Thrillerul româno-spaniol Acel Martie a avut prima proiecție într-o gală spectaculoasă la Castelul Peniscola, din Spania. Actori și influenceri prezenți la eveniment

Pe covorul roșu au defilat Esther Acebo (cunoscută din La Casa de Papel), Luke Roberts (din Game of Thrones), Mădălina Bellariu-Ion (din The Young Pope), Didi Anderson, alături de Eduard Trică și Bob Rădulescu, dar și influenceri români și spanioli. “A fost încântător pentru mine să lucrez cu Iura și cu această echipă. Au fost cu totii extraodinari, foarte profesioniști, o echipă formată din oameni calzi, care au făcut ca totul să fie familiar și ușor. Nu știam foarte multe despre cinematografia din România, dar acum pot să spun că m-aș întoarce oricând să filmez o producție românească. Am învățat și câteva cuvinte în română, preferatul meu e «pupici»”, a mărturisit Esther Acebo, actriță. Pentru Mădălina Bellariu este primul rol principal intr-un film românesc. Actrița a mărturisit că una dintre cele mai mari împliniri este faptul ca filmul transmite si un mesaj internațional despre România. „Premiera a fost ca în povești. Publicul spaniol a reacționat cu entuziasm, iar românii din sală au ieșit mândri. M-am bucurat enorm să văd că povestea noastră rezonează dincolo de granițe.”- spune Mădalina Bellariu-Ion, protagonista filmului. Eduard Trică, actorul principal al producție, mărturisește: “Îi invit pe toți să descopere și să trăiască acest film, pentru că e o poveste cu mesa,j și e un film curajos. Apreciez foarte tare producătorii acestui film, pentru direcția în care au mers, merită aplaudată această intenție.” Bob Rădulescu: „Este un film românesc ce arată a Hollywood. Calitatea imaginii, sunetul, cadrele – totul este la un nivel internațional.” Caravana națională și lansarea în cinematografe Proiecția din Spania deschide seria caravanei naționale, care va începe pe 1 martie și va ajunge în: Cluj (1 martie), Brașov (2 martie), Sinaia (3 martie), Pitești (4 martie), București (5 martie), Craiova (6 martie), Timișoara (7 martie) și Oradea (8 martie). „Chiar dacă munca echipei de producție s-a încheiat, pentru noi acum încep emoțiile. Știu că am făcut, împreună, un film foarte bun, cu potențial internațional. Îi invit pe toți să trăiască «Acel Martie» în sălile de cinema din toată țara”, a declarat regizorul Iura Luncașu. Povestea filmului Un thriller româno-spaniol intens, filmat la Cluj-Napoca și în Spania, pe domeniul castelului Peniscola, “Acel Martie” urmărește povestea lui Anabel Albu, interpretată de Mădălina Bellariu Ion, agentă a serviciilor de informații românești, însărcinată să-l supravegheze pe Vlad Bratu (Eduard Trică), un cercetător implicat într-un proiect științific de importanță strategică. Pe măsură ce Vlad încearcă să împiedice ca descoperirea sa să ajungă în mâinile unui stat dispus să o folosească în scopuri de control și manipulare, Anabel este prinsă între loialitatea față de misiune și adevărul pe care începe să îl descopere. Castul filmului reunește actori străini care au jucat în producții cunoscute la nivel mondial, ca Esther Acebo (Casa de Papel), Costas Mandylor (Saw), Luke Roberts (Game of Thrones, Ramson și Batman) și Didi Anderson, și actorii români Mădălina Bellariu-Ion, Eduard Trică, Diana Sar, Bob Rădulescu, Vlad Marin și Cătălin Herlo. Integrat în distribuția spectaculoasă a filmului, o prezență specială în pelicula “Acel Martie” o are și fostul fotbalist Gică Craioveanu, aflat la a doua colaborare cu regizorul Iura Luncașu. Filmul regizat de Iura Luncașu are la baza povestea romanului “Acel Martie”, al scriitoarei Olivia Odăianu. „Ca autor, e un sentiment minunat să vezi emoția spectatorilor într-un loc atât de simbolic. A fost o seară cu adevărat specială. Acel Martie a prins viață într-un decor spectaculos, iar întâlnirea cu publicul, de la castelul din Peniscola, a transformat totul într-o experiență de neuitat”, a declarat Olivia Odăianu. Despre producție Realizarea filmului „That March / Acel martie” a fost posibilă cu sprijinul partenerilor și sponsorilor Devnest, Ostenweg, NIM Global Logistic, Home Garden, Hubertus, Hotel Castillo de Peñíscola și LYG Alphabet, Digi 24 si Phoenix Media, precum și al partenerilor instituționali Primăria Cluj-Napoca și Primăria Peñíscola. „Acel martie” este o producție KSM Production, realizată de Nicu Claudiu Moldovan, Iura Luncașu, Mădălina Bellariu Ion, Sorin Lungu și Bogdan Mărginean. Fondată în 2024, la Cluj-Napoca, KSM Production își propune să dezvolte producții cinematografice cu deschidere internațională, iar „That March / Acel martie” marchează un pas important în această direcție.
Acel martie, thrillerul româno-spaniol al lui Iura Luncașu, intră în cinematografe din 4 martie, cu Esther Acebo și Costas Mandylor în distribuție

Filmul a fost turnat în 24 de zile, la Cluj-Napoca și pe domeniul Castell de Peñíscola, în Spania, și reunește o distribuție internațională: Esther Acebo (cunoscută din „La Casa del Papel”), Costas Mandylor (franciza „Saw”), Luke Roberts (apariții în „Game of Thrones”, „Ransom”, „Batman”) și Didi Anderson („The Hitman’s Wife”, „Ransom”). Fostul fotbalist Gică Craioveanu are o apariție specială. Rolurile principale sunt interpretate de Mădălina Bellariu Ion și Eduard Trică. „Sunt foarte bucuros că am avut ocazia să lucrez cu o echipă extraordinară și să dăm viață unei povești atât de bine scrise de Olivia Odăianu. A fost un film plin de provocări, dar și de satisfacții enorme. Cred foarte mult în acest proiect și îi invit pe toți să îl descopere în cinematografe”, a declarat regizorul Iura Luncașu. Pentru Olivia Odăianu, „Acel martie” este prima ecranizare a unui roman semnat de ea. „Din prima clipă am simțit o conexiune puternică, iar acest lucru ne-a condus firesc până la realizarea filmului. Sunt mândră că romanul meu a prins viață și că povestea va ajunge la un public cât mai larg”, a transmis autoarea. Povestea o urmărește pe Anabel Albu (Mădălina Bellariu Ion), agentă a serviciilor de informații românești, însărcinată să-l supravegheze pe Vlad Bratu (Eduard Trică), cercetător implicat într-un proiect științific de importanță strategică. În încercarea de a împiedica folosirea descoperirii sale de către un stat dispus să o transforme într-un instrument de control și manipulare, Vlad declanșează o serie de evenimente care o prind pe Anabel între loialitatea față de misiune și adevărul pe care începe să îl descopere. Mădălina Bellariu Ion, cunoscută și din „The Young Pope” și proiecte internaționale precum „Grace” sau „Take Cover”, semnează și ca producătoare, iar filmul marchează primul ei rol principal într-un lungmetraj românesc. Eduard Trică, cu formare la USC School of Dramatic Arts din Los Angeles, a descris proiectul drept „o experiență extrem de specială”, filmată în România și Spania. Distribuția include și actori români precum Bob Rădulescu, Diana Sar, Vlad Marin și Cătălin Herlo. „Acel martie” este o producție KSM Production, realizată de Nicu Claudiu Moldovan, Iura Luncașu, Mădălina Bellariu Ion, Sorin Lungu și Bogdan Mărginean. Producția a beneficiat de sprijinul mai multor parteneri și sponsori, precum și de parteneriate instituționale cu Primăria Cluj-Napoca și Primăria Peñíscola. KSM Production, fondată în 2024 la Cluj-Napoca, își propune să dezvolte producții cinematografice cu deschidere internațională, iar „That March / Acel martie” este prezentat ca un pas important în această direcție.