Metrourile Alstom nu au nici acum avizele pentru intrarea în circulație

Situația trenurilor de metrou produse de Alstom, pentru care Metrorex a plătit un avans de 20 de milioane de euro, devine tot mai complicată. Din cele 13 trenuri care trebuie livrate, doar 12 sunt la București. Una dintre garnituri încă se află în Franța, în posibile teste. Cert este că, până în prezent, potrivit unui răspuns la solicitarea Gândul, niciun tren nu a obținut agrementarea tehnică (avizele tehnice și de siguranță) de la Autoritatea Feroviară Română. Din cauza întârzierilor, Alstom a acumulat penalități uriașe. „La data de 02.12.2020 Metrorex a încheiat cu Alstom Transport Franța un contract în valoare de 103.244.383,49 euro, pentru furnizarea a 13 trenuri. Perioada până la care furnizorul s-a obligat să furnizeze cele 13 trenuri și care include omologarea/agrementarea tehnică a produsului la AFER, testarea și punerea în funcțiune cu călători (P.I.F. cu călători) este de 30 de luni de la semnarea Contractului. Până la data prezentei, au fost transportate la București 12 trenuri. Pentru introducerea în exploatare a trenurilor, primele garnituri trebuie să efectueze împreună cu Autoritatea Feroviară Română testele statice de tip și testele dinamice de tip, la finalizarea cărora AFER va emite Agrementul Tehnic Feroviar, document esențial pentru trecerea la etapa următoare. La acest moment, niciunul din trenuri nu a primit agrementarea AFER”, se arată într-un răspuns al reprezentanților Metrorex, la solicitarea Gândul, semnată de Mariana Miclăuș, director general al companiei. Trenul prototip Alstom trebuie să parcurgă rodajul de 10 mii de kilometri înainte de intrarea în circulație Potrivit sursei citate, după obținerea Agrementului Tehnic Feroviar trebuie efectuate testele de anduranță: „Pentru trenul prototip înseamnă parcurgerea a 10.000 km și 2.000 km pentru fiecare dintre celelalte trenuri”, spun reprezentanții Metrorex. Rodajul trebuie realizat pe Magistrala 5 – Drumul Taberei. Gândul a dezvăluit că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri. Ultimul termen avansat de către cei de la Alstom pentru intrarea în circulație a noilor trenuri era 1 iulie 2026. Alstom a acumulat penalități uriașe, care vor fi disputate în instanță Surse din cadrul Metrorex au dezvăluit pentru Gândul că și acest termen a fost devansat. Aceste întârzieri au dus la penalități uriașe. „Referitor la valoarea penalităților, la acest moment, acestea însumează cca. 60 milioane euro. Plata penalităților este disputată în instanță”, au mai precizat oficialii Metrorex în exclusivitate pentru Gândul. Mai mult, trenurile Alstom au fost implicate în câteva incidente. Ultimul dintre ele s-a consumat în luna februarie, când, în timpul unor teste, mecanicul Metrorex a rămas în mână cu butonul pentru frâna de siguranță. Potrivit unui document intrat în posesia Gândul, ca urmare a acestui incident, cei de la Alstom au decis să interzică „orice deplasare în regim de tracțiune proprie a acestor trenuri până la elucidarea cauzei defectării butonului «Frâna de Siguranță»”. De asemenea, anul trecut, în martie, pe Magistrala 2 de Metrou, garnitura „Ilfov” circula cu viteza de 80 km/oră de la stația Pipera spre stația Tudor Arghezi, moment în care, între stațiile Aurel Vlaicu și Aviatorilor, s-au smuls patru captatori de la vagoanele M2 și MP2 și un capac de la panoul de frână de la R2. Caracteristicile noilor trenuri: au caroserie din oţel inoxidabil; 114 metri lungime şi 3 metri lăţime; asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren; fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală; asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi; au aer condiționat. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noul metrou Alstom, incident pe Magistrala 2. I-au sărit captatorii la 80 de km pe oră, între Aviatorilor și Aurel Vlaicu, când se afla în teste Explicațiile halucinante oferite de Alstom, producătorul metrourilor care nu circulă, după ce Gândul a dezvăluit că mecanicii Metrorex au rămas în mână cu maneta pentru frâna de siguranță. „Sunt incidente normale în etapa de testare”
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 euro, la o săptămână după demiterea lui Bolojan. Paradoxul cireșelor: Cât costă un kilogram

Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 euro, la o săptămână după demiterea lui Bolojan. Paradoxul cireșelor: Cât costă un kilogram. „Cursul euro/leu a crescut, prețul la cireșe a scăzut!”, este mesajul Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România. Un kilogram de cireșe pietroase „foarte, foarte dulci” costă 20 lei la piață. În același timp, 1 euro se vinde cu 5.324 lei și se cumpără cu 5.096 lei, la casele de schimb valutar. Cât costă un kilogram de cireșe în piețele din Sibiu. „Avem clienți” Potrivit Ora de Sibiu, în Piața Cibin din Sibiu, cireșele din Spania se vând la un preț piperat. Cireșele de Spania din Cibin pot fi cumpărate cu 180 de lei kilogramul. În condițiile în care cireșele românești vor apărea de abia peste o lună și jumătate (cel mai devreme), comercianții spun că au clienți, chiar și cu prețul exorbitant. Cât costa un kilogram de cireșe pietroase în iulie 2025 într-o piață din București Pe 20 iulie încă se mai găseau cireșe în piețele din București. Comercianții spuneau că sunt românești, de la Voinești, iar prețul pentru un kilogram de cireșe ajunsese la un sfert față de începutul sezonului. De exemplu, în Piața Gorjului din cartierul Militari, Sector 6, duminică, de Sfântul Ilie, erau cel puțin cinci tarabe care vindeau aceste fructe, pietroase.
ASUS a trimis un ExpertBook Ultra mai sus decât înălțimea Everestului pentru a testa durabilitatea în condiții extreme

ASUS a desfășurat un experiment într-un mediu extrem, trimițând laptopul ExpertBook Ultra la o altitudine ce depășește înălțimea Everestului, pentru a evalua fiabilitatea celui mai avansat model din seria ExpertBook în condiții reale. Dispozitivul a rămas complet funcțional pe parcursul urcării, coborârii și aterizării. ExpertBook Ultra este creat pentru profesioniștii care vor eleganță fără compromisuri, oferind mobilitate, putere de procesare și fiabilitate de top pentru fluxurile moderne. În cadrul testului a fost atinsă altitudinea de 8.856 de metri, depășind astfel vârful Muntelui Everest (8.849 de metri). La această înălțime, temperatura a coborât la -42,5°C, în timp ce presiunea aerului a fost semnificativ mai scăzută decât la nivelul mării. Laptopul a funcționat într-un mediu în care temperatura, densitatea aerului și stresul mecanic s-au abătut simultan de la condițiile normale de utilizare. Experimentul a fost conceput pentru a observa cum se comportă un notebook business modern în situații care nu pot fi reproduse complet în testele de laborator. Procedurile standard de certificare se desfășoară în medii controlate, în timp ce utilizarea în lumea reală implică adesea mai mulți factori de stres în același timp. În timpul zborului, schimbările rapide de temperatură, presiunea scăzută a aerului și impactul fizic au fost combinate pentru a simula aceste condiții neașteptate. Pentru test, laptopul a fost montat într-o structură special concepută, imprimată 3D, fiind apoi ridicat cu ajutorul unui balon. După atingerea altitudinii maxime, dispozitivul a coborât controlat, fiind expus unor condiții de mediu aflate în schimbare continuă. Structura a aterizat cu aproximativ șapte metri pe secundă pe teren umed, iar laptopul a rămas complet funcțional. ExpertBook Ultra a fost dezvoltat având ca cerințe esențiale portabilitatea, durabilitatea și performanța predictibilă. Șasiul ultra-ușor, dar rigid, realizat din aliaj de magneziu-aluminiu, designul structural ranforsat și autonomia îndelungată a bateriei au fost proiectate pentru mediile profesionale în care fiabilitatea este critică. Testarea durabilității nu reprezintă o etapă separată în dezvoltarea seriei ExpertBook, ci face parte din procesul de proiectare. Experimentul la altitudinea Everestului demonstrează această abordare într-un scenariu în care temperatura, presiunea aerului și stresul fizic apar simultan. Performanță puternică, pregătită pentru AIExpertBook Ultra este echipat cu un procesor ce urcă în gamă până la Intel Core Ultra X9 Series 3, oferind până la 50 TOPS performanță NPU pentru accelerarea sarcinilor AI, multitasking intensiv și aplicații business solicitante. Platforma avansată de calcul asigură o performanță fluidă și răspuns rapid în fluxurile de lucru moderne, de tip enterprise și creative. Soluția de răcire ASUS ExpertCool Pro permite menținerea constantă a puterii și susține un TDP de până la 50W. Arhitectura de răcire asigură performanță constantă chiar și în sarcini de lucru intense, menținând în același timp un mediu de lucru silențios și fără distrageri.
Noua Casă. Cât plătești lunar pentru un credit de 50.000 de euro

„Noua Casă”. Cât plătești lunar pentru un credit de 50.000 de euro. În prezent, pentru un credit de 50.000 de euro pe 25 de ani, rata lunară ajunge la 370 euro. Asta echivalează cu un cost lunar de 1.800-1.900 de lei, în funcție de cursul valutar și de condițiile fiecări bănci, scrie Ziarul de Iași. Cea mai avantajoasă ofertă în simularea pentru programul „Noua Casă” apare la CEC Bank. La polul opus, UniCredit Bank are cea mai mare rată lunară. Simularea a fost realizată pe platforma Finzoom pentru un credit de 50.000 de euro, pe 25 de ani, cu avans minim e 55. Rata lunară pornește de la 369 euro și ajunge la 375 euro, în funcție de banca aleasă. Cea mai bună ofertă din simulare apare la CEC Bank, dacă solicitantul încasează veniturile la bancă. Rata lunară inițială este de aproximativ 369 euro, dobânda este de 7,48%, iar DAE ajunge la 7,83%. Oferta este singura din simulare care coboară sub pragul de 370 de euro lunar, diferența fiind dată în principal de costurile totale mai reduse ale finanțării. Citește continuarea pe Ziarul de Iași Sursa foto: Shutterstock (caracter ilustrativ)
Samsung anunță One UI 9 beta, disponibil pentru utilizatorii Galaxy S26

Cu versiunea One UI 8.5 abia ajunsă la utilizatorii Galaxy S25, Samsung dă undă verde programului de testare One UI 9 beta, deschis pentru utilizatorii Galaxy S26 din șase țări. Ca și până acum, programul de testare One UI beta este deschis doar pentru utilizatorii din câteva regiuni „privilegiate”. În cazul de față, pentru utilizatorii din Germania, India, Coreea, Polonia, Marea Britanie și SUA. Astfel, dacă deții un exemplar Galaxy S26, S26+ sau S26 Ultra asociat unui cont Samsung setat cu una din țările acceptate rămâne doar să vizitezi aplicația Samsung Members, de unde accepți invitația pentru înrolare în campania de testare beta. Spre deosebire de actuala versiune oficială de firmware, One UI 9 este construit pe nucleul Android 17 și aduce schimbări importante, în anumite domenii. Aplicația Samsung Notes primește noi instrumente creative, cum ar fi benzi decorative și mai multe stiluri de linii pentru stilouri. Aplicația Contacts se conectează acum direct la aplicația Creative Studio, astfel încât poți genera cartonașe de profil personalizate fără a de la o aplicație la alta. Meniul Quick Panel devine mai flexibil. Spre exemplu, setările pentru luminozitate, sunet și playerul media sunt reglabile independent, fiind disponibile mai multe opțiuni de dimensiune. Alte îmbunătățiri vizează partea de accesibilitate. Viteza tastelor mouse-ului este acum reglabilă pentru un control mai fluid al cursorului. Funcționalitatea TalkBack combină instrumente pe care Google și Samsung le ofereau până acum separat. Există, de asemenea, o nouă funcție Text Spotlight care afișează textul selectat într-o fereastră plutitoare mai mare pentru citire mai ușoară. La partea de securitate, One UI 9 adaugă suport pentru detectarea automată a aplicațiilor cu risc ridicat. Când o aplicație potențial-riscantă este detectată, software-ul te avertizează și blochează pornirea sau instalarea aplicației respective. De asemenea, recomandă ștergerea acesteia printr-o actualizare a politicii de securitate. Samsung precizează că aceasta nu este experiența completă One UI 9, firmware-ul complet urmând să fie disponibil pentru dispozitivele eligibile abia spre finalul anului în curs. Lista cuprinde seriile Galaxy Z Fold 8 și Z Flip 8, dispozitivele din generația actuală alăturându-se mai târziu.
Bolojan, despre PNRR la Ministerul Energiei: Întârzierile sunt mari

Premierul Ilie Bolojan, care a preluat interimar și portofoliul Energiei, anunță pe Facebook întârzieri în ceea ce privește PNRR. Bolojan susține că după preluarea mandatului de ministru interimar al Energiei a cerut o situație a proiectelor de investiții. „Să putem lua măsuri pentru a termina investițiile până în august și să nu pierdem banii europeni. Am văzut că avem bani, avem proiecte, dar avem blocaje și probleme care întârzie lucrările”, a scris pe Facebook Bolojan. „Avem blocaje și probleme care întârzie lucrările” Premierul subliniază că, în primele patru luni ale acestui an, pe PNRR, s-au făcut plăți de 60 milioane de euro. Încă 135 de milioane de euro sunt solicitați la plată, în 82 de cereri neprocesate, „multe depuse de luni de zile”. Conform lui Bolojan, cea mai mare parte a acestora sunt depuse de anul trecut, dar există și câteva și din 2024. Patru luni până la termenul limită „Mai avem 4 luni pentru a putea termina lucrările și a face plăți. Am mai avea de achitat peste 400 milioane euro, fără cererile depuse și nerezolvate. Întârzierile sunt mari, iar concluzia este simplă: nu este suficient să avem finanțare. Trebuie să avem organizare, procesare rapidă și plăți făcute la timp. Altfel, lucrările nu se vor termina și putem pierde fondurile europene”, a mai scris ministrul interimar al Energiei pe rețeaua de socializare. Soluțiile pe ultima sută de metri Premierul a anunțat și o parte dintre măsurile dispuse: mai mulți oameni la verificare și plăți, din minister, norma de avizare crescută pentru cei implicați în procesul de verificare, schimbarea modului de lucru cu experții Băncii Europene (BEI), pentru reducerea timpului de verificare a plăților sprijin (cu personal) din partea Ministerului Justiției și a Ministerului Proiectelor Europene, pentru a debloca avizarea juridică și verificarea cererilor. Sporurilor pentru cei care lucrează pe fonduri europene, la control Bolojan anunță că în această săptămână va fi verificat și modul de acordare a sporurilor pentru cei care lucrează pe fonduri europene. „Până acum, aceste sporuri nu se acordau după realizări, ci în funcție de calificativul anual obținut pentru anul trecut. Sporul se acorda la maximum, pentru că aproape toți au calificativul . Vom introduce evaluări lunare, iar sporul va fi legat de livrabile: dosare soluționate plăți deblocate termene respectate Nu eliminăm stimulentele pentru colegii care muncesc. Eliminăm plata lor din oficiu. Cine livrează trebuie recompensat. Cine nu livrează nu poate primi aceleași beneficii doar pentru că, pe hârtie, totul arată ”, mai transmite Ilie Bolojan. Acesta anunță că în următoarele două săptămâni se vor face plăți de peste 60 de milioane de euro, încheie premierul. Recomandarea autorului: A patra zi consecutivă de scădere a euro. Cursul se stabilizează
Sony anunță un parteneriat cu TSMC pentru dezvoltarea unor senzori foto mai prietenoși cu bateria telefonului

Chiar dacă este un nume de referință pentru pasionații de fotografie, Sony nu a îmbrățișat pur și simplu trendul camera-phone, dispozitivele Xperia rămânând prinse într-o zonă de nișă, încercând să ofere performanțe foto la un nivel competent fără compromisul unui camera-bump inestetic și dezavantajele așteptate de la un smartphone centrat pe fotografie. Întărind aceste convingeri, că un smartphone foarte bun pentru poze nu trebuie să vină cu compromisuri majore la partea de ergonomie și eficiență, Sony anunță un parteneriat cu TSMC din care întreaga industrie de telefoane inteligente ar putea avea de câștigat. Problema cu dispozitivele camera-phone, precum Xiaomi 15 Ultra sau Oppo Find X9 Ultra, este că orientarea către maximizarea performanțelor foto este imposibil de trecut cu vederea: un camera-bump care practic dublează grosimea telefonului și consum de energie care trebuie „spriinit” prin includerea unui acumulator de capacitate mult mai mare. Problema nu este doar cu lentilele fizic mai mari, ci și cu senzorii foto care taxează în mod copios bateria telefonului, transformat într-o plită după câteva zeci de minute petrecute în modul de filmare. Adresând acest neajuns, Sony și producătorul taiwanez de cipuri TSMC au anunțat o colaborare pentru ”dezvoltarea și fabricarea de senzori de imagine de generație următoare”. Comunicatul de presă nu menționează în mod expres senzorii pentru smartphone, dar Sony a confirmat ulterior că înțelegerea vizează în mod special soluțiile pentru camere foto destinate ”aplicațiilor smartphone”. Parteneriatul va explora, de asemenea, aplicații viitoare în domeniul inteligenței artificiale fizice, cum ar fi robotica și industria auto”, a declarat un reprezentant Sony. ”Sony și-a construit afacerea cu senzori de imagine pe propriile capacități de proiectare și dezvoltare, precum și pe expertiza în producție din propria fabrică din Japonia. Această asociere în participațiune (JV) este poziționată ca un cadru pentru a ne lărgi opțiunile în modul în care promovăm investițiile și dezvoltarea, prin combinarea tehnologiilor de proiectare și dezvoltare a senzorilor de imagine Sony cu tehnologia avansată de procesare și know-how-ul de producție al TSMC”. Spre exemplu, senzorul Sony LYT-818 folosit cu telefoane vivo X200 Pro și X300 Pro are la bază un proces de fabricație de 22nm, complet depășit din perspectiva fabricării de microprocesoare . Chiar și așa, Vivo a susținut că acest senzor oferă o eficiență energetică îmbunătățită, comparat altor senzori de imagine Obținuți prin metode de fabricație și mai „primitive”. Cum ar fi IMX989 de la Sony, un senzor de cameră pentru smartphone de clasă 1 inch de primă generație, construit folosind un proces de 40nm. Altfel spus, există loc pentru îmbunătățiri în industria senzorilor foto, iar parteneriatul Sony/TSMC poate avea o contribuție importanță în această privință.
Petrișor Peiu: Cursul de schimb începe să se tempereze, dar nu are legătură cu faptul că avem un guvern interimar

În opinia lui Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, „cursul de schimb începe să se tempereze”. Totuși, acest lucru „nu are legătură cu faptul că avem un guvern interimar”. Într-o postare pe Facebook, Petrișor Peiu arată de ce se stabiliească, de câteva zile, cursul valutar. Peiu explică „vrăjitoria” BNR „Cursul de schimb are legătură doar cu politica economică și monetară a statului. Iar statul înseamnă Guvernul și, mai ales, BNR. În ultimii cinci ani, în România avem o rată a inflației cumulată de peste 62%, dar cursul de schimb s-a depreciat doar cu 5,68%. «Vrăjitoria» BNR constă în faptul că, după explozia inflației din 2022, a urcat rata dobânzii de intervenție la 7% și, după un an și jumătate, a scăzut-o la 6,5%, unde o ține de doi ani. Cum luptă BNR cu inflația dacă, în ultimul an, rata inflației a urcat de la aproximativ 5,6% la peste 10%, dar dobânda de intervenție a rămas la 6,5%, neschimbată? Răspunsul este cât se poate de simplu: BNR, ca și Guvernul, de altfel, NU luptă cu inflația! Inflația, oameni buni, este principala și singura politică economică a statului român. De ce? Simplu, pentru că inflația scade deficitul bugetar și reduce ponderea datoriei în PIB. Dar scade puterea de cumpărare și ucide creșterea economică! Iar cursul valutar fix, pe care îl avem de mulți ani, a distrus orice producție internă, favorizând masiv importurile. BNR împarte cu Guvernul responsabilitatea stagflației pe care au creat-o și pe care o întrețin”, explică Peiu în postarea sa. RECOMANDAREA AUTORULUI: Nivel istoric al cursului valutar, după căderea Guvernului Bolojan. Cu cât se tranzacționează moneda europeană Petrişor Peiu arată spre Ilie Bolojan şi Mugur Isărescu, ca vinovaţi pentru creşterea cursului valutar şi a dobânzilor la împrumuturi, pentru România Ion Cristoiu: „BNR nu are ce să caute în bătălia politică”
Google susține că a blocat primul exploit zero-day dezvoltat cu ajutorul AI

Cel mai recent raport Google Threat Intelligence Group (GTIG) confirmă că grupările de hackeri folosesc cu succes instrumente AI pentru descoperirea vulnerabilităților software și dezvoltarea-propagarea în timp record a exploit-urilor. Astfel, devine to mai dificil pentru dezvoltatorii software și experții în securitate cibernetică să țină pasul cu actorii rău intenționați, cei din urmă reușind în câteva ore sau zile să exploateze vulnerabilități care în trecut ar fi necesitat luni de muncă și expertiza unei întregi echipe bine motivată de hackeri. Raportul GTIG nu oferă detalii suplimentare despre autorul acestui exploit, dar evidențiază că indiciile prezente în codul aplicație malware sunt sugestive pentru un software dezvoltat cu ajutorul inteligenței artificiale. Mai exact, cercetătorii în domeniul securității au descoperit șiruri de date care apar în mod curent în datele de antrenament LLM. De asemenea, se menționează că vulnerabilitatea zero-day a fost concepută pentru a fi implementată într-un „eveniment de exploatare în masă”, folosind o vulnerabilitate dintr-un script Python pentru a facilita ocolirea schemelor de autentificare cu doi factori. Google precizează că vulnerabilitatea a fost corectată înainte ca exploit-ul să poată fi folosit la scară largă, de data aceasta. Dar având în vedere viteza cu care astfel de vulnerabilități pot fi descoperite cu ajutorul AI, este inevitabil ca astfel de atacuri să reușească în viitor. Pe lângă faptul că accelerează descoperirea exploit-urilor, inteligența artificială contribuie în mod decisiv și la dezvoltarea aplicațiilor malware care să le exploateze, hackerii scurtând sau eliminând cu totul etapa de testare a instrumentelor de hacking. Atacurile cibernetice care anterior ar fi necesitat luni de pregătire pentru a reuși pot fi efectuate mult mai rapid. Un alt domeniu unde hackerii folosesc cu succes inteligența artificială este cel al escrocheriilor de tip phishing. Schemele ajutate de chatboți și interfețe clonate cu ajutorul AI sunt mai credibile, iar atacatorii reușesc să atragă un număr mai mare de victime pe care le păcălesc fără să interacționeze vreodată în mod direct cu acestea. Chiar dacă malware-ul și vulnerabilitățile exploatate de hackerii care utilizează inteligența artificială reprezintă cu siguranță un trend îngrijorător, merită amintit că și dezvoltării software au început să folosească la scară largă ajutorul inteligenței artificiale pentru a identifica și remedia vulnerabilități de securitate în software-ul nou dezvoltat. Astfel, și calitatea software-ului în ansamblu începe să crească, proporțional cu pericolul reprezentat de noile amenințări de securitate. Într-un singur exemplu, Mozilla a declarat acum câteva zile că a utilizat instrumente de inteligență artificială pentru a descoperi și remedia 423 de erori de securitate într-o singură lună, browserul Firefox devenind considerabil mai sigur aproape peste noapte. Back to top button
Leul continuă să respire ușurat după căderea guvernuluin Bolojan. Înregistrează a treia zi de creștere consecutivă

Marți, 12 mai, BNR a anunţat un curs de referinţă de 5,2103 lei/euro, faţă de 5,2222 lei/euro, referinţa anunţată în urmă cu o zi. Curs euro/leu – Euro a început să scadă încă de ieri, 11 mai, ajungând în această dimineață la nivelul de 5,19 lei. În orele următoarea, euro a crescut la 5,20 lei, pe piaţa interbancară, după care s-a stabilizat la 5,21 lei. Leul a început săptămâna în creştere faţă de nivelul înregistrat vineri la cursul BNR Leul a început săptămâna cu o ușoară apreciere față de nivelul consemnat vineri la cursul BNR. În dimineața zilei de luni, euro era tranzacționat pe piața interbancară la 5,21 lei, comparativ cu 5,23 lei, cât indicase cursul oficial publicat vineri de Banca Națională. După ora 9:30, moneda europeană a coborât la 5,20 lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al BNR, Dan Suciu, cursul leu/euro ar putea continua să fluctueze în perioada următoare, în funcție de evoluțiile privind stabilitatea politică și financiară a României. Luni, 11 mai 2026, BNR a anunțat un curs de referință de 5,2222 lei pentru un euro, în scădere față de nivelul de 5,2364 lei/euro afișat vineri. Înainte de această corecție, euro înregistrase patru ședințe consecutive de creștere record în raport cu leul: 5,1417 lei pe 30 aprilie, 5,1998 lei pe 4 mai, 5,2180 lei pe 5 mai și 5,2688 lei pe 6 mai 2026. De la finalul lunii aprilie și până pe 6 mai, pe fondul intensificării crizei politice, moneda europeană s-a apreciat cu aproximativ 3,5% față de leu, atingând cel mai ridicat nivel din istorie. Pe 28 aprilie 2026, cursul oficial anunțat de BNR era de 5,0937 lei/euro. Pe piața interbancară, euro a atins pragul de 5,26 lei miercuri, 6 mai 2026, nivel la care s-a menținut și în cursul zilei de joi, 7 mai 2026. AUTORUL RECOMANDĂ