De ce întârzie atât bugetul pe anul 2026?

În plină criză economică și spre deosebire de multe țări europene (Ungaria, de exemplu, are buget adoptat din iunie 2025), România nu are încă buget de stat pe anul 2026. Premierul Ilie Bolojan a asigurat că acesta ar trebui să fie adoptat până la finalul lunii februarie. Gândul a stat de vorbă cu doi reputați analiști economici pentru a afla dacă această întârziere ne afectează și care este modelul aplicat de alte țări în elaborarea propriilor bugete. De asemenea, i-am întrebat pe Adrian Negrescu și Adrian Codîrlașu dacă există o motivație a decidenților politici în spatele acestei întârzieri nefiresc de mari. Ambii economiști au căzut de acord că indiferent de structura bugetului pe 2026, reforma administrativă este obligatorie pentru a reuși scăderea deficitului record (cel mai mare din Uniunea Europeană) și ieșirea din cercul vicios datorie publică – împrumuturi externe cu dobândă uriașă. Referitor la chestiunea bugetului de stat, premierul Ilie Bolojan a dat asigurări că acesta va fi definitivat până luna viitoare, iar miercuri a avut consultări alături de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu . „Ar trebui să îl avem adoptat până la sfârșitul lunii februarie. Dar asta nu depinde exclusiv de Guvern. Se ajunge în discuții în Parlament, va ține și de Parlament. Dar sper, așa cum am spus, să-l avem adoptat cât mai repede”, a declarat marți premierul la TVR 1. Premierul a mai subliniat că bugetul de investiții alocat pentru anul în curs va fi bazat în principal pe absorbția de fonduri europene. O gură de oxigen nesperat. ”Vom avea la dispoziție încă 15 miliarde de lei” În opinia analistului economic Adrian Negrescu, anunțul ministrului de Finanțe privind un deficit de doar 7,7% la finalul lui 2025 e un lucru benefic, însă trebuie să îl privim în ansamblul exercițiului bugetar pe 2026. În acest sens, faptul că s-a întârziat bugetul e un moment de respiro, care ne aduce un plus de 15 miliarde de lei. Totuși, proiecția pe 2026 ar trebui să fie una realistă, avertizează expertul. Sursa foto: GÂNDUL LIVE Trebuie remarcat faptul că am primit o cură de oxigen nesperat din punct de vedere financiar astăzi, prin anunțul ministrului Nazare cum că deficitul bugetar la finalul anului 2025 a fost de 7,7%, sub nivelul de 8,4% cât se estimase inițial. Acest lucru înseamnă că vom avea la dispoziție, în bugetul lui 2026, încă 15 miliarde de lei, bani care reprezintă o sumă extrem de mare raportat la dimensiunea cheltuielilor pe care le avem de făcut în 2026. Bolojan trebuie să treacă cu adevărat la reforma administrației publice Adrian Negrescu a mai observat că bugetul pe acest an ar trebui în sfârșit să prevadă reforma mult anunțată a administrației publice, căci fără tăierea cheltuielilor bugetare deficitul va rămâne în continuare ridicat, antrenând noi împrumuturi cu dobândă uriașă. De ce nu avem încă o lege a bugetului? Pentru că urmează să fie asumată răspunderea de către premierul Bolojan pe pachetele privind reforma administrației publice și pe pachetul privind măsurile de susținere a mediului de afaceri, măsuri făcute de PSD, dar și de PNL și USR. Din câte am înțeles. un mix de măsuri de la toate partidele politice. Cu siguranță (bugetul) va trece. E mai mult un fel de scamatorie bugetară din punctul meu de vedere, pentru că multe din posturile tăiate sunt bugetate, dar neocupate. Să ne aducem aminte că fostul premier Ciolacu vorbea de 200.000 de posturi bugetate, dar neocupate în administrația publică, deci probabil se vor tăia aceste posturi. Iar pe de altă parte ne-a spus Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, cel care a propus acest pachet, că impactul financiar peste 2026 este undeva la nivel de 3,7 miliarde de lei, o sumă infimă raportat la dimensiunea deficitului bugetar cu care se confruntă România, undeva la nivel de 26 miliarde de euro în 2026. ”De undeva trebuie tăiat. Legea bugetului pe 2026 va fi un moment definitoriu privind apetitul de reforme al statului” Analistul economic consideră că reforma administrației e obligatorie și speră să se implementeze, altfel cercul vicios al datoriilor și împrumuturilor va continua. ”De undeva trebuie tăiat, iar reforma administrației locale e absolut necesară. Altfel, dacă nu vom tăia toate aceste cheltuieli, vom ajunge din nou la împrumuturi. Și așa am ajuns, la un buget de 400 miliarde de euro, să împrumutăm în plus încă vreo 50 miliarde de euro ca să avem cu ce să plătim toate obligațiile statului. Vor să vadă, într-adevăr, că aceste măsuri de reducere a cheltuielor din sectorul bugetar vor fi aprobate de Parlament și vor intra în vigoare, iar din această perspectivă să construiască un buget, sperăm noi, realist. Un buget în care să vedem o reducere semnificativă a cheltuielilor în așa fel încât să ne încadrăm în ținta de deficit asumată de 6-6,2-6,3% pentru anul 2027. Legea bugetului pe 2026 va fi un moment definitoriu privind apetitul de reforme al statului. Alte creșteri de taxe ar duce la o recesiune economică. Doar printr-o reformă din temelii a administrației, prin reducerea evaziunii și prin susținerea economiei vom putea atinge pragul de deficit”, mai explică expertul Bolojan amână bugetul tot ca măsură de austeritate O altă cauză a întârzierii bugetului se referă la intenția Executivului de a mări încasările de stat prin dividende. Adrian Negrescu apreciază că acest tip de încasări va fi fără precedent în ultimii 20 de ani. Pe de altă parte, noul buget le impune austeritate autorităților locale, mai crede analistul. ”Aprobarea cu întârziere a bugetului, în mod paradoxal, avantajează Guvernul Bolojan. Practic impune autorităților să cheltuiască în anumite limite foarte stricte, în aceste luni până când bugetul de stat va deveni realitate. Altfel spus, cu cât se amână mai mult aprobarea bugetului, cu atât se cheltuie mai puțin bani de către instituțiile statului, chiar și de către primării, având în vedere că legea le obligă să cheltuiască doar o mică porțiune din banii alocați pentru 2026. Deci și amânarea aprobării bugetului pe 2026 reprezintă tot o măsură de austeritate, de această dată făcută într-un mod ingenios, prin care statul încearcă să stopeze multe dintre cheltuiebile care se fac preponderent în lunile ianuarie și februarie,
Patrick Andre de Hillerin pune punctul pe i: Ilie Bolojan, prin înțeleptele măsuri economice pe care le-a luat, a reușit să termine anul 2025 cu un deficit mai mic decât se preconizase

Patrick Andre de Hillerin ironizează prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare modul în care a reușit premierul Ilie Bolojan să termine anul precedent cu „un deficit mai mic” decât cel preconizat. Jurnalistul atrage atenția supra unei contradicții între matematica președintelui și a premierului României și datele publicate de ministrul de Finanțe. Potrivit jurnalistului, pe 5 februarie 2025, Parlamentul României a votat legea bugetului care prevedea încasări de 667,5 mld. lei și cheltuieli de 802,2 mld. lei, adică un deficit de 134,7 mld lei care reprezintă 7% din PIB-ul țării. De asemenea, Patrick Andre de Hillerin a ironizat propaganda guvernamentală care a prezentat cifrele drept un succes al măsurilor economice pe care le-a luat „marele încruntat”. „Pe 5 februarie 2025, parlamentul României votează legea bugetului pe 2025. Această lege prevede încasări bugetare de 667,5 miliarde de lei și cheltuieli de 802,2 miliarde de lei în anul 2025. Asta înseamnă un deficit de 134,7 miliarde de lei, reprezentând 7% din PIB. Ei bine, ieri a fost lansată știrea că guvernul României, Ilie Bolojan însuși, prin înțeleptele măsuri economice pe care le-a luat, a reușit să termine anul 2025 cu un deficit mai mic decât se preconizase. Iar toată propaganda proguvernamentală are orgasm după orgasm repetând această informație și lăudându-l până la greață pe marele încruntat. ” Jurnalistul arată că performanța premierului Bolojan de a încheia anul precedent cu un deficit mai mic decât cel preconizat a fost imediat anulată de datele oficiale, prezentate de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Ministrul a anunțat că deficitul bugetar al României în 2025 a fost de 145 mld. lei, adică 7,7% din PIB. „Când auzi că deficitul a fost mai mic decât cel preconizat, te gândești, nu-i așa, că el a fost mai mic de 134,7 miliarde de lei și mai mic de 7%, că așa se preconizase. Ce să vezi, însă? Deficitul anunțat oficial de ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, este de 145 de miliarde de lei, reprezentând 7,7% din PIB.” „În ce lume, în ce țară de pe planeta asta 145 În final, Patrick Andre de Hillerin a concluzionat sarcastic că numai președintele și premierul României, care au studiat matematica, se pot lăuda cu performanța de a transforma un deficit de 145 de miliare să însemne mai puțin decât unul de 134,7 miliarde. „În ce lume, în ce țară de pe planeta asta 145 RECOMANDAREA AUTORULUI: Patrick André de Hillerin îl ia la ţintă din nou pe Radu Miruţă: „Cine poate opri aceste porniri criminale ale guvernului?” Patrick Andre de Hillerin comentează prezența președinților români la Forumul de la Davos. „Pe undeva, îi înțeleg și pe ei, omenește vorbind”
De acum va fi mult mai dificil să ignori alertele Google Clock

E ușor să-ți setezi ceasul deșteptător prin aplicația Google Clock, însă nu toată lumea stăpânește arta trezirii de dimineață, „la prima cheie”. Așa că de ce nu o nouă versiune pentru interfața aplicației pe care ai învățat să o ignori încă dinainte să devii complet lucid. Actualizează după principiile Material 3 Expressive, noua versiune de interfață Google Clock schimbă modul în care sunt închise alarmele, înlocuind gestul familiar de glisare cu un buton Dynamic Color mare, în formă de pastilă, care făcea ca alarmele să fie prea ușor de închis. Se pare că Google și-a dat seama vechiul stil de interfață făcea mult prea ușoară confirmarea accidentală a alarmei respective, oferind acum opțiunea de a reveni la un gest de glisare pentru a închide alarmele. Noua opțiune „Dismiss alarms with a” din setări vă va permite să alegeți cum doriți să închideți alarmele: fie printr-un gest de glisare, sau atingând butonul mare în formă de pastilă. Dacă optezi pentru opțiunea Swipe, o comandă spre stânga amână alarma iar alunecarea spre dreapta o închide. Dacă ai oprit sau amânat accidental alarmele apăsând ușor butonul mare în formă de pastilă, gestul de glisare adaugă o etapă suplimentară care ar trebui să prevină aceste greșeli în viitor. 9-a funcționalitate ar trebui să fie inclusă cu versiunea Google Clock v8.5, dar probabil că necesită și o lansare din partea Google, aplicată la nivel de server. Prin urmare, este posibil să nu aveți acces la funcție chiar dacă aveți deja instalată cea mai recentă versiune. Se pare că Google testează funcția printr-o lansare limitată și ar putea extinde disponibilitatea pe scară mai largă în următoarele săptămâni. Merită amintit că Google a introdus deja o opțiune similară în aplicația Phone, permițând utilizatorilor să aleagă între Acceptare și Respingere în formă de pastilă pe ecranul în care sunt afișate apeluri în primire, sau comutare la declanșarea printr-un gest de glisare. Back to top button
Cum s-a schimbat industria produselor din care din România în ultimii 17 ani. Profiturile au crescut de 8 ori, afacerile s-au triplat

Profiturile industriei produselor din carne au crescut de 8 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile nete cumulate s-au triplat, iar numărul de angajați a crescut cu 24%, arată o analiză realizată de Termene.ro. În 2024 peste 1.100 de companii au înregistrat o cifră de afaceri netă cumulată de aproape 28 mld. lei, un sold al profitului net de aproximativ 1,6 mld. lei și peste 50.000 de angajați. Marja netă calculată la soldul profitului net a plecat de la un minim de -1,16% în 2008 la un maxim de 5,71% în 2024. Practic, trecerea de la pierdere la profit a industriei produselor din carne a fost de 6,87 puncte procentuale. De asemenea, marja netă calculată la profitul net se situează la un maxim de 6,37% în 2024, comparativ cu 2,33% în 2008, iar minimul a fost de 2,09% în anul 2009. De asemenea, industria produselor din carne și-a triplat cifra de afaceri, de la sub 9,3 mld. lei în 2008 la un maxim de aproape 28 mld. lei înregistrat în 2024. Numărul angajaților a crescut cu 24% iar productivitatea a explodat Numărul angajaților din industrie a crescut și el de la 40.630 de oameni în 2008 la 50.366 de angajați în 2024, adică o creștere de 24%. Minimul de angajați, 39.627, a fost înregistrat în 2009, iar maximul, 50.422, în 2013. În plus, odată cu creșterea numărului de angajați, a crescut și productivitatea de la un minim de 227,800 lei/angajat în 2008, la un maxim de 555,200 lei/angajat în 2024, deci un plus de 144%. Raportată la soldul profitului net sau al pierderii nete, productivitatea a trecut de la o pierdere de 2,652 lei per angajat în 2008 la un profit de 31,726 de lei per angajat în 2024. Cum arată topul angajatorilor din industria produselor din carne Conform analizei realizate de Termene.ro, companiile din top sunt cele care au depus deja bilanțul pe anul 2024 până în ianuarie 2026. Astfel, în vârful clasamentului se află compania Comtim România care a avut afaceri de aproape 1,49 mld. lei în 2024, un profit net de 110,4 mil. lei și 2.337 de angajați. Cris-Tim Family Holding SA urmează în clasament și a înregistrat afaceri de peste 1,12 mld. lei în 2024, un profit net de 88 mil. lei și 2.045 de angajați. Podiumul este completat de compania Tansavia care a avut afaceri de aproape 1,12 mld. lei în 2024, un profit net de 227,3 mil. lei și 2.240 de angajați. RECOMANDAREA AUTORULUI: „România e azi cel mai mare producător de gaze naturale din întreaga UE”, susține ministrul Energiei. Ce spune despre rezervele de gaze Vine furtuna economică? Norii negri s-au adunat deja: se închid fabrici, mii de oameni rămân fără loc de muncă și consumul scade. Ce arată principalii indicatori economici: industria, construcțiile, consumul
YouTube pare cotropit de AI slop. Dar tot YouTube dă undă verde clipurilor Shorts animate de AI

CEO-ul YouTube, Neal Mohan, a folosit prilejul scrisorii anuale adresată creatorilor YouTube pentru a contura o viziune ambițioasă pentru 2026, care să adopte instrumente creative bazate pe inteligență artificială, promițând în același timp să combată conținutul bazat pe inteligență artificială de calitate scăzută, cunoscut sub numele de „slop” (oboseală). Dar între timp, platforma lansează opțiunea care permite creatorilor YouTube să genereze clipuri Shorts la foc automat, folosind propria imagine animată de AI. Cumva în legătură cu problema „AI slop”, Mohan a identificat patru domenii legate de inteligența artificială pe care YouTube „trebuie să le rezolve în 2026”. Platforma deținută de Google lucrează la instrumente care le vor permite creatorilor să folosească inteligența artificială pentru a genera scurtmetraje (clipuri Shorts) cu unde personaje animate de inteligența artificială le folosesc vocea și trăsăturile faciale pentru a experimenta cu producții muzicale ad-hoc. „Așa cum sintetizatorul, Photoshop și CGI au revoluționat sunetul și imaginile, inteligența artificială va fi un avantaj pentru creatorii care sunt gata să se implice”, a scris Mohan. Funcții precum autodubbing, spune el, vor „transforma experiența spectatorilor”. Dar „ascensiunea inteligenței artificiale a ridicat îngrijorări cu privire la conținutul de calitate scăzută, adică AI slop”, a scris el. De asemenea, CEO-ul YouTube a semnalat deepfake-urile ca o preocupare deosebită: „Devine din ce în ce mai greu de detectat ce este real și ce este generat de inteligența artificială”. Platforma intenționează să dubleze etichetarea inteligenței artificiale și să introducă instrumente care să permită creatorilor să își protejeze imaginile. Cert este că YouTube își bazează tot pe AI sistemele existente de detectare a spamului și a clickbait-urilor, pentru a reduce răspândirea unui astfel de conținut, afirmațiile despre combaterea/îmbrățișarea conținutului generat de AI venind precum cireașa de pe tort. Spre exemplu, anul acesta am aflat despre instrumentele de inteligență artificială care automatizează crearea de jocuri, pornind de la simple solicitări în formă text, opțiunile care propun creatorilor YouTube „să experimenteze cu muzica” apărând doar ca o reacție la noul trend bazat pe muzică AI, îmbrățișat fără mari rezerve de platforma Spotify.
Economistul Cristian Socol arată că reducerea deficitului s-a făcut prin scăderea investițiilor.

Economistul Cristian Socol avertizează prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare că reducerea deficitului bugetar din 2025 față de 2024 a fost obținută prin scăderea investițiilor programate decât prin creșterea eficienței. Anomalia observată de specialist a fost semnalată de Gândul în urmă cu trei săptămâni. Deficitul bugetar a scăzut, la 11 luni din 2025, față de aceeași perioadă din 2024 cu 0,7% din PIB, dar Gândul a analizat cifrele din execuția bugetară și a arătat cum singurele cheltuieli care au scăzut au fost cele cu investițiile, în timp ce cheltuiala cu dobânzile a explodat. Acum, economistul Cristian Socol pune sub semnul întrebării „reușita” Guvernului Bolojan și demonstrează că reducerea deficitului bugetar al României a venit din nerealizarea investițiilor programate. „Ciudată propaganda privind deficitul, dat fiind că reducerea vine din nerealizarea investițiilor programate! Iar dacă luăm în considerare înghețarea salariilor și pensiilor și dublarea inflației prin creșterea taxelor, este și mai mincinoasă teza «eroului salvator».” Potrivit economistului, execuția bugetară pe 2025 arată că investițiile publice realizate au fost de 137 mld. lei, cu 12 mld. mai puțin decât alocarea inițială de 149 mld. lei. Această țintă de investiții a fost păstrată și la prima rectificare și la a doua de la sfârșitul lunii noiembrie, iar Socol subliniază că Guvernul a ales să nu facă investiții din cheltuielile planificate, motiv pentru care deficitul bugetar al României a scăzut. „Ceea ce nu vi se spune este că reducerea de deficit s-a făcut prin rerealizarea investițiilor programate. Astel, execuția arată investiții publice realizate de 137 miliarde lei, cu 12 miliarde lei mai puțin decât alocarea bugetară de 149 miliarde lei – țintă păstrată și la prima rectificare dar și la a doua rectificare, cea de la sfârșitul lunii noiembrie – când nu poți invoca lipsa datelor pentru a face o programare bugetară corectă.” De asemenea, Cristian Socol arată că deficitul bugetar din 2025 a fost cu doar 6,4 mld. lei mai mic decât cel din 2024 în condițiile în care investițiile de 13 mld. lei nu au fost realizate, iar TVA-ul și accizele au dus inflația până la pragul record de 10%. Mai mult decât atât, economistul subliniază că înghețarea salariilor și a pensiilor a mărit povara care apasă pe umerii românilor cu venituri mici și a celor din clasa mijlocie. „Mai mult, deficitul din 2024 este cu doar 6,4 miliarde lei mai mic decât a fost în anul 2024 (146,1 miliarde lei față de 152,5 miliarde lei în anul 2024) în condițiile în care nu s-au făcut investiții de 13 miliarde lei, s-a mărit TVA accize etc conducând la explozia inflației la 10%, ai înghețat salarii și pensii și ai pus povară ridicată la profesori, persoane cu dizabilități, mame gravide și în general, pe românii cu venituri mici și cei din clasa de mijloc.” Gândul a explicat cum a “reușit” Bolojan să scadă deficitul bugetar Analiza realizată de Gândul în urmă cu trei săptămâni arată aceași lucru: deficitul bugetar a scăzut în mare parte prin diminuarea investițiilor și amânarea cheltuielilor cu proiectele publice. Cheltuielile de capital au scăzut cu 6% de, adică de la 54 mld. lei la 51 mld. lei, iar cheltuielile cu subvențiile au scăzut și ele după ce a fost scoasă plafonarea energiei, care a costat aproximativ 4 mld. lei în 2024. De asemenea, cheltuielile cu dobânzile au explodat, creșterea față de 2024 a fost e 38%, ceea ce înseamnă un plus de 14 mld. lei din buzunarul guvernului pentru plata datoriei guvernamentale. RECOMANDAREA AUTORULUI: Cum a “reușit” Bolojan să scadă deficitul bugetar: a tăiat investițiile. Dobânzile au explodat. Veniturile viitoare au fost amanetate pentru plata datoriilor curente Nicușor Dan spune că 2025 a fost un succes, dar semnele de criză se adună. „Am reușit să încheiem anul cu o reducere consistentă a deficitului bugetar și o ușoară creștere economică”. Bate criza la ușă în 2026? Care sunt indiciile
Oppo Find X9 Ultra, telefonul cu cel mai mare zoom optic

Așteptat pentru lansare luna viitoare, Oppo Find X9 Ultra a apărut în imagini reale echipat cu un adaptor telephoto extender de mari dimensiuni, augmentând abilitățile native pentru zoom optic extins. Potrivit listei preliminare cu specificații, Find X9 Ultra vine cu un aranjament dual-teleobiectiv, cu două camere foto de rezoluție 200MP și 50MP, dar senzori și optică diferită. Cea de 200MP (senzor OmniVision OV52A de 1/1.28″) va fi o cameră periscope cu zoom optic 3X, extensibil până la valoarea 6X și „calitate optică”. Ce-a de-a doua cameră este una de tip extended-zoom, cu senzor de 50MP ceva mai mic dar cuplat unor lentile cu zoom optic 10x, numai bune pentru a fotografia de aproape peisajele din vacanță. Camera principală va avea tot un sensor de 50MP, însă unul la dimensiune 1/1.12″, mult superior în ce privește calitatea imaginii și performanțele oferite în condiții potrivnice de iluminare. Camera principală folosește lentile cu distanță focală 23mm și este acompaniată de o cameră ultrawide (15mm distanță focală), bazată pe senzorul Samsung ISOCELL JN5 de 1/2.76″ și 50MP rezoluție. Revenind la accesoriul telephoto extender, probabil că acesta este intenționat pentru folosire împreună cu camera periscope de 200MP și zoom optic 3X, distanța focală echivalentă 300mm multiplicând nivelul de zoom până la valoarea 30X, păstrând același nivel de calitate optică a imaginii. Astfel, Oppo Find X9 Ultra urmează să devină telefonul cu cel mai mare nivel de zoom optic din industrie. Chiar dacă mai este aproximativ o lună până la evenimentul de lansare, pe Weibo au apărut imagini cu presupusul Oppo Find X9 Ultra, arătând dispozitivul echipat cu un kit teleconvertor ce include carcasă dedicată, mâner pentru cameră și un adaptor pentru convertor teleobiectiv extern. De asemenea, sunt vizibile mai multe butoane fizice pe partea dreaptă a telefonului. Telefonul în sine pare să aibă un design cu ecran plat, asemănător celui folosit de competitorul iPhone. Din păcate, la fel ca predecesorul Find X8 Ultra, Oppo Find X9 Ultra va fi lansat pentru piața din China și are șanse mici să ajungă și în piețele globale. Back to top button
Ești chiriaș? Ce ai voie să schimbi în locuință, potrivit legii

Persoanele care stau în chirie au anumite obligații, potrivit legii. Personalizarea locuinței este posibilă, chiar și atunci când este vorba despre o chirie, dar poate fi efectuată în anumite limite. Iată mai jos, în articol, ce ai voie să schimbi în casă, în aceste condiții. Chiriașii au dreptul să efectueze câteva personalizări în locuința închiriată, însă în limitele legii. Există o serie de modificări care nu pot fi efectuate, sub nicio formă, în locuința închiriată, mai ales dacă nu există aprobare din partea proprietarului. Totuși, legea permite să fie efectuate modificări minore și reversibile. Modificările care afectează structura, instalațiile sau aspectul permanent al imobilului fără acordul proprietarului sunt interzise. Ce nu are voie chiriașul să schimbe în casă Există o serie de aspecte care nu pot fi îndeplinite într-o locuință închiriată. În primul rând, modificările legate de structură și instalații, îndeosebi cele care pot fi permanente. Pe de altă parte, chiriașul are voie să monteze perdele / draperii, să schimbe lustrele și să monteze rafturi ușoare. De asemenea, pot fi folosite și elemente decorative temporare (autocolantul / tapetul). De menționat faptul că mobilierul din locuință nu trebuie nici aruncat, nici vândut. Pot fi aduse și înlocuite aparate electrocasnice, precum și piese de mobilă, dar celelalte trebuie să fie păstrate în condiții nealterate. La final, când chiriașul pleacă, obiectele din casă (cele din momentul închirierii) trebuie să fie aceleași. Chiriașul care vrea să monteze un aer condiționat, o centrală termică sau o hotă cu evacuare trebuie să aibă acordul scris al proprietarului. Aceste aspecte reprezintă intervenții tehnice asupra imobilului. Ești chiriaș Ce ai voie să schimbi în locuință, potrivit legii Atenție și la găurirea pereților. Deși montarea de tablouri / cuiere / oglinzi este tolerată, ar fi ideal să existe acordul proprietarului. Deținerea de animale de companie nu este interzisă prin lege, dar proprietarii care închiriază locuințe pot pune condiții. Plata chiriei la termen În momentul în care o locuință este închiriată, persoana în cauză (chiriașul) trebuie să plătească dările la termen. Neplata chiriei poate să atragă nu doar penalități, ci și rezilierea contractului, precum și evacuarea din imobil. De asemenea, spațiul trebuie să fie utilizat conform destinației stabilite în contract. De exemplu, o locuință închiriată strict pentru uz rezidențial nu poate fi birou / salon / spațiu comercial. Acest aspect poate fi valabil doar cu acordul expres al proprietarului, scrie Click. Autorul recomandă: Orașul din România în care un apartament cu 2 camere se vinde cu numai 8000 de euro Calorifere aproape reci, dar facturi mari la întreținere. Mulți bucureșteni ar putea plăti chiar și 1.000-1.200 de lei pe căldura care nu prea există Unde se găsește cea mai ieftină garsonieră din România, în ianuarie 2026. Deși suprafața este de doar 10 metri pătrați, locuința are baie proprie Ce responsabilități financiare are chiriașul. Ce trebuie să plătească la asociația de proprietari Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ
Acordul dintre UE și Mercosur nu va fi ratificat în Ungaria. Care sunt motivele invocate de premierul maghiar

Acordul dintre UE și Mercosur nu va fi ratificat în Ungaria, a declarat Viktor Orban, acuzând Comisia Europeană că încearcă să înșele cetățenii din țările UE, transmite TASS. Premierul maghiar a acuzat Comisia Europeană pentru că ar fi încercat să fraudeze acordul prin adăugarea unor reglementări suplimentare care ar fi presupus intrarea în vigoare în forță a acordului înainte să fie aprobat de Parlamentul European. „Este cert că atâta vreme cât Ungaria va avea un guvern național, nu va aproba niciodată un acord cu Mercosur”, a spus Orban într-o emisiune. „De aceea fermierii sunt furioși. Nu este vorba de problemele economice cu Mercosur, nu este vorba despre viitorul agriculturii sau despre cum îi amăgesc pe fermieri prin a ocoli parlamentele naționale și a lua decizii diametral opuse fermierilor. Ungaria a votat împotriva acordului UE-Mercosur, alături de Austria, Irlanda, Polanda și Franța. Însă, acesta a fost aprobat de majoritatea țărilor membre UE. Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Antonio Costa al Consiliului European au participat la semnarea Acordului de Parteneriat UE-Mercosur. Ursula susține că prin încheierea acordului de pe urma căruia vor beneficia ambele părți, companiile europene vor „crea exporturi, creștere și locuri de muncă”. Acordul va elimina tarifele pe exporturile UE, inclusiv pe produsele agricole (vin, lactate, ulei de măsline) și industriale, precum și pe automobile și produse farmaceutice. UE va importa produse agricole din cele patru țări membre Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay), precum cafea, ceai, cacao, porumb, roșii, cartofi, ardei și alte produse specifice Americii de Sud. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: Grindeanu denunță presiuni externe pentru Mercosur. Dezvăluie că a fost sunat de Comisia Europeană să susțină acordul
Ministrul Agriculturii îi felicită pe protestatarii români și spune că mâncarea nu se face din birouri și hârtii

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat în cadrul unei emisiuni transmise live de Antena 3 că îi felicită pe românii care au participat la protestul de marți de la Strasbourg. De asemenea, acesta a transmis că a cerut mai multe garanții pentru fermierii români și cei din UE încă din iulie 2025 și susține că un comerț lipsit de controale îi poate afecta grav pe producătorii din Uniunea Europeană. Potrivit lui Florin Barbu România are cel mai mare număr de fermieri din UE, peste 2 milioane. Ministrul spune că aceștia trăiesc exlcusiv din agricultură, motiv pentru care interesele lor trebuie protejate prin garanții de securitate. Mai mult decât atât, oficialul a subliniat că nu a fost împotriva țărilor Mercosur, ci a pesticidelor utilizate de către acestea, interzise pentru țările UE, inclusiv pentru România. „Vreau să felicit fermierii români pentru că au mers la Strasbourg ca să facă acest protest. România are cel mai mare număr de fermieri din UE. Asta înseamnă că peste 2 milioane trăiesc din agricultură. Am văzut poziția clară a Franței și am cerut împreună cu omologul meu francez garanții pentru a proteja agricultorii români, dar și pe cei din UE. Mâncarea nu se face din birouri și din hârtii. Trebuie să avem condiții clare. În momentul de față, la nivelul țărilor din Mercosur se utilizează pesticide interzise în cadrul UE. Eu nu am fost împotriva Mercosur, sunt de acord cu comerțul liber, dar un comerț liber fără date, fără control, fără standarde de calitate poate fi un dumping mascat”, a transmis Florin Barbu. De asemenea, ministrul Agriculturii spune că a cerut introducere unei perioade de tranziție de 2 ani pentru agricultură și industria alimentară, în așa fel încât standardele europene să poată fi verificate înainte ca acordul dintre UE și Mercosur să fie aplicat. „Eu am cerut ca acest Mercosur pentru domeniul de agricultură și industrie alimentară să aibă o perioadă facultativă de doi ani în care să verificăm că sunt respectate aceleași standarde de mediu și de calitate, să știm cum sunt crescute animalele, pentru că noi avem restricții foarte importante”, a mai spus ministrul Agriculturii. Care sunt cerințele fermierilor români Reamintim că o delegaţie a fermierilor din România, formată din peste 200 de oameni a participat marți la protestul de la Strasbourg și a cerut amânarea intrării în vigoare a acordului UE-Mercosur până la obţinerea unei forme acceptate de către organizaţiile profesionale din agricultură şi „tratarea agriculturii ca sector strategic, nu ca monedă de schimb geopolitică”. De asemenea, agricultorii din statele Uniunii Europene și mai mulți eurodeputați cer trimiterea Acordului pe masa Curții de Justiție a UE (CJUE), pentru a fi analizat temeiul său juridic. RECOMANDAREA AUTORULUI: Fermierii se bat cu forțele de ordine în fața Parlamentului European. Acordul Mercosur blochează Strasbourg. Sunt și 200 de români plus Diana Șoșoacă Agricultorii din România vor să mute protestele la Bucureşti, dacă semnalele de la Bruxelles şi de la Palatul Victoria nu le vor fi favorabile