Unde se află cea mai lungă pârtie de schi din România și ce lungime are. Turiștii o așteaptă de mult timp

unde-se-afla-cea-mai-lunga-partie-de-schi-din-romania-si-ce-lungime-are.-turistii-o-asteapta-de-mult-timp

Iubitorii sporturilor de iarnă au primit vestea că cea mai lungă pârtie de schi din România este, de acum, deschisă. Se află în stațiunea Straja, din județul Hunedoara, și are nu mai puțin de 8,2 kilometri. Și cum weekend-ul bate la ușă, dar și vacanța de ski a elevilor, turiștii sunt așteptați să o testeze cât de curând. Părtia se întinde pe o suprafață de 8,2 km și oferă posibilitatea schiorilor de a coborâ de pe vârful Straja, de la aproape 1.900 de metri altitudine până la baza telegondolei din Lupeni, judeţul Hunedoara, potrivit observatornews.ro. FOTO – Caracter ilustrativ Turiștii care au ajuns deja acolo spun că traseul este spectaculos și experiența merită încercată, mai ales pentru cei pasionați de schi. Pe tot parcursul coborârii, schiorii se pot bucura de peisajele montane și de condiții bune de schiat. În prezent, domeniul schiabil din Straja are aproximativ 26 de kilometri de pârtie, iar stratul de zăpadă poate ajunge pe alocuri până la 2 metri, ceea ce face ca sezonul de iarnă să fie în plină desfășurare. Autorul mai recomandă: VIDEO. Pe pârtie, ca la mall. Turiști se plimbă pe pârtiile de ski ca pe podiumul de modă, punând vieți în pericol. Ce apel face Jandarmeria Stațiunea preferată a românilor pe timp de iarnă. Este la doar 7 ore de București și prețurile sunt sub cele de la noi Sezonul de schi s-a deschis în Poiana Brașov. Care sunt pârtiile pe care se poate schia Bansko, Bulgaria, cea mai accesibilă stațiune de schi din Europa. Prețuri incredibile față de Poiana Brașov RESTRICȚIILE pe care le-ar putea întâmpina turiștii care aleg să schieze în Munții Dolomiți. Ce măsuri se iau într-o celebră stațiune italiană Prețurile pentru schiori au crescut cu 30% la Cavnic după ce elevii au intrat în vacanța de IARNĂ. Cât a ajuns să coste cazarea pentru o noapte

Ilie Bolojan nu a gustat tortul în forma Groenlandei tăiat de Simion: Nici nouă poate nu ne-ar fi picat bine

ilie-bolojan-nu-a-gustat-tortul-in-forma-groenlandei-taiat-de-simion:-nici-noua-poate-nu-ne-ar-fi-picat-bine

În cadrul interviului pe care l-a acordat pentru Rado România Actualități, vineri, Ilie Bolojan a comentat episodul în care George Simion a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul SUA pe el. Zilele acestea, George Simion s-a aflat în Statele Unite, unde a fost surprins în timp ce tăia un tort în forma Groenlandei cu drapelul Statelor Unite, la un eveniment organizat de republicani la Trump Kennedy Art Center, din Washington,  unde a primit de la Republican for National Renewal premiul pentru activitatea sa în apărarea libertății de exprimare și a democrației în Europa. Cum a comentat premierul Ilie Boloajan gestul lui Simion Gestul liderului AUR a stârnit controverse uriașe. Premierul României s-a abținut de la un comentariu amplu pe această temă, însă a subliniat că probabil nici românilor nu le-ar fi convent dacă ar fi văzut steagul țării pe un tort tăiat în bucăți. „Nu aș vrea să comntez neapărat astfel de scene, fiecare om politic face ceea ce crede de cuviință, dar mă gândesc ca român că nici nouă poate nu ne-ar fi picat bine dacă am fi văzut harta României tăindu-se din ea bucăți”, a fost declarația prim-ministrului. Cum și-a justificat George Simion gestul Liderul AUR s-a apărat după ce acțiunea sa a fost criticată în spațiu online. Simon a declarat că discuțiile generate de participarea sa la recepția organizată pentru a marca un an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă reprezintă „un nou episod de dezinformare”. „A sugera că politica externă a României s-ar face prin tăierea unui tort este nu doar ridicol, ci dovedește nivelul alarmant de superficialitate și rea-credință al celor care propagă aceste narațiuni”, a scris George Simion. Liderul AUR a transmis că „ipocrizia este evidentă” a unor oficiali ai statului român legat de pozițiile legate de politica externă a țării: „Consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, Marius Lazurca, a declarat recent că România este „solidară cu ambele poziții” în chestiunea Groenlandei. Aparent, acest tip de declarație este acceptabil atunci când vine din interiorul sistemului, dar devine „scandalos” când vine vorba de AUR”, a mai scris Simion. AUTORUL RECOMANDĂ

Cât costă divorțul în 2026, în România, și ce acte sunt necesare

cat-costa-divortul-in-2026,-in-romania,-si-ce-acte-sunt-necesare

Cât costă divorțul în 2026 și ce acte necesită desfacerea actului la ofițerul stării civile, la notar sau la tribunal, în România. Detaliile se află mai jos, în articol. Vezi topul orașelor din țară cu cele mai multe divorțuri. Cei doi soți au posibilitatea de a desface căsătoria fie pe cale amiabilă, fie la ofițerul stării civile. Există situații și în care cei doi (foști) soți ajung la tribunal, mai ales dacă au copii minori sau ajung să se judece pentru diverse bunuri. Indiferent de natura acțiunii (divorț amiabil sau nu), este necesar să se pregătească un set cu acte și să fie achitate anumite taxe. Cât costă divorțul în 2026 În cazul divorțului pe cale administrativă, taxa este între 600 și 800 de lei. În cazul divorțului la notar, costul este în funcție de tariful practicat de fiecare birou notarial. Prețul pornește de la 1.000 de lei. În cazul unui divorț în care nu sunt implicați copiii, taxele costă 1.033 de lei, având următorul desfășurător: Onorariul notarial pentru divorţul prin acord: 892,5 lei; Tariful de înregistrare a cererii de divorț în Registrul Național al Cererilor de Divorț: 83,3 lei; Copii legalizate pentru certificatele de naștere ale soților și certificatul de căsătorie: 7,14 lei x 3; Arhivarea dosarului de divorț: 35,7 lei; TVA. În cazul divorțului la notar, dar în care sunt implicați copii minori, taxele ajung la 1.754 de lei. Ce se adaugă: încă o copie legalizată a certificatului de nașterele al soților și minorului, plus certificatul de căsătorie. Onorariul notarial pentru divorț prin acord va fi de 1.428 de lei. De asemenea, onorariul notarial de convenție privind numele de familie purtat după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa minorului şi alte aspecte prezentate mai jos, în subtitlul „Condiţii”, care costă 178,5 de lei. Se adaugă certificatul de atestare fiscală cu valoare impozabilă a bunurilor supuse partajului, precum și extrasul de carte funciară, dacă este vorba și despre un presupus partaj. În cazul divorțului la tribunal, costul este stabilit în funcție de taxa de timbru. Cererea de divorț întemeiată pe cordul soților costă 200 de lei, iar cea din culpă este 100 de lei. Se plătesc 100 de lei pentru cererea de divorţ având ca motiv separarea în fapt a soţilor care a durat cel puţin 2 ani. De asemenea, prețul de 50 de lei este aferent „cererii de divorț formulate de soțul a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei”. Cât costă divorțul în 2026, în România, și ce acte sunt necesare Acte pentru divorț la ofițerul stării civile Dacă cei doi (foști) soți nu au copii minori (adoptați sau născuți din căsătorie), atunci ofițerul de stare civilă va constata desfacerea căsătoriei pe cale administrativă. Există o serie de acte necesare pentru această etapă. De menționat faptul că această cerere de divorț se înregistrează și sunt acordate soților 30 de zile calendaristice pentru o eventuală retragere a documentului, scrie Libertatea. Cererea de divorț pe cale administrativă – se va face în scris, se depune, se semnează personal de ambele părți, în fața ofițerului. Certificatele de naștere și căsătorie ale soților, în original și în copie; Documentele cu care se face dovada identității, în original și copie; Documentele vor fi însoțite și de o declarație pe care ambele persoane o vor da în fața ofițerului de stare civilă; După cele 30 de zile calendaristice, ofițerul de stare civilă va solicita o declarație de menținere a divorțului, așa cum arată anexa nr. 64 din HG 64/2011. Acte pentru divorț la notar Ambii parteneri își oferă consimțământul pentru desfacerea căsătoriei; Actele de identitate ale celor doi soţi; Certificatele de naştere; Certificatul de căsătorie (în original); Certificatul de naştere al copilului minor rezultat din căsătorie (dacă este cazul); Cererea de divorț se înregistrează la notar și sunt acordate 30 de zile calendaristice („termen de reflecție”); În cazul partenerilor cu copii minori se va întocmi și un raport de anchetă psihosocială. Acte pentru divorț la tribunal Soții trebuie să completeze cererea de divorț și să o semneze; În cazul divorțului din culpă, poate fi semnată doar de reclamant; Pentru tribunal sunt necesare actele de identitate ale soților (original / copie legalizată), precum și certificatele de naștere (original / copie legalizată). Totodată, sunt necesare și: certificatul de căsătorie în original, dovada veniturilor, certificatul de naștere al copilului minor rezultat din căsătorie, actele doveditoare asupra contribuirii la bunurile comune, precum și dovada plății taxei judiciare de timbru. Autorul recomandă: Ce pățești dacă refuzi semnarea procesului verbal de contravenție, în 2026. Care sunt efectele practice, de fapt Cât costă să-ți schimbi buletinul în 2026. Ce se întâmplă după 30 iunie Am făcut calculul complet. Cât costă să faci școala de șoferi în 2026, în România, în funcție de oraș Ce acte trebuie să ai la tine în mod obligatoriu în 2026, dacă ești oprit în trafic de Poliția Rutieră. Unele documente pot fi verificate în sistem Cât de mare este reducerea la impozitul pe proprietate dacă îl plătești până la 31 martie Am făcut calculul complet. Cât costă o înmormântare în 2026. Incinerarea este mai ieftină Sursă foto: colaj Gandul/Shutterstock

Petrișor Peiu acuză coaliția de guvernare: Au adus România la cea mai mare explozie de prețuri din Europa postbelică

petrisor-peiu-acuza-coalitia-de-guvernare:-au-adus-romania-la-cea-mai-mare-explozie-de-preturi-din-europa-postbelica

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că România se confruntă cu cea mai mare creștere a prețurilor din Europa postbelică. El afirmă că această situație este rezultatul direct al guvernării PSD-PNL-USR-UDMR și că românii au pierdut rapid puterea de cumpărare.  Potrivit lui Peiu, viața s-a scumpit accelerat din cauza prețurilor mari la energie, a scăderii producției interne și a creșterii importurilor. El spune că aceste decizii au făcut ca românii să plătească tot mai mult pentru lucrurile de bază. „Un rezultat concret al modului în care coaliția PSD-PNL-USR-UDMR a condus țara în ultimii ani este creșterea uriașă a prețurilor și scumpirea generală a vieții, în raport cu celelalte state membre UE. Avem, oameni buni, cea mai mare creștere de prețuri din Europa postbelică.” Senatorul AUR arată că, în 2021, România avea cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană. La acel moment, nivelul general al prețurilor era de 55% din media UE. Utilitățile erau la 44% din media europeană, alimentele la 70%, iar îmbrăcămintea și încălțămintea la 84%. „În anul 2021, de exemplu, prețurile din România erau cele mai mici din UE și se situau la 55% din media Uniunii (44% din media UE la utilități, 70% la alimente și 84% la îmbrăcăminte/încălțăminte). Aveam, atunci, cele mai mici prețuri din UE la aceste categorii de bază.” În doar trei ani, potrivit acestuia, situația s-a schimbat semnificativ. „În 2024, după numai trei ani, prețurile din țara noastră au ajuns la nivelul de 64% din media UE (50% la utilități, 90% la alimente și 78% la îmbrăcăminte/încălțăminte). Nu mai avem cele mai mici prețuri la aceste categorii de produse de consum, în Bulgaria prețurile au devenit mai mici.” Petrișor Peiu spune că nu există un alt stat european în care, într-un interval atât de scurt, puterea de cumpărare să fi scăzut atât de mult. „Nu există niciun stat european în care să se fi produs, în doar trei ani, o asemenea degradare a puterii de cumpărare. Pentru cei care încă se mai întreabă de ce au crescut atât de mult prețurile la noi în raport cu media europeană, răspunsul este clar: scumpirea fără precedent în Europa postbelică a energiei. Cum a reușit partidul unic PSD-PNL-USR-UDMR să tripleze prețul la energie în doar câțiva ani? Iarăși, cât se poate de clar: reducând dramatic producția de energie.” AUTORUL RECOMANDĂ: Petrișor Peiu (AUR) avertizează că România ignoră problemele economice interne în favoarea subiectelor geopolitice îndepărtate Petrişor Peiu, predicţie sumbră pentru politicieni, în contextul evenimentelor din Venezuela: „Liderii incompetenți și corupți sfârșesc precum Maduro”

Ion Cristoiu: Nicușor Dan a primit invitația și a publicat-o pentru a nu fi nevoit să răspundă imediat. A așteptat poziția Parisului

ion-cristoiu:-nicusor-dan-a-primit-invitatia-si-a-publicat-o-pentru-a-nu-fi-nevoit-sa-raspunda-imediat.-a-asteptat-pozitia-parisului

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Ion Cristoiu, scriitor și publicist, a comentat decizia României legată de Davos și reacția la invitația venită din partea lui Donald Trump. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Eu sunt de acord că noi nu trebuia să trimitem pe nimeni la Davos” Cristoiu spune că România ar fi procedat mai bine dacă nu trimitea deloc reprezentanți la Davos. Invitatul susține că, atât în cazul Davosului, cât și în cel al scrisorii primite, cea mai bună opțiune era tăcerea sau acceptarea fără alte comentarii. „Deci, eu sunt de acord că noi nu trebuia să trimitem pe nimeni la Davos. Că era mult mai bine decât dacă o trimiteam, cum am trimis-o pe Oana Țoiu. Pentru că spuneam, cum spuneam la un moment dat în articol, bă, nu ne interesează Davos. Nu ne interesează, e de miliardari. În acest caz și în cazul cu scrisoarea, era bine ca el să tacă. Adică ori era de acord, ori tăcea. Foarte multe state au primit această, cum să zic, scrisoare, invitație. Donald Trump nu condiționează intrarea în Consiliu de plata miliardului. Putea să fie de acord.”, spune Ion Cristoiu. Exemplul Kosovo și „așteptarea Parisului” Cristoiu compară reacția României cu cea a altor state. El spune că i-a plăcut în mod special poziția Kosovo, unde președinta a transmis un mesaj pentru Statele Unite. „Mie mi-a plăcut cel mai mult răspunsul Kosovo. Președinta Kosovo a salutat și a spus că Kosovo e umăr la umăr cu America. Ce mai vreți? Nicușor Dan a primit-o și n-a pus-o pe site, ca să nu fie obligat să răspundă imediat, și a așteptat poziția Parisului. Și el a luat, într-un fel, poziția Parisului. Între noi fie vorba, eu nu văd care era problema dacă accepta. Eu nu cred că ne dădeau afară din Uniune. Cine joacă acum în Uniune tare, cam ca Orban, este cel mai mare câștigător. Adică acum poți să șantajezi Uniunea.”, afirmă publicistul.

Adrian Năstase: Este foarte grav că americanii consideră forța drept cel mai important lucru pentru relațiile internaționale

adrian-nastase:-este-foarte-grav-ca-americanii-considera-forta-drept-cel-mai-important-lucru-pentru-relatiile-internationale

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Adrian Năstase, fostul Prim-ministru al României, a vorbit despre cât de grav este că americanii consideră că forța cel mai important lucru pentru relațiile internaționale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Adrian Năstase: „Spre exemplu, în anii ’70, în decalogul de la Helsinki era cumva o înțelegere între marile puteri. Aveau un anumit respect pentru una față de cealaltă în timpul Războiului Rece. Și dreptul internațional era un fel de cod de comunicare.” Invitat la emisiunea lui Marius Tucă, Adrian Năstase a vorbit despre cum este foarte grav că americanii consideră că forța este cel mai important lucru pentru relațiile internaționale. Acesta a început prin a spune că noi încercăm să ținem în viață un drept pe care americanii îl elimină complet. Politicianul a menționat că nu e vorba de un haos. Acesta susține că fără reguli nu mai poți discuta despre ordine. Trump a renunțat la dreptul internațional, susținând că nu are nevoie de el. Năstase adaugă faptul că e periculos cum SUA alege forța ca metodă principală în relațiile internaționale. „Noi încercăm să ținem în viață, dar mă uit la efortul americanilor, care este extraordinar pentru a-l elimina complet. Unii vorbesc… Nu știu cine spunea de curând că avem acum o ordine internațională fără reguli. Nu e vorba de haos, nu e vorba de junglă. Nu, în momentul în care n-ai reguli, nu mai discuți despre ordine, ceea ce se întâmplă. Unul dintre consilierii președintelui Trump spunea de faptul că Trump a spus că nu are nevoie de drept internațional. Și se vede că nu are. Dar unul dintre consilierii lui, cred că Stephen Miller sau nu știu care dintre ei, spunea într-un mod foarte șocant că acele conflicte trebuie rezolvate prin forță. Forța este singurul element important pentru relațiile actuale internaționale. Ori asta este, după părerea mea, foarte, foarte grav. Și se vede, de altfel, în ceea ce se întâmplă acum. În care țările noastre, țările mai mici, vor ieși foarte șifonate. Exista o anumită aparență. Spre exemplu, în anii ’70, în decalogul de la Helsinki era cumva o înțelegere între marile puteri, dar și cele două tabere. Aveau un anumit respect pentru una față de cealaltă în timpul Războiului Rece. Dar asta în timpul Războiului Rece. Și dreptul internațional era un fel de cod de comunicare.”, a explicat politicianul.

Iar a crescut prețul motorinei. La ce preț a ajuns la pompele din București

iar-a-crescut-pretul-motorinei.-la-ce-pret-a-ajuns-la-pompele-din-bucuresti

Prețul motorinei a depășit pragul de 8 lei pe litru la mai multe benzinării din București, după creșterea accizelor la carburanți, care s-a aplicat de la 1 ianuarie. Șoferii dau vina pe guvernanți și spun că scumpirile sunt exagerate, mai ales în contextul în care prețul petrolului a tot scăzut în ultima perioadă. „Domnul Bolojan, domnul Nicu, nu fac nimic?”, se întreabă un bucureștean care a ieșit nervos dintr-o benzinărie. Reporterii Gândul au verificat, joi, prețurile carburanților la mai multe benzinării din București. La câteva stații Mol, Lukoil și OMV, prețul motorinei sărea de 8 lei. Scumpirea apare în ciuda faptului că prețul petrolului a scăzut cu aproximativ 25% în 2025, de la 80 la circa 60 de dolari pe baril. „Totul s-a scumpit. Taxe, peste taxe. Unde se va ajunge? Asta este întrebarea. Cât mai pot răbda oamenii? Domnul Bolojan, Domnul Nicu, nu fac nimic? Le ce convine că sunt bani la stat? Dar pe spinarea oamenilor? Vai de cozonacul nostru”, spune unul dintre șoferii carea  alimentat, joi, la o benzinărie din București. Prețul motorinei, șoferi nervoși: „Au scumpit-o în fiecare zi. Ăsta este începutul” Bucureștenii nu își explică această creștere, în condițiile în care prețul barilului de petrol a tot scăzut în ultima perioadă. „Este grav ce se întâmplă. Este mult prea scump. Asta având în vedere că barilul scade. Și totuși sunt prețurile care sunt”, ne spune un șofer, în timp ce trage nervos de furtunul de la pompă. Sunt și șoferi care spun că prețul carburanților crește mult prea des. „E dificil, pentru că nu toată lumea are bani să dea pe motorină” „Au scumpit-o în fiecare zi. O să închidem și gata. Predăm și autorizațiile. Ăsta este începutul. O să ducă și benzina în 8 lei. Să se mai gândească (guvernanții) și la noi . Că taxe bagă în fiecare zi. Rovinieta s-a dublat”, ne spune un taximetrist. „E dificil, pentru că nu toată lumea are bani să dea pe motorină. Mi se pare că s-a scumpit absolut tot, nu neapărat motorina”, ne spune și o tânără șoferiță în vârstă de 22 de ani. Ministerul Finanțelor a publicat la sfârșitul anului 2025 grila actualizată a accizelor aplicabile în 2026. Aceasta include majorări pentru produsele energetice, inclusiv benzina și motorina. Acciza reprezintă o taxă fixă inclusă în prețul fiecărui litru de carburant. Desigur, creșterea acesteia se va reflecta automat în costul final suportat de consumatori. Astfel, de la începutul anului, prețul carburanților a început urce cu aproximativ 30 de bani pe litru. Acciza la benzină a crescut de la 2,78 lei la 3,06 lei pentru un litru, iar cea la motorină de la 2,54 lei la 2,80 lei pentru un litru, potrivit Mediafax. Prețul carburanților CREȘTE fără oprire. Au fost înregistrate trei creșteri la pompă, doar în ultima săptămână

Rețeta simplă de orez cu lapte, cel mai iubit desert al copilăriei. Ce ingrediente îți trebuie pentru 45 porții generoase

reteta-simpla-de-orez-cu-lapte,-cel-mai-iubit-desert-al-copilariei.-ce-ingrediente-iti-trebuie-pentru-45-portii-generoase

Puține deserturi de azi reușesc să trezească atâtea amintiri precum orezul cu lapte. Simplu, cremos, parfumat cu vanilie și lămâie, acesta rămâne unul dintre cele mai iubite deserturi ale copilăriei. Servit cald, într-o zi rece, sau rece, pe vreme caniculară, orezul cu lapte impresionează prin gustul său autentic și prin ușurința cu care poate fi pregătit, notează csid.ro. Pentru 4–5 porții generoase de orez cu lapte, ai nevoie de 400 de grame de orez, zece linguri de zahăr, doi litri de lapte, două păstăi de vanilie și coaja de la una sau două lămâi, în funcție de cât de intensă dorești aroma. Mai întâi, laptele se pune la fiert într-o oală largă, pentru a preveni revărsarea. Între timp, păstăile de vanilie se taie pe lungime, iar semințele se scot cu lama unui cuțit. Atât semințele, cât și păstăile se adaugă în laptele care începe să fiarbă, pentru a-i oferi un parfum intens. Când laptele ajunge la punctul de fierbere, se adaugă orezul spălat bine în câteva ape, iar amestecul se lasă să fiarbă la foc potrivit, amestecând periodic pentru a evita lipirea de fundul oalei. FOTO – Caracter ilustrativ Pe măsură ce orezul fierbe și absoarbe laptele, compoziția devine din ce în ce mai cremoasă și în acest moment se adaugă zahărul și coaja de lămâie, care aduc un echilibru perfect între dulce și aromat. Amestecarea este esențială pentru ca zahărul să se dizolve complet și pentru ca aromele să se îmbine armonios. După ce orezul este bine fiert, focul se oprește, iar desertul se lasă să se răcorească puțin. În acest timp, orezul va absorbi și mai mult lapte, devenind și mai consistent. Orezul cu lapte poate fi personalizat în funcție de gusturi: cu scorțișoară, fructe proaspete, gem sau dulceață, nuci sau caju mărunțit ori fructe confiate. Autorul mai recomandă: Desertul turcesc al copilăriei, cu textură cremoasă și cu o aromă ORIENTALĂ. Ingredientele de care ai nevoie pentru a-l prepara Cea mai bună REȚETĂ de orez cu lapte. Desertul copilăriei, cremos și ușor de preparat Ireal din ce este făcut laptele vegetal din comerț, de fapt. Dragoș Pătraru: „E mai dăunător decât o găleată cu mititei” CAFEAUA cu lapte devine din ce în ce mai puțin populară

Obiceiul zilnic de 7 minute care poate prelungi viața cu un an. Ce spun experții în sănătate

obiceiul-zilnic-de-7-minute-care-poate-prelungi-viata-cu-un-an.-ce-spun-expertii-in-sanatate

Un obicei zilnic de 7 minute poate prelungi viața cu un an, conform unui studiu bazat pe date de la UK Biobank, care a urmărit aproape 60.000 de adulți cu vârsta peste 65 de ani pentru o durată de 8,1 ani. Cercetătorii au analizat trei piloni majori ai îmbătrânirii: somnul, activitatea fizică și calitatea dietei, utilizând o abordare inovatoare. Ei au căutat să identifice pragurile precise la care aceste comportamente, atunci când sunt combinate, încep să producă câștiguri măsurabile, nu doar în ceea ce privește speranța de viață, ci și în anii trăiți fără boli cronice, potrivit Le Figaro. Prima constatare frapantă este că beneficiile apar foarte devreme, iar autorii arată că se poate câștiga un an de viață cu schimbări minime. O jumătate de porție de legume pe zi Acest lucru necesită somn cu aproximativ cinci minute mai mult pe noapte, două minute suplimentare de activitate fizică moderată zilnic și adăugarea echivalentului a jumătate de porție de legume pe zi, în dietă. Acest lucru are efect numai dacă aceste trei lucruri sunt combinate. „Chiar și atunci când faci foarte puțin, câștigi ceva. Și cu cât combini mai multe abordări diferite, cu atât beneficiul este mai mare”, rezumă profesorul Eric Boulanger, specialist în biologia îmbătrânirii la Spitalul Universitar și la Universitatea din Lille. Așadar, nu este vorba despre a spune „fă totul perfect sau nimic”, ci despre a-i încuraja pe oameni să facă întotdeauna puțin mai mult. „După cum spune un doctor de la Harvard, dacă nu faci nicio activitate fizică, fă puțin. Și dacă deja faci puțin, fă puțin mai mult”, confirmă Antoine Flahault, profesor la Universitatea Paris Cité. Persoanele active, risc mai mic de mortalitate În combinația dintre somn, dietă și activitate fizică, aceasta din urmă rămâne pilonul central, iar cei mai activi participanți au avut un risc semnificativ mai mic de mortalitate decât cei sedentari. „Când cineva este activ, mănâncă mai bine, doarme mai bine, fumează mai puțin, bea mai puțin și menține legături sociale mai puternice. Un tren de mare viteză al cărui motor este activitatea fizică, urmată de nutriție și apoi somnul”, explică profesorul Boulanger, care rezumă astfel îmbătrânirea sănătoasă. În ceea ce privește somnul, studiul arată că longevitatea optimă se obține cu o durată de somn de aproximativ 7 până la 8 ore pe noapte. „Un somn puțin mai lung crește probabilitatea unui somn profund, care este esențial pentru detoxifierea creierului și reglarea dispoziției”, explică profesorul Boulanger. În timpul acestui somn profund, creierul activează un sistem numit „sistem glimfatic”, care ajută la eliminarea deșeurilor și a toxinelor acumulate în creier pe parcursul zilei. Sursă foto – Caracter ilustrativ: colaj Shutterstock Cercetătorii mai arată că, deși îmbunătățirile modeste pot crește speranța de viață, menținerea unei vieți fără boli cronice (cardiovasculare, metabolice, respiratorii sau neurodegenerative) pentru mai mult timp necesită schimbări mai substanțiale și mai durabile. Pentru a obține patru ani de viață sănătoasă, studiul identifică o „doză minimă” care combină trei factori cheie: dormitul cu 24 de minute în plus, efectuarea a aproximativ 4 minute suplimentare de activitate fizică moderată până la intensă și îmbunătățirea semnificativă a calității dietei. De exemplu, această îmbunătățire nutrițională înseamnă adăugarea de legume și cereale integrale în farfurie în fiecare zi și consumul de pește de două ori pe săptămână. Cele mai favorabile profiluri, asociate cu peste nouă ani câștigați, au combinat o activitate fizică zilnică de aproximativ 45 de minute, o dietă mediteraneană de bună calitate și un somn regulat de aproximativ șapte până la opt ore. „Faimosul «10.000 de pași pe zi» (mai mult de o oră și jumătate de mers pe jos) este benefic, dar nerealist pentru multe persoane de peste 65 de ani. Pe de altă parte, obiectivul de 45 de minute de activitate fizică zilnică, aproximativ șapte ore de somn și o dietă mediteraneană pare atât realizabil, cât și extrem de eficient. Acesta este un mesaj de sănătate publică deosebit de puternic”, precizează rofesorul Flahault. Autorul mai recomandă: Adio, dietă forțată! Suedia rescrie regulile: obezitatea, tratată oficial ca o boală a creierului în 2026 „Zonele albastre”, adevăr sau mit global? Unde trăiesc oamenii mai mult, de fapt

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, despre relația cu Donald Trump: Trebuie să construim o nouă cale de colaborare și să nu ne bazăm pe nostalgie

ministrul-de-externe,-oana-toiu,-despre-relatia-cu-donald-trump:-trebuie-sa-construim-o-noua-cale-de-colaborare-si-sa-nu-ne-bazam-pe-nostalgie

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat joi, într-un interviu pentru CNN International, că după discursul lui Donald Trump de la Davos, liderii europeni prezenți în Elveția au ajuns la concluzia că trebuie construită o nouă „cale de colaborare” cu SUA și nu mai pot conta pe „nostalgie” sau pe modul în care a funcționat acest parteneriat transatlantic în trecut. Șefa diplomației române a spus că nu se numără printre liderii europeni care cred că Europa trebuie să se rupă de SUA. Dimpotrivă, ea a declarat că nu poate exista un viitor prosper sau garanții de securitate pentru Europa fără Statele Unite. Oana Țoiu a salutat precizările lui Donald Trump că NATO nu este în pericol și SUA rămân angajate în alianța militară, precizând totuși că liderii europeni au ajuns la concluzia că, după discursul președintelui american la Davos, parteneriatul cu SUA nu mai poate funcționa în baza „nostalgiei”. „Pentru România este foarte important că s-a menționat NATO. Am văzut care sunt etichetele date, dar pentru o țară care se bazează pe securitate, pe parteneriatul NATO și parteneriatul strategic (cu SUA n.red), nu doar pentru apărarea noastră. Este important că președintele Trump a clarificat de la tribuna de la Davos că nu există niciun risc pentru ca alianța NATO să nu continue. Am purtat discuții între lideri în această dimineață. Ne este clar că această schimbare nu este temporară. Am conchis că trebuie să construim o nouă cale de colaborare și să nu ne bazăm pe nostalgie. Nu ne putem baza pe speranța că felul în care ne-am construit parteneriatul și colaborarea din trecut mai reprezintă viitorul”, a spus Oana Țoiu, ulterior, la Antena 3. „Nu consider că trebuie să ne îndepărtăm de SUA” Oana Țoiu a salutat, de asemenea, și decizia lui Donald Trump de a renunța la tarifele anunțate împotriva a opt state europene. „Avem însă și vești bune. Mediul de afaceri se bucură că președintele Trump nu își continuă propunerile de a impune taxe vamale țărilor europene. La scară europeană ne este clar că trebuie să răspundem împreună acestor chestiuni, având în vedere că avem o piață comună. Individual, fiecare dintre noi are o putere redusă de negociere. Am discutat cu cei din mediul de afaceri și investitori americani și de la Davos. Cred că, pe lângă elementele temporare, faptul că avem mai mult de 1,3 de miliarde de dolari ca schimburi comerciale și investiții în relația transatlantică că reprezintă un element care îi va permite relația ei să rămână puternică. Nu sunt printre liderii europeni care consideră că trebuie să ne îndepărtăm de SUA sau că poate exista un viitor prosper de garantare a securității fără o relație translantică”, a spus ministrul Afacerilor Externe. Oana Țoiu a comentat și criticile aduse de Volodimir Zelenski Europei, tot la Davos. Întrebată dacă mânia președintelui ucrainean este corect îndreptată spre liderii europeni, ministra de Externe a asigurat Ucraina de sprijinul ferm al UE în războiul cu Rusia. „Vom continua să organizăm sprijinul financiar. Vom continua să ne organizăm înăuntrul NATO. M-am întâlnit cu echipa președintelui Zelenski și cea de la MAE de multe ori pentru că suntem țara cu cea mai lungă graniță NATO cu țara aflată în conflict. Îi înțeleg sentimentele. Liderii europeni se întâlnesc acum la Consiliul European, la Bruxelles. Există totuși și lucruri pozitive la conversația de la Davos. Președintele Zelenski și-a arătat mulțumirea pentru mesajele transmise de președintele Trump”, a spus Oana Țoiu. Șefa diplomației române a subliniat, însă, că fără sprijinul SUA, Ucraina nu ar fi rezistat atât de mult în război. „Există un consens la scară largă printre noi și anume că ucrainenii sunt în prima linie a frontului, duc această luptă și o fac în mod curajos de patru noi. Știm asta. Știm însă că fără SUA războiul nu se poate sfârși, fără sprijinul acordat de SUA poate că ucrainenii nu ar fi rezistat atât în acest război”, a spus Oana Țoiu. Oana Țoiu, postare critică la adresa lui Trump Ministra Afacerilor Externe a reprezentat România la Forumul Economic Mondial de la Davos în aceste zile. După discursul lui Donald Trump, în care acesta a declarat că se îndoiește că statele membre NATO ar veni în apărarea SUA în cazul unui atac, Oana Țoiu i-a dat o replică pe rețeaua socială X. Oana Țoiu, ministrul de Externe al României / foto: Mediafax Foto Șefa diplomației române i-a reamintit președintelui american că „istoria a răspuns deja la această întrebare”. Oana Țoiu a scris că „singura dată în istoria sa când NATO a fost testat pe baza promisiunii că un atac asupra uneia dintre părți este un atac asupra tuturor a fost după 11 septembrie”, iar „România a răspuns apelului, chiar și fără a fi membră NATO la acea vreme”. Totuși, ea a ținut să precizeze că „nu este o replică direct dată lui Trump, e o clarificare necesară”. Autorul mai recomandă: Oana Țoiu spune că Nicușor Dan a „primit cu bucurie” invitația la Consiliul pentru Pace, pe care a refuzat-o Oana Ţoiu explică ce face România cu 16 miliarde de euro, din SAFE: „Contracte pentru firmele româneşti şi locuri de muncă” Oana Țoiu, îngrijorată de situația din Iran: „Există un risc extrem de ridicat”. MAE ține legătura cu cei 400 de români