Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a fost plasat în arest la domiciliu. Este acuzat că ar fi intermediat o mită de peste 1 milion de lei

fostul-ministru-al-transporturilor-razvan-cuc-a-fost-plasat-in-arest-la-domiciliu.-este-acuzat-ca-ar-fi-intermediat-o-mita-de-peste-1-milion-de-lei

Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Tribunalul Bucureşti i-a admis cererea de înlocuire a arestului preventiv. El este acuzat că ar fi intermediat o mită de peste 1 milion de lei. Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, a fost plasat în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, după ce i-a fost admisă cererea de înlocuire de către Tribunalul București. Vă reamintim că fostul ministru al Transporturilor a fost arestat într-un dosar în care este acuzat de intermedierea unei mite de peste 1.000.000 de lei între un om de afaceri și directorul general al Registrului Auto Român (RAR). Scopul ar fi fost reînnoirea unui acord-cadru. A fost impusă o măsură similară și în cazul lui Cătălin Daniel Buşe. „Constată legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Cătălin Daniel Buşe şi Alexandru Răzvan Cuc. (…) Admite cererea şi înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri faţă de inculpaţii Buşe Cătălin Daniel si Alexandru Răzvan Cuc. (…) Impune inculpaţilor ca, pe perioada măsurii preventive a arestului la domiciliu, să nu părăsească, fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, cu excepţia prezentării în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, imobilul în care locuiesc”, se arată în soluţia pe scurt a Tribunalului Bucureşti. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc  Nu au voie să comunice cu martorii Odată cu impunerea acestei măsuri, cei doi inculpați trebuie să respecte anumite obligaţii. Pe lângă prezentarea în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată atunci când li se solicită, cei doi nu trebuie să comunice direct sau indirect cu martorii Mihai Alecu, Alina Mihaela Niţă, Costel Barbu şi Ciprian Constantin Şerban. „Pune în vedere inculpaţilor cazurile şi condiţiile în care aceştia pot părăsi imobilul unde execută măsura arestului la domiciliu (pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora; în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza)”, mai arată instanţa de judecată. De asemenea, în cazul lui Cătălin Bușe, i-a fost respinsă cererea privind încuviinţarea părăsirii domiciliului, arată News.ro. Decizia Tribunalului București poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare. Autorul recomandă: Moment amuzant în ședința Consiliului Local al Municipiului Brăila, oferit de un consilier care depunea jurământul. „La, la, la” Șpagă negociată pe butoane de telecomandă. Gândul prezintă înregistrări ambientale audio – video în dosarul fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. Procentul din șpagă, discutat și la restaurant: „Când am fost la el în curte, el a zis: „9”, mi-a arătat pe telecomandă. Tu mi-ai zis de 6 – știi?” Detalii din ancheta DNA în care a fost reținut fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc: Discuții în restaurante din București și acasă pentru intermedierea șpăgii. Șeful RAR s-a cablat și a colaborat cu DNA Sursă foto: Mediafax Foto

Bogdan Ivan, la granița cu Ucraina. Indiferent de granițe, conflicte sau vremuri, oamenii trebuie să aibă energie

bogdan-ivan,-la-granita-cu-ucraina.-indiferent-de-granite,-conflicte-sau-vremuri,-oamenii-trebuie-sa-aiba-energie

Bogdan Ivan s-a aflat, în cursul zilei de sâmbătă, 7 februarie 2026, la granița cu Ucraina, acolo unde s-a întâlnit cu ministrul ucrainean al Energiei, Denys Shmyhal.  Ministrul Energiei al României susține că indiferent de situația geopolitică, „oamenii trebuie să aibă energie, fără excepții”. De altfel, Bogdan Ivan a adus în atenție și poziția României în acest context. În primul rând, susține că interconectările între cele 2 state trebuie să aibă loc „în condiții de maximă siguranță”. De asemenea, susține că statul român exercită rolul în rețeaua europeană ENTSO-E, sprijinind Ucraina fără să afecteze Sistemul Energetic Național. A mai susținut că, indiferent de decizia de operare, „consumatorii români rămân o prioritate”. „Oamenii trebuie să aibă energie” „Astăzi, pe teren, la granița cu Ucraina. Acolo unde lucrurile se văd altfel decât din documente. În acest context, m-am întâlnit cu Denys Shmyhal, ministrul Energiei din Ucraina, pentru că, indiferent de granițe, conflicte sau vremuri, oamenii trebuie să aibă energie. Simplu. Fără excepții. Poziția României este una fermă: 1. interconectările România-Ucraina trebuie operate în condiții de maximă siguranță, inclusiv în situații de urgență 2. România își exercită rolul în rețeaua europeană ENTSO-E, sprijinind Ucraina fără a afecta Sistemul Energetic Național 3. consumatorii români rămân o prioritate în orice decizie de operare Bogdan Ivan: „Indiferent de granițe, conflicte sau vremuri, oamenii trebuie să aibă energie” Ucraina face eforturi continue pentru a menține funcționarea sistemului energetic în condiții extrem de dificile și pentru a rămâne conectată la rețeaua europeană. Cooperarea regională și coordonarea tehnică sunt esențiale pentru stabilitate, de ambele părți ale graniței. De aceea, am adus la aceeași masă și Transelectrica, prin colegul meu Ștefăniță Munteanu, pentru a aborda punctual subiectele privind continuitatea și echilibrul rețelei, inclusiv fluxurile transfrontaliere. Alături de mine s-a aflat și domnul deputat Eugen Bejinariu. România ajută. Responsabil, cu infrastructură care funcționează și cu atenție permanentă la propria securitate energetică”, a notat Bogdan Ivan pe Facebook. Autorul recomandă: De ce plătesc românii cea mai scumpă energie electrică din Europa? Ce soluții există pentru scăderea facturilor Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat că vor fi oferite ajutoare de până la 50 și 100 de lei, lunar, pentru consumatorii vulnerabili. Ce condiții trebuie să îndeplinească beneficiarii Ciprian Ciucu nu e deloc mulţumit de relaţia cu social-democraţii. „Încerc să ţin relaţia pe linia de plutire. PSD poate să blocheze acest mandat” S-a rupt lanţul de iubire dintre Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă. Ciucu: „Eu sunt genul ăla mai fraier. Deşi nevastă-mea spune că iar sunt prost” Sursă foto: Mediafax Foto / Facebook Bogdan Ivan

Diana Buzoianu critică CCR: Blocajul de la Curtea Constituțională ne costă pe toți peste câteva sute de milioane de euro

diana-buzoianu-critica-ccr:-blocajul-de-la-curtea-constitutionala-ne-costa-pe-toti-peste-cateva-sute-de-milioane-de-euro

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a criticat, în cadrul unei intervenții la B1 TV, blocajul de la Curtea Constituțională cu privire la pensiile speciale și a avertizat că această situație costă România sute de milioane de euro și implică sancțiuni din partea Comisiei Europene.  Diana Buzoianu a spus că o parte semnificativă dintre români își doresc această reformă și crede că sistemul judiciar nu ar trebui să se închidă „într-un turn de fildeș” atunci când apar critici. Declarațiile ministrei vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a trimis la CCR o scrisoare în care arată că amânarea deciziei privind pensiile magistraților va duce la pierderea a 230 mil. euro din PNRR. „Cred că este cu atât mai revoltător cu cât procente uriașe dintre români își doresc această reformă. La un moment dat trebuie să înțeleagă și sistemul judiciar și cei care conduc acest sistem că nu se mai pot închide într-un turn de fildeș și orice critică să fie luată ca pe presiune”, a spus ministra Mediului. Ministra Mediului a avertizat că blocajul de la Curtea Constituțională pe tema pensiilor speciale are consecințe financiare uriașe pentru țara noastră, care se vor reflecta inclusiv în amenda care va veni de la Comisia Europeană dacă jalonul din PNRR nu va fi îndeplinit. „Blocajul de la Curtea Constituțională ne costă pe toți peste câteva sute de milioane de euro, inclusiv în amenda care va veni de la Comisia Europeană prin PNRR dacă nu îndeplinim acest jalon. Vorbim despre niște bani pe care să îi luăm dintr-o anumită parte să îi ducem în altă parte pentru persoane vulnerabile, iar aici vorbim despre sume foarte mari care ar putea fi pierdute.” RECOMANDAREA AUTORULUI: Toni Neacșu revine în controversa Bolojan – CCR – pensii speciale. „O comunicare oficială a Guvernului este contrazisă chiar de unul dintre miniștrii de resort și de purtătorul de cuvânt al Guvernului” România a pierdut alte 231 de milioane de euro din PNRR. Ministrul Fondurilor Europene a recunoscut public dezastrul. Bolojan încearcă să arunce vina pe CCR

Cu pregătește Elwira Petre o rețetă sănătoasă de brioșe cu afine și banane, pentru un mic dejun slab caloric

cu-pregateste-elwira-petre-o-reteta-sanatoasa-de-briose-cu-afine-si-banane,-pentru-un-mic-dejun-slab-caloric

Elwira Petre a adus în atenție o nouă rețetă sănătoasă de brioșe cu afine și banane. Este un preparat dulce, simplu, perfect pentru un mic dejun slab caloric. Pentru această rețetă a utilizat doar câteva ingrediente. Elwira Petre a adus în atenție o nouă rețetă sănătoasă. De data aceasta, a preparat brioșe sănătoase care conțin afine și banane. Pentru această rețetă, Elwira Petre utilizează ingrediente precum: 2 banane bine coapte; 2 linguri cu unt de arahide; 2 ouă; 300 de grame de afine (proaspete sau congelate). Cum se prepară rețeta Elwira Petre a explicat și pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a pregăti acestă rețetă de brioșe. Pasează bananele până obții o pastă fină. Adaugă ouăle și untul de arahide, apoi amestecă bine. Încorporează ușor afinele. Toarnă compoziția în formele pentru brioșe. Coacere: Timp – 30 de minute Temperatura: 180°C (cuptor preîncălzit) Brioșele sunt fără lapte, fără zahăr și fără gluten, naturale și îndulcite doar cu banane. Brioșele pregătite de Elwira Petre Tiramisu pentru copii De altfel, o altă prăjitură pe care soția lui Mihai Petre o pregătește este tiramisu. Ea mărturisește că a modificat rețeta clasică de dragul celor mici. „Tiramisu este unul dintre deserturile mele preferate. Îmi place să-l savurez împreună cu fetele, așa că pregătesc o variantă de rețetă adaptată pentru copii: fără cafea, fără ou, fără alcool”, a scris soția lui Mihai Petre pe Instagram. Ingrediente necesare: 2 cutii de mascarpone (500 g); 1/4 cană de zahăr brun; Zahăr vanilat (alegeți bio, dacă se poate); 200 ml smântână cu 30% grăsime, bătută; Pișcoturi (simple sau fără gluten); Cafea „falsă’ de orz sau ceai la alegere; Cacao sau ciocolată rasă pentru decor. Cum se prepară „Aveți nevoie 2 cutii de mascarpone (500 g), în care amestecăm 1/4 de cană de zahăr brun și zahăr vanilat (alegeți un sortiment bio). Apoi adăugăm 200 ml de smântână cu 30% grăsime, bătută cu telul. Crema este gata! Pregătim o cafea falsă pentru pișcoturi din 2 lingurițe de cafea de orz amestecate cu 1/2 de cană de apă fierbinte și apoi lăsat tot amestecul la răcit. În cafea puteți pune și un pic de lapte sau în loc de cafea puteți folosi ceai (orice sortiment vă place: negru, verde, chiar și de fructe). Eu folosesc pișcoturi fără gluten, cei simpli. Pun într-o tavă sau borcan un strat de pișcoturi înmuiate (nu foarte mult) în cafea de orz, apoi pun un strat de cremă, din nou pișcoturi și cremă. Decorez cu un pic de cacao sau ciocolată neagră rasă. Las în frigider timp de 2 ore și gata! Îl savurăm toate trei împreună”, a explicat Elwira. Autorul recomandă: Tiramisu fără ouă. O rețetă la îndemâna oricui Cum să pregătești cele mai delicioase degețele de pui. Rețetă simplă și gustoasă pentru adulți și copii Secretul bucătăriei maghiare. Cartofi prăjiți, crocanți la exterior și pufoși la interior Rețeta de pilaf care datează din 1949. Gustul care nu a fost uitat de bunici Ingredientul pe care nutriționistul Mihaela Bilic nu-l pune niciodată în sarmale Cea mai bună rețetă de tort de morcovi. Nu are zahăr adăugat și se prepară foarte ușor Cum prepari puiul perfect. Cinci bucătari celebri, cu cinci rețete și un singur secret. Ingredientul la care nu te-i fi gândit Sursă foto: Instagram Elwira Petre

Fosta iubită a lui Adrian Kreiner a fost arestată 30 de zile. Este acuzată de complicitate la omor calificat în dosarul uciderii notăriței din Sibiu

fosta-iubita-a-lui-adrian-kreiner-a-fost-arestata-30-de-zile.-este-acuzata-de-complicitate-la-omor-calificat-in-dosarul-uciderii-notaritei-din-sibiu

Adriana Viliginschi, fosta iubită a lui Adrian Kreiner, a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Aceasta este acuzată de complicitate la omor calificat în dosarul uciderii unei notărițe din Sibiu de către propria ei fiică. Decizia a fost luată sâmbătă, 7 februarie 2026. Adriana Viliginschi este acuzată de complicitate la omor calificat în dosarul crimei din Sibiu în care notara Codruța Notar a fost ucisă de propria fiică. Decizia arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, emisă pe numele fostei concubine a lui Adrian Kreiner, a fost luată în cursul zilei de sâmbătă, 7 februarie 2026, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Bărbații suspectați că l-ar fi ucis pe afaceristul Adrian Kreiner au fost prinși Fosta iubită a lui Adrian Kreiner a fost arestată preventiv pentru 30 de zile Vă reamintim că vineri, 6 februarie 2026, fosta iubită a lui Adrian Kreiner a fost reținută a fost reținută de autorități, fiind cercetată pentru complicitate intelectuală. Potrivit anchetei, Adriana Viliginschi ar fi jucat un rol în pregătirea și acoperirea crimei din Sibiu. Datele din dosar arată că femeia ar fi furnizat informații de ordin tehnic fiicei victimei, precum și sfaturi legate de administrarea unei combinații de sedative și dezactivarea sistemului de supraveghere din casă. Aceasta ar fi participat activ la derularea planului, inclusiv prin acordarea unui sprijin moral legat de comiterea faptei, notează Stiripesurse.ro. Fiica victimei se află și ea în arest preventiv. Autorul recomandă: Ultimul dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner a fost adus în țară, din Indonezia Fiica lui Adrian Kreiner solicită ucigașilor omului de afaceri DAUNE de 3 milioane de euro. Inculpații nu recunosc crima Casa în care a fost UCIS omul de afaceri Adrian Kreiner, scoasă la vânzare. Cum arată și cât costă reședința în care a avut loc crima Greșeala care i-a adus acuzația de ucigaș de milionar unui muncitor în construcții nevinovat. Încătușat și bătut, deși aveau INTERCEPTĂRI fără dovezi

Mircea Badea, criză de râs în direct după ce a aflat că Radu Miruță vrea să cumpere un satelit

mircea-badea,-criza-de-ras-in-direct-dupa-ce-a-aflat-ca-radu-miruta-vrea-sa-cumpere-un-satelit

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, i-a stârnit un acces de râs, în direct realizatorului emisiunii „În gura presei”, Mircea Badea. Afirmaţia care l-a făcut pe Badea să izbucnească în hohote a fost aceea prin care ministrul şi-a exprimat intenţia să cumpere un satelit din considerentul că „e foarte sus”.  „Răspuns de inginer în telecomunicații: satelitul e foarte sus” l-a persiflat Mircea Badea pe Miruţă care nu vede nimic neobişnuit în argumentul său pentru care România ar achiziţiona un satelit şi nu din alte considerente.  „Vrea să cumpere satelit. Asta e fost foarte ok, Să cumpere satelit. Să te duci cu satelitul? Unde să te duci? Nu poți să spun, da’ cu satelitul. Ministrul Radu Miruță vrea să cumpere satelit. Răspuns de inginer în telecomunicații: satelitul e foarte sus. «Ministrul Apărării, Radu Miruță, consideră că România ar trebui să cumpere sateliți. Explicația acestuia e simplă: sateliții sunt foarte sus»”, a comentat realizatorul emisiunii de la Antena 3 CNN. Trimiterea unui satelit pe orbita ar costa 700.000 de euro, fără să aibă şi garanţia că produsul va şi funcţiona.  Context în care, Badea îi suerează ministrului Miruţă să-şi boteze satelitul cu numele de Ion, aşa cum, pe vremuri, Nicolae Ciucă stătea de vorbă, la guvern, cu un robot omonim creat cu inteligenţa artificială. RECOMANDAREA AUTORULUI: După elicoptere și tancuri, Ministrul Apărării, Radu Miruță, vrea să cumpere și sateliți Lia Olguța Vasilescu îi răspunde lui Miruță, după ce a acuzat că un bloc de 9 etaje din Craiova obturează un radar militar: „N-au văzut soldați decât în filme” / Găgăuță de ministru”

S-a rupt lanţul de iubire dintre Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă. Ciucu: „Eu sunt genul ăla mai fraier. Deşi, nevastă-mea spune că iar sunt prost”

s-a-rupt-lantul-de-iubire-dintre-ciprian-ciucu-si-catalin-drula-ciucu:-„eu-sunt-genul-ala-mai-fraier.-desi,-nevasta-mea-spune-ca-iar-sunt-prost”

Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă au fost odată prieteni buni, însă campania electorală precedentă pare să fi slăbit balamalele relaţiei strânse pe care au avut-o cândva. Ciucu a declarat în emisiunea Insider Politic, de sâmbătă, la Prima TV, că n-a mai vorbit cu Drulă de la alegerile pentru Capitală, chiar dacă susţine că el este „genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit”.  Ciucu a declarat pentru Insider Politic că a fost deranjat de filmul realizat de Drulă în care sugera indirect că Ciucu ar fi dat o aprobare pentru ridicarea unui bloc în condiţii nu tocmai legale; clip în care apare şi preşedintele Nicuşor Dan şi fostul ministru USR al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. De la alegeri nu au mai discutat cei doi, a mai spus Ciucu, însă acesta spune că „nu ştiu, nu cred”, atunci când este întrebat dacă a rupt prietenia cu Drulă. Potrivit primarului general al Bucureştiului, el  mai are tendinţa să treacă peste anumite aspecte, când e vorba de prieteni, dar soţia sa e veşnic pe fază ca să-i amintească acele aspecte pe care Ciucu le poate trece cu vederea. „Eu sunt genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit, deşi nevastă-mea spune că iar sunt prost. Genul ăla de prost în sensul că eu sunt ăla fraier, în sensul că iert repede, ştiţi? M-a deranjat enorm ce-a făcut Cătălin în campanie”. Ciprian Ciucu speră ca prietenul său Drulă să aibă „forța să se reinventeze” „Îi doresc o revenire, poate şi în Bucureşti. Nu exclud. I-am zis, i-am zis, i-am zis: «Începe cu un sector. Ia-o de jos. Nu mai arde etape!». Le-am zis şi altora. Şi sunt în postura să zic asta. Am început consilier general. Nu eram ministru, nu eram deputat, nu eram nimic. Eram un simplu consilier general din ăia 55 care i-am făcut opoziţie Gabrielei Firea”, mai spune Ciucu. În campania trecută, Drulă la acuzat pe Ciucu că se foloseşte de sondaje ca să manipuleze opinia publică, pentru ca apoi, prin clipul eliberat în spaţiul public în care apărea şi Nicuşor Dan, să lase impresia că Ciucu este vinovat pentru haosul urbanistic. „Ciprian, nu așa! Nu așa se duce lupta, cu mijloacele pe care le-ai folosit și în campania lui Ciucă. Ai demnitatea și bărbăția să vii la o dezbatere! Vino în fața oamenilor și lasă manipulările și aroganța”,  transmitea în noiembrie Cătălin Drulă pe Facebook.  La rândul său, Ciucu a declarat că este deranjat de atitudinea lui Drlă, mai ales că faptele de care încearcă să-l facă răspunzător ştie că nu sunt reale. „Mă deranjează ce spune. Mă deranjează, că ştie că nu-i adevărat. Ştie care-i adevărul. Mă deranjează că a dat drumul la o campanie negativă, el ştiind adevărul. Eu am oprit campania negativă împotriva lui. Nu o face asumat, adică nu spune el, asumat, dar se spun fel şi fel de lucruri care nu sunt adevărate. Mă deranjează, dar sper ca împreună să trecem peste această campanie şi să ne putem privi unul pe celălalt în ochi. Pot înțelege disperarea lui Cătălin Drulă, aflat pe locul 4 in competiție, pot înțelege până și anumite exagerări, dar să minți cu bună știință, asta nu mai pot înțelege!”, declara şi Ciucu, la vremea respectivă.  RECOMANDAREA AUTORULUI: Candidatul la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, îl ironizează pe contracandidatul său Cătălin Drulă: ”Nu vreau să mă ascund după pantalonii niciunui om politic” Ciprian Ciucu nu i-a cerut lui Drulă să se retragă din cursa pentru Primărie: „Dacă era un candidat unic PNL-USR nu mai aveam emoții”

Cine este primul sportiv român care intră în concurs, la JO Milano Cortina 2026. Programul complet de sâmbătă al reprezentanţilor noștri

cine-este-primul-sportiv-roman-care-intra-in-concurs,-la-jo-milano-cortina-2026.-programul-complet-de-sambata-al-reprezentantilor-nostri

Delia Reit este primul sportiv român care va concura la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice de iarnă, conform programului de astăzi, anunţat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). Ea va concura la schi fond, în proba de 10 km + 10 km schiatlon, de la ora 14.00, la Tesero Cross Country Skiing Stadium. Delia Reit / FOTO – COSR Apoi, de la ora 18.00, Eduard Crăciun şi Valentin Creţu vor participa la proba de sanie simplu masculin, la Cortina Sliding Centre, când vor avea loc manşele 1 şi 2. De la ora 19.45, la Predazoo Ski Jumping Stadium, Daniela Vasilica Toth şi Delia Folea vor concura în proba de trambulină normală individual feminin în cadrul competiţiei de sărituri cu schiurile. Echipa României de la JO Milano Cortina 2026 / FOTO – COSR Cea de-a XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă se desfășoară în perioada 6-22 februarie 2026 în Italia, unde peste 3.500 de sportivi din 93 de țări sunt așteptați să concureze pentru 195 de medalii la 16 discipline sportive olimpice. Întrecerile Milano Cortina 2026 se vor disputa în opt localități: Antholz (biathlon), Bormio (schi alpin și schi alpinism, care își va face debutul olimpic), Cortina d’Ampezzo (bob, curling, skeleton, schi alpin, sanie), Livigno (schi freestyle, snowboarding), Milano (patinaj artistic, hochei pe gheață, patina viteză, short-track), Predazzo (schi sărituri, combinată nordică), Tesero (schi fond, combinată nordică). Ceremonia de deschidere a avut loc la Milano, iar cea de închidere se va desfășoară la Veneția. Autorul mai recomandă: Jocurile Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026: unde se vede la TV marele eveniment JO Milano Cortina 2026. Ce spun specialiștii despre șansele vedetei Lindsey Vonn la medalie, după ce tocmai a suferit o accidentare JO Milano Cortina 2026. Ce spun specialiștii despre șansele vedetei Lindsey Vonn la medalie, după ce tocmai a suferit o accidentare Medaliile de la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia, cele mai scumpe din istorie. Care este motivul

Victor Ponta: Trump reprezintă tot ceea ce usr-iștii detestă. USR a pus mâna pe țară prin propagandă și ipocrizie

victor-ponta:-trump-reprezinta-tot-ceea-ce-usr-istii-detesta.-usr-a-pus-mana-pe-tara-prin-propaganda-si-ipocrizie

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Victor Ponta, politician român, fost prim-ministru, a vorbit despre relația tensionată dintre actuala administrație de la București și Statele Unite. Discuția a pornit de la ideea că România a ajuns, paradoxal, una dintre cele mai anti-americane conduceri din regiune. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Trump le-a distrus ipocrizia și mecanismul prin care controlau România Ponta explică faptul că ostilitatea administrației românești față de Donald Trump nu vine din diferențe ideologice, ci din faptul că acesta a pus capăt unui sistem bazat pe ipocrizie și influență indirectă. El spune că vechea relație funcționa prin propagandă, presiuni și mecanisme de control, tolerate ani la rând, iar schimbarea de la Washington a rupt acest circuit. „Pentru că Trump reprezintă tot ceea ce ei, de fapt, detestă. În primul rând, nu e ipocrit. Dar le-a pus capăt principalei lor caracteristici: ipocrizia. Ei au pus mâna pe România prin propagandă și prin ipocrizie. Trump le zice direct. Ei erau obișnuiți că ambasada americană îi lasă să facă orice și se duc repede cu pâra acolo. Nu i-a mai chemat nimeni să ne cenzureze. Tu crezi că le-am dat noi, la ONG-urile alea, să se ocupe de fact-checking? Ei le-au dat. Nu noi am făcut sistemul, ei l-au făcut. Ei au creat acest monstru.”, spune Victor Ponta. CITEȘTE ȘI: Dan Dungaciu: „Noi cerșim bunăvoința președintelui AMERICAN prin achiziții militare” Dan Dungaciu: „Nu mai este niciun discurs în PARLAMENT care să explice ce se întâmplă în țara asta” Adrian Severin: „Și eu am făcut rapoarte cu situația din UCRAINA înainte de război. Toți am remarcat problemele pe care le are țara” Ion Cristoiu: „Campania declanșată împotriva magistraților pune la îndoială încrederea în JUSTIȚIE”

Ninsoarea și gropile în București. Primăria a început cârpeala străzilor

ninsoarea-si-gropile-in-bucuresti.-primaria-a-inceput-carpeala-strazilor

Ninsoarea și înghețul de săptămâna aceasta au creat noi gropi pe străzile din București, care și așa erau sparte și pline de cratere de la înghețul din ianuarie.  Șoferii mai au de așteptat până vor vedea gropile astupate, pentru că Primăria Capitalei va începe asfaltarea după încheierea sezonului rece. Deocamdată, Administrația Străzilor doar plombează gropile. Cum ninge, cum apar noi gropi în București. Străzile Bucureștiului s-au umplut de cratere și după înghețul de la începutul acestei săptămâni.  Practic, asfaltul a început să se strice pe aproape toate marile bulevarde din oraș – artere care oricum erau sparte, așa cum Gândul a arătat  recent AICI, într-un amplu reportaj. Specialiștii din domeniu dau vina pe calitatea proastă a asfaltului, dar și a modului în care s-au executat lucrările de asfaltare. În aceste condiții, fenomenul de îngheț-dezgheț a ciopârțit marile artere. Potrivit lui Marian Bârgău, director general al Administrației Străzilor, un alt motiv pentru care apar aceste gropi este faptul că asfaltul este foarte îmbătrânit, iar multe bulevarde au nevoie de lucrări majore de reabilitare. Asfaltarea străzilor va începe odată cu încălzirea vremii Șoferii trebuie să se obișnuiască cu aceste gropi, pentru că asfaltarea străzilor va începe odată cu încălzirea vremii, potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei. Între timp, Primăria Capitalei anunță „marea acțiune de plombare” a gropilor, care nu este altceva decât o mare cârpeală. La următoarea ninsoare, multe dintre acest gropi plombate vor apărea la loc. „Am început, azi, marea acțiune de plombare a gropilor din carosabil! Anul acesta am avut o iarnă destul de rece, cu două episoade serioase de zăpadă. Străzile au avut de suferit.  Însă, ca de fiecare dată, imediat ce vremea ne permite, începem reparațiile. Până acum, Administrația Străzilor a inventariat 585 de gropi de pe 76 de artere. Toate au fost inspectate fizic, pe teren, pentru a ști dimensiunea lor și pentru a verifica dacă ceea ce raportează șoferii pe Waze corespunde cu realitatea”, a anunțat, vineri, Primăria Capitalei. „Momentan, lucrăm cu asfalt rece, o mixtură potrivită pentru temperaturile de afară” Potrivit sursei citate, în perioada următoare, muncitorii intervin pe următoarele străzi: Lacul Tei, Teiul Doamnei, Doamna Ghica, Mihai Bravu, Calea Văcărești, Str. Șerban Vodă, Bd. 11 Iunie, Bd. George Coșbuc, Bd. Regina Maria, Bd. Metalurgiei, Str. Dimitrie Bolintineanu, Str. Cavafii Vechi. În Sectoarele 1 și 6, intervențiile se realizează în colaborare cu primăriile de sector. În plus, fiecare primărie de sector trebuie să facă reparații și investiții în infrastructura pe care o are în administrare. „Momentan, lucrăm cu asfalt rece, o mixtură potrivită pentru temperaturile de afară. Vom profita de fiecare zi în care nu plouă, nu ninge, și temperatura este de peste 0 grade”, mai transmite PMB. RECOMANDAREA AUTORULUI: De ce blocurile comuniste cu spații comerciale la parter sunt mai puțin stabile la un cutremur: „Stâlpii au început să devină mai vulnerabili”