Adrian Veștea: Să vedem dacă nu dorm pe o ureche și aștept să ajung în 2028. Premierul desemnat vrea să fie evaluat periodic

Întrebat, la România TV, dacă va rămâne premier până la următoarele alegeri sau doar pentru o perioadă limitată, Veștea a spus că susține evaluări regulate ale activității Executivului. „Cred că ceea ce ar trebui să înțelegem și ar trebui să mergem pe niște evaluări periodice, să vedem dacă Adrian Veștea nu doarme pe ureche și așteaptă să ajungă în anul 2028. La fiecare șase luni de zile, la fiecare an de zile, în urma evaluărilor făcute, colegii noștri care constituie această coaliție și care până la urmă vor intra în formula de guvernare să fie în măsură să considere și să aprecieze”. Premierul desemnat a adăugat că viitoarea coaliție ar trebui să își concentreze atenția asupra reformelor și efectelor acestora, iar deciziile importante să fie luate prin consens. „Nu o să mai fie niciun protocol în coaliție, nu știu dacă vor exista, mai ales pe seama anumitor tensiuni, anumite lucruri care țin de coaliție, vor exista discuții pe anumite programe, pe impactul care îmi creează aceste programe, toate aceste reforme, în așa fel încât decizia să fie luată în consens și ulterior, dacă este cazul chiar prin asumare parlamentară, asumare guvernamentală, în așa fel încât să facem toate aceste reforme și să ducem România într-o direcție bună”.
Toate partidele proeuropene pot intra la negocieri. Mesajul tranșant al lui Adrian Veștea

Întrebat, la EuroNews, despre începutul negocierilor și despre portofoliile cheie, precum Ministerul de Interne sau Ministerul Finanțelor, Veștea a evitat să ofere un calendar. „Este prematur să avansez astăzi o cronologie și ordinea în care să vor întâmpla lucrurile acestea. Vreau să văd în perioada următoare, fiindcă vedem că sunt partidele politice, astăzi vor ieși public și vor spune care este decizia lor”. Întrebat dacă UDMR a fost luat în calcul, acesta a confirmat că discuțiile includ mai multe formațiuni parlamentare. „UDMR și USR. Eu iau în calcul toate partidele pro europene”. El a explicat că abordarea sa politică se bazează pe aritmetica parlamentară și pe necesitatea unor reforme asumate de toate partidele implicate. „După cum am prezentat încă din momentul în care am fost investit, mă raportez la partidele pre-europene și mă raportez la reformele pe care trebuie să le facă România”. Veștea a adăugat că nu se raportează la vechi alianțe politice și a respins ideea unor înțelegeri informale din trecut.
Preşedintele Senatului califică nominalizarea lui Adrian Veștea ca pe un act greu de digerat politic. Ce spune liberalul legat de ședința de luni

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a afirmat că nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este „un act care poate fi greu de digerat”, inclusiv pentru cei cu extinsă experiență politică. El afirmă că soluţia democratică şi constituțională ar fi presupus reluarea consultărilor şi identificarea unei majorităţi viabile. ”Nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat, inclusiv pentru cei care au văzut şi trăit multe în politică”, spune Mircea Abrudean pe Facebook. Abrudean precizează că, după depunerea mandatului de către Eugen Tomac, aşa cum a spus şi zilele trecute, soluţia democratică şi constituţională ar fi presupus reluarea consultărilor şi identificarea unei majorităţi viabile. ”În absenţa acestei noi runde de consultări, Partidul Naţional Liberal va discuta în forurile statutare pentru a lua o decizie oficială”, mai scrie Abrudean în mesaj. Ședință de urgență la PNL pentru excluderea lui Adrian Veștea din partid Președintele PNL, Ilie Bolojan, a convocat, luni la ora 17:00, ședința a BPN pentru excluderea lui Adrian Veștea din partid. Deputații, senatorii liberali, dar și primarii municipiilor și președinții de Consilii Județene care nu sunt membri BPN au fost invitați să participe. Biroul Politic Național și Biroul Politic Executiv se întâlnesc mâine în Parlament, unde a avut loc și precedentul BPN, pentru a-l exclude pe Adrian Veștea, noua propunere de premier a președintelui Nicușor Dan, din partid. Liderul PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a reacţionat dur la anunţul preşedintelui referitor la nominalizarea liberalului Adrian Veştea pentru postul de premier, afirmând că nu a fost anunţat în legătură cu această decizie, pe care o consideră ”un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”. Ce prevede statutul PNL în acest caz La ultima modificare a statutului PNL, una dintre prevederi a fost că un prim-vicepreședinte poate fi exclus printr-un congres extraordinar. Este nevoie, așadar, de o mobilizare statutară, de un congres extraordinar. La congres este necesar un vot de 50% +1. Excluderea lui Veștea ar fi fost practic imposibilă într-un timp scurt și ar fi nevoie de 28 de voturi, la un congres a cărei convocare ar dura 15 zile. În aceste 15 zile, însă, Veștea poate rămâne membru de partid și poate începe negocierile pentru un guvern politic cu PSD, mai spun sursele Gândul. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Veștea după retragerea lui Eugen Tomac, fără ca Ilie Bolojan să fi fost informat în prealabil. Liderul PNL a calificat decizia drept un „act ostil” și o încercare evidentă de rupere a partidului. Veștea a anunțat, la rândul său, că își dorește formarea unui guvern politic și că va începe discuțiile cu partidele democratice.
Sunt și liberali care susțin desemnarea lui Adrian Veștea: E omul cel mai potrivit

Deputatul PNL Răzvan Prișcă a declarat, duminică, faptul că îl susține pe Adrian Veștea ca premier. „România nu își mai permite prelungirea crizei politice de dragul unor orgolii personale. România are nevoie de un guvern. Nu mâine, nu după alte runde de negocieri sterile, ci acum. Premierul desemnat Adrian Veștea e omul cel mai potrivit pentru acest moment complicat”, a transmis liberalul. „30 de ani în PNL. Primar la Râșnov pentru trei mandate. Președinte al Consiliului Județean Brașov. Ministru al Dezvoltării. Nu vorbim despre un om scos din context — vorbim despre un liberal format în teren, care știe ce înseamnă să administrezi, să atragi fonduri europene și să livrezi concret pentru cetățeni”, a mai scris acesta. „Îmi asum această poziție fără ezitare: Adrian Veștea are experiența, seriozitatea și curajul să formeze un guvern care să scoată România din criză și să o țină pe direcția pro-occidentală”, a mai adăugat Prișcă. El a concluzionat ideea urându-i succes lui Adrian Veștea.
Adrian Veştea: Ilie Bolojan a fost ieri la Broșteni, nu a anunțat presa, nu a pus afișe

„Ilie Bolojan a fost ieri la Broșteni. Nu a anunțat presa, nu a chemat camerele de filmat, nu a pus afișe și nici nu a scris comunicate pompoase. A fost o vizită de lucru: discuții cu autoritățile locale și o evaluare la fața locului. Unii se miră când văd un premier care muncește fără să se laude. Dar acesta este Bolojan: vorbește puțin și lasă rezultatele să vorbească. Într-o lume politică plină de spectacol și zgomot, normalitatea și bunul-simț par să deranjeze cel mai mult”, a scris Adrian Veştea pe Facebook. Premierul Ilie Bolojan a mers vineri în localitatea Broșteni, județul Suceava, una dintre cele mai afectate zone de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie. Șeful Executivului a spus că guvernul a alocat peste 7,4 milioane de lei pentru refacerea locuințelor distruse. „În astfel de situații critice, responsabilitatea Guvernului este să asigure intervenția de urgență, să susțină financiar familiile sinistrate și să aloce fonduri pentru refacerea infrastructurii, astfel încât viața să revină cât mai repede la normal”, a declarat premierul.