Tichete cadou de Paște. Voucherele care pot fi date angajaților de sărbători

În aceste vremuri, primele consistente de Paște sunt tot mai rare, însă angajații pot primi tichete cu valoare mai mică, neimpozabile. În perioada următoare, românii încep pregătirile pentru Învierea Domului. Ei vor să se asigure că nu le lipsește nimic de pe masă, motiv pentru care și cheltuielile vor fi pe măsură. Din fericire, unii dintre ei vor primi și bonusuri semnificative din partea companiilor la care sunt angajați, care le vor fi de mare ajutor. Angajații care pot primi vouchere de sărbători Angajatorii din România au posibilitatea să ofere angajaților tichete cadou în valoare de până la 300 de lei, cu ocazia Paștelui. Aceste tichete, oferite în bani, în natură sau pe suport electronic, sunt neimpozabile, conform Codului Fiscal, cu condiția să nu depășească valoarea maximă stabilită, relatează România Tv. Plafonul a fost majorat de la 150 de lei la 300 de lei la finalul lunii decembrie 2021, printr-o ordonanță de urgență, iar aceste tichete oferite cu ocazii speciale pot fi considerate netaxabile. Potrivit Codului fiscal, aceste vouchere nu sunt supuse impozitului pe venit și nici contribuțiilor sociale obligatorii. „În cazul cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depăşeşte 300 lei”, spune Agenția Națională de Administrare Fiscală. Tichete cadou de Paşte 2026. Voucherele de 300 de lei pot fi acordate în următoarele situații: – Cadouri oferite angajaţilor și copiilor minori ai acestora, cu ocazia Paştelui, Crăciunului sau a sărbătorilor similare ale altor culte religioase. – Cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie. – Cadouri oferite angajaţilor în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie. Recomandările autorului:
Gabriela Firea: Proiectul de buget pe 2026 este inacceptabil în forma actuală. PSD nu va ceda

Europarlamentar PSD, Gabriela Firea atacă proiectul de buget pe 2026, numindu-l „inacceptabil”. Aceasta reclamă „măsurile arbitrare” luate de Executiv și impune patru „linii roșii” vitale pentru social-democrați, notează Mediafax. Gabriela Firea a lansat un atac dur la adresa actualului guvern. Aceasta avertizează că forma actuală a bugetului de stat nu poate fi susținută de social-democrați. „Este revoltător că am ajuns în martie fără un buget votat” „Proiectul de buget pe 2026 este inacceptabil în forma actuală. Este revoltător că am ajuns în luna martie fără un buget votat, când noi eram pregătiți cu proiecte și cifre încă dinainte să intrăm în 2026. Una stabilim în Coaliție și alta aplică Executivul prin măsuri arbitrare”, se revoltă Firea. Liniile roșii stabilite de PSD vizează în primul rând protecția socială și investițiile în comunități. Referitor la sprijinul pentru persoanele defavorizate, Firea a spus că „pachetul de solidaritate trebuie finanțat integral. Nu acceptăm ca «soluția» să fie tăierea drepturilor celor mai vulnerabili. Este strigător la cer să nu se găsească 119 lei/lună pentru copiii cu handicap, în timp ce se acordă deduceri de 400 euro/an pentru jucătorii la bursă”. În ceea ce privește dezvoltarea teritorială, europarlamentara subliniază importanța investițiilor în comunități prin programe precum Anghel Saligny, CNI și PNDL, pe care le numește „motorul dezvoltării locale”, avertizând că „fără ele, România stagnează”. Firea cere și respect pentru autoritățile locale: „Primarii și președinții de Consilii Județene nu pot fi lăsați fără resurse. Bugetele locale trebuie să fie cel puțin la nivelul anului trecut. Aleșii locali sunt legătura directă cu cetățenii”. Ce se întâmplă cu salariul minim O altă condiție nenegociabilă este legată de veniturile românilor, europarlamentara afirmă că „salariul minim trebuie să crească de la 1 iulie și trebuie să se regăsească clar în proiectul bugetului”. „Duminica viitoare facem bilanțul celor 8 luni de guvernare Bolojan. La Consiliul Politic Național, mii de lideri PSD vor decide viitorul nostru politic. PSD nu va ceda pentru că vrem să protejăm puterea de cumpărare a românilor”, a conchis Firea. RECOMANDAREA AUTORULUI: Gabriela Firea, mesaj clar către premierul Ilie Bolojan: „Nu putem vota un buget care ignoră solicitările românilor” Gabriela Firea a cerut în Parlamentul European un buget de 20 de miliarde de euro pentru copiii afectați de sărăcie Gabriela Firea, anunț major pentru pensionari: „1.000 de lei pentru pensii sub 1.500 de lei”. Ce sume se dau pentru pensiile mai mari
Oana Țoiu, pierdută în Paris, pe vremea când nu era ministru. S-a filmat singură în timp ce încerca să găsească metroul

Ceea ce trebuia să fie o deplasare banală s-a transformat rapid într-un episod comic. Ministra de Externe, Oana Țoiu, apare într-un videoclip filmat chiar de ea pe străzile din Paris, realizat pe vremea când nu ocupa funcția de ministru. În imagini, aceasta apare în timp ce povestește cum a încercat să găsească intrarea la metrou aflată în apropiere. Filmarea realizată, cel mai probabil cu telefonul, o arată pe Țoiu într-un moment stânjenitor în care pare complet pierdută în „labirintul” stațiilor de metrou din Paris. Acesta povestește cum nu a reușit să găsească intrarea la metrou și cum a cerut indicații de la mulți trecători, în franceza ei „așa și așa”. După câteva tentative și întrebări, Țoiu a realizat că stația pe care o căuta se afla la doar două minute de locul în care era. „Eu în Paris, căutând metroul și întrebând cetățenii în franceza mea, așa și așa, cum ajung la metrou. Metrou. Era lângă mine, la două minute distanță”, povestește Oana Țoiu. După momentul stânjenitor, Țoiu și-a continuat discursul făcând un apel către românii din Paris în care anunța o întâlnire cu candidații la alegerile pentru Parlamentul European. În aceeași filmare, oficiala a vorbit și despre comunitățile românești din diaspora și despre importanța menținerii legăturii cu limba și cultura națională. Mai mult decât atât, a subliniat că în zonele unde există mulți copii români ar trebui introduse cursuri de limba română și programe de tip Erasmus pentru profesori. „Ne vedem la 7 și jumătate pe strada Operei numărul 39 cu candidații la europarlamentare și cetățenii români din Paris să discutăm despre ce vrem de la viitorul mandat al Parlamentului European. Respectul între români, peste tot, indiferent unde sunt. Sunt jumătate de milion de români care s-au născut în ultimii 15 ani în Uniunea Europeană. Dacă sunt foarte mulți copii într-un oraș sau într-o școală, să aibă dreptul și la cursuri de limba română. Asta dă mai multe opțiuni familiilor să decidă dacă rămân în țara de rezidență sau dacă se întorc în România mai târziu”, a explicat aceasta. RECOMANDAREA AUTORULUI: Denunț la DNA împotriva Oanei Țoiu pentru abuz în serviciu și lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Cine a făcut denunțul Radiografia și cronologia unui eșec al statului în fața propriilor cetățeni. Repatrierea românilor din Orient, coordonată de MAE sub Oana Țoiu, între fiasco, acuzații de abuzuri, pile și minciuni
Valentin Stan: Fiul lui Khamenei are două variante, ori va sfârși ca tatăl său, ori se va înțelege cu SUA. A doua posibilitate e cea mai plauzibilă

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cele două opțiuni ale noului Ayatollah. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Valentin Stan: Dacă mă întrebi pe mine, fiul lui Khamenei se va înțelege cu americanii. Nu știu dacă Trump e băgat în povestea asta. Nu, este o schemă lucrată de iranieni. Pentru că ăsta are influență asupra gardienilor. A fost pus să rezolve problema, nu să ducă războiul mai departe, pe noi culmi. Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cele două opțiuni ale noului Ayatollah. Fiul lui Khamenei, cel care a preluat puterea în Iran, susține istoricul, are două opțiuni. Una este să moară, cealaltă este să se înțeleagă cu americanii. Stan susține că fiul lui Khamenei va alege a doua opțiune. Cine a venit acum la putere în Iran? Băiatul lui Khamenei. Atenție, aici sunt două variante, va muri sau se va înțelege cu americanii. Dacă mă întrebi pe mine, fiul lui Khamenei se va înțelege cu americanii. Nu știu dacă Trump e băgat în povestea asta. Nu, este o schemă lucrată de iranieni. Pentru că ăsta are influență asupra gardienilor. A fost pus să rezolve problema, nu să ducă războiul mai departe, pe noi culmi. Iar băieții ăștia, care au lucrat povestea cu succesorul lui Khamenei, au avut în vedere inclusiv lucrurile astea. Sigur că în stradă oamenii strigă… Poporul iranian ar putea să iasă, așa cum a și spus Trump, dar nu știu dacă asta e cea mai potrivită soluție pentru fiul lui Khamenei. Va putea duce la schimbări de altă natură care nu ar putea fi controlate. E mai bine ca această schimbare să se producă treptat, așa cum s-a întâmplat și în Venezuela, plecând de la oameni care controlează sistemul.
Metrou în Militari Residence și în Chiajna. Va afecta blocurile din zonă?

Specialiștii în monitorizare geotehnică și structurală atrag atenția că proiectul de metrou din Cartierul Militari Residence trebuie să urmeze pași foarte importanți. Este vorba de un cartier care s-a construit „pe repede înainte”, iar structura terenului din zonă ar putea fi afectată și modificată. Asta ar putea conduce la daune pentru clădirile care se află una „lipită” de cealaltă. Metrorex are în plan extinderea Magistralei 3 de metrou către Chiajna, respectiv cartierul Militari Residence. În total, ar fi vorba de 8 stații noi, cu o lungime totală de 19 kilometri, spunea recent directoarea Metrorex, Mariana Miclăuș. „La acest moment, suntem la stadiul de elaborare a documentațiilor privind constituirea acestui obiectiv de investiții”, susține Mariana Miclăuș, director general al Metrorex. Mariana Garștea, președinte al Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală, a explicat pentru Gândul ce trebuie să facă autoritățile în cazul unui proiect atât de important dintr-o zonă vulnerabilă. „Extinderea Magistralei 3 spre Militari Residence este o necesitate reală pentru zeci de mii de oameni care fac zilnic o navetă epuizantă, fără alternative serioase de transport public. Îi înțeleg și cred că merită această investiție. Dar înainte de a construi mai mult într-o zonă deja vulnerabilă, autoritățile au responsabilitatea să înțeleagă ce există acolo. Orice lucrare majoră de infrastructură generează efecte asupra construcțiilor din vecinătate: vibrații, tasări, modificări ale terenului. Când vorbim despre un cartier construit rapid, dens, pe un teren neevaluat sistematic, aceste efecte nu pot fi lăsate la voia întâmplării”, a declarat Mariana Garștea pentru Gândul. Metrou în Militari Residence: Prelungirea M3 va avea 8 stații Potrivit specialistei în monitorizare structurală, există câteva măsuri concrete pe care autoritățile ar trebui să le ia în considerare, înainte și pe durata acestui proiect: „Evaluarea stării structurale a construcțiilor din zona de influență a viitoarelor lucrări. Nu după ce apar problemele. Ci ca pas obligatoriu al studiului de fezabilitate. Oamenii care locuiesc acolo au dreptul să știe în ce stare sunt clădirile în care trăiesc. Implementarea unui program de monitorizare geotehnică și structurală. Asta pe toată durata execuției, cu date accesibile și transparente. Clarificarea răspunderii în cazul în care lucrările afectează construcțiile existente: un cadru clar, înainte de primele lucrari, nu litigii după. Un plan integrat de intervenție pentru infrastructura de bază din zonă – canalizare, accesuri de urgență, utilități – fără de care metroul singur nu rezolvă vulnerabilitatea structurală și socială a acestor cartiere”, mai explică Mariana Garștea. Potrivit Metrorex, documentațiile vizează următoarele segmente: a) Preciziei – Chiajna, 3.3 km, două stații; b) Preciziei – Cartierul Latin/Bragadiru, 4.36 km, două stații; c) Păcii-Linia de Centura Vest, 3,7 km, patru stații. Prin acest proiect vor fi conectate la magistrala de metrou M3 două zone rezidențiale extrem de importante și de agglomerate, precum Militari Residence și Prelungirea Ghencea. De asemenea, se va face o legătură și cu zona comercială Complex Comercial Militari, a detaliat Mariana Miclăuș pentru Arena Construcțiilor. Racordul va fi construit paralel cu linia de tren ce pleacă din centură către depoul Militari și va avea stație comună cu inelul feroviar / trenul metropolitan în zona București Vest, apoi se va desprinde către est în direcția cartierului Militari Residence. Lungimea estimată este de 3.3 km. Sunt prevăzute și două stații supraterane (Stația Autostrada A1, Stația Strada Osiei). Metrou în Militari Residence, discuții cu Primăria Chiajna Cartierul „Militari Residence”, denumit generic după numele primului complex rezidențial din această zonă din vestul Bucureștiului, ar putea avea o stație de metrou. Reprezentanții Metrorex au precizat pentru Gândul că poartă discuții în acest sens cu autoritățile din Chiajna. Proiectul depinde foarte mult de primăria din Chiajna (Ilfov). Ar urma să se construiască o singură stație, care să plece de la Preciziei. Gândul a dezvăluit încă din septembrie 2024 că Metrorex are în plan o stație de metrou în Militari Residence. „Noi vrem să ajungem în cât mai multe localități din Ilfov. În ceea ce privește zona unde se află cartierul Militari Residence, acolo au fost mai multe discuții cu primarul din Chiajna, Mircea Minea. Noi i-am expus inițiativa noastră. A rămas că dânșii vor analiza propunerea. Vom avea o discuție în curând”, au precizat reprezentanții Metrorex pentru Gândul. RECOMANDAREA AUTORULUI: Metrou în Militari Residence. Metrorex are în plan extinderea Magistralei 3, de la Preciziei până în Chiajna
După fiascoul repatrierilor, Oana Țoiu i-a primit pe românii întorși din Orient pe Otopeni cu îmbrățișări: Nu ne vom opri până nu discutăm cu fiecare dintre părinții îngrijorați

După fiascoul repatrierilor, ministrul de Externe, Oana Țoiu, i-a primit cu îmbrățișări pe românii întorși din Orient pe Aeroportul „Henri Coandă” – Otopeni. „În dimineața asta ne-am început ziua la ora 5 cu bucuria de a primi acasă o parte dintre românii blocați în Orientul Mijlociu, familii care au revenit cu zborurile organizate de România. Mulțumesc echipelor din teren şi de la linia telefonică de urgență pentru munca din aceste 6 zile în celula de criză și pentru efortul care va urma, pentru că nu ne vom opri până nu discutăm cu fiecare dintre părinții îngrijorați, cu familiile care sunt încă acolo. Au reînceput și alocările de intervale de zbor pentru cursele comerciale spre București, zilnic, așa cum s-au angajat în discuțiile diplomatice cu noi și cu premierul partenerii noștri din regiune. Îi îndemnăm pe cei care au posibilitatea de a veni acasă aşa să opteze pentru ele şi să nu amâne. Cursele din această dimineață au fost realizate după ce România a activat în premieră mecanismul european rescEU pentru capacitatea aeronavelor de zbor pentru repatriere în situații de urgență”, a scris Oana Țoiu, pe Facebook. În schimb, pe 3 martie, în timp ce se afla pe Aeroportul Otopeni, chiar la Terminalul Sosiri, unde au ajuns peste 300 de români blocați în Israel la izbucnirea conflictului din Iran, Oana Țoiu nu s-a întâlnit cu ei. Fetei minore a lui Victor Ponta i-a fost interzisă îmbarcarea în autocarul care transporta minori din Dubai, în Oman Dar Oana Țoiu este implicată într-un alt mare scandal, după ce fostul premier Victor Ponta a publicat, sâmbătă, un mesaj extrem de dur pe pagina sa de Facebook, după ce fiica sa a ajuns în siguranță în România. Ponta acuză MAE de abuz, minciună și „vendetă politică” și susține că minora a fost exclusă intenționat din grup la ordinul ministrei Oana Țoiu. Victor Ponta susține că fiica sa a fost chemată oficial la Consulatul din Dubai pentru a fi evacuată cu autocarul spre Oman, însă a fost lăsată în urmă în ultimul moment. Fostul premier susține că are informații despre un apel telefonic prin care ministrul de Externe ar fi blocat repatrierea fetei. Fetei minore a lui Victor Ponta i-a fost interzisă îmbarcarea în autocarul care transporta minori din Dubai, în Oman, pentru avionul de România. Fostul premier a confirmat pentru Gândul că ministra de Externe, Oana Țoiu, a dat ordinul direct ca fata sa să nu urce în autocar. ”Vreau să o vedem acasă întâi”, a spus Victor Ponta. Incidentul a fost făcut public de Dana Budeanu. Surprize pe lista MAE cu români repatriați din Dubai pe criterii de selecție. În avion s-ar fi aflat cupluri de îndrăgostiți, în timp ce Irina Ponta a fost abandonată Pe lista românilor care au fost repatriați, vineri, în România, după ce au fost blocați în Emiratele Arabe Unite din cauza războiului din Iran, s-ar fi aflat mai multe persoane care nu întruneau criteriile de selecție anunțate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). . Trei cupluri de români, care nu îndeplineau criterii de selecție anunțate de MAE, adică fără să fie minori neînsoțiți, fără să fie vorba de femei însărcinate sau alte probleme medicale, s-au întors la București cu o cursă organizată de MAE. Este vorba de un zbor de evacuare, organizat de România prin intermediul Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene (UCPM), care a avut loc vineri, 6 martie. Potrivit Antena 3, la bordul acestui avion, primul pe ruta Oman-București, s-au aflat 127 de români, dintre care 95 au fost minori. Printre acești pasageri s-ar fi aflat și trei cupluri de români care se aflau în vacanță în Dubai. Autorul mai recomandă: Victor Ponta, prima reacție după întoarcerea fiicei sale în țară. O acuză direct pe Țoiu de intervenție „ilegală” și „abuzivă”: Consulul a fost sunat direct de Oana Țoiu. Ce mai dezvăluie fostul premier Ce răspunde MAE la întrebarea privind locurile goale din avionul care a plecat din Dubai Consulul României în Dubai, cel a cărui primă reacție în cazul fiicei lui Ponta a fost „nu îmi pasă”, a fost filmat în timp ce le spunea copiilor blocați în Emirate să se bucure că sunt lângă război. Gândul prezintă filmarea care i-a șocat pe părinți
Serialul turcesc care face furori pe Netflix. S-a lansat recent, dar este deja una dintre cele mai populare producții de pe platforma de streaming

Un serial lansat recent în Turcia s-a transformat în una dintre cele mai populare producții de pe platforma de streaming Netflix. Iar povestea sa impresionantă a serialului a cucerit publicul din mai multe țări, inclusiv din România. Este vorba despre „Muzeul inocenței” („Museum of Innocence”), un serial care s-a lansat pe data de 13 februarie 2026 și care deja a ajuns în topul preferințelor din zece țări, inclusiv la noi, potrivit Click. Serialul se află în topul preferințelor abonaților, de trei săptămâni Filmul, care se află în topul preferințelor abonaților de trei săptămâni, spune povestea unui bărbat în vârstă de 60 de ani care îi vorbește unui scriitor despre muzeul pe care l-a deschis pentru a comemora cea mai mare poveste de dragoste din viața sa. Apoi, serialul face un salt înapoi în timp de aproximativ 30 de ani, iar bărbatul începe să își spună povestea. Kemal (interpretat de Selahattin Paşalı) este fiul unui afacerist important din Istanbul și urmează să se căsătorească cu Sibel (Oya Unustası Taşanlar). Însă, întâmplător, atunci când vrea să îi cumpere o geantă pe care să i-o facă cadou viitoarei sale soții, Kemal întâlnește o veche cunoștință pe care nu o mai văzuse din copilărie. Füsun (Eylül Lize Kandemir) lucra la magazinul în care tocmai a intrat Kemal, iar această întâlnire va urma să le dea peste cap viața amândurora. De-a lungul poveștii de dragoste care se înfiripă între cei doi, Kemal păstrează toate obiectele care ar putea să îi amintească de Füsun. Peste ani, aceste obiecte vor fi folosite pentru a deschide muzeul. „Muzeul inocenței”, inspirat dintr-un roman de succes Acest serial este bazat pe o carte omonimă, scrisă de autorul turc Orhan Pamuk, în anul 2008. Interesant este că Pamuk chiar a deschis un muzeu fizic cu același nume, unde publicul poate admira diverse obiecte emblematice pentru viața din Istanbul în acei ani. FOTO – Cinemagia.ro Publicul din România deja s-a îndrăgostit de povestea emoționantă spusă de acest serial pe parcursul celor nouă episoade ale sale. Autorul mai recomandă: Netflix și Meghan Markle au încheiat colaborarea după 11 luni. Ce decizie a luat Ducesa de Sussex HBO Max va fuziona cu o platformă care nu este disponibilă în România. Ce soluții au clienți „War Machine”, noul film Netflix cu Alan Ritchson, urcă rapid în topul global
Proces de nino-nino la Constanța. O bunicuță care a scăpat de urmărirea poliției cu un autobuz, a fost iertată de justiție pentru că a traversat neregulamentar

Acum aproape un an o bătrânică din Constanța a scăpat de urmărirea poliției țâșnind într-un autobuz pentru a scăpa de un polițist incoruptibil care voia să s-o amendeze pentru că a traversat neregulamentar o trecere de pietoni. Vigilentul a văzut-o cum traversa prin loc nepermis, a apoi a urmărit-o printre blocuri, agentul rugând-o timp de aproximativ 20 de minute să se legitimeze, iar bătrânica a cedat insistențelor omului legii doar când acesta i-a pus în vedere că ar urma să fie condusă la secția de Poliție. Toată întâmplarea s-a produs în Constanța, spre finele lunii mai 2025, bătrânica fiind văzută în timp ce traversa în fugă bulevardul Alexandru Lăpușneanu din oraș, în zona Kaufland – ICIL. Urmărire cu girofar și nino-nino Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, deși agentul ar fi atenționat-o pe bătrânică să nu traverseze cele șase benzi ale aglomeratului bulevard, întorcând autospeciala de Poliție în care se afla, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pentru a o intercepta, vârstnica și-a întors privirea în altă parte, a fugit pe bulevard și, în ultimul moment, s-a urcat în autobuzul companiei locale de transport în comun. Mai mult, după ce bătrânica a coborât din autobuz, agentul de poliție a mers după ea printre blocuri, rugând-o circa 20 de minute să se legitimeze, însă vârstnica întorcându-și privirea de fiecare dată și ignorându-l, practic pe omul legii. În cele din urmă, bătrânica a fost convinsă să se legitimeze doar punându-i-se în vedere că va fi dusă la secția de poliție. În aceste condiții, bătrânica s-a ales cu o amendă totală de 810 lei, pe care, însă, a contestat-o în instanță. Minuta hotărârii Judecătoriei Constanța Dosarul în care bătrânica a contestat amenda a fost înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța, unde, în primă instanță, procesul a fost câștigat chiar de bătrânică, amenda fiind înlocuită cu avertisment. Hotărârea Judecătoriei Constanța a fost luată în primă instanță, astfel că poate fi atacată în apel, într-un termen de 30 de zile de la primirea hotărârii motivate a instanței. Iată minuta Hotărârii 1835/2026 a magistraților de la Judecătoria Constanța: „Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta (nr., bătrânica) în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța. Înlocuiește sancţiunile contravenţionale cu amenda în cuantum total de 810 lei, aplicate petentei prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenției seria 10002511100000051472737/20.05.2025, cu sancţiunea contravenţională a avertismentului. Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptelor săvârșite, cu mențiunea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale. Respinge în rest plângerea contravențională, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.02.2026. Document: Hotarâre 1835/2026 11.02.2026“ Conform hotărârii judecătorești, bătrânica „s-a apărat, în referire la această faptă (nr., nerespectarea semnalelor și indicațiilor polițistului), învederând instanței că nu a văzut și nici nu a auzit indicațiile polițistului din cauza aglomerației, dar și a problemelor de sănătate cauzate de vârstă“. Judecătorii au spus că „susținerile petentei sunt contrazise de aspectele de fapt consemnate în raportul agentului constatator, potrivit căruia acesta a întors autoutilitara de pe un sens pe celălalt folosind luminile și sistemul acustic de avertizare specială pentru a putea intercepta petenta“, publică Ziarul Amprenta. Recomandarea autorului: Semaforul cu săgeată verde și semaforul pietonal: cine are prioritate și când greșesc șoferii. Cum procedăm ca șoferi sau pietoni
Lovitură de milioane dintr-o despăgubire ANRP. Cum a ajuns un drept litigios cumpărat cu 80.000 de euro să-i aducă lui Cristian Bușoi peste 12 milioane de lei

Actualul secretar de stat din cadrul Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a obținut peste 12 milioane de lei în urma unei despăgubiri analizate de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Compensațiile au fost acordate de stat prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) pentru un teren de 2,5 hectare, relatează Fanatik. Drepturi de 77 de milioane de lei cumpărate cu 80.000 de euro Drepturile litigioase au fost achiziționate pentru aproximativ 80.000 de euro (circa 290.000 de lei) de persoane apropiate lui Bușoi, de la o femeie din Timișoara care nu reușea să obțină autorizațiile necesare pentru a încasa despăgubirile, potrivit sursei citate. În doar câteva luni, apropiații lui Bușoi – Daniel Groza și Marius Militaru – au ajuns să dețină drepturi în valoare de 77 de milioane de lei, constând în principal în acțiuni la Fondul Proprietatea. Ulterior, secretarul de stat de la Energie a declarat aceste acțiuni aferente terenului din Timișoara în propriile declarații de avere. Cu toate acestea, procurorii DNA au decis clasarea cauzei. De altfel, Cristian Bușoi a refuzat în mod constant să răspundă întrebărilor adresate pe acest subiect. Dosar penal deschis în 2015 Sursa citată menționează că Direcția Națională Anticorupție a deschis în 2015 un dosar penal în acest caz. Procurorul-șef de secție Gheorghe Popovici a solicitat, în cadrul anchetei ample privind despăgubirile acordate prin ANRP , verificarea unor dosare de retrocedare suspectate de supraevaluare. Conform unui răspuns transmis ulterior, dosarul a fost clasat în 2019. În această perioadă, Cristian Bușoi a evitat timp de mai multe săptămâni să răspundă întrebărilor privind acest caz. Printre altele, i s-a cerut să precizeze dacă a fost audiat sau dacă a depus o declarație scrisă prin care să explice proveniența acțiunilor de la Fondul Proprietatea menționate în declarațiile sale de avere. Acesta nu a răspuns niciuneia dintre întrebările transmise în mai multe mesaje. Nici procurorii DNA nu au confirmat dacă Bușoi a fost audiat în cadrul anchetei, argumentând că dosarul a fost deja clasat. „În dosarul la care faceți referire, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus, la data de 12 noiembrie 2019, clasarea cauzei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) și f) din Codul de procedură penală”, se arată în răspunsul transmis de DNA sursei citate. Instituția a refuzat însă să ofere detalii despre eventualele audieri din dosar. Reprezentanții DNA au invocat prevederile Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, potrivit cărora datele referitoare la persoanele audiate într-un dosar penal și identitatea procurorului care a dispus soluția au caracter confidențial. Traseul banilor începe în 2008 La finalul anului 2008, Daniel Groza și Marius Militaru – apropiați ai lui Cristian Bușoi – au intrat în topul celor mai mari despăgubiri acordate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Într-un clasament publicat în 2014, cei doi ocupau locul 18 din 30. Daniel Groza apare și într-un raport al Curtea de Conturi, unde este menționat drept „cumpărător constant” de drepturi litigioase. În decembrie 2008, prin decizia emisă în dosarul 41988/CC, Groza și Militaru au primit despăgubiri de 77,5 milioane de lei, sumă acordată ulterior sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea. Reprezentanții ANRP au transmis că dosarul privind despăgubirea pentru terenul de 2,5 hectare prezintă elemente suspecte, însă procurorii DNA au decis clasarea. În mod normal, proprietara inițială, Valeria Hilda Preda, ar fi putut intra în posesia terenului în baza Legii fondului funciar, fără a fi nevoie de despăgubiri, însă Primăria Timișoara a adoptat o altă soluție în 2007. Notificarea prin care Preda solicita restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri fusese depusă cu 24 de ani înainte, perioadă în care aceasta primise deja o primă tranșă de bani și unele restituiri în natură. Dreptul la despăgubiri a fost stabilit printr-o decizie semnată în 2007 de fostul primar Gheorghe Ciuhandru. Proprietara a primit 80.000 de euro Între 2007 și august 2008, solicitarea Valeriei Hilda Preda nu a fost analizată de secretariatul ANRP. Abia după ce Militaru și Groza au cumpărat drepturile litigioase, dosarul a parcurs rapid etapele administrative până la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În acea perioadă, vicepreședinte al ANRP era Cătălin Teodorescu, coleg de partid și prieten cu Cristian Bușoi. Familia Valeriei Preda a declarat că a primit aproximativ 290.000 de lei – echivalentul a aproape 80.000 de euro la acel moment – pentru teren, fiind informată că altfel nu ar fi obținut nicio despăgubire. După cesionarea drepturilor, dosarul a fost soluționat rapid. Prin decizia nr. 3659 din 4 decembrie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP a acordat lui Militaru și Groza suma de 77,5 milioane de lei, echivalentul a aproape 18 milioane de euro la cursul de atunci. Acțiunile apar în declarațiile de avere Între 2010 și 2014, ANRP a achitat cele 77 de milioane de lei sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea. În aceeași perioadă, Cristian Bușoi a început să raporteze în declarațiile sale de avere un număr semnificativ de acțiuni la acest fond. În declarația depusă în 2010 apare un drept de creanță pentru 15.765.634 de acțiuni, precum și mențiunea că 120.000 de acțiuni fuseseră deja vândute în 2009. Ulterior, numărul acțiunilor declarate a crescut constant, ajungând la aproximativ 14 milioane în 2014. Potrivit declarației de avere din 2015, Bușoi deținea 14.018.750 de acțiuni la Fondul Proprietatea. La o cotație medie de 0,8 lei pe acțiune la Bursa de Valori București, valoarea acestora era de aproximativ 11,8 milioane de lei. În declarația depusă în 2021, politicianul menționează că a vândut acțiunile pentru 8,28 milioane de lei. Pe lângă această sumă, a încasat și dividende de aproximativ 3,8 milioane de lei între 2013 și 2017, ceea ce indică un câștig total de aproximativ 12 milioane de lei rezultat din despăgubirea ANRP. Apropiații nu neagă transferul de acțiuni Daniel Groza și Marius Militaru sunt considerați apropiați ai lui Cristian Bușoi, fiind descriși în presă drept finii acestuia. Familiile celor doi nu au negat că o parte dintre acțiunile primite la Fondul Proprietatea ar fi fost cedate ulterior lui Bușoi. Militaru a avut legături cu Bușoi și în mediul de afaceri, fiind
Un turist a fost salvat din masivul Piatra Mare de salvamontiști

O intervenție neobișnuită a avut loc în noaptea de duminică spre luni în zona montană a masivului Piatra Mare, unde două persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor după ce au urcat pe munte fără echipament adecvat pentru condițiile de iarnă care încă persistă la altitudine. A fost salvat de salvamontiști după ce și-a pierdut unul dintre pantofi Cei doi turiști, în jur de 40 de ani, au ajuns într-o zonă cu zăpadă de aproximativ jumătate de metru, iar situația a devenit rapid periculoasă. Unul dintre ei și-a pierdut un pantof în stratul gros de zăpadă, ceea ce a crescut semnificativ riscul de hipotermie. Salvamontiștii au intervenit în cursul nopții pentru a-i recupera și a-i coborî în siguranță de pe munte. Operațiunea a fost realizată de echipele Salvamont din Săcele și Brașov, care au colaborat pentru a ajunge cât mai repede la cei doi turiști. „Acțiune de noapte a Salvamont Săcele, împreună cu Serviciul Public Județean Salvamont Braşov. Două persoane de aproximativ 40 de ani au fost coborâte de sub vârful Piatra Mare, unde zăpada era de aproximativ 50 de centimetri. În timp ce echipa Săcele i-a preluat și îi cobora, colegii de la Salvamont Județul Braşov au venit în întâmpinare cu șosete și ghete pentru turist. Geaca oferită a fost refuzată. Cei doi turiști au fost coborâți în siguranță, nefiind nevoie de intervenție medicală”, au mai precizat salvamontiștii. Articole recomandate: Întrebarea Gândul “de ce nu a fost folosită compania națională Tarom” pentru a extrage românii din zonele de conflict a pus în dificultate Ministerul Afacerilor Externe. Vezi video cu bâlbele purtătorului de cuvânt Alertă la Ankara: O nouă rachetă balistică, lansată din Iran, a fost doborâtă în spațiul aerian NATO Rusia a lansat o operațiune cibernetică globală pentru a compromite conturile de Signal și WhatsApp ale politicienilor și militarilor din Occident