Autostrada Moldovei s-a deschis între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47 de kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7, între Adjud și Bacău, a fost deschisă luni, 31 august, a anunțat Guvernul României într-o postare pe rețele sociale. După inaugurarea acestui tronson, șoferii pot circula pe aproximativ 242 dintre cei 319 kilometri ai autostrăzii A7. „Circulația pe Autostrada Moldovei de la Adjud la Bacău, aproximativ 47 de km, a fost deschisă astăzi. Șoferii pot circula pe o distanță de peste 240 de km din totalul celor 319 km ai A7, iar după finalizarea lucrărilor de racordare se va ajunge de la București la Bacău Nord pe autostradă”, a transmis Guvernul României pe Facebook. Loading … Noua porțiune este formată din două loturi: Lotul 2 Adjud – Răcăciuni, cu 24,5 kilometri; Lotul 3 Răcăciuni – Bacău, cu 21,5 kilometri. Cele două sectoare au fost deschise simultan, astfel încât să formeze un traseu continuu. Autostrada Moldovei, unul dintre marile proiecte finanțate prin PNRR Autostrada A7 este și unul dintre proiectele majore de infrastructură finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar ritmul lucrărilor a fost urmărit îndeaproape în contextul termenelor stricte impuse de program. Și Cristian Pistol, șeful CNAIR, a postat pe Facebook imagini live din dronă cu deschiderea circulației între Adjud și Bacău. „Încă 47,10 km se adaugă de astăzi celor 194,52 km deja deschiși circulației pe Autostrada Moldovei (A7), între Ploiești și Adjud. Tot de astăzi, distanța București – Bacău (310,59 km) se poate parcurge pe autostradă (A3 și A7) în mai puțin de 3 ore, în condiții de siguranță și confort. Continuăm construcția A7 spre Pașcani și Suceava, iar de acolo, prin Drumul Expres Suceava – Siret, spre frontiera de nord a României. România a ajuns astăzi la peste 1.477 km de drumuri de mare viteză”, a detaliat directorul CNAIR.
Radu Miruță se laudă cu autostrada construită de alții. Fără niciun merit, și-a luat lavaliera și camera și s-a dus să se filmeze pe tronsonul inaugurat

Radu Miruță s-a filmat cu lavaliera pe Autostrada Moldovei A7 și a prezentat drept o realizare faptul că, de luni, 31 august, circulația va fi deschisă pe tronsonul de 47 de kilometri dintre Adjud și Bacău. Videoclipul său vine la puțin timp după ce PSD l-a atacat pe premierul demis Ilie Bolojan pentru că ar fi încercat să își asume meritele pentru lucrări începute și realizate de alte guverne. În videoclipul publicat pe Facebook, Miruță apare, cu lavaliera, pe autostradă și explică importanța deschiderii noului tronson. „Un nou tronson de autostradă se va da în circulație începând de luni. Suntem la Adjud și am parcurs întreg acest segment până la Bacău, de 47 de kilometri, care acum sunt gata. De acum începând, numărul crucilor de pe drumul E85, care marcau accidente mortale, începe să mai scadă”, a spus ministrul interimar. Miruță: „Este dovada faptului că și în România se poate” Ministrul a vorbit și despre amploarea lucrărilor, afirmând că aproximativ 4.500 de oameni și utilaje au lucrat timp de doi ani și jumătate la acest segment. „Timp de doi ani și jumătate, 4.500 de oameni, utilaje, au lucrat aici aproape încontinuu. Și este dovada faptului că și în România se poate. Din bani europeni, din PNRR, acum se ajunge pe autostradă de la București până la Bacău”, a declarat Miruță. „Până la finalul anului, se va înainta cu autostrada pe segmentul Pașcani până la Săbăoani și un nou tronson de autostradă din autostrada A7 va fi dat în circulație”, a mai spus ministrul interimar. PSD l-a atacat pe Bolojan pentru că „se laudă cu munca altora” Filmarea lui Radu Miruță apare la puțin timp după ce PSD a lansat un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan, după ce premierul demis a anunțat deschiderea celor 47 de kilometri dintre Adjud și Bacău. „Prim-ministrul demis pare să fi găsit, în sfârșit, o reformă care funcționează: munca făcută de alții. Azi, trece la realizări 47,1 km din Autostrada Moldovei”, a transmis PSD. Social-democrații au continuat ironic: „Kilometrii de autostrăzi nu au nume propriu domnul Bolojan! În loc să vă lăudați cu munca altora, mai bine v-ați îmbrățișa eșecurile pe persoană fizică”. PSD a publicat, totodată, fotografii și mesaje în care utilizatori îl felicită pe partid și pe fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru realizarea infrastructurii. Tot în acest context, Miruță a prezentat la rândul său, direct de pe tronsonul care urmează să fie inaugurat, importanța proiectului și a vorbit despre cei care au contribuit la realizarea lui.
Apar primele benzinării pe A 7, Autostrada Moldovei. Ce dotări au și când vor fi finalizate

Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, anunță că a fost desemnat câștigătorul pentru concesionarea primelor două benzinării pe Autostrada Moldovei. Se așteaptă acum eventualele contestații, soluționarea lor și apoi contractul va fi semnat. Cele două spații de servicii vor fi amenajate pe ambele sensuri ale A7, în zona localității Valea Râmnicului, la km 9, a precizat oficialul din Ministerul Transporturilor. Loading … Ofertantul desemnat câștigător, MOL România Petroleum Products SRL, trebuie să proiecteze, să amenajeze, să opereze și să întrețină aceste spații, după semnarea contractului. Compania a concesionat spațiile pe o perioadă de 20 de ani. Spațiile de servicii trebuie să fie echipate cu zone comerciale, locuri de relaxare și obligatoriu stații pentru reîncărcarea autovehiculelor electrice. Dotările obligatorii pe care fiecare spațiu trebuie să le ofere: parcări pentru autoturisme, autocamioane și autocare, toalete publice, dușuri, stații de distribuție carburanți, spații comerciale, snack bar, -stații pentru reîncărcarea vehiculelor electrice (cel puțin 4 puncte de reîncărcare pentru fiecare spațiu).
Prefectul de Vrancea clarifică situaţia A7: Drumul NU este finalizat

Prefectura Vrancea transmite că proiectul nu este finalizat şi că drumul de legătură nu poate fi predat de constructor şi, implicit, nu poate fi recepţionat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere deoarece nu îndeplineşte în prezent condiţiile tehnice şi de siguranţă prevăzute de lege. „Deschiderea circulaţiei pe un drum de mare viteză fără respectarea acestor cerinţe ar reprezenta un risc major pentru siguranţa participanţilor la trafic”, a subliniat Prefectura, avertizând că orice deschidere prematură ar putea avea consecinţe grave, inclusiv de natură penală, pentru cei implicaţi. Breteaua de legătură include şi un drum colector, parte integrantă din acelaşi proiect, care nu a fost încă realizat. Sunt necesare exproprieri suplimentare pentru terenuri aflate în proprietate privată, procedura fiind în curs de derulare. Săptămâna viitoare, proiectul tehnic aferent drumului colector va fi analizat în Comisia Tehnico-Economică a CNAIR – o etapă esenţială înainte de promovarea Hotărârii de Guvern privind exproprierile suplimentare. După această etapă, proiectul va intra în circuitul de avizare interministerială. În condiţii normale de procedură, se estimează că, în aproximativ două luni şi jumătate, lucrările vor fi complet finalizate, iar circulaţia va putea fi deschisă în condiţii de siguranţă şi legalitate deplină. Prefectura a criticat protestul de vineri seara: „Organizarea unui protest de către un parlamentar al partidului aflat la guvernare, în timp ce proiectul se află în plin proces legal de finalizare, reprezintă o acţiune cu caracter populist, care riscă să dezinformeze opinia publică”. Dragoş Ciobotaru, deputatul PNL de Vrancea, a susţinut că drumul este finalizat 100%, se poate circula fără probleme pe el, însă autorităţile de la Bucureşti nu au luat o decizie.
Noi imagini de pe șantierul A7, Focșani – Bacău. Stadiul lucrărilor este de peste 85%

Cristian Pistol, director al CNAIR, prezintă imagini de pe șantierul Lotului 1, porțiunea Focșani-Domnești Târg, a Autostrăzii Focșani – Bacău, parte a A7. Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) până la ora actuală a fost așternut asfalt pe majoritatea traseului. Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 85%, iar constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat în special la subtraversarea DN 2 din zona Garoafa și la podurile și viaductele de pe traseu. „Mare parte din structuri sunt în etapa executării hidroizolației iar după aceea urmează și pe acestea așternerea mixturilor asfaltice, trasarea marcajelor și montarea parapetelor. Printre lucrările executate se mai numără: – trasate marcajele rutiere, – montare parapete metalice pe zonele mediane și marginale, – montare panouri fonoabsorbante, – montare console de iluminat, – montare portaluri de delimitare a secțiunilor de autostradă și panouri informative de tip LED”, se mai arată în postarea lui Pistol. Contractul pentru construcția acestui lot (35,6 km) are o valoare de 2,35 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin PNRR. În cazul în care condițiile meteorologice vor permite menținerea ritmului actual de lucru, acest lot de autostradă va fi deschis anul acesta. VĂ RECOMANDĂM ȘI:
Valentin Stan: Autostrada A7 a fost trecută de la finanțare din împrumut la grant și apoi iar la împrumut
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, prof. univ. dr. Valentin Stan a explicat situația autostrăzii A7 și modul în care finanțarea ei a fost mutată de pe împrumuturi pe granturi, apoi din nou pe împrumuturi. Analistul a subliniat cum mecanismele europene împing România spre împrumuturi, chiar și atunci când există bani nerambursabili. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Românii trebuie să știe că A7 se face din granturi Valentin Stan a folosit un exemplu pentru a arăta absurdul situației în care un stat refuză banii nerambursabili și preferă împrumuturile. El a explicat că, la finalul lunii iulie 2025, cinci loturi din autostrada A7 au fost trecute pe finanțare nerambursabilă. Spune-mi și mie, Marius, dacă vrei să faci o autostradă în România, ție cum ți-ar plăcea să o faci? Să-ți dau niște bani de pomană sau să iei niște bani cu împrumut? Adică tu vrei să-mi spui mie că dacă eu ți-aș da acum ție niște bani cu pomană, tu i-ai lua. Și vine și domnul de acolo și zice: Bă, Marius, tu iei bani de pomană, ești prost? Ia cu împrumut de la mine. Și tu zici: Bă, aș prefera totuși pe ăștia de pomană. Dar vin eu și zic: He, he. A fost numai așa, ca să te încerc. Îți iau banii ăia pe care vrei tu să-i folosești să faci autostrăzi din România, bani de pomană. Ți i-am luat. Și atunci tu ce ai să faci? Te duci acasă la doamna și-i spui: Iubirea mea! Sărută-mă! Victorie! Fac autostrada din împrumut. Așa faci? Te duci la doamna să te lauzi că ai pierdut banii. Cum cine a făcut asta? Țara ta a făcut asta. Fii atent acolo. Asta este o publicație. Și zice: România va muta cinci loturi din autostrada Moldova A7 de pe împrumuturi, pe granturi. Vezi că e în PNRR?. Știi că acela avea cele două componente. Împrumuturi și granturi. Da. Bă, și a venit ăla, grizonantul. Grizonantul. Și, vezi tu, a mutat de pe împrumuturi pe granturi. Ce spunea Nicușor? Nu contează ce fac. Important e să se priceapă. Au trecut de pe împrumuturi pe granturi. Bă, ia uite. Practic cinci loturi din A7 de o valoare de peste 2 miliarde de euro. Adică bani nerambursabili. Finalizăm A7 ceea ce mi se pare un lucru foarte bun. Românii să știe că pe PNRR autostrada A7 se termină pentru că avem fondurile pe componenta de grant nerambursabil. Succes al PNRR-ului român. Când am spus asta? 30 iulie 2025. Decoamdata ai aflat că ai trecut autostrada A7 pe grant de pe împrumut. SAFE e o gărgăriță inventată ca să ne oblige să ne împrumutăm Stan a criticat și mecanismul SAFE, introdus de Ursula von der Leyen, despre care susține că este menit să forțeze statele să ia împrumuturi pentru înarmare și infrastructură. El a explicat că România a mutat din nou finanțările de pe granturi pe împrumuturi. „SAFE e o gărgăriță inventată de micuța von der Leyen ca să te oblige pe tine să te împrumuți ca să cumperi arme de la europeni. (…) Noi avem autostrăzi pe grant, nu pe împrumut. Corect. Deci am trecut-o în PNRR pe autostrada 7 de la împrumut la grant. Bani nerambursabili. (…) Ce a vrut să spună Dragoș Pîslaru? Am trecut miliarde de pe grant pe împrumut, uitați-vă la noi ce proști suntem.
Ciprian Șerban, despre lucrările pe A7: Este esențial ca finanțarea prin PNRR să fie asigurată

Ministrul Transporturilor a verificat vineri, alături de Ilie Bolojan, și constructorul român Dorinel Umbrărescu, lucrările de pe șantierul Autostrăzii Moldovei (A7), tronsonul Focșani-Bacău. Toate loturile dintre Focșani și Pașcani, însumând circa 173 de kilometri, sunt construite de antreprenorul român. Costurile estimate pentru aceste tronsoane se ridică la aproximativ 11 miliarde de lei, fără TVA. În prezent, lucrările pe cele șase șantiere active din această secțiune avansează într-un ritm susținut, susține Ciprian Șerban. El spune că, până în prezent, peste 100 de kilometri din totalul de 319 km ai tronsonului Ploiești – Pașcani au fost deschiși circulației. „Conform planificării, întreaga autostradă va fi finalizată și dată în folosință până în august 2026, permițând circulația neîntreruptă pe autostradă între București și Pașcani, pe o distanță de aproximativ 390 de kilometri. Pentru respectarea termenului de finalizare, este esențial ca finanțarea prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie asigurată în mod constant pe întreaga durată a lucrărilor. Odată finalizat, acest proiect de infrastructură va facilita deplasările rapide și sigure, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică și conectivitatea regiunii”, a scris pe Facebook Ciprian Șerban.
ISC a amendat firma care lucrează la podul peste râul Buzău, pe șantierul Autostrăzii A7

„Constatările din procesul-verbal de control au fost următoarele: Ca urmare a controlului efectuat, în prezența, s-a constatat că la execuția podului a fost turnat betonul pentru realizarea plăcii de suprabetonare fără autorizarea fazei determinante de către ISC și consultant. Pentru neconvocarea la faza determinantă, executantul a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 art. 36 III, d) în valoare de 10.000 lei”, au tranmis marți reprezentanții ISC. Potrivit inspectorilor în Construcții care au făcut măsurători în teren, au existat neclarități cu privire la grosimea plăcii de suprabetonare, pe două tronsoane de aproximativ 40 de ml. fiecare. Zeci de controale ISC pe șantierul autostrăzii Ploiești Buzău Inspectorii ISC au făcut aproape 30 de controale pe șantierul autostrăzii Ploiești – Buzău, lot care este inclus în Autostrada Moldovei A7. „La acest obiectiv, Inspectoratul de Stat în Construcții a efectuat peste 29 de controale și a verificat permanent respectarea prevederilor legale în domeniul calității în construcții în etapa de execuție și în faze determinante pentru rezistența mecanică și stabilitatea construcției. Valoarea acestei investiții este de 1,4 miliarde de lei”, au transmis reprezentanții ISC. Autostrada Moldovei A7, de la Dumbrava la Pașcani cuprinde 13 loturi de drum și este finanțată prin PNRR. Potrivit proiectului, autostrada trebuie să fie gata până în 2026. Proiectul Autostrăzii Moldovei A7 cuprinde 427 de kilometri de drum, de la de la Dumbrava, la Siret. De la Dumbrava la Pașcani, tronson de 320 km, finanțarea este asigurată prin fonduri PNRR.