Motivul străvechi pentru care o oră are 60 de minute
În octombrie 1793, nou-înființata Republică Franceză s-a angajat într-un experiment nereușit. A decis să schimbe ora. Revoluționarii au decis că ziua va fi acum împărțită la 10 ore, nu la 24. Fiecare oră va avea 100 de minute decimale, alcătuite la rândul lor din 100 de secunde decimale, notează BBC. Sistemul orar făcea parte dintr-un calendar revoluționar mai amplu, care urmărea raționalizarea (și decreștinizarea) structurii anilor, incluzând o nouă săptămână de 10 zile. În curând au început lucrările de conversie a ceasurilor existente la sistemul zecimal . Primăriile au instalat ceasuri zecimale, iar activitățile oficiale au fost înregistrate folosind noul calendar. „A început rapid să provoace nenumărate dureri de cap”, spune Finn Burridge, comunicator științific la Muzeele Regale Greenwich din Londra, Marea Britanie, sediul Observatorului Regal și locul unde a fost stabilit timpul mediu Greenwich. Reproiectarea și convertirea ceasurilor existente s-au dovedit extrem de dificile. Sistemul a izolat Franța de țările vecine, în timp ce populația rurală ura ca ziua de odihnă să devină doar o dată la a 10-a zi. În cele din urmă, timpul zecimal a durat abia mai mult de un an în Franța. Pentru a înțelege cum am început să numărăm, și cum numărăm și astăzi, 24 de ore într-o zi, 60 de minute într-o oră și 60 de secunde într-un minut, trebuie să dăm înapoi ceasul într-o epocă anterioară începuturilor măsurării timpului. Pentru că povestea unuia dintre cele mai vechi sisteme numerice ne-a pus pe această cale – și explică de ce acest sistem ciudat a supraviețuit mult civilizațiilor care l-au inventat. O bază de 60 La origine se află sumerienii, un popor antic care a trăit în Mesopotamia (aproximativ Irakul de astăzi) între anii 5300-1940 î.Hr. și una dintre primele civilizații care au format orașe. Împreună cu multe alte invenții, inclusiv irigațiile și plugul, lor li se atribuie crearea primului sistem de scriere cunoscut. Acesta a inclus și un sistem de numerotare bazat pe conceptul de 60. Ține mâna în față, îndoiește un deget și vei vedea că are trei articulații. Numără toate articulațiile degetelor unei mâini (fără a include degetul mare) și vei ajunge la 12. Numără aceste 12 ca fiind una singură folosind un deget de la cealaltă mână și reia numărătoarea de la 12 la prima mână, până când toate cele cinci degete de la a doua mână sunt folosite. Până la ce ai numărat? Șaizeci. Aceasta este una dintre teoriile speculative despre motivul pentru care sumerienii și-au bazat sistemul matematic emergent pe 60, nu pe 10 – o decizie care are încă implicații asupra modului în care măsurăm timpul astăzi. Dezvoltarea numerelor scrise a fost determinată de nevoia de a ține evidențe pentru sistemul agricol din ce în ce mai mare și mai complex care susținea orașele lor în creștere, spune Martin Willis Monroe, expert în culturi cuneiforme (sistemele de scriere timpurii ale Orientului Mijlociu antic) de la Universitatea din New Brunswick din Canada. Au început să folosească tăblițe mici de lut, adesea de dimensiunea unui smartphone sau mai mici, pentru a ține evidența numerelor, imprimând detaliile în lut moale. Alte notații picturale au urmat curând, dezvoltându-se în faimosul text cuneiform al sumerieni. Abia la mijlocul secolului al XIX-lea aceste tăblițe de lut au fost descoperite și au început să fie descifrate. Ele arată că sumerienii foloseau o întreagă gamă de sisteme numerice, spune Monroe, dar cel mai important pentru matematică și, în cele din urmă, pentru astronomie și timp, a devenit rapid așa-numitul sistem sexagesimal. Sumerienii foloseau numărul 60 într-un mod comparabil cu modul în care folosim noi acum numărul 10. Când ajungem la nouă, ne mutăm peste un spațiu la stânga, scriem un unu și adăugăm zero la dreapta, spune Erica Meszaros, care a absolvit recent un doctorat în istoria științelor exacte și antichității la Universitatea Brown din SUA. „[Este] același lucru cu sexagesimalul: ajung până la 59 și în loc să aibă un număr mai mare decât 59, folosesc doar un unu, dar cu o poziție mai sus.” Orele, minutele și secundele sunt o moștenire utilă din timpuri străvechi, atât de adânc înrădăcinată încât schimbarea sistemului acum ar fi probabil prea mult de gestionat. În ciuda teoriei tentante a numărării cu degetele, prezentată mai sus, nu este clar de ce sumerienii au optat pentru un sistem de bază 60. „Nu există o mulțime de dovezi de unde provine numărul 60”, spune Monroe. Unii cercetători au sugerat că sistemul sexagesimal ar fi putut exista înainte de sumerieni. Ușurința sa în utilizare este însă evidentă. Șaizeci poate fi împărțit la unu, doi, trei, patru, cinci, șase, 10, 12, 15, 20, 30 și 60 fără a fi nevoie de fracții sau zecimale. Comparați acest lucru cu 10, care poate fi împărțit doar la unu, doi, cinci și 10, iar avantajele sale încep să devină clare. „Dacă dezvoltați numere în scopuri foarte practice, cum ar fi contabilitatea, impozitele sau măsurarea câmpurilor și împărțirea câmpurilor pentru moștenirea fiilor dvs., o modalitate ușoară de a face aceste operații matematice poate fi de mare ajutor”, spune Meszaros. Originea timpului Nu există dovezi clare că sumerienii foloseau timpul, deși probabil că măsurarea timpului a existat în regiune înainte de prima utilizare documentată a cadranelor solare și a ceasurilor cu apă de către babilonieni (o civilizație mesopotamiană antică care a venit după sumerieni) în jurul anului 1000 î.Hr., spune Monroe. Prima civilizație cunoscută care a împărțit ziua în ore a fost cea a vechilor egipteni, spune Rita Gautschy, arheoastronomă la Universitatea din Basel, Elveția, iar acest lucru apare în texte religioase din jurul anului 2500 î.Hr. Primele obiecte cunoscute legate de ore s-au referit inițial la cele 12 ore ale nopții: acestea erau ceasuri stelare diagonale găsite pe capacul interior al sicrielor nobililor egipteni din perioada cuprinsă între anii 2100 și 1800 î.Hr., spune Gautschy. Cele mai vechi instrumente cunoscute pentru măsurarea timpului, cadranele solare și ceasurile cu apă, au apărut în Egipt în jurul anului 1500 î.Hr. Unele erau folosite în timpul muncii zilnice , dar majoritatea erau „probabil mai mult legate de sfera religioasă și de ritualuri” decât de măsurarea timpului,