Sprinterul curat” care i-a învins la Olimpiada Dopaților pe rivalii plini de substanțe interzise le-a dat o lecție de neuitat

sprinterul-curat”-care-i-a-invins-la-olimpiada-dopatilor-pe-rivalii-plini-de-substante-interzise-le-a-dat-o-lectie-de-neuitat

În luna mai a anului 2026 a fost organizată prima ediție a Olimpiadei Dopaților, competiție posibilă cu sprijinul mai multor antreprenori și investitori, iar toate privirile au fost atrase de sprinterul american Fred Kerley (31 de ani), care și-a învins rivalii fără să apeleze la substanțe interzise. În interviul acordat după trecerea liniei de finish, Kerley a explicat cum a fost posibil triumful său, pe care l-a bifat fără prea mari emoții. Cursa de 100 de metri liber sprint de la Olimpiada Dopaților, câștigată fără emoții de un sportiv „curat”. Cum a reușit performanța americanul Fred Kerley Jocurile Olimpice ale Dopaților au captat atenția întregii lumi în luna mai, deoarece se află la ediția inaugurală și cu toții au dorit să afle ce recorduri supraomenești vor fi stabilite. Cel puțin asta se anticipa din partea publicului larg, deoarece sportivii de la Jocurile Dopaților sunt, așa cum e simplu de subînțeles, plini de substanțe interzise. „Între 2023 și 2025, un grup de directori generali, antreprenori și investitori au obținut capital propriu pentru a finanța acest concept – ceea ce avea să devină Olimpiada Dopaților. Ideea era de a testa limitele performanțelor atletice umane și de a oferi frâu liber sportivilor. Deși nu sunt obligați să utilizeze substanțe interzise pentru a concura, competiția nu ar respecta regulile Agenției Mondiale Antidoping, care reglementează consumul de droguri în sute de ligi sportive internaționale diferite”, notează cei de la Up Worthy, despre proiectul competiției inedite. Revenind în prezent, la Olimpiada Dopaților, a cărei ediție inaugurală a avut loc la Las Vegas, în SUA, participanții s-au întrecut la înot, haltere, sprint, dar și alte sporturi. Și, spre surprinderea celor mai mulți urmăritori, toate rezultatele au fost cel mult modeste. Așa a ajuns Fred Kerley, un sprinter american, să devină surpriza Olimpiadei Dopaților, chiar dacă nu a utilizat substanțe interzise. Medaliat cu argint la 100 m la Jocurile Olimpice din 2020 și cu bronz la Jocurile Olimpice din 2024, Kerley a vrut să le dea o lecție dopaților, despre care a anticipat că nu vor veni 100% pregătiți la concurs. Concret, cei mai mulți dintre atleții care s-au dopat s-au bazat doar pe impactul substanțelor interzise și nu au mai făcut sacrificiile pe care un sportiv de performanță trebuie să le facă. Așa a ajuns Kerley să câștige cursa de 100 de metri liber sprint de la Olimpiada Dopaților „curat” și fără prea mari emoții. Ce a declarat Fred Kerley Fred Keryley a vrut să demonstreze chiar ipoteza menționată mai sus, respectiv că un atlet are nevoie și de o muncă spartană pentru a face performanță, nu doar de substanțe interzise. „Nu am nevoie de astfel de substanțe. Dumnezeu mi-a dat picioare rapide cu un motiv. Sunt aici să-mi etalez talentul. Ideea e că trebuie să muncești în continuare. Substanțele dopante nu îți vor oferi un avantaj dacă tu nu depui efort. (n.r. – Ce părere ai despre sportivii care s-au dopat?) Trebuie să se descurce mai bine decât atât. Trebuie să se antreneze mai intens, să pună mai mult accent pe parametri și să își împingă limitele”, a transmis Fred Kerley, citat de Up Worthy. În încheiere, jurnaliștii au tras și o concluzie despre ediția inaugurală a Olimpiadei Dopaților: „Telespectatorilor li s-a promis că vor fi sportivi de talie mondială eliberați de lanțurile testării antidoping; însăși limitele realizării umane urmau să fie testate. Nu asta au obținut. La proba de 100 de metri, spectatorii au avut parte de sportivi suspendați, sprinteri retrași și profesioniști de nivel mediu. Kerley, un atlet de top și un muncitor neobosit, i-a învins pe toți fără a folosi substanțe dopante”, au încheiat cei de la Up Worthy.

David Popovici e campion mondial la 100 de metri cu nou record! A făcut o cursă fabuloasă!

david-popovici-e-campion-mondial-la-100-de-metri-cu-nou-record!-a-facut-o-cursa-fabuloasa!

David Popovici (20 de ani) a defilat în finala probei de 100 de metri liber la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore și a câștigat fără emoții, cu un timp de 46.51, care reprezintă recordul competiției. În spatele românului a terminat americanul Jack Alexy (22), care a plecat de pe culoarul 4, cel destinat favoritului, și a atins marginea bazinului după 46.92 secunde. David Popovici, medalie de aur și la 100 de metri liber! Cum s-a terminat „proba regină” de la Mondialele de Natație David Popovici a cucerit medalia de aur la finalul cursei de 100 de metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore. Starul natației românești a început de pe culoarul 5, iar la capătul celor două lungimi de bazin a izbutit să atingă marginea cu un timp de 46.51. Este un record al competiției de la Singapore! În schimb, americanul Jack Alexy, marele rival al lui David Popovici din finală, care a luat startul de pe culoarul 4, cel al favoritului, a terminat proba cu un timp de 46.92. Mai jos clasamentul complet al finalei de la 100 de metri liber: David Popovici, România – 46.51 Jack Alexy, Statele Unite ale Americii – 46.92 Kyle Chalmers, Australia – 47.17 Gui Caribe, Brazilia – 47.35 Egor Krnev, Rusia – 47.51 Patrick Sammon, Statele Unite ale Americii – 47.58 Maxime Grousset, Franța – 47.59 Matthew Richards, Marea Britanie – 47.74 SURSA FOTO: CAPTURĂ ECRAN www.worldaquatics.com David Popovici, aur la 200 de metri David Popovici a ținut steagul sus la proba sa favorită, 200 de metri liber, unde este campion en-titre mondial și olimpic. Chiar de Ziua Imnului Național al României, marți, pe 29 iulie, Popovici a atins marginea bazinului cu un timp de 1:43.53 și i-a surclasat pe rivalii Luke Hobson (Statele Unite ale Americii) și Tatsuya Murasa (Japonia), care au terminat proba cu timpii 1:43.84, respectiv 1:44.54. Cred că a fost mai bine decât la JO. M-am antrenat mai mult pentru Jocurile Olimpice. Această finală vine după un an mai relaxat, mă bucur mai mult pentru această medalie decât pentru cea olimpică. Îmi spun că trebuie să fac asta, că trebuie să câștig, trebuie să înot cât pot de bine, că nu pot să renunț”, David Popovici, după triumful de la 200 de metri liber. Înainte de startul Mondialelor de la Singapore, David Popovici era așteptat să ia parte și la proba de 50 de metri liber. Însă, între triumful de la 200 de metri liber și finala de la 100 de metri liber, talentatul sportiv român a luat decizia de a nu mai forța și la o a treia probă. Seriile și semifinalele cursei de 50 de metri liber sunt programate vineri, 1 august, în timp ce marea finală va avea loc sâmbătă, 2 august, de la ora 14:09.

Cine transmite la TV finala lui David Popovici la 100 de metri liber în care atacă aurul şi recordul mondial al lui Zhanle Pan

cine-transmite-la-tv-finala-lui-david-popovici-la-100-de-metri-liber-in-care-ataca-aurul-si-recordul-mondial-al-lui-zhanle-pan

David Popovici a fost medaliat cu aur în proba de 200 m liber de la Campionatele Mondiale de Natație din Singapore. Sportivul român va ataca prima poziție, dar și recordul mondial deținut de Zhanle Pan la 100 m liber. „Proba regină” va avea loc în decursul zilelor de miercuri și joi când Popovici va încerca să aducă un nou prestigiu României. Cine transmite la TV finala lui David Popovici la 100 m liber Televiziunea Română este deținătoarea drepturilor TV pentru Campionatul Mondial de Natație din Singapore. David Popovici va putea fi urmărit în direct la TVR 1 și TVR Sport, dar și pe site-ul aferent programului TV. Programul lui David Popovici la „proba regină”: • Miercuri, 30 iulie, la ora 05:52, au avut loc seriile de la 100 m liber, unde sportivul nostru a reușit să scoată cel mai bun timp (47.41), ajungând astfel în penultima fază a competiției. • Miercuri, 30 iulie, ora 14:32, se vor desfășura semifinalele la 100 m liber; • Joi, 31 iulie, ora 14:41, va avea loc finala probei la 100 m liber. Pan Zhanle, marele rival al lui David Popovici, a terminat seriile la 100 m cu al 6-lea timp, 47.86 secunde. Chinezul fost din nou sub așteptări după ce nu s-a calificat în semifinale la proba de 200 m liber. Reacția lui David Popovici după ce a ajuns în semifinale la 100 m liber cu cel mai bun timp Sportivul din România a oferit o reacție surprinzătoare cu privire la calificarea sa în penultimul act al competiției. Rețeta succesului pentru dublul campion mondial la 200 m liber este de a concura pentru a se simți cât mai bine, nu pentru a fi interesat în mod direct de cine câștigă sau de cine pierde. „Exact cum trebuie, pentru o serie de calificări. Urmăriți semifinalele, mâine finala. O să fie interesant, clar. Simt că a trecut deja de nivelul în care să-mi pese atât de tare cine câștigă, cine pierde. Sunt aici pentru a mă simți cât mai bine, și exact asta o să fie și diseară (n.r. 14:32, ora României). Cum a fost și la 200”, a spus David Popovici, potrivit TVR Sport. Mai mult, David Popovici a împărtășit experiența sa după ce a cucerit aurul mondial în urmă cu o zi. „Am mâncat ceva bun și atât. Am dormit mai puțin decât mi-aș fi dorit, n-am avut timp. Dar recuperez acum la prânz, recuperez noaptea care vine. Și adevărata celebrare vine după sută, unde job is finished”, a mai spus înotătorul, conform sursei citate anterior.

Zhanle Pan îl avertizează direct pe David Popovici după ratarea șocantă de la 200 de metri: Acolo va fi altceva!

zhanle-pan-il-avertizeaza-direct-pe-david-popovici-dupa-ratarea-socanta-de-la-200-de-metri:-acolo-va-fi-altceva!

Chiar dacă a dezamăgit la proba de 200 de metri liber și a ratat calificarea în semifinale, Zhanle Pan (20 de ani) nu își pierde curajul și îl avertizează direct pe David Popovici (20). Cei doi mari înotători ai planetei urmează să fie rivali la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore cu ocazia „probei regină”, cea de 100 de metri liber. Zhanle Pan e gata să arate ce poate la 100 de metri liber. Ar trebui să se teamă David Popovici? Chinezul Zhanle Pan a ratat, în mod neașteptat, semifinalele la 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore. Rivalul lui David Popovici a făcut parte din seria a 5-a a calificărilor, pe care a izbutit să o termine doar cu modestul timp de 1:47.46. A fost al 22-lea timp de pe tabloul general, astfel că Zhanle Pan nu și-a putut face loc printre cei 16 norocoși care au prins un bilet pentru semifinale. La polul opus, David Popovici a înregistrat cel mai bun timp din calificări, 1:45.43, urmat de americanul Luke Hobson și britanicul Matthew Richards, cu 1:45.61 și 1:45.66. Zhanle Pan nu și-a putut ascunde dezamăgirea după eliminarea de la 200 de metri şi ratarea luptei pentru medalii cu David Popovici, însă ulterior și-a mutat gândurile înspre următoarea probă importantă la care va lua parte. Este vorba despre cursa de 100 de metri liber, unde Zhanle Pan deține recordul mondial și este mare favorit. Rezultatul de azi nu va afecta următoarele curse. 200 de metri liber și 100 de metri liber sunt două probe diferite. Am terminat pe 22 în serii? Timpul meu este neașteptat. Nu credeam că voi fi așa încet”, a declarat Zhanle Pan, citat de revista americană Swimming World Magazine. Programul probei de 100 de metri liber Semifinalele probei de 200 de metri liber de la Singapore sunt programate tot luni, 28 iulie, de la orele 15:07 și 15:13, la ultima urmând să participe și David Popovici. Ulterior, marea finală va avea loc marți, de la 14:02. David Popovici și Zhanle Pan vor avea ocazia să se dueleze din nou, indirect și direct, în proba de 100 de metri liber, ale cărei calificări sunt programate pe 30 iulie. Mai jos programul complet al „probei regină”: 30 iulie, ora 05:52 – seria a 11-a, din care face parte Popovici, la 100 m liber 30 iulie, ora 14:27 – semfinale 100 de metri liber 31 iulie, 14:31 – finală 100 de metri liber Sunt absolut convins că este posibil (n.r. – să bată recordul actual la 100 de metri liber), la fel cum a fost posibil pentru Pan Zhanle să îl bată, la fel cum a fost posibil pentru mine acum trei ani să îl bat. Recordurile sunt menite să fie depășite, așa că încet, încet, dar sigur, mă îndrept în această direcție”, David Popovici, înainte de startul Mondialelor de la Singapore.