Reacția lui Kelemen Hunor la declarația premierului Bolojan în care a sugerat că protestele din Ținutul Secuiescu sunt alimentate de Budapesta

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge afirmațiile premierului Ilie Bolojan potrivit cărora protestele din Harghita și Covasna ar fi fost influențate de factori politici din Ungaria, în contextul alegerilor parlamentare din luna aprilie. Contactat de Gândul pentru un punct de vedere, Kelemen Hunor a negat orice implicare a guvernului condus de Viktor Orban în manifestațiile împotriva creșterii taxelor locale. „Este exclus. Dar mai bine întrebați-l pe Bolojan să vă spună la ce s-a gândit”, a transmis liderul UDMR. Declarația vine după ce premierul Bolojan a declarat într-o intervenție la Digi24, că protestele din Ținutul Secuiesc ar putea fi alimentate de „campanii din afara țării”, pe fondul mizelor politice legate de alegerile parlamentare din Ungaria. „Este posibil să existe campanii din afara țării, datorită mizelor politice. Când sunt anumite poziționări și campanii, lucrurile se pot prezenta într-o formă sau alta. Este dreptul cetățenilor români și maghiari să voteze. În mod cert, creșterea de impozite creează nemulțumiri, dar nu mai puteam continua în această formă”, a declarat Ilie Bolojan. În ultimele zile, sute de oameni au ieșit în stradă în mai multe localități din județele Harghita și Covasna, inclusiv Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc și Gheorgheni, pentru a protesta față de creșterea taxelor și impozitelor locale. Nu este primul protest de acest tip care a avut loc în 2026. Pe 31 ianuarie 2026, peste 2.000 de persoane au protestat la Miercurea Ciuc față de creșterea taxelor. Protestatarii au adresat mesaje dure la adresa UDMR și a premierului Bolojan. AUTORUL RECOMANDĂ: Bolojan recunoaște că măsurile de austeritate duc la criză: „Măsurile au un cost și înseamnă contracție economică” Ilie Bolojan, așteptat în Parlament cu banane și un catalog improvizat, în care premierul a primit nota trei de la Opoziție Premierul Ilie Bolojan fuge, în continuare, de presă. A intrat în Parlament pe ruta ascunsă
Cine poate încasa alocația pentru copil în 2026

O nouă lege promulgată recent stabilește cine poate încasa alocația pentru copil în România. Actul normativ promulgat recent aduce precizări în ceea ce privește modul în care este încasată alocația pentru copii, în special în cazul unui conflict familial sau violență domestică. Sunt stabilite condițiile pentru desemnarea părintelui care poate primi alocația, dar și măsuri de protecție pentru copil și părintele aflat în situații de risc. Astfel, instanța, potrivit noii legi, poate decide ca un părinte să nu mai încaseze alocația pentru copil. Instanța poate dispune, cu caracter provizoriu, ”interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere”, menționează playtech.ro. Prin această măsură se urmărește eliminarea acelor cazuri în care un părinte agresor beneficiază de drepturi financiare în defavoarea părintelui care se ocupă efectiv de copil. Măsura trebuie comunicată agenției județene pentru plăți și inspecție socială sau agenției municipiului București pentru a se modifica imediat benficiarul. Alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau a unei convenții la notar, în caz de divorț. Dacă părinții nu ajung la un acord, plate se face ”pe baza hotărârii judecătoreşti sau a ordinului de protecţie emis de instanţa judecătorească, părintelui/persoanei căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa copilului”. Alocația este încasată de părintele sau persoana beneficiară a măsurii de protecție ”pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta”.
Caz rezolvat după 17 ani. Ce s-a descoperit după ce cadavrul unui muncitor român a fost aruncat la o groapă de gunoi din Italia

În anul 2009, cadavrul unui muncitor român, zidar, a fost aruncat la o groapă de gunoi din nordul Italiei. Abia acum, după 17 ani, cazul a fost rezolvat, iar doi oameni de afaceri au fost condamnați la închisoare pentru ascunderea trupului neînsuflețit. În anul 2009, Mihail Istoc, cetățean român de 45 de ani, lucra ca zidar ilegal în Venaria, Torino, pe un șantier de construcții gestionat de doi antreprenori, Vittorio Opessi și Antonino Marino. Atunci, bărbatul a căzut accidental de pe schelă și a murit. Trupul neînsuflețit al cetățeanului român a fost găsit în Montafia într-o groapă de gunoi ilegală. Identificarea cadavrului a avut loc pe o perioadă de 3 ani. Cadavrul muncitorului român era aruncat la groapa de gunoi, iar cazul s-a rezolvat după 17 ani Cei doi antreprenori din Italia l-au găsit fără suflare pe muncitorul român, au încărcat cadavrul angajatului lor într-o mașină și l-au aruncat în groapa de gunoi. Trupul era ascuns sub o canapea despre care, ulterior, s-a aflat că provenea din vila din Venaria Reale (zona în care aveau loc lucrări de construcție), scrie Gazzetta d’Asti. Doi oameni de afaceri din Italia au fost condamnați la închisoare Potrivit presei italiene, cei doi antreprenori au fost condamnați la închisoare, la 17 ani de la tragicul eveniment. Vittorio Opessi a primit 7 ani și 6 luni de închisoare, iar Antonino Marino a fost condamnat la 6 ani și 2 luni de închisoare cu executare. Un alt muncitor, care văzuse trupul neînsuflețit al românului, fusese îmbătat cu grappa pentru a-i „tulbura” amintirile. Cei doi antreprenori au negat acuzațiile și au susținut că nu îl cunoșteau pe român. Deși datele au arătat că acesta a lucrat pe șantierul lor. „Voi merge la închisoare ca un om nevinovat. Iar când voi ieși, soția mea, care este grav bolnavă, nu va mai fi acolo și nu va mai avea pe nimeni care să-i fie alături în această perioadă”, a susținut Opessi, prin avocatul lui. Autorul recomandă: Cum a ajuns să fie arestat preventiv un șofer din județul Brăila. Ce au descoperit polițiștii când l-au oprit în trafic Tragedie în munții din Italia. Un afacerist român a fost găsit mort, după două săptămâni de la dispariție Accident mortal într-o fabrică din Milano. Un inginer român a fost strivit de o placă de metal, iar altul este în stare critică Tragedie în Grecia. O barcă plină cu imigranți, lovită de o navă a Pazei de Coastă. Sunt cel puțin 15 morți Doi adolescenți români, frați, au fost arestați în Italia. Sunt suspectați că au jefuit, răpit și bătut un cubanez Sursă foto: Shutterstock
Explicațiile halucinante oferite de Alstom după ce mecanicii Metrorex au rămas în mână cu maneta pentru frâna de siguranță

După ce Gândul a dezvăluit recent AICI incidentul incredibil în urma căruia un mecanic Metrorex a rămas în mână cu maneta pentru frâna de urgență, reprezentanții Alstom au oferit explicații halucinante. Potrivit producătorului de trenuri, astfel de „incidente sunt normale în etapa de testare”. „Astfel de constatări sunt inerente procesului de testare și reprezintă tocmai motivul pentru care trenurile NU pot intra în exploatare până la validarea completă”, se arată într-un răspuns transmis Gândul de către Alstom Transport. Alstom Transport a decis în urmă cu câteva zile să interzică orice deplasare cu trenurile tip BM4 (Metropolis) în regim de tracțiune proprie după ce butonul pentru „frâna de siguranță” s-a rupt în timpul unor teste la unul dintre aceste vehicule. Incidentul a fost dezvăluit în exclusivitate de Gândul, iar reprezentanții Alstom au oferit un răspuns după publicarea articolului. „Context tehnic – incidente normale în etapa de testare Trenurile Metropolis se află în etapa de testare, etapă standard și obligatorie pentru orice vehicul feroviar nou. Testele includ: verificări statice și dinamice; analize tehnice succesive; proceduri de siguranță conforme standardelor feroviare. În cadrul verificărilor statice, s-a constatat o defecțiune mecanică. Situația a apărut în regim staționar, fără risc pentru personal sau echipamente. Defecțiunea a fost identificată de echipa de testare; a fost documentată și analizată. A determinat suspendarea temporară a testelor până la remediere”, se arată în răspunsul celor de la Alstom. Alstom: Testarea a fost temporar suspendată Mai departe, reprezentanții companiei care a produs trenurile pentru Metrorex afirmă că astfel de incidente, în care maneta frânei de urgență se poate desprinde atât de ușor, ar fi normale și inerente. „Astfel de constatări sunt inerente procesului de testare și reprezintă tocmai motivul pentru care trenurile NU pot intra în exploatare până la validarea completă”, se mai arată în răspunsul celor de la Alstom. Sursa citată mai arată că procesul de testare a trenurilor „este unul riguros”, însă, descoperirea defecțiunii grave s-a făcut în timpul „verificărilor de rutină”. Cele 13 trenuri Metropolis au costat 8 milioane de euro fiecare „Faza de testare aflată în desfășurare pentru trenurile Metropolis este concepută special pentru a identifica și remedia orice tip de potențiale probleme — mecanice, electrice, funcționale sau de procedură — înainte de începerea serviciului cu pasageri. Aceasta reprezintă un proces riguros de siguranță și asigurare a calității. În timpul verificărilor de rutină efectuate în regim static, înainte de testare, a fost identificată o defecțiune mecanică. Aceasta demonstrează eficiența procesului de testare, permițând remedierea situației din timp și într-un mediu controlat. Testarea a fost temporar suspendată pentru a permite analiza detaliată a cauzelor, aplicarea măsurilor corective și validarea Raportului Tehnic din partea Metrorex. Odată finalizate aceste etape, testele vor fi reluate prompt”, se mai arată în explicațiile oferite de Alstom Transport. Metrorex și Alstom au semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou, care ar fi trebuit livrate din vara lui 2022. Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro. Garnitura „Ilfov”, rămasă fără captatori în timpul testelor De când au fost aduse în București, noile trenuri au fost implicate în mai multe incidente. De exemplu, anul trecut, în martie, pe Magistrala 2 de Metrou, garnitura „Ilfov” circula cu viteza de 80 km/oră de la stația Pipera spre stația Tudor Arghezi, moment în care, între stațiile Aurel Vlaicu și Aviatorilor, s-au smuls patru captatori de la vagoanele M2 și MP2 și un capac de la panoul de frână de la R2 Până în prezent, nu s-a efectuat rodajul de 10.000 de kilometri pentru primul tren ajuns în depoul de la Berceni. Gândul a dezvăluit că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri. Caracteristicile noilor trenuri: au caroserie din oţel inoxidabil; 114 metri lungime şi 3 metri lăţime; asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren; fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală; asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi; au aer condiționat. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noul metrou Alstom, incident pe Magistrala 2. I-au sărit captatorii la 80 de km pe oră, între Aviatorilor și Aurel Vlaicu
Război în Ucraina, ziua 1.447. Noi atacuri ale Rusiei, sunt morți și răniți în Harkov și Odesa

Războiul din Ucraina a intrat marți, 10 februarie 2026, în a 1.447-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Cel puțin patru persoane, între care o mamă și copilul său, au fost ucise și mai multe rănite în atacurile Rusiei asupra regiunilor Harkov (nord-estul Ucrainei) și Odesa (în sud). Rușii bombardează tot Ai fost afectate infrastructurile energetice din Ucraina, între care o mare stație electrică la Volînia, în extremitatea de nord-vest a țării, potrivit AFP și EFE. Armata rusă a atacat luni pentru a doua zi consecutiv infrastructura de gaze a Ucrainei, a declarat directorul executiv al Naftogaz, compania de petrol și gaze din Ucraina, Serghei Korețki. „Pe parcursul zilei, inamicul a atacat din nou instalațiile noastre de producere a gazelor din regiunea Poltava și a efectuat noi atacuri masive în Sumî (la nord), care continuă”, a declarat Korețki într-un comunicat de presă. Potrivit Forțelor aeriene ucrainene, Rusia a lansat 11 rachete balistice și 149 de drone, inclusiv drone Shahed de concepție iraniană. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât peste 100 de drone, precum și mai multe rachete, a adăugat acestea. Una din persoane ucise este un bărbat de 71 de ani din orașul Novgorod-Siverski (regiunea Cernihiv, în nordul Ucrainei). Acesta dormea când o dronă rusească a căzut peste casa sa, au indicat autoritățile locale. O conductă de gaze a fost avariată la Odesa, potrivit guvernatorului militar al regiunii omonime Oleg Kíper. Orașul Novovolinska, lăsat în beznă În nord-vestul țării, circa 80.000 de persoane din orașul Novovolinska (regiunea Volânia) au rămas fără curent electric după atacul rusesc, a indicat primarul local Boris Karpus. Rusia desfășoară de la începutul acestui an o campanie intensă de atacuri cu rachete și drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, lăsând în toiul iernii țara fără apă, curent electric și căldură timp de mai multe zile. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1117. Macron anunță că nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a trimite „câteva mii de soldați” pe front
Carnea de miel se scumpește înainte de Paște. Cu cât se majorează prețul și care sunt motivele

Carnea de miel ar urma să se scumpească înainte de Paște. Această preconizare a creșterii prețului are la bază mai mulți factori, iar clienții ar urma să plătească mai mult pentru alimente, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Carnea de miel ar urma să se scumpească în 2026, potrivit ultimelor predicții. Prețurile ar putea să se majoreze cu ce puțin 10%, după ce iarna geroasă i-a obligat pe fermieri să aibă cheltuieli mai mari pentru hrană, adăpost și supravegherea mieilor. „Mieluții sunt la fel de vulnerabili ca niște bebeluși. Necesită atenție 24 de ore din 24. Atât animalele, cât și stăpânii lor trebuie să aibă asigurată hrana și căldura necesare pentru ca mieii să se dezvolte corespunzător”, explică Aurică, un fermier cu experiență. Carnea de miel se scumpește înainte de Paște Carnea de miel se scumpește înainte de Paște Pentru că nou-născuții au o sensibilitate mare la frig, iar hrana consistentă și îngrijirea atentă sunt foarte importante pentru miei, fermierii sunt nevoiți să investească mai mult. Practic, ritmul de muncă aproape se dublează în fermele din țară, îndeosebi cele situate în zonele montane. Pentru a se dezvolta, mieii au nevoie de condiții optime și de un anumit tip de hrană. Pe lângă suplimentele pregătite cu apă caldă pentru micuții miei, animalele sunt hrănite cu un amestec nutritiv de porumb măcinat, orz și lucernă, fân uscat. Amestecul este distribuit animalelor de două ori pe zi. Pentru că în timpul iernii este tot mai greu ca furajele să fie produse, fermierii sunt nevoiți să le cumpere la prețuri ridicate, arată Romaniatv.net. Perioada fătărilor este dificilă. Hrana nu este singurul element important în creșterea mieilor. Fermierii trebuie să le ofere și: Adăposturi calde – temperatura trebuie să fie controlată; Supraveghere continuă – mieii trebuie să fie monitorizați și să li se administreze suplimentele nutritive; Igienă constantă prin curățarea adăposturilor; Dacă mieii nu sunt îngrijiți corespunzător, atunci pot intra în hipotermie sau se poate ajunge la mortalitate în rândul lor. Autorul recomandă: Razie de la Producția Consumatorului. Peste 200 de magazine au fost verificate. Imagini cu produsele retrase de pe rafturi Motivul pentru care tot mai mulți români își fac cumpărăturile în țările vecine: „Calitatea e mult mai bună ca la noi și prețurile mai mici” Experții germani au găsit doar două uleiuri de măsline considerate bune pentru consum, după ce au analizat 25 de sortimente Pui la 99.90 lei/kg în România. Imagini realizate de o clientă iritată: „Cum să fii de acord cu ce se întâmplă în țara asta?” Nu este o glumă. Cât ar putea ajunge să coste un kilogram de roșii românești la tarabele din piață, acum, în 2026 Sursă foto: Mediafax Foto
Unde se află cel mai primitor oraș din lume. Are o populație de doar 14.000 de locuitori și ajungi în 19 ore acolo, cu mașina, pornind din București

Te-ai întrebat vreodată unde se află „cel mai primitor oraș” din lume? Un top surprinzător aduce în atenție faptul că această așezare umană se află chiar în Europa și are o populație de doar 14.000 de locuitori. Mai mult, ajungi în 19 ore acolo, cu mașina, pornind din București. „Cel mai primitor oraș” este Montepulciano, în Italia, potrivit unui top. Statistica a fost întocmită cu ajutorul datelor furnizate de platforma Booking.com. Potrivit informațiilor, Montepulciano este un oraș italian în care locuiesc aproape 14.000 de oameni. Este parte a regiunii Toscana, din centrul țării, iar orașul se află pe vârful unui deal. În jur se găsesc o mulțime de terenuri agricole, iar clădirile vechi au fost conservate. Turiștii ajunși aici pășesc, practic, într-o așezare umană cu o istorie îndelungată. Orașul a primit și titlul de „Perla Cinquecento”. Vedere din Montepulciano, Italia Nu doar clădirea primăriei este impunătoare, fiind creată de arhitecți renascentiști, ci și Duomo, o construcție ridicată între secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Orașul dispune de zone lipsite de mașini, ceea ce face ca accesul pietonal să fie facil. Orașul este cunoscut și pentru zona culinară, mai ales pentru soiurile de vin (este produs un vin protejat), arată Express.co.uk. Top 10 cele mai primitoare orașe din lume Zonele care se află în acest top: Montepulciano, Italia Magong, Taiwan San Martín de los Andes, Argentina Harrogate, Regatul Unit Fredericksburg, Texas, Statele Unite Pirenópolis, Brazilia Swakopmund, Namibia Takayama, Japonia Noosa Heads, Australia Klaipeda, Lituania Cum ajungi la Montepulciano? La o căutare rapidă pentru a calcula distanța între București și Montepulciano se poate observa un drum de circa 19 ore, cu mașina. Ruta care a fost calculată ar fi următoarea: București – Pitești – Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Belgrad (Serbia) – Zagreb (Croația) – Ljubljana (Slovenia) – Veneția – Bologna – Florența – Montepulciano (Italia). Ar fi vorba despre 1705 kilometri. Distanță România (București – Montepulciano (Italia) / Sursă: Captură Google Autorul recomandă: Singurul oraș din Spania considerat a fi „cel mai fericit”. Plouă doar 29 de zile pe an, aici România, pe locul 2 în lume la comenzile de pizza. Cine a cumpărat 396 de pizza în 2025 Orașul din Europa, considerat destinația perfectă de Ziua Îndrăgostiților. Nu e Paris, dar este comparat adesea cu Veneția Taxa de drum în Europa. Ce schimbări, prețuri și moduri de achiziție a vinietei sunt în 2026 Margherita, cea mai izolată cabană din Europa. În ce condiții te poți căsători în acest loc paradisiac Prețurile terenurilor agricole cresc în toată Europa. „O anomalie interesantă: Prețul terenului arabil din Franța, mai redus decât cel din România” Românca șocată de prețurile din St. Moritz. Cât a dat pe o felie de pizza Sursă foto: Shutterstock; Envato – imagini cu rol ilustrativ; captură Google
Schimb dur de replici între Tudor Chirilă și ministrul Culturii despre pontajul actorilor: Fudulia nu implică introspecţie sau auto analiză

Un schimb dur de replici a luat amploare între Tudor Chirilă și Demeter András István, ministrul Culturii, despre pontajul actorilor. Tot mai mulți artiști se revoltă față de noile măsuri impuse de Guvernul Bolojan. Se dorește să se implementeze obligativitatea prestării unui program de 8 ore în baza căruia aceştia îşi vor primi şi salariile. În postarea efectuată de Tudor Chirilă pe Facebook, în această seară, artistul a susținut că ministrul Culturii nu ar înțelege în ce constă meseria de actor. Reacția dură vine în contextul în care Ministerul Culturii a propus ca actorii să aibă un program de 8 ore, să semneze foaia de prezență și să aibă un raport individual de muncă. Marți, actorii TNB vor protesta în fața instituției. „În general în România ne lipsesc nuanțele. Și atunci când legiferăm. Că de multe ori sunt luate măsuri care vizează categorii distincte de muncă sau de ocupații astfel încât ele nu se pot aplica în bloc, tuturor. Poate că merge să normezi munca unui bibliotecar sau a unui lucrător la muzeu, să-i pui să ponteze, a unui contabil sau şef de resurse umane dintr-o instituţie de cultură, dar ar trebui să ştii, dacă tot ai ajuns ministru al Culturii, că există artişti cum ar fi actorii, a căror muncă nu se poate măsura cu şublerul, calculatorul sau excel-ul. Și că criteriile de validare a valorii unui artist țin nu doar de orele muncite sau de prezență la teatru, ci de un ansamblu de factori care devin variabile ale problemei, nu constante. De aia nu poți să compari muzeografi cu actori, instrumentiști cu bibliotecari, dansatori cu manageri culturali și să aplici șabloane în care nu se potrivește nimeni. Sigur, pontajul a existat dintotdeauna conform Codului Muncii, dar de la un ministru al culturii aștepți reglementarea specificului profesiei de artist, nu înregimentarea în aberațiile legislative existente”, a notat Tudor Chirilă. Demeter András István, ministrul Culturii. Foto: Mediafax Foto „Noi, la Teatrul de Comedie, avem trei săli, să zicem că se repetă simultan în toate trei (nu ar fi posibil pentru că Primăria nu ne dă bani pentru o asemenea abundenţă) şi aceste trei producţii au distribuţii care nu acoperă întreg colectivul teatrului, ce fac ceilalţi, vin la teatru să stea în cabine sau birouri? Se desăvârşesc profesional aşteptând cuminţi următorul rol undeva pe un hol, de la 9 la 17? Dacă măsura asta vrea să demonstreze că unii (actori) muncesc mai mult şi alţii mai puţin e inutilă şi lipsită de logică, ştim deja asta. Eu muncesc într-un teatru în care un coleg care nu a jucat nici 10% din cât am avut norocul să joc eu, câştigă mai bine ca mine pentru că are doctorat. De peste 15 ani se întâmplă asta. Cu ce va schimba situaţia dacă vine să ponteze în fiecare zi, dar nu va urca pe scenă pentru că regizorii aleg mereu altă distribuţie?”, se întreabă actorul. „Faptul că Ministrul Culturii nu înţelege profesia pe care o practică e la fel de frustrant pentru noi cum ar trebui să fie şi pentru el” Tudor Chirilă a reacționat dur, susținând că Ministrul Culturii „nu înțelege profesia pe care o practică e la fel de frustrant pentru noi cum ar trebui să fie și pentru el”. „Adevărata problemă nu este cum au ajuns unii actori să îşi ia nemeritat salariul, cum au ajuns actori care nu joacă de ani de zile să câştige un concurs de pe urma căruia înţelegem că o comisie (din teatru) a decis că s-a prezentat un actor talentat, de care teatrul, repertoriul, au nevoie. Oricum, faptul că Ministrul Culturii nu înţelege profesia pe care o practică e la fel de frustrant pentru noi cum ar trebui să fie şi pentru el”, mai spune Chirilă. Ce spune despre organizarea concursurilor El acuză că în 7 luni de la preluarea mandatului, ministrul Culturii „nu a putut să organizeze un concurt la Teatrul Național”. „Nici la concursuri transparente nu se pricepe Demeter Andras. În şapte luni de la preluarea mandatului nu a putut să organizeze un concurs la Teatrul Naţional, ba mai mult, a reuşit să enerveze pe toată lumea, prin propunerea ca un candidat la postul de manager să fi activat minim zece ani într-o instituţie de stat. Prin urmare nu contează proiectul de management, ci vechimea în sistem. Şi sună a dedicaţie un pic, nu-i aşa? Nu mă aştept ca ministrul Culturii să-şi dea demisia. Traseul lui prin instituţiile de cultură (TVR, Radioul public, Ministerul Culturii) vorbeşte de la sine. Fudulia nu implică introspecţie sau auto analiză”. Cultura română nu este o prioritate pentru nimeni. Nici pentru guvern, nici pentru suveraniștii care se bat cu pumnii în piept că ne pierdem identitatea. N-o să vedeți nicio poziție oficială de protest a partidelor așa zis naționaliste, de fapt extremiste, cum că acest minister a ajuns la UDMR. Adică era mină de aur în comunicarea suveranistă, uite domle’ cine se ocupă de cultura noastră națională, cum e posibil, bla, bla. Nimic, nu e o temă importantă – că așa au avut grijă toți timp de treizecișicinci de ani. Nu s-a dat niciun suveranist cu fundul de pământ că nu are Teatrul Național manager sau că se politizează administrarea patrimoniului prin absorbția INP, două instituții în directă legătură cu identitatea națională despre care fac ei caz atât. Deci, nu mă aștept să-și dea demisia Demeter András István. Nici nu mă aștept să i-o ceară Bolojan, că dacă Marinescu și Predoiu sunt în guvern Andrasz pare frecventabil. Dar asta nu înseamnă că nu văd, după cât mandat a avut, că ministrul culturii nu e doar nepriceput, ci și lipsit de bune sau constructive intenții. PS. La fel cum nu mă aștept ca Ciprian Ciucu să organizeze concurs în teatrele din București. Deși a promis. Cultura, am convenit, nu e o prioritate. Va deveni, când nu va mai fi deloc”, a mai spus Tudor Chirilă. Tudor Chirilă Ce a spus Demeter András István Demeter András István, ministrul Culturii, a susținut că „din 2023 Curtea de Conturi a notificat
Cum alegi cea mai sănătoasă pizza, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic. La ce să fii atent

Cum alegi cea mai sănătoasă pizza, chiar dacă se află pe lista preparatelor de tip fast-food. Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat la ce să fii atent, atunci când vrei să consumi acest preparat. Vezi mai jos. Te-ai întrebat vreodată la ce să fii atent, atunci când îți alegi un preparat sănătos? De data aceasta, în atenție se află pizza, care poate fi o opțiune perfectă, rapidă și gustoasă pentru cei care nu vor să petreacă prea mult timp în bucătărie. Altfel, poate fi o opțiune și pentru cei care țin dietă, deoarece există tipuri de pizza bogate în proteine, dar care nu au blatul clasic. Totuși, cum alegem o pizza sănătoasă? Cum ar trebui să fie o pizza sănătoasă? Calitatea aluatului este importantă, atunci când alegem să cumpărăm sau să preparăm o pizza. Desigur, atenția trebuie să fie îndreptată și către ingredientele care se adaugă pe pizza, dar și toppingurile utilizate. Aluatul ar trebui să aibă un proces lent de fermentare (24-48 de ore), cu scopul de a fi mai aerat. De altfel, un aluat aerat ar putea fi mai „prietenos” cu sistemul digestiv, scrie Romaniatv.net. Cum alegi cea mai sănătoasă pizza/ foto: Envato Este recomandat ca aluatul să fie simplu, pregătit din făină de calitate, apă, drojdie, sare. Compoziția trebuie să fie cât mai simplă. Baza ar trebui să fie sosul de roșii, care îi oferă și un gust delicios preparatului. Altfel, sosul de roșii ar trebui să fie pregătit din roșii coapte și fără adaos de zahăr. Ar fi ideal să nu se adauge sosuri grele sau mult prea condimentate (ar putea să afecteze stomacul, spun specialiștii). Simplitatea poate fi găsită la o pizza clasică ce conține puține ingrediente. O pizza Margherita sau o pizza vegetariană reprezintă opțiuni mai sănătoase și mai ușoare pentru digestie. Autorul recomandă: România, pe locul 2 în lume la comenzile de pizza. Cine a cumpărat 396 de pizza în 2025 Cât costă cea mai scumpă ciorbă din lume. Din ce este făcută Ce mâncăruri-medicament aveau strămoșii noștri. Rețetele românești care îți lasă gura apă Cea mai sănătoasă ciorbă pentru români, potrivit dr. Mihaela Bilic. „Aur la farfurie” Cât costă să mănânci acasă (dimineață, la prânz și seara) în 2026. Calcul complet, în funcție de orașul în care locuiești Ciorba de usturoi, preparatul tradițional care susține imunitatea în sezonul rece. Cum se prepară corect Sursă foto: colaj Gândul / Envato / captură Pro TV
Lucrezi în Germania? Ce pensie primești după 5 ani de muncă. Care este formula de calcul

Pentru a putea beneficia de pensie în Germania, la bătrânețe, trebuie să lucrezi minimum 5 ani. Suma pe care pensionarul o va încasa, în schimb, depinde de veniturile realizate și de punctele de pensie acumulate. De reținut faptul că legea nu oferă o pensie minimă garantată. Contribuțiile care sunt plătite la asigurarea de pensii sunt importante, deoarece ele vor determina câte puncte de pensie („Entgeltpunkte”) vor fi acumulate. Însă, cetățenii pot beneficia de pensie la bătrânețe, dacă au o perioadă minimă de asigurare de 5 ani, așa cum arată legea din Germania. Ce trebuie să știi despre calculul pentru pensie în 2025/2026, în Germania: Acumulezi 1 punct de pensie dacă încasezi salariul mediu brut pe an (estimat la 50.493 de euro pentru 2025); Valoarea unui punct de pensie este de 40,79 euro (stabilit în 2025); Formulă de calcul al pensiei germane: Pensia brută = Numărul de puncte x Factorul de acces x Valoarea actuală a punctului x Factorul tipului de pensie. Ce pensie primești după 5 ani de muncă, în Germania Ce pensie încasezi după 5 ani de muncă în Germania (luând în considerare salariul mediu): 5 puncte x 40,79 euro = 203,95 euro (brut/lună). Cu cât venitul este mai mic, sub media pe economie, cu atât punctajul va fi mai mic. Statul german oferă și asistență socială suplimentară în cazul cetățenilor care au o pensie care nu acoperă nevoile de bază, arată Blic. De ce nu există o pensie minimă în Germania Sunt luate în considerare câteva motive pentru care legea din Germania nu a impus o pensie minimă. În primul rând, este urmărit principiul echivalenței („Äquivalenzprinzip”) și se dorește separarea asigurărilor sociale de asistența socială. De altfel, se evită să se pună presiune pe contribuabilii activi. În 2021, Germania a introdus „pensia de bază” („Grundrente”) ca alternativă. Autorul recomandă: 2.000 lei în plus la pensie pentru toți pensionarii români din această categorie. Cine se încadrează Pensii de doar 2.000 lei cu 30 de ani vechime, peste acești pensionari din România. Cine se încadrează Cum se depune contestație la decizia de pensionare. Ce date trebuie să conțină documentul Tabel complet. Cu câți lei vei ieși la pensie, în funcție de meseria ta, daca ai cotizat 23 de ani Care sunt punctele de stabilitate în 2026. Cum cresc pensiile și cine beneficiază de ele Care este valoarea unei pensii de urmaș a unui copil. Ce sume primesc și care sunt condițiile de acordarea potrivit legii din România Sursă foto: Envato