Primarul din Alba Iulia reacționează după huiduielile de la festivități: Organizatorii nu vor mai primi de Ziua Naţională aprobare să facă manifestări

primarul-din-alba-iulia-reactioneaza-dupa-huiduielile-de-la-festivitati:-organizatorii-nu-vor-mai-primi-de-ziua-nationala-aprobare-sa-faca-manifestari

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, spune că persoanele care au huiduit în mai multe momente din timpul ceremoniilor desfășurate cu ocazia Zilei Naționale nu sunt localnicii, ci persoane „aduse, se va vedea de către cine”. „Sunt convins că nu sunt din Alba Iulia sau din împrejurimi, pentru că cei de la Alba Iulia întotdeauna au făcut Ziua Națională cu decență, cu unitate, cu empatie față de ceilalți. Ne pare rău că astfel de elemente care au venit din afara orașului aduși, și vom vedea de către cine, au stricat puțin acest ceremonial care s-a desfășurat totuși impecabil din punct de vedere al paradei militare”, a declarat Pleșa pentru ziarulunirea.ro. Edilul a mai spus că organizatorii adunărilor publice din acest an nu vor mai primi avize pentru astfel de evenimente de Ziua Naţională în Alba Iulia. „Am promis și mă voi ține de cuvânt: cei care nu au respectat ceea ce le-am noi spus prin legea 60 și erau obligați să respecte la manifestări, organizatorii nu vor mai primi de Ziua Națională aprobare să facă manifestări. E păcat de atâta lume frumoasă ca să auzim un cor de huiduieli sau chestii de acest fel de la o minoritate care, cred eu, că ar trebui să se rușineze pentru că de Ziua Națională are astfel de manifestări. Respect democrația, respect libera exprimare, dar trebuie să existe o decență”, a mai spus Pleșa pentru sursa citată. Huiduieli în Alba Iulia, de Ziua Națională Luni, de Ziua Națională, la Alba Iulia au fost organizate evenimente separate publice la care au participat susţinători ai AUR, simpatizanţi ai S.O.S. România, dar şi fani ai lui Călin Georgescu. Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit când a primit onorul la Alba Iulia, de Ziua Națională a României. Mulțimea a strigat „Demisia”, însă strigătele au fost acoperite de fanfara militară care a intonat Imnul Național. De asemenea, în momentul în care a fost anunțată depunerea unei coroane de flori din partea președintelui României, „Excelența Sa, domnul Nicușor Dan”, o parte a mulțimii a început să huiduie.

George Simion susține că nu au fost incidente între suveraniști la Alba Iulia. El și Călin Georgescu au organizat manifestații separate

george-simion-sustine-ca-nu-au-fost-incidente-intre-suveranisti-la-alba-iulia.-el-si-calin-georgescu-au-organizat-manifestatii-separate

Mesajul a fost trimis luni pe rețelele de socializare „Vin din 2004 an de an la Alba Iulia. Anul acesta am fost cei mai mulți! Nu au fost incidente între suveraniști, cum titrează unii: nu ne-au lăsat să fim toți laolaltă! A venit vremea ROMÂNILOR! La mulți ani!”, a transmis George Simion. George Simion și Călin Georgescu au organizat mitinguri separate la Alba Iulia, de Ziua Națională. Georgescu a întârziat la miting mai bine de 15 minute, iar Simion a început manifestarea cu șase minute mai devreme. George Simion a fost la evenimentele de la Alba Iulia împreună cu soția și copilul lor. Sute de persoane au participat la mitingul organizat de AUR. Tensiunea a urcat pe măsură ce lumea s-a adunat la manifestație. Potrivit lui George Simion, coloana organizată de AUR ar fi fost împiedicată să ajungă în zona în care se aflau și susținătorii lui Călin Georgescu. „Ne plimbă jandarmii prin șanțurile cetății îmi pare rău că autoritățile ajung să se comporte astfel. (…) Avem un marș autorizat și aveam un plan”, s-a plâns George Simion în timpul unei intervenții la Antena 3 CNN. Jandarmeria îl acuză pe Simion de dezinformare În replică, Jandarmeria a vorbit despre o dezinformare deoarece traseul coloanei AUR a fost stabilit prin protocol. În plus, jandarmii au spus că este exclus ca grupurile AUR și cele ale simpatizanților lui Călin Georgescu să ajungă în același loc. „Este o dezinformare, traseul a fost avizat, este obligația organizatorilor să meargă pe traseul stabilit (…) un protocol este un protocol prin care se stabilește un traseu (…) Legea adunărilor publice spune foarte clar că este exclus ca două manifestații publice să se desfășoare în același loc (…) trebuie să informăm corect”, a explicat reprezentantul Jandarmeriei, Marius Militaru, la Antena 3 CNN.

Congresul Național AUR la Alba Iulia: George Simion, singurul candidat pentru un nou mandat

congresul-national-aur-la-alba-iulia:-george-simion,-singurul-candidat-pentru-un-nou-mandat

Evenimentul este organizat în orașul considerat de liderii AUR drept locul de început al proiectului politic și un reper simbolic al unității naționale. Biroul Național de Conducere al AUR a stabilit, pe 30 septembrie, convocarea congresului la Alba Iulia tocmai pentru valoarea sa simbolică. Conducerea partidului subliniază că acolo „se scrie de fiecare dată istoria unității românilor”, motiv pentru care alegerea locației are o dublă încărcătură: politică și identitară. Congresul Național AUR Alba Iulia devine astfel un moment strategic în consolidarea leadershipului lui George Simion. În paralel cu pregătirile pentru congres, partidul a finalizat procesul intern de vot desfășurat între 24 și 27 noiembrie, prin intermediul platformei electronice. În urma scrutinului, Petrișor Peiu a fost ales președinte al Consiliului Național de Conducere (CNC), depășindu-i pe contracandidații Gheorghe Piperea și Sorin Muncaciu. Procesul de vot a vizat și desemnarea vicepreședinților, funcții în care au fost aleși: Adrian Axinia, Răzvan Biro, Ramona Bruynseels, Mihai Enache, Andrei Gușă, Ramona Lovin, Mugur Mihăescu, Dumitrina Mitrea, Sorin Muncaciu, Valeriu Munteanu, Gianina Șerban, Dan Tanasă, Georgiana Teodorescu și Nicolae Vlahu. Regulamentul intern al AUR impune ca fiecare candidat la o funcție de conducere – fie pentru poziția de președinte, fie pentru celelalte organisme ale partidului – să aibă minimum 100 de susținători, la care se adaugă alți 20 de parlamentari sau europarlamentari. Congresul Național AUR Alba Iulia se anunță a fi un moment cheie pentru reconfirmarea conducerii partidului și pentru stabilirea direcțiilor strategice în perspectiva următoarelor competiții electorale.

El a fost ghinionistul etapei de Super Rally de la Alba Iulia

el-a-fost-ghinionistul-etapei-de-super-rally-de-la-alba-iulia

Prima etapă din noul sezon de super rally, competiția creată de Mihai Leu în urmă cu 8 ani, a avut de toate la Alba Iulia, de la momente emoționante, până la adrenalină maximă și abandonuri. Ghinionistul etapei a fost campionul en-titre de la tracțiune față, Sorin Huțanu, care a fost nevoit să abandoneze chiar înaintea manșelor de concurs, deși avea cel mai bun timp până atunci la divizia sa. Sorin Huțanu n-a avut noroc la etapa de super rally de la Alba Iulia Cu 4 victorii din 4 participări la categoria mașinilor tracțiune față cu modelul său Audi RS3 LMS, pilotul din București viza al cincilea succes consecutiv în cursa care a fost prima dintre cele 4 în 2025. Aflat în Top 10 la open și pe prima poziția de la divizia 2A, cu un avans de 6 secunde față de următorul clasat după a treia manșa de antrenamente, Sorin Huțanu a fost nevoit să declare abandonul după ce la revenirea în padock s-a rupt planetara. În ciuda eforturilor făcute de echipa tehnică, a fost misiune imposibilă pentru ca mașina să fie reparată într-un timp atât de scurt. A fost primul abandon al pilotului în cei doi ani de carieră la nivel înalt. Urmează Timișoara, noua etapă din Super Rally „Din păcate, apar și astfel de momente. Am sperat că putem să revenim până la manșele de concurs, dar a fost imposibil să găsim piesa lipsă atât de rapid. Nu a fost să fie cu a cincea victorie consecutivă, dar sperăm să ne revanșăm la Timișoara”, a declarat Huțanu. Până la a doua etapă a sezonului de Super Rally, care va avea loc în perioada 8-9 august la Timișoara, acesta se pregătește să ia startul în weekend, la Sinaia, în cea de-a cincea rundă din Campionatul Național de Viteză în Coastă, acolo unde ocupă locul 3 în clasamentul Grupei 3 la mijlocul sezonului. „Dadu”, noua senzație din motociclismul viteză! Are doar 15 ani și deja a primit wild-card Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult