petrolier. „Au tras tot ce au avut de tras și ar fi bine să nu încerce ceva ori va fi sfârșitul acestei țări”, a spus Trump. Sursa Foto: Shutterstock