Air France și Airbus, găsite vinovate în cazul celui mai grav accident aviatic din istoria Franței

air-france-si-airbus,-gasite-vinovate-in-cazul-celui-mai-grav-accident-aviatic-din-istoria-frantei

Decizia a fost pronunțată joi de Curtea de Apel din Paris și marchează o nouă etapă într-un proces care durează de 17 ani, conform Reuters. Avionul Airbus A330, care zbura pe ruta Rio de Janeiro – Paris, s-a prăbușit în Oceanul Atlantic la data de 1 iunie 2009, în timpul unei furtuni. Epava avionului Airbus A330 a fost găsită după căutări îndelungate pe o suprafață de aproximativ 10.000 de kilometri pătrați din Atlantic. Cutiile negre au fost recuperate în 2011, după luni de căutări la mare adâncime. Toți cei 216 pasageri și 12 membri ai echipajului aflați la bord au murit. Accidentul este considerat cel mai grav dezastru aerian din istoria Franței. Printre victime se aflau în principal cetățeni francezi, brazilieni și germani. Instanța a dispus ca fiecare companie să plătească amenda maximă prevăzută pentru ucidere din culpă corporativă, de 225.000 de euro. Suma a fost criticată de unele familii ale victimelor, care au considerat-o o sancțiune simbolică, raportată la veniturile celor două companii. În 2023, o instanță inferioară achitase Air France și Airbus, care au negat în mod repetat acuzațiile. Avocații francezi estimează că cele două companii ar putea face noi apeluri, ceea ce ar putea prelungi cazul cu încă mai mulți ani. Cum au argumentat procurorii acuzația de ucidere din culpă corporativă În 2012, anchetatorii BEA au stabilit că echipajul a dus avionul în pierdere de portanță, după ce a gestionat greșit o problemă provocată de înghețarea senzorilor. Procurorii s-au concentrat însă pe presupuse deficiențe ale producătorului aeronavei și ale companiei aeriene, inclusiv pe instruirea insuficientă a personalului și pe lipsa unor măsuri după incidente similare anterioare. Pentru a demonstra uciderea din culpă, procurorii au trebuit să arate nu doar că cele două companii au fost neglijente, ci și că această neglijență a contribuit la producerea accidentului.

A scos poza cu părinții care au murit în accidentul aviatic: Am fost ghidat din ceruri

a-scos-poza-cu-parintii-care-au-murit-in-accidentul-aviatic:-am-fost-ghidat-din-ceruri

Patinatorul Maxim Naumov a emoționat o lume întreagă prin gestul pe care l-a făcut la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, care se desfășoară în Italia. Sportivul american a scos o poză cu părinții săi, care au decedat într-un tragic accident de avion, la începutul anului trecut, și a transmis și un mesaj special pentru ei. Moment emoționant la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Moment extrem de emoționat la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia. Patinatorul american Maxim Naumov, ai cărui părinți au decedat la începutul anului trecut, într-un tragic accident de avion, le-a adus un omagiu acestora, afișând o fotografie după evoluția foarte bună pe care a avut-o pe gheață. Mesajul „Mama și tata, asta este pentru voi” a apărut pe ecranul patinoarului din Milano, chiar înainte ca sportivul în vârstă de 24 de ani, aflat la prima participare la Jocurile Olimpice, să intre pe gheață. „Din momentul în care mi-a fost strigat numele în timpul încălzirii şi până când am ieşit să patinez, am simţit energia, uralele. Era ca un zumzet în corpul meu. A trebuit doar să accept toată acea iubire. Simt că (n.r. părinţii) m-au îndrumat astăzi (n.r. marți)”, a declarat Maxim Naumov, după evoluția pe care a avut-o la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina. Sportivul american a executat perfect toate elementele pe melodia „Nocturnei nr. 20” de Chopin și a obținut cel mai bun scor al său din acest sezon, 86,65 puncte. Astfel, a reușit să se califice la programul liber de vineri. Cum au murit părinții lui Maxim Naumov Evghenia Șiskova și Vadim Naumov, campioni mondiali la perechi în 1994, au fost cei care l-au ajutat pe fiul lor să facă primii pași în patinaj. Cei doi au murit când avionul în care se aflau s-a izbit de un elicopter militar la Washington DC, în luna ianuarie a anului 2025. Printre cele 67 de victime s-au aflat și 28 de membri ai comunității americane de patinaj artistic, care se întorceau de la campionatele naționale ale Statelor Unite. Maxim Naumov s-a calificat la primele sale Jocuri Olimpice de iarnă după ce a terminat pe locul trei la Campionatele SUA de luna trecută.

Un avion de mici dimensiuni în care se afla un consilier local AUR și un alt bărbat s-a prăbușit în județul Iași. Cei doi sunt grav răniți

un-avion-de-mici-dimensiuni-in-care-se-afla-un-consilier-local-aur-si-un-alt-barbat-s-a-prabusit-in-judetul-iasi.-cei-doi-sunt-grav-raniti

Un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau arhitectul Marian Jan Chiriță, consilier local al partidului naționalist AUR, și încă un bărbat, s-a prăbușit la Iași, în apropierea unei unităţi militare de pe raza municipiului,  la Dancu. Avionul personal al acestuia s-a prăbușit la scurt timp după decolare. Președintele AUR Iași, Marius Ostaficiuc, a confirmat accidentul și starea gravă în care se află consilierul local AUR. UPDATE 2 : Președintele AUR Iași a confirmat accidentul „Da, din păcate, cu puțin timp în urmă, colegul nostru Marian Jan Chiriță, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Iași, s-a prăbușit cu avionul personal fix în momentul în care decola motorul. S-a oprit, din ce știm acuma la la cald, s-a oprit motorul și s-a prăbușit. Din păcate, el se află într-o stare mult mai gravă decât celălalt pasager. Așteptăm să vedem care sunt noutățile”, a declarat Marius Ostaficiuc, potrivit Antena 3 CNN. „Marian Jan Chiriță era un pilot cu foarte multe ore la activ. Avea un avion personal, era foarte recunoscut, să spunem așa. Dacă nu săptămânal, măcar la două-trei săptămâni. Cu siguranță făcea una-două zboruri pe săptămână. Nu știu ce s-a întâmplat, avionul era într-o stare foarte bună. Și eu personal am zburat cu el. Un tip precaut în momentul în care se pregătea de zbor, respecta toate indicațiile, toate procedurile. Cred că doar o defecțiune tehnică a făcut ca această tragedie să aibă loc”, a spus Ostaficiuc. „Cu siguranță pilota el, pentru că nu cred că lăsa pe altcineva la manșă. Avea acest obicei de a merge însoțit de prieteni, pe care îi transporta cu drag și le făcea un tur al orașului. De cele mai multe ori era un pasionat al aviației și cred că va fi totuși protejat de Dumnezeu să nu pățească ceva mai rău”, a adăugat liderul AUR Iași. UDPATE: Consilierul AUR se află în stare critică la spital „Accidentul aviatic s-a petrecut în raza aeroportului, avionul s-a prăbușit în curtea unității militare și au intervenit echipaje de la SMURD și ambulanță pentru salvarea celor doi bărbăți care se aflu în acest avion prăbușit de la 150 de metri și cu explozie în momentul aterizării la sol. Amândoi sunt în unitatea primi urgențe a Spitalului Sfântul Spiridion. Pilotul este în stare critică având arsuri pe 50% din corp, ceea ce înseamnă jumătate inferioară a toracelui, arsuri severe care au determinat stare de șoc și pacientul a fost intubat, ventilat mecanic cu anestezie generală”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD. „În urma incidentului, cele două persoane, un bărbat de 53 de ani și un bărbat de 52 de ani, din municipiul Iași, aflate la bord au suferit leziuni și au fost transportate la spital.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Iași. Știrea inițială: Avionul a fost găsit de către echipajele de salvare sosite la fața locului. Cei doi bărbați sunt conștienți, dar grav răniți. Potrivit ISU Iași, motorul ar fi cedat după ce aeronava a decolat. „Pacienții implicați în accidentul aviatic sunt în drum spre Sf. Spiridon, datele inițiale 1. BARBAT 55 de ani, TCC cu PC, arsuri grad 3-4 membre inferiore și arsuri grad 2-3 abdomen și torace inferior 2. Barbat 51 de ani Policontuzionat, contuzie toraco abdominala(hematom abdominal hipocodrul stâng)”, au declarat reprezentanții ISU Iași pentru BZI. Cei doi bărbați urmează să fie evaluați medical, iar autoritățile vor încerca să afle cauza exactă a prăbușirii avionului. La locul impactului au fost trimise două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor calificat şi două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Sursa Foto: Chirita Marian , Facebook Autorul recomandă: O prezentatoare TV a MURIT într-un accident aviatic, în timpul unei lecţii de pilotaj. Ea se afla la bordul unui avion Cessna, alături de instructor

Coliziune între un avion de pasageri și un bombardier B-52, evitată la limită. Pilotul a recurs la o manevră agresivă de „ocolire”

coliziune-intre-un-avion-de-pasageri-si-un-bombardier-b-52,-evitata-la-limita.-pilotul-a-recurs-la-o-manevra-agresiva-de-„ocolire”

Un avion de pasageri se pregătea să aterizeze pe un aeroport în Dakota de Nord când pilotul a trebuit să efectueze o „ocolire” pentru a evita coliziunea cu un bombardier B-52 al Forțelor Aeriene americane. Un avion de pasageri se pregătea să aterizeze pe un aeroport în Dakota de Nord când pilotul a trebuit să efectueze o „ocolire” pentru a evita coliziunea cu un bombardier B-52 al Forțelor Aeriene americane. Pilotul și-a cerut scuze pasagerilor pentru că a făcut o „manevră agresivă” pentru a evita o coliziune în aer cu un bombardier B-52,  adăugând că „nimeni nu ne-a spus” despre cealaltă aeronavă. „Pentru pasagerii de pe partea dreaptă, probabil că ați văzut avionul venind oarecum spre noi. Acest lucru nu este deloc ceva normal”, le-a spus pilotul pasagerilor. „Pe scurt, nu a fost distractiv, dar îmi cer scuze pentru asta.” Monica Green, unul dintre pasagerii de la bordul avionului, a declarat că incidentul a zguduit-o. „Îmi amintesc doar că avionul zbura aplecat pe o latură… și cum mă uitam pe fereastră și vedeam doar iarbă, în loc să văd orizontul”, a spus ea. Compania aeriană SkyWest a confirmat incidentul. Conform unui comunicat al companiei, zborul SkyWest 3788, între Minneapolis și Minot (în statul Dakota de Nord), primise de la turnul de control autorizația să aterizeze, dar pilotul „a efectuat o manevră de ocolire când o altă aeronavă a devenit vizibilă pe traiectoria lor de zbor”. Compania a adăugat că investighează incidentul. Forțele Aeriene americane „analizează problema” Datele de urmărire a zborului analizate de The Washington Post au arătat că avionul în coborâre a făcut un viraj brusc la dreapta lângă aeroport, apoi a urcat în altitudine în timp ce făcea un ocol pentru a reveni și ateriza. Un B-52 efectua zboruri în cerc în zonă, aproximativ în același timp. Oficialii Forțelor Aeriene au spus că un bombardier B-52 efectua un survol pe deasupra Târgului Statului Dakota de Nord, care a avut loc în Minot, unde se află un aeroport comercial și o bază a Forțelor Aeriene. Forțele Aeriene nu au răspuns imediat la întrebările dacă baza coordonase survolul bombardierului cu aeroportul. „Suntem conștienți de relatările recente privind aeronava comercială și cea a Forțelor Aeriene din spațiul aerian din jurul Aeroportului Internațional Minot. În prezent analizăm problema”, au declarat reprezentanții Forțelor Aeriene comunicat. În ianuarie, un elicopter Black Hawk al Armatei SUA s-a ciocnit cu un avion de pasageri ucigând toate cele 67 de persoane aflate la bordul ambelor aeronave. Acest dezastru le-a determinat pe autorități și agențiile federale să revizuiască coordonarea dintre aeronavele militare și civile care operează în același spațiu aerian. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Compania Air India, implicată într-un nou INCIDENT. Un avion a fost nevoit să aterizeze de urgență în Thailanda după o amenințare cu bombă

Mesajul lui Nicușor Dan după tragedia aviatică din INDIA: Suntem alături de toți cei afectați de acest dezastru

mesajul-lui-nicusor-dan-dupa-tragedia-aviatica-din-india:-suntem-alaturi-de-toti-cei-afectati-de-acest-dezastru

Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, un mesaj de condoleanțe în urma tragicului accident aviatic produs în apropierea aeroportului din oraşul Ahmedabad, India. „Sunt profund îndurerat de tragicul accident aviatic din India, în care și-au pierdut viața atât de multe persoane, iar atât de multe familii și prieteni au pierdut persoane dragi. În numele poporului român, transmit sincere condoleanțe familiilor și prietenilor victimelor și le urez putere în aceste momente sfâșietoare. Suntem alături de toți cei afectați de acest dezastru”, a scris Nicușor Dan pe X. Un avion al companiei Air India s-a prăbușit joi, imediat după decolare, în orașul indian Ahmedabad. Aeronava, care efectua Cursa AI171, pe ruta Ahmedabad-Londra, avea la bord 242 de pasageri și membri ai echipajului. I am deeply saddened by the tragic plane crash in India, where so many people lost their lives and so many families and friends lost loved ones. On behalf of the Romanian people, I extend my heartfelt condolences to the families and friends of the victims and wish them strength… — Nicușor Dan (@NicusorDanRO) June 12, 2025 CITEȘTE ȘI: Un avion cu 242 de pasageri la bord s-a PRĂBUȘIT în India. Cel puțin 130 de persoane au murit Nu există supraviețuitori în urma accidentului aviatic din INDIA Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele