Președintele Lula, apel către Africa de Sud: Dacă nu ne consolidăm apărarea, într-o zi cineva ne va invada

presedintele-lula,-apel-catre-africa-de-sud:-daca-nu-ne-consolidam-apararea,-intr-o-zi-cineva-ne-va-invada

Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a declarat luni în timpul unei vizite oficiale a președintelui Cyril Ramaphosa la Brasilia, că cele două state trebuie să își consolideze cooperarea în domeniul apărării pentru a preveni eventuale amenințări externe. „Nu știu dacă Ramaphosa își dă seama că, dacă nu ne pregătim apărarea, într-o zi cineva ne va invada. În această privință, Brazilia are aceleași nevoi ca și Africa de Sud. Trebuie să ne combinăm potențialul de a produce arme împreună”, a spus președintele brazilian, potrivit AFP.  Lula a menționat că un acord de cooperare în domeniul apărării este în curs de elaborare și ar putea deschide calea unor noi proiecte comune. „Aici, în America de Sud, suntem o regiune a păcii. Nimeni nu are o bombă nucleară și considerăm apărarea ca un factor de descurajare”, mai spune președintele brazilian.  La rândul său, președintele sud-african Cyril Ramaphosa a declarat că cele două țări au „multe de învățat una de la cealaltă”, recunoscând totodată că Brazilia este „mult mai avansată” decât Africa de Sud în sectorul apărării.  Brazilia și Africa de Sud sunt membre ale grupului BRICS, alături de China, Rusia și Iran, un grup descris drept anti american de președintele Donald Trump.

Orașul în care se află 40% din aurul lumii, deși cei mai mulți locuitori trăiesc într-o sărăcie lucie

orasul-in-care-se-afla-40%-din-aurul-lumii,-desi-cei-mai-multi-locuitori-traiesc-intr-o-saracie-lucie

Sub o creastă aparent banală din această lume se ascunde 40% din aurul planetei. Se află într-un oraș celebru și, la prima vedere, pare doar o creastă obișnuită, arsă de soare, și nimic nu trădează faptul că sub ea se află una dintre cele mai mari comori descoperite vreodată de omenire. Însă, cu toate acestea, cea mai marte a populației din regiune trăiește într-o sărăcie cruntă. Ei bine, în apropiere de Johannesburg, în Africa de Sud, se află celebrul Bazin Witwatersrand, o formațiune geologică veche de 2,7 miliarde de ani sub care se ascunde zăcământul care a produs aproximativ 40% din tot aurul extras vreodată pe planetă, potrivit dailygalaxy.com. Geologii îl consideră cel mai bogat zăcământ de aur descoperit vreodată, impactul său remodelând economia Africii de Sud, dar și piețele globale ale aurului. Puține locuri din lume se pot lăuda că au influențat atât de puternic sistemul financiar internațional. Totul a început într-o epocă în care Pământul arăta complet diferit, în Eonul Arhaic, când oxigenul era rar și râuri străvechi au erodat roci vulcanice bogate în minerale, transportând particule de aur în aval. Aurul, un metal dens, s-a depus în canale fluviale și în bare de pietriș, iar – în timp – sedimentele l-au acoperit cu straturi groase de rocă, iar căldura și presiunea au transformat totul în conglomerate dure. Acest tip de zăcământ este clasificat de specialiști drept paleoplacer, diferit de zăcămintele hidrotermale, precum cele din zona Roșia Montană – Bucium, în România. Roșia Montană / FOTO – Arhivă Inedit este faptul că multe particule de aur din Witwatersrand păstrează și astăzi forma rotunjită, semn clar al transportului fluvial. Studii izotopice moderne susțin această teorie a originii fluviale, întărind ideea că râurile antice au fost arhitecții acestui gigant geologic. În anul 1886, aflorimente bogate în aur au fost identificate de-a lungul crestei Witwatersrand, această descoperire declanșând unul dintre cele mai spectaculoase boom-uri miniere din istorie, iar o simplă așezare de corturi s-a transformat rapid în orașul Johannesburg. Astfel, Africa de Sud a devenit principalul producător mondial de aur, iar exploatarea a coborât treptat la adâncimi extreme. Unele puțuri miniere depășesc patru kilometri adâncime, unde temperaturile pot trece lejer de 50 de grade Celsius. Chiar și astăzi, bazinul deține rezerve semnificative, iar estimările arată că aurul rămas ar putea valora sute de miliarde de dolari, mai notează sursa citată. Autorul mai recomandă: Comoara din Gorj. Un bărbat a descoperit monede grecești din epoca lui Filip al II-lea Misterul unuia dintre cele mai mari cratere de pe Pământ a fost elucidat

Artă rupestră din Africa de Sud ar putea infățișa o creatură dispărută acum 250 de milioane de ani

arta-rupestra-din-africa-de-sud-ar-putea-infatisa-o-creatura-disparuta-acum-250-de-milioane-de-ani

O pictură pe stâncă din Africa de Sud ar putea arăta cum fosilele au influențat mitologia indigenă. Cercetătorii spun că lucrarea ar putea reprezenta un animal preistoric dispărut în urmă cu 250 de milioane de ani, scrie Futura-Sciences. Descoperirea leagă rămășițele fosile din Bazinul Karoo de tradițiile de artă rupestră ale populației San. O creatură neobișnuită pe „Panoul Șarpelui cu Coarne” Pictura, cunoscută drept „Panoul Șarpelui cu Coarne”, a fost realizată între 1821 și 1835. Ea se află în Bazinul Karoo din Africa de Sud, o regiune bogată în fosile. Printre animale familiare, lucrarea include o creatură cu colți care ridică semne de întrebare. Animalul alungit are picioare scurte, un cap mic și colți curbați în jos. Aspectul său amintește de o morsă, deși morsele nu au trăit niciodată în această zonă aridă. Tradițiile San descriu figura drept o ființă spirituală. Totuși, arta rupestră San se inspiră, de regulă, din animale reale. Acest lucru a ridicat întrebări privind originea creaturii neobișnuite. Fosilele din Bazinul Karoo oferă indicii Bazinul Karoo este unul dintre cele mai bogate situri fosilifere din lume. El păstrează urme ale vieții din perioadele Permiană până la Jurasică, acum aproximativ 299-145 milioane de ani. Regiunea conține numeroase fosile de terapside, strămoși reptilieni timpurii ai mamiferelor. Cercetătorul Julien Benoit sugerează că populația San ar fi putut întâlni fosile expuse la suprafață în timpul vânătorii. Aceste oase străvechi ar fi putut influența miturile locale și expresia artistică. Fosilele ies la iveală în Karoo de mii de ani. Legătura cu dicinodonții Studiul lui Benoit, publicat în revista PLOS One, indică dicinodonții drept posibilă sursă de inspirație. Aceste animale erbivore robuste aveau corpuri masive și colți curbați. Caracteristicile lor corespund îndeaproape creaturii pictate pe perete. Fosilele de dicinodonți sunt frecvente în apropierea sitului de artă rupestră. Prima descriere științifică a acestei specii datează din 1845. Aceasta a avut loc la aproximativ un deceniu după realizarea picturii San. Dacă ipoteza este corectă, lucrarea ar preceda recunoașterea științifică oficială a dicinodonților. Cercetătorii spun că acest fapt arată cum comunitățile antice au interpretat „timpul profund” prin povești și simboluri.

Alexander Lukașenko susține că l-a avertizat pe Vladimir Putin despre un posibil atentat în Africa de Sud, pe fondul războiului din Ucraina și al tensiunilor geopolitice

alexander-lukasenko-sustine-ca-l-a-avertizat-pe-vladimir-putin-despre-un-posibil-atentat-in-africa-de-sud,-pe-fondul-razboiului-din-ucraina-si-al-tensiunilor-geopolitice

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei discuții cu jurnaliștii și au fost relatate de agenția oficială belarusă BelTA. Potrivit lui Lukașenko, avertismentul nu a fost unul informal, ci s-a bazat pe informații provenite de la serviciile secrete, care ar fi indicat pregătirea unui posibil act terorist împotriva liderului de la Kremlin. Acesta a subliniat că informațiile au apărut „la nivel de conversații și bârfe din Occident”, dar suficient de serioase pentru a justifica îngrijorarea. Detalii despre conversația dintre Lukașenko și Putin Lukașenko a relatat că discuția a avut loc într-un moment în care Putin „își făcea deja bagajele” pentru deplasarea în Africa de Sud. Liderul belarus i-ar fi spus direct că situația de securitate este prea riscantă, având în vedere contextul războiului din Ucraina. În cele din urmă, Putin ar fi ținut cont de avertisment, iar Rusia a fost reprezentată la summit de ministrul de externe Serghei Lavrov, nu de președinte. Președintele Belarusului a mai afirmat că îl sfătuiește frecvent pe Putin să evite deplasările externe, subliniind că, în actualul context geopolitic, liderii străini pot veni la Moscova. Războiul din Ucraina și acuzațiile de terorism În același context, Lukașenko a calificat drept „terorism sălbatic” presupusul atac cu drone asupra reședinței lui Putin din Valdai, incident anunțat anterior de autoritățile ruse. El a menționat că, de la începutul conflictului din Ucraina, niciuna dintre părți nu a atacat direct liderul suprem al celeilalte părți. Totodată, Lukașenko a sugerat că eventualele tentative de escaladare ar putea veni din cercuri din jurul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, deși a precizat că acesta ar putea să nu fi fost conștient de implicații. La rândul său, Zelenski a respins categoric acuzațiile Moscovei, catalogându-le drept „false” și acuzând Rusia că pregătește pretexte pentru noi lovituri asupra Kievului.

România și-a aflat adversarele de la Cupa Mondială de rugby! Stejarii vor înfrunta campioana mondială

romania-si-a-aflat-adversarele-de-la-cupa-mondiala-de-rugby!-stejarii-vor-infrunta-campioana-mondiala

România și-a aflat adversarele de la Cupa Mondială de rugby, iar „stejarii” nu au avut deloc noroc la tragerea la sorți. Românii vor întâlni în grupa de la Cupa Mondială campioana en-titre Africa de Sud, recunoscută pentru tradiția în sport și pentru forța uriașă arătată de-a lungul anilor. Tragerea la sorți pentru Cupa Mondială de rugby din 2027 a avut loc la Sydney. Turneul va avea pentru prima dată 24 de echipe, ceea ce aduce un format nou, în care fiecare formație din grupă joacă împotriva tuturor celorlalte, fără pauze între meciuri. România a fost repartizată în Grupa B, alături de Africa de Sud, campioana mondială în exercițiu, Italia și Georgia, ceea ce înseamnă o provocare foarte mare pentru „Stejari”. Calificarea echipei noastre a venit după ce România a terminat pe locul al treilea în Rugby Europe Championship. Echipa a câștigat meciurile cu Germania și Belgia, a pierdut cu Portugalia și Georgia, dar a reușit să se impună din nou în fața Portugaliei în finala mică, obținând astfel locul pe podium și biletul pentru Cupa Mondială. Interesant este faptul că noul format al competiției permite calificarea în optimi nu doar a primelor două clasate din fiecare grupă, ci și a celor mai bune patru echipe de pe locul trei. Este pentru prima dată când Cupa Mondială include o fază a optimilor de finală. Africa de Sud vine la turneu ca principală favorită, după ce a câștigat ultimele două ediții ale Cupei Mondiale, în 2019 și 2023. Turneul va avea loc în Australia între 1 octombrie și 13 noiembrie. Iată grupele de la Campionatul Mondial de Rugby: Grupa A – Noua Zeelandă, Australia, Chile, Hong Kong. Grupa B – Africa de Sud, Italia, Georgia, România. Grupa C – Argentina, Fiji, Spania, Canada. Grupa D – Irlanda, Scoţia, Uruguay, Portugalia. Grupa E – Franţa, Japonia, SUA, Samoa. Grupa F – Anglia, Ţara Galilor, Tonga, Zimbabwe.

Poliția sud-africană a arestat patru bărbați care plănuiau să lupte pentru Rusia

politia-sud-africana-a-arestat-patru-barbati-care-planuiau-sa-lupte-pentru-rusia

Poliția sud-africană a anunțat că a arestat patru bărbați care se îndreptau spre Rusia. Ei sunt suspectați că au fost recrutați pentru a lupta în armata rusă pe frontul ucrainean, potrivit Reuters. Bărbații au fost opriți vineri la poarta de îmbarcare a aeroportului din Johannesburg, a transmis poliția. „Arestările au urmat unui pont de la (poliția aeroportului din Johannesburg) cu privire la patru bărbați care se îndreptau spre Rusia prin Emiratele Arabe Unite. O anchetă preliminară a dezvăluit că o femeie sud-africană ar fi facilitat călătoria și recrutarea acestor persoane în armata Federației Ruse”, a dezvăluit unitatea de poliție de elită, sâmbătă, într-un comunicat. Cei patru suspecți urmează să apară în instanță luni, sub suspiciunea de încălcare a Legii privind reglementarea asistenței militare străine. Anchete în Africa de Sud privitoare la mercenari Cu câteva săptămâni înainte, autoritățile au anunțat că alți 17 bărbați sud-africani sunt blocați în Ucraina după ce au fost ademeniți să se alăture forțelor mercenare cu promisiunea unor contracte profitabile. Ei au cerut ajutor pentru a fi evacuați. Conform legislației sud-africane, este ilegal ca proprii cetățeni să ofere asistență militară guvernelor străine sau să lupte alături de armate străine fără autorizație. Președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a ordonat o anchetă cu privire la modul în care cei 17 bărbați au ajuns să lupte în Ucraina, în contextul eforturilor continue de a-i aduce acasă. Poliția a mai anunțat că o va investiga pe Duduzile Zuma-Sambudla, fiica fostului președinte sud-african Jacob Zuma, care a fost acuzată de sora sa vitregă că ar fi fost implicată în atragerea acestor bărbați în Rusia sub pretexte false.

Germania vrea ca Trump să invite Africa de Sud la summitul G20

germania-vrea-ca-trump-sa-invite-africa-de-sud-la-summitul-g20

Germania a anunțat joi că va încerca să-l convingă pe Donald Trump să revină asupra deciziei de a exclude Africa de Sud de la summitul G20 de anul viitor din Florida. Discuțiile ar venit după afirmațiile false ale președintelui american, Donald Trump, că țara ar abuza minoritatea albă. De când a preluat al doilea mandat în ianuarie, Trump a spus de mai multe ori că guvernul sud-african, cu majoritate neagră, persecută populația albă. În luna mai, Trump l-a confruntat pe președintele Cyril Ramaphosa la Casa Albă cu rapoarte neconfirmate despre un genocid al fermierilor albi, menționate și de Elon Musk. Washingtonul a boicotat reuniunea liderilor G20 de la Johannesburg din această lună, invocând „abuzuri ale drepturilor omului” în Africa de Sud. Trump a scris miercuri pe rețelele de socializare că „Africa de Sud a demonstrat lumii că nu este o țară demnă de a fi membră nicăieri” și că nu o va invita la summitul de anul viitor. Vincent Magwenya, purtătorul de cuvânt al lui Ramaphosa, a spus pentru Reuters că „mulți” membri ai G20 au trimis mesaje private de susținere Africii de Sud, fără a menționa țări specifice. Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că va încerca să-l convingă pe Trump să trimită invitație Africii de Sud. „În opinia mea, G7 și G20 sunt formate care nu ar trebui reduse fără un motiv întemeiat. Voi încerca să-l conving (pe Trump) să invite și guvernul sud-african.”, a spus Merz reporterilor la Berlin. Africa de Sud nu va solicita sprijinul altor membri G20 Biroul lui Ramaphosa a afirmat că Africa de Sud va continua să participe la G20 și „nu apreciază insultele din partea altei țări cu privire la valoarea sa în participarea la platformele globale”. Totuși, purtătorul de cuvânt a precizat că țara nu va face lobby pe lângă alte state pentru sprijin. „Înțelegem și apreciem că, la nivel bilateral, unele dintre aceste țări se află într-o poziție precară față de Statele Unite”, a spus Vincent Magwenya În postarea sa de miercuri, Trump a spus că excluderea Africii de Sud de la reuniunile G20 are legătură cu refuzul acesteia de a preda președinția G20 unui reprezentant al Ambasadei SUA după summitul de la Johannesburg. Africa de Sud susține că delegația americană nu a fost prezentă la summit și că președinția a fost predată unui oficial al ambasadei săptămâna aceasta.

Rușine istorică pentru All Blacks. Noua Zeelandă a suferit cea mai dură umilință în fața rivalei Africa de Sud

rusine-istorica-pentru-all-blacks.-noua-zeelanda-a-suferit-cea-mai-dura-umilinta-in-fata-rivalei-africa-de-sud

Naționala de rugby a Noii Zeelande, cunoscută și drept All Blacks, a avut parte de o rușine istorică, sâmbătă, 13 septembrie 2025, în runda cu numărul 4 a Rugby Championship. Selecționata antrenată de Scott Robertson (51 de ani) a fost învinsă fără drept de apel de rivala Africa de Sud, scor 10 la 43. Africa de Sud a măturat pe jos cu All Blacks în runda 4 de la Rugby Championship Sâmbătă, la Wellington, Noua Zeelandă și Africa de Sud s-au duelat în etapa 4 a Rugby Championship, iar la capătul celor două reprize, oaspeții s-au impus cu un neverosimil 43 la 10. Potrivit The Guardian, aceasta este cea mai drastică înfrângere pe care All Blacks a încasat-o în fața propriilor fani în întreaga istorie. Anterior meciului de pe 13 septembrie, reprezentativa masculină de rugby a Noii Zeelande nu pierduse niciodată acasă la o diferență mai mare de 15 puncte. De asemenea, la general, cea mai aspră înfrângere din dreptul All Blacks era reprezentată de un eșec tot cu Africa de Sud, din vara lui 2023. Atunci, Noua Zeelandă a pierdut cu 7 la 35 pe stadionul Twickenham din Londra. Însă, de data aceasta, pe gazonul Sky Stadium din Wellington, elevii lui Scott Robertson au fost de nerecunoscut, mai ales în repriza secundă, pe care au pierdut-o cu 0 la 36. „All Blacks, umiliți de Springboks la Rugby Championship, cu cea mai grea înfrângere suferită vreodată”, titrează The Guardian. Damian Willemse (27 de ani), parte a naționalei din Africa de Sud, a spus că jocul de sâmbătă a fost pregătit în cele mai mici detalii: „Am avut o mentalitate foarte bună. După ce am analizat meciul de săptămâna trecută, am știut exact unde am greșit. Și în această seară am fost mult mai cinici”, a declarat Damian Willemse. Cum arată situația în grupă Noua Zeelandă și Africa de Sud s-au duelat și pe 6 septembrie, la Auckland, pe Eden Park, iar atunci All Blacks s-a impus cu 24 la 17. Prezente la Rugby Championship mai sunt reprezentativele din Australia și Argentina. Anterior dublei cu Africa de Sud, Noua Zeelandă a înregistrat o victorie și o înfrângere cu Argentina, 41-24 și 23-29. După patru etape, clasamentul arată în felul următor: Australia – 11P (114:104) Africa de Sud – 10P (112:94) Noua Zeelandă – 10P (98:113) Argentina – 9P (105:118) „Vom simți un real disconfort pe parcursul acestei săptămâni. Dar sunt sigur că această echipă va folosi înfrângerea pentru a face pasul la un nivel superior. Avem meciul cu Australia în față și implicit o șansă să reacționăm”, a declarat Scott Barrett, căpitanul Noii Zeelande. În schimb, selecționerul Scott Robertson a punctat: „Când au început să ne domine, au fost necruțători. Nu am putut răspunde în niciun fel și ne-au pedepsit”, a explicat selecționerul All Blacks. Pentru Noua Zeelandă urmează o dublă cu Australia la Rugby Championship, programată pe 27 septembrie, respectiv 4 octombrie 2025.

Van Heerden, polițist român? Unul dintre cei mai cunoscuți jucători de rugby din România, originar din Africa de Sud, intenționează să se lanseze într-o meserie pe care a visat-o de mic copil

van-heerden,-politist-roman?-unul-dintre-cei-mai-cunoscuti-jucatori-de-rugby-din-romania,-originar-din-africa-de-sud,-intentioneaza-sa-se-lanseze-intr-o-meserie-pe-care-a-visat-o-de-mic-copil

Sud–africanul Johhanes van Herdeen (38 de ani), component de bază al echipei de rugby Dinamo București dar și al naționalei României, își dorește foarte mult să devină polițist în România. El a sosit în România în România în 2012, dar a devenit eligibil trei ani mai târziu pentru prima reprezentativă conform criteriilor World Rugby. Johhanes van Herdeen nu pleacă de la Dinamo! Vrea să devină polițist și să rămână în Șoseaua Ștefan cel Mare „Stejarul” Johan Van Heerden a primit cetățenia română, în urma unei Hotărâri de Guvern adoptate de premierul Ludovic Orban în 2020. Nu este la prima tentativă în care-și dorește o nouă meserie în domeniul ordinii și siguranței publice. „Au fost discuții pe care le-am avut pe această temă cu cei din conducerea clubului Dinamo. Ei știu de intenția mea de a lucra fie ca jandarm, fie ca polițist. Sunt multe examene pe care ar trebui să le susțin în acest sens dar sunt convins că le-aș putea parcurge, etapă cu etapă, pentru că-mi doresc prea mult acest lucru”, a explicat Johhanes van Herdeen. De când a ajuns în România, van Herdeen a început să învețe limba română pe care azi o vorbește impecabil. Totul timpul s-a declarat cucerit de România ca țară. „Este ca și casa mea. Mă simt atras nu doar de frumusețile țării dar și de partea culturală sau istorică. Tot ceea ce trăiesc aici mi se pare fascinant. În fiecare zi descopăr lucruri noi. România este o țară de vis”, a punctat el. Mereu am afirmat că sunt român, m-am considerat român, cu sau fără acte. Încă de când am ajuns aici să joc, în 2012, am simțit România ca fiind casa mea, pentru că totul era atât de diferit de Africa de Sud Vrea să ajute oamenii simpli Visul lui Van Herdeen de a deveni, cândva, polițist, a plecat din copilărie. „Știam că acest lucru nu se va întâmpla în țara mea nara unde rata uciderii polițiștilor este una foarte mare. În Africa de Sud infracțiunile de ordin criminal sunt foarte dese”, a adăugat el. „Dorința de a deveni polițist nu este întâmplătoare. Mi-am dorit tot timpul să ajut oamenii. Să fiu lângă ei, să le fiu un punct important de sprijin. Profesia de polițist mi-ar da și mai mult posibilitatea să fac acest lucru”, a încheiat el.

România, victorie zdrobitoare cu Africa de Sud. Ne-am calificat în play-off-ul Campionatului Mondial de Polo

romania,-victorie-zdrobitoare-cu-africa-de-sud.-ne-am-calificat-in-play-off-ul-campionatului-mondial-de-polo

Echipa națională de polo a României scrie istorie la Campionatul Mondial din Singapore. Victoria categorică obținută în fața Africii de Sud i-a asigurat calificarea în play-off. Până atunci, însă, tricolorii vor mai avea parte de un ultim duel în faza grupelor. Adversară le va fi chiar campioana olimpică, Serbia, miercuri, 16 iulie, la ora 11:00. La rândul său, David Popovici va merge în statul asiatic pentru a concura în probele de 50, 100 și 200 metri liber. Cea de-a doua stârnește în mod special interesul specialiștilor, fiindcă și-a anunțat prezența și rivalul Zhanle Pan. România, calificată în play-off-ul Campionatului Mondial de Polo Învinsă fără drept de apel de Italia, scor 5-17, România s-a revanșat cu vârf și îndesat în meciul imediat următor, zdrobind Africa de Sud. După fluierul final, tabela arăta un incredibil 24-5. Cei mai importanți marcatori au fost Francesco Iudean (4 goluri), Vlad-Luca Georgescu (4 goluri), Andrei Neamțu (3 goluri) și Levente Vancsik (3 goluri), iar acest succes a adus „biletele” pentru play-off, rundă în care se întâlnesc ocupantele locurilor 2 și 3 din fiecare grupă. Principala favorită, Serbia, a făcut la rândul ei instrucție cu sud-africanii, scor 27-3, dar s-a văzut învinsă de Italia. Acea partidă a fost decisă în urma loviturilor de departajare (16-17). Cum vor aborda tricolorii ultimul meci al grupei După victoria cu Africa de Sud, Mihai Drăgușin, cel mai în vârstă poloist de la Campionatul Mondial (41 de ani) și-a felicitat colegii, dar a vorbit și despre ultimul meci din grupa A, dezvăluind cum va putea fi obținut un rezultat pozitiv. „A fost important pentru noi să câștigăm acest meci. Am fost la Jocurile Olimpice și acum demonstrăm că România are o echipă mai bună. Acum e bine, dar vom vedea în meciul următor cu Serbia. Totul e dificil în a juca împotriva Serbiei. Trebuie să ne concentrăm pe apărare. Nu știu ce m-a ținut să joc atât de mult. Îmi place polo-ul. E dificil acum. Jocul e foarte rapid, s-a schimbat atât de mult. Trebuie să mă antrenez mult și să am echipa alături”, a declarat portarul legitimat la vicecampioana României, Steaua. Aceasta a trimis, de altfel, un număr record de jucători în Singapore. Lotul complet al naționalei de polo: Jucători: Marius Țic David Belenyesi Matei Luțescu Tudor Fulea Andrei Neamțu Andrei Prioteasa Sebastian Oltean Nicolae Oanță Alexandru Gheorghe Vlad Georgescu Francesco Iudean Levente Vancsik Mihai Drăguşin David Bota Andrei Țepeluş Staff tehnic: Bogdan Rath – antrenor principal Alexandru Deacu – antrenor secund Valentin Olteanu – video analist Marian Pătraşcu – kinetoterapeut