Cum se vede la pompă intrarea în vigoare a ordonanței prin care a scăzut acciza la motorină. Prețurile de ieri și de azi, fotografiate de Gândul

cum-se-vede-la-pompa-intrarea-in-vigoare-a-ordonantei-prin-care-a-scazut-acciza-la-motorina.-preturile-de-ieri-si-de-azi,-fotografiate-de-gandul

Ordonanța de Guvern, adoptată vineri, prin care motorina se ieftinește la pompă cu 36 de bani, cu TVA inclus, prin reducerea accizei, a intrat în vigoare la miezul nopții. Măsura, aplicată numai pentru motorină, a fost luată rapid de benzinăriile din Capitală, însă au existat și excepții.  Care sunt diferențe de preț după intrarea în vigoare a ordonanței Marți, 7 aprilie, un litru de motorină se comercializează în stațiile liderului pieței, OMV Petrom, cu 10,02 lei, în timp ce benzina standard se vinde cu cu 9,23 lei/litru. Prețul motorinei premium este de 10,84 lei/litru, iar benzina premium costa 9,86 lei/litru. La aceeași benzinărie, un litru de motorină era comercializat, luni, cu 10,38 de lei, în timp ce prețul pentru un litru de benzină era de 9,23 lei. De asemenea, prețurile pentru motorina și benzina premium au rămas neschimbate, la 10,84 lei/litru, respectiv 9,86 lei/litru. La benzinăriile Petrom din Capitală, atât motorina, cât și benzina, sunt mai ieftine decât la OMV. Prețul afișat astăzi la pompă pentru un litru de motorină este de 9,93 lei, iar cel al benzinei este de 9,12 lei/litru. Ieri, la aceeași benzinărie, prețul afișat pentru un litru de motorină era de 10,29 de lei pe litru. Interesant este faptul că Rompetrol a ieftinit diesel-ul cu numai 23 de bani/litru, (36 de bani ca urmare a reducerii accizei, dar dublată de o scumpire cu 13 bani ca urmare a cotațiilor internaționale ale barilului de petrol), și a majorat prețul benzinei cu 9 bani până la 9,20 lei/litru. Ordonanța a intrat în vigoare prea târziu Dacă reducerea TVA ar fi fost aplicată la prețurile de joi, motorina ar fi costat 9,63 lei în stațiile Petrom și 9,72 în cele OMV, cu 30 de bani mai puțin ca în prezent. Practic, scumpirile efectuate de benzinării de joi până astăzi au anulat micșorarea fiscală efectuată în această noapte. De exemplu, pe 2 aprilie, prețul motorinei era de 9,99 lei/litru în stațiile Petrom, cu doar 6 bani peste actualul preț micșorat, de 9,93 lei/litru, și de 10,08 lei/litru în stațiile OMW, cu 6 bani peste cel actual de 10,02 lei/litru. În urma ieftinirii de acum, prețul motorinei standard în stațiile Rompetrol a ajuns exact la același nivel din ziua de joi, de 10,28 lei/litru, când Guvernul a anunțat intenția de a micșora acciza cu 30 de bani/litru. Ce măsuri a luat Guvernul Bolojan în criza carburanţilor Reamintim că Executivul a adoptat, vineri, 3 aprilie, proiectul de ordonanță de urgență care prevede reducerea accizei la motorina standard și introducerea contribuției de solidaritate în sectorul petrolier. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat, după ședința de Guvern, că acciza scade cu 30 de bani pe litru, 36 bani cu tot cu TVA, iar măsura se va aplica de la intrarea în vigoare a ordonanței. În cazul benzinei nu s-a luat nicio măsură până în acest moment, iar în ceea ce privește motorina, afectată cel mai mult de criza carburanților, singura măsură luată a fost aceea de reducerea a accizei cu 36 de bani, cu tot cu TVA, la mai bine de o lună de la declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu. „Este adoptată Ordonanţa şi va intra în vigoare de marţi, 7 aprilie. Se va aplica reducerea de acciză de 11%, de 36 de bani, la pompă, cu tot cu TVA, va fi activă de marţi. Am ales varianta de a acţiona în zona accizelor tocmai pentru a nu crea situaţii în care, pentru un anumit operator care reduce preţul, să generăm cozi. Trebuie să avem grijă să asigurăm produsul în piaţă şi să ţinem un echilibru”. Foto: Mihai Pop RECOMANDAREA AUTORULUI: Guvernul a adoptat reducerea accizei la motorină în ședința extraordinară de astăzi. Ce se întâmplă cu benzina Ilie Bolojan se plânge pe Facebook despre cât l-au costat măsurile de ajutor în criza carburanților: „Un efort”

Soluțiile AUR pentru reducerea prețurilor la carburanți: Scăderea cotei de TVA la 15%

În cadrul unei conferințe de presă de luni, 30 martie, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a prezenat soluțiile pentru reducerea prețurilor la carburanți. Economistul spune că România se confruntă deja cu o criză a prețurilor la energie, a tot ceea ce înseamnă mase plastice, îngrășăminte și aluminiu. Economistul AUR susține că deciziile Guvernului Bolojan vor avea efecte catastrofale asupra pieței carbunranților, deși creșterea veniturilor statului va fi cuprinsă între 3 și 6%. De asemenea, Petrișor Peiu spune că economia suferă deja și susține că ne îndreptăm „într-o zonă de criză fără precedent”. „Aș vrea să ne uităm la situația piețelor de energie din ziua de ieri, astăzi avem prețuri mai ridicate. Vor avea efecte minore deciziile Guvernului pe piața carburanților. Efectele vor fi catastrofale, chiar dacă va fi o creștere a veniturilor statului între 3 și 6%. Economia va avea foarte mult de suferit. Este clar că intrăm într-o zonă de criză fără precedent”, a spus economistul AUR.  Ce soluții are Petrișor Peiu pentru reducerea prețurilor la carburanți Principala soluție propusă de Petrișor Peiu este introducerea unui sistem de calcul diferit al cotei de TVA. Conform acestuia, venitul statului provenit din TVA nu ar suferi modificări, dar în loc de cota actuală de 21%, AUR propune o cotă de 15%. De asemenea, economistul spune că această cotă ar trebui să fie actualizată în funcție de prețul la pompă al carburanților. În acest sens, Peiu spune că dacă prețul carburantului ajunge la 13, respecitv 15lei/litru, TVA-ul ar trebui să fie 12%, respectiv 11%. „Propunem un sistem dinamic de calcul al cotei de TVA. Astfel încât, plecând de la ideea că, atunci când prețul produsului era 7,5 lei/litru, TVA-ul încasat de stat era 1,3. Deci plec de la ideea că nu trebuie afectat venitul statului provenit din TVA și menținem, în cuantum nominal, acest venit. Și atunci, la prețul de 10,5 lei/litru, în loc să am o cotă de TVA de 21%, cu o încasare de 1,82 lei, noi propunem să avem o cotă de TVA de 15%, rămânând aceeași încasare de 1,3 lei pentru bugetul statului, dar diminuând sensibil costul la pompă. Pe același raționament de alocare dinamică, la prețul de 13 lei/litru, care se va atinge probabil săptămâna viitoare, cota de TVA ar fi de 12%, iar la 15 lei/litru, o cotă de TVA de 11%”, a subliniat acesta.  De asemenea, economistul AUR a subliniat că singura soluție de a opri creșterea inflației, este stoparea prețului carburanților prin scăderea cotei de TVA aplicabile. „La măsurile pe care le-a decis Guvernul astăzi, principala motivație, principala rațiune a crizei economice, care este în desfășuare, este inflația. Singura formulă de a opri creșterea inflației și de a putea să menținem economia într-un palier de stagnare, dacă nu de creștere, este să stopăm prețul carburanților, să reducem creșterea prețului carburanților prin scăderea cotei de TVA aplicabile, pe măsură ce crește cotația internațională, pentru că vor crește cotațiile spre 150 de dolari pe tonă, ceea ce înseamnă recesiune globală”, a mai spus Petrișor Peiu.  RECOMANDAREA AUTORULUI: Economistul AUR, Petrișor Peiu, avertizează: „Guvernul luptă cu criza energetică și închide centrale funcționale și nu face altele în locul acestora. De ce? Pentru că așa s-au angajat guvernanții să facă prin PNRR” Economistul AUR, Petrișor Peiu, avertizează că 2026 va fi un an de recesiune. „Consecința pentru economia României va fi reaprinderea inflației și o adâncire a crizei economice”

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil, Bolojan așteaptă până săptămâna viitoare

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat o serie de măsuri menite să reducă prețurile combustibililor, pe fondul creșterii costurilor cu energia, în urma conflictului din Iran, conform Reuters. În contrast, premierul Ilie Bolojan susține că nu poate să scadă TVA pentru că ar declanșa o procedură de infringement.  Polonia, cea mai mare economie din Europa Centrală și de Est, a decis să scadă TVA-ul la combustibil de la 23% la 8% și va reduce accizele la nivelul minim permis conform reglementărilor Uniunii Europene. Astfel, prețurile ar urma să scadă cu aproximativ 1,2 zloți (0,28 euro) pe litru la toate tipurile de combustibil, a declarat Donald Tusk la o conferință de presă. Oficialul a adăugat că Guvernul va introduce prețuri maxime la combustibil pe litru, care va fi stabilit zilnic de Ministrul Energiei. Tusk: Vom monitoriza situația și vom lua măsuri De asemenea, Tusk a informat că Executivul polonez ar putea impune o taxă excepțională pe porfiturile companiilor petroliere. După anunțul premierului, acțiunile rafinăriei de stat Orlen au scăzut cu peste 6%, iar acesta a declarat că Polonia va acționa dacă va fi necesar pentru a opri șoferii străini să profite de pe urma reducerilor de prețuri și va analiza sistemul din Slovacia, în care mașinile înmatriculate în afara țării plătesc mai mult decât cele locale la benzinării. „Nu vom ezita să folosim astfel de instrumente dacă va fi necesar. Vom monitoriza situaţia în aceste zile şi dacă va fi necesar vom lua măsuri”, a afirmat Donald Tusk. De asemenea, ministrul de Finanţe, Andrzej Domanski, a anunţat că decizia Poloniei de a scădea TVA la combustibil ar urma să coste 900 milioane zloţi, 210 milioane eruo, pe lună, iar costurile reducerii accizelor sunt estimate la 700 milioane zloţi pe lună. Bolojan anunță scăderea accizei la carburanți săptămâna viitoare În paralel, premierul României a anunțat într-un interviu pentru G4Media că săptămâna viitoare guvernul va analiza un nou set de măsuri pentru a opri creșterea prețului la carburanți. Ilie Bolojan a spus că „foarte probabil” va adopta soluția scăderii accizelor, dat fiind că scăderea TVA ar putea declanșa o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Premierul Ilie Bolojan „Din punct de vedere al accizelor este cea mai facilă soluție și foarte probabil ne vom duce pe acest aspect. Există două ipoteze de lucru care vor fi analizate în zilele următoare în așa fel încât, pe de o parte, să putem estima care ar fi capacitatea de reducere a accizei pe care statul român o poate suporta, atât din punct de vedere al duratei în care s-ar aplica această schemă – pentru că, din păcate, nu avem o predictibilitate vizavi de durata războiului din Iran”, a declarat Ilie Bolojan.  RECOMANDAREA AUTORULUI:  Ordonanța defectă pe carburanți. Limitarea adaosului comercial, „frecție la un picior de lemn”. Economist: ”Să nu ne facem iluzii, prețul nu se va opri din creștere/Statul poate face noi abuzuri” Bulgaria intervine în forță pe piața energetică. Ce măsuri ia pentru a atenua creșterea rapidă a prețurilor la carburanți Bolojan anunță scăderea accizei la carburanți săptămâna viitoare: „Este cea mai facilă soluție”

Andrei Caramitru: Statul nu are cum să taie accizele alea, că e deja cu chiloții în vine financiar

andrei-caramitru:-statul-nu-are-cum-sa-taie-accizele-alea,-ca-e-deja-cu-chilotii-in-vine-financiar

Într-o nouă postare pe rețelele de socializare, analistul economic Andrei Caramitru avertizează că așteptările publice cu privire la tăierea accizelor la carburanți sunt nerealiste. Acesta susține că statul român nu mai are suficiente resurse și se află „cu chiloții în vine financiar”. Cu alte cuvinte, Caramitru explică, în postarea de pe pagina personală de Facebook, că măsurile populiste cerute de opinia publică, reducerea accizelor și înghețarea prețului la benzină și motorină, sunt imposibil de implementat fără sacrificii bugetare. Or, analistul avertizează că nu contează cine este la cârma guvernului și susține că România nu știe să pună bani deoparte, ci dimpotrivă, se îndatorează în exces. „Isteria asta că trebuie să facă guvernul ceva. Să taie accizele. Să blocheze prețul la benzină și motorină. Aualeu. Situația e așa: nu se va face nimic, o vom încasa în plex, fix cum am încasat toată inflația anul trecut și anul ăsta și vom tot încasa. Nu contează cine e în guvern, e irelevant, apropo. Când în perioadele bune nu pui niciun ban deoparte, bă, te mai și îndatorezi în exces — când vine vremea grea, ești terminat. Orice om, cât de cât rațional, înțelege așa ceva. Însă noi, ca țară/ca sistem, nu înțelegem asta. Statul NU ARE CUM să taie accizele alea, că e deja cu chiloții în vine financiar. Bine — în TEORIE ar putea, dar ar trebui să taie din altă parte cheltuieli, adică din Anghel Saligny, pușculița partidelor și a primarilor. Nu se va întâmpla asta, nu, nu vor accepta așa ceva, never ever. Deci o vom încasa”. Un alt punct central al analizei este efectul politicilor salariale și al pensiilor. Caramitru avertizează că această dinamică, în care veniturile cresc pe hârtie fără să aibă efecte la nivelul producției, duce la presiuni inflaționiste și la slăbirea puterii de cumpărare pentru toți românii. De asemenea, analistul economic subliniază că, dacă reducerea de accize ar fi susținută în mod real, aceasta ar impune diminuarea altor cheltuieli bugetare. „Cât timp nu înțelegem că, dacă salariile și pensiile cresc MAI RAPID decât producția/economia, banii ăia nu există, de fapt, sunt o iluzie de bunăstare temporară care după se lasă cu lacrimi — rahatul ăsta de situație se va tot întâmpla. Însă populimea hămesită și prostalaii de la butoane, care au fost în ultimii 35 de ani, NU vor să accepte realitatea asta. Așa că acum o încasăm. Și cel mai rău o încasează ăia săracii cu bani puțini — fix cei care tot votează PSD și aur pentru pomeni. Acum primesc. Din plin”.