Anunțul oficial al ministrului Barbu despre scumpirile care urmează la alimentele de bază: Să încercăm ca pe o perioadă de șase luni, produsele să aibă un adaos comercial de 20%

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a răbufnit, în contextul expirării plafonării adaosului comercial la produsele de bază. Oficialul îi cere premierului Ilie Bolojan ca, pentru șase luni, să se aplice doar un adaos comercial de 20% la toate produsele.  Plafonarea prețului la alimente de bază expiră începând cu 1 aprilie 2026, în condițiile în care guvernul Bolojan nu vine cu o altă măsură de prelungire a limitării prețurilor. În acest sens, ministrul Agriculturii a transmis că a avut discuții la Guvern în care a arătat cu date clare că prețurile au scăzut între 15 și 33%. Florin Barbu a mai spus că este momentul să fie luate decizii pentru români. „Am pus în transparență un act pentru sectorul vegetal. Fermierii pot achiziționa motorină fără acciză, fără TVA. Pe 31 martie expiră plafonarea la produsele de bază. Am avut discuții la Guvern, am arătat cu date clare, prin care prețurile au scăzut între 15 și 33%. Având în vedere creșterea prețului la energie, la gaze, la combustibil, vrem să luăm măsuri. Credeți că moare cineva dacă noi intervenim în acest context să reglăm piața din România? Nu credeți că este momentul să luăm decizii pentru români?”, a spus Florin Barbu.  Ministrul Agriculturii: Dar de ce să sufere doar românii și procesatorii români, și nu și naționalele? De asemenea, ministrul PSD a transmis că românii și procesatorii români nu trebuie să fie singurii care suferă din cauza scumpirilor. Florin Barbu a sublinat că își dorește ca actul normativ pentru plafonarea la produsele de bază să fie pe masa Guvernului. O propunere inițiată de oficial este aceea ca, pe o perioadă de șase luni, prousele să aibă un adaos comercial de 20%. „Dar de ce să sufere doar românii și procesatorii români, și nu și naționalele? Sper ca mâine actul normativ pentru plafonarea la produsele de bază să fie pe masa Guvernului. Să încercăm ca pe o perioadă de șase luni, produsele să aibă un adaos comercial de 20%. Nu mai este bine să fie bine un profit de 20%? Haideți să punem pe toate magazinele de retail adaosul la toate produsele de 20%. Nu mai trebuie să încălcăm o directivă a UE”, a mai spus ministrul Agriculturii. Ce produse se vor cumpi de la 1 aprilie Reamintim că sunt așteptate noi scumpiri, tocmai în momentul în care aproape toate prețurile la combustibili au spart bariera de 10 lei pe litru, iar motorina premium a ajuns la 11 lei pe litru.  Practic, dacă guvernul nu vine cu alte măsuri, sunt așteptate creșteri de prețuri la următoarele produse: pâine albă, 300-500 grame; lapte de vacă 1 l, grăsime 1,5%; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu, 3,5% grăsime, maxim 200 grame; făină albă; mălai; ouă de găină; ulei de floarea-soarelui; carne proaspătă de pui; carne proaspătă de porc; legume (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras şi ardei capia, usturoi); fructe (mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi; zahăr; smântână – 12% grăsime; unt; magiun; RECOMANDAREA AUTORULUI: Așteptați-vă la noi scumpiri. În 2 zile expiră plafonarea prețurilor la alimentele de bază. Ce produse se vor scumpi de la 1 aprilie Datele Eurostat confirmă un nou record marca Bolojan. România este în continuare țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană

Când se va lua o decizie privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază? Anunțul făcut de Ilie Bolojan

cand-se-va-lua-o-decizie-privind-plafonarea-adaosului-comercial-la-alimentele-de-baza?-anuntul-facut-de-ilie-bolojan

Invitat la Euronews, premierul Ilie Bolojan a anunțat că o decizie cu privire la plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază în cursul săptămânii viitoare. „De la data 1 octombrie ar urma să expire această plafonare și la sfârșitul lunii iunie, când s-a prelungit cu încă trei luni de zile, discuția pe care am avut-o în Guvern la data respectivă a fost că aceasta ar urma să fie ultima prelungire”, a declarat premierul la Euronews. Premierul spune că din perspectiva plafonării unor prețuri la produsele alimentare sunt trei aspecte de fond pe această problemă. „În primul rând, măsura de a interveni în piaţă în general nu este o măsură care rezolvă lucrurile, pentru că orice fel de intervenţii în piaţă generează perturbaţii de tipul în care, dacă limitezi, de exemplu, într-o zonă, un preţ, exact ca la o saltea de apă pe care sari, cei care vor să îşi recupereze adaosul pot să mute pierderile de adaos în creşteri la alte produse”, a spus Bolojan. De asemenea, premierul a subliniat că pentru a avea prețuri bune, pentru a avea produse de calitate, este necesară susținerea creșterii producției agroalimentare în România. „Trebuie să susținem procesarea în așa fel încât să avem mai multe produse românești. Mai multe produse de calitate, companiile noastre să fie mai competitive, să susținem industria agro-alimentară”, a adăugat Bolojan. Premierul a completat faptul că „în ceea ce priveşte o decizie, după discuţia de mâine şi după discuţiile pe care le vom avea săptămâna viitoare, vom lua o decizie cu privire la acest aspect (plafonarea sau nu a adaosului comercial la alimentele de bază – n.r.)”.

Premierul Ilie Bolojan vrea eliminarea plafonării adaosului comercial pentru produsele de bază

premierul-ilie-bolojan-vrea-eliminarea-plafonarii-adaosului-comercial-pentru-produsele-de-baza

Guvernul ia în calcul să nu mai prelungească limitarea adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază, de la 1 octombrie, au transmis surse politice pentru Gândul. Ultima prelungire a acestei măsuri a avut loc în luna iunie și expiră la data de 30 septembrie. Aceleași surse precizează că premierul Ilie Bolojan este cel care nu mai susține prelungirea măsurii și că plafonarea nu are nicio presiune pe buget. Practic, dacă plafonarea adaosului nu va fi prelungită pentru produsele de bază, comercianții vor avea liber să stabilească prețurile cum doresc. Mai mult, surse politice susțin că eliminarea plafonării ar putea duce la creșterea inflației cu 2-3 procente. Lista alimentelor care beneficiază de această limitare a adaosului comercial este una lungă: pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu „000” până la 1 kg; mălai până la 1 kg; ouă de găină calibrul M; ulei de floarea-soarelui până la 2 l; carne proaspătă pui; carne proaspătă porc; legume proaspete vrac; fructe proaspete vrac; cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; smântână – 12% grăsime; unt până la 250 grame; magiun până la 350 grame. Redacția Gândul a cerut un punct de vedere oficial din partea Guvernului, însă nu a primit niciun răspuns până la momentul publicării acestui material. FOTO: Profimedia RECOMANDĂRILE AUTORULUI: Poate fi sau nu cercetat președintele Nicușor Dan pentru „voluntarii” care îl filmează? Avocatul Toni Neacșu explică în exclusivitate pentru Gândul Incident de securitate la Palatul Parlamentului. O femeie din Republica Moldova a fost prinsă cu șase CUȚITE Ilie Bolojan a discutat cu delegația FMI despre reforma fiscală și prioritățile de investiții publice. Când s-ar înregistra CREȘTERE economică