De Ziua Națională… mâncăm românește, dar cu marfă din străinătate. Uneori, celebra fasolea cu ciolan ar putea fi din import, cu prețuri pe măsură

de-ziua-nationala…-mancam-romaneste,-dar-cu-marfa-din-strainatate.-uneori,-celebra-fasolea-cu-ciolan-ar-putea-fi-din-import,-cu-preturi-pe-masura

De Ziua Națională… mâncăm românește, dar cu marfă din străinătate. Uneori, mai toate ingredientele pe care le folosim pentru a găti, de exemplu, fasolea cu ciolan, un preparat atât de apreciat de toată lumea, provin din import și prețurile sunt pe măsură Astfel, fasolea pe care o găsim în piețe provine din China și Egipt. Carnea de porc vine tocmai din Chile, morcovii din Grecia, ceapa din Ucraina și usturoiul din China, potrivit Digi 24. Și, evident, pentru toate acestea plătim mai mult, mai cu seamă că, anul acesta, vremea extremă a afectat serios culturile agricole. Pentru un kilogram de fasole plătim între 10-15 sau poate chiar 20 lei, evident, în funcție de locul de unde cum facem cumpărăturile. Ciolanul de porc afumat se vinde supermarket-uri cu prețuri cuprinse între 30 lei pe kilogram, dar poate ajunge și la 100 lei. Apoi, pentru tradiționala, la mâncare apreciată de toată lumea avem nevoie și de ceapă, morcovi, ardei, suc de roșii, usturoi, dar și condimente, după gust. Dacă gătim acasă, o să cheltuim în jur de 50-60 lei, mai ales că multe dintre ingrediente le avem deja în gospodărie, iar avantajul este că avem suficiente porții pentru toată familia. Cei care nu vor să stea în bucătărie, pot comanda totuși de la restaurante, doar că plătesc ceva mai mult. O porție costă în jur de 70 lei, potrivit sursei citate.

Cele mai frumoase locuri din România pentru petrecerea minivacanței de Sfântul Andrei – 1 Decembrie 2025

cele-mai-frumoase-locuri-din-romania-pentru-petrecerea-minivacantei-de-sfantul-andrei-–-1-decembrie-2025

Românii au parte de o nouă minivacanță, de Sfântul Andrei și pe 1 Decembrie (Ziua Națională a României), iar mulți vor profita de această ocazie pentru a vizita diferite zone din țara noastră. Sfântul Andrei cade într-o duminică, iar 1 Decembrie într-o zi de luni, ceea ce înseamnă un weekend prelungit perfect pentru o scurtă aventură, mai ales că și vremea încă este prietenoasă pentru plimbări. Munții Făgăraș Munții Făgăraș reprezintă una dintre cele mai impresionante destinații. Traversat de renumitul Transfăgărășan, masivul impresionează prin vârfurile sale înalte, opt dintre ele depășesc 2.500 de metri și prin peisajele dramatice. De asemenea, lacurile glaciare precum Podragu, Capra, Avrig, Urlea sau Negoiu sunt atracții de neratat, formând împreună un circuit spectaculos pentru iubitorii de drumeții. Cascada Bâlea Cascada Bâlea, cu o cădere de 60 de metri, poate fi admirată atât din telecabină, cât și de pe serpentinele Transfăgărășanului, scrie Click. Poiana Brașov Poiana Brașov este una dintre cele mai apreciate stațiuni din România. Aici poți vizita Pietrele lui Solomon, un defileu natural spectaculos sau Canionul Șapte Scări, un traseu accesibil, dar plin de adrenalină. Foto – Caracter ilustrativ / MEDIAFAX FOTO Tot în zonă se află „Peștera de Lapte” din Munții Postăvaru, un obiectiv interesant, cu formațiuni calcaroase și peisaje superbe văzute de la 1.350 de metri altitudine. Brașovul, Râșnovul, Castelul Bran și întreaga Vale a Prahovei sunt la aceeași distanță și capătă o frumusețe aparte în această perioadă a anului. Rezervații naturale impresionante Cazanele Mari și Cazanele Mici Această rezervație naturală de 215 hectare, situată în județul Mehedinți, este una dintre cele mai impresionante atracții de pe malul Dunării. Cazanele Mari, întinse pe 3,8 km, și Cazanele Mici, pe 3,6 km, oferă unele dintre cele mai dramatice peisaje din România: pereți calcaroși abrupți, apa adâncă a fluviului și vegetație rară. Cea mai frumoasă experiență rămâne plimbarea cu barca pentru că anumite zone ale Cazanelor pot fi admirate doar de pe apă. Aici vei găsi și specii rare, precum laleaua galbenă de cazane sau clopoțeii specifici zonei. Rezervația Ceahlăul Ceahlăul, situat în Carpații Orientali, este unul dintre cele mai iubite masive montane. Parcul Național Ceahlău este un habitat protejat, unde pot fi găsite orhidee rare, floare de colț și diverse animale sălbatice. În apropiere se află și faimoasa rezervație „Codrii de Aramă”, un loc desprins parcă din basme, unde pădurile capătă o nuanță arămie intensă. Rezervația Pietrosul Rodnei Cel mai înalt vârf din Carpații Orientali, Pietrosul Rodnei (2.303 m), este înconjurat de o rezervație naturală spectaculoasă, declarată și Rezervație a Biosferei UNESCO. Priveliștea asupra Munților Rodnei și Maramureșului este de neuitat. Aici poți întâlni faună rară, capre negre, marmote, cerbi sau cocoși de munte , și floră protejată, precum floarea de colț. Lacul glaciar Iezer, situat la baza vârfului, oferă unul dintre cele mai frumoase peisaje montane din România în sezonul de toamnă. Sate pitorești de vizitat toamna în România Viscri (Brașov) Viscrie este unul dintre cele mai cunoscute sate săsești. Este un loc făcut celebru de Regele Charles, care a achiziționat și o casă în această zonă. Regele Charles, în vizită la Viscri Biserica fortificată, inclusă în patrimoniul UNESCO, și casele tradiționale creează și ele un decor unic. Dar poți vizita atelierele meșteșugărești locale sau poți face o plimbare pe drumurile pietruite, unde timpul pare să stea pe loc. Biertan (Sibiu) Situat în inima Transilvaniei, Biertan este o comoară arhitecturală, celebră pentru biserica sa fortificată UNESCO, în 2024 privind titlul de „Sat de poveste”. Dealurile colorate și atmosfera medievală fac din Biertan o destinație romantică și relaxantă. Ciocănești (Suceava) Cunoscut pentru casele pictate tradițional, Ciocănești este un adevărat muzeu în aer liber. Traseele montane din zonă sunt ideale pentru drumeții, iar Muzeul Ouălor Încondeiate adaugă o notă culturală experienței. Vama Buzăului (Brașov) La poalele Munților Ciucaș, Vama Buzăului este un loc ideal pentru cei care caută liniștea.Vizita la Rezervația de Zimbri este una dintre cele mai impresionante experiențe din zonă, iar traseele montane sunt accesibile și oferă panorame superbe. Sâncraiu (Cluj) Sâncraiu impresionează prin multiculturalitate și autenticitate. Casele tradiționale, peisajele rurale și activitățile meșteșugărești fac din acest sat un loc special. Toamna este momentul perfect pentru drumeții sau pentru explorarea bisericilor fortificate din zonă. Fundata (Brașov) Cel mai înalt sat locuit permanent din România oferă priveliști spectaculoase asupra Munților Bucegi și Piatra Craiului. Vizitele la stâne și degustările de produse tradiționale fac experiența completă.

Cât costă o cameră, de 1 decembrie, la hotelul de lux al Simonei Halep din Poiana Brașov

cat-costa-o-camera,-de-1-decembrie,-la-hotelul-de-lux-al-simonei-halep-din-poiana-brasov

Liberul de Ziua Națională a României îi atrage pe mulți către stațiunile montane, însă puțini își permit să se orienteze spre unitățile exclusiviste. Un exemplu este chiar hotelul de cinci stele din Poiana Brașov deținut de Simona Halep, unde prețurile pentru 1 decembrie sunt extrem de ridicate. Majoritatea turiștilor nu își permite să stea acolo, după cum remarcă mulți în comentariile postate pe Facebook. Cât plătești pentru o noapte la hotelul lui Halep După ce s-a retras din tenis, fosta mare campioană a investit o parte din banii câștigați în sport în domeniul imobiliar și turistic, asigurându-și, astfel, stabilitatea financiară. Complexul hotelier pe care Simona Halep îl deține în stațiunea Poiana Brașov este foarte apreciat pentru facilitățile oferite, dar tarifele pornesc de la aproximativ 700 de lei/noapte pentru cea mai ieftină cameră. Dacă vorbim de variantele superioare, prețul urcă la mai mult de 1.200 de lei/noapte. Cei care aleg să rezerve un sejur complet pentru perioada 29 noiembrie – 2 decembrie trebuie să se pregătească să scoată din buzunar sume de peste 3.000–4.000 de lei pentru patru nopți de cazare. Prețurile sunt mai ridicate în weekend și tind să crească pe măsură ce se apropie data respectivă. Situat la doar câțiva kilometri de principalele atracții din zonă, hotelul lui Halep oferă condiții comparabile cu cele ale marilor resorturi europene. Astfel, oaspeții care se cazează aici au la dispoziție: restaurant propriu, sală de fitness, saună și jacuzzi, club de noapte, room-service și mic dejun continental sau italian, camere dotate cu minibar, seif, TV cu ecran plat, aparat de cafea/ceai și baie privată complet utilată. Proprietatea se află la 9,4 km de Dino Parc, la 11 km de Piața Sfatului și de Turnul Negru, iar Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se găsește la aproximativ 21 km. Dar, ca la majoritatea hotelurilor de lux, tarifele se modifică în funcție de perioada rezervării. Cei care își asigură din timp camera beneficiază de prețuri mai avantajoase. În schimb, dacă lăsați totul pe ultima sută de metri, tarifele pot ajunge să  fie mult mai mari pentru aceeași cameră. RECOMANDAREA AUTORULUI: Imagini de decembrie în mai multe zone din țară. Stratul de zăpadă măsoară deja câțiva centimetri. Unde ninge în România Vacanțe fără stres pentru iubitorii de animale. Un mare aeroport din Europa inaugurează primul HOTEL de lux pentru câini. Cât cost o noapte de cazare Cât costă o noapte de cazare la Băile Felix, acum, în 2025. Ce decizie au luat hotelierii, după majorarea TVA