Ziua Imnului Național. Ceremonii și restricții în București

Ministerul Apărării Naționale organizează miercuri ceremonii militare și religioase în mai multe garnizoane din țară pentru a marca Ziua Imnului Național al României. Evenimentul central este programat în Piața Tricolorului din București, unde vor avea loc momente solemne și un concert al Muzicii Reprezentative a MApN. Cu această ocazie, vor fi impuse și restricții de circulație în zona Calea Victoriei. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, ceremonia oficială va începe la ora 10:00, în Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național. Programul include un serviciu religios, prezentarea semnificației și simbolisticii versurilor Imnului Național al României, precum și un concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale. Prima ceremonie a avut deja loc miercuri dimineață, în fața Sediului Ministerului Apărării Naționale. De ce este sărbătorită Ziua Imnului Național Ziua Imnului Național al României este celebrată anual pe 29 iulie, în baza Legii nr. 99/1998. Imnul național, „Deșteaptă-te, române!”, are muzica atribuită lui Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu. Cântecul a fost intonat pentru prima dată în timpul Revoluției de la 1848 și a devenit imnul oficial al României după Revoluția din decembrie 1989. Restricții rutiere pe Calea Victoriei și devierea liniei 205 Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a anunțat că, între orele 9:00 și 11:00, circulația rutieră va fi restricționată pe Calea Victoriei, în zona desfășurării ceremoniei. În acest interval, autobuzele liniei 205 vor circula pe traseul obișnuit între terminalul „Metrou Străulești” și intersecția Calea Victoriei – Strada Demetru I. Dobrescu, după care, pe sensul către Piața Unirii, vor fi deviate pe Strada Demetru I. Dobrescu, Bulevardul Nicolae Bălcescu și Bulevardul I.C. Brătianu, până la terminalul „Piața Unirii 2”. Pe sensul către Străulești, traseul rămâne nemodificat. Totodată, între orele 10:00 și 11:00, în momentul intonării Imnului Național, mijloacele de transport public aflate pe Bulevardul Regina Elisabeta vor staționa aproximativ șapte minute, la dispoziția Brigăzii Rutiere.
Cum doboară Ucraina dronele rusești cu tactici demne de Primul Război Mondial

Folosirea dronelor pe scară largă în războiul dintre Rusia și Ucraina a dus la apariția unor tactici demne de Primul Război Mondial pentru a doborî tehnologia modernă. Ucrainenii au reușit să pună la punct o apărare aeriană stratificată creată din necesitatea de a face față atacurilor masive cu drone. Această arhitectură rezolvă o mare dilemă economică a războiului modern: cum să dobori aparatură ieftină fără a folosi rachete ghidate extrem de scumpe. În toată această strategie de apărare aeriană eșalonată, un echipaj format dintr-un pilot la manșa unui avion de antrenament Yak-52 și un trăgător dotat cu o pușcă-mitralieră au ieșit în evidență datorită metodei lor neobișnuite prin care au transformat o aeronavă sovietică veche într-un element defensiv eficient. Proiectat în Uniunea Sovietică pentru sport și antrenament, avionul Yak-52 a fost produs până în anul 1998, fiind construite peste 1.700 de unități. Simplitatea, durabilitatea și costurile sale de operare reduse l-au făcut o aeronavă populară nu doar în rândul forțelor aeriene, dar și în rândul colecționarilor privați din Europa și America de Nord. În cadrul echipei ucrainene din cazul nostru, în timp ce pilotul urmărește drona în aer, pasagerul din spate deschide cupola cabinei și începe să tragă după aceasta cu o pușcă automată de tip AR. S-a dovedit că această metodă este una foarte eficientă atât din punctul de vedere al doborârii dronelor, cât și al costurilor reduse. O oră de zbor cu un Yak-52 costă doar câteva sute de dolari, pe când un avion de vânătoare modern implică costuri operaționale mari și muniție scumpă. Mai mult, principalul avantaj al unui avion Yak este mobilitatea și, în ciuda aparențelor, viteza acestuia. Deoarece dronele kamikaze zboară încet și la altitudini joase, raportul dintre viteză și țintire a devenit unul esențial. Avioanele moderne, precum sunt cele F-16, sunt prea rapide pentru a le intercepta, iar în aceste condiții, un Yak-52 cu elice permite escortarea dronei și îi oferă trăgătorului timpul necesar și unghiul perfect pentru ochire. Stanislav, un soldat ucrainean membru al unei asemenea echipe formate în cadrul Brigăzii 11 Aviație Armată Separată „Herson”, precizează că în timpul unei misiuni de luptă a reușit să doboare 6 aparate de zbor Shahed, iar costul s-a limitat doar la câteva sute de cartușe și câteva zeci de litri de combustibil. În total, soldatul afirmă că a reușit să doboare 12 drone în acea zi. «Unitatea noastră a doborât întreaga gamă de drone pe care le deține inamicul. Putem distinge mai multe categorii și le putem nota aproape pe toate cele disponibile: toate dronele de atac de tip „Shahed”, BM-35, diverse modificări ale „Gerber”. De asemenea, drone de recunoaștere: „Orlan”, „Merlin”, „Zala”, „Superkam” și, de asemenea, drone de recunoaștere și atac de tip neidentificat, împotriva cărora a trebuit, de asemenea, să lucrăm» Pe lângă această strategie, Ucraina a introdus la începutul anului un nou concept de apărare în care se folosesc aeronave civile mai mari, de tip An-28, pentru a lansa din aer drone interceptoare împotriva celor rusești de tip Shahed. Această aeronavă, echipată cu până la 6 drone FPV și un sistem de țintire optic, face parte din apărarea stratificată a țării, ca alternativă mai ieftină la rachetele aer-aer convenționale de pe avioanele de vânătoare moderne, ale căror costuri depășesc 400.000 de dolari per unitate și se pot ridica până la peste un milion de dolari. La tactici similare au apelat și rușii, care folosesc avioanele Yak-52 și An-2 ca platforme de lansare aeriene pentru dronele interceptoare FPV, conform unor imagini publicate de unitatea rusă BARS-Sarmat pe paginile de socializare.
Un membru PNL cere împușcarea lui Sorin Grindeanu

Găgeanu Ionuț Silviu, membru al Partidului Național Liberal și șeful aripii de tineret a PNL din Păușești-Măglași, jud. Vâlcea, cere împușcarea lui Sorin Grindeanu la ultima postare a lui Ilie Bolojan. Pe pagina sa de Facebook, după cum singur se recomandă, apare ca „Angajat la Președinte PNL Păușești-Măglași”. „Soluția este să-l împușcați pe Grindeanu …. . PSD = atentat la siguranța României ! Grindeanu elementul principal . Dacă era în Rusia plonja voluntar de la etajul 10 în gol sau se îneca cu mâncare”, a scris Găgeanu Ionuț Silviu la postarea lui Ilie Bolojan. Gândul l-a contactat pe Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea și i-a lăsat și mesaj prin care l-am despre relația exactă a lui Găgeanu cu PNL. Până la publicarea acestui material, Buican nu a răspuns. Nimeni nu a moderat postarea de pe pagina premierului României. Ba chiar mai mult, simpatizanții PNL și ai lui Bolojan i-au dat like pentru mesajul instigator. Bolojan se plângea, în postare, că este hărțuit de PSD prin faptul că a fost demis. Conform informațiilor Gândul și postărilor sale de pe Facebook, Găgeanu este un apropiat al lui Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea. De altfel, au și postări comune pe Facebook. Găgeanu este din Vâlcea, are 32 de ani și se prezintă pe Facebook președintele TNL Păușești Măglași și antreprenor la Titan Construct. Scrie că ar locui în Râmnicu Vâlcea. Are mai multe postări de susținere la adresa lui Ilie Bolojan și altele în care promovează acțiunile PNL sau PNL Vâlcea, inclusiv on acțiune de susținere a lui Nicolae Ciucă în campania prezidențială. Eliminat din comisia electorală pentru incompatibilitate Găgeanu a făcut parte din comisia trimisă de PNL pentru a supraveghea alegerile prezidențiale din 2025, în secția de votare numărul 330 din Vâlcea. Găgeanu a făcut parte și din comisia de supraveghere, la alegerile din 2024, de data aceasta la secția 328. Doar că a fost înlocuit pe motiv de conflict de interese, întrucât unul dintre candidați era chiar verișoara sa. Susținătorul lui Ilie Bolojan „Reformatorul” Pe Facebook, Găgeanu are mai multe postări în care își arată susținerea față de Ilie Bolojan, dar și pentru liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican. Găgeanu Ionuț Silviu, liderul aripii tinere din PNL într-un dintre comunele din Vâlcea, așa cum se recomandă pe Facebook, cere împușcarea lui Sorin Grindeanu în contextul scandalului politic generat de remanierea guvernului Ilie Bolojan de către Parlamentul României în 5 mai. De atunci, aripa Bolojan din PNL s-a contrat cu celelalte partide parlamentare, în afară de USR și, la mai bine de 80 de zile de atunci, România nu are încă un guvern plin.
GALERIE FOTO: Stâlp în mijlocul unei străzi asfaltate din Galați

Imagini virale vin dintr-un sat din județul Galați. Un stâlp de electricitate a apărut fix în mijlocul unei străzi, scrie observatornews.ro. Șoferii abia își fac loc cu mașinile pe lângă el, iar cine nu are vedere de șoim, noaptea s-ar putea opri direct în el. Loading … Imaginile au apărut pe internet și au stârnit un val de comentarii. Unii sunt indignați, în timp ce alții sunt amuzați. „Eşti nebun! Am văzut-o pe Facebook, în poze. Am zis că e făcută cu AI ceva”, spune un şofer. Stâlpul-vedetă din satul Costi, comuna Vânători, județul Galați Stâlpul de electricitate a apărut de aproximativ o lună pe mijlocul unei străzi din satul Costi, județul Galați. S-a ajuns la această situație deoarece muncitorii ar fi asfaltat mai mult decât trebuia. Oamenii din zonă spun că prima oară a fost asfaltată calea de acces cu tot cu marcaj rutier, stop la colț, stop și pe asfalt, apoi a apărut stâlpul, fix pe mijloc. Proprietarul de acolo spune că terenul său este până în dreptul stâlpului și a făcut sesizare la început la Primărie pentru indicator, deoarece acela este drumul său. Ce spune primarul din Vânători Primarul comunei Vânători spune că stâlpul e pus unde trebuie, conform schițelor. „Când s-a făcut asfaltarea pe strada Poligonului ca în fiecare proiect, timpanele astea se asfaltează 5-7 metri. Probabil au greşit, nu au dat-o lângă gardul ăsta. Nu a greşit nici Electrica, nici proprietarii. Nu vorbim de asfaltare. Accesul e pe aici, că atât drum public avem noi”, a explicat Costel Manolache, primarul comunei Vânători. Comuna este celebră și pentru că, în 2025, aici au fost montate semne de Stop la fiecare intersecție și pentru toate direcțiile de mers. Astfel, indiferent din ce direcției veneai, tot trebuia să oprești. Primăria a fost amendată atunci cu 10.000 de lei. Sursa foto: Capturi Observator
Șofer CT Bus Constanța, filmat în timp ce fumează și folosește telefonul mobil, chiar la volanul autobuzului plin cu pasageri. Reacția companiei

Un șofer al companiei de transport public CT Bus Constanța este cercetat disciplinar după ce a fost filmat în timp ce fumează și folosește telefonul mobil, chiar la volanul autobuzului cu pasageri. Imaginile au stârnit numeroase discuții în online, iar compania CT Bus Constanța a demarat verificări. Loading … Conducătorul auto ar fi fost surprins în timp ce fuma și urmărea un video pe telefon, chiar în timpul cursei, deși avea în autobuz mai mulți călători. CT Bus a anunțat că a dispus identificarea șoferului implicat și că va constitui o comisie de cercetare disciplinară. Vor fi analizate atât imaginile devenite publice, cât și înregistrările surprinse de sistemul de supraveghere video montat în autobuz. „În funcție de concluziile cercetării, vor fi dispuse măsurile disciplinare care se impun, în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern și ale Codului de conduită”, au transmis reprezentanții CT Bus. În urma anchetei interne, CT Bus Constanța va stabili dacă șoferul a încălcat regulamentele interne și ce sancțiuni se impun în acest caz. Sursa foto: Captură Facebook / Antonia Ispas
De ce nu se fac publice numele piloților de pe aeronavele F-16 care au doborât dronele. Anunțul făcut de Baza 86 Aeriană Borcea

Iată de ce De ce nu se fac publice numele piloților de pe aeronavele F-16 care au doborât dronele ce au pătruns pe teritoriul României. Reprezentanții de la Baza 86 Aeriană Borcea au venit deci cu precizări după ce pe rețelele sociale s-a viralizat o informație privind presupusa identitate a unuia dintre piloții care au doborât dronele. Într-o postare pe Facebook, militarii spun că numele și alte date nu vor fi făcute publice din motive de securitate, care sunt aliniate la standardele NATO. „DEZINFORMARE: Speculațiile privind identitatea unor piloți de-ai noștri de pe aeronave F-16 sunt complet false! În ultimele zile, în spațiul online au apărut o serie de mesaje și speculații conspiraționiste care susțin că numele pilotului român implicat în recentele misiuni de interceptare a dronelor ar fi cunoscut, facând referire la fiul unui fost comandant al bazei și lansând scenarii false despre regulile serviciului de alarmă. Baza 86 Aeriană Borcea respinge ferm aceste afirmații. Înțelegem curiozitatea și dorința publicului de a cunoaște și de a felicita militarii implicați în misiuni, însă identitatea acestora nu este publică. Discreția asupra identității piloților noștri este o necesitate, bazată pe reguli de securitate operațională. Protejarea personalului și a familiilor: aceasta este o măsură de bază pentru a preveni orice formă de presiune, hărțuire sau amenințare la adresa lor sau a familiilor lor. Standarde NATO și OPSEC: nedivulgarea detaliilor operaționale (numele piloților, tiparul turelor de serviciu, tacticile și procedurile) este o procedură standard în toate forțele aeriene din NATO. Orice informație publicată poate fi colectată și analizată de inamic. Profesionalism, nu nepotism: Serviciul de Luptă Permanent – alocarea piloților pe misiuni de luptă se face exclusiv pe criterii de competență, certificare operațională și planificare riguroasă a orelor de zbor și de refacere, respectând legislația aeronautică. Nu există decizii arbitrare sau derogări de la aceste reguli. Misiunile de apărare a spațiului aerian național se execută cu maximă seriozitate, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Aeronavele F-16 Fighting Falcon și personalul navigant sau tehnic din cadrul Bazei 86 Aeriene sunt mereu la datorie. Vă îndemnăm să priviți cu spirit critic informațiile senzaționale de pe rețelele sociale și să vă informați doar din surse oficiale!”, se arată în postare. Amintim că, Forțele Aeriene Române au doborât în nici 48 de ore trei drone militare care au intrat în spațiul aerian al României. Ele au fost distruse în județele Buzău și Tulcea.
Pompierii români rămân în Franța. Misiunea pentru stingerea incendiilor a fost prelungită cu încă două săptămâni

România va continua să sprijine autoritățile franceze în lupta cu incendiile de vegetație. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat prelungirea cu încă două săptămâni a misiunii pompierilor români din Franța, la solicitarea autorităților de la Paris. „Ca urmare a solicitării formulate de autoritățile franceze prin activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, prelungirea cu încă două săptămâni a participării României la misiunea de sprijin pentru stingerea incendiilor de vegetație și fond forestier din Franța”. Loading … Misiunea pentru stingerea incendiilor va continua prin înlocuirea contingentului aflat în prezent în Franța cu un nou contingent de pompieri, care va prelua responsabilitățile operaționale în zonele afectate de incendii. „Decizia reflectă solidaritatea României cu partenerii europeni și angajamentul de a contribui la gestionarea situațiilor de urgență în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii români vor continua să acționeze alături de echipele internaționale pentru limitarea efectelor incendiilor de vegetație și protejarea comunităților aflate în zonele de risc”. Peste 250.000 de persoane au fost evacuate Franța se luptă cu incendii de vegetație masive, care au forțat peste 250.000 de persoane să-și părăsească locuințele, în timp ce autoritățile au avertizat turiștii să se țină departe de sud-vestul țării. Aproximativ 115.000 de hectare au ars în incendiile din Franța de la începutul anului, „mult mai mult decât orice am văzut în trecut”, a declarat duminică ministrul de Interne, Laurent Nuñez. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a publicat pe platforma X un mesaj oficial prin care mulțumește în mod explicit României și pompierilor români pentru sprijinul crucial oferit în combaterea incendiilor devastatoare din sud-vestul și sudul Franței.
București, în șantier. Episodul 5. Zici că a căzut o dronă pe Bulevardul Ferdinand, unde trebuie schimbate șinele de tramvai. Șapte muncitori se uită la o groapă, ca în glumele cu Dorel

Reporterii Gândul au vizitat șantierul de la Bulevardul Ferdinand din București, acolo unde trebuie schimbate șinele de tramvai. Mai în glumă, mai în serios, artera arată ca și cum ar fi trecut printr-un război. În prezent se lucrează la utilități, iar partea bună este că la fața locului se găsesc muncitori. „Zici că au dat cu drone aici”, ne spune un domn care locuiește pe Bulevardul Ferdinand, acolo unde șantierul este abia la început. Pe această arteră trebuie modernizată calea de rulare a tramvaielor, dar nu înainte de refacerea utilităților. Loading … „Se circulă foarte greu, dar șinele trebuie schimbate. Deraiau tramvaiele, ca pe toate bulevardele. Bine că le schimbă”, spune un alt trecător. Pe șantier se găsesc muncitori, ceea ce reprezintă un semn bun. Reporterii Gândul au surprins însă imagini amuzate cu meseriașii de pe „Ferdinand”. Șapte bărbați la un loc, unii cu mâinile în sân, alții cu brațele la spate, par foarte mirați de ce se găsește într-o groapă de pe marginea bulevardului. „Cel mai probabil, acei muncitori lucrează la utilități, în special la apă și canalizare. Din ce știm, pe Ferdinand și Traian, constructorul așteaptă finalizarea lucrărilor la utilități pentru a putea începe să lucreze la fundațiile liniilor. După figurile mirate ale muncitorilor, acolo s-au găsit niște utilități nemarcate în proiect”, au precizat surse administrative pentru Gândul. București, în șantier cu peste 40 de kilometri de șine de tramvai În prezent, în București sunt în lucru peste 40 de kilometri de cale de rulare pentru tramvaie, pe bulevarde sau artere precum: Basarabia; Theodor Pallady; Dimitrei Pompeiu; Bulevardul 1 Decembrie – Republica; „Chișinău”; Bulevardul Ferdinand 1; Bulevardul Lacul Tei, Șoseaua Petricani; „Ion Mihalache”; Calea Șerban Vodă; Calea Griviței. Primăria Capitalei a anunțat zilele trecute că trei șantiere pentru modernizarea liniilor de tramvai din București ar putea fi gata în toamnă. Pe niciunul dintre loturile care vor fi finalizate nu vor circula însă tramvaiele. Deja se toarnă asfaltul pe „Basarabia” Municipalitatea a anunțat că de pe 25 iulie a început turnarea asfaltului la infrastructura de pe bd. Basarabia (între bd. 1 Decembrie 1918 și Republica). Primarul general Ciprian Ciucu și vice-președintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Ioannis Tsakiris, au semnat în aprilie 2026 contractul în valoare de 265 milioane de euro pentru modernizarea liniilor de tramvai din București. Anul acesta a început procesul de modernizare pentru mai multe linii de tramvai din București. Acestea sunt împărțite în 16 loturi și toate au fost atribuite. La începutul acestui an, Primăria Capitalei a dat ordine de începere sau a anunțat că va emite ordine de începere pentru loturile 4, 5, 6 și 13. Pe listă se află și loturile 7 și 12. Investiția de peste 265 de milioane de euro este alocată modernizării a 50 de kilometri de linie de tramvai din Capitală și va fi reabilitat depoul Colentina, aflat într-o stare de degradare. În prezent, în București sunt foarte multe șantiere, atât la poduri, în parcuri, dar și de schimbare a conductelor de termoficare.
Nicușor Dan îi trimite la Washington pe Marius Lazurca și pe șeful Armatei pentru a discuta despre criza dronelor cu Administrația Trump

Președintele Nicușor Dan i-a desemnat pe consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca, și pe generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, să participe la întrevederi cu reprezentanții administrației Trump și ai Congresului american. Informația a fost făcută publică luni seara de Marius Lazurca, prin intermediul unei postări pe platforma X. Acesta a precizat că vizita la Washington are drept obiectiv aprofundarea colaborării dintre România și Statele Unite în domeniul securității, cu accent asupra situației din regiunea Mării Negre. Potrivit consilierului prezidențial, recentele incidente în care piloții români aflați la bordul unor avioane F-16 produse în Statele Unite au neutralizat trei drone rusești în interval de trei zile demonstrează importanța parteneriatului strategic româno-american. Lazurca a transmis, totodată, aprecierea României pentru sprijinul oferit de SUA și a încheiat mesajul prin formula „Pace prin forță”. Trei drone în trei zile au fost doborâte de piloții români Deplasarea delegației române are loc în contextul în care Forțele Aeriene Române au interceptat și distrus, în cursul săptămânii precedente, trei aparate fără pilot, în trei zile succesive. Primul incident s-a produs vineri, 24 iulie. În jurul orei 9:39, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat un obiect aerian la aproximativ 20 de kilometri est de Sulina. După pătrunderea în spațiul aerian românesc, aparatul s-a deplasat pe ruta Sulina–Brăila–Fetești–Buzău. Pentru supravegherea și interceptarea țintei au fost trimise în aer două aeronave Eurofighter Typhoon aparținând Forțelor Aeriene Italiene, precum și două avioane F-16 ale României. La ora 11:02, unul dintre avioanele de luptă românești a lansat o rachetă aer-aer, distrugând drona deasupra unei regiuni fără locuitori, situată în apropierea comunei Padina din județul Buzău. Incidentul nu s-a soldat cu victime și nici cu pagube materiale. Ulterior, Parchetul General a comunicat că aparatul doborât era o dronă de tip Shahed. O zi mai târziu, sâmbătă, forțele române au neutralizat o altă dronă în zona de frontieră. Duminică, un avion F-16 a interceptat și distrus un al treilea aparat fără pilot în apropiere de Sulina.
Prima reacție a Ambasadei Rusiei în România, după expulzarea diplomatului: Rusia nu a direcționat niciodată drone de luptă către România / Nu s-au oferit dovezi că dronele sunt rusești

Ambasada Rusiei în România a reacționat, luni, după ce Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat în aceeași zi pe ambasadorul Rusiei, unde i-a fost exprimat un protest față de presupusa încălcare a spațiului aerian național de către „drone rusești”, iar un membru al personalului Ambasadei a fost expulzat. Convocarea a survenit ca reacție la violările repetate ale spațiului aerian al României din perioada 24-26 iulie 2026, interval în care Armata Română a doborât trei drone pătrunse neautorizat pe teritoriul național. Reprezentanța diplomatică a respins acuzațiile formulate de autoritățile române și a calificat drept „nefondate” măsurile adoptate de România, inclusiv decizia de expulzare a unui diplomat rus. Loading … „Pe 27 iulie, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, V.G. Lipaev, a fost invitat la Ministerul Afacerilor Externe, unde i-a fost exprimat un protest față de presupusa încălcare a spațiului aerian național de către „drone rusești”, iar un membru al personalului Ambasadei a fost expulzat”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Ambasadei Federației Ruse la București. Potrivit Ambasadei Rusiei în România, „diplomatul a respins categoric acuzațiile nefondate la adresa Rusiei, declarând că aceasta este o nouă manevră de propagandă menită să prevină noi atacuri asupra infrastructurii portuare a Ucrainei de la Marea Neagră și de pe Dunăre, utilizată de blocul NATO pentru a transporta încărcături militare și arme”. Ambasada Rusiei respinge acuzațiile și avertizează asupra unei „escaladări” a conflictului „Nu a fost prezentată nicio dovadă a apartenenței dronelor la Rusia. Nu s-a oferit niciun răspuns la întrebările referitoare la parametrii tehnici ai zborului. Ambasadorul a subliniat că Rusia nu a direcționat niciodată și nu direcționează drone de luptă către obiective de pe teritoriul României, iar toate speculațiile pe această temă, indiferent de cine le lansează, sunt complet nefondate. Părții române i-a fost de asemenea atrasă atenția asupra faptului că susținerea în orice formă a regimului terorist de la Kiev este „inacceptabilă și intolerabilă”, ducând la prelungirea conflictului și la noi pierderi de vieți omenești. Șeful misiunii diplomatice a avertizat împotriva unei escaladări viitoare a confruntării cu Rusia și a încercărilor apărării antiaeriene românești de a se angaja în acțiuni transfrontaliere, ceea ce ar însemna implicarea României în operațiuni de luptă directe pe teritoriul Ucrainei”, a precizat sursa citată. Instituția a adăugat că „o expulzare neprovocată a unui angajat rus nu va rămâne fără răspuns”. România expulzează un diplomat rus după incidentele cu dronă din ultimele zile Ministerul Afacerilor Externe a tranmis, după ce ambasadorul Rusiei la București a fost convocat de către ministrul Oana Țoiu, că un membru al misiunii diplomatice a Moscovei la București va fi declarat persona non grata pe teritoriul nostru național, iar trimisul țării noastre la Moscova va fi chemat în țară pentru consultări. Mai multe detalii AICI Decizia vine după ce Armata a doborât trei drone care ar fi fost de proveniență rusească.