Rusia pregătește procese pentru condițiile impuse sportivilor la competiția din Brașov

rusia-pregateste-procese-pentru-conditiile-impuse-sportivilor-la-competitia-din-brasov

Anul viitor, la Brașov va avea loc Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), unde ar urma să participe și sportivi ruși. Însă, Rusia a anunțat că pregătește procese din cauza condițiilor impuse sportivilor săi la această competiție, iar acuzațiile pe care le face ministrul Sportului sunt de „discriminare”. Concret, sportivii ruși ar urma să evolueze la FOTE sub statut neutru, iar oficialul rus consideră că acest lucru reprezintă „o încălcare a valorilor olimpice”, notează presa din Rusia. Ministrul Sportului de la Moscova, amenințări cu procese din cauza condițiilor impuse sportivilor ruși la FOTE Brașov  Mikhail Degtyarev, ministrul Sportului din Rusia, în același timp și președintele Comitetului Olimpic din Rusia, face acuzații cu privire la condițiile impuse sportivilor ruși ce urmează să participe la FOTE, competiția programată în perioada 14-21 februarie la Brașov. În opinia oficialului de la Moscova, admiterea sportivilor la FOTE, sub statut neutru, reprezintă o formă de discriminare și sunt luate în calcul procese în acest sens. „Deși această admitere a fost obținută pentru prima dată după mulți ani, considerăm că formatul acesteia constituie o încălcare gravă a recomandărilor Comitetului Olimpic Internațional și o formă de discriminare. Comitetul Internațional Olimpic a dat recomandări clare privind admiterea sportivilor ruși la evenimentele sportive internaționale fără restricții, inclusiv cu simbolistica națională. Mai ales când este vorba de tinerii sportivi, aspect asupra căruia s-a atras atenția în mod special la Summitul Olimpic din decembrie anul trecut. Cu toate acestea, Europa demonstrează din nou o abordare selectivă față de propriile principii de egalitate. Sportivilor ruși li se impune să concureze sub steagul Comitetului Olimpic European, iar emblema Comitetului Olimpic al Rusiei o vor putea folosi pe echipament. Aceasta reprezintă o discriminare și o abatere de la valorile olimpice, fiind, de fapt, un demers împotriva deciziei CIO. Avocații noștri pregătesc acțiuni în instanță”, a scris ministrul Mikhail Degtyarev, pe rețeaua Telegram, citat de presa rusă. Conflictul din Ucraina, impact major asupra sportului Invazia rusă din Ucraina, din februarie 2022, a avut un impact major și asupra sportului, asta deoarece atleții din Rusia și Belarus au avut interdicție de a concura sub drapelul lor. Aceasta a fost ridicată în vară, în urma unei decizii a CIO, fapt ce le permite sportivilor să revină la sporturile de echipă, dar și să participe la calificările pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028. Însă, în ciuda acaestei decizii. au existat și situații în care organizatorii de competiții nu au ținut cont de decizia CIO și au cerut în continuare ca sportivii să evolueze fără însemnele naționale și fără să le fie intonat imnul național, în cazul în care aceștia urcau pe prima treaptă a podiumului, așa cum s-a întâmplat la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică de la Cluj-Napoca.

SURSE | Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu a fost reținut de DIICOT în dosarul încălcării embargoului impus Belarusului de către UE

surse-|-vicepresedintele-usr-dambovita-alexandru-munteanu-a-fost-retinut-de-diicot-in-dosarul-incalcarii-embargoului-impus-belarusului-de-catre-ue

Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu a fost reținut, miercuri noapte, alături de directorul comercial Evgheni Polyakov, în dosarul în care sunt cercetate fapte de încălcare a embargoului impus Belarusului, transmit surse judiciare pentru Gândul. Sursele citate arată că ordonanțele de reținere ar fi fost emise în jurul orei 1.30, iar anchetatorii urmează să decidă dacă propun arestarea preventivă a acestora. Aceleași surse dezvăluie în exclusivitate pentru Gândul că cei doi ar fi dat ample declarații în dosar și că ar fi recunoscut într-un final faptele care sunt cercetate în legătură cu participația lor. Sursele citate mai arată că față de celelalte persoane aduse la audieri, în mare parte personal contractual și ingineri, procurorii nu ar fi luat nicio măsură preventivă după audieri.  Loading … Cine ar fi complicii oficialului de partid și care ar fi faptele Alături de vicepreședintele USR Alexandru Munteanu ar mai fi vizați în dosar Evgheni Poliakov, director comercial, Simona-Elena Palade, Vitalie Cărăuș, Dumitru Melinschi, Claudiu Lucian Țărucă, Gabriel Unguru și Mihai Doroftei, arată pentru Gândul surse judiciare. Potrivit acestora fapta lui Munteanu ar fi aceea că în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, în calitate de administrator și director general al WORLD MACHINERY WORKS SRL, a coordonat și a participat la operațiunile de comercializare și transfer a utilajului industrial VL40 (utilaj cu dublă utilizare, a cărui valoare depășește 100.000 euro), către destinatari intermediari, printre care societăți paravan din Germania și Kazahstan, beneficiarul final fiind o entitate din Belarus, respectiv KUZLITMASH OAO Belarus, membră a holdingului Belarus Avtomobilnyi Zavod (BELAZ ) OJSC Zhodino, regiunea Minsk. Acestă entitate, susțin sursele noastre, ar fi fost aflată sub sancțiuni la nivelul UE, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/300), în acest sens inițiind, iar Munteanu ar fi inițiat împreună cu Poliakov, operațiunea de transfer a utilajului VL40 și a continuat demersurile privind livrarea utilajului, deși anterior autoritățile competente (Ministerul Afacerilor Externe – ANCEX) respinseseră solicitări de autorizare a exporturilor, inclusiv ca urmare a existenței riscului ca produsele să ajungă la un alt utilizator final decât cel declarat. Astfel, Munteanu ar fi cercetat acum pentru comercializarea, importarea, exportarea, vânzarea, cumpărarea, transferarea, tranzitarea sau transportarea de bunuri, precum şi furnizarea de servicii de brokeraj, de asistenţă tehnică sau de alte servicii legate de aceste bunuri, dacă interzicerea sau restricţionarea în contextul în care comportamentul respectiv constituie o sancţiune internaţională a Uniunii Europene, în formă continuată, prev. de art. 271 alin. 1 lit e rap. la alin. 5 și alin. 6 din O.U.G nr. 202/2008, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. Foto: captură Antena 3 CNN Alexandru Munteanu a ajuns la DIICOT, în jurul prânzului. Vicepreședintele USR Dâmbovița a fost audiat în dosar vreme de peste 12 ore. Știrea inițială Sursele Gândul au arătat încă de la primele ore ale dimineții faptul că ar avea loc percheziții ale anchetatorilor la domiciliul lui Alexandru Munteanu iar după finalizarea acestora el ar urma să fie escortat de ofițerii de la crimă organizată la sediul Direcției centrale pentru audieri. Anchetatorii DIICOT de la structura centrală au descins, miercuri dimineață, în peste zece locații din București și din țară, peste mai mulți reprezentanți ai unor companii care ar fi suspectate de presupusa încălcare a legii embargoului cu statele ex-sovietice, respectiv Belarus și Rusia, susțin pentru Gândul surse judiciare. Dosarul este unul exploziv în sensul că societățile românești livrau prin companii paravan din Germania și Kazahstan utilaje industriale cu dublă utilizare, cunoscând că beneficiar final ar fi fost entități sancționate prin regulamentele europene și americane. Concret, ne explică sursele noastre, cu aceste utilaje de mare tonaj, strunguri industriale pe mai multe axe, se pare că fabricile din Belarus ar fi avut posibilitatea să construiască piese pentru vehicule militare precum tancuri sau chiar rachete. Update ora 9.00: DIICOT confirmă oficial informațiile Gândul și arată că procurorii de la Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au pus în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Dâmbovița, Bacău și Ilfov, într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționale instituite la nivelul Uniunii Europene, precum și comercializarea, transferarea și exportul unor produse cu dublă utilizare. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, mai multe persoane ar fi desfășurat activități comerciale și tehnice având ca obiect fabricarea, comercializarea și transferul unor utilaje industriale cu dublă utilizare, susceptibile să fie folosite atât în scopuri civile, cât și pentru fabricarea unor echipamente cu destinație militară. Strung industrial de 1,75 milioane de euro În cauză este vizat un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1.750.000 de euro, pentru care există date că ar fi fost realizate demersuri de transfer către destinatari intermediari din state terțe, în condițiile în care beneficiarul final ar fi fost o entitate din Belarus supusă măsurilor restrictive ale Uniunii Europene. Totodată, în cauză au fost identificate date potrivit cărora, prin integrarea unor componente hardware și software, precum și prin efectuarea unor lucrări asupra parametrilor tehnici ai utilajelor, acestea au dobândit caracteristici care le permiteau utilizarea în scopuri militare. Din actele de urmărire penală rezultă, de asemenea, indicii privind utilizarea unor circuite comerciale prin intermediul unor societăți din state terțe, în scopul disimulării beneficiarului final și al evitării aplicării regimului de control al exporturilor, precum și existența unor demersuri pentru obținerea unor autorizații de export, urmate de continuarea operațiunilor în condițiile respingerii acestora de către autoritățile competente. Opt suspecți în colimatorul DIICOT În cauză, prin ordonanța din data de 29.09.2026, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 8 suspecți, cu privire la săvârșirea, în diferite forme de participație, a infracțiunii prevăzute de art. 27 indice1, alin. (1) lit. e), raportat la alin. (5) și alin. (6) din O.U.G. nr. 202/2008, privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale. Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Serviciului de Combatere a

Vicepreședintele USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu, ar fi suspect în mega-dosarul de încălcare a embargoului față de Belarus

vicepresedintele-usr-dambovita,-alexandru-munteanu,-ar-fi-suspect-in-mega-dosarul-de-incalcare-a-embargoului-fata-de-belarus

Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu ar fi vizat de mega-ancheta declanșată de DIICOT central în cazul unei presupuse încălcări a embargoului față de Belarus, transmit surse judiciare pentru Gândul. Potrivit acestora inclusiv în cazul acestuia ar avea loc percheziții ale anchetatorilor iar după finalizarea acestora el ar urma să fie escortat de ofițerii de la crimă organizată la sediul Direcției centrale pentru audieri.  Loading … Sursele noastre nu pot oferi lămuriri cu privire la gradul acestuia de implicare pe linia încălcării embargoului față de Belarus. Anchetatorii DIICOT de la structura centrală ar fi descins, miercuri dimineață, în peste zece locații din București și din țară, peste mai mulți reprezentanți ai unor companii care ar fi suspectate de presupusa încălcare a legii embargoului cu statele ex-sovietice, respectiv Belarus și Rusia, susțin pentru Gândul surse judiciare. Dosarul este unul exploziv în sensul că societățile românești livrau prin companii paravan din Germania și Kazahstan utilaje industriale cu dublă utilizare, cunoscând că beneficiar final ar fi fost entități sancționate prin regulamentele europene și americane. Concret, ne explică sursele noastre, cu aceste utilaje de mare tonaj, strunguri industriale pe mai multe axe, se pare că fabricile din Belarus ar fi avut posibilitatea să construiască piese pentru vehicule militare precum tancuri sau chiar rachete. Update ora 9.00: DIICOT confirmă oficial informațiile Gândul și arată că procurorii de la Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au pus în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Dâmbovița, Bacău și Ilfov, într-o cauză având ca obiect investigarea unor infracțiuni privind încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționale instituite la nivelul Uniunii Europene, precum și comercializarea, transferarea și exportul unor produse cu dublă utilizare. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, mai multe persoane ar fi desfășurat activități comerciale și tehnice având ca obiect fabricarea, comercializarea și transferul unor utilaje industriale cu dublă utilizare, susceptibile să fie folosite atât în scopuri civile, cât și pentru fabricarea unor echipamente cu destinație militară. Strung industrial de 1,75 milioane de euro În cauză este vizat un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), având o valoare de aproximativ 1.750.000 de euro, pentru care există date că ar fi fost realizate demersuri de transfer către destinatari intermediari din state terțe, în condițiile în care beneficiarul final ar fi fost o entitate din Belarus supusă măsurilor restrictive ale Uniunii Europene. Totodată, în cauză au fost identificate date potrivit cărora, prin integrarea unor componente hardware și software, precum și prin efectuarea unor lucrări asupra parametrilor tehnici ai utilajelor, acestea au dobândit caracteristici care le permiteau utilizarea în scopuri militare. Din actele de urmărire penală rezultă, de asemenea, indicii privind utilizarea unor circuite comerciale prin intermediul unor societăți din state terțe, în scopul disimulării beneficiarului final și al evitării aplicării regimului de control al exporturilor, precum și existența unor demersuri pentru obținerea unor autorizații de export, urmate de continuarea operațiunilor în condițiile respingerii acestora de către autoritățile competente. Opt suspecți în colimatorul DIICOT În cauză, prin ordonanța din data de 29.09.2026, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 8 suspecți, cu privire la săvârșirea, în diferite forme de participație, a infracțiunii prevăzute de art. 27 indice1, alin. (1) lit. e), raportat la alin. (5) și alin. (6) din O.U.G. nr. 202/2008, privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale. Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, jandarmilor brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.

Grindeanu, Simion și Ivan acuzați de trădare, după ce Ambasadoarea SUA în Grecia a declarat că SUA ar fi fost implicată în demiterea guvernului Bolojan

grindeanu,-simion-si-ivan-acuzati-de-tradare,-dupa-ce-ambasadoarea-sua-in-grecia-a-declarat-ca-sua-ar-fi-fost-implicata-in-demiterea-guvernului-bolojan

Deputatul USR Alexandru Dimitriu susține că a formulat plângeri penale împotriva liderului PSD Sorin Grindeanu, liderului AUR George Simion și lui Bogdan Ivan, pe care îi acuză de „trădare” și de acțiuni care ar fi vizat, în opinia sa, „subminarea economică a României”. Într-o postare pe Facebook, sâmbătă seara, Dimitriu cere ca cei trei să fie cercetați în legătură cu presupusele lor demersuri și relații cu oficiali americani. Dimitriu face referire la întâlnirea avută la București, în luna martie, de Sorin Grindeanu și Bogdan Ivan cu ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle. Potrivit relatărilor publicate recent, întâlnirea a avut loc la 31 martie și a vizat, potrivit lui Grindeanu, inclusiv Coridorul Vertical de Gaze. Grindeanu a respins drept „fabulații” alte interpretări privind discuția. „Povestea asta nu poate rămâne așa. Când statul român ajunge să fie penetrat la vârf și președinți de partide vând suveranitatea și securitatea economică a României, chiar suntem în fața unui act de trădare pedepsit de legea penală. Dincolo de întâlnirea privată la restaurant, acțiunile acestor indivizi au lăsat clar urme scrise. Ivan, ministru al Economiei, participant la masa de taină cu ambasadoarea SUA la Atena, a făcut presiuni oficiale la președintele României, la premier și a cerut implicarea SRI ca afacerea păguboasă pentru statul român să fie perfectată”, scrie Dimitriu. Dimitriu vorbește despre „complot” și „înțelegeri ascunse El invocă o relatare a The Wall Street Journal potrivit căreia Guilfoyle ar fi afirmat, la o cină desfășurată la Atena, că Statele Unite s-ar fi implicat în schimbarea guvernului condus de Ilie Bolojan. Avocatul ambasadoarei a contestat descrierea conversației, iar George Simion a negat că ar fi purtat discuții de acest tip cu Guilfoyle. În postarea sa, deputatul USR pune sub semnul întrebării rolul avut de Grindeanu și Ivan în aceste întâlniri și lansează întrebări privind eventualele discuții sau înțelegeri cu reprezentanți ai unei puteri străine. „Ce căuta Grindeanu la această întâlnire și ce rol a avut în complot? Ce înțelegeri ascunse a perfectat George Simion și de ce a sprijinit planul de demitere a guvernului, așa cum pretinde ambasadoarea SUA la Atena că a ordonat? Ce ordine a primit, la rândul lui, Bogdan Ivan, ca să facă presiuni la cel mai înalt nivel al statului român în vederea subminării economice a României?”, se întreabă Dimitriu. „Adevărul trebuie să iasă la iveală complet!”, afirmă Dimitriu, susținând că situația trebuie clarificată prin intermediul unei anchete. De unde a pornit scandalul Ambasadoarea SUA în Grecia a declarat, la o cină la Atena alături de ministrul grec al Energiei desfășurată în luna martie, că SUA ar fi fost implicată în demiterea guvernului Bolojan, și că asta s-ar putea întâmpla și în Grecia, conform jurnaliștilor de la Wall Street Journal. Ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, este principala promotoare din partea SUA a proiectului Coridorul Verde în regiune, inclusiv în România. Kimberly Guilfoyle a fost logodnica lui Donald Trump jr. Premierul Ilie Bolojan nu a dat curs cererilor venite de la consorțiul americano-grec care operează Coridorul Vertical de Gaze, de a cumpăra gaze din SUA la un cost peste prețul pieței. „În martie, la o cină la Atena la care au participat oficiali greci și americani, Guilfoyle a intrat într-o dispută cu ministrul grec al Energiei, Stavros Papastavrou, în fața celorlalți oaspeți. Referindu-se la prăbușirea iminentă a guvernului român, Guilfoyle a spus grupului: „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”, potrivit unei persoane care a participat la cină și altora cărora li s-a povestit despre acest episod. Conversația a devenit aprinsă, Papastavrou replicând că SUA nu pot înlocui guvernul Greciei, care a fost ales de popor. Avocatul lui Guilfoyle a contestat această descriere a schimbului de replici”, scrie Wall Street Journal. George Simion, răspuns la întrebarea adresată de G4Media pe tema declarațiilor ambasadoarei SUA: „O cunosc și cred ca sunt prieten bun cu doamna ambasador. Nu am purtat astfel de discuții, pentru noi poziția legată de guvernarea PSD-PNL-USR a fost constantă. Cunoscând situația, sunt sigur că este vorba de o exprimare inventată sau scoasă din context. Ca politician român nu accept imixtiuni externe, nici chiar din partea partenerilor strategici americani”. Sorin Grindeanu, răspuns la întrebarea adresată de G4Media pe tema declarațiilor ambasadoarei SUA. „Discutiile cu ambasadoarea SUA în Grecia au vizat aspecte care țin de coridorul vertical de gaze, o rută energetică strategică în care România poate avea un rol de tranzit important. De altfel, am văzut că acest lucru se regăsește și în programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureșan. Restul aspectelor semnalate de dvs. sunt pure fabulații, care nu au făcut obiectul discuției”.

Rusoaica Isinbayeva își strigă nedreptatea! Marea campioană acuză: Am fost sacrificată pentru jocuri politice! Am plâns de furie!

rusoaica-isinbayeva-isi-striga-nedreptatea!-marea-campioana-acuza:-am-fost-sacrificata-pentru-jocuri-politice!-am-plans-de-furie!

Yelena Isinbayeva (44 de ani), rusoaica dublă campioană olimpică la săritura cu prăjina, în 2004 și 2008, a vorbit despre cel mai dificil moment din cariera ei. Este vorba despre episodul din 2016, când Isinbayeva a fost aproape de a bifa a patra participare consecutivă la Olimpiadă. Însă, în ultima clipă i-a fost anulat acest drept din cauza unui scandal de proporții mondiale. Ce a declarat Yelena Isinbayeva despre interzicerea rușilor de la Jocurile Olimpice 2016. Dubla campioană olimpică e în continuare bântuită de acel episod Yelena Isinbayeva este una dintre marile sportive din istoria recentă a Rusiei și a participat la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice. În 2004, la Atena, ea a cucerit medalia de aur la săritura cu prăjina, cu un rezultat de 4.91 metri. Patru ani mai târziu, în 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing, Isinbayeva nu doar că și-a apărat titlul, ci a stabilit și un record mondial care nu a fost bătut nici până în ziua de azi. Concret, ea a luat a doua medalie de aur olimpică după ce a sărit 5.05 metri. Yelena Isinbayeva nu a dezamăgit nici la Jocurile Olimpice Londra 2012, însă la acest concurs nu a mai urcat în mijlocul podiumului, deoarece a cucerit bronzul. Așadar, plănuia să se răzbune în 2016, la Rio de Janeiro, Brazilia, unde trebuia să bifeze a patra Olimpiadă consecutivă și ultima din impresionanta ei carieră. Doar că planul i-a fost dat peste cap în ultima clipă de un scandal de proporții mondiale. Pe scurt, toți sportivii ruși au fost suspendați la Jocurile Olimpice Rio 2016 din cauza unui caz de dopaj coordonat de stat. Aproximativ 160 de atleți ruși au fost scoși din competiție atunci. Inițial s-a vehiculat că Darya Klishina va fi singura rusoaică de la Jocurile Olimpice Rio 2016, deoarece a vrut să concureze ca atlet independent, însă în cele din urmă, aceasta a fost suspendată și ea pentru dopaj și Rusia a rămas fără niciun atlet la Olimpiadă. Revenind la Yelena Isinbayeva, aceasta nu mai avut șansa de a pune mâna pe a treia medalie olimpică de aur, iar episodul din 2016 o bântuie și azi: „Am fost sacrificată pentru jocuri politice! Am plâns de furie! A fost foarte dificil. Dar această situație m-a făcut cu siguranță mai puternică. Am rămas fidelă mie și principiilor mele”, a declarat Yelena Isinbayeva, citată de Sport.ru. Era mare favorită pentru aur la Jocurile Olimpice din 2016 Frustrarea este cu atât mai mare, deoarece Yelena Isinbayeva era principala favorită pentru aur la Jocurile Olimpice Rio 2016: „A fost cea mai dificilă și nedreaptă perioadă, una care mi-a lăsat o cicatrice pe suflet. Când muncești din greu încă din copilărie, sacrifici timp cu familia și îți dedici complet viața unui regim strict de antrenament, te aștepți ca regulile să fie aceleași pentru toată lumea. Reputația mea a fost construită pe sute de teste antidoping curate în întreaga lume. 2016 a fost un an deosebit de dificil. Eram într-o formă incredibilă, câștigând Campionatele Rusiei cu cel mai bun rezultat mondial al sezonului – 4.90 metri – chiar dacă aveam 34 de ani. Plănuisem să-mi închei cariera la apogeul abilităților mele și să concurez la Jocurile Olimpice de la Rio. Și apoi, dintr-odată, Federația Rusă de Atletism și toți sportivii au fost suspendați pe baza principiului responsabilității colective. Acesta este culmea nedreptății”, a mai punctat rusoaica.

Sorin Grindeanu îi răspunde lui Ciucu: Eu n-am fost acuzat de către DNA că am luat șpagă. Restul e gargară

sorin-grindeanu-ii-raspunde-lui-ciucu:-eu-n-am-fost-acuzat-de-catre-dna-ca-am-luat-spaga.-restul-e-gargara

„Să știți că eu am crescut la țară, am crescut la bloc. Orice chestiune pe care o am e justificată. Nu sunt un om bogat, dar nu sunt nici un om sărac”, spune Grindeanu la Antena 3 CNN.  Acesta a transmis că averea sa este transparentă având în vedere anii petrecuți în politic, fiind mereu supus verificărilor.  „Lucrurile astea se văd în declarația de avere pe care o am publică sau dacă cum să spun cineva are semne de întrebare. Nu am niciun fel de problemă să dau toate datele. Sunt de atâția ani în politică încât am fost întors pe toate fețele. Fie că am fost viceprimar, președinte de Consiliul Județean, prim-ministru, ministru și așa mai departe, încât viața mea, din acest punct de vedere, este la vedere”, continuă acesta.  Grindeanu afirmă și că există o diferență majoră între el și Ciprian Ciucu, făcând referire la ancheta în care este vizat edilul Capitalei.  „E o diferență mare între mine și dânsul. Eu n-am fost acuzat de către DNA că am luat șpagă sute de mii de euro. În acest moment domnul Ciucu este suspect, este inculpat într-un dosar că a luat șpagă de la niște dezvoltatori imobiliari. Restul este gargară”, spune liderul PSD.  „Viloiul” lui Grindeanu vs. apartamentul de trei camere al lui Ciucu Acesta a reacționat după ce Ciprian Ciucu a făcut aluzie la averea lui Sorin Grindeanu și a semnalat diferența nivelului de trai dintre cei doi.  „Pe mine ei vor să mă politizeze că sunt «șpăgar».Apartamentul meu de trei camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu, pe care l-am văzut în presă. E o diferență mare. Eu pot să-mi justific fiecare leuț ”, spunea Primarul General.  Declarațiile vin în contextul în care Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu este cercetat de DNA într-un doar deschis pentru luare de mită. Faptele ar fi fost săvârșite în vremea în care Ciucu era primar al Sectorului 6.

Kelemen Hunor respinge acuzațiile privind legătura dintre Bolojan și Magyar în decizia UDMR referitor la guvernul Veștea: Fabulații și invenții

kelemen-hunor-respinge-acuzatiile-privind-legatura-dintre-bolojan-si-magyar-in-decizia-udmr-referitor-la-guvernul-vestea:-fabulatii-si-inventii

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reacționat miercuri seara, pe Facebook, la mai multe informații apărute în spațiul public privind presupuse influențe externe asupra deciziei partidului de a nu vota guvernul Veștea. Acesta a respins categoric scenariile vehiculate și a spus că este vorba despre „fabulații și invenții”. „Văd că unii susțin, fără nicio dovadă și fără un pic de rușine, că noi, UDMR, am fi luat decizia de a nu vota Guvernul Veștea după ce am fost sunat de premierul Ungariei, Magyar Peter. Alții, merg chiar mai departe și au reușit să dezvolte o conspirație întreagă: Ilie Bolojan a făcut o înțelegere cu Magyar pentru gazele din Marea Neagră, apoi l-a rugat pe Magyar să mă sune pe mine și să mă roage să nu-l votăm pe domnul Veștea. Alții delirează și spun că europarlamentarul Siegfried Mureșan l-a pus pe președintele PPE, Manfred Weber, să-l sune pe premierul Magyar, ca să mă sune, apoi, pe mine pentru a nu vota investirea Guvernului Veștea. Toate aceste povești sunt fabulații și invenții, lipsite și de orice logică.”, a transmis liderul UDMR. Kelemen Hunor a mai precizat că, în opinia sa, astfel de scenarii care au apărut în spațiul public în ultimele ore nu au nicio bază reală. El a adăugat că, în cazul unei eventuale discuții cu partea maghiară despre resursele energetice, aceasta nu ar fi avut sens în forma care a fost vehiculată public, care îl implică pe Ilie Bolojan. „Dacă Magyar Peter ar fi făcut vreo înțelegere pentru a cumpăra gaze din România, trebuia să se înțeleagă cu președintele Nicușor Dan și cu viitorul premier, nu cu cel care pleacă.” Liderul UDMR a mai precizat că nu a mai avut contact recent cu premierul Ungariei. „Stați liniștit oameni buni, n-am vorbit cu premierul Ungariei din data de 23 aprilie. Deciziile pe care noi le luăm în politica românească sunt deciziile noastre și nu sunt influențate de nimeni. N-au fost și nu vor fi. Suntem în stare să gândim cu capul nostru și suntem în stare să evaluăm situația politică și perspectivele politice, iar deciziile noastre țin cont doar de ceea ce credem că este bine pentru comunitatea noastră și pentru România.”, a scris Kelemen. Acesta a mai spus că nu a discutat nici cu președintele PPE, Manfred Weber, și că a aflat despre vizita acestuia la București din presă: „N-am vorbit nici cu Manfred Weber. Săptămâna trecută, când a fost în București, am aflat de la televizor.” „Ar fi foarte frumos să nu mai manipulați și dezinformați opinia publică. Scenarita și teoriile conspiraționiste nu ne fac o societate nici mai bună, nici mai rezilientă. Și nu îl vor ajuta nici pe domnul Veștea să obțină mai ușor voturile necesare pentru învestire.”, a transmis liderul UDMR. În ultimele ore s-a vehiculat în spațiul public că Peter Magyar și Ilie Bolojan ar fi purtat discuții privind un contract avantajos pentru gazele extrase de OMV din proiectul Neptun Deep. Potrivit unor surse citate de Gândul, acest aspect ar reprezenta, de fapt, motivul din culise pentru care UDMR nu susține Guvernul Adrian Veștea.

Iulia Horodinschi reacționează după ce un bărbat o acuză că îl terorizează: De cinci ani sunt într-un real pericol

Iulia Horodinschi a reacționat public după protestul organizat în fața Inspectoratului de Poliție Județean Iași de un bărbat care o acuză, alături de alte persoane, că i-ar fi făcut viața un calvar. Femeia respinge acuzațiile și susține că, în realitate, ea este cea care trăiește de ani de zile sub amenințări și presiuni. Iulia Horodinschi afirmă că este parte vătămată într-un dosar penal și că se teme pentru siguranța sa și a familiei sale, acuzând mai multe persoane cu care spune că se află în conflict de mai mulți ani. Aceasta susține că primește constant mesaje de amenințare și afirmă că nu acceptă ca familia sa să fie implicată într-un joc murdar. „De 5 ani am fost într-un real pericol şi sunt în continuare. Primesc ameninţări live în direct şi indirect de la aceste persoane. De la soficarul ăsta care nu l-am văzut în viaţa mea. Este prima oară. Şi de la Ababei Cristian care este cuscrul Ramonei și a lui Adrian Corduneanu. Eu sunt parte vătămată într-un dosar unde am fost bătută de aceste clanuri mafiote de la Iaşi. De câteva luni primesc mesaje şi ameninţări de la ei şi de la aceste săgeţi care au fost puse să facă protest, că va da peste 2 milioane de euro pentru a-mi lua copiii. Am venit să vă dau replică, eu nu accept ca familia mea să intre în jocul lor murdar. Ababei are condamnare de 27 de ani de închisoare pentru viol cu minori. Ei nu mă cunosc, în loc să îşi ia mâna de pe familia mea, ei vor să facă protest şi să fie în centrul atenţiei. Noi nu ne-am permite să spunem tot felul de lucruri. Eu sunt într-un real pericol, ei sunt nişte infractori. Au atâtea dosare pe rol, ei urmăresc oamenii şi le rup mâinile şi picioarele. Eu am fost atacată şi trebuie să mă apăr la ziare şi pe Tik Tok”, a transmis Iulia Horodinschi. Citește și: Un cetățean onest a intrat în greva foamei în fața IPJ Iași: “Poliția oferă protecție lui Petronel Corduneanu și Alinei Filip”

Irineu Darău: Digitalizarea este în urmă pentru că unii și-au făcut mendrele

irineu-darau:-digitalizarea-este-in-urma-pentru-ca-unii-si-au-facut-mendrele

Sindicaliștii din aparatul de lucru al Guvernului au cerut joi demisia sau demiterea vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Irineu Darău. Motivul: întâlniri și corespondență instituțională cu grupul german Schwarz, insuficient declarate public. Sindicatul susține că cei doi demnitari au folosit autoritatea funcției pentru a deschide „culoare instituționale” unui operator privat. Contactele cu grupul Schwarz/Schwarz Digits ar fi vizat instituții ale statului, inclusiv ADR și STS. Explicațiile oficiale – că demersul a fost „exploratoriu” – sunt considerate insuficiente de sindicat. Sindicatul semnalează o circumstanță suplimentară. Actualul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, Aurel-Cătălin Giulescu, a fost anterior consilier de stat în aparatul vicepremierului Gheorghiu. Numirea sa la ADR a fost asumată de ministrul Darău împreună cu vicepremierul Gheorghiu. „Când un om din aparatul vicepremierului ajunge la conducerea instituției care gestionează digitalizarea României, Guvernul nu mai poate cere publicului să creadă în simple coincidențe administrative”, susține SAALG. Darău: „Am deranjat multe interese” „Eu sunt convins că am deranjat multe interese. Așa cum am spus, legat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, trebuia o schimbare acolo”, a spus joi ministrul Irineu Darău. El a adăugat că, dacă în 2026, România este în urmă cu digitalizarea este „pentru că unii și-au făcut mendrele, au câștigat zeci sau sute de milioane de euro și azi nu avem digitalizare”. „Românii știu că statul nu furnizează servicii publice cu adevărat digitale și integrate”, a mai spus ministrul. El respinge acuzațiile aduse și susține că „niciodată, nici măcar nu mi-a trecut prin cap să avantajez pe cineva”. „Dacă schimbările în digitalizare generează foarte multă învolburare la foștii care au asigurat digitalizarea, nu poate decât să mă bucure, mergem înainte cu digitalizarea României și pot să vă spun, pentru că sunt un om corect, de când am crescut până la toată cariera mea profesională, niciodată, nici măcar nu mi-a trecut prin cap să avantajez pe cineva”.

Vicepreședinta unei țări ar putea fi pusă sub acuzare și exclusă din viața publică

vicepresedinta-unei-tari-ar-putea-fi-pusa-sub-acuzare-si-exclusa-din-viata-publica

Camera Reprezentanților din Filipine vrea să o pună sub acuzare pe vicepreședinta Sara Duterte, fiica fostului președinte Rodrigo Duterte, potrivit Al Jazeera. Procedura parlamentară are loc luni și reprezintă cel mai recent episod din conflictul politic dintre familia Duterte și președintele Ferdinand Marcos Jr. Acuzațiile împotriva lui Duterte includ două încălcări ale constituției și trădarea încrederii publice prin utilizarea abuzivă de fonduri guvernamentale confidențiale, nedezvăluirea averii sale și luare de mită. Printre altele, acuzatorii săi vorbesc despre tranzacții bancare suspecte în valoare de peste 110 milioane de dolari. De asemenea, Sara Duterte este suspectată de implicarea în amenințările cu moartea la adresa lui Marcos, a soției sale, Liza Araneta, și a fostului președinte al Camerei, Martin Romualdez. Parlamentarii solicită înlăturarea lui Duterte din funcția de vicepreședinte și interzicerea de a mai ocupă o funcție guvernamentală. Pentru a fi aprobată, procedura are nevoie de o treime din voturile parlamentarilor din Camera Reprezentanților. Inițiatorii procedurii susțin că au voturile necesare. De altfel, o moțiune similară a fost adoptată în 2025. Totuși, vicepreședinta a rămas în funcție deoarece procedura a fost anulată de Curtea Supremă din cauza unor chestiuni tehnice.