Administrația Trump aprobă primul ajutor pentru arme acordat Ucrainei, finanțat de aliații NATO

Ajutorul va reprezenta prima utilizare a Listei Prioritare a Cerințelor Ucrainei (PURL), un mecanism dezvoltat de statele membre NATO și de Statele Unite pentru a coordona și finanța cele mai urgente necesități de pe câmpul de luptă ale Kievului, potrivit The Kyiv Independent. Transporturile, evaluate fiecare la până la 500 de milioane de dolari, au fost aprobate de subsecretarul pentru politică de apărare Elbridge Colby, potrivit Reuters. Pachetele ar putea fi trimise „în curând”, în condițiile în care Washingtonul reia livrările de armament către Ucraina, de această dată finanțate de guvernele aliate. Ce prevede inițiativa Prin intermediul PURL, aliații își reunesc contribuțiile pentru a cumpăra arme, muniții și echipamente americane din stocurile Statelor Unite. Inițiativa ar putea ajunge să furnizeze armament în valoare de până la 10 miliarde de dolari, conform surselor citate de Reuters. De la preluarea mandatului în 2025, administrația președintelui Donald Trump a vândut arme Ucrainei sau a livrat transporturi autorizate anterior de fostul președinte american Joe Biden. Noul mecanism marchează primele pachete de ajutor inițiate în cel de-al doilea mandat al lui Trump. „Este exact ceea ce au cerut. O mulțime de lucruri”, ar fi declarat una dintre surse. În august, președintele Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina își propune să obțină cel puțin 1 miliard de dolari pe lună de la aliați pentru a cumpăra arme fabricate în Statele Unite. Planul prevede, de asemenea, un parteneriat de 50 de miliarde de dolari cu companii ucrainene pentru producția de drone și include cel puțin 10 sisteme de apărare antiaeriană Patriot fabricate în SUA.
Războiul din Ucraina, ziua 1.259. Care sunt condițiile pentru ca Putin să se întâlnească cu Zelenski / Dronele ucrainene lovesc infrastructura feroviară din regiunea Rostov
Reuters: Rafinăria din Ryazan își pierde jumătate din capacitate după un atac cu drone ucrainene Rafinăria de petrol din Ryazan, deținută de compania de stat rusă Rosneft, funcționează la doar 48% din capacitatea sa obișnuită din 2 august, în urma unui atac cu drone ucrainene, relatează Reuters. Sursele au declarat că rafinăria din Ryazan a închis două unități principale de distilare a țițeiului – CDU-3 (8.600 tone pe zi) și CDU-4 (11.400 tone pe zi) – ca urmare a atacului cu drone. Fabrica funcționează doar cu unitatea CDU-6, capabilă să prelucreze 23.200 de tone de țiței pe zi, ceea ce reprezintă aproximativ 48% din capacitatea totală a instalației. Zelenski îl invită pe Erdogan pentru prima vizită în Ucraina din 2022 Președintele Volodimir Zelenski l-a invitat pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan să viziteze Ucraina, în ceea ce ar fi prima sa călătorie oficială în țară din 2022, a declarat ambasadorul Ucrainei la Ankara, Nariman Dzheilal, potrivit The Kyiv Independent. Vizita preconizată a lui Erdogan va urma celei de-a treia runde de negocieri de pace între Ucraina și Rusia, care a avut loc la Istanbul pe 23 iulie. Președintele turc, care s-a poziționat ca mediator între Rusia și Ucraina în timpul războiului pe scară largă, a vizitat anterior Lviv în august 2022, aceasta fiind singura sa vizită în țară de la începutul invaziei. Mintea lui Putin este „bolnavă, contorsionată și probabil ilogică”, afirmă ambasadorul SUA la NATO Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a declarat că președintele rus Vladimir Putin are o minte „bolnavă, contorsionată și probabil ilogică”, în contextul în care termenul limită acordat de Donald Trump Moscovei pentru progrese în războiul din Ucraina expiră vineri. „Este imposibil să intri în mintea lui Vladimir Putin, deoarece este bolnavă, contorsionată și probabil ilogică. Dar bănuiesc că nu vrea să se pună cu cea mai puternică armată din lume, care este cea a Statelor Unite ale Americii”, a declarat Whitaker pentru canalul american Newsmax TV. Forțele ruse se regrupează în apropierea râului Dnipro, pregătindu-se pentru o „război insular” mai activ Forțele ruse au redus temporar numărul operațiunilor de asalt în regiunea Herson în ultima zi, regrupându-se în vederea unor asalturi mai active asupra insulelor din râul Dnipro, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene pentru Kyiv Independent. Regiunea Herson din sudul Ucrainei este încă parțial ocupată, trupele ruse fiind înrădăcinate pe malul stâng al Dnipro. De acolo, ele continuă să lanseze atacuri asupra teritoriului controlat de Ucraina, inclusiv asupra orașului Herson. Ucrainenii au lansat, luni noaptea, un atac cu drone asupra stației feroviare Tatsinskaya, situată în regiunea Rostov (Rusia), care servește drept hub logistic pentru transportul de combustibil și cereale către infrastructura din zonă, relatează kyivindependent.com. Conform autorităților ruse, s-au înregistrat cel puțin 10 explozii în întreaga regiune, iar rețeaua feroviară a fost avariată grav, ceea ce a provocat suspendarea circulației unor trenuri. Regiunea Rostov, aflată la aproximativ 100 km de granița cu Ucraina, are un rol logistic esențial pentru transportul de resurse și muniții înspre zonele de confruntare din estul Ucrainei. Olanda va furniza componente și rachete pentru sistemele Patriot destinate Ucrainei Ministrul Apărării al Olandei, Ruben Brekelmans, a anunțat că țara va trimite Ucrainei un pachet de ajutor militar în valoare de 500 de milioane de euro, constând în sisteme americane Patriot și componente, inclusiv rachete interceptoare, potrivit ukrinform.net. „Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană și muniție. Ca prim aliat NATO, Olanda va furniza un pachet de 500 de milioane de euro cu sisteme americane (inclusiv componente și rachete Patriot). Aceasta va ajuta Ucraina să se apere pe sine și restul Europei împotriva agresiunii ruse”, transmite pe platforma X Ruben Brekelmans. Kremlinul a anunțat că Putin este gata să se întâlnească cu Zelenski. Care sunt condițiile Președintele rus Vladimir Putin este gata să se întâlnească cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski dacă pregătirile necesare sunt făcute în prealabil, a anunțat, luni, Kremlinul, anunță Politico. „Vreau să vă reamintesc că președintele însuși nu exclude organizarea unei astfel de întâlniri după ce discuțiile necesare vor fi făcute la nivel de experți și se va ajunge la un consens”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, notează POLITICO. Cu toate acestea, el a adăugat că lucrările pregătitoare „nu au fost încă efectuate”.
750 de lei mai puțin pentru acești 1.100.000 de pensionari din România. Decizia este oficială

750 de lei mai puțin pentru acești 1.100.000 de pensionari din România. Decizia este oficială. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul care anulează complet acordarea ajutorului de 750 de lei pensionarilor și persoanelor cu handicap. Încă de anii trecuți, Guvernul avea în plan să ofere un ajutor pentru pensionarii cu pensie mică și pentru persoanele cu handicap. Ajutorul urma să fie dat pentru reducerea facturilor la energia electrică. Ajutorul acesta a fost stipulat clar într-o Ordonanță de Urgență de anul trecut, însă termenul pentru implementarea ei a fost amânat până la data de 1 ianuarie 2025. Iar sprijinul ar fi urmat să fie acordat pe parcursul anului 2025. Astfel, Ordonanța de Urgență ar fi trebuit să acorde un sprijin pensionarilor cu pensie mică și persoanelor cu handicap pentru cumpărarea unor repartitoare. Doar că, în urmă cu două zile, președintele Nicușor Dan a semnat decretul care anulează complet acordarea acestui ajutor de 750 de lei pensionarilor și persoanelor cu handicap. Ordonanața a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Ea abrogă exact articolul în care se spune că se oferă ajutorul de 750 de lei pentru achiziționarea repartitoarelor. „(1) Beneficiază de sprijin pentru compensarea prețului la energie, respectiv pentru compensarea costului achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sub formă de plăți prin serviciul de mandat poștal următoarele categorii de persoane și familii, denumite în continuare beneficiari – SE ABROGĂ”. De acești 750 de lei pentru montarea contoarelor ar fi trebuit să beneficieze pensionarii de peste 60 de ani și persoanele cu handicap care au venituri mici, precum și familiile care primesc alocație pentru susținerea familiei ori familiile și persoanele singure care primesc ajutor social. Astfel, de acești bani ar fi trebuit să beneficieze familiile care au un venit de 2.000 de lei de persoană. În total, cei 750 de lei ar fi trebuit să intre în conturile a 1.1000.000 de pensionari, însă, din păcate, ajutorul a fost nu doar amânat, ci complet anulat. Autorul recomandă: Calcul complet | PENSII cu 550 lei mai mici pentru această categorie de pensionari din România 450 de lei în plus la PENSIE pentru acești pensionari din România. Unde depui cererea
Sorin Grindeanu: „Ajutorul de înmormântare e o chestiune care nu rezolvă deficitul”

Liderul interimar al PSD este stupefiat de propuneri halucinante de tăieri ale cheltuielilor, cum ar fi desființarea burselor școlare și a ajutoarelor de înmormântare. Premierul de serviciu recunoaște la România TV că scenariile sunt vehiculate mai degrabă în presă, decât în comisii. Ieri pe mine m-a luat cu furnicături pe șirea spinării când am auzit două propuneri savante una de desființare a burselor școlare și a doua-a de desființare a ajutoarelor de înmormântare. În halul ăsta suntem, în faliment, remarcă Grindeanu N-am ajuns încă acolo. Le-am văzut nenumerate, recunosc, nu atât în interiorul acestei comisii, cât în presă. Nu se va ajunge la așa ceva. Sper, fiindcă, cel puțin în ceea ce înseamnă ajutorul de înmormântare, e o chestiune care nu rezolvă deficitul, domnule Ciutacu, în niciun caz. Astea sunt propuneri care vin din partea, probabil, din partea unor oameni care nu s-au lovit foarte mult de o realitate și privesc toate lucrurile dintr-un birou și se pare că România e așa cum e biroul lor, este siderat liderul interimar al PSD. Citiți și: Sorin Grindeanu: „Este exclusă taxarea tranzacțiilor bancare, o TÂMPENIE”
Victor Negrescu: Am cerut sprijin de urgență din partea UE pentru Salina Praid și comunitățile afectate de inundații
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat sâmbătă că a cerut ajutor de urgență din partea Uniunii Europene pentru Salina Praid, precum și pentru comunitățile afectate de inundații. Mai exact, Victor Negrescu a precizat că i-a transmis comisarului european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, o scrisoare în care a cerut sprijinul imediat al Comisiei Europene în gestionarea crizei de la Salina Praid, afectată de inundații masive, precum și pentru localitățile lovite de calamități. „Am cerut sprijin concret pentru: evaluarea stabilității structurale, suport tehnic pentru evacuarea apei, refacerea infrastructurii afectate și consolidarea în fața unor viitoare riscuri; coordonarea unui răspuns european rapid, inclusiv prin mobilizarea de fonduri de urgență; suport financiar pentru decontarea sumelor investite sau necesare din fonduri europene, inclusiv din cele destinate calamităților”, a transmis Victor Negrescu. „Salina Praid nu este doar un obiectiv economic. Este o resursă strategică pentru România” Acesta a mai adăugat că, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE de anul acesta, a obținut fonduri pentru abordarea situațiilor de urgență pentru anul 2025, situații precum cea de la Salina Praid. „De exemplu, am securizat trei miliarde de euro din politica de coeziune pentru regiunile afectate de dezastrele naturale din anii anteriori și 211 milioane de euro pentru Mecanismul de Protecție Civilă al UE. Așadar se poate. Salina Praid nu este doar un obiectiv economic. Este o resursă strategică pentru România, o sursă de venit pentru întreaga regiune și un simbol național. Oamenii afectați de inundații au nevoie de solidaritatea europeană”, a precizat Victor Negrescu. CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan, la Salina Praid: „O să solicit prim-ministrului să trimită corpul de control” / „Salina știa din 2007 de potențialele probleme” Cătălin Predoiu anunță că a cerut Corpului de Control să verifice cine sunt vinovații pentru situația de la Salina Praid Dragoș ANASTASIU, despre discuțiile economice de la Cotroceni: „Încă suntem în faza de diagnostic și terapie” Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele
Senatul a aprobat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor pentru pensionarii cu venituri mici
Senatul României a dezbătut și votat, luni, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență care prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii care au venituri mici. Proiectul a fost aprobat cu 119 voturi pentru, din tot atâtea voturi exprimate. Ordonanța de urgență a trecut de Senat fără a suferi modificări. Remintim că această ordonanță a fost adoptată de Guvern pe data de 13 martie. Ea prevede acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 800 de lei pentru pensionarii care au venituri lunare din pensii de cel mult 2.574 de lei. Banii urmează să ajungă în conturile beneficiarilor în două tranșe de câte 400 de lei, una în luna aprilie, iar alta în decembrie. Sumele vor fi virate prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii și vor fi suportați din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații. Ordonanța de urgență va ajunge în perioada următoare și în Camera Deputaților pentru a fi dezbătută și votată. FOTO: Shutterstock CITEȘTE ȘI: La ce vârstă se pot pensiona MĂMICILE în funcție de numărul de COPII Ce se întâmplă cu pensiile seniorilor, facturile la gaze și energie, dar și cu polițele RCA, începând cu 1 aprilie 2025 Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele