Cum arată PC-ul unui gamer de medie, potrivit clasamentului Steam pentru anul 2026

cum-arata-pc-ul-unui-gamer-de-medie,-potrivit-clasamentului-steam-pentru-anul-2026

Potrivit celei mai recente ediții Steam Hardware Survey, PC-urile configurate cu unități GPU echipate cu 16GB memorie video reprezintă acum cel mai popular setup de gaming printre gamerii de Steam. Iar asta prevestește vremuri „tulburi” pentru gamerii de buget care încă speră că vor putea juca următoarele titluri AAA la setări de calitate medii-spre-high. Primele semne le vedem deja. Anunțat la începutul lui iulie Cinder City devine primul joc pentru PC care recomandă 64 GB de RAM, iar asta într-un moment cum nu se poate mai prost pentru gamerii de PC. Dacă nu te numeri printre „aristrocrații” care dispun deja de un astfel de setup gata configurat, atunci probabil că glumele despre vânzarea unui rinichi pentru upgrade de RAM sau… la placa video, nu ți se vor părea deloc amuzante. Revenind al Steam Hardware Survey, tendința către acceleratoare grafice înzestrate cu mai multă memorie video este un trend de lungă durată, dar care iată a ajuns la această „bornă kilometrică” în cel mai prost moment cu putință pentru gamerii care au amânat momentul pentru upgrade, sau pur și simplu au ales „cu portofelul” un GPU cu 8GB sau 10-12 GB VRAM. Și aș spune că mulți se vor simți de două ori păcăliți, realizând că jocuri pe care le așteptau cu sufletul la gură pur și simplu nu rulează în condiții optime pe hardware-ul lor. În procente, configurațiile cu 16 GB de VRAM sunt cu doar 0.58% mai numeroase decât cele cu 8GB VRAM. Dar creșterea lunară de 1.4% arată că schimbarea se produce rapid, iar diferența probabil că se va lărgi în lunile următoare. Chiar dacă majoritatea jucătorilor Steam încă folosesc mai puțin de 16 GB VRAM și doar 36% dețin o placă grafică cu 16 GB sau mai mult, semnalul transmis dezvoltatorilor este că pot să calce pedala de accelerație, reducând treptat din optimizările pentru configurații mai slabe. Si poate vei spune… bine, dar aproape două treimi dintre PC-uri dispun de mai puțin de 16 GB VRAM, iar aproape jumătate (47%) au o placă grafică cu 8 GB sau mai puțin. Iar răspunsul nu o să-ți placă: rezoluții inferioare și DLSS sau echivalentul AMD FSR vor deveni indispensabile NU pentru a îmbunătăți calitatea imaginii în jocuri, ci pentru ca jocurile să mai poată rula pur și simplu. Cert este că în urmă cu mai puțin de un an, în august 2025, doar 6,8% dintre jucătorii Steam aveau plăci video cu acea capacitate de VRAM. Comparativ cu iulie 2026, numărul de platforme echipate cu 16 GB VRAM este de aproape patru ori mai mare, iar o schimbare atât de mare cu siguranță nu va fi ignorată de către dezvoltatorii de jocuri. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Cererile de rectificare și îndreptările post sistematic

cererile-de-rectificare-si-indreptarile-post-sistematic

În procesul de înregistrare sistematică a proprietăților, derulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), verificarea informațiilor înscrise în documentele tehnice ale cadastrului este una dintre cele mai importante etape pentru proprietari/deținători. Această verificare permite identificarea eventualelor erori sau neconcordanțe înainte de finalizarea lucrărilor și înainte de deschiderea noilor cărți funciare. Cererile de rectificare și îndreptările post sistematic sunt două modalități prin care pot fi semnalate și corectate anumite informații, în funcție de momentul în care acestea sunt observate. Cererea de rectificare se formulează în perioada de afișare publică a documentelor tehnice ale cadastrului, iar îndreptările post sistematic vizează situațiile în care anumite erori sunt constatate după finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică. Cererea de rectificare în perioada de afișare publică După realizarea măsurătorilor și întocmirea documentelor tehnice ale cadastrului, acestea sunt afișate public pentru verificare timp de 60 de zile. Documentele pot fi consultate la sediul primăriei sau într-un alt loc anunțat public. În această perioadă, proprietarii/deținătorii trebuie să verifice informațiile înscrise despre imobilele lor. Este important să fie urmărite date precum titularul dreptului, amplasamentul, suprafața, limitele proprietății, categoria de folosință și orice alte informații relevante pentru identificarea corectă a imobilului. Dacă sunt observate erori sau neconcordanțe, acestea pot fi semnalate prin cerere de rectificare, potrivit procedurilor prevăzute de lege. Cererea de rectificare permite analizarea situației înainte de finalizarea lucrărilor și contribuie la clarificarea informațiilor care urmează să fie înscrise în noile cărți funciare. De ce este importantă verificarea în cele 60 de zile Perioada de afișare publică are rolul de a le oferi proprietarilor/deținătorilor posibilitatea de a consulta documentele tehnice și de a compara informațiile înscrise cu actele pe care le dețin și cu situația cunoscută din teren. Prin verificarea la timp, eventualele neconcordanțe pot fi semnalate înainte de deschiderea cărților funciare. Această etapă este importantă deoarece permite corectarea informațiilor în cadrul procesului de înregistrare sistematică, atunci când documentele tehnice sunt încă în etapa de consultare publică. Proprietarii/deținătorii trebuie să urmărească anunțurile făcute la nivel local, să consulte documentele tehnice în perioada de afișare și să solicite lămuriri de la primărie sau de la echipele de cadastru, atunci când au nevoie de informații suplimentare. Ce sunt îndreptările post sistematic După încheierea perioadei de afișare publică, soluționarea cererilor de rectificare și finalizarea lucrărilor, sunt deschise noile cărți funciare. Există însă situații în care anumite erori pot fi observate ulterior, după finalizarea procesului de înregistrare sistematică. Îndreptările post sistematic se referă la aceste situații, în care corectarea unor informații poate fi solicitată după deschiderea cărților funciare, în condițiile prevăzute de lege. Acestea pot privi, de exemplu, date de identificare ale titularului, informații privind amplasamentul imobilului, suprafața, limitele proprietății, categoria de folosință sau alte date înscrise în evidențele de cadastru și carte funciară. Solicitarea se face către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară competent, pe baza documentelor care justifică îndreptarea erorii. Fiecare situație este analizată în funcție de documentele disponibile și de prevederile legale aplicabile. Ce documente pot ajuta la clarificarea situației Pentru analizarea unei cereri de rectificare sau a unei solicitări de îndreptare post sistematic, documentele deținute de proprietari/deținători sunt foarte importante. Acestea pot include acte de proprietate, certificate de moștenitor, hotărâri judecătorești, acte de identitate, acte de stare civilă, planuri, schițe sau alte documente care pot clarifica situația juridică ori tehnică a imobilului. Este recomandat ca proprietarii/deținătorii să păstreze documentele referitoare la imobil și să le pună la dispoziție atunci când sunt solicitate. Cu cât informațiile sunt mai clare și mai complete, cu atât situația poate fi analizată mai eficient. Rectificarea nu înlocuiește verificarea la timp Chiar dacă anumite erori pot fi îndreptate și după finalizarea lucrărilor, verificarea documentelor tehnice în perioada de afișare publică rămâne etapa principală pentru proprietari/deținători. Cele 60 de zile de afișare reprezintă momentul în care eventualele neconcordanțe pot fi semnalate înainte de deschiderea noilor cărți funciare. De aceea, este important ca proprietarii/deținătorii să se informeze din timp, să urmărească anunțurile locale, să consulte documentele tehnice și să formuleze cerere de rectificare atunci când consideră că datele afișate sunt incorecte sau incomplete. Un proces de clarificare a informațiilor despre proprietăți Înregistrarea sistematică are rolul de a pune în acord informațiile din documente cu situația din teren și cu evidențele oficiale. Prin măsurători, verificări, afișare publică și posibilitatea de formulare a cererilor de rectificare, procesul contribuie la realizarea unor evidențe cadastrale și de carte funciară corecte și actualizate. Cererile de rectificare și îndreptările post sistematic oferă proprietarilor/deținătorilor posibilitatea de a semnala și clarifica anumite informații, în funcție de momentul în care acestea sunt identificate. Totuși, informarea din timp și verificarea documentelor în perioada de afișare publică rămân esențiale pentru înscrierea corectă a imobilelor. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară derulează Faza II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul este fazat, continuând investițiile demarate inițial prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020. Lucrările sunt gratuite pentru deținători și vizează înregistrarea imobilelor din 660 de comune, cu o suprafață estimată de peste 5,7 milioane de hectare. FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE!  PENTRU PROPRIETATEA TA. Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).

Samsung recheamă în magazin exemplarele Galaxy S26 Ultra afectate de înroșirea ecranului

samsung-recheama-in-magazin-exemplarele-galaxy-s26-ultra-afectate-de-inrosirea-ecranului

După ce a promis un remediu software pentru exemplarele Galaxy S26 Ultra afectate de „înroșirea ecranului”, iată că Samsung se ține de cuvânt și vine într-adevăr cu o soluție bazată pe software, dar care necesită o vizită la magazin sau centrul de service. Aflam luna trecută chiar de la Samsung, că unele exemplare Galaxy S26 Ultra fac obiectul unei investigații interne pentru presupuse probleme manifestate prin colorarea porțiunii centrale a ecranului în roșu. Simptomele descrise pe Reddit și pe formul Samsung pentru suport tehnic se manifestă discret, însă evoluția este progresivă și pare să afecteze un număr tot mai mare de dispozitive. Potrivit raportărilor ilustrate cu multiple poze surprinzând dispozitivele afectate, ecranul Galaxy S26 Ultra capătă treptat o tentă roșiatică, redând nuanțele diferit față de momentul în care telefonul a fost cumpărat. Adăugând la suspiciunile pentru o problemă de hardware, colorarea progresivă a imaginii se manifestă pe fundal alb și doar în porțiunea centrală a ecranului, zona afectată descriind un contur cu o formă aproape identică pe dispozitivele vizate. După ce fanii au sesizat că problema apare mai frecvent și mai vizibil pe unitățile demo din magazine, Samsung pare să admită că „fenomenul” ar avea legătură cu folosirea îndelungată a ecranului sub soare puternic, setat la un nivel de luminozitate ridicat. Fie că este burn-in sau… „epuizare termică”, soluția oficială prezentată de Samsung este recalibrarea ecranului. Un procedeu software, dar care presupune ajustări de finețe ce nu pot fi aplicate printr-un remediu universal inclus într-o actualizare de firmware. În schimb, este nevoie de precizia unui colorimetru, tehnicieni Samsung actualizând software-ul telefonului cu noi parametri pentru restabilirea balansului de alb. Bine-bine, dar cum rămâne cu suspiciunile privind „evoluția progresivă” a simptomelor care pot fi interpretate drept indicând degradarea ecranului? După cum a declarat Samsung în comunicatul său oficial, „ Acest fenomen poate fi rezolvat printr-o soluție de calibrare software. Dacă vizitați un centru de service național, puteți beneficia imediat de servicii gratuite de calibrare, indiferent de perioada de utilizare rămasă a produsului dvs., iar procesarea în aceeași zi este disponibilă .” Altfel spus, poți să revii la centrul de service pentru recalibrare și dacă va mai fi nevoie în viitor, fără grija că intervenția ar putea să nu fie acoperită de garanția legală. Totuși, Samsung promite și un patch OTA (disponibil în curând), care ar trebui să amelioreze/rezolve aceste probleme pentru vasta majoritate utilizatorilor S26 Ultra afectați. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Reacția Comisiei Europene după ce Camera Deputaților a adoptat Legea decarbonizării: Urmărim evoluția

reactia-comisiei-europene-dupa-ce-camera-deputatilor-a-adoptat-legea-decarbonizarii:-urmarim-evolutia

Comisia Europeană a anunțat că urmărește cu „atenție” evoluția Legii decarbonizării ce a fost adoptată de către Camera Deputaților din Parlamentul României.  Legea include și amendamentul susținut de PSD pentru închiderea centralelor de cărbune numai după ce sunt puse în funcțiune capacități de producție de energie alternativă.  Loading … Executivul european nu a comentat procesul legislativ aflat încă în desfășurare, dup[ ce proiectul a fost aprobat în Camera Deputaților cu 180 de voturi  „pentru”, 9 voturi „împotrivă” și 27 de abțineri. 80 de deputați n-au votat. „Urmărim cu atenție evoluția. Am luat act de amendamentele despre decarbonizare. Conform practicii obișnuite a Comisiei Europene, nu putem face comentarii cu privire la un proces legislativ în curs înainte ca legislația să fie adoptată în mod oficial”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. PSD: NU închiderii centralelor pe cărbune dacă nu sunt înlocuite cu noi centrale funcționale PSD susține că scoaterea din funcțiune a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se poate realiza numai după ce noi capacități energetice care să producă energie la nivel similar sunt puse în funcțiune.Legea urmează să fie dusă la promulgare în contextul crizei energetice din România. „Scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă se realizează numai după instalarea, racordarea şi punerea în funcţiune comercială a uneia sau mai multor capacităţi ori surse alternative de producere a energiei cu emisii reduse de carbon, care, individual sau cumulat, pot prelua, în condiţii de siguranţă şi continuitate, funcţiile electrice şi, după caz, termice ale capacităţilor retrase„, prevede amendamentul. Dragoș Pîslaru, ministrul demis al Investițiilor și Proiectelor Europene, susține că că amendamentele propuse nu reprezintă soluții și asigură că nu există niciun risc privind închiderea centralelor pe cărbuni. „Avem, într-adevăr, o situație de criză energetică și, în mod evident, lucrurile care îi afectează pe români trebuie să fie prima noastră preocupare. Înțelegem conflictul politic din această perioadă și înțelegem prerogativele Parlamentului de a adopta măsuri judicioase care să aducă beneficii românilor. Amendamentele care au fost propuse însă nu rezolvă absolut nimic. Nu rezolvă nicio problemă care să fi fost iminentă în ceea ce privește închiderea vreunei centrale pe cărbune. Repet: nu există niciun risc iminent ca vreo centrală pe cărbune să fie închisă”, a declarat ministrul demis. Comisia Europeană și-a propus ca până în 2050 să atingă obiectivul „zero net emisii de carbon” pentru a preveni intensificarea schimbărilor climatice, ceea ce presupune închiderea centralelor care produc electricitate pe bază de combustibili fosili și încetarea producției de mașini alimentate cu benzină și gaz, iar în schimb s-ar construi la scară largă capacități de producție de energie verde și automobile electrice. Sursa Foto: Arhiva Foto Gândul

Google Assistant va dispărea complet de pe telefonul tău. Dar expresia Hey Google rămâne pe unele dispozitive

google-assistant-va-disparea-complet-de-pe-telefonul-tau.-dar-expresia-hey-google-ramane-pe-unele-dispozitive

Google Assistant a fost mereu alternativa Siri „mai deșteaptă”. Așa că dacă ești utilizator de Android și te-ai obișnuit să rostești expresia Hey Google pentru soluții rapide la problemele tale, tranziția la asistentul Gemini ar putea să-ți dea unele emoții. Chiar dacă se numește Gemini, înlocuitorul Google Assistant va continua să fie „declanșat” pe unele dispozitive folosind aceeași expresie Hey Google. Iar motivul ține atât de obișnuința utilizatorilor, cât și de limitări hardware/software. Pur și simplu, unele dispozitive sunt prea vechi pentru a se „dezice” de Google Assistant, retragerea directă a vechiului asistent prin comandă vocală însemnând că dispozitivul respectiv ar rămâne pur și simplu nefuncțional. Pe mobil, serviciul de asistență bazat pe tehnologii generative AI poate fi accesat deja prin intermediul aplicației Gemini publicată în Play Store și App Store. Iar pe Android, Gemini este pe cale să devină alegerea implicită și unică (în lipsa instalării unei alternative furnizate de terți, acum ar fi ChatGPT de la OpenAI). Mult mai avansat decât vechiul Google Assistant, Gemini este capabil să converseze cu tine în limbaj natural și funcționează mai mult ca un ajutor prietenos, decât roboțel care reacționează la fraze și cuvinte cheie. „Vom începe să eliminăm accesul la Asistentul Google începând cu 4 septembrie”, declară Google în e-mail, „și ne așteptăm ca acest proces să dureze câteva săptămâni pentru a ajunge la toată lumea. Odată ce disponibilitatea este eliminată, nu veți mai putea utiliza sau reveni la Asistentul Google pe telefon, tabletă sau dispozitive asociate.” Google precizează că dacă te afli într-o regiune unde Gemini este disponibil și dispozitivul tău întrunește cerințele minime, tranziția va fi automată și vei rămâne cu acces doar la asistentul Gemini. Dispozitivele asociate, inclusiv ceasurile inteligente Wear OS, căștile și auricularele, precum și mașinile care rulează Android Auto, vor pierde, de asemenea, accesul la Asistentul Google, deși mașinile cu Google Assistant integrat vor păstra accesul, deocamdată. În schimb, unele dispozitive Google Home sau Google TV care nu pot fi actualizate cu ușurință vor rămâne cel mai probabil încremenite în trecut, utilizatorii acestora ratând accesul la îmbunătățirile aduse de Gemini. Cât despre aplicația Gemini pentru mobil, probabil că aceasta va deveni redundantă în scurt timp, Google integrând funcționalitatea acesteia direct cu nucleul Android. Și probabil că este mai bine așa, din moment ce Gemini este atât de mult integrat cu mai toate serviciile Google. Practic, chatbot-ul Gemini a devenit parte esențială a experienței Android și nu numai. Și nu ar fi exclus ca și butonul Gemini să-și facă apariția în formă fizică pe viitoare modele de telefoane cu Android. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Daea avertizează: Seceta va scumpi alimentele din toamnă

daea-avertizeaza:-seceta-va-scumpi-alimentele-din-toamna

Pe lângă problemele cauzate în energie, seceta ar putea favoriza creșterea prețurilor la alimente, din toamna acestui an. Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a lansat un avertisment în acest sens. Petre Daea avertizează că seceta și temperaturile ridicate afectează producția agricolă. Fostul ministru al Agriculturii susține că recoltele mai slabe ar putea duce la scumpirea alimentelor. Condițiile meteorologice neprielnice le dau mari bătăi de cap agricultorilor, care încearcă să găsească soluții pentru a-și salva culturile.  Loading … Petre Daea, fost ministru al Agriculturii. Sursă foto: Mediafax Foto „Vorbim despre un impact ce înseamnă afectarea vegetației, un impact ce presupune oprirea proceselor fiziologice în anumite zone ale țării, avându-se în vedere că se creează un dezechilibru între asimilarea plantei și posibilitatea de a se produce aceste procese în plantă, din cauza temperaturilor ridicate. Și de aici, un impact asupra producției și asupra calității acesteia. Evident că asta se reflectă în rezultate financiare care nu pot bucura pe nimeni”, a declarat Petre Daea, pentru Ziare.com. Seceta afectează culturile de legume recoltate toamna. Varza, conopida, broccoli, morcovii și alte rădăcinoase au nevoie de multă apă, iar producția scade în lipsa precipitațiilor. Și producția de ardii, roșii, castraveți și fasole este afectată, în timp ce ceapa, usturoiul și dovleacul rezistă mai bine. Chiar și în acest caz, recoltele pot fi mai mici. Seceta afectează și sectorul energetic Vremea a oscilat puternic în ultimele săptămâni. După ploile și răcirea de la finalul lunii iulie, începutul lui august a adus din nou caniculă. Temperaturile s-au apropiat de 40 de grade Celsius în vest, iar lipsa ploilor a accentuat seceta. Altfel, seceta a afectat puternic și sectorul energetic din România. Guvernul condus de premierul demis Ilie Bolojan a decis instituirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, din cauza diminuării producţiei de energie electrică. Debitul Dunării este cel mai afectat. Sursă foto: Mediafax Foto, Shutterstock

Investitorii americani cer instalarea urgentă a unui nou guvern în România: Companiile nu pot compensa lipsa de predictibilitate politică

investitorii-americani-cer-instalarea-urgenta-a-unui-nou-guvern-in-romania:-companiile-nu-pot-compensa-lipsa-de-predictibilitate-politica

Camera de Comerț Americană în România (AmCham) avertizează că decizia Fitch de a menține ratingul României nu trebuie interpretată ca o validare a politicilor economice, ci ca un ultim semnal de încredere înaintea unor noi teste decisive. Organizația cere clasei politice să accelereze reformele și să pună capăt instabilității care afectează credibilitatea țării în fața investitorilor. Reprezentanţii AmCham, asociaţia care reuneşte companiile americane şi o parte importantă a marilor investitori străini din economia locală, atrag atenția că răbdarea marilor investitori s-a epuizat, iar țara riscă un blocaj sistemic. Avertismentul AmCham: Companiile au plătit costul reducerii deficitului bugetar Organizația cere, totodată, instalarea urgentă a unui guvern și subliniază că evaluarea Fitch vine cu un avertisment explicit legat de modul în care funcționează clasa politică şi instituțiile statului. „Dincolo de menținerea ratingului, pentru mediul de afaceri, cel mai important mesaj al raportului este avertismentul transmis: încrederea investitorilor și credibilitatea României depind direct de stabilitatea guvernării, de predictibilitatea politicilor publice și de capacitatea instituțiilor de a implementa reformele asumate, și de funcționarea ca stat de drept viabil și sustenabil. Companiile au plătit costul reducerii deficitului bugetar, investesc, plătesc taxe, susțin locuri de muncă și sprijină economia într-o perioadă dificilă, dar nu pot compensa lipsa de predictibilitate politică, un criteriu foarte atent evaluat de clienți, acționari și investitori instituționali”, transmite AmCham într-un comunicat. Investitorii cer instalarea urgentă a unui guvern cu puteri depline Practic, Amcham avertizează că investitorii instituţionali, acţionarii şi clienţii evaluează predictibilitatea politicilor publice ca pe un criteriu de risc de sine stătător, iar efortul companiilor de a susține economia nu poate compensa lipsa acesteia. După Fitch urmează evaluările celorlalte două mari agenţii internaţionale de rating, S&P şi Moody’s, notează AmCham, iar fiecare pas concret pe zona de reducere a deficitului şi de implementare a reformelor va conta în deciziile acestora. Reprezentanții investitorilor americani cer în mod direct trecerea de la promisiuni la măsuri: consens transpartinic în jurul obiectivelor strategice, stabilitate guvernamentală şi un executiv cu puteri depline, continuarea ajustării fiscale către ţinta de deficit de 3% şi un plan concret pentru adoptarea monedei euro. „Acest moment impune mai puțină confruntare politică și mai multă responsabilitate instituțională. Răspunsul la semnalul transmis prin raportul Fitch nu poate fi unul declarativ, bazat pe noi promisiuni sau angajamente pentru viitor. Este nevoie de decizii și acțiuni imediate: un consens transpartinic în jurul obiectivelor strategice ale României, asigurarea stabilității guvernamentale și a unui executiv cu puteri depline, precum și continuarea procesului critic de ajustare fiscală”, transmite AmCham. Care sunt îngrijorările companiilor americane Lista de priorități enumerate de asociație acoperă zonele în care reformele au fost amânate ani la rând: combaterea evaziunii fiscale şi creșterea colectării, restructurarea cheltuielilor publice, profesionalizarea administrației, accelerarea reformelor structurale necesare pentru valorificarea la maximum a fondurilor din PNRR şi din viitorul cadru financiar european, precum şi utilizarea integrală a oportunităților oferite de programul SAFE. Argumentul asociaţiei este că întârzierile s-au văzut deja în crizele din acest an, iar costul lor este suportat de economie. „Mediul de afaceri și societatea cer decidenților și administrației să nu mai tolereze corupția, incompetența și amânarea proiectelor strategice în domenii esențiale, precum energia, digitalizarea sistemelor publice, apărarea, sănătatea și educația. Crizele actuale din sfera energiei şi securității cibernetice au scos la suprafață vulnerabilități sistemice care ar fi fost evitabile, dacă ne-am fi făcut temele la timp“, transmit reprezentanții AmCham România. AmCham remarcă îmbunătăţirea datelor fiscale Comparaţia cu evaluarea de anul trecut arată totuşi o îmbunătăţire a datelor fiscale, notează organizația. Dacă în vara lui 2025 România a evitat retrogradarea în condiţiile unui deficit estimat de Fitch la 7,4% din PIB, de această dată agenţia lucrează cu o estimare de 5,9% din PIB pentru 2026, sub prognoza oficială de 6,2%. Progresele sunt recunoscute pe mai multe arii tehnice, dar nu şterg semnalele de risc. „Sustenabilitatea traiectoriei de consolidare fiscală, deficitul în continuare ridicat şi dezechilibrele macroeconomice reprezintă îngrijorări“, explică oficialii AmCham România, care subliniază că Fitch numeşte explicit cauzele fragilităţii macroeconomice a României – instabilitatea politică, incertitudinea decizională şi riscul încetinirii reformelor. În contextul nevoilor acute de finanțare şi al reaşezării economice globale, asociaţia consideră că prioritatea trebuie să fie consolidarea activităţii investitorilor deja prezenţi şi atragerea de proiecte noi de scară mare, cu efect multiplicator în economie, iar menţinerea ratingului – ideal, îmbunătăţirea lui –, alături de aderarea la OECD şi la zona euro, sunt semnalele concrete pe care România le poate transmite pieţelor.

Microsoft avertizează: Wi-Fi-ul din vacanță a devenit noul teren de vânătoare pentru hackerii ruși

microsoft-avertizeaza:-wi-fi-ul-din-vacanta-a-devenit-noul-teren-de-vanatoare-pentru-hackerii-rusi

Vacanța de vară este perioada preferată de relaxare pentru mulți dintre noi, dar nu și pentru hackeri. Microsoft a publicat un articol amplu în care avertizează că o grupare asociată serviciilor de informații ruse exploatează rețelele Wi-Fi din hoteluri, centre de conferințe pentru a infecta laptopurile și telefoanele călătorilor și pentru a le fura datele de autentificare. Campania, denumită CaptiveCrunch, este atribuită grupării Storm-2945, o subunitate a Midnight Blizzard și folosește tehnici mai sofisticate decât clasicele pagini false de logare. Midnight Blizzard este o entitate ostilă cu sediul în Rusia, despre care Marea Britanie și SUA spun că se află în legătură cu SVR. Midnight Blizzard vizează în principal guverne, entități diplomatice, organizații neguvernamentale (ONG-uri) și furnizori de servicii IT, în principal din SUA și Europa. Obiectivul lor este de a colecta informații prin spionaj țintit și de lungă durată, în sprijinul intereselor politicii externe a Rusiei. În cadrul acestei campanii, țintele principale sunt angajații companiilor și persoanele care călătoresc în interes de serviciu, însă orice turist care se conectează la o rețea compromisă poate deveni victimă. În continuare o să explicăm cum funcționează atacul CaptiveCrunch și cum te poți proteja. Cum funcționează atacul și ce pot obține hackerii după infectare Potrivit Microsoft, atacatorii compromit echipamentele care gestionează paginile de autentificare ale rețelelor Wi-Fi, acele captive portals unde de obicei te loghezi cu numele sau mailul și numărul camerei. Astfel, după ce te-ai conectat la Wi-Fi-ul hotelului, ești redirecționat către pagini controlate de hackeri. În unele cazuri, acestea imită perfect serviciile Microsoft și solicită autentificarea în contul Microsoft 365. În altele, utilizatorului îi apare un mesaj care pretinde că browserul sau chiar Windows are nevoie urgentă de un update. Dacă descarci și rulezi fișierul respectiv, în locul unei actualizări instalezi un program care oferă atacatorilor control aproape complet asupra computerului tău. Raportul Microsoft descrie un malware extrem de complex, capabil să transforme computerul într-un dispozitiv de spionaj. Printre funcțiile CaptiveCrunch se numără: furtul parolelor și al cookie-urilor din browsere; citirea tastelor apăsate; acces la conținutul clipboard-ului; capturi de ecran; activarea microfonului și a camerei web; copierea documentelor importante; furtul sesiunilor Microsoft 365 și al tokenilor de autentificare; colectarea parolelor rețelelor Wi-Fi salvate pe dispozitiv; acces complet de la distanță asupra sistemului infectat.  Practic, atacatorii pot obține acces la conturile online ale victimei fără să mai aibă nevoie de parolele acestora. De asemenea, Microsoft spune că există atacuri similare și împotriva dispozitivelor cu Android, prin care utilizatorii sunt convinși să instaleze fișiere APK din surse necunoscute. Sfaturile Microsoft pentru cei care călătoresc Cum bănuiam sau știam deja, Microsoft spune ca rețelele Wi-Fi din hoteluri, aeroporturi și centre de conferințe să fie tratate ca fiind nesigure, să avem o atitudine „zero încredere”. În schimb, ar trebui să: folosim conexiunea de date mobile, hotspot sau eSIM; folosim routere portabile securizate, pentru deplasările de serviciu; instalăm actualizările de Windows și browser doar din sursele oficiale ale sistemului de operare, sau din notificările aplicației, nu prin ferestre apărute pe diverse site-uri. E destul de evident că un browser sau Windows nu instalează actualizările printr-o pagină web deschisă imediat după conectarea la wireless. Specialiștii Microsoft mai recomandă câteva măsuri care pot reduce riscurile: nu introduce datele contului de serviciu pe paginile de autentificare ale hotelurilor; activează autentificarea în doi pași sau, și mai bine, folosește passkeys; verifică atent adresa site-ului înainte de a te autentifica; evită instalarea aplicațiilor pentru Android din afara Google Play; dacă ai posibilitatea, folosește doar conexiunea mobilă pentru accesarea conturilor importante. Microsoft mai recomandă companiilor să limiteze utilizarea autentificării prin device code (Device code authentication), o metodă obișnuită care este exploatată tot mai des de atacatori în campaniile de phishing. Deși campania CaptiveCrunch urmărește în special călătorii de afaceri și companiile, concluzia raportului este că simpla conectare la un Wi-Fi gratuit dintr-un hotel nu mai poate fi considerată sigură, iar o aparent banală notificare de actualizare se poate transforma într-un atac care dă acces infractorilor la toate datele de pe dispozitivul tău. Stay safe!

An de aur pentru companiile de construcții din Iași. În 2025, profiturile au explodat, deși numărul angajaților a scăzut

an-de-aur-pentru-companiile-de-constructii-din-iasi.-in-2025,-profiturile-au-explodat,-desi-numarul-angajatilor-a-scazut

Primele zece companii de construcții din Iași au încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri cumulată de aproape două miliarde de lei, cu 48% mai mare decât în anul precedent. Profiturile au crescut însă într-un ritm de trei ori mai rapid, depășind 180 de milioane de lei, în timp ce numărul total al angajaților s-a redus ușor, transmite Ziarul de Iași.  Loading … Datele conturează o piață a construcțiilor aflată într-o transformare accelerată: firmele ieșene generează venituri și profituri tot mai mari cu echipe mai restrânse, iar noii jucători își consolidează rapid poziția și reduc distanța față de companiile tradiționale. Primele trei companii din clasament – Conest, Daroconstruct și Build Corp – au generat împreună mai mult de jumătate din cifra de afaceri cumulată a celor zece firme. Dincolo de dimensiunea businessurilor, însă, clasamentul surprinde și transformările prin care trece sectorul construcțiilor din Iași. În timp ce unele companii și-au dublat sau chiar triplat afacerile, altele au atins profituri record fără să-și extindă echipele. Pentru câteva dintre firme, 2025 a marcat începutul unei noi etape de dezvoltare, ale cărei semne aveau să devină și mai vizibile în 2026, prin tranzacții importante sau prin extinderea activității pe piețe externe. Citește mai multe pe Ziarul de Iași Sursa foto: Ziarul de Iași

Apple, luat la întrebări pentru refuzul de a preinstala o aplicație rusească esențială pentru interceptarea comunicațiilor private

apple,-luat-la-intrebari-pentru-refuzul-de-a-preinstala-o-aplicatie-ruseasca-esentiala-pentru-interceptarea-comunicatiilor-private

Unii ar spune că acesta e doar încă un semn că negocierile diplomatice cu SUA nu au mers în direcția dorită, dar autoritățile ruse au dat în judecată Apple, acuzând compania americană de încălcarea legislației antitrust și practici discriminatorii prin refuzul preinstalării aplicației Max, sponsorizată de stat și impusă ca o soluție universală pentru schimburi de mesaje necriptate și alte date personal identificabile. În principiu, obligatoriu de folosit în pentru cetățenii „de la est”, aplicația Max reprezintă un bun motiv pentru care respectivii cetățeni scot de prin sertare orice smartphone vechi dar încă funcțional. La modul… nu pot intra la metrou sau plăti „factura la lumină” fără să folosesc aplicația asta în care nu am câtuși de puțină încredere. Așa că mai bine să o instalez pe un telefon pe care să-l folosesc pentru acest scop și nimic altceva. Tocmai în ideea de a rezolva această problemă cu nesupunerea tacită a cetățenilor, promotorii aplicației și-ar dori ca Max să vină preinstalat pe fiecare telefon nou și eventual, să obțină și instalarea automată pe dispozitivele deja aflate în mâinile utilizatorilor, deturnând într-un fel sau altul sistemul de actualizări Android sau iOS. Deocamdată nu este clar câți dintre producătorii de telefoane cu Android au acceptat și câți au respins solicitarea primită din partea autorităților, dar singurul producător de telefoane cu iOS nu se arată impresionat de acțiunile în justiție: ”Autoritatea rusă de supraveghere anti-monopol a deschis un dosar împotriva Apple după ce compania americană de tehnologie nu a respectat un avertisment legat de preinstalarea aplicației de mesagerie MAX și a magazinului de aplicații rusesc pe dispozitivele sale”, a relatat luni agenția de știri de stat RIA. Din 2019, când autoritățile ruse au adoptat o lege care obligă producătorii de dispozitive să ofere aplicații interne pentru produsele vândute în țară, Apple și autoritățile ruse sunt prinse într-un conflict perpetuu. În 2021, când legea a intrat în vigoare, Apple a ajuns la un acord prin care utilizatorii care instalau un nou iPhone urmau să primească o listă de aplicații recomandate, dezvoltate locaș, în loc să fie instalate automat. Esențialul era că utilizatorul poate să ignore pur și simplu aplicațiile din acea listă, ceea ce nu a fost tocmai pe placul autorităților preocupate de „bunăstarea cetățenilor”. În martie 2022, după respectiva operațiune care trebuia să dureze 4 zile, Apple a oprit vânzările de produse și exporturile către țara suspectată de încălcarea legilor internaționale și a eliminat aplicațiile sponsorizate de stat din versiunea App Store accesibilă pentru utilizatorii din alte regiuni ale lumii. În septembrie anul acesta, Apple a eliminat și mai multe aplicații aparținând companiei tehnologice VK, invocând sancțiuni britanice. Drept răspuns, autoritățile ruse au impus preinstalarea aplicației MAX Messenger, descrisă de critici ca o platformă de interceptare digitală, pe toate smartphone-urile și tabletele noi vândute în țară, extinzând totodată cerința obligatorie de a folosi aplicația RuStore ca și magazin de aplicații implicit, preinstalat pe dispozitivele Apple. Iar oficialii Apple nu au fost deloc încântați de noile pretenții. Tensiunile au escaladat și mai mult în iunie, când Apple a eliminat MAX din App Store-ul rusesc, decizie urmată mai târziu în aceeași lună de excluderea altor câteva aplicații dezvoltate de VK. Apple a declarat că eliminările au fost necesare pentru a respecta sancțiunile stabilite de autoritățile abilitate. Iar aceasta a fost „ultima picătură” care a determinat Serviciul Federal Antimonopol să ordone companiei americane renunțarea la tratamentul discriminatoriu al software-ului intern, până la 15 iulie. Și se pare că Apple s-a conformat parțial, permițând preinstalarea unui motor de căutare rusesc pe iOS 26.6, dar fără a implementa cerințele legate de MAX și RuStore. Iar mai departe, în mod ironic, disputa se mută într-un proces antitrust cât se poate de democratic, îndreptat împotriva Apple după ce compania nu a respectat pe deplin avertismentul respectiv. Deocamdată nu este clar ce sancțiuni ar putea suporta Apple dacă judecătorii constată că firma a încălcat legile SUA privind concurența, dar cu respectarea sancțiunilor impuse tot de SUA plus aliații. În 2024, tot autoritățile ruse au calculat că Google datora aproximativ 20 de trilioane de dolari (reprezentând de multe ori PIB-ul națiunilor lumii adunate împreună) după ani de acumulare a sancțiunilor pentru refuzul de a restabili canalele afiliate regimului rus, blocate deja pe YouTube. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.