Record la box-office: Filmul biografic Michael a avut încasări de 217 milioane de dolari în weekendul de lansare
Filmul biografic despre Michael Jackson, intitulat „Michael”, a încasat 97 de milioane de dolari la box-office-ul intern și 217 milioane de dolari la nivel mondial în primul weekend, stabilind un nou record pentru un film biografic muzical, scrie The Independent. Debutul producției cinematografice pe piața internă a depășit, în primul weekend de la lansare, recordurile stabilite de filmele biografice anterioare din America de Nord, inclusiv „Oppenheimer” (82 de milioane de dolari în 2023) și „Bohemian Rhapsody” (51 de milioane de dolari în 2018), potrivit The Guardian. Comparativ, filmul „Elvis” din 2022 a încasat puțin peste 31 de milioane de dolari pe piața internă în weekendul de lansare, iar filmul „Rocketman” din 2019, despre Elton John, a înregistrat încasări de peste25 de milioane de dolari, relevă sursa citată. Filmul muzical a fost aspru comentat, mulți dintre critici susținând că pelicula a „înfrumusețat” moștenirea lui Michael Jackson prin faptul că povestea se încheie în 1988, cu ani înainte ca starul pop să fie ținta numeroaselor acuzații de abuz sexual asupra copiilor. Cu toate acestea, el a fost achitat în singurul său proces penal, în 2005. Unii membri ai familiei Jackson s-au opus filmului: sora sa, Janet Jackson, nu a fost implicată și nu apare în film, în timp ce fiica lui Jackson, Paris, l-a numit „tărâmul fanteziei”. Filmul a suferit modificări înainte de lansare După finalizarea filmărilor, producătorii și-au dat seama că au comis o greșeală costisitoare. Versiunea inițială a filmului includea referiri la acuzațiile de abuz sexual asupra unor minori formulate împotriva lui Michael Jackson în anii ’90. Povestea trebuia să înceapă cu o scenă plasată în 1993, anul în care cântărețul a fost acuzat pentru prima dată de abuz sexual asupra unui minor, Jordan Chandler, atunci în vârstă de 13 ani. Ulterior, producătorii au descoperit că în acordul de înțelegere încheiat cu familia Chandler exista o clauză care interzice menționarea cazului sau a numelui acestuia în orice producție cinematografică. Din acest motiv, scenariul finalului filmului a trebuit rescris complet.
De ce sunt franțuzoaicele atât de șic?
De la „Emily in Paris” încoace, toată lumea a luat-o razna cu îmbrăcatul „șic”. Alcătuiri vestimentare complicate, ore de căutat prin buticuri exclusiviste, ascunse cine-știe pe unde, sperând că dai de piesa aia pe care nu o mai are nimeni și, o, Doamne, bereta! Dacă ai pus și tu mâna pe o carte în viața ta sau dacă ai văzut și alte filme decât alea cu bătăi, sigur că ți-ai făcut clișee în cap în ce privește frumusețea eternă a franțuzoaicei. O turistă departe, singură-n noapte Ai crezut că e bereta și ți-ai burdușit șifonierul cu berete, dar nu era ea. Ai crezut că sunt dungile albastre de marinar, dar nu, nu erau nici alea. Dacă ești la Paris și te îmbraci ca „Emily in Paris”, toți parizienii or să-și dea seama că ești o turistă ruptă de realitate. „Departe, singură-n noapte”. Și totuși, ceva există care să te facă să arăți ca o franțuzoaică adevărată. Este simplu, util și confortabil. Este trench-ul Un trench dă structură alcătuirii totale a vestimentației. Trench-ul este participantul activ la desăvârșirea operei de artă care este vestimentația ta. Trench-ul, în orice culoare, este purtat cu naturalețe de orice franțuzoaică și este uluitor cum această „cârpiță” este în stare să-ți eleveze atât de mult ținuta. Poți să-ți iei un trench cambrat, poți să-ți iei un trench extralarge, poți să-ți iei un trench în cea mai crazy culoare de pe lume. Pune-l peste orice, este feminin, prietenos, îți completează personalitatea sau nu, mai bine zis, ți-o pune în valoare. De la Catherine Deneuve la Audrey Hepburn, trench-ul este prietenul femeilor. Nu le lasă niciodată. Oamenii pot să vină și să plece din viața ta, dar trench-ul, trench-ul trebuie să rămână. Trench-ul e structură Să ne-nțelegem: la franțuzoaice, trench-ul nu este vedeta, trench-ul nu strigă după atenție, trench-ul adaugă structură și echilibru. E chestia aia care te face să pari că nu încerci prea tare (deși orice femeie știe că nicio alegere vestimentară nu e întâmplătoare). Trench-ul e suficient de neutru încât să nu domine, dar suficient de puternic încât să dea formă, suficient de clasic, încât să fii sigură că nu dispare după o primăvară. Trench-ul e fundalul inteligent al melodiei care ești. Este nota aia repetitivă și aparent anostă din piesele lui Jean-Michel Jarre, dar fără de care nu mai ai capodoperă. Trench-ul este manifestul discret al nebunei care ești. Ești selectivă, nu ești excesivă, ești naturală și paralelă cu perfecțiunea. Adică exact așa cum trebuie. Deci, ca să răspundem la întrebare: de ce sunt franțuzoaicele atât de șic? Pentru că nu depun efort. Și pentru că trench.
Ștefan Augustin Doinaș – mistrețul cu colți de argint care a învins moartea prin iubire și cuvânt
Data de 26 aprilie 2026 marchează împlinirea a 104 ani de la nașterea lui Ștefan Augustin Doinaș, moment ce impune o reflecție lucidă asupra unui destin intelectual de o rigoare exemplară, marcat de asprimea istoriei și de o integritate morală care a transformat suferința în artă și singurătatea în legendă. Născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu din județul Arad, cunoscută astăzi sub numele de Caporal Alexa, Ștefan Popa a fost fiul unor gospodari înstăriți, a căror trudă pe cele 16 hectare de pământ avea să fie interpretată, ironic și dureros, drept o vină socială de către regimul comunist. Tânărul a crescut sub orizontul vast al câmpiei, urmând școala primară în satul natal și apoi Liceul „Moise Nicoară” din Arad, unde profesorul Alecu Constantinescu i-a deschis porțile către universul infinit al literaturii. Dincolo de datele biografice, Cherechiul a rămas pentru Doinaș o geografie a spiritului, locul în care liniștea câmpiei îi permitea tânărului să audă ecoul propriilor gânduri. Există o tristețe metafizică în imaginea copilului care citește Mallarmé într-o casă de gospodari arădeni, simțind deja că lumea sa, a ordinii și a pământului sfințit prin muncă, va fi spulberată. Acea „mie de lucruri trecătoare” a început acolo, în praful drumurilor de țară, unde a învățat că singura avere care nu poate fi confiscată este cuvântul bine ales și demnitatea tăcută. În toamna anului 1941, Doinaș pleacă la Sibiu, acolo unde se refugiase Universitatea din Cluj după Dictatul de la Viena. Deși admis la Medicină, migrează rapid spre Litere și Filosofie, devenind unul dintre stâlpii „cercului literar de la Sibiu”. Alături de Radu Stanca și Ion Negoițescu, semnează „Manifestul” cerchiștilor, militând pentru o cultură europeană și estetică într-un moment în care lumea era sfâșiată de război și ideologii extremiste. Această perioadă a fost primăvara intelectuală a unui grup de tineri care credeau că poezia poate fi un scut împotriva barbariei, erau „cavalerii spiritului”, trăind într-un Sibiu de poveste, în timp ce tunurile bubuiau la granițe. Pentru Doinaș, prietenia cu Radu Stanca a fost mai mult decât o colaborare literară, a fost o înfrățire de destin, iar imaginea acestor tineri discutând despre estetica baladei, cu o foame de absolut care depășea rația de pâine a războiului, rămâne una dintre cele mai pure dovezi de rezistență prin cultură din istoria noastră. Anul 1957 aduce prăbușirea brutală a iluziei libertății. Ștefan Augustin Doinaș este condamnat la un an de închisoare pentru „omisiune de denunț”. Vina sa? Nu l-a pârât pe Marcel Petrișor, cel care adusese vestea revoluției din Ungaria. Pentru sistem, era o crimă de stat, pentru Doinaș, era singura alegere morală posibilă, un act de onoare care l-a trimis în spatele gratiilor, transformându-l într-un dușman al regimului comunist pentru mulți ani de la eliberare. În celula rece, în care timpul se măsura în bătăi de inimă și umbre pe perete, Doinaș a învățat adevăratul sens al singurătății despre care vorbea. Cum să-ți păstrezi mintea întreagă când lumea ta este redusă la câțiva metri pătrați de ciment? A supraviețuit prin exerciții de memorie, recitând în minte versuri pe care nu avea voie să le scrie. Acea omisiune de denunț a fost, în realitate, cel mai frumos poem de loialitate pe care l-a scris vreodată, o baladă a tăcerii care a cântărit mai greu decât toate volumele publicate mai târziu. După eliberarea din aprilie 1958, viața lui Ștefan Augustin Doinaș capătă o turnură providențială prin căsătoria cu Irinel Liciu, prim-balerina Operei din București, căci într-o perioadă în care el avea interdicție de a publica, ea a fost cea care a asigurat subzistența familiei și echilibrul sufletesc al poetului. Doinaș acceptă cu o modestie aristocrată rolul de prinț consort, așteptând în culise ca lebăda sa să termine spectacolul, fiind adesea strigat de portar „domnul Irinel”. A fost întâlnirea dintre forța cuvântului cerebral și grația absolută a mișcării. Irinel a fost muza care i-a vindecat rănile închisorii prin dans. În tăcerea apartamentului lor, ea îi oferea libertatea pe care statul i-o refuza. Există ceva profund sfâșietor în imaginea acestui gigant al literelor, stând în întuneric la spectacolele ei, găsind în mișcările ei fluide armonia pe care el încerca să o pună în versuri. Ei doi erau două jumătăți ale unei singure entități estetice într-un București care nu merita atâta frumusețe. Opera lui Ștefan Augustin Doinaș a fost marcată de o lungă perioadă de tăcere forțată. Volumul „Alfabet poetic”, care trebuia să fie debutul său strălucit în 1947, a apărut abia în 1978. A fost nevoit să se refugieze în traduceri și eseistică, devenind unul dintre cei mai fini tălmăcitori ai marii culturi germane și franceze. Poezia sa a evoluat de la baladă spre o lirică a ideilor, densă, matematică, refuzând orice concesie făcută limbajului de lemn al epocii. Așteptarea de decenii pentru a-și vedea cărțile pe rafturi este o formă de martiriu intelectual. Doinaș a scris „pentru sertar” cu o rigoare de diamant, refuzând să lase cenzura să-i altereze versul, fiecare sonet fiind o victorie secretă asupra dictaturii. Această răbdare infinită a creat o operă care nu s-a demodat niciodată, pentru că nu a aparținut timpului său politic, ci eternității literare. El a fost „mistrețul cu colți de argint” care a înțeles că, uneori, pentru a ajunge la ideal, trebuie să treci prin pustiul celor mai reci ani ai istoriei. Din 1969, Ștefan Augustin Doinaș s-a dedicat revistei „Secolul 20”, pe care o va conduce mai târziu, transformând-o într-un fenomen cultural unic în spațiul comunist. Revista a reprezentat o formă de „rezistență prin estetică”, oferind cititorilor acces la marii gânditori ai lumii. Recunoașterea sa a culminat după 1989, când a devenit membru al Academiei Române și a fost propus pentru Premiul Nobel, devenind o figură centrală a vieții publice și politice. Prin această revistă, Ștefan Augustin Doinaș a oferit oxigen intelectual unei națiuni care se sufoca. A fost un dascăl de eleganță spirituală, căci într-o perioadă de urâțenie sistemică, a promovat sublimul. Era fascinant să vezi cum, prin erudiția sa, reușea să facă din cultura universală un bun comun, oferind sentimentul că, prin lectură, suntem
Alina Feder, practician Theta Healing, la Altceva: Nu pot să creez realitatea altei persoane, dar îi pot trimite iubire necondiționată
Podcastul „Altceva” al lui Adrian Artene propune o temă profundă, spirituală, de foarte mare interes într-o societate care caută activ să iasă din matricea tot mai apăsătoare a societății: manifestarea, vindecarea, rugăciunea, meditația, ajutorul pentru celălalt. Un dialog în care practicianul de theta healing Alina Feder a explicat limitele și posibilitățile intervenției energetice asupra altor persoane. O discuție despre libertatea personală, iubire necondiționată, relația dintre practicile spirituale asociate epocii „New Age” și tradiția creștină. Întrebată dacă putem „manifesta” vindecarea pentru cineva apropiat – un părinte sau un copil aflat în suferință – Alina Feder a subliniat o limită esențială a acestui tip de practică: „Manifestarea ca proces înseamnă să-mi creez o altă realitate în care trăiesc. Deci eu nu pot să creez realitatea altei persoane. Doar persoana respectivă își poate manifesta propria viață, își poate manifesta propria realitate.” Această idee introduce o perspectivă clară asupra responsabilității individuale: fiecare persoană este autorul propriei realități, iar intervențiile exterioare nu pot substitui voința sau procesul interior al celuilalt. Iubirea necondiționată, singura intervenție fără limite Cu toate acestea, există o formă de sprijin care nu încalcă libertatea celuilalt: „Ce pot să fac eu e să-i trimit mereu și mereu iubire necondiționată. În momentul acela, ceva se va schimba la el. Cu cât îi trimit mai multă iubire necondiționată, cu atât apare schimbarea.” Potrivit Alinei Feder, iubirea necondiționată nu forțează o realitate, ci creează un context favorabil transformării. Este, în această viziune, o energie care susține fără să controleze. Condiția esențială: acordul În ceea ce privește intervențiile directe – precum rugăciunea sau trimiterea de „energie vindecătoare” – Feder insistă asupra unui principiu fundamental: „Să-i cerem acord. De exemplu, avem un tată bolnav. Tată, pot să mă rog pentru vindecarea ta? Da. Și în acel moment îi trimitem energia vindecătoare. Fără acord, nu se poate.” Această poziție introduce o etică a practicilor spirituale: orice intervenție trebuie să respecte consimțământul persoanei vizate. Ea a oferit și exemplul unui grup de vindecare „Am un grup de vindecare energetică cu abonament (…) în care ne strângem în grup, facem vindecare cu tot grupul și încet toate acele persoane care ne dau acord de vindecare, grupul trimite vindecarea și spre ei. Persoanelor pentru care nu avem acord (…) le trimitem iubire necondiționată.” Meditația și Sfântul Maslu Adrian Artene a adus în discuție o apropiere interesantă de tradiția creștină, menționând Sfântul Maslu – ritualul prin care credincioșii se roagă pentru sănătatea altora. Ideea unei rugăciuni pentru ceilalți, bazată pe iubire și intenție, pare să creeze un punct comun între spiritualitatea contemporană și cea tradițională. Există o „oră perfectă” pentru meditație? Un alt subiect abordat a fost momentul optim pentru meditație sau rugăciune, într-un context în care pe rețelele sociale circulă ideea că anumite ore – precum 3 dimineața – ar avea o semnificație specială. Răspunsul Alinei Feder a fost ferm: „Există vreun moment specific în care să ne conectăm cu Divinitatea? (…) Eu zic că nu există niciun moment.” Ea a continuat, punând accent pe continuitatea conexiunii spirituale: „Conexiunea e în mine și intenția mea e să fiu conectată cu Divinitatea (…) în fiecare clipă a vieții mele, dincolo de barierele mentale, dincolo de influența mediului în care trăiesc.” În această viziune, spiritualitatea nu este legată de un program sau de un ritual strict, ci de o stare interioară constantă. Dincolo de tehnici: responsabilitate și conștiință Dialogul scoate la iveală o idee centrală: indiferent de metoda spirituală – fie că vorbim despre theta healing sau rugăciune – există două principii care nu pot fi ocolite: libertatea individuală și responsabilitatea personală. Vindecarea altora nu poate fi impusă, dar poate fi susținută prin iubire, intenție și, mai ales, respect pentru voința celui vizat.
Divorț cu Velázquez: unul dintre cei mai bogați spanioli, denunțat de soție că ascunde un tablou în micul său palat din Madrid
Un divorț între un magnat al oțelului și fosta sa soție a ajuns în atenția instanței din Madrid, după ce cei doi au început să își dispute un tablou atribuit lui Velázquez. Judecătorul a decis ca lucrarea să fie păstrată temporar la Muzeul Prado, până la finalizarea procesului, într-un caz care implică acuzații de însușire necuvenită și probleme fiscale, notează El Pais. Există cupluri care, la divorț, se ceartă pentru animale de companie sau pentru cărți. Există însă și cazuri în care disputa este pentru un Velázquez. José María Aristrain de la Cruz, una dintre cele mai bogate persoane din Spania, a fost reclamat de fosta sa soție pentru că ar fi păstrat un tablou atribuit lui Velázquez în palatul său din Madrid. Femeia susține că lucrarea i-a fost oferită cadou și că îi aparține în cadrul partajului, deși tabloul se afla în continuare în reședința magnatului. Potrivit unor surse apropiate cazului, un judecător din Madrid a ordonat Ministerului Culturii să găsească un loc unde tabloul să fie păstrat până la finalizarea litigiului, iar Guvernul a ales Museo del Prado. Din 17 martie, pictura se află în depozitele pinacotecii. Unul dintre puținele tablouri de Velázquez aflate în mâini private În decembrie 2007, sala Retiro din Madrid a scos la licitație unul dintre puținele tablouri de Velázquez aflate în mâini private. Este vorba despre un portret al regelui Filip al IV-lea al Spaniei, replică, cu variații, a celui expus la Muzeul Prado, în aceeași sală cu Las Meninas. Monarhul apare în picioare, aproape în mărime naturală, îmbrăcat complet în negru, într-un costum sobru, la aproximativ 20 de ani. Prețul de pornire era de 2,5 milioane de euro. Suma nu era mare pentru o astfel de lucrare, însă starea de conservare era deficitară, iar atribuirea către Velázquez fusese dificilă. Deși existau îndoieli, casa de licitații a prezentat rapoarte care susțineau autenticitatea. În 2000, potrivit presei, profesorul Peter Cherry, de la departamentul de Istoria Artei al Trinity College din Dublin, afirma că „se detectau în operă detalii caracteristice pensulației pictorului și ale intervențiilor sale precise, specifice lucrărilor realizate de Velázquez în primii ani la Madrid”. Publicația ABC relata că și Carmen Garrido considera, într-un articol din revista Goya, că portretul este o replică autografă a tabloului de la Prado. Un fost director al muzeului, Alfonso Pérez Sánchez, îl considera operă a lui Velázquez, „dar foarte deteriorată și restaurată stângaci”. De asemenea, Enrique Valdivieso a susținut atribuirea lucrării lui Velázquez. Cu toate acestea, licitația a eșuat. Nici statul nu a licitat pentru tablou. În 2015, casa de artă Isbilya, din Sevilla, a scos din nou tabloul la licitație, de această dată cu un preț de pornire de 750.000 de euro. De această dată a existat un cumpărător. Deși identitatea nu a fost făcută publică, lucrarea a fost achiziționată de atunci soția lui Aristrain, Gema Navarro, cu care acesta era căsătorit a doua oară. Achiziția a fost realizată cu banii lui, într-un moment în care acesta era deja vizat de o anchetă pentru fraudă fiscală. Pentru Aristrain, banii nu au fost niciodată o problemă. La doar 26 de ani, a moștenit averea lui José María Aristrain Noain. Născut în Argentina, acesta s-a întors în Țara Bascilor, de unde provenea familia sa, și în anii ’40 a înființat o turnătorie. Afacerea cu oțel a avut un succes remarcabil. În 1980, când pentru prima și singura dată în Spania au fost publicate declarațiile de venit, era al doilea contribuabil din țară, după José María Ruiz-Mateos. Amenințat de ETA (organizație separatistă bască), a refuzat să plătească așa-numitul „impozit revoluționar”. În 1986 a murit într-un accident de elicopter în circumstanțe neclare, în timp ce survola Coasta de Azur. Un imperiu moștenit La doar 26 de ani, fiul a preluat imperiul și a dezvoltat o preocupare constantă pentru securitate și discreție. Vânătoarea, mașinile și coridele se numără printre pasiunile sale. Aristrain și-a condus afacerile fără a apărea frecvent în public. În 1997 a intrat în Aceralia, în contextul privatizărilor inițiate de guvernul lui José María Aznar. În 2006, grupul indian Mittal a lansat o ofertă publică de preluare, iar Aristrain, care a susținut această mișcare, a rămas cu 3% din ArcelorMittal. A devenit unul dintre principalii acționari ai celei mai mari companii siderurgice din lume. Revista Forbes l-a plasat în acel an pe locul 10 în topul celor mai bogați spanioli, cu o avere de 1.200 milioane de euro. În prezent, aceasta este estimată la 1.400 milioane. Tabloul a intrat în colecția sa de artă. Aristrain colecționează și automobile, inclusiv un Ferrari 250 GTO, un model legendar produs în doar câteva exemplare în anii ’60, evaluat la peste 50 de milioane de euro. Deține unul dintre cele mai mari latifundii din Spania, Valdepuercas, în Cáceres, un palat în Sevilla, o fermă unde crește tauri de coridă, un întreg cvartal în apropierea străzii Génova din Madrid, care include fosta ambasadă britanică, o vilă în Somosaguas, un iaht de 55 de metri și un fost remorcher transformat în navă de agrement, numit Steel. Cu toate acestea, Aristrain și-a mutat în urmă cu 20 de ani rezidența fiscală în Gstaad, Elveția, iar operațiunile Arcelor au fost impozitate în Luxemburg. Statul spaniol nu a încasat niciun euro și a declanșat o anchetă. Cazul s-a prelungit ani de zile În 2011, Parchetul pentru Infracțiuni Economice din Madrid a depus o plângere împotriva sa, iar, la ordinul judecătorului, pe 21 iunie din acel an, au avut loc percheziții în locuințele și birourile sale. Parchetul îl acuza că și-a simulat rezidența în afara Spaniei pentru a frauda statul cu 211 milioane de euro. Este o sumă care, prin valoare, îl plasa la nivelul litigiilor marilor corporații. „Această schimbare a domiciliului fiscal în Elveția, începând din 2006, nu corespunde realității, având ca unic scop evitarea plății impozitului pe venit (IRPF) și a impozitului pe avere care îi reveneau ca rezident în Spania”, a susținut Avocatura Statului. Cazul s-a prelungit ani de zile. Când, în cele din urmă, a ajuns în instanță, în 2023, Aristrain s-a prezentat în
Apar medicamente mai ieftine pentru boli de ochi: Europa va economisi 747 milioane de euro
Piața oftalmologică intră într-o nouă etapă. Apariția primelor biosimilare (medicamente biologice ale unor terapii care și-au pierdut brevetul) ale afliberceptului în Europa va reduce cheltuielile din sănătate cu până la 747 milioane de euro până în 2031, potrivit unui raport al consultanței IQVIA. Laboratoare precum Sandoz, Biocon și Celltrion își vor lansa propriile versiuni, notează El Economista. Introducerea acestor biosimilare se conturează ca una dintre cele mai importante schimbări economice pentru sistemele de sănătate europene. Molecula este utilizată în tratarea mai multor boli oftalmologice ale retinei, în special degenerescența maculară legată de vârstă și edemul macular diabetic. Aceste afecțiuni sunt în creștere, pe fondul îmbătrânirii populației. Eylea, produs de Bayer, a generat 3.11 miliarde de euro în 2025 Medicamentul original este Eylea, produs de Bayer. Acesta a generat venituri de 3,11 miliarde de euro în 2025, în scădere cu 5,9% față de anul anterior, conform rezultatelor financiare ale companiei. Tratamentul a început să piardă protecția brevetului în Europa în 2023, iar exclusivitatea a expirat treptat între 2024 și 2026, odată cu aprobarea biosimilarelor. Medicamentele biologice sunt costisitoare și reprezintă o provocare pentru bugetele sistemelor de sănătate. Acestea au reprezentat peste 40% din cheltuielile farmaceutice totale în Uniunea Europeană în 2023 și 2024, în creștere față de 28% în 2014, potrivit raportului. Sandoz, unul dintre principalii actori prin lansarea Afqlir Primul jucător care a făcut un pas important în Europa este Sandoz, devenind unul dintre principalii actori prin lansarea Afqlir. După autorizarea acordată de Agenția Europeană a Medicamentului, compania a început distribuția în principalele piețe europene. Celltrion și Biocon sunt, de asemenea, printre actorii importanți ai acestei noi etape în tratamentul bolilor retiniene. Companiile au obținut aprobarea europeană pentru biosimilarele lor de aflibercept și pregătesc lansarea comercială. Samsung Bioepis vrea să devină lider pe această piață. După experiența cu ranibizumab, primele biosimilare lansate în oftalmologie, compania a obținut autorizația europeană și se pregătește să intre pe piață. Între 2024 și 2030, se estimează că 69 de medicamente biologice își vor pierde brevetul în Europa, dublu față de ultimii șapte ani. Cu toate acestea, doar 29% dintre aceste molecule au biosimilare în dezvoltare.
Iei gustări la ore târzii? Ce impact poate avea asta asupra sănătății intestinale
Persoanele care se confruntă cu stresul și care, în plus, consumă gustări la ore târzii își pot crește semnificativ riscul de a dezvolta probleme intestinale, arată datele unui nou studiu. Cercetătorii americani au analizat datele a peste 11.000 de persoane care au participat la Ancheta Națională de Sănătate și Nutriție. Potrivit DPA, cercetătorii au constatat că persoanele cu scoruri ridicate ale sarcinii alostatice – care indică impactul stresului cronic asupra organismului – care consumau un sfert din caloriile zilnice după ora 21:00 aveau o probabilitate de 1,7 ori mai mare de a suferi de constipație și diaree. Pe de altă parte, a analiză suplimentară a datelor de la peste 4.000 de persoane din cadrul American Gut Project a reafirmat aceste concluzii. Rezultatele au arătat că persoanele cu niveluri ridicate de stres care consumau gustările la ore târzii erau de 2,5 ori mai predispuse să aibă probleme intestinale. „Nu contează doar ce mănânci, ci și când mănânci. Iar când suntem deja stresați, momentul ales poate avea un efect dublu asupra sănătății intestinale”, a subliniat dr. Harika Dadigiri, autoarea principală a studiului, potrivit The Independent. Subliniind concluziile studiului, cercetătorii recomandă stabilirea unor ore fixe pentru mese și a unor obiceiuri alimentare regulate, pentru a contribui la îmbunătățirea funcției digestive pe termen lung.
Unde este mormântul Cleopatrei: o teorie populară online, contestată de majoritatea arheologilor
Arheologul Kathleen Martínez susține de mai bine de două decenii că mormântul reginei egiptene nu se află în Alexandria, așa cum cred majoritatea experților. El ar fi de fapt la Taposiris Magna, un sit aflat la aproximativ 45 de kilometri distanță. Teoria a câștigat popularitate recent, inclusiv după apariția într-un documentar, și este însoțită de ideea că Cleopatra ar fi dorit să fie îngropată într-un loc ascuns, inaccesibil pentru contemporanii săi, arată Il Post. Totuși, această afirmație nu apare în sursele antice cunoscute, iar cercetătorii spun că nu există dovezi istorice solide care să o susțină. Ce spun sursele istorice Cleopatra, ultima regină a dinastiei tolemaice, a murit în anul 30 î.Hr., după înfrângerea suferită alături de Marc Antoniu în fața lui Octavian. Sursele istorice indică faptul că cei doi au fost îngropați împreună, în Alexandria, în zona palatului regal. Potrivit specialiștilor, lipsa descoperirii mormântului nu este surprinzătoare. O mare parte din Alexandria antică este astăzi scufundată sau distrusă, în urma cutremurelor, inundațiilor și transformărilor urbane de-a lungul secolelor. De ce este contestată teoria alternativă Ipoteza potrivit căreia Cleopatra ar fi fost mutată în secret la Taposiris Magna este respinsă de majoritatea egiptologilor din mai multe motive. În primul rând, nu există dovezi că romanii ar fi avut interesul să împiedice sau să profaneze înmormântarea reginei. Din contră, Octavian ar fi ordonat o înmormântare onorabilă. În al doilea rând, teoria presupune o relocare clandestină a trupurilor, fără sprijin în practicile funerare cunoscute ale epocii. De asemenea, amplasarea sitului Taposiris Magna nu ar fi oferit un avantaj strategic. Poziția era situată pe una dintre rutele controlate de romani în momentul cuceririi Egiptului. Nu în ultimul rând, interpretarea simbolurilor religioase este considerată eronată. Deși Cleopatra se asocia cu zeița Isis nu înseamnă, spun experții, că ar fi dorit să fie îngropată într-un templu dedicat acesteia. Rezultatele săpăturilor De-a lungul anilor, la Taposiris Magna au fost descoperite sute de artefacte, inclusiv monede, obiecte din aur și fragmente de statui. De asemenea, în apropiere a fost identificată o necropolă extinsă. Cu toate acestea, nu au fost găsite dovezi care să indice existența mormântului Cleopatrei. Descoperirile sunt considerate importante pentru înțelegerea epocii tolemaice, dar nu confirmă ipoteza avansată. Descoperirea mormântului Cleopatrei ar avea o valoare istorică excepțională, oferind informații despre cultura și practicile funerare ale dinastiei tolemaice, dar și despre viața și moartea uneia dintre cele mai cunoscute figuri ale Antichității. Deocamdată, însă, consensul în rândul cercetătorilor rămâne acela că locul de înmormântare se află, cel mai probabil, în Alexandria antică, chiar dacă nu a fost încă identificat.
Medicamentul pentru colesterol care a șocat oamenii de știință: ar putea influența procesul de îmbătrânire
Cercetarea, publicată în revista Pharmacological Research, arată că medicamentul îmbunătățește aspecte cognitive, precum memoria și învățarea, dar și capacitatea inimii de a pompa sângele odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui comunicat transmis marți de UIC Barcelona. Cercetătoarea din cadrul Departamentului de Științe Biomedicale al UIC Barcelona, Núria Casals, care a participat la studiu, a explicat că, la nivel molecular, medicamentul prelungește telomerii și reduce senescența celulară, ceea ce „ar putea însemna o reducere a îmbătrânirii țesuturilor”. „Efecte benefice” și asupra osteoartritei „Tratamentul cu acest medicament reduce acumularea de lipide peroxidate asociate vârstei și îmbunătățește funcția mitocondriilor, structurile celulare responsabile de producerea energiei”, a rezumat Casals, care este și profesoară de farmacologie și lider al Grupului de Cercetare „From Cell Metabolism to Metabolic Diseases” (Metadis) din cadrul UIC Barcelona. Pe lângă faptul că duce fiziologic la o îmbunătățire a funcției cardiace și a funcției cognitive cerebrale, cercetătoarea a precizat că alți autori au atribuit fenofibratului „efecte benefice” și asupra osteoartritei. Deocamdată, toate testele au fost realizate pe aceste animale Autorii explică faptul că efectele depind de activarea a două proteine regulatoare ale metabolismului lipidic, PPAR-alfa și CPT1C. Casals, împreună cu coordonatoarea studiului, Huichang Bi, de la Southern Medical University, a studiat timp de peste 10 ani proteina CPT1C, iar acum demonstrează „rolul esențial” al acesteia ca mediator în încetinirea îmbătrânirii la șoarecii tratați cu fenofibrat. Deocamdată, toate testele au fost realizate pe aceste animale, însă autorii subliniază că medicamentul „ar putea fi evaluat în viitor ca o posibilă terapie pentru întârzierea deteriorării asociate vârstei”, având în vedere că este un medicament sigur și deja prescris oamenilor. „După aceste rezultate obținute pe animale, vedem că modularea metabolismului lipidic prin intermediul acestor proteine ar putea fi o strategie eficientă pentru a combate unele procese ale îmbătrânirii naturale”, a explicat Casals, care subliniază că, pentru o îmbătrânire sănătoasă, este importantă și activitatea fizică, precum și stimularea creierului.
Alexandru Rogobete: Infecțiile nozocomiale există în toate spitalele din lume. Diferența este că noi le ascundem
Alexandru Rogobete a spus că infecțiile nozocomiale sunt peste tot în lume, numai că la noi sunt ascunse, iar el, în timpul mandatului de la Ministerul Sănătății a încercat să țină fenomenul sub control prin raportări corecte. „Infecțiile nozocomiale există în toate spitalele din această lume. Sau altfel spus, nu există nici un spital în lumea asta care să nu aibă infecții nozocomiale. Diferența între noi și restul este că noi le ascundem. Și tot ce mi-am dorit a fost ca să depășim această barieră, să nu mai ascundem infecțiile nozocomiale, să învățăm să le raportăm. Pentru că doar dacă le raportăm corect și la timp, putem controla fenomenul extinderii infecțiilor de la un pacient la altul și realizarea acelor focare de 4-6 pacienț, care într-adevăr sunt o problemă pentru un spital dacă ele apar”, a declarat fostul minsitru al Sănătății. Rogobete a explicat că un fost consilier onorific, i-a oferit exemplul spitalelor din Germania în gestionarea problemei infecțiilor nozocomiale. „Ce am făcut aici? Pe lângă investiții, am modificat ordine de ministru destul de mult. De la cel mai important, ordinul de funcționare al secțiilor de anestezie-terapie intensivă, în care la sugestia fostului meu consilier onorific, Torje, care lucrează în Germania de ani de zile, pentru că l-am sunat și l-am întrebat în Germania cum faceți cu infecțiile nozocomiale. Și primul lucru pe care mi l-a spus a zis avem om dedicat epidemiolog sau asistent medical trăinuit pentru acest lucru Care asta face în fiecare zi”, a spus Alexandru Rogobete. El a adăugat că a introdus prin ordin posibilitatea secțiilor de anestezie-terapie intensivă de a-și extinde echipa cu epidemiolog propriu pentru secțiile mari, sau cu asistent medical care să răspundă de zona de infecții nozocomiale.