Nadia Comăneci, despre momentul în care rușii și americanii au văzut-o și au pus întrebarea istorică

Nadia Comăneci, prezentă la Parlamentul European din Bruxelles la 50 de ani de la nota 10 de la Montreal, a vorbit despre momentul în care rușii și americanii au văzut-o și au pus o întrebare istorică. Legenda sportului românesc și-a amintit de momentul în care a fugit din România în SUA, cu doar o lună înainte de Revoluția din 1989. În momentul în care a aterizat în țara care i-a devenit casă, știrea a fost prezentată de cele mai importante televiziuni și a fost văzută și de președinții George H. W. Bush și Mikhail Gorbachev. Nadia Comăneci, amintire din 1989 În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, Nadia Comăneci a luat o decizie radicală și a fugit din România comunistă împreună cu alte persoane. Legenda sportului românesc a mers pe jos câteva ore prin câmp și a trecut ilegal granița în Ungaria, apoi a ajuns în Austria. De acolo, Nadia a cerut azil și a plecat rapid spre Statele Unite ale Americii. Momentul a fost extrem de mediatizat deoarece se întâmpla chiar cu câteva săptămâni înainte de prăbușirea regimului comunist din România. Momentul în care Nadia Comăneci a ajuns în SUA, la sfârșitul lunii noiembrie 1989, a fost tratat ca pe o știre extrem de importantă. Astfel, sportiva a fost intervievată și a apărut la mai multe televiziuni importante. Imaginile ar fi fost văzute și de președinții George H. W. Bush și Mikhail Gorbachev, care și-au pus o întrebare importantă: «Ce facem cu România». Nadia Comăneci, prezentă la Parlamentul European din Bruxelles la 50 de ani de la nota 10 de la Montreal, a vorbit despre acest moment istoric. „(Televiziunile americane au făcut un breaking news cu sosirea ta în State. Atunci, președintele Americii și cel al Uniunii Sovietice s-au întors spre ecran și au întrebat «Ce facem cu România?» După ce te-au văzut pe tine) Eram în căutări, încercam să văd care este rostul meu în acel moment. Nu am știut exact despre această copertă «The Time». Știu că e extrem de valoroasă, istorică. E un moment pe care eu l-am trăit în partea cealaltă. E un moment istoric pentru România. Nu am știut de acest moment, am plecat cu trei săptămâni înainte. Nu știu ce coincidență a fost. E emoționant să vezi această istorie, să văd acest tricou donat de mama celui care și-a pierdut viața. Noi am trăit acest moment, dar e extrem de emoționant să vezi ce s-a întâmplat atunci, câți copii și-au pierdut viața”, a declarat Nadia Comăneci, prezentă la Parlamentul European. Nadia Comăneci, primele impresii de la Parlamentul European „(Ce înseamnă această prezență la Parlamentul European?) Este un moment istoric pentru mine. Nu am fost niciodată aici, este prima dată. În anul istoric Nadia am făcut și acest pas. Mă bucur că am reușit să fac acest pas. Ne gândim cum putem colabora pentru a integra sportul românesc. Mă bucur că au venit toate generațiile, generațiile de acum, de la Onești. Cred că e frumos ca ele să vadă ce se întâmplă în afara gimnasticii”, a mai spus Nadia Comăneci.
Paul Coyer: Am fost în România cu o lună înainte de Revoluție

Invitat în cadrul emisiunii moderate de H. D. Hartmann, Paul Coyer a discutat despre importanța României în contextul Războiului Rece, subliniind rolul său de intermediar între Statele Unite și China. Analistul politic de origine americană a evocat și propria sa experiență personală din 1989, când a vizitat România cu doar o lună înainte de Revoluție. Urmărește aici integral emisiunea. La cererea moderatorului, Paul Coyer povestește despre motivul pentru care a ales România drept temă de cercetare. El evocă perioada Războiului Rece, subliniind că România a avut un rol de legătură între Statele Unite și China, în contextul unei politici externe aparte față de celelalte state din blocul sovietic. Totodată, adaugă o notă personală, amintind singura sa vizită în România, chiar înainte de Revoluție. „Ei bine, o parte din răspuns are legătură cu studiile mele, studiile academice. Atunci când am studiat acea perioadă, anii ’60 și ’70, politica SUA față de China, am studiat practic Războiul Rece și am realizat că România jucase un rol despre care am discutat mai devreme: de interlocutor și de transmițător de mesaje între Statele Unite și China… Și că Nixon și Ceaușescu avuseseră o relație bună. Și, de asemenea, cum știi, pentru că am discutat, am vizitat efectiv România o dată, timp de doar 24 de ore, când eram copil, în 1989.” Paul Coyer: „Am fost în România cu o lună înainte de revoluție” Invitatul își amintește de vizita sa în țară, cu doar o lună înainte de Revoluție, experiență marcată de întâlnirea cu regimul Ceaușescu. Coyer povestește cum, în 1989, alături de un grup de studenți, a călătorit cu trenul din Budapesta și a trăit pentru scurt timp sub privirile regimului comunist, confruntându-se cu condițiile austere din respectiva perioadă. „Dar da, am fost aici la sfârșitul lui noiembrie 1989. Cu o lună înainte de Revoluție. Eram cu un grup de studenți care călătorea cu trenul din Budapesta. Era literalmente cu o lună înainte de revoluție. Eram un copil care trăia o aventură. Și eu eram, să zicem, tânăr și naiv. Și mi-am zis: „Ce tare!”. Pentru că aveam ocazia să văd puțin comunismul înainte să dispară. Și credeam că mă distrez. Și chiar mă distram, pentru că eram prea naiv ca să-mi dau seama de pericol. Îmi amintesc de paznici din epoca comunistă, câini ciobănești germani, AK-47. Ne-au scotocit bagajele. Ne-au tratat brusc. Ne-au ținut deconectați de la electricitate timp de 24 de ore.” Mălina Maria Fulga este redactor în cadrul echipei Gândul. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, consolidându-și astfel pasiunea … vezi toate articolele