Zodia care primește o veste care îi va schimba complet viața, potrivit celebrului Mihai Voropchievici

zodia-care-primeste-o-veste-care-ii-va-schimba-complet-viata,-potrivit-celebrului-mihai-voropchievici

Runa Sigel ᛋ vine în viața a trei zodii și o transformă total. Mihai Voropchievici a anunțat că din februarie încep marile schimbări pentru trei dintre nativi. Runa este cunoscută pentru mesajul său dublu. ᛋ Sigel aduce două mesaje foarte importante, care vor defini finalul de iarnă pentru zodii. Este o perioadă plină de frământări, o parte dintre nativi încă nu au planurile pentru 2026 clare, iar altă parte se simte blocată în trecut. Februarie, ultima lună de iarnă, aduce însă vești bune pentru trei zodii, care vor porni pe un nou drum. Maestrul Mihai Voropchievici explică că mesajul dublu al runei Sigel ᛋ, cunoscută și ca Sowilo este extrem de benefic. Gemenii primesc ajutor nesperat, în cele 2 luni grele Prima zodie care primește un dar divin de la Rune este zodia Gemeni. Astrologic nativii zodiei nu sunt deloc favorizați timp de două luni. Mișcările astrale le cam dau planurile peste cap. Sunt multe bătălii pe care gemenii trebuie să le rezolve și cu ajutorul runei Sigel ᛋ. vor trece mai ușor peste marile încercări ale vieții. De la mijlocul lunii februarie vor simți cu adevărat puterea acestei rune, care le aduce vești grozave legate de sănătate. Vor avea forța și energia necesară să meargă mai departe și veștile bune nu vor întârzia să apară. Trebuie ca gemenii să fie atenți doar la cum vor gestiona situațiile conflictuale, mare grijă la impulsivitate. Sfatul lui Mihai Voropchievici este să fiți cumpătați cu banii, chiar dacă aveți un extra pus deoparte. Leii vor da lovitura, rezolvă problemele cu banii Finalul lui 2025 și începutul lui 2026 i-au cam descurajat pe lei. Pe zona finanțelor păreau că nu mai au scăpare și că toate cele întreprinse nu au efect. Mihai Voropchievici anunță cu bucurie nativii zodiei leu că Sigel ᛋ va face ordine în viața lor. Se vor rezolva mult mai rapid problemele, iar toate blocajele pe zona banilor dispar. Vor apărea foarte multe oportunități de a îmbunătăți viața lor și ocaziile nu vor întârzia să apară. O altă veste bună este că zilele acesta leii vor afla că o persoană dragă are o sănătate de fier după ce a fost greu încercată în ultima perioadă. Vărsătorii primesc vestea mult așteptată Vărsătorii așteaptă de mult un răspuns care le poate schimba viața. Fie că este vorba de locul de muncă, de sănătate sau de decizia unei persoane dragi, a venit vremea ca acesta să ajungă. Mai mare surpriza este că răspunsul este unul pozitiv, în sensul pe care și-l doresc. Chiar dacă pe unele zone cum ar fi cariera pare că totul este blocat, Sigel ᛋ face ordine și pe acest plan, maestrul Mihai Voropchievici vă sfătuiește să dați răspunsuri rapide. Cei care își caută un loc de muncă, au acum ocazia să primească oferta dorită. Vărsătorii care sunt singuri au mari șanse să reia o relație mai veche, de care le pare rău că s-a terminat.

Orașul cel mai urât din lume care atrage turiștii ca un magnet. În ce constă farmecul său

orasul-cel-mai-urat-din-lume-care-atrage-turistii-ca-un-magnet.-in-ce-consta-farmecul-sau

Cotidianul olandez „De Volkskrant” a desemnat Charleroi, în 2008, drept „cel mai urât oraș din lume”. De atunci, acest titlu a fost preluat de numeroase ghiduri de călătorie și mass-media. Efectul contrar a fost că eticheta i-a făcut curioși pe  turiști, contribuind astfel la prsperitatea orașului, pentru că Charleroi nu este nici sărac, nici ieftin. Orașul atrage turiști curioși să descopere o combinație unică de moștenire industrială, artă stradală și proiecte culturale inovatoare, relatează Travel Book. Orașul reinventat Locuitorii orașului au început să privească această etichetă cu umor, dar ea reflectă totuși o parte din realitate. Orașul este presărat cu foste fabrici abandonate, turnuri industriale ruginite și vaste terenuri părăsite, moștenite din perioada sa de glorie ca centru industrial al Belgiei în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, când industria cărbunelui, oțelului și sticlei prospera. Începând cu anii 1970, declinul industriei a lăsat în urmă structuri masive, care domină peisajul urban. Deși trecutul industrial al orașului este evident, Charleroi începe să-și reinterpreteze identitatea. Potrivit Travel Book, transformările urbane și influențele culturii pop au transformat locurile abandonate în spații pentru artă. Bucla neagră În loc să demoleze vechile structuri, Charleroi le integrează în noua sa identitate. Zonele industriale abandonate devin acum decoruri pentru evenimente culturale, proiecte de street art și turism alternativ. Un punct central al acestui curent este „Boucle Noire”, un traseu de 20 de kilometri care traversează foste zone industriale și opere de artă stradală. Inițial gândit ca o intervenție artistică, traseul a devenit o atracție turistică, vizitată frecvent alături de ghizi locali. Urban Dream” Proiecte precum „Urban Dream” au transformat zonele urbane de-a lungul râului Sambre și fostelor fabrici în spații animate de artă și culoare. Charleroi nu înseamnă doar artă stradală. Orașul găzduiește cel mai mare muzeu de fotografie din Europa, cu peste 80.000 de lucrări expuse într-o fostă mănăstire. De asemenea, centrul cultural Le Vecteur organizează concerte, expoziții și evenimente experimentale, iar tradiția benzii desenate, specifică regiunii, este bine reprezentată prin personaje celebre precum Marsupilami. Un alt punct de atracție din Charleroi este Belfrédul, turnul înalt de peste 70 de metri care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Situat la primărie, acest monument amintește vizitatorilor că orașul are o istorie bogată, dincolo de trecutul său industrial. Recomandarea autorului: TOP 20 – orașe din Europa prietenoase pentru pietoni, cu obiective turistice aflate la câțiva pași unele de altele. Pe ce loc se află Bucureștiul

Ministrul Muncii, Florin Manole, cere sprijin real pentru copiii din categoriile vulnerabile: 80 de lei nu înseamnă solidaritate

ministrul-muncii,-florin-manole,-cere-sprijin-real-pentru-copiii-din-categoriile-vulnerabile:-80-de-lei-nu-inseamna-solidaritate

Ministrul Muncii, Florin Manole, a transmis un mesaj public în care a subliniat că discuțiile despre disciplină bugetară nu pot fi desprinse de realitatea dură a categoriilor vulnerabile, în special a copiilor. După ce premierul Ilie Bolojan a acuzat PSD de „zarvă politică”, iar un consilier onorific al acestuia a declarat la RFI că social-democrații urmăresc doar câștig electoral, Manole a vorbit despre o „revoltă interioară” legată de felul în care sunt abordate politicile sociale. Ministrul a atras atenția asupra nivelului extrem de redus al sprijinului acordat copiilor cu dizabilități, precizând că indemnizația minimă oferită prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități este de doar 80 de lei. „Suntem stat membru al Uniunii Europene și vorbim despre sume care nu mai au legătură cu realitatea”, a afirmat Manole. Propunere de compensare pentru copiii afectați de înghețarea alocațiilor În contextul înghețării alocațiilor pentru copii, ministrul a explicat că impactul bugetar al măsurii este de aproximativ un miliard de lei. În replică, Ministerul Muncii a propus un pachet de compensare estimat la circa 320 de milioane de lei. Măsurile ar urma să vizeze copiii cu dizabilități, copiii din familii beneficiare ale venitului minim de incluziune, precum și pe cei care primesc tichete de grădiniță pentru participarea la educația timpurie. Potrivit ministrului, aceste categorii au nevoi obiectiv mai mari, iar efectele inflației și ale majorării TVA afectează disproporționat familiile cu venituri reduse, unde cea mai mare parte a veniturilor este destinată cheltuielilor curente. „Nu vorbim despre teorii, ci despre realități zilnice”, a spus ministrul. În încheiere, Florin Manole a lansat un apel către toate partidele parlamentare, susținând că majorarea beneficiilor pentru copii ar trebui să devină un obiectiv comun. El a invitat Uniunea Salvați România, Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată Maghiară din România să contribuie, „oricât de puțin”, la conturarea unui pachet de solidaritate mai consistent, realizat împreună cu Ministerul Muncii și Salvați Copiii. AUTORUL RECOMANDĂ

A îngropat guvernul Bolojan economia sau nu? Cu cifrele pe față. Gândul prezintă indicatorii economici la preluarea conducerii guvernului și cum arată acum inflația, șomajul și creșterea economică

a-ingropat-guvernul-bolojan-economia-sau-nu?-cu-cifrele-pe-fata.-gandul-prezinta-indicatorii-economici-la-preluarea-conducerii-guvernului-si-cum-arata-acum-inflatia,-somajul-si-cresterea-economica

Cum arată principalii indicatori economici după austeritatea Bolojan și cum arătau la începutul mandatului actualului Guvern? Gândul a adunat cifrele de la Institutul Național de Statistică și le pune pe tapet. Pe scurt, majoritatea indicatorilor privind mersul economiei s-au înrăutățit, după mai bine de șase luni de la preluarea guvernării. Ce spun cifrele: Guvernul Bolojan a preluat o economie în creștere, o inflație considerată mare de economiști și un șomaj de 5,8%. Acum, economia este în recesiune, inflația, deja mare, aproape s-a dublat, iar șomajul a crescut. Un indicator, însă, s-a îmbunătățit, dar datorită evoluției din decembrie: investițiile de la bugetul de stat au accelerat ușor. De la creștere economică la recesiune Economia României creștea, în prima jumătate din 2025, cu 1,1%. Era o creștere modestă, sub potențialul de 3% pe care îl indică de obicei economiștii, dar, totuși, o creștere. Ce înseamnă creșterea PIB? Produsul Intern Brut înseamnă toată valoarea adăugată brută (VAB) dintr-o economie. Practic, simplificat, înseamnă tot ce produce o economie în materie de valoare adăugată, adică prelucrarea materiei prime. De exemplu, dacă o economie extrage cupru și îl vinde în stare brută, valoarea adăugată este aproape de zero. Dacă, însă, fabrică țevi de cupru din minereu, atunci creează valoare adăugată. Revenind la evoluția economiei României: recesiunea tehnică (două trimestre consecutive de scădere economică) a fost declarată de INS vineri, când a anunțat că economia a scăzut cu 1,9% în ultimul trimestru din 2025, prin comparație cu trimestrul anterior. De la creșteri de taxe se trage? Creșterea de taxe, mai ales de TVA, nu putea avea un alt efect decât inflație. Bolojan a preluat mandatul cu o inflație de 5,7%, conform datelor INS. Este o creștere mare a prețurilor, pentru că manualul de economie spune așa: inflația trebuie să fie mică, stabilă și pozitivă. Întrebați și de o cifră, economiștii spun de obicei că 2% este o inflație ideală pentru o economie. După creșterile de taxe în serie, inflația a ajuns spre 10%, ca apoi să mai scadă la 9,7%, pe datele oficiale de la INS. De asemenea, șomajul a crescut, însă ușor, de la 5,8% la preluarea mandatului de către Bolojan la 6% pe ultimele date de la INS.  Pe de altă parte, adevăratele vești proaste vin de la consum. În orice economie din lume, fie că este vorba de SUA, Burundi sau Japonia, consumul este principala componentă. Spre exemplu, componenta de consum, atât public, cât și privat, înseamnă 80% din economia României, restul fiind investițiile, exportul net și stocurile companiilor. Când a fost învestit guvernul Bolojan, consumul creștea cu 2,8%. În decembrie 2025, ultimele date disponibile, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntu – principalul indicator pentru consum – scădea cu 1,6%, conform datelor INS. Veștile bune Investițiile de la bugetul de stat, evidențiate de Finanțe drept „cheltuieli de capital” au crescut. Când a preluat Ilie Bolojan mandatul de premier, cheltuielile de capital ale statului creșteau cu 1,8%. Datele din execuția bugetară pe tot anul 2025 arată că aceste cheltuieli au accelerat, până la o creștere de 2,9%, însă, în cea mai mare parte, datorită plăților din decembrie 2025.  Cifrele arată o realitate: În primele 6-7 luni din mandatul lui Ilie Bolojan, din 6 indicatori economici analizați de Gândul, 5 s-au înrăutățit. AUTORUL RECOMANDĂ:

Rețeta de macaroane cu brânză a Monicăi Bîrlădeanu. Ce ingrediente folosește pentru un gust desăvârșit

reteta-de-macaroane-cu-branza-a-monicai-birladeanu.-ce-ingrediente-foloseste-pentru-un-gust-desavarsit

Monica Bîrlădeanu, în vârstă de 47 de ani, le-a oferit celor care îi urmăresc activitatea în online rețeta sa de macaroane cu brânză. Macaroanele cu brânză sunt un preparat care aduce aminte de gustul copilăriei. Actrița Monica Bîrlădeanu iubește și ea acest preparat. Vedeta a oferit pe Instagram rețeta sa pentru acest deliciu. Monica Bîrlădeaunu a spus și ce folosește în plus față de rețeta clasică pentru ca preparatul să aibă un gust desăvârșit: ulei de cocos și coajă rasă de portocală în zahăr. ”Macaroane cu brânză, rețeta copilăriei, ușor actualizată… Ung tava cu ulei de cocos (îi dă o aromă foarte fină, dar incredibil de bună). Adaug un iaurt pe lângă brânza dulce și sărată. Adaug 1 lingură de coajă de portocală rasă, ținută în zahăr toată iarna (rețeta mamei)”, a explicat Monica Bîrlădeanu pe Instagram, potrivit click.ro. Pentru rețeta de macaroane cu brânză a Monicăi Bîrlădeanu este nevoie de următoarele ingrediente: macaroane, brânză dulce, brânză sărată, iaurt, coajă de portocală în zahăr, ulei de cocos și sare. Mod de preparare: Într-o oală se pune apa la fiert cu sare, iar când apa dă în clocot se adaugă pastele. Acestea se fierb conform indicațiilor de pe ambalaj. Când pastele sunt fierte se scurg de apă. Într-un recipient se amesteca brânza dulce cu cea sărată, după gust, se adaugă iaurtul și se amestecă iar. Se adaugă coaja de portocală, după care se încorporează macaroanele și se amestecă ușor. Compoziția se toarnă într-un vas termorezistent uns cu ulei de cocos, se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade și se coace timp de 20-25 de minute.

Eclipsă de soare pe 17 februarie 2026. Ce zodii sunt favorizate

eclipsa-de-soare-pe-17-februarie-2026.-ce-zodii-sunt-favorizate

În data de 17 februarie are loc o eclipsă solară inelară. Din punct de vedere astrologic este o zi ideală pentru schimbări în bine. Data de 17 februarie aduce cu ea o eclipsă solară inelară de soare, care are o mare influență din punct de vedere astrologic, favorizând schimbările în bine, potrivit click.ro. Acest fenomen este asociat cu redefinirea valorii personale, a puterii și a relației cu banii. Energia acestei eclipse solare din 17 februarie 2026 pune accent pe maturitate, claritate și asumare. Este un moment în care devine evident cine și-a construit valoarea în timp și cine a fost ghidat doar de impulsuri. Inelul de lumină care înconjoară Soarele devine o metaforă pentru abundență: există suficient pentru toți, dar doar cei care știu să-și recunoască valoarea pot accesa această energie. În prim-plan se află cei care nu mai caută validare externă și care își cunosc limitele, dar și potențialul. Pentru patru semne zodiacale, această aliniere cosmică se traduce direct prin o relație mai ușoară cu banii, oportunități financiare clare și un sentiment de siguranță materială. Este vorba despre naivii din Taur, Leu, Scorpion și Capricorn.

Valentin Stan: Documentele SRI prezentate CSAT pentru anularea alegerilor menționează că nu există date privind atacatorii sau dacă a fost afectat procesul electoral

valentin-stan:-documentele-sri-prezentate-csat-pentru-anularea-alegerilor-mentioneaza-ca-nu-exista-date-privind-atacatorii-sau-daca-a-fost-afectat-procesul-electoral

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a analizat documentul transmis de Serviciul Român de Informații către Curtea Constituțională, document care aborda tema anulării alegerilor prezidențiale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Documentul SRI și traseul către Curtea Constituțională Profesorul explică modul în care documentul SRI a fost utilizat instituțional și ce formulări apar în text. El insistă asupra noțiunii de „actor cibernetic statal” și asupra rolului jucat de autoritățile de informații în procesul decizional. Fii atent că asta e grav ce vezi acum. Ce scrie aici? SRI. Ce spunea comisia despre ăștia? Că au făcut un președinte. Îl cheamă Nicușor. Candidatul sistemului, iar sistemul era identificat prin autoritățile de informații. Adică ăștia sunt autoritatea de informații în România. Ce vezi tu aici este documentul furnizat de această autoritate de informații de unde s-a dus frumos la Curtea Constituțională și Curtea Constituțională a anulat alegerile. O să ne mai întâlnim cu acest lucru, această formulare de aici, da? Actor cibernetic statal. Valentin Stan: SRI spune că de fapt habar n-are că Rusia ar fi implicată în așa ceva Valentin Stan atrage atenția asupra contradicției dintre acuzațiile publice și concluziile oficiale ale instituțiilor statului. În context a fost identificat un număr ridicat de atacuri cibernetice, peste 85 de mii. Care au vizat exploatarea vulnerabilităților existenței la nivelul sistemelor informatice de suport pentru procesul electoral. Până aici ești bine? De unde veneau atacurile astea? Au continuat într-un mod susținut, inclusiv în ziua alegerilor și noaptea postalegeri. Pentru lansarea atacurilor au fost utilizate sisteme informatice din peste 33 de țări. Până aici ne-am înțeles? Repetă cele două cifre. 85 de mii de atacuri din 33 de țări. Ăsta-i documentul SRI, uite-l frumos, cu ștampilă. Avem link, deci, 33 de țări, 85 de mii, actor statal, tot ce vrei. Ia vezi tu ce scrie aici, că îți place să citești. (…) Care Rusia? Cum l-ai oprit tu pe Georgescu pentru că a fost atacată România cibernetic de Rusia pentru a fi susținut în felul ăsta Georgescu, atunci când SRI-ul îți spune pe document, în baza căruia Curtea Constituțională a anulat alegerile, că de fapt habar n-are că Rusia ar fi implicată în așa ceva. Ce scrie aici? În prezent nu deținem date certe cu privire la atacatori ori cu privire la afectarea procesului electoral.

Ion Cristoiu: Prezența în SUA a lui Nicușor Dan ar fi considerată o sfidare la adresa Europei

ion-cristoiu:-prezenta-in-sua-a-lui-nicusor-dan-ar-fi-considerata-o-sfidare-la-adresa-europei

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit despre o posibilă vizită a președintelui Nicușor Dan în Statele Unite ale Americii, pe care publicistul nu o consideră de bun augur. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Invitat în emisiunea lui Marius Tucă, Ion Cristoiu susține că Nicușor Dan nu va merge în vizită oficială în SUA, deoarece, date fiind tensiunile actuale din Occident, acest lucru, spune invitatul, ar reprezenta un act de sfidare la adresa Bruxelles-ului. Excepție face, afirmă sarcastic Cristoiu, cazul în care acesta ar primi aprobarea din partea șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Din punctul meu de vedere, ar trebui să nu se ducă. Prezența, chiar și acolo, este considerată de Europa o sfidare adusă ei. Poate doar dacă are aprobare. Eu am spus semnificația. Cu o singură condiție, dacă nu cumva a obținut acum aprobare. S-a dus la «mamițica».” În scenariul în care Nicușor Dan ar da curs invitației de a merge în SUA fără a participa efectiv la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump, Cristoiu susține că vizita ar fi o greșeală și un moment penibil. Acesta consideră că un rol de simplu spectator nu ar aduce niciun beneficiu României. „Potrivit protocolului pe care îl sugerează Trump, va fi o piesă din asta modernistă, un spectacol. În centru vor fi aceștia, ședința Consiliului, iar pe acolo, pe strapontine, stau spectatori. Dar nu stau spectatori, vedeți, stă Nicușor Dan și alții. După părerea mea, ar fi o prostie să se ducă ca spectator. E mai penibil, ori intri în Consiliul ăla… De ce să se ducă? Hai, spune-mi și mie. Să se ducă să facă act de prezență? Adică să asigure publicul?”

Trandafiru’, cât e trandafiru’? E nebunie de Ziua îndrăgostiților. La mare căutare sunt fuduliile de porc, în piețe se vinde țelina, iar la cofetărie e bătaie pe inimioare cu fructul pasiunii. Gândul a luat pulsul Bucureștiului de Valentine’s Day

trandafiru’,-cat-e-trandafiru’?-e-nebunie-de-ziua-indragostitilor-la-mare-cautare-sunt-fuduliile-de-porc,-in-piete-se-vinde-telina,-iar-la-cofetarie-e-bataie-pe-inimioare-cu-fructul-pasiunii.-gandul-a-luat-pulsul-bucurestiului-de-valentine’s-day

Ca în fiecare an de Ziua îndrăgostiților, florăresele dau adevărate tunuri. Vând sute de trandafiri, dar nu înainte de a umbla la prețul lor, mai ales la cei roșii. În medie, un trandafir roșu costă în jur de 15 lei, iar sâmbătă după-amiază erau cozi la cele mai multe florării din București. Cofetarii își freacă și ei mâinile și se întrec în oferte romantice și exotice. În piață, lucrurile sunt clare: pe lângă un elegant mușchi de văcuță, pentru bărbații cu experiență se recomandă și fuduliile de porc, pe grătar sau fierte cu sare, așa cum ne învață un măcelar iscusit din „Drumul Taberei”. „Aș dori 12 trandafiri roz”, este comanda unui tânăr emoționat, la o florărie de la Lujerului. Imediat este corectat de florăreasă: „poate 13”, îi strigă femeia, care în scurt timp îl și „arde” de 170 de lei pe un buchet pompos. La doar câțiva metri, la o altă florărie, se vând buchete chiar și de 350 de lei. Ziua îndrăgostiților, acasă sau la restaurant Nu toți îndrăgostiții își permit astfel de „scoruri”. Unii se rezumă la maximum trei fire. Mai ales că pe lângă o floare, merge și o prăjitură, în formă de inimioară, cu mousse de ciocolată sau fructul pasiunii. Oferte sunt din belșug, dar prețurile nu sunt chiar cele mai „dulci”. În medie, kilogramul de prăjituri este 140 de lei, iar un ecler costă în jur de 22 de lei. Cine nu își permite să meargă la restaurant, sau pur și simplu vrea să petreacă acasă, se poate răsfăța cu un burger de vită, sau cu un mușchi de vacă, gătit în stil „chateaubriand”, așa cum ne recomandă un comerciant din Piața Drumul Taberei. Cum se prepară fuduliile de porc… Măcelarul este direct și foarte „tăios”: pentru bărbații cu experiență, eu recomand fuduliile de porc. La grătar, sau fierte cu sare. Pentru că a picat sâmbăta, anul acesta de Ziua îndrăgostiților este aproape imposibil să prinzi o masă la un restaurant de calitate, fără o rezervare în prealabil. Sfântul Valentin este 0 sărbătoare care există încă din Evul Mediu, Ziua Îndrăgostiților – cunoscută și sub numele de Ziua Sfântului Valentin sau Sărbătoarea Sfântului Valentin – este în mare parte o sărbătoare creștină occidentală. Cu o istorie care datează până în epoca romanilor antici, această sărbătoare era foarte diferită de ceea ce cunoaștem și iubim astăzi, scrie Wedded Wonderland. RECOMANDAREA AUTORULUI: Țările în care Ziua îndrăgostiților „nu există”. Care sunt motivele pentru care sărbătoarea Sfântului Valentin este interzisă

Cazul Eugen Galeș, criminalul în serie care a îngrozit România, la MARTORII Duminică, 15 februarie, ora 19:00

cazul-eugen-gales,-criminalul-in-serie-care-a-ingrozit-romania,-la-martorii-duminica,-15-februarie,-ora-19:00

Duminică, de la ora 19:00, pe YouTube Gândul, col. (r) Cristian Micu aduce în prim-plan cazul lui Eugen Galeș, unul dintre cei mai violenți criminali români din ultimii ani. Diagnosticat cu „tulburare organică de personalitate, cu manifestări antisociale”, Galeș a început să trăiască în pădure, după obiceiul sălbăticiunilor, încă de prin 2001. Pe vremea aceea era dat în urmărire pentru o condamnare de trei ani, primită pentru vătămare corporală și violare de domiciliu. În 2010, Galeș a ucis mai întâi o bătrână în vârstă de 70 de ani, iar apoi a omorât și un bărbat, căruia i-a luat calul și căruța. Ambele victime aveau capul zdrobit și au fost atacate în timp ce lucrau la câmp. Arestat preventiv, Eugen Galeș a reușit să evadeze din sediul Judecătoriei Moreni. Timp de o lună, criminalul a dormit pe câmp. A fost prins de un pădurar și închis, în regim de maximă siguranță, la Mărgineni. În 2012, criminalul în serie și-a omorât un coleg de celulă, căruia i-a sfărâmat craniul cu un scaun. Condamnat la detențiune pe viață, Eugen Galeș a ajuns, pentru scurt timp, la Jilava, într-o celulă de tranzit. Acolo, bărbatul din Năieni a arătat din nou de ce este în topul celor mai teribili criminali români, după ce crudul violator Ștefan Simion, zis Pașparache, a umblat în lucrurile lui și i-a furat țigările. Colonelul Cristian Micu era pe atunci responsabil cu siguranță penitenciară și s-a nimerit de serviciu în noaptea în care Omul pădurii s-a trezit mai furios ca niciodată. Duminică, 15 februarie, de la ora 19:00, Col (r) Cristian Micu vine în platoul MARTORII să povestească cea mai îngrozitoare agresiune din istoria modernă a închisorii.