Ministerul Educației oferă peste 39.000 de burse sociale pentru tinerii din mediile dezavantajate. Scopul este prevenirea abandonului școlar

Ministerul Educației anunță o măsură importantă pentru susținerea tinerilor care provin din grupuri vulnerabile. Peste 39.000 de studenți vor beneficia de un ajutor financiar lunar, scopul principal fiind reducerea abandonului școlar. Programul se desfășoară prin parteneriatul dintre Ministerul Educației și UEFISCDI. Banii provin din fonduri europene, prin Programul Educație și Ocupare, și vor fi acordați pentru perioada ianuarie-iulie 2026. „Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării – UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, a lansat apelul pentru selecția universităților de stat civile acreditate care vor putea acorda burse sociale în cuantum de 925 lei/lună, în perioada ianuarie – iulie 2026, din bugetul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”. Pentru ca studenții să primească acești bani, universitățile de stat trebuie să depună aplicațiile în format electronic. Selecția instituțiilor de învățământ se va face pe baza proiectului destinat prevenirii abandonului școlar la nivel terțiar. „Apelul este lansat pentru implementarea activității A6 – Acordarea de burse sociale studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate, în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS: 322473, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027. AUTORUL RECOMANDĂ: „Austeritate” selectivă. După ce a redus bursele pentru studenții români, Guvernul Bolojan a acordat 120 de burse pentru doctoranzi și cercetători din Africa și alte state francofone Profesorii și studenții i-au cerut demisia lui Nicușor Dan, la Cotroceni, în sunet de vuvuzele și tobe. “A uitat de noi și de promisiunile făcute”
Daniel David: Programul remedial va reduce analfabetismul funcțional și abandonul școlar

„Metodologia reglementează flexibil, dar riguros, utilizarea celor două ore pe săptămână pentru: (1) consolidarea-fixarea competențelor dobândite, (2) pentru recuperarea competențelor planificate, dar nedobândite adecvat, (3) pentru utilizarea competențelor în viața cotidiană și (4) pentru dezvoltarea competențelor dobândite în condiții de performanță”, potrivit ministerului Educației. „Analfabetismul funcțional și abandonul școlar reprezintă tare majore ale sistemului nostru de educație, cu risc asupra securității naționale, prin expunerea țării la manipulare și destabilizare prin pseudoștiință (inclusiv promovată prin fake news). Am căutat ca măsurile dificile de criză fiscal-bugetară, dacă tot trebuie luate pentru salvarea salariilor și burselor până la sfârșitul anului, să aibă și beneficii educaționale, astfel că s-a născut acest program remedial, care va ajuta copiii să asimileze mai bine (și chiar performant) cele opt competențe-cheie, să fie mai bine pregătiți pentru intrarea la gimnaziu și pentru a vedea rostul școlii în viața cotidiană. Împreună cu reglementarea activităților remediale la nivel de gimnaziu și liceu – alături de adaptarea evaluărilor în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, pentru a fi mai relevante sub aspectul diversității competențelor și a modului de testare (competențe plus utilizarea acestora în viața cotidiană) – se asigură astfel un mecanism pentru reducerea analfabetismului funcțional, creșterea gradului de atractivitate a școlii (cu impact pozitiv asupra abandonului școlar) și pentru pregătirea mai bună a copiilor pentru școală și viață”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.