Prezența Mihaelei Buzărnescu la o petrecere de Revelion a atras atenția. FOTO

Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a avut o apariție spectaculoasă de Anul Nou, sportiva care a ocupat la un moment dat locul 20 mondial petrecând alături de mai multe prietene! Anul 2025 a fost unul dificil pentru Mihaela Buzărnescu, având în vedere că sportiva noastră a înregistrat un bilanț de opt înfrângeri și o singură victorie. Deși rezultatele din 2025 au fost modeste, Mihaela Buzărnescu nu s-a lăsat descurajată, fiind surprinsă zâmbitoare și plină de optimism în imaginile de la petrecerea de Revelion. Mihaela Buzărnescu a făcut senzație la petrecerea de Revelion Mihaela Buzărnescu a împărtășit pe rețelele de socializare fotografii de la petrecerea de Anul Nou, reușind să-și impresioneze urmăritorii cu apariția ei. „Miki” a ales o ținută elegantă și îndrăzneață pentru noaptea dintre ani, făcând un selfie spectaculos alături de trei prietene, însoțit de mesajul: „S-a reunit gașca”. Înainte de a întâmpina noul an, Mihaela Buzărnescu a muncit din greu pe terenul de tenis, antrenamentele sale fiind supervizate cu atenție de tatăl ei, Mihai. Fosta ocupantă a locului 20 WTA a câștigat un singur meci în 2025, la Praga Mihaela Buzărnescu a ajuns pe locul 946 WTA din cauza accidentărilor care au chinuit-o în ultimii ani. Românca a revenit pe teren în 2025, dar nu și-a putut regăsi încă ritmul. Buzărnescu a reușit o singură victorie în anul recent încheiat, în calificările turneului Praga Open, dotat cu premii în valoare totală de 275.084 de euro. Mihaela a trecut dramatic de Valentina Ryser (Elveția, 282 WTA), scor 7-6(8), 3-6, 6-4, dar a cedat fără drept de apel în finala calificărilor, 2-6, 1-6 cu Astra Sharma (Australia, 160 WTA). Mihaela Buzărnescu a strâns 2,79 milioane de dolari din premiile la turnee, cel mai bun an al ei fiind 2018, atunci când a atins un maxim în carieră: locul 20 WTA. O accidentare gravă suferită în Canada, în timpul unui meci contra Elinei Svitolina la Rogers Cup, i-a oprit însă ascensiunea româncei.
Simona Halep a dezvăluit imaginile care i-au definit anul 2025! Cine i-a fost, de fapt, alături. FOTO

Simona Halep (34 de ani) a publicat, la final de an, o serie de imagini spectaculoase, dezvăluindu-le fanilor cine sunt persoanele care i-au fost alături după retragerea din tenis. Totodată, dubla campioană de Grand Slam a împărtășit și câteva dintre locurile pe care le-a vizitat, dar și momentele speciale trăite în 2025, rămase întipărite în memoria sa. „Simo” a agățat racheta în cui în luna februarie, iar de atunci și-a făcut mai mult timp pentru ea însăși, lucru care se reflectă și în imaginile publicate pe rețelele de socializare. Simona Halep a publicat imagini spectaculoase în prag de An Nou: „Simte vibrațiile anului 2025” În prag de An Nou, Simona Halep a împărtășit cu fanii săi momentele speciale trăite în 2025: de la clipele petrecute alături de familie, în România, până la întâlnirile cu prietenii și foștii săi colaboratori, Darren Cahill și Virginia Ruzici! „Simte vibrațiile anului 2025 din aceste poze”, a scris fostul lider WTA, marți. De asemenea, „Simo” le-a arătat urmăritorilor un impresionant buchet de trandafiri primit în dar, dar și imagini din vacanțele de vis petrecute la Paris și Dubai, oraș ce i-a devenit a doua casă. Simona Halep nu l-a uitat nici pe noul ei colaborator, Patrick Ciorcilă, cel care îi gestionează acum imaginea. Acesta este co-fondatorul Sports Festival, grupul din Cluj care o reprezintă pe fosta campioană. Simona Halep a declarat recent că, după retragerea din tenis, a ales să petreacă multe zile în liniște, fără activități, pentru a se recupera după agitația circuitului WTA. „Pentru că acum realizez că mi-am dedicat întreaga viață acestui sport. Am unele goluri emoționale în viața normală, dar nu regret. Acest lucru a fost foarte important pentru mine: să mă dedic complet tenisului”, a declarat Halep într-un interviu pentru The National. „Mă relaxez, pentru că eram foarte obosită când am luat această decizie. Și simt că organismul meu trebuie doar să se liniștească și să nu facă nimic. Așa că exact asta fac”, a mai spus „Simo”.
Ion Cristoiu: Cel mai important eveniment din 2025 – scoaterea la masa verde a lui Călin Georgescu

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre care au fost marile evenimente ale acestui an. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „L-au anulat înainte… Ia imaginează-ți dacă era asta prin, nu știu, 2000 și ceva. Doamne ferește! Era sfârșitul lumii… N-am întâlnit așa ceva. După 1990 ai întâlnit situații în care să fie scos un candidat? Au vrut la un moment dat, pe Cataramă, parcă.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre care au fost marile evenimente ale acestui an. Acesta afirmă că nu a fost niciun mare eveniment. Jurnalistul susține că sigurul lucru important în anul care urmează să se termine a fost scoaterea din cursa electorală a lui Călin Georgescu. Acesta adaugă faptul că România a ieșit de sub statul de drept. Ca un exercițiu de imaginație, Cristoiu propune plasarea scenariului anulării alegerilor în anii 2000. Ca răspuns, acesta susține că ar fi fost un scenariu apocaliptic. Ca o idee de final, jurnalistul susține că evenimentele anului 2025 nu au schimbat nimic. Acesta susține chiar că au fost complet nememorabile. Până și alegerea lui Nicușor Dan drept președinte a fost una neobservată. „Niciun eveniment. Marele eveniment a lui… Cel mai important este scoaterea din cursă de la masa verde a lui Călin Georgescu, care a trecut neobservat. Pentru că e un eveniment fundamental, că ne-a arătat că după anularea alegerilor, noi am ieșit, România a ieșit din statul de drept. Se poate face orice. L-au anulat înainte… Ia imaginează-ți dacă era asta prin, nu știu, 2000 și ceva. Doamne ferește! Era sfârșitul lumii… N-am întâlnit așa ceva. După 1990 ai întâlnit situații în care să fie scos un candidat? Au vrut la un moment dat, pe Cataramă, parcă. A, nu! Anularea alegerilor este așa, echivalentul apocalipsei. Deci, după apocalipsă, ăsta cred că a fost principalul. Alegerea lui Nicușor Dan a trecut neobservată. Cel puțin din partea mea, nu mi s-a părut. Nu s-a schimbat nimic. Zău dacă… Reamintește-mi tu care să zic eu că important, că eu nu mai țin minte nimic.”, a explicat jurnalistul.
Cele 10 vedete ale tenisului care s-au retras din activitate în 2025. Simona Halep, în fruntea listei

Românca Simona Halep se numără printre cei 10 campioni care au spus adio tenisului în 2025! Constănțenaca a agățat racheta în cui în luna februarie, după ce a suferit o înfrângere usturătoare la turneul WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Anul care stă să se încheie a fost marcat de anunțuri triste pentru fanii tenisului, în condițiile în care nu mai puțin de zece jucători extrem de apreciați s-au retras din activitate. Jurnaliștii de la TennisUpToDate au realizat un top al celor mai importanți tenismeni care nu vor mai fi văzuți pe teren în 2026, iar Simona Halep se află în fruntea listei. Lista celor 10 campioni care au spus adio tenisului în 2025 Simona Halep, campioana noastră care a petrecut 64 de săptămâni pe locul 1 mondial și a cucerit două titluri de Grand Slam, este sportiva cu cel mai impresionant CV care s-a retras în 2025. Halep a fost una dintre cele mai longevive jucătoare ale circuitului WTA, ținând cont că a stat în Top 10 timp de 373 de săptămâni consecutive, a opta cea mai lungă serie din istorie. Ceilalți 9 jucători de tenis importanți care s-au retras oficial anul acesta sunt: Richard Gasquet (Franța), fost număr 7 mondial; Eugenie Bouchard (Canada), fostă ocupantă a locului 5 WTA; Fernando Verdasco (Spania), ocupant al locului 7 ATP în trecut; Alize Cornet (Franța), fost număr 7 WTA; Petra Kvitova (Cehia), fostă ocupantă a locului 2 WTA și dublă campioană a turneului de la Wimbledon; Caroline Garcia (Franța), jucătoare aflată la un moment dat pe locul 4 mondial; Diego Schwartzman (Argentina), fost număr 8 ATP; Fabio Fognini (Italia), sportiv care a ocupat locul 9 ATP; Christopher Eubanks (SUA), jucător care a ajuns cel mai sus pe locul 29 în ierarhia ATP. Simona Halep a decis să se retragă din tenis chiar în timpul meciului Simona Halep a făcut recent o dezvăluire surprinzătoare, spunând că a decis să se retragă din tenis chiar în timpul meciului cu Lucia Bronzetti (Italia), pierdut în runda inaugurală a turneului de la Cluj-Napoca, scor 6-1, 6-1: „Nu am decis să mă retrag înainte să intru pe teren la Cluj-Napoca. M-am gândit o vreme la asta, dar nu era stabilit când am intrat pe teren că în acel meci mă voi retrage. Dar am simțit că locul meu nu mai este acolo. Am simțit fizic, aveam probleme la genunchi și mă durea. Așa că după ce am pierdut primul set, am luat decizia și am spus: «Mă opresc după asta!»”, a afirmat Halep, într-un interviu pentru The National.
Lovitură pentru Jannik Sinner: ce anunț a făcut Gazzetta dello Sport după ce a câștigat 19 milioane de dolari în 2025

Jurnaliștii de la cunoscuta publicație Gazzetta dello Sport au făcut un anunț neașteptat pentru fanii tenisului mondial, odată cu desemnarea premiilor la final de 2025. În mod bizar, Gazzetta dello Sport l-a numit sportivul anului în Italia pe Lorenzo Musetti, tenismen aflat pe locul 8 ATP, în detrimentul lui Jannik Sinner, ocupantul locului 2 mondial. Sinner a avut un sezon excelent, pe care l-a încheiat en fanfare, cu triumful de la Turneul Campionilor, scor 7-6, 7-5 în finala cu marele său rival Carlos Alcaraz. Jannik a stârnit nemulțumiri în Italia după ce a ales să nu participe la turneul final al Cupei Davis, o decizie similară fiind luată și de Lorenzo Musetti. Gazzetta dello Sport, lovitură pentru Jannik Sinner: premiul pentru sportivul anului, acordat lui Lorenzo Musetti Deși Jannik Sinner a făcut spectacol în 2025 și a cucerit inclusiv Australian Open și Wimbledon, jurnaliștii din țara sa natală au ales să îl ignore în ancheta pentru sportivul anului. Nu mai puțin de 19,11 milioane de dolari a încasat elevul lui Darren Cahill în sezonul recent încheiat, acumulând 56,5 milioane de dolari din premiile la turnee în toată cariera. Cu toate acestea, Gazzetta dello Sport l-a preferat în mod surprinzător pe Lorenzo Musetti, căruia i-au acordat premiul pentru sportivul anului în Italia: „Lorenzo Musetti, care a intrat anul acesta în top 10 mondial, este ultimul poet rămas cu racheta în mână. Este dovada vie a ceea ce poate produce combinația dintre talent și muncă. Oamenii obișnuiau să spună că este un talent neterminat, de parcă pătrunderea în Top 20 mondial, lucru reușit în 2023, înainte să împlinească 21 de ani, ar fi fost o joacă de copii. Ei bine, anul acesta «Lollo» i-a mulțumit chiar și pe cei insațiabili. Un 2025 fantastic, îmbogățit de numeroase premiere: intrarea în Top 10, prima finală de Masters 1000, prima calificare la ATP Finals. El este Sportivul Anului la Gazzetta Sports Awards”, a transmis reputata publicație italiană.
Viețile a 4 zodii se schimbă total. Vor fi răsturnări majore de situație

Influențele karmice vor marca viața anumitor zodii în următorii 7 ani. Practic, viețile a 4 zodii se schimbă total. Potrivit acesteia, traversăm o perioadă cu profunde transformări spirituale și emoționale, declanșate de tranzițiile lente ale planetelor grele — Saturn, Uranus, Neptun și Pluto — care vor aduce lecții de viață, eliberări dureroase și, pentru unii, șansa unei renașteri complete. Anumite semne zodiacale vor fi „chemate” de Univers să-și repare greșelile trecutului. Acestea vor fi testate în privința răbdării, relațiilor și alegerilor personale. Karma nu este o pedeapsă, ci o lecție. Vine în momentele în care sufletul nostru trebuie să evolueze și să învețe să lase în urmă tot ce nu mai are rost. Gemeni primesc lecții legate de stabilitate și alegeri Nativii Gemeni vor fi puși față în față cu consecințele propriilor decizii. În următorii ani, karma le va arăta că nu tot ce strălucește este aur. Vor fi nevoiți să învețe răbdarea, să nu mai fugă de responsabilități și să-și asume drumul ales. „Pentru ei, tentațiile și schimbările bruște pot aduce stres, dar și maturizare profundă”, explică astrologul. Scorpionul va avea parte de o confruntare cu umbrele trecutului Pentru Scorpioni, următorii 7 ani sunt o perioadă de transformare profundă. Ei vor trece prin situații care le vor testa puterea interioară și capacitatea de iertare. Relațiile toxice, dependențele emoționale și atașamentele dureroase vor fi puse sub lupă. „Universul le va arăta clar ce trebuie să schimbe pentru a renaște spiritual”, spune Mariana Cojocaru. Peștii au parte de trezire spirituală și eliberări dureroase Peștii vor simți cel mai intens influența karmică. Vor trece printr-o perioadă de eliberare emoțională și descoperire a sinelui. Pot apărea despărțiri, pierderi sau renunțări la oameni și situații care le blochează evoluția. „Universul le cere să renunțe la iluzie și să aleagă adevărul. Doar așa se pot vindeca complet”, afirmă Mariana Cojocaru. Capricornul este la finalul unui ciclu karmic Capricornii vor încheia un ciclu karmic de peste 14 ani. Ei vor fi puși în fața unor situații care îi vor obliga să aleagă între putere și echilibru interior. Pozițiile înalte, ambițiile și relațiile bazate pe interes vor fi testate. Vor învăța că succesul real vine doar atunci când sufletul e împăcat. Chiar dacă perioada următoare aduce stres, incertitudine și schimbări bruște, totul face parte dintr-un proces de curățare spirituală. De aceea, Universul ne obligă să ne uităm în oglindă și să vedem cine suntem cu adevărat. Cei care acceptă lecțiile vor fi răsplătiți cu libertate, pace și o nouă direcție în viață. Așadar, viețile a 4 zodii se schimbă total, următorii 7 ani vor fi un test de rezistență și credință. Karma va aduce în prim-plan adevăruri incomode, dar și șansa unui nou început pentru zodiile pregătite să evolueze.
Cardurile de alimente sunt încărcate înainte de Crăciun. Care sunt primele județe unde a început alimentarea acestora

Primele carduri de alimente au fost încărcate cu suma de 125 de lei în mai multe județe din țară. Banii sunt virați în luna decembrie. Cu acești bani se pot cumpăra doar alimente. Potrivit informațiilor Newsweek România, cardul s-a încărcat la Botoșani și în București, sectorul 2 și 6. De asemenea, există și confirmări de la Bacău. O altă confirmare vine de la Galați. Beneficiarul care a pierdut sau nu îi funcționează cardul social trebuie să anunțe emitentul, apelând serviciul de Asistență Clienți sau utilizând aplicația mobilă a emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele: – Edenred: 021 301 33 03 – Sodexo: 021 204 46 64 – UP România: 0374 66 22 73. Cardul permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS. Cine ia bani pe cardul de alimente (6) În perioada 2025-2027, sprijinul material prevăzut la alin. (1) lit. b) este în cuantum de maximum 125 lei şi se acordă o dată la 6 luni următoarelor categorii de persoane defavorizate: a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minimum 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizaţie sociala (1.281 lei) Recomandarea autorului: Cardurile sociale au început să fie alimentate. Ce poți să faci dacă nu ai primit încă banii
WTA a dat publicității topul milionarelor din tenis în 2025! Situație fără precedent pentru Simona Halep
Asociația Tenisului Feminin (WTA) a publicat lista sumelor încasate de jucătoarele din circuitul profesionist în 2025, iar Simona Halep se află pe un loc neverosimil. În condițiile în care în sezoanele precedente încasa premii de ordinul milioanelor de dolari din tenis, Simona Halep s-a ales cu un cec de numai 3.955 de dolari anul acesta, ocupând locul 1.210 în topul încasărilor din 2025. „Simo” a participat la un singur turneu, desfășurat la Cluj-Napoca în luna februarie, anunțându-și retragerea din tenis la finalul meciului pierdut în runda inaugurală (1-6, 1-6 cu Lucia Bronzetii din Italia). În schimb, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, primele două „rachete” ale României, au încasat sume uriașe, peste 1 milion de dolari fiecare în sezonul recent încheiat, grație unor performanțe notabile. Sportiva care conduce topul milionarelor din tenis în 2025 este Aryna Sabalenka, bielorusa stabilind totodată un nou record al premiilor câștigate într-un singur sezon competițional. WTA a publicat topul banilor în 2025! Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, încasări de peste 1 milion de dolari fiecare Cea mai bine remunerată jucătoare din România în 2025 a fost Jaqueline Cristian, cu încasări de 1,13 milioane de dolari. Românca a ajuns astfel la un total de 2,9 milioane de dolari câștigate în carieră și ocupă locul 53 în topul WTA al premiilor pe acest sezon. La doar câteva poziții distanță se află Sorana Cîrstea, clasată pe locul 58, cu 1,07 milioane de dolari obținute în 2025. Sportiva din Târgoviște are în prezent total de 10,8 milioane de dolari acumulate în întreaga carieră. Gabriela Ruse a prins și ea Top 100, respectiv locul 90, după ce a câștigat 779.169 de dolari din tenis în 2025. În întreaga carieră, Gabi a acumulat 2,98 milioane de dolari. Cum arată Top 10 jucătoare ca încasări în 2025: Aryna Sabalenka, lider detașat” Jucătoarea care a doborât toate recordurile în ceea ce privește premiile câștigate din tenis în 2025 este nimeni alta decât Aryna Sabalenka, ocupanta locului 1 WTA. Campioana din Belarus, care a triumfat la US Open în luna septembrie, a încasat 15 milioane de dolari, întrecând-o până și pe Serena Williams. Recordul precedent aparținea Serenei, care a câștigat 12,38 milioane de dolari în 2013, cel mai bogat sezon din cariera ei. Performanța Arynei Sabalenka depășește acum acel prag, în contextul în care premiile din circuitul WTA au crescut semnificativ în ultimii ani. Top 10 jucătoare ca încasări în 2025: 1. Aryna Sabalenka (Belarus) – 15 milioane de dolari; 2. Iga Swiatek (Polonia) – 10,11 milioane de dolari; 3. Elena Rybakina (Kazahstan) – 8,45 milioane de dolari; 4. Coco Gauff (SUA) – 7,96 milioane de dolari; 5. Amanda Anisimova (SUA) – 7,26 milioane de dolari; 6. Jessica Pegula (SUA) – 5,26 milioane de dolari; 7. Jasmine Paolini (Italia) – 5,25 milioane de dolari; 8. Mirra Andreeva (Rusia) – 4,72 milioane de dolari; 9. Madison Keys (SUA) – 4,35 milioane de dolari; 10. Elise Mertens (Belgia) – 2,89 milioane de dolari.
Rezidențiat 2025. Care sunt specializările de care fug viitorii medici. Ce domenii rămân neacoperite
La examenul de rezidențiat din 16 noiembrie 2025, din rândul primilor 200 de candidați, în ordinea mediilor, opțiunile s-au concentrat în special asupra cardiologiei și a specialităților de medicină estetică. Specializările precum medicina de familie sau ATI au fost ocolite de viitori medici. Dermato-venerologia s-a ocupat prima, având doar 60 de locuri disponibile la nivel național, urmată de chirurgia plastică cu 59 de locuri. O statistică făcută de HotNews arată că din rândul primilor 200 de rezidenți, 47 de candidați au ales cardiologia, iar 33 s-au orientat către dermatovenerologie și chirurgie plastică. Un singur candidat a ales chirurgia generală, șase au ales Anestezia și Terapia Intensivă (ATI), iar alte specialități chirurgicale au fost alese sporadic: obstetrică-ginecologie de cinci candidați, oftalmologie de patru, neurochirurgie de doi și ORL de doi. Medicina de familie ignorată total Medicina de familie, deși are cel mai mare deficit de personal și cel mai mare număr de locuri scoase la concurs, nu a fost aleasă de niciunul dintre primii 200 de candidați. Chirurgia pediatrică, chirurgia cardiovasculară, ortopedia sau urologia, specialități chirurgicale și ele, nu se regăsesc în preferințele primilor 200 de absolvenți. Sunt specializări de care este mare nevoie, precum chirurgie și ATI, dar nu au fost alese de rezidenți. Anul acesta, specialitățile medicale cu cele mai multe locuri scoase la concurs au fost medicină de familie – 641, medicină internă – 190, cardiologie – 189, chirurgie generală – 181, anestezie și terapie intensivă – 180, pediatrie – 152 și obstetrică-ginecologie – 148. Examenul de rezidențiat a avut loc duminică, 16 noiembrie, iar pe 23 noiembrie a început repartizarea specialităților, în funcție de note. Au participat aproape 7.000 de studenți, dintre care 5.179 au promovat. Recomandarea autorului: Tânăra care a obținut locul 1 pe țară la Rezidențiat – Medicină Dentară: „Parcă visez”
A ruinat-o pe Simona Halep, iar acum pune cireașa pe tort! ITIA a făcut inventarul

Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a dat publicității lista impresionantă a jucătoarelor de tenis care s-au retras oficial din activitate în anul 2025. Simona Halep a acuzat ITIA ca a ținut cu orice preț să îi termine cariera, lucru care s-a și întâmplat în luna februarie a acestui an. Iar dușmanii româncei pun acum cireașa pe tort. Nu doar cariera Simonei a fost afectată de cazul de dopaj deschis de Agenția de integritate, ci și continurile româncei, având în vedere că averea ei s-a diminuat după ce a pus racheta în cui. Agenția care a ruinat-o pe Simona Halep a dat publicității lista jucătoarelor retrase din tenis în 2025: românca ține capul de afiș ITIA a publicat pe site-ul oficial lista jucătorilor care nu vor mai evolua în circuitul profesionist începând cu noul sezon, ca urmare a retragerii lor din tenis. Simona Halep este cap de listă, în dreptul numelui ei, pe site-ul oficial al agenției, fiind menționată și data retragerii: 10 februarie 2025! Alte 7 jucătoare din circuitul WTA se mai află pe listă, printre care și o altă româncă, Raluca Olaru. Au mai spus adio tenisului în 2025: Shelby Rogers (SUA), Paris Corley (SUA), Ashley Kratzer (SUA), Alize Cornet (Franța), Casey Kania (SUA) și Anastasiya Shoshyna (Polonia). Jucătorii retrași oficial din circuitul ATP în acest an sunt mai puțini decât în WTA, conform ITIA: Rubin Statham (Noua Zeelandă), Lukas Rosol (Cehia), Fabio Fognini (Italia) și David Saye (SUA). Simona Halep le-a reproșat celor de la ITIA că au făcut totul pentru a o distruge Simona Halep a lansat acuzații fără precedent la adresa celor de la ITIA, atunci când a aflat că Jannik Sinner și Iga Swiatek au primit pedepse infime după ce au fost prinși dopați, în timp ce româncei i-a fost aplicată inițial o suspendare de patru ani, redusă de TAS la 9 luni: „Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Stau și mă întreb, de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu găsesc și nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea-voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenței. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aș fi putut imagina că se poate dori. Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudinea acestui sport, am crezut în bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă și poate că va fi mereu dureroasă nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil ca, în cazuri identice întâmplate cam în același timp, ITIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? Cum aș putea să accept că WTA și consiliul de jucătoare nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl meritam?!”, a tunat Halep.