Pas decisiv în procesul de aderare la OCDE

România a primit al 17-lea aviz din cele 25 necesare aderării la OCDE, anunţă secretarul de stat în MAE Luca Niculescu. Avizul Grupului de lucru al OCDE vizează combaterea mitei în operațiunile economice internaționale și este un pas decisiv în procesul de aderare la Organizația pentru cooperare și dezvoltare economică. Obținerea avizului formal reprezintă un semnal puternic privind angajamentul României în consolidarea integrității și a luptei împotriva corupției la nivel internațional. Evaluarea adoptată la 22 octombrie 2025 arată că România îndeplinește standardele internaționale în prevenirea și combaterea corupției care implică funcționari publici străini. Recomandarea privind resursele umane, financiare și de formare profesională este pe deplin îndeplinită ”Al 17-lea capitol încheiat în drumul către OCDE. Ţara noastră a mai făcut un pas semnificativ : am primit Avizul Formal al Grupului de lucru pentru combaterea mitei în operaţiunile economice internaţionale”, anunţă pe Facebook Luca Niculescu (foto), Coordonator Naţional pentru procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Luca Niculescu, ambasadorul român la Paris / Sursa: Facebook – Luca Niculescu Pe de altă parte, acest rezultat a fost posibil datorită eforturilor susținute ale Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în strânsă colaborare cu Ministerul Justiției. DNA a avut un rol important în implementarea recomandărilor OCDE, anunță instituția. Una dintre cele mai importante recomandări – cea privind resursele umane, financiare și de formare profesională – a fost considerată pe deplin îndeplinită. OCDE laudă capacitatea DNA de a desfășura investigații eficiente în cazurile de mituire străină Totodată, evaluarea OCDE recunoaște progresele României și în celelalte recomandări aflate în curs de implementare, rezultate obținute prin aceeași colaborare instituțională. În baza noii legislații (Legea nr. 319/2024, modificată prin Legea nr. 156/2025), DNA are competență exclusivă pentru investigarea mitei oferite funcționarilor publici străini și a infracțiunilor conexe, precum spălarea banilor sau falsul în înscrisuri. În 2025, DNA a continuat investigarea unui caz reprezentativ de mită transnațională, încadrat potrivit noilor prevederi legale și inclus de OCDE în matricea de cazuri relevante. OCDE a evidențiat capacitatea DNA de a desfășura investigații eficiente în cazurile de mituire străină și de a coopera cu autorități din alte state. În egală măsură, România a fost remarcată pentru implicarea activă în mecanismele internaționale de evaluare, prin participarea la examinarea altor state parte la Convenție. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Suntem cu un pas mai aproape de OCDE. Nicușor Dan: „România a făcut încă un pas decisiv spre aderare” Ilie Bolojan a anunțat intrarea României în ultima etapă din procesul de ADERARE la OCDE. Ce obiectiv de finalizare și-a propus Guvernul
ASF: România a primit avizul formal al OCDE în domeniul guvernanței corporative

România a primit Avizul formal din partea Comitetului Guvernanță Corporativă al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), marcând o etapă esențială în procesul de aderare la organizație, a transmis, miercuri, conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a acordat României avizul formal în domeniul guvernanței corportative, un capitol important în vederea aderării. La sesiunea Comitetului Guvernanță Corporativă, care a avut loc la Paris, în perioada 7 – 8 aprilie, România a fost reprezentată de Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), alături de Luca Niculescu, Secretar de Stat și Coordonator Național pentru procesul de aderare la OCDE, de Adrian Țuțuianu, Secretar General Adjunct al Guvernului, precum și de Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București (BVB), potrivit unui comunicat al autorității de reglementare pentru piața de capital, asigurări, pensii private, sectoare care însumează peste 10 milioane de participanți. „Avizul formal în domeniul guvernanței corporative reprezintă o recunoaștere a progreselor realizate de România în procesul de aliniere la principiile G20/OCDE privind guvernanța corporativă, după doi ani de pregătiri intense. Mai mult decât atât, este de subliniat faptul că întregul cadru de reglementare și practicile în domeniu sunt, în acest moment, la standardele dezvoltate de OCDE”, a declarat Alexandru Petrescu, președintele ASF. România, aliniată la exigențele internaționale în materie de guvernanță corporativă Potrvit instituției, în cadrul sesiunii dedicate României, echipa ASF a prezentat măsurile implementate la nivel național pentru consolidarea guvernanței corporative a companiilor listate. De asemenea, au fost evidențiate progresele înregistrate în aplicarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea pieței de capital, inclusiv adoptarea de acte normative pentru simplificarea listării și creșterea lichidității pieței secundare. Președintele ASF a informat membrii Comitetului despre inițiativele legislative menite să sporească transparența companiilor listate și despre modificările recente aduse Codului de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București. Noile reglementări includ principii referitoare la sustenabilitate, protecția părților interesate și cerințe mai stricte pentru monitorizarea conformității companiilor listate. Avizul favorabil al OCDE confirmă finalizarea procesului de evaluare și alinierea politicilor României la exigențele internaționale în materie de guvernanță corporativă. „Ne angajăm să rămânem activi în implementarea obiectivelor Strategiei naționale pentru dezvoltarea pieței de capital din România și să contribuim la activitatea Comitetului Guvernanță Corporativă al OCDE. ASF va continua demersurile pentru finalizarea procesului de evaluare privind alinierea la instrumentele juridice referitoare la piața asigurărilor, la piața pensiilor private și la piețele financiare”, a adăugat Alexandru Petrescu. În anul 2024, ASF a contribuit, alături de alte instituții și parteneri din România, la finalizarea procesului de evaluare de către OCDE a capitolelor referitoare la educația financiară și la protecția consumatorului de produse financiare, potrivit instituției. Citiți și: Cu cât și de ce a crescut prețul RCA în 2024. Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF: Înghețarea tarifelor a dus, paradoxal, la o competiție mai puternică Numărul investitorilor individuali pe piața de CAPITAL a crescut de peste patru ori în ultimii cinci ani. Care sunt pașii pentru a investi la BVB Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele