Planul Roșu de Intervenție activat după ce un autocar cu 28 de persoane s-au rasturnat

planul-rosu-de-interventie-activat-dupa-ce-un-autocar-cu-28-de-persoane-s-au-rasturnat

Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe Autostrada A2, la kilometrul 50, în zona localității Sărulești, județul Călărași, unde un autocar care transporta 28 de persoane – dintre care 22 de copii – s-a răsturnat. Din cauza numărului mare de victime și a complexității intervenției, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Călărași. La fața locului au fost trimise în regim de urgență 7 autospeciale SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și 5 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. În sprijinul echipelor locale, au fost mobilizate și forțe de la București: o unitate de terapie intensivă mobilă, două ambulanțe SMURD și o autospecială pentru victime multiple de la ISUBIF. Pentru a facilita evacuarea rapidă a celor grav răniți, la locul tragediei a fost trimis și un elicopter SMURD. Potrivit primelor informații furnizate de autorități: Un adult a fost declarat decedat la fața locului. Un copil, în stare critică, a fost intubat și preluat de elicopterul SMURD. Alți 6 copii, conștienți și cooperanți, au fost răniți și prezintă fracturi și escoriații, necesitând îngrijiri medicale de specialitate. La acest moment, intervenția este în desfășurare, echipele de salvare lucrând contracronometru pentru a evalua starea tuturor pasagerilor și a-i transporta către unitățile spitalicești din apropiere. Please follow and like us: