Sorana Cîrstea, mesaj public în prima zi din 2026 pentru avocatul care i-a fost mereu alături: Te iubesc!

Prima zi a noului an are o încărcătură specială pentru Sorana Cîrstea (35 de ani)! Jucătoarea de tenis aflată pe locul 43 WTA a ținut să transmită un mesaj emoționant. Sorana Cîrstea îl sărbătorește joi, 1 ianuarie, pe fratele ei, Mihnea, care este cu cinci ani mai mic decât sportiva. Cei doi au o relație foarte strânsă, astfel că Sorana i-a transmis o urare specială cu această ocazie. Noul an a prins-o pe Sorana Cîrstea în Australia, unde se pregătește să înceapă al 20-lea și ultimul sezon al carierei sale în circuitul de tenis profesionist. Sorana Cîrstea, urare specială pentru fratele ei avocat în prima zi din noul an Sorana Cîrstea i-a dedicat o postare emoționantă fratelui ei, Mihnea, care este născut chiar pe 1 ianuarie: „La mulți ani frățiorului meu mai mic! Te iubesc!”, a fost mesajul Soranei, ce a însoțit un colaj de fotografii cu ea și Mihnea. Fratele Soranei Cîrstea este avocat, iar în tinerețe a jucat fotbal la un club din București. El a ales până la urmă să se dedice studiilor, făcându-și extrem de mândră sora atunci când a devenit avocat: „La mulți ani pentru fratele meu mai mic, care a crescut, devenind un om minunat și un avocat! Te iubesc foarte mult și sunt mândră de te tine!”, spunea Sorana, în urmă cu trei ani, despre Mihnea, cel care i-a fost la rândul său alături jucătoarei de tenis de-a lungul carierei. Sorana a reușit în tenis cu sprijinul uriaș al familiei Sorana Cîrstea s-a născut la București, dar a petrecut mulți ani în Târgoviște, orașul natal al părinților ei. „Sori” a povestit recent că tatăl ei, Mihai, și-a dorit ca ea să devină o jucătoare de top și a făcut numeroase sacrificii pentru a-și îndeplini visul. „Aveam patru ani când am început tenisul, a fost visul tatălui meu. El a vrut să joace fotbal în timpul comunismului, dar în acea perioadă era puțin dificil să faci sport. Așa că bunica mea îi spunea mereu: «Nu, trebuie să mergi la școală». Iar el a spus că dacă va avea un copil, îl va îndruma către sport. Pe vremea aceea, erau multe meciuri la televizor între Steffi Graf și Monica Seleș, iar tatăl meu s-a îndrăgostit de acest sport și a spus că aceasta este o carieră minunată pentru o fiică. Așa am început. Nu a fost chiar alegerea mea, dar mai târziu mi-am dat seama că trebuie să îi fiu foarte recunoscătoare tatălui meu. Nu mă uitam la alt sport, gândul meu, încă din prima clipă, a fost că trebuie să devin profesionistă. Aveam un antrenor, dar tatăl meu a asistat la toate antrenamentele până la vârsta de 12 ani. Cheltuielile au început să fie mai mari, pentru că am început să merg în străinătate la turnee. Și bineînțeles a trebuit să muncească mai mult pentru a mă trimite acolo, ca să plătească antrenorii, totul”, a declarat Sorana Cîrstea la podcastul Carolinei Garcia.
Gabriela Ruse, prima româncă din WTA care joacă în 2026! Cu cine se duelează la Brisbane

Gabriela Ruse (România, 88 WTA) este prima jucătoare de tenis din țara noastră care intră pe teren în noul an! Ruse și-a aflat joi adversara din calificările turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Dacă Sorana Cîrstea (43 WTA) și Jaqueline Cristian (39 WTA) au fost acceptate direct pe tabloul principal la Brisbane, grație locurilor pe care le ocupă în clasament, Gabriela Ruse se pregătește să ia startul în calificări. Turneul care deschide sezonul 2026 în circuitul feminin pune în joc premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, trofeul fiind deținut de Aryna Sabalenka. Gabriela Ruse debutează în calificările turneului de la Brisbane contra unui adversare din afara Top 500 România ar putea avea trei reprezentante pe tabloul principal al puternicului turneu WTA 500 de la Brisbane, dacă Gabriela Ruse reușește să treacă de calificări. Sportiva noastră are o misiune facilă în runda inaugurală, întâlnind o adversară din afara Top 500 WTA, pe Alana Subasic (Australia, 537 WTA). Jucătoarea locală în vârstă de 18 ani a fost acceptată pe tabloul calificărilor grație unui wild card. Meciul dintre Ruse și Subasic este programat vineri dimineață, după ora 05:00. Dacă va trece de jucătoarea australiană, Gabriela Ruse o va înfrunta în finala calificărilor pe câștigătoarea meciului Victoria Jimenez Kasintseva (Andorra, 115 WTA) – Zeynep Sonmez (Turcia, 112 WTA). Aryna Sabalenka, favorită principală la Brisbane Favorita principală a turneului de la Brisbane este nimeni alta decât Aryna Sabalenka, ocupanta locului 1 mondial. În primul turneu din 2026 vor concura și Elena Rybakina (Kazahstan, 5 WTA) sau Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA). În paralel cu turneul de la Brisbane se desfășoară concursul de la Auckland (Noua Zeelandă), dar și United Cup, competiția pe echipe la care participă echipe precum Polonia, cu Iga Swiatek, și Marea Britanie, în componența căreia se află Emma Răducanu. Apoi, în calendarul WTA sunt programate competițiile de la Adelaide și Hobart (12-17 ianuarie), care preced Grand Slam-ul de la Australian Open (18 ianuarie – 1 februarie).
Prezența Mihaelei Buzărnescu la o petrecere de Revelion a atras atenția. FOTO

Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a avut o apariție spectaculoasă de Anul Nou, sportiva care a ocupat la un moment dat locul 20 mondial petrecând alături de mai multe prietene! Anul 2025 a fost unul dificil pentru Mihaela Buzărnescu, având în vedere că sportiva noastră a înregistrat un bilanț de opt înfrângeri și o singură victorie. Deși rezultatele din 2025 au fost modeste, Mihaela Buzărnescu nu s-a lăsat descurajată, fiind surprinsă zâmbitoare și plină de optimism în imaginile de la petrecerea de Revelion. Mihaela Buzărnescu a făcut senzație la petrecerea de Revelion Mihaela Buzărnescu a împărtășit pe rețelele de socializare fotografii de la petrecerea de Anul Nou, reușind să-și impresioneze urmăritorii cu apariția ei. „Miki” a ales o ținută elegantă și îndrăzneață pentru noaptea dintre ani, făcând un selfie spectaculos alături de trei prietene, însoțit de mesajul: „S-a reunit gașca”. Înainte de a întâmpina noul an, Mihaela Buzărnescu a muncit din greu pe terenul de tenis, antrenamentele sale fiind supervizate cu atenție de tatăl ei, Mihai. Fosta ocupantă a locului 20 WTA a câștigat un singur meci în 2025, la Praga Mihaela Buzărnescu a ajuns pe locul 946 WTA din cauza accidentărilor care au chinuit-o în ultimii ani. Românca a revenit pe teren în 2025, dar nu și-a putut regăsi încă ritmul. Buzărnescu a reușit o singură victorie în anul recent încheiat, în calificările turneului Praga Open, dotat cu premii în valoare totală de 275.084 de euro. Mihaela a trecut dramatic de Valentina Ryser (Elveția, 282 WTA), scor 7-6(8), 3-6, 6-4, dar a cedat fără drept de apel în finala calificărilor, 2-6, 1-6 cu Astra Sharma (Australia, 160 WTA). Mihaela Buzărnescu a strâns 2,79 milioane de dolari din premiile la turnee, cel mai bun an al ei fiind 2018, atunci când a atins un maxim în carieră: locul 20 WTA. O accidentare gravă suferită în Canada, în timpul unui meci contra Elinei Svitolina la Rogers Cup, i-a oprit însă ascensiunea româncei.
Horoscop rune, Mihai Voropchievici 2026. Runa Nied aduce un salt major în viața zodiilor

În 2026, mai toate zodiile au parte de schimbări majore, este anul schimbărilor decisive. Runa guvernatoare a anului 2026 este Nied, aceasta va produce un salt major în viețile zodiilor. Vor fi răsturnări majore de situații, dar și momente de răscruce. Fiecare zodie va fi influențată tot anul 2026 runa Nied, anunță Mihai Voropchievici în horoscop rune 2026. Asta este o șansă unica pentru fiecare să-și rezolve probleme. Cei care sunt singuri îți pot găsi sufletul pereche. Cei care au probleme majore, le pot rezolva rapid și fără prea mult efort. Aproape toate zodiile vor șansa să-și lase trecutul în spate și să meargă cu pași siguri spre viitor. Toatele cele 12 zodii au acum șansa să închidă capitole dureroase, să meargă mai departe, dar mai ales să evolueze. Previziuni generale – toate zodiile Luna ianuarie 2026 este guvernată de runa Wyrd vor fi posibile situații tensionate și multe mistere. Luna februarie aduce schimbări foarte importante, în mai ales pe plan financiar și personal, runa guvernatoare este Othel. Martie este o luna bună celor care au planuri să facă decizii mari. Schimbări de locuință, schimbări la locul de muncă, cu ajutorul runei Ehwaz. Mihai Voropchievici anunță că următoarele 3 luni sunt destinate celor care chiar sunt dispuși să riște, șansele sunt mari de câștig, conform horoscop rune 2026. Așadar aprilie este guvernată de runa Thurisaz. Asta înseamnă că cei care sunt pregătiți să lase totul deoparte au șansa să facă salturi extrem de mari și cu mari șanse de reușită. Cea mai bună lună Ei, acum vine partea cea mai bună luna mai, guvernată de runa Eihwaz este cea mai potrivită luna din tot horoscopul runelor lui Mihai Voropchievici pentru anul 2026. Este luna celor curajoși, celor sătui să aștepte ca cineva să se schimbe. Este luna cum nu se poate mai bună pentru marile schimbări. Iunie este guvernată Perdhro care vine în ajutorul celora care până în iunie 2026 nu reușesc să facă schimbările necesare, să le dea un impuls și o forță mare. Eolh aduce în iulie protecție tuturor zodiilor vizate de forțe dăunătoare și le va fi ca un scut. August cu runa Gifu va răsfăța nativii, iar septembrie este una renașterii în horoscopul prezentat de Mihai Voropchievici pentru 2026, dar asta doar cu ajutorul runei Beorg. Octombrie este o lună duală, dublă, atenție mare TIR va face jocuri. Noiembrie guvernată de Sigel va fi o lună sensibilă. Berbec Zodia berbec trebuie să fie foarte atentă la deciziile pe care le ia. Anul va începe cu un salt major și calitativ al vieții, dar au tendința să nu calculeze corect efortul. Este posibil ca bucuroși de norocul ce se abate asupra voastră să vă neglijați relațiile. Sunteți foarte bine aspectat în plan financiar și aveți mare noroc să dați lovitura. De la mijlocul anului 2026, Mihai Voropchievici vă avertizează că succesul poate dispărea într-o clipită dacă nu vă ghidați de intuiție. Cele mai sensibile luni pentru voi sunt martie, luna în care este posibil să primiți vești limită care necesită decizii imediate. O altă luna în care maestrul vă sfătuiește să fiți atenți este august, vor fi ceva probleme în viața sentimentală. Din punct de vedere al carierei sunteți foarte bine aspectat, chiar cu mari șanse de avansare și reușită. Aveți totuși grijă că persoana pe care o bănuiți că vă baga bețe în roată, o va face și în 2026 fără nici o jenă. Ar mai fi ceva foarte important de spus, o persoană din trecutul vostru se va întoarce și aveți tendința s-o iertați pentru ce va făcut. Analizați bine dacă chiar este sinceră, runele nu văd de bun augur intențiile sale. Taur Taurii vor da lovitura pe toate planurile, dar cu o singură condiție, să țină cont când sunt în situații în care nu au ce să afle. Sunt persoane care le „sapă”, iar aceștia vor trebui să găsească acea persoană. Vă puteți baza pe intuiție, pentru că aveți mari șanse să evitați problemele ce apar din cauza acestui „prieten”. Cele mai periculoase luni pentru voi sunt, aprilie și mai. Veți fi puși în fața unor situații la locul de muncă sau pe plan financiar, iar riscul este foarte mare să pierdeți această bătălie. Această problemă este cauzată din cauza uneori decizii nu tocmai inspirate pe care le luați la început de an. Din punct de vedere relațional, Mihai Voropchievici anunță că horoscopul runelor pentru 2026 vă aduce șansa să vă găsiți sufletul pereche. Dacă sunteți într-o relație aveți șansa s-o consolidați și chiar să renască flacăra pasiunii dintre voi. Taurii născuți în aprilie au din păcate vești triste pe plan, relațional. Cei ajunși prea departe cu neînțelegerile din cuplu, vor fi din păcate decise să ajungă la final de relație. Pe final vă dau o veste bună, o persoană dragă, de care vă făceați griji din cauza problemelor pe care le are își revine spectaculos, așadar grijile dispar. Gemeni Gemenii vor fi pe val în 2026, în special pe zona financiară și știm cât de mult confort le dă statutul financiar. Probleme apar în relațiile personale, unde luați de valul succesului își neglija persoana iubită. Ar fi bine să nu uitați că v-a fost alături și să faceți timp și pentru partenerul de viață. Pe planul carierei Mihai Voropchievici spune că gemenii vor da lovitura, potrivit horoscopului runelor pentru 2026. Se deblochează toate aspectele. Gemenii cu datorii care deja pun presiuni pe ei vor reuși să termine anul pe zero, și chiar să le și rămână ceva în plus. Este un an bun de deschideri de afaceri sau schimbări de locuri de muncă. Runele sunt de parte voastră cam tot anul. Singura luna în care trebuie să fiți cu garda sus este noiembrie când furtuni neașteptate apar din senin și la fel si soluțiile. Pe la jumătatea anului runele vă recomandă să vă relaxați. Energia și pofta de muncă pe care aveți vă va epuiza ușor, iar asta vă va dezavantaja în a doua parte a anului 2026. Rac Racii au avut un an 2025 destul de anevoios, ba erau pe val, ba venea un tăvălug de probleme. Veștile aduse de horoscop Mihai Voropchieivic 2026 însă schimbă total situațiile. Toate problemele care au fost pe partea profesională își
Novak Djokovic și-a anunțat decizia cu privire la cariera sa: Hai să mergem mai departe!

Novak Djokovic le-a dat o veste excelentă fanilor săi, campionul sârb spunând că nu și-a stabilit un termen pentru retragere și nici nu are de gând să facă asta prea curând. Novak Djokovic și-a dezvăluit planurile de viitor după ce săptămâna aceasta a primit premiul „Globe Sports” de la Cristiano Ronaldo. Trofeul internațional decernat lui Djokovic a fost creat chiar de starul portughez, pentru a recunoaște anual cele mai influente personalități din lumea sportului. Cu toate că a ajuns la 38 de ani și mulți s-ar fi așteptat să agațe racheta în cui, „Nole” nu se va retrage nici în 2026. El a cucerit în luna noiembrie al 101-lea titlu al carierei, la Atena. Novak Djokovic nu se gândește la retragere! Care este următorul obiectiv al campionului sârb Novak Djokovic nu se gândește deloc la retragere, ba chiar privește pe termen lung! Marele campion sârb are ca obiectiv participarea la Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles (SUA): „Vreau să continui! Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles sunt un fel de stea călăuzitoare, dar, sincer, nu există o limită. Așa că vom vedea. Înțelegeți ce vreau să spun? Hai să mergem mai departe! Îmi place să lovesc mingea de tenis și îmi place să concurez. Le spuneam unor mari nume din fotbal, cu care vorbeam, că totul ține de pasiune și dragoste pentru ceea ce faci, iar atâta timp cât simți că joci la un nivel înalt și corpul te ține, de ce nu?”, a declarat Djokovic, potrivit Tennis World USA. Novak Djokovic crede că prezența lui continuă să aducă valoare tenisului Deținătorul a 24 de titluri de Grand Slam a mărturisit că decizia sa de a continua în circuitul ATP este bazată pe o pasiune neschimbată pentru competiție și bucuria zilnică de a păși pe teren. Dincolo de ambiția personală, Novak crede că prezența lui continuă să aducă valoare tenisului: „Oamenilor le place să vorbească și să speculeze despre retragere. Dar, la finalul zilei, simt că încă pot contribui la dezvoltarea tenisului. Iar acesta este un lucru frumos”, a adăugat Novak Djokovic, cel mai titrat tenismen din toate timpurile.
Surpriză pe cer pentru Sorana Cîrstea, la trecerea dintre ani. FOTO

Australia se numără printre primele țări care au intrat în 2026, alături de Republica Kiribati și Noua Zeelandă. Iar cele mai bune jucătoare de tenis ale României au petrecut trecerea dintre ani la Antipozi. Brisbane, orașul gazdă al unuia dintre cele mai importante turnee de tenis din startul sezonului, a marcat Revelionul cu un spectacol grandios de artificii. Australia a intrat în noul an la 15:00 (ora României), în timp ce oamenii din Noua Zeelandă și Kiribati au deschis șampania în momentul în care în țara noastră era ora 12:00. Anul 2026 a fost întâmpinat cu fast de orașul australian în care se află Sorana Cîrstea Anul 2026 a fost întâmpinat cu fast de municipalitatea din Brisbane, în ciuda unei ploi torențiale. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au ajuns deja acolo pentru a participa la turneul WTA 500, în perioada 4-11 ianuarie. Spectacolul de artificii din Brisbane a fost cu adevărat impresionant, dar orașele Sydney și Melbourne nu s-au lăsat mai prejos. Jurnaliștii Sky News au surprins imagini spectaculoase din Sydney cu ocazia trecerii în noul an. Pentru jucătoarele de tenis din România a devenit deja o tradiție să petreacă Anul Nou în Australia, iar Sorana Cîrstea se află pentru ultima oară într-o astfel de postură. Sportiva în vârstă de 35 de ani a anunțat că sezonul 2026 va fi ultimul din cariera ei, după 20 de ani petrecuți în circuitul WTA. Jaqueline Cristian a ajuns în Australia, dar nu sărbătorește Revelionul De asemenea, Jaqueline Cristian a mărturisit că nu va face nimic special în noaptea de Anul Nou, ținând cont că în ultimii cinci ani nu a sărbătorit Revelionul: „Aterizez în Australia la Brisbane pe 31 la 11 noaptea, deci o să fiu probabil la bagaje la trecerea dintre ani. Anul trecut pe 31 am avut meci, anul ăsta de-abia aterizez,e mai bine. Eu în ultimii cinci ani nu am mai sărbătorit Revelionul, tot timpul dorm, mă odihnesc așa că și anul ăsta o să fie aceeași poveste”, a declarat ocupanta locului 39 WTA la plecarea în Australia.
Când vor fi plătite pensiile pentru prima lună a anului 2026. Poșta Română a făcut anunțul

Pensiile sunt plătite, la începutul unui an, după un calendar influențat de sărbătorile legale, dar și de procedurile administrative ale Ministerului Finanțelor și ale Caselor Județene de Pensii. Poșta Română a anunțat că pensiile vor fi virate în conturile companiei pe 5 ianuarie, urmând ca distribuirea către beneficiari să înceapă de joi, 8 ianuarie. „La început de an, situația diferă față de restul perioadei, în principal din cauza limitărilor bugetare și a procedurilor Ministerului Finanțelor. În mod obișnuit, banii destinați pensiilor sunt virați către Poșta Română cu câteva zile înainte de sfârșitul lunii (de obicei pe 27 – 28 ale lunii), ceea ce permite planificarea și organizarea distribuției, precum și stabilirea nivelului administrativ necesar pentru plata pensiilor, în mod normal, la începutul lunii. În schimb, la început de an, Guvernul, prin Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și Casele Județene de Pensii, nu pot vira aceste sume înainte de 1 ianuarie, ceea ce explică decalajul în programul de plată față de restul lunilor. Dacă sumele nu ajung în conturile Poștei Române din partea Caselor Județene de Pensii pe 5 ianuarie, procesul de distribuire se complică. În mod obișnuit, odată ce banii sunt virați, Poșta Română emite ordine către băncile comerciale pentru procurarea numerarului, iar fondurile sunt apoi transportate de o companie privată de la casieriile băncilor către unitățile poștale. Întregul proces necesită cel puțin o zi lucrătoare, ceea ce poate întârzia livrarea pensiilor către beneficiari”, a precizat Ștefan Valentin, director general al Poștei Române pentru Digi24.ro Pensionarii pot încasa pensia fie în numerar, la domiciliu, fie prin cont bancar sau card, iar termenele de plată diferă în funcție de metoda aleasă. Dacă banii sunt încasați pe card, atunci suma va fi distribuită în data de 12 a fiecărei luni. În schimb, dacă beneficiarul încasează pensia în numerar, bani sunt distribuiți în intervalul 1-15 ale lunii. RECOMANDAREA AUTORULUI: Singurele 3 categorii de pensionari din România care vor primi pensii mai mari în 2026. Decizia este finală Țara cu peste un milion de români care renunță definitiv la pensionarea anticipată. Schimbări majore în sistemul de pensii, din 2026
Zodia binecuvântată de horoscopul chinezesc în 2026. Succes pe toate planurile pentru cei născut în anii 1942, 1954, 1966, 1978…

Anul Nou Chinezesc 2026 începe pe 17 februarie 2026 și se încheie pe 5 februarie 2027. După un an al Șarpelui, marcat de introspecție și strategii ascunse, vine energia Calului de Foc Yang – puternică, vizibilă, directă și plină de curaj. Acest an va fi ca o cursă de galop pe un teren necunoscut: ritm rapid, oportunități mari, dar și riscul de a te consuma prea repede dacă nu îți dozezi energia. Energia Anului Calului de Foc Pe scurt, iată coordonatele principale ale anului 2026. Ce îl face cu adevărat special este că atât animalul (Calul), cât și elementul anului sunt de Foc. Este o energie de „Foc dublu”, ceea ce înseamnă că totul este amplificat: și succesul, și riscurile. Animal guvernator: Calul (libertate, pasiune, acțiune). Element: Foc Yang (intensitate, putere, expansiune). Tema centrală: mișcare rapidă, curaj, vizibilitate, dar și impulsivitate. Zodii Aliate (Cei norocoși): Tigru și Câine. Împreună cu Calul, formează o „trinitate de afinitate” și se ajută reciproc. Culori norocoase: verde jad, albastru oceanic, auriu imperial, roșu intens. Direcție favorabilă: Sud. Numar norocos: 1 Zodii în conflict cu Tai Sui: Cal, Șobolan, Iepure și Bivol. Amulete si remedii Feng Shui recomandate pentru 2026 : Dacă ești una dintre aceste patru zodii în conflict (Cal, Șobolan, Iepure, Bivol), nu înseamnă că e un an „rău”, ci doar că ai nevoie de mai multă prudență. Pentru a-l „împăca” pe Generalul Anului și a neutraliza aceste energii conflictuale, remediul specific este purtarea unui Card de Protecție Tai Sui 2026. Acesta este un talisman personal care se poartă în portofel tot anul. Anul acesta, viața fiecăruia va semăna cu o scenă mare pe care reflectoarele sunt aprinse: nu mai poți rămâne ascuns, trebuie să acționezi. Ce aduce anul 2026 în plan general O precizare importantă: secțiunile de mai jos (carieră, dragoste, sănătate) sunt despre energia generală a anului 2026. Ele ne influențează pe toți, indiferent de zodia noastră. Gândește-te la ele ca la „vremea” generală a anului, peste care se suprapune horoscopul tău personal. Carieră și afaceri Anul 2026 este marcat de oportunități neașteșteptate și salturi importante. Dacă ești dispus să ieși din zona de confort și să explorezi noi drumuri, vei descoperi că proiectele și afacerile tale pot cunoaște o dezvoltare rapidă. Este un an excelent pentru: Lansări de proiecte noi – ideile inițiate acum pot avea succes pe termen lung. Extinderea afacerilor – investițiile și colaborările aduc rezultate rapide dacă sunt gestionate cu strategie. Schimbări în carieră – oportunități neașteptate de promovare sau reconversie profesională. Totuși, energia impulsivă a Calului poate duce la decizii pripite. Cheia succesului este planificarea atentă și adaptabilitatea, astfel încât fiecare pas să fie calculat și eficient. Sfatul specialistului: Energia Focului favorizează vizibilitatea. Nu este un an pentru a lucra „din umbră”. Proiectele care implică marketing, lansări publice sau branding personal sunt avantajate. Fă-te văzut! Dragoste și relații Anul acesta aduce pasiune, intensitate și emoții puternice. Relațiile se pot transforma rapid: fie se aprofundează, fie se testează limitele răbdării. Relațiile existente pot cunoaște momente de armonie, dar și conflicte dacă lipsesc răbdarea și înțelegerea. Pentru cei singuri, apar ocazii neașteptate de întâlnire, dar acestea necesită curaj și sinceritate. Sfatul specialistului: Energia Focului scoate adevărul la lumină. Relațiile bazate pe prefăcătorie sau secrete se pot „arde” rapid. Cheia anului este autenticitatea. E un an excelent pentru a spune ce simți cu adevărat. Nu uita de talismanele iubirii: poartă mereu o amuletă cu Rațe Mandarine, iar pentru a susține armonia în dormitor, plasează un cristal de Cuarț Roz pe noptieră. Sănătate și vitalitate Energia Calului de Foc aduce un val de energie și entuziasm, însă riscul major al „Focului dublu” este suprasolicitarea, stresul și epuizarea (burnout). Este un an în care trebuie să fii atent la echilibrul între muncă și odihnă. Practicarea regulată a sportului, exerciții de respirație și momente de relaxare te vor ajută să gestionezi intensitatea zilelor. Atenție la arsurile emoționale – pasiunea și impulsivitatea pot genera conflicte interne sau tensiuni dacă nu sunt conștientizate. Sfatul specialistului: Când ai prea mult Foc, ai nevoie de Apă. Anul 2026 cere echilibrare. Asta înseamnă mai multă odihnă, hidratare corectă, timp petrecut lângă apă (un lac, mare) și meditație. Focul guvernează Inima, așa că atenția la stres este prioritară. Pentru a te proteja preventiv de energiile de boală și a echilibra Focul, alege Amuleta Sănătății 2026 cu Wu Lou pentru purtare personală sau plasează o statuetă cu Buddha al Medicinei în casă. Spiritualitate și dezvoltare interioară 2026 este un an în care dorința de libertate și autenticitate interioară se simte mai puternic ca niciodată. Energia rapidă a Calului te provoacă să explorezi cine ești cu adevărat și ce îți dorești de la viață. Este momentul să înveți să te adaptezi ritmului vieții fără să pierzi echilibrul. Meditația, momentele de introspecție și conectarea cu natura sunt esențiale pentru a menține armonia interioară. Anul solicită să acționezi conștient, să urmezi inima și intuiția, dar să nu te lași purtat de haosul exterior. Horoscopul chinezesc pentru fiecare zodie în Anul Calului 2026 Șobolan Fiind în opoziție directă cu Calul, 2026 este un an cu „vânt din față”. Vei simți provocări și în carieră (schimbări bruște), și în relații (tensiuni). Secretul este să nu te grăbești, să nu intri în conflicte directe și să cauți aliați de încredere. citeste horoscopul detaliat al sobolanului pt 2026 Bivol Energia rapidă a Calului îți testează răbdarea ta proverbială. Ai parte de stabilitate, dar vei fi nevoit să ieși din rutină. În carieră, poți avansa, dar numai cu multă muncă. Sfatul este să fii perseverent, dar și deschis la noutăți. citeste horoscopul detaliat al bivolului pt 2026 Tigru Energia rapidă a Calului îți testează răbdarea ta proverbială. Ai parte de stabilitate, dar vei fi nevoit să ieși din rutină. În carieră, poți avansa, dar numai cu multă muncă. Sfatul este să fii perseverent, dar și deschis la noutăți. citeste horoscopul detaliat al bivolului pt 2026 Tigru Un an excelent pentru tine! Ești aliat cu Calul, așa că energia lui îți dă aripi. Ești printre favoriții anului, cu succes în proiecte mari de leadership și multă pasiune în dragoste. Profită de ritm, dar nu risca fără un plan. citeste horoscopul detaliat al tigrului pt 2026 Iepure Un an cu suișuri și coborâșuri. Sensibilitatea ta se cam lovește de
Sorin Grindeanu: 2025, an cu multe provocări. Nici 2026 nu va fi un an ușor

Liderul social-democrat spune că stabilitatea politică a avut un rol important pentru România în 2025. „2025 a fost un an cu multe provocări. Pe plan extern, în ciuda conflictului de la frontiera estică, România a rămas un pilon al securității regionale. În acest context, pe plan intern, stabilitatea politică a avut un rol extrem de important. Aceasta trebuie să rămână în anul care începe, cheia dezvoltării sociale și economice”, scrie Sorin Grindeanu pe Facebook. „Nici 2026 nu va fi un an ușor!”, adaugă el. Președintele PSD spune că își dorește în noul an „măsuri echilibrate pentru români, care să stopeze deficitul bugetar și care să conducă treptat la reluarea creșterii nivelului de trai”. Ca fost ministru al Transporturilor, Grindeanu apreciază că au fost dați în circulație 146 de km de noi drumuri de mare viteză. „Ca președinte al Camerei Deputaților am insistat și voi continua să insist pentru dezvoltarea Parteneriatelor Strategice ale României și a relațiilor bilaterale. Toate oferă oportunități pentru investiții importante care pot aduce avantaje competitive economiei românești, pe termen mediu și lung”, mai scrie Sorin Grindeanu pe rețeaua de socializare.
Cum va arăta părul în 2026: finisaje elegante, tunsori precise și revenirea stilului clasic

Potrivit specialiștilor citați de Vogue, anul 2026 aduce un nou „mood” în materie de hairstyling, centrat pe păr sănătos, strălucitor și stiluri care par atent gândite, fără a fi rigide sau excesiv coafate. Texturile naturale rămân importante, însă într-o formă mai rafinată, cu linii curate și finisaje elegante. Printre tunsorile-cheie se numără bretonul purtat pe o parte, bobul gradat, mai dur și mai bine definit decât bobul francez clasic și bretonul decuplat de restul părului, care oferă un aer modern și ușor felin. Coafurile strânse revin și ele în forță, de la reinterpretări ale cocului franțuzesc până la părul pieptănat pe spate, cu un aspect arhitectural și lucios. La capitolul culoare, brunetul intens domină tendințele, cu nuanțe de espresso și cafea mocha, în timp ce blondul se păstrează într-o variantă mai naturală, cu tonuri calde, discrete și fără contraste puternice. Accesoriile de păr redevin elemente centrale, de la funde și agrafe statement până la piese metalice sau cu aspect de bijuterie. În ceea ce privește stylingul, coafurile cu volum controlat, precum blowout-ul de inspirație al anilor 90 sau varianta „midi”, câștigă teren în fața texturilor lejere, uscate natural. Buclele devin mai bine definite și mai structurate, susținute de tunsori adaptate formei naturale a părului și produse care oferă luciu și control. Per ansamblu, tendințele pentru 2026 indică o revenire la eleganță și disciplină în hairstyling, cu accent pe calitatea părului și pe coafuri care transmit grijă, echilibru și rafinament.