A luat foc acoperișul stadionului de sute de milioane de euro

Acoperișul stadionului de milioane de euro din Parcul Olimpic de la Rio a luat foc, miercuri, și a ars până s-a făcut scrum. Din fericire nu au fost înregistrate victime, iar oficialii brazilieni susțin că nu existat pericolul de extindere al focului la alte părți din cadrul complexului olimpic. În incinta stadionului, dotat cu velodrom, este găzduit Muzeul Olimpic, unde sunt prezentate exponate și artefacte de la cea de-a 31-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Potrivit BBC, incendiul nu a afectat și arena velodromului. Acoperișul stadionul de sute de milioane de euro din Parcul Olimpic de la Rio a luat foc și a ars complet, fiind transformat în scrum. Pentru stingerea incendiului de proporții s-a intervenit cu aproximativ 80 de pompieri și 20 de autospeciale de pompieri, potrivit departamentului militar de pompieri din Brazilia, informează BBC. Din fericire, în urma incendiului de miercuri, care a avut loc dimineața, la ora 4:17, ora locală, nu au fost înregistrate victime, iar pista velodromului nu a fost afectată de flăcări, după evaluarea preliminară anunțată de primarul din Rio de Janeiro. „Pista de la Velodromul Olimpic nu a fost afectată în niciun fel. Rămâne intactă și bine conservată. Evident, va trebui curățată și va trebui să treacă printr-un proces de întreținere înainte de a putea anunța că velodromul este din nou funcțional”, a declarat Eduardo Cavaliere, primarul din Rio, citat de BBC. Având în vedere faptul că arena găzduiește Muzeului Olimpic, în timpul acțiunii de stingere a incendiului de la acoperiș, a fost acordată o atenție specială în privința obiectelor care se află expuse în muzeu, potrivit lui Fabio Contreiras, locotenent-colonel. Oficialii brazilieni au declarat că s-a reușit izolarea incendiului și că nu a existat riscul ca acesta să se extindă în alte părți ale complexului olimpic. Cum arată „orașul fantomă”, abandonat acum 20 de ani, deși s-au investit 5,2 miliarde de euro în el Acoperișul arenei, la al treilea incendiu în mai puțin de zece ani Acesta este al treilea incendiu din 2017, an în care acoperișul a fost cuprins de flăcări, de două ori, de fiecare dată din cauza unor lampadare zburătoare care au căzut peste arenă și au aprins materiale de pe acoperiș. După încheierea Jocurilor Olimpice din 2016, Parcul Olimpic a continuat să fie un centru sportiv vital pentru Rio de Janeiro, aici fiind găzduite diverse competiții. Velodromul are o capacitate de 5.000 de locuri și este o construcție nouă, realizată pe amplasamentului vechii arene. Astfel, recuperarea rapidă a velodromului este crucială pentru menținerea acesteia în comunitatea ciclistică din Brazilia. Jocurile Olimpice de la Rio s-au încheiat! România a obținut cinci medalii și s-a clasat pe locul 47. Cecenul Albert Saritov a adus ultima medalie pentru delegația tricoloră, bronz la lupte libere
Carlos Alcaraz i-a acuzat pe organizatori la finala cu Novak Djokovic: ce detaliu i-au ascuns

Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP) s-a arătat extrem de deranjat de o decizie a organizatorilor, în finala disputată duminică, împotriva lui Novak Djokovic (Serbia, 4 ATP) la Australian Open. Startul de meci a fost unul de coșmar pentru liderul mondial Alcaraz, în condițiile în care veteranul sârb în vârstă de 38 de ani și-a adjudecat cu 6-2 setul inaugural. Chiar dacă în manșa secundă și-a ridicat nivelul și a reușit să se impună la rândul său cu 6-2, Carlos a făcut scandal înainte de începerea actului al treilea. Carlos Alcaraz i-a acuzat pe organizatori că a închis acoperișul fără să-l anunțe, în timpul finalei cu Novak Djokovic de la Australian Open Carlos Alcaraz a răbufnit în momentul în care a observat că organizatorii Australian Open au închis acoperișul Arenei Rod Laver fără să îl anunțe înainte. Decizia a fost luată după setul secund, deoarece ploaia măruntă de la Melbourne s-ar fi putut intensifica, iar organizatorii au vrut să evite întreruperea meciului. Doar că Alcaraz a considerat că schimbarea îl avantajează clar pe Novak Djokovic, care se simte confortabil și în condiții indoor. Astfel, Carlos le-a reproșat decizia atât arbitrului de scaun, cât și supervizorului finalei, în timp ce Novak se afla la vestiare. Carlos Alcaraz joacă pentru prima oară în finală la Australian Open Carlos Alcaraz a ajuns pentru prima oară în carieră în finala de la Australian Open, după ce l-a învins dramatic în semifinale pe Alexander Zverev (Germania, 3 ATP), scor 6-4, 7-6(5), 6-7(3), 6-7(4), 7-5. De partea cealaltă, Novak Djokovic a mai scris o pagină de istorie și s-a calificat în finala de Grand Slam cu numărul 38, trecând în penultimul act de Jannik Sinner (Italia, 2 ATP), cu 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4. La finala de la Australian Open asistă și Rafael Nadal, conaționalul lui Alcaraz, care a oferit o declarație interesantă înaintea meciului: „Dacă va câștiga Novak, mă voi bucura foarte mult pentru el. Dar, pe de altă parte, Carlos este conaționalul meu și am împărtășit momente importante la Jocurile Olimpice, trebuie să îl susțin pe el. Oricum, pentru mine nu va fi nicio dramă, indiferent de rezultat”, a declarat Rafael Nadal.
Mentorul Simonei Halep, surprins de camere în cel mai controversat moment de la Australian Open

O decizie care l-a favorizat pe Jannik Sinner a generat cel mai controversat moment de până acum la Australian Open, avându-l în prim-plan pe mentorul Simonei Halep, Darren Cahill. Jannik Sinner, numărul 2 mondial, a fost salvat de organizatorii de la Australian Open la meciul cu Eliot Spizzirri (SUA, 85 WTA), într-un moment în care italianul era condus și se confrunta cu crampe musculare. Darren Cahill, cel mai important tehnician din cariera româncei Simonei Halep, actualmente antrenorul lui Jannik Sinner, s-a aflat în mijlocul evenimentelor, fiind surprins de camere făcând ceva compromițător, în opinia mai multor fani. Darren Cahill, surprins de camere în timp ce discuta cu directorul Australian Open înainte ca Jannik Sinner să fie salvat de organizatori După ce Jannik Sinner a fost aproape de retragere și i-a mărturisit lui Darren Cahill că nu știe ce decizie să ia, antrenorul australian i-a transmis să încerce să continue, iar ulterior a părăsit arena. Vizibil agitat, Cahill a fost surprins de camere discutând cu directorul turneului, Craig Tiley, înainte de tragerea acoperișului. Gestul a fost considerat de mulți complet nepotrivit. Imagine watching this and not thinking the roof was closed to avoid a Sinner elimination Why Daren Cahill is speaking to Craig Tiley ? The tournament director who makes all the decisions That shouldn’t be allowed but tennis is the most corrupted sport pic.twitter.com/AVawoBQhH9 — Jannik Sinner is a liar (@SinnerIsACheat) January 24, 2026 Organizatorii au întrerupt toate partidele fix în momentul în care Sinner avea crampe, la scorul de 6-4, 3-6, 3-1 pentru Spizzirri, aplicând așa-numita „regulă a caniculei”. Astfel, după o pauză de aproximativ 30 minute, în care acoperișul de pe Arena Rod Laver a fost închis, elevul lui Darren Cahill și-a revenit, adjudecându-și victoria cu 4-6, 6-3, 6-4, 6-4. Momentul a stârnit indignarea fanilor pe platforma X: „Imaginează-ți că vezi asta și nu te gândești că acoperișul a fost închis pentru a evita eliminarea lui Sinner. De ce vorbește Daren Cahill cu Craig Tiley? Directorul turneului care ia toate deciziile! Asta nu ar trebui permis, dar tenisul este cel mai corupt sport”, a acuzat cineva, în timp ce alt utilizator a afirmat că „reputația lui Darren Cahill este compromisă”. Ce a declarat Jannik Sinner după ce a scăpat in extremis de eliminare La finalul partidei transmise de Eurosport, sâmbătă dimineață, Jannik Sinner a explicat cât de mult a fost afectat de canicula de la Melbourne: „Multe lucruri s-au întâmplat. A început cu piciorul și apoi a ajuns la brațe, așa că aveam crampe peste tot. Acesta este sportul. Știu că acesta este un aspect pe care trebuie să-l îmbunătățesc. Am încercat să rămân cât mai calm posibil şi să sper că lucrurile se îmbunătăţesc. Am o echipă grozavă în spatele meu, care mă împinge în direcția corectă, a contat mult sprijinul lor. În același timp, la sfârșitul zilei, tenisul este un joc foarte mental. Sunt aici să lupt. Sunt aici să joc fiecare punct în cel mai bun mod posibil. Astăzi s-a văzut că, chiar dacă nu joc la capacitate maximă, încerc să dau tot ce pot. Am fost şi norocos cu regula privind căldura, ulterior am început să mă simt mai bine. Cu ajutorul vostru (n.r. – al publicului) am reuşit, înseamnă mult pentru mine”, a transmis campionul edițiilor din 2024 și 2025 de la Australian Open.
Furtuna din București a decopertat Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza

Furtuna de cod roșu de joi din București a afectat puternic o clădire a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. În urma vijeliei, toată clădirea a fost decopertată de furtună. De asemenea, vântul puternic a rupt copacii, iar unele ferestre au fost sparte. Sălile de curs sunt de nefolosit. Mai multe săli de clasă au fost inundate, a precizat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) într-un prim bilanţ în urma furtunii de joi seară. Furtuna extrem de agresivă care s-a manifestat joi după-amiază în București a făcut prăpăd. Zeci de copaci au fost smulși, iar mai multe autoturisme au fost distruse. O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în orașul Otopeni (Ilfov), după ce acoperișul unei clădiri s-a desprins și a lovit-o. Femeia locuia într-un bloc din Otopeni, la ultimul etaj. Acoperișul blocului din fața celui în care locuia femeia a fost luat de vântul puternic și a spart geamul apartamentului în care se afla victima. Sute de intervenții au fost necesare în București pentru remedierea parțială a prăpădului. Dispecerii ISUBIF au preluat aproximativ 700 de apeluri prin numarul de urgenta 112. Au fost solutionate pana in acest moment 150 de cazuri (in Bucuresti si Ilfov). Citiți și: Furtuna a făcut din nou prăpăd în CAPITALĂ. În Otopeni, o femeie a fost ucisă de un acoperiș desprins. Sunt zeci de copaci rupți și mașini distruse
Un bărbat dat în urmărire după ce fusese condamnat pentru viol a fost prins pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2 al Capitalei
Un bărbat de 36 de ani care era dat în urmărire a fost prins, vineri seară, pe acoperişul unei clădiri din Sectorul 2 al Capitalei. În iunie, acesta fusese condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol. „Astăzi, 11 iulie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au desfășurat o activitate investigativă în vederea depistării unei persoane care se sustrăgea unei măsuri privative de libertate. Astfel, în urma activităților specifice desfășurate, în cursul acestei zile, în jurul orei 19:00, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, pe acoperișul unei clădiri, din Sectorul 2”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei. Pe numele bărbatului, la data de 25 iunie 2025, Judecătoria Sectorului 2 a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Bărbatul urmează a fi încarcerat într-un penitenciar, în vederea executării pedepsei privative de libertate, mai transmite Poliția Capitalei Autorul recomandă: Alertă în Mureș, după ce presupusul ucigaș al Andei este de negăsit. MĂRTURII făcute de mama tinerei: „A lovit-o cu toporul şi a dat foc la casă”