Ion Cristoiu: Toată lumea a luat foc în urma declarațiilor lui Georgescu că va opri ajutorul trimis Ucrainei

ion-cristoiu:-toata-lumea-a-luat-foc-in-urma-declaratiilor-lui-georgescu-ca-va-opri-ajutorul-trimis-ucrainei

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum Călin Georgescu nu a mai fost dorit la nivel european după ce a spus că oprește ajutorul militar oferit Ucrainei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Asta cu americanii e o pistă falsă. Declarația lui Blinken este după ședința CSAT. Marius Tucă, este o răfuială a clicii din interior. Pierde timpul. Eu cred că ar fi bine pentru ei să spună că le-a ordonat cineva, dar nu le-a ordonat nimeni.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre cum Călin Georgescu nu a mai fost dorit la nivel european după ce a spus că oprește ajutorul militar oferit Ucrainei. Acesta a fost întrebat care sunt, în opinia sa, factorii externi care au ajutat la realizarea „loviturii de stat”. Jurnalistul a început prin a spune că Franța și Uniunea Europeană și-au dat acceptul. Acesta precizează că nu este sigur dacă au fost și implicații directe, dar acceptul sigur a fost dat. Cristoiu susține că Georgescu a fost terminat politic după propunerea de a nu mai ajuta Ucraina, din punct de vedere militar. Jurnalistul menționează că inclusiv Zelenski a luat foc după această declarație. „A fost acceptul Franței și al Uniunii Europene, ei au…. Nu știu dacă s-a și intervenit din acest punct de vedere. Oricum, pe Călin Georgescu l-a terminat propunerea de a nu mai face ajutor militar. Cred că în acel moment și Zelenski a luat foc… Asta cu americanii e o pistă falsă. Declarația lui Blinken este după ședința CSAT. Marius Tucă, este o răfuială a clicii din interior. Pierdem timpul. Eu cred că ar fi bine pentru ei să spună că le-a ordonat cineva, dar nu le-a ordonat nimeni.”, a explicat jurnalistul.

Alegeri locale parțiale. Marcel Ciolacu candidează la şefia Consiliului Judeţean Buzău. Cetățenii din alte 12 localități își aleg primarul

alegeri-locale-partiale-marcel-ciolacu-candideaza-la-sefia-consiliului-judetean-buzau.-cetatenii-din-alte-12-localitati-isi-aleg-primarul

Secţiile de vot se deschid  duminică, 7 decembrie, de la ora 07.00. În aceeași zi cu alegerile parţiale din Capitală se desfășoară și procesul electoral pentru alegerea noului președintele al Consiliului Județean în Buzău. Cetățenii din alte 12 localități își vor vota primarul. Gândul îți prezintă, live, toate informațiile necesare cu privire la modul în care decurge procedura de vot. Pentru ca procesul de vot să decurgă cât mai eficient, este nevoie ca alegătorii să se intereseze din timp la care secție de votare sunt arondați, ce acte trebuie să aibă la ei și ce regulament trebuie să respecte. În județul Buzău se va alege noul președinte al Consiliului Județean. Fostul premier Marcel Ciolacu va candida din partea PSD la şefia CJ Buzău şi-i va avea de înfruntat pe Ștefăniță Alin Avrămescu (AUR), Aurel Dogaru (SOS) și Dragoș Eugen Brînzea (POT). Mai candidează Gheorghe Gabriel Pană (Acțiunea Conservatoare înființată de Claudiu Târziu), Mihai Budescu (PRM) și independentul Silviu Iordache. PNL și USR îl susţin pe antreprenorul independent Mihai Răzvan Moraru, principalul contracandidat al lui Marcel Ciolacu.  Biroul Electoral Județean a anunțat că numărul de alegători rezultat din Registrul Electoral și din Listele electorale complementare la nivelul județului Buzău este de 363.357. Aceștia vor vota în 424 de secții din județ, în 7 decembrie, în intervalul 07:00 – 21:00. Potrivit legii, la alegerile de duminică, alegătorii votează numai la secția de votare din comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz. Unde se mai aleg azi primarii Alegeri pentru funcția de primar vor avea loc și în localitățile: Remetea (județul Bihor), Mihai Eminescu (județul Botoșani), Marga (județul Caraș-Severin), Dobromir și Lumina (județul Constanța), Găești (județul Dâmbovița), Sopot (județul Dolj), Valea Ciorii (județul Ialomița), Vânători (județul Iași), Poienile de sub Munte (județul Maramureș), Sieu (județul Maramureș) și Cârța (județul Sibiu). RECOMANDAREA AUTORULUI: Ghidul complet al votantului la alegerile la Primăria Capitalei. Cum votezi dacă ai viză de flotant Cum votezi dacă ai carte de identitate electronică. Ce spune Autoritatea Electorală Permanentă

Obiectivul comun al SUA și al Rusiei, în viziunea lui CTP: Ambele vor dispariția Uniunii Europene

obiectivul-comun-al-sua-si-al-rusiei,-in-viziunea-lui-ctp:-ambele-vor-disparitia-uniunii-europene

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat că Statele Unite și Rusia au un obiectiv comun, cel de a face ca Uniunea Europeană să dispară. Declarația a fost făcută în contextul în care Noua Strategie de Securitate Națională a SUA, publicată vineri sub semnătura președintelui Donald Trump, e neobișnuit de critică față de UE, dar foarte blândă cu Rusia agresoare. Obiectivul comun al SUA și Rusia în opinia lui Cristian Tudor Popescu „Care e ideea Americii în clipa de față? America e interesată de Europa în continuare, dar vrea o Europă fără Uniunea Europeană. Vrea desființarea Uniunii Europene și state separate cu care ea să facă acorduri comerciale, să câștige de pe urma lor, în niciun caz să le apere. Asta nu! Au spus că până în 2027 trebuie să preia Europa toate structurile de apărare ale NATO. Ce va face Rusia în condițiile în care UE ar dispărea? Ce a făcut după al Doilea Război Mondial, când a controlat jumătate din Europa cu guverne care erau fidele Kremlinului, aliați practic ai Kremlinului. Asta vrea Rusia. Deci există această convergență între SUA și Rusia, anume dispariția UE, pentru a stăpâni ambele Europa”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la B1. CTP: Ordinea internațională este acum ordinea de cartier „Ordinea internațională acum e ordinea de cartier, în care se percepe taxă de protecție. Asta face Trump acum. Cine vrea să fie protejat de America trebuie să plătească taxă de protecție”, a mai afirmat Cristian Tudor Popescu. Gazetarul a vorbit și despre noua Strategie Națională de Apărare a României: „Cred că nu știu ce să facă responsabilii noștri din CSAT, în frunte cu președintele. Nu știu ce să facă. (…) Acea strategie de securitate nu înseamnă nimic. Nu au soluție în momentul ăsta. Nu suntem singurii care n-avem soluție, o lume întreagă e derutată în momentul de față, nu știe ce să facă, nu știe care va fi următoarea mișcare a lui Donald Trump. Nimeni nu știe lucrul ăsta. (…) Ne înarmăm și noi, suntem și noi în treabă, ca să zic așa”.

Se oprește din nou apa în Câmpina, la nici 24 de ore de când a fost reluată furnizarea

se-opreste-din-nou-apa-in-campina,-la-nici-24-de-ore-de-cand-a-fost-reluata-furnizarea

La nici 24 de ore de când a fost reluată furnizarea, apa se oprește din nou în Câmpina. Anunțul a fost făcut de Hidro Prahova SA. După ce au stat mai bine de 7 zile fără apă, pe data de 5, locuitorilor din Prahova le-a fost reluată alimentarea cu apă, însă acum a fost oprită din nou. Hidro Prahova SA dă vina pe avarii, iar pentru a le putea repara a fost din nou întreruptă furnizarea. Câmpina rămâne din nou fără apă, la nici 24 de ore de când a fost repornită „Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Câmpina și în comuna Poiana Câmpina (parțial) Ca urmare a umplerii conductelor și a reintroducerii apei în sistem, au fost identificate avarii punctuale, fiind necesară intervenția operativă pentru stabilizarea rețelei. În același timp, conform recomandărilor transmise de Direcția de Sănătate Publică Prahova la reluarea furnizării din cursul nopții trecute, este obligatorie efectuarea spălărilor și purjărilor sistemului de alimentare cu apă. În acest context, Hidro Prahova S.A. va întrerupe temporar furnizarea apei începând cu ora 22:00, pentru o perioadă estimată de aproximativ 10 ore, în funcție de evoluția lucrărilor din teren. Lucrările vizează: remedierea avariilor apărute în urma reluării furnizării schimbarea de urgență a unor vane spălarea și purjarea rețelei de alimentare cu apă Menționăm că, în prezent, Hidro Prahova S.A. furnizează apă populației din Stația de Tratare a Apei Voila, conform adresei transmise de DSP Prahova. Toate celelalte localități rămân într-un program normal de livrare a apei, cu interdicție de utilizare pentru consum uman, conform dispozițiilor și recomandărilor DSP Prahova. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre sunt mobilizate pentru reluarea furnizării în cel mai scurt timp și în condiții de siguranță sanitară.” , se precizează în comunicat. La scurt timp, pe pagina primarului din Câmpina, Irina Mihaela Nistor, a apărut același comunicat postat, valul de ironii a curs în secțiunea de comentarii.

Elon Musk susține că UE ar trebui desființată, poziție pe care Dmitri Medvedev o sprijină

elon-musk-sustine-ca-ue-ar-trebui-desfiintata,-pozitie-pe-care-dmitri-medvedev-o-sprijina

Elon Musk a cerut ca Uniunea Europeană să fie „desființată”, după ce blocul comunitar a amendat platforma sa de socializare, X, cu 120 de milioane de euro. „UE ar trebui desființată, iar suveranitatea returnată la statele individuale, astfel încât guvernele să își poată reprezenta mai bine cetățenii”, a scris Elon Musk pe platforma X. Comentariile sale vin în urma amenzii de 120 de milioane de euro aplicate rețelei de socializare X de către blocul comunitar pentru încălcarea Legii privind serviciile digitale (DSA). Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a susținut apelul lui Elon Musk. „Exact”, a comentat oficialul rus la postarea miliardarului. Reacții din Uniunea Europeană Câteva ore mai târziu, premierul polonez Donald Tusk a apărat blocul comunitar, insistând că Europa rămâne cel mai apropiat aliat al Americii. „Dragi prieteni americani, Europa este cel mai apropiat aliat al vostru, nu problema voastră. Și avem dușmani comuni. Cel puțin așa a fost în ultimii 80 de ani. Trebuie să rămânem pe această linie; este singura strategie rezonabilă pentru securitatea noastră comună. Dacă nu cumva ceva s-a schimbat”, a scris Tusk pe X. „Du-te pe Marte. Acolo nu există cenzură pentru saluturile naziste”, i-a comentat lui Musk ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski. De asemenea, Sikorski a reacționat după comentariul lui Medvedev la postarea lui Musk. „Dacă cineva mai avea îndoieli cui folosește toată această retorică anti-UE despre suveranitate. Celor care vor să câștige bani din răspândirea urii și celor care vor să cucerească Europa”, a scris Sikorski.

România a înregistrat peste 20 de milioane de pasageri transportați pe calea aerului în primele nouă luni ale anului

romania-a-inregistrat-peste-20-de-milioane-de-pasageri-transportati-pe-calea-aerului-in-primele-noua-luni-ale-anului

Transportul aerian a înregistrat o creștere de 8,2% a numărului de călătorii efectuate de pasageri în primele nouă luni ale lui 2025. De la 19.81 milioane de pasageri în ianuarie-septembrie anul trecut, la 21,45 milioane de pasageri în perioada similară a acestui an, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. În România, transportul aerian de pasageri a depășit pragul de 20 de milioane în primele nouă luni ale anului Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă-București, cu 6.502.800 pasageri îmbarcați și 6.397.200 pasageri debarcați, Avram Iancu Cluj-Napoca, cu 1.349.900 pasageri îmbarcați și 1.344.300 debarcați, și Aeroportul Internațional Iași, cu 869.800 pasageri îmbarcați și 848.100 debarcați. În transportul internațional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcați în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, au fost: Londra Luton (834.790 pasageri), Milano Bergamo (451.783 pasageri), Munchen (329.044 pasageri), Bruxelles Charleroi (293.511 pasageri), Istanbul Internațional (289.024 pasageri), Paris Beauvais (267.031 pasageri), Roma Fiumicino (264.322 pasageri), Viena (256.088 pasageri), Dortmund (237.577 pasageri), Madrid Barajas (236.338 pasageri). Cum au fost cifrele la capitolul îmbarcări În ceea ce privește îmbarcările, cei mai mulți pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Londra Luton (841.856 pasageri), Milano Bergamo (463.902 pasageri), Munchen (326.418 pasageri), Bruxelles Charleroi (302.748 pasageri), Paris Beauvais (273.252 pasageri), Istanbul International (269.549 pasageri), Roma Fiumicino (269.214 pasageri), Viena (267.004 pasageri), Dortmund (247.340 pasageri), Barcelona (234.310 pasageri), Madrid Barajas (232.733 pasageri). Principalele țări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcați în România au fost Italia (1.923.922 pasageri), Regatul Unit (1.367.502 pasageri), Germania (1.192.544 pasageri), Spania (884.499 pasageri), Franța (640.250 pasageri), Turcia (423.846 pasageri), Grecia (355.895 pasageri), Belgia (336.601 pasageri), Țările de Jos (294.636 pasageri) și Austria (256.641 pasageri).

Bunica Veruța a ajuns virală pe rețelele sociale. Poveștile sale savuroase i-au adus popularitate

bunica-veruta-a-ajuns-virala-pe-retelele-sociale.-povestile-sale-savuroase-i-au-adus-popularitate

Într-o lume în care stresul domină, bunica Veruța, cunoscută în mediul online pentru poveștile sale, a explicat de ce oamenii erau pe vremuri mai fericiți, în ciuda neajunsurilor de după război. Tanti Veruța reprezintă un simbol al bucuriei de viață. Deși are 86 de ani, ea emană o vitalitate remarcabilă, a cărei amprentă i se citește pe chip. Fericirea ei nu este una întâmplătoare, ci este rezultatul unui mod activ de a trăi, cu o inimă și o minte senină. Bunica locuiește în comuna Botoșana, iar curtea ei este plină de viață, de animale și o gospodărie bogată pe care o îngrijește cu dăruire. Bunica Veruța are mii de urmăritori Chiar dacă viața ei este una tradițională, ea a cunoscut popularitatea în mediul online prin intermediul nepoate sale.  Tânăra i-a împărtășit înțelepciunea prin zeci de filmulețe care au strâns milioane de vizualizări. Pe platforme precum Facebook și TikTok, bunica Veruța este urmărită de zeci de mii de fani, care îi ascultă sfaturile de viață cu admirație: „Un om de poveste, îmi amintește de mama mea și de vremurile de demult”, a transmis o urmăritoare. De ce crede că fericirea a dispărut Într-unul dintre cele mai populare filmulețe publicate pe rețelele sociale, bunica Veruța a vorbit despre diferențele dintre viața simplă de odinioară și cea stresantă din prezent. „Acum trăiesc foarte bine, dar nu-a așa relaxați. Cu toate că erau după război, erau neajunsuri, dar erau oamenii veseli și veselia asta te ține sănătos. Stresul… Eu am stat acum la o petrecere și am discutat de ce eram noi atât de veseli. Nu erau atât de multe cerințe ca acum, pentru că acum «trebuie bani». Atunci nu aveam butelie de plătit, nu aveam curent de plătit, nu aveam televizor, nu aveam aragaz, dar ne simțeam bine, dacă veneau rudele la noi, repede găteam, mâncam și râdeam. Acum toate bunurile pe masă le-am acoperit. Nu se mănâncă. Nu mai sunt bucurii. Aveau o binecuvântare la Dumnezeu. Acum oamenii vor să facă fără puterea lui Dumnezeu și nu le prea iese”, a spus bunica într-un filmuleț apreciat de 10.000 de persoane.

Rețetă prăjitură Tosca cu nucă de cocos. Desertul rapid, ideal pentru orice ocazie

reteta-prajitura-tosca-cu-nuca-de-cocos.-desertul-rapid,-ideal-pentru-orice-ocazie

Prăjitura Tosca cu nucă de cocos este una dintre cele mai apreciate deserturi, îmbină gustul fin de cocos cu glazura de ciocolată și blatul aerat, de asta merită încercată. Este o prăjitură ușor de făcut, dar spectaculoasă ca aspect, perfectă atât pentru mesele de zi cu zi, cât și pentru ocazii speciale atunci când vrei un desert cu adevărat memorabil. Pentru blatul pufos vei avea nevoie de 6 ouă, de 150 grame de zahăr, de 150 grame de făină, de 1 linguriță de praf de copt și de un praf de sare, iar pentru stratul de cocos ai nevoie de 300 ml de lapte, de 200 grame de nucă de cocos și de 100 grame de zahăr. Crema de la mijloc se face din 500 ml de lapte, din 3 linguri de amidon sau 3 linguri de făină, din 150 grame de zahăr, de 1 păstaie de vanilie și din 200 grame de unt cu minimum 80% grăsime. Pentru glazură vei avea nevoie de 150 grame de ciocolată neagră și 50 ml de smântână lichidă. Este important de menționat ca ouăle să fie la temperatura camerei, pentru ca blatul să fie uniform, iar albușurile să se bată mult mai ușor. Blatul trebuie copt aproximativ 15 minute la 180 de grade Celsius. Se toarnă deasupra lui compoziția fierbinte de cocos în care laptele, nuca de cocos și zahărul au fost fierte până au devenit cremoase. La final, glazura de ciocolată se topește la bain marie și se întinde rapid pentru un aspect lucios și uniform. Dacă vrei un gust și mai intens, poți adăuga în crema de vanilie 2 linguri de mascarpone, iar pentru un luciu perfect pune și o linguriță de miere. Recomandările autorului:

În timp ce românii se luptă cu frigul, australienii trăiesc zile de foc

in-timp-ce-romanii-se-lupta-cu-frigul,-australienii-traiesc-zile-de-foc

Primul val de căldură al verii australiene va atinge astăzi apogeul în New South Wales, cel mai populat stat australian, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius. În România, în schimb, oamenii tremură de frig. Meteorologii au emis alerte de vânt puternic iar maximele nu depășesc 8-9 grade.  În timp ce România intră în sezonul rece cu temperaturi apropiate de normalul iernii, Australia trăiește zile de foc, cu valori termice care depășesc 40 de grade Celsius și avertizări severe de incendii. Sud-estul Australiei este lovit de un val de căldură sever, considerat de meteorologi unul dintre cele mai agresive începuturi de vară din ultimii ani. Temperaturile din New South Wales sunt cu 15°C peste medie Marile orașe din statul New South Wales (NSW), inclusiv Sydney, trec prin zile toride, cu temperaturi extreme. Conform prognozelor meteo, în vestul zonei metropolitane Sydney, temperatura minimă va fi cuprinsă între 37 și 43 de grade Celsius. Căldura extremă vine la pachet și cu un risc grav de incendii de vegetație. În mai multe zone au fost emise avertizări de incendiu, iar în alte câteva regiuni s-au impus interdicții totale cu privire la focul deschis. De asemenea, în prognoza sa sezonieră privind incendiile de vegetație, Consiliul Național pentru Serviciul de Pompieri și Urgență a identificat un risc crescut de incendii. Românii se luptă cu frigul și rafalele de vânt În România, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis alerte de vânt puternic pentru mai multe regiuni ale țării. În București, oamenii se luptă cu vântul intens și temperaturile scăzute. De asemenea, meteorologii spun că ciclonii mediteraneeni și nordici influențează temperaturile schimbătoare din România. RECOMANDAREA AUTORULUI: Cod galben de vânt în sudul și estul țării. Meteorologii ANM, informații de ultimă oră pentru Gândul: „Rafalele pot ajunge și la 65 km/h” Meteorologii Accuweather anunță o lună decembrie CUMPLITĂ în București. Câte zile ninge

Cum votezi dacă ai carte de identitate electronică. Ce spune Autoritatea Electorală Permanentă

cum-votezi-daca-ai-carte-de-identitate-electronica.-ce-spune-autoritatea-electorala-permanenta

Românii care au apucat să-şi facă buletine electronice trebuie să ştie că, la votul de duminică, nu vor avea nevoie şi de actul care să le ateste domiciliul. „Accesul cetățenilor români cu drept de vot posesori de carte electronică de identitate în secția de votare pentru a vota nu este condiționat de prezentarea unei adeverințe care să ateste domiciliul sau reședința”, spune Autoritatea Electorală Permanentă pentru Libertatea. De asemenea, şi tabletele folosite de operatorii de tablete, în secţiile de votare, au fost adaptate la noile cărţi de identitate. Cu ajutorul acesteia se face preluarea automată a datelor de identificare, iar dacă operațiunea nu funcționează la un moment dat, există şi varianta de introducere manuală a CNP-ului alegătorului, pentru validarea adresei de domiciliu sau de reședință. Însă, posesorii acestor documente de identitate trebuie să ştie că pe ele nu le vor mai fi aplicate şi timbrele autocolante cu menţiunea „Votat!” şi data. La alegerile de duminică, pentru Capitală, s-au înscris în cursă: Cătălin Drulă(USR), Daniel Băluță(PSD), Ciprian Ciucu(PNL), Anca-Nicoleta Alexandrescu(Alianța Electorală Dreptate pentru București), George-Valentin Burcea(POT),  Ana-Maria Ciceală( Sănătate Educație Natură Sustenabilitate), Liviu-Gheorghe Floarea(Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache), Gheorghe Macovei(Partidul România Mare),  Oana Crețu(Partidul Social Democrat Unit), Mihai-Ioan Lasca(Patrioții Poporului Român), Rareș Lazăr(Partidul România în Acțiune), Dănuț-Angelo Trifu(independent), Eugen-Orlando Teodorovici(independent – RETRAS),  Gheorghe Nețoiu( independent), Vlad-Dan Gheorghe(candidat independent – RETRAS), Angela Negrotă(independent), Constantin-Tiţian Filip(independent). RECOMANDAREA AUTORULUI: Ghidul complet al votantului la alegerile la Primăria Capitalei. Cum votezi dacă ai viză de flotant Campania electorală s-a încheiat. MAI a anunţat măsurile pe care le-a luat pentru alegerile din 7 decembrie