Sindicatul actorilor de la TNB cere demisia ministrului Culturii: A insultat în repetate rânduri public profesioniști din domeniul culturii

Sindicatul actorilor de la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București cere demisia ministrului Culturii, András Demeter. Sindicatul afirmă că ministrul „a insultat în repetate rânduri public profesioniști din domeniul culturii”. „Sindicatul Actorilor din Teatrul Național „I.L. Caragiale” București solicită demisia ministrului Culturii, András Demeter, pentru comportament incompatibil cu funcția publică și pentru decizii care afectează grav sectorul cultural. Ministrul a insultat în repetate rânduri public profesioniști din domeniul culturii. În înregistrări video și audio difuzate în presă, ministrul afirmă despre unul dintre colegii noștri că „ar trebui să-și dea demisia din prostie” – noi ne-am simțit cu toții jigniți. Iar în alte situații s-a adresat oamenilor de cultură cu expresii precum „sunteți total nepregătită, nu v-ați făcut lecțiile”. Ministrul și-a manifestat în multiple ocazii lipsa de respect față de comunitatea profesională pe care ar trebui să o susțină”, se arată în comunicatul de presă emis de sindicat, citat de G4Media și Edupedu.ro. Sindicatul critică și modul în care au fost organizate concursurile pentru managementul unor instituții importante, printre care Opera Națională Iași sau Teatrul Național București, spunând că acestea „au ridicat probleme serioase de credibilitate”. „După eșuarea primului concurs pentru managementul TNB, Ministerul Culturii a modificat criteriile de participare în mod discriminatoriu, eliminând din competiție candidați calificați prin condiții nejustificat de restrictive (cu toate că a ministrul a declarat public că nu o va face). În acest context, din punctul nostru de vedere, actualul concurs nu are legitimitate, indiferent cine va fi câștigător”, se mai arată în comunicatul emis. Scandalul privind emiterea și retragerea ulterioară a circularei privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă Sindicatul a adus în atenție și scandalul recent privind emiterea circularei și retragerea ei ulterioară privind normarea birocratică a muncii artistice. „Ultimul scandal, emiterea circularei și retragerea ei (abia în momentul începerii protestelor) privind normarea birocratică a muncii artistice, demonstrează lipsa de înțelegere a specificului activității culturale și inconsecvența în decizii”, se mai arată în comunicatul sindicatului. În prima parte a acestei săptămâni, actorii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti au protestat, în faţa instituţiei, faţă de aplicarea unui proiect-pilot transmis de Ministerul Culturii privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă. La o zi după acest protest, ministrul Culturii a anunțat retragerea instrucțiunilor prin Circulara nr. 965/11.02.2026, care prevede încetarea aplicabilității măsurilor și suspendarea demersurilor administrative inițiate în baza acestora.
Protest al actorilor TNB. Ministrul Culturii anunță retragerea propunerii de normare a muncii artiștilor

UPDATE Ministrul Culturii retrage proiectul care normează munca artiștilor Ministrul Culturii András Demeter retrage proiectul-pilot care urma să normeze munca artiștilor și să impună pontajul zilnic pentru actori. „Răspunsul este afirmativ: ele se retrag. Dar ele nu pot fi retrase, că ele nu sunt un act normativ, ele sunt o propunere. Retragem propunerea colegilor și le mulțumim pentru tot efortul prin care după 2 luni de munca le-au elaborat. Mai lucrăm până găsim o formă”, a declarat ministrul András Demeter. UPDATE Ada Galeș: „ar trebui să ne uităm la obiectivele pe care le are cultura” „Sunt niște meserii vocaționale pe care le facem în niște condiții așa cum sunt ele. Le respectăm foarte tare, atât noi cât și personalul care ajută spectacolele. Mai mult decât atât, în cultură, ar trebui să ne uităm la obiectivele pe care le are cultura (…) Să faci mai multe spectacole care să aibă un impact. Nu să demonstrezi câte ore ai făcut pe foaie, că de cele mai multe ori facem chiar mai multe”, a declarat actrița Ada Galeș. UPDATE Mihai Călin: „e un alt tip de muncă, nu se poate cuantifica” „Toate măsurile astea ne afectează, nu numai pe noi, ci și pe cei de la tehnic, dar mai ales zona artistică. Practic, noi trebuie să facem niște fișe care, adevărat, se raportează, se depun lunar, dar trebuie făcută în fiecare zi. Și, v-au spus colegii mei, trebuie spus oră de oră ce faci, ce repeți, în ce scop, care-i scopul repetițiilor, dacă să aprofundezi personajul sau să înveți textul sau să faci mișcarea sau să te duci la gimnastică, să-ți păstrezi condiția fizică sau, nu știu, dacă citești în parc sau la bibliotecă”, a declarat actorul Mihai Călin. „Nu vreau să ne victimizăm, nu muncim mai mult decât alții, e un alt tip de muncă, nu se poate cuantifica”, a adăugat acesta. UPDATE Monica Davidescu: Munca artistică nu poate fi „contorizată” Actrița Monica Davidescu a declarat, marți, la protestul de la TNB, că actorii și lucrătorii de scenă cer Ministerului Culturii retragerea proiectului-pilot. Davidescu a susținut că raportările zilnice cerute sunt imposibil de pus în practică la scara unei instituții precum TNB, invocând volumul de formulare care ar trebui completate, verificate și aprobate: „Toți facem aceste liste, 500 de oameni, 500 de declarații în fiecare zi”. Actrița a adăugat că munca artistică nu poate fi „contorizată” în acest fel, pentru că pregătirea unui rol presupune documentare și „treabă de teren”, iar procesul creativ înseamnă muncă continuă, nu doar orele petrecute pe scenă. Știrea inițială: Protestul a început la ora 14:30. Potrivit comunicatului actorilor TNB, programul pilot le-a fost adus la cunoştinţă prin Circulara nr. 766/03.02.2026 – Instrucţiuni privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacol sau concert. Atât actorii, cât şi ceilalţi angajaţi din departamentele tehnic şi producţie ale TNB protestează faţă de faptul că această Circulară transformă munca de creaţie, nenormată în domeniul artistic, în muncă de birou şi conţine anexe prin care sunt obligaţi să raporteze zilnic, în scris, activitatea amănunţită desfăşurată în timpul orelor de lucru. „Considerăm că acest proiect ucide creativitatea în cultură şi îi transformă pe artişti în «scriitori de rapoarte zilnice», iar pe directorul artistic sau pe manager – în «raportorul» nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normată în 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scenă, este şi cu sine – începând în zori şi terminându-se noaptea -, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe săptămână, iar o oră în scenă presupune un consum emoțional greu de cuantificat. Din aceste motive, marţi, 10 februarie a.c., la ora 14.30, vom protesta paşnic în faţa teatrului nostru, pentru ca acest program pilot să nu fie aplicat. Sunt invitaţi şi colegi de la alte teatre să susţină neaplicarea acestui program”, au transmis actorii TNB.
Actorii Teatrului Naţional din Bucureşti protestează faţă de proiectul pilot al Ministerului Culturii privind evidenţa timpului de muncă

Protestul este programat la ora 14:30, iar la acţiune participă şi personalul care deserveşte scena, din toate sectoarele teatrului. Potrivit comunicatului actorilor TNB, programul pilot le-a fost adus la cunoştinţă prin Circulara nr. 766/03.02.2026 – Instrucţiuni privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacol sau concert. Atât actorii, cât şi ceilalţi angajaţi din departamentele tehnic şi producţie ale TNB protestează faţă de faptul că această Circulară transformă munca de creaţie, nenormată în domeniul artistic, în muncă de birou şi conţine anexe prin care sunt obligaţi să raporteze zilnic, în scris, activitatea amănunţită desfăşurată în timpul orelor de lucru. „Considerăm că acest proiect ucide creativitatea în cultură şi îi transformă pe artişti în «scriitori de rapoarte zilnice», iar pe directorul artistic sau pe manager – în «raportorul» nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normată în 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scenă, este şi cu sine – începând în zori şi terminându-se noaptea -, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe săptămână, iar o oră în scenă presupune un consum emoțional greu de cuantificat. Din aceste motive, marţi, 10 februarie a.c., la ora 14.30, vom protesta paşnic în faţa teatrului nostru, pentru ca acest program pilot să nu fie aplicat. Sunt invitaţi şi colegi de la alte teatre să susţină neaplicarea acestui program”, au transmis actorii TNB. Acţiunea are loc după ce, luni, Uniunea Teatrală din România (UNITER) a transmis, luni, o scrisoare deschisă în care critică proiectul pilot elaborat de Ministerul Culturii care impune normarea timpului de muncă a artiștilor și a personalului din teatrele naționale.
Actorul Cristian Nicolaie A MURIT la 66 de ani. Omagiu adus de Teatrul Nottara

Este doliu în teatrul românesc. Actorul Cristian Nicolaie a murit la vârsta de 66 de ani. Vestea tristă i-a îndurerat pe colegii de scenă și pe toți cei care au avut onoarea de a-l întâlni. Mesajul Teatrului Nottara după moartea lui Cristian Nicolaie „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru Cristian Nicolaie. Absolvent al Academiei de Teatru şi Film, Bucureşti, specializarea Actorie (clasa profesorilor Dem Rădulescu și Dinu Manolache), Cristian Nicolaie a jucat pe scena Teatrului Nottara timp de 25 de ani. În ultimii ani a putut fi văzut în spectacolele: „Vizitatorul” de Eric Emmanuel-Schmitt, regia: Claudiu Goga, „Capcană mortală” de Ira Levin, regia: Alexandru Mâzgăreanu, „Magnificul” de Mihai Ispirescu, regia: Lucian Sabados, „Figaro”, după Beaumarchais, regia: Mihai Lungeanu, „Mitică Popescu” de Cămil Petrescu, regia: Dan Tudor. Vom reveni cu detalii despre ceremonia de înmormântare. Condoleanțe familiei și prietenilor, Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Teatrul Nottara. Omagiu adus și de Teatrul Excelsior „A plecat dintre noi Cristian Nicolaie – actor, coleg și prieten vechi al scenei Excelsior. Un om cu o blândețe aparte, cu umor fin și cu o bucurie reală de a fi pe scenă. De-a lungul anilor, ne-a fost alături în spectacole care au făcut parte din istoria teatrului nostru – de la „Aladin și lampa fermecată” și „Măria-Sa…Măgarul” până la „Momo sau Stania povestea hoților de timp și a copilului ce le-a arătat oamenilor timpul” și „The History Boys”. Pentru toți cei care l-au cunoscut, rămâne amintirea unui artist generos, care și-a trăit meseria cu pasiune și discreție. Și a unui om bun, care făcea teatrul să pară, mereu, un loc mai luminos. Condoleanțe familiei. Odihnească-se în pace!”, este mesajul Teatrului Excelsior. În ce spectacole a jucat Cristian Nicolaie Timp de 25 de ani, Cristian Nicolaie a fost unul dintre stâlpii Teatrului Nottara, cucerind publicul cu talentul și farmecul său. A animat personaje remarcabile în spectacole precum „Vizitatorul” de Eric Emmanuel-Schmitt (regia Claudiu Goga), „Capcană mortală” de Ira Levin (regia Alexandru Mâzgăreanu), „Magnificul” de Mihai Ispirescu (regia Lucian Sabados), „Figaro”, după Beaumarchais (regia Mihai Lungeanu) și „Mitică Popescu” de Cămil Petrescu (regia Dan Tudor). Sursa foto: Facebook Teatrul Nottara Autorul recomandă: A murit Remo Girone, celebru pentru rolul mafiotului Tano Cariddi din „Caracatița”. Actorul avea 76 de ani