Acțiunile Transgaz ar putea valora 51,9 lei după multiplii pieței, arată o analiză Prime Transaction. La ce CAPITALIZARE a ajuns compania națională

actiunile-transgaz-ar-putea-valora-51,9-lei-dupa-multiplii-pietei,-arata-o-analiza-prime-transaction.-la-ce-capitalizare-a-ajuns-compania-nationala

Acțiunile transportatorului naționale de gaze Transgaz sunt evaluate de Marius Pandele, analist al casei de brokeraj Prime Transaction, la o valoare intrinsecă de 51,8713 lei prin comparația multiplilor de piață ai emitenților relevanți, cu 46,74% mai mare decât prețul de închidere din ședința de tranzacționare din 11 iulie, potrivi unei analize publicate de Economedia. Consultanții Prime Transaction au luat în calcul emitenții relevanți pentru a elabora analiza, care nu reprezintă o recomandare de investiții. „Este vorba despre doar 4 emitenți, dintre care unul singur, Amber Grid, desfășoară doar activitatea de transport al gazelor naturale, așa cum este cazul la Transgaz. Din acest motiv, în calculul valorii finale, rezultatul din evaluarea pe baza multiplilor este ponderat cu 25%, iar cel din evaluarea prin metoda DCF cu 75%”, scrie Prime Transaction. Analistul a luat în considerare multiplii de evaluare ai unor companii ca Fluxys (Belgia), Amber Grid (Lituania), Snam (Italia) și Enagas (Spania). În medie, cele patru companii au un multiplu P/E (Price to Earning – Preț / Câștiguri) de 19,81x, adică investitorii plătesc 19,81 unități monetare pentru fiecare unitate monetară de profit generat, comparativ cu 9,95x în cazul Transgaz. Potrivit sursei citate, rezultatele financiare mult îmbunătățite și-au pus amprenta pe evaluarea pe baza comparației multiplilor de piață, valoarea rezultată acum fiind mai mult decât dublă față de cea din ianuarie 2024. În afară de rezultatele mai bune ale Transgaz, au contribuit la acest lucru și mediile mai mari ale multiplilor de piață, unul singur dintre aceștia înregistrând o scădere, mai exact EV/EBITDA (Enterprise Value to EBITDA). Acțiunile Transgaz s-au apreciat cu 53,5% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacții de 125 de milioane de lei. Creșterea bursieră mare a fost corelată cu rezultatele financiare, cu un profit net pe 2024 aflat la maximul ultimilor șase ani și un profit net TTM (trailing twelve months – pe ultimele 12 luni) la 31 martie 2025 care ar consemna un nou maxim istoric, dacă va rămâne la același nivel la finalul anului. Prețul de 35,35 lei pe acțiune înregistrat la finalul ședinței de tranzacționare din 11 iulie este un maxim istoric EOD (end of day – la finalul zilei) luând în considerare datele ajustate cu majorările de capital, maximul istoric intraday fiind înregistrat anterior pe 5 și 6 iunie, la 35,6 lei pe acțiune. Rapoartele bursiere de finalul zilei de marți arată că prețul acțiunii a continuat să crească. Astfel, pe 14 iulie, acesta a ajuns la 35,65 de lei, iar pe 15 iulie, la 36 de lei. În acest context, capitalizarea Transgaz a crescut de la 6,66 de miliarde de lei pe 11 iulie, la 6,72 de miliarde de lei la finalul zilei de 14 iulie și 6,78 de miliarde de lei, la închiderea miercuri a BVB. Cele mai mari contribuții la creștere Conform rapoartelor oficiale, începutul anului a fost foarte bun pentru Transgaz, cu o dublare a profitului net determinată în principal de tarifele reglementate mai mari. Veniturile totale consolidate au crescut cu 49,05%, de la 706,56 milioane de lei în T1/2024 până la 1,05 miliarde de lei în T1/2025, creștere care a venit în principal de la veniturile din transportul de gaze din România (+300,55 milioane de lei), urmate de cele din Republica Moldova (+42,32 milioane de lei). „Dacă urmărim sursele de creștere a veniturilor (publicate la nivel individual), observăm că, de departe, cea mai mare parte a creșterii a fost determinată de tariful de rezervare de capacitate mai mare cu 1,89 RON/MWh, acest lucru contribuind cu 209,97 mil. RON la creșterea veniturilor. La mare distanță urmează creșterea capacității rezervate, care a adus în plus 43,01 mil. RON, depășirile de capacitate, cu 18,98 mil. RON, creșterea tarifului de transport volumetric, cu 14,04 mil. RON, și creșterea cantității transportate, cu 12,06 mil. RON”, se mai arată în analiza Prime Transaction, citată de Economedia. În condițiile în care cea mai mare parte a creșterii veniturilor a venit de la tarifele mai mari și nu de la volumul de activitate, cheltuielile operaționale nu au urmat evoluția veniturilor, înregistrând o creștere mult mai mică, de doar 56,56 milioane de lei per total. „Cele mai mari contribuții la această creștere au fost cele ale cheltuielilor cu redevențele, cu 34,56 mil. RON (+49,50%), cu întreținerea și transportul, cu 14,46 mil. RON (+235,78%), cu personalul, cu 9,76 mil. RON (+7,24%) și cele cu amortizarea, cu un plus de 7,21 mil. RON (+5,65%). În cele din urmă și-au mai redus creșterea, după ce în ultimii ani au fost pe trend puternic ascendent pe măsură ce investițiile mari ale companiei au fost finalizate”, explică analistul. Potrivit sursei citate, disproporția dintre creșterea veniturilor și cea a cheltuielilor a făcut ca profitul operațional să urce cu nu mai puțin de 110,87%, de la 261,6 milioane de lei la 551,62 milioane de lei la nivel trimestrial. Profitul financiar a rămas aproape de cel din perioada similară a anului trecut, cu o creștere ușoară, de 0,85%. „În anii trecuți acesta avea o importanță mult mai mare în evoluția rezultatelor datorită veniturilor înregistrate din ajustarea cu inflația a creanței privind Acordul de Concesiune, însă revenirea inflației la un nivel mai mic a eliminat această influență”, adaugă brokerul. Profitul net trimestrial a avut o creștere considerabilă, de 100,31%, de la 257,89 milioane de lei în T1/2024 până la 516,58 milioane de lei în T1/2025. „Este un profit trimestrial mai mare decât majoritatea profiturilor anuale ale companiei din ultimii ani, însă trebuie avut în vedere și faptul că primul trimestru este de regulă cel mai bun din an pentru Transgaz, și anul trecut el având o contribuție de 62,79% la profitul net anual. Profitul net TTM este în momentul de față la 669,42 mil. RON, mai mare decât maximul istoric actual de 602,18 mil. RON, înregistrat în anul 2017”, arată analistul. Compania este controlată în proporție de 58,5% de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, iar următorii cei mai mari acționari sunt NN Pensii (6,58%), Allianz Țiriac Pensii (4,71%), Metropolitan Life Pensii (2,87%), Infinity Capital Investments (2,07%), Carpathia Pensii (1,97%), Generali Pensii (1,86%),

Fitch revizuiește perspectiva Transgaz de la Stabilă la POZITIVĂ și confirmă ratingul implicit pe termen lung la BBB-. Cum au evoluat acțiunile

fitch-revizuieste-perspectiva-transgaz-de-la-stabila-la-pozitiva-si-confirma-ratingul-implicit-pe-termen-lung-la-bbb.-cum-au-evoluat-actiunile

Agenția Internațională de Rating Fitch a revizuit, miercuri, perspectiva Transgaz SA de la Stabilă la Pozitivă și a confirmat ratingul implicit pe termen lung (IDR) la „BBB-” și profilul de credit independent (SCP) la „bbb-”, a anunțat operatorul național de sistem și transport al gazelor naturale printr-o informarepe site și la Bursa de Valori București. Fitch Ratings a analizat modelul financiar al Transgaz, performanțele obținute de companie, planurile strategice de dezvoltare sustenabila și a îmbunătățit perspectiva cu o treaptă, de la BBB- cu perspectiva Stabilă la BBB- cu perspectiva Pozitivă. „Revizuirea perspectivei reflectă un grad de îndatorare net sub sensibilitatea pozitivă, o mai bună vizibilitate a EBITDA datorită tranziției către un model OTS pur reglementat și o lichiditate îmbunătățită. Perspectiva pozitivă reflectă, de asemenea, progresul înregistrat în cadrul celui mai mare proiect de investiții, Marea Neagră-Podișor, care potrivit companiei se preconizează că va fi recunoscută în baza de active reglementate (BAR) în octombrie 2025, conducând la o creștere substanțială a BAR și a EBITDA”, se arată în raportul agenției. „Perspectiva pozitivă indică faptul că agenția de rating consideră că există o probabilitate crescută ca ratingul de credit al  companiei sa fie îmbunătățit”, potrivit directorului general al companiei, Ion Sterian. Potrivit șefului Transgaz, cu o creștere de peste 54% a capitalizării bursiere în intervalul 3 iunie 2024 – 3 iunie 2025 și o apreciere de aproape 50% a acțiunii în primele șase luni ale anului 2025, Transgaz s-a distins ca un vector esențial al performanței indicelui BET-NG, consolidându-și poziția de companie strategică în sectorul energetic. În primele luni ale anului 2025, prețul de închidere al acțiunii Transgaz a fost în creștere marcând o apreciere de peste 46%, de la 23,80 lei/acțiune lei la începutul lunii ianuarie 2025 la 34,75 lei/acțiune în data de 3 iunie 2025. „Menținerea unei tendințe generale de creștere indică încrederea pieței în performanța pe termen mediu și lung a companiei și interesul crescut din partea investitorilor, atrași de potențialul de creștere și de randamentele oferite de companie”, arată oficialii Transgaz. În ceea ce privește capitalizarea bursieră a Transgaz, comparativ cu prima zi de tranzacționare din anul 2025, respectiv 3 ianuarie 2025, capitalizarea bursierăa Transgaz a crescut cu 46%, respectiv cu 2.063 mil. lei (393 mil. euro), de la valoarea de 4.483 mil lei (901 mil. euro) înregistrată în data de 3 ianuarie 2025 la valoarea de 6.546 mil. lei (1.294 mil. euro) înregistrată în data de 3 iunie 2025. „Evoluția acțiunii Transgaz în perioada iunie 2024 – iunie 2025 a fost una robustă și pozitivă, cu o creștere de aproximativ 54%, reflectând performanța financiară solidă a companiei, strategia de dezvoltare și poziția sa strategică în sectorul energetic românesc. Această evoluție indică un interes susținut al investitorilor și confirmă rolul esențial al Transgaz în infrastructura energetică națională”, arată oficialii Transgaz. Totodată, comparativ cu perioada similară a anului 2024, respectiv 3 iunie 2024, capitalizarea bursiera a Transgaz a crescut cu 54,10%, respectiv cu 2.298 mil. lei (440 mil. euro), de la valoarea de 4.248 mil lei (854 mil. euro) înregistrată pe 3 iunie 2024 la valoarea de 6.546 mil. lei (1.294 mil euro) înregistrată marți, 3 iunie 2025. „Creșterea capitalizării bursiere și a valorii acțiunilor subliniază rolul strategic al Transgaz în infrastructura energetică a României și potențialul său de a atrage investiții pe termen lung. Această tendință ascendentă sugerează o perspectivă pozitivă pentru viitorul companiei pe piața de capital”, arată șeful Transgaz. Raportul integral publicat de agenția de rating Fitch poate fi consultat AICI. Citiți și: CCR a publicat motivarea privind SUPRAIMPOZITAREA producătorilor de energie și contribuția la schema de plafonare. Cine poate primi despăgubiri Cel mai mare producător de gaze naturale din România, Romgaz, primul pas OFICIAL pentru cumpărarea celui mai mare consumator, combinatul Azomureș Transgaz, Ministerul Energiei și ANPM, decizie favorabilă în procesul intentat de Bankwatch România împotriva construirii gazoductului Tuzla – Podișor Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele