Afganii din SUA, apel la Donald Trump după atacul armat de la Washington DC

Presupusul atacator, Rahmanullah Lakanwal, în vârstă de 29 de ani, a intrat în America în cadrul unui program care oferea protecție specială în materie de imigrare afganilor care lucrau cu SUA în urma retragerii trupelor din Afganistan în 2021. Sarah Beckstrom, în vârstă de 20 de ani, membră a Gărzii Naționale, a fost ucisă în atacul armat de miercuri, iar un coleg, Andrew Wolfe, în vârstă de 24 de ani, se spune că luptă pentru viața sa. Ca răspuns, președintele american Donald Trump a oprit procesarea tuturor cererilor de imigrare din partea afganilor, a ordonat o revizuire a cărților verzi emise persoanelor din 19 țări și a amenințat cu o represiune mai amplă împotriva migranților din ceea ce el numește „țări din lumea a treia”. Afganii își exprimă compasiunea față de familiile victimelor Coaliția Comunității Afgane din Statele Unite și-a exprimat compasiunea față de familiile victimelor, solicitând o „anchetă cuprinzătoare”, dar îndemnând guvernul SUA să nu amâne sau să suspende cererile de imigrare afgană, potrivit BBC. „Douăzeci de ani de parteneriat afgano-american nu trebuie uitați”, se arată în declarația coaliției, făcând o aluzie la efortul de două decenii lansat de SUA în 2001 pentru a-i răsturna pe conducătorii talibani din Afganistan și a stabili securitatea în țară. Suspectul a obținut azil în SUA Mii de afgani s-au grăbit să fugă din țară în 2021, mulți prin Kabul, pe măsură ce SUA și-au retras trupele și talibanii au intrat în țară. Oficialii americani spun că suspectul a avut o relație cu forțele americane din Afganistan în timp ce acestea erau staționate acolo. El a ajutat la paza forțelor americane pe aeroportul din Kabul în momentul retragerii, a declarat pentru BBC un fost comandant militar care a servit alături de el. A venit în SUA în același an. A solicitat azil în 2024, iar cererea sa a fost aprobată la începutul acestui an, a declarat un oficial pentru partenerul BBC, CBS News.
Liderul taliban: Dumnezeu îi va pedepsi aspru pe afganii nerecunoscători pentru conducerea islamică
Talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului pe 15 august 2021, după retragerea forţelor SUA şi NATO la finalul unui război de două decenii. De atunci, ei şi-au impus propria interpretare a legii islamice asupra vieţii cotidiene, inclusiv restricţii drastice pentru femei şi fete. Akhundzada, care apare foarte rar în public, a afirmat, în declaraţie, că afganii au îndurat greutăţi şi au făcut sacrificii aproape 50 de ani pentru ca legea islamică, Sharia, să fie stabilită. Sharia a salvat oamenii de „corupţie, opresiune, uzurpare, droguri, furt, jaf şi prădare”. Declaraţia sa a fost distribuită pe platforma X de purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid. „Acestea sunt mari binecuvântări divine pe care poporul nostru nu trebuie să le uite şi, cu ocazia comemorării Zilei Victoriei (15 august), să-i mulţumească lui Allah Atotputernicul pentru ca binecuvântările să se înmulţească,” a spus Akhundzada. „Dacă, împotriva voinţei lui Dumnezeu, nu vom arăta recunoştinţă pentru binecuvântări şi vom fi nerecunoscători, vom fi supuşi pedepsei severe a lui Allah Atotputernicul”. Miercuri, la o şedinţă a Cabinetului din Kandahar, Akhundzada a spus că stabilitatea guvernului taliban depinde de dobândirea cunoştinţelor religioase. El a îndemnat la promovarea conştientizării religioase, descurajarea comportamentului imoral, protejarea cetăţenilor de ideologii dăunătoare şi instruirea afganilor în materie de credinţă şi religie, potrivit declaraţiei unui alt purtător de cuvânt guvernamental, Hamdullah Fitrat. Akhundzada a ordonat Primăriei Kabul să construiască mai multe moschei, iar accentul general a fost pus pe identificarea mijloacelor de „consolidare şi fortificare” a guvernului islamic, a spus Fitrat.
Donald Trump promite sprijin pentru afganii blocaţi în Emiratele Arabe Unite

Deşi este susţinătorul unor politici anti-imigraţie şi a suspendat programe de relocare a migranţilor, preşedintele Trump a anunţat printr-o postare pe Truth Social „Voi încerca să îi salvez, începând chiar acum”, exprimând sprijin pentru afganii blocaţi în Emiratele Arabe Unite. Câteva mii de cetăţeni afgani au fost evacuaţi în 2021 în Emiratele Arabe Unite, după ce talibanii au preluat controlul asupra întregii ţări, în urma retragerii haotice a forţelor americane. EAU a acceptat să îi găzduiască temporar, în calitate de partener de securitate al Statelor Unite, însă pentru mulţi dintre ei situaţia a rămas nerezolvată ani la rând. În 2022, Canada a fost de acord, la cererea Washingtonului, să relocheze aproximativ 1.000 dintre afganii aflaţi încă în Emirate. Administraţia Biden a adus aproape 200.000 de afgani în Statele Unite, inclusiv membri ai familiilor personalului militar afgan-american, copii reuniţi cu părinţii lor, rude ale celor deja stabiliţi şi zeci de mii de colaboratori ai guvernului american în cei 20 de ani de război.